Dr. Nicolae Paulescu-Despre Francmasonerie

Extras din cartea “SPITALUL, CORANUL, TALMUDUL, KAHALUL ŞI FRANCMASONERIA” de Dr Nicolae Paulescu

După ce a instalat cele trei instrumente de război (liberalismul, socialis­mul şi anarhismul) şi după ce a îndreptat sforţările lor către un scop unic, – robirea lumii sub jugul lui Israel, – ce mai face Francmasone­ria?

FRANCMASONERIA ÎN ROMÂNIA

La noi, în România, acest flagel ocult a găsit o li­bertate întreagă, nu nu­mai ca să intre în ţară, dar şi ca să crească în voie.
Dar, Lojile, care sunt foarte slabe, de-abia vege­tează, sau se umplu de ovrei… printre care românii, – ce nu vor deloc să muşte din undiţă, – formează rarae aves.
Într-adevăr, terenul ţării este refractar acestei teri­bile boli parazitare, – după cum este rebel şi dezvoltării Socialismului. România e ca viţa ameri­cană, care se apără în mod natural contra filoxerei.
Bunii-Templieri – Văzând că cu Lojile de adulţi, – cu care au reuşit pre­tutindeni în alte părţi, – n-ajung aici la nimic bun, Francmasoneria încercă să reînno­iască atacurile… asupra tinerimii şi chiar asupra copiilor din şco­lile primare, – cu speranţa de a atrage în cursă şi pe părinţii acestor nevino­vate victime. Ea trimise deci, în acest scop, Ordinul Bunilor-Templi­eri, – care îşi dădu ca ţintă de acţiune combaterea alcoolismului.
Dar şi de data asta, va fi o muncă pierdută în za­dar:
1°. pentru că românul, mai ales în localităţile unde aceşti masoni şi-au aşezat Lojile, sau mai bine zis cursele, – nu este deloc alcoolic (v. pag. 93);
2°. pentru ca Bunii-Templieri, – în loc să atace pe jidani, care alcoolizează realmente pe ţăranii moldo­veni (şi ştim şi de ce nu o vor face niciodată), – se mulţumesc să se năpustească, cu nesăratele lor conferinţe, asupra bieţi­lor copii din Bucureşti, pe care-i plictisesc cu serbări caraghioase şi-i dez­gustă, cu şedinţe ce produc greaţă.

Dar ce sunt aceşti Buni-Templieri?
Revista lor oficială, „Antialcoolul”, are să ne-o spună:

Ştiţi că ne numim Buni-Templieri. Cuvintele Tem­plu, Templier şi Loje sunt foarte vechi şi interesante…
Cu vreo mie de ani înainte de naşterea lui Hristos, Solomon zidi un splendid Templu la Ierusalim…
Mai târziu, – acum vreo opt sute de ani, adică în 1118, – se formă, tot acolo la Ierusalim, o societate de oameni care luară armele pentru ca să proteagă pe pele­rini. Regele Baldovin al II-lea le de-te ca reşe­dinţă o casă construită chiar pe locul vechiului Tem­plu şi de-aceea luară numele de Templieri.
La început nu erau decât nouă, dar puţin timp după aceea, un mare număr de bravi soldaţi, venind din diverse ţări, se alipiră pe lângă dânşii, până când în cele din urmă se constitui o mare şi puternică asociaţie, numită Ordinul Cavalerilor Templi­eri – şi care fu, la acea epocă, cea mai considerabilă societate din lume.
Templierii stabiliră anumite jurăminte şi obligaţii sfinte şi se consacrară servi­ciului lui Dumnezeu.
Istoria acestui Ordin, care a durat 200 ani, este foarte importantă pentru ori­cine: dar ea este plină de învăţăminte preţioase pentru noi, care suntem mem­brii Ordinului Bunilor-Templieri”.

Această istorie o cunoaştem bine. Cavalerii Templi­eri, căzuţi în desfrâu sub imboldul jidovilor, s-au lepădat de Iisus Hristos. – pe care juraseră să-L servească. Ordinul fu dizolvat şi superiorul lor, Jacques de Molay, expira, pe rug, crima de lèese-divinitate.
Or, când cineva are asemenea strămoşi, e mai pru­dent, nu numai să nu se laude cu ei… ci chiar să se ascundă.
Organizaţia acestui Ordin (grade şi loji), precum şi disciplina, sunt analoage cu acelea ale Francmasone­riei ordinare.

Intrând în Ordinul nostru, profanul începe să se obişnuiască, – condus de con­ducătorii naturali, adică de funcţionarii Lojei şi de templierii mai vechi, care au ex­perienţă, – cu modul de constituire al Ordinului şi cu felul de trai al membrilor lui”.
Recunoaştem aici mijlocul de acţiune bine cunos­cut al masoneriei: „su­gestia prin francmasoni mai vechi, care au experienţă”!
„Să nu destăinuim nimic din afacerile speciale ale Ordinului, – ca semnele de recunoaştere, lozincile, ceremoniile, etc. E aşa de uşor de ţinut această obliga­ţie, mai ales când vom şti de ce trebuie s-o îndeplinim”.

Dar la ce serveşte acest secret, – când e vorba să faci numai bine,… să împiedici pe oameni să se îmbete?
Trebuie, desigur, să existe dedesubt ceva murdar, ce nu îndrăznesc să arate afară.

Ordinul Bunilor-Templieri a fost primit în Româ­nia cu mare cinste. Pro­fesori universitari, doamne din societatea distinsă, înalţi demnitari ai ţării… se grăbiră să-l patroneze. Bineînţeles, – scopul aparent al acestei societăţi pare foarte nobil şi oricine se crede dator să se asocieze la îndeplinirea lui.
S-a găsit chiar un Ministru al Instrucţiei Publice care să dea, acestor rău­făcători, autorizaţia de a se servi de şcolile Statului, pentru ca să poată să­vârşi, în mod perfect, tenebroasele lor planuri.
„Bunii-Templieri români adresează mulţumirile lor recunoscătoare D-lui Minis­tru al Instrucţiei Publice, care le-a îngăduit să ţie, în orice şcoală din ţară, şezători anti-alcoolice.
O încuviinţare mai deplină şi mai de sus… nu ne putea veni”.

Şi într-adevăr, ei nu pierd vremea:
„O săptămână întreagă – în şapte şcoli deosebite – alese mai către marginile oraşului, pe unde întuneri­cul e mai mare şi nevoile mai multe, – s-au ţinut şezători anti-alcoolice cu atâta lume că, uneori, abia o încăpea sala”.
Lucrurile ajunseseră la acest stadiu, când o nou­tate senzaţională sosi din Germania.
Ordinul „Guttempler” face parte într-adevăr din Francmasonerie. Lojile sale, care caută să se infiltreze pe lângă copilărime, pentru ca s-o murdă­rească şi s-o corupă, sub pretext că luptă contra alcoolismului, – au încer­cat să se introducă şi în şcolile primare din Bavaria.
Din fericire, s-a găsit acolo un ministru, mai prevă­zător ca al nostru, care se grăbi să oprească mersul înainte al acestei funeste societăţi secrete.

Francmasoneria încearcă, de asemenea, să pă­trundă, la noi, printr-o altă poartă, aceea a Ateneului popular şi a Universităţii populare, – adică prin nişte Sub-masonerii a căror semnificaţie o cunoaştem (vezi anterior).
Din cauza simpatiei şi respectului ce avem pentru mulţi dintre cei ce s-au înscris să vorbească în aceste aşezăminte, aşa-zise populare, ne vom abţine de a insista, – mulţumindu-ne să raportăm ce scrie „Univer­sul” din 27 sep­tembrie 1913:

„Astăzi, la orele 200, va avea loc în sala „Transilvania”, inaugurarea seriei de con­ferinţe, din anul acesta, a Ateneului popular.
Profitând de bicentenarul lui Diderot (care a fost francmason), – iniţiatorii vesti­tei Enciclopedii şi unul din promotorii spirituali ai Marii Revoluţii franceze – dl I. T….. cunoscutul publicist şi conferenţiar de istoria şi filozofia critică a religiilor la Universitatea populară, va expune…”.

FRANCMASONERIA ÎN ALTE ŢĂRI

Să vedem acum ce face Francmasoneria în alte ţări.
În Rusia, ea este persecutată şi, de altfel, îi este interzis să pătrundă în acest vast imperiu.
În Turcia, Francmasoneria, – reprezentată de parti­dul Tinerii-Turcii, – sapă religia lui Mahomed (pe care Sinagoga ar voi s-o facă să piară în ace­laşi timp cu cea a lui Hristos) şi dezorganizează armata, – ceea ce a permis popoarelor creştine din Balcani să învingă uşor Islamul, altădată atât de teribil.
În celelalte ţări ale Europei, Francmasoneria pro­gresează şi se întinde din ce în ce mai mult. Pentru a şti ce unelteşte acolo, ne va fi de ajuns să pri­vim la ceea ce face în momentul de faţă în Franţa.

FRANCMASONERIA ÎN FRANŢA

Astăzi, în Franţa, Masoneria se îndeletniceşte să-şi realizeze scopul esen­ţial, bine definit de Talmud, – adică distrugerea creştinismului. De aceea, în Loji şi în Convente, ea nu face decât politică.
F. Gonnard, vorbind la banchetul de închidere al Conventului din 1886, zice: ,A fost un moment, când a trebuit să declarăm că Francmasoneria nu se ocupă nici de religie, nici de politică. Era oare o ipocrizie?… Sub impresia legilor şi a poli­ţiei, fuseserăm obligaţi să disimulăm, ceea ce noi toţi avem misia să facem, sau mai bine zis să facem unicamente.
Da, facem politică. În toate conventele, ce faceţi dacă nu politică?.

Din vreo 900 senatori şi deputaţi, ce compun par­lamentul francez, mai mult de jumătate sunt francma­soni.
Pentru a ţine în lanţ pe aceşti parlamentari, – mai toţi fiind pătaţi, – Francmasoneria recurge la măsuri straşnice.
Astfel, F. Mamelle, zice în 1891: „Ar trebui ca mem­brii Parlamentului, care sunt francmasoni, să fie chemaţi şi să fie legaţi, ţinându-i prin propriul lor interes”.
Şi, încă din 1884, Garantul de amiciţie al Marelui-Orient, pe lângă Supremul Consiliu, (o dregătorie masonică) adresa ameninţări fraţilor săi deputaţi şi senatori, care „n-ar fi nimic fără Francmasonerie” , căci dânsa „i-a scos din neant”.
Cu un asemenea parlament şi cu miniştrii ieşiţi dintr-însul, Masoneria îşi poate zice că ţine Franţa sub picioare.

F. Gadaud, fost ministru de agricultură, declară, la Conventul din 1894 că „franc­masoneria nu este altceva decât Republica acoperită, – după cum Repu­blica, ea în­săşi, nu e altceva decât masoneria descope­rită”.

F. Lucipia, care prezida Consiliul Ordinului, zicea în Conventul din 1895: „Franc­masoneria şi Republica nu sunt decât unul şi acelaşi lucru.
Şi F. Geyer, la Conventul din 1898, – maimuţărind pe marele monarh Ludovic al XIV-lea, a putut zice, nu fără dreptate: „Statul suntem noi”.
În sfârşit F. Fernand Maurice declara în Conven­tul din 1890, că „peste zece ani, Masoneria va fi stăpână peste tot şi nimeni nu se va mai mişca în Franţa, – afară de noi”.

Şi ce face Francmasoneria cu Puterea pe care o de­ţine prin politică?
Ea întrebuinţează această imensă forţă socială:
1° ca să dărâme pe ascuns Armata, – de care îi e frică;
2° ca să persecute, cu o ferocitate extremă, Bise­rica catolică, – care este aceea a aproape unanimităţii poporului francez.
Într-adevăr, în momentul de faţă, Franţa, – care altădată se interesa de tot ce e nobil şi înalt, – pare că nu mai are altă ocupaţie decât să-şi spioneze soldaţii şi să terorizeze preoţii şi călugării.

I. Spionarea militarilor
precum şi a tuturor funcţionarilor Statului

Fără a mai vorbi de masonul Herve şi de partiza­nii săi, care merg până să insulte drapelul patriei lor, aruncându-l în bălegar şi călcându-l în picioare, – Francmasoneria, în unire cu guvernul, a organizat un vast serviciu de spi­onare asupra tuturor funcţionari­lor statului francez şi, mai cu seamă, asu­pra milita­rilor.
Toată lumea îşi aduce aminte de scandalul înspăi­mântător care a izbuc­nit când, în 28 octombrie 1904, deputatul Guyot de Villeneuve citi, în Ca­meră, fişele de denunţare întocmite de Francmasonerie, – în complicitate cu ministerul, – asupra a 25.000 de ofiţeri francezi.
Şi ce cuprindeau aceste fişe ale Marelui-Orient?
Fără îndoială, informaţii asupra capacităţii mili­tare, asupra valorii profesionale a acestor ofiţeri.
Ei bine, câtuşi de puţin. Aceste fişe nu conţineau decât o mârşavă spio­nare asupra opiniilor reli­gioase ale ofiţerilor şi ale familiilor lor.
Într-adevăr, Francmasoneria se interesează să afle dacă ofiţerul este ca­tolic, – dacă femeia sa se duce la biserică, – dacă copiii săi sunt crescuţi într-o şcoală creştină,… atâtea crime care îi vor închide, pentru vecie, uşa avansării.
Iată, ca exemplu, începutul fişei D-lui locotenent-colonel Janicot, directorul şcolii de artilerie din Grenoble:
„Reacţionar, – clerical înfocat, – dominat de fe­meia sa, care-l duce chiar la biserică…”
Terminându-şi discursul, deputatul naţionalist Guyot de Villeneuve strigă:
„Din cele ce preced, rezultă în mod luminos, că Ministru de război, în înţe­legere cu D-l Preşedinte al Consiliului, şi de conivenţa cu Marele Orient, a organi­zat contra Armatei, denunţarea anonimă şi spionajul”.

Dar, la ce bun, această imensă şi ignobilă spio­nare, – care nu se mărgi­neşte numai la militari, ci se întinde asupra tuturor funcţionarilor, mari sau mici, ai statului francez?
În adevăr, în 1902, F. Delpech, Mare maestru al Marelui Orient, trimise tuturor Lojilor din ţară, un chestionar care conţinea acest pasaj:
„Să ne semnaleze toţi funcţionarii, de orice cate­gorie, care au copii în şcolile congreganiste”.

Este ca să atingă pe toţi creştinii şi, torturându-i, să rănească la inimă Creştinismul, – duşmanul, pe care Sinagoga a jurat să-l facă să dispară, pen­tru totdeauna.

II. Terorizarea creştinilor

Scopul principal al Francmasoneriei este, – după cum am arătat mai sus, – decreştinarea naţiei care a avut nenorocirea să cadă în ghearele ei, – şi această societate ocultă şi-l atinge prin două căi:
a) persecutând Biserica;
b) punând mâna pe învăţământ

a) Persecuţia Bisericii
Biserica Franţei, – care altădată şedea pe un tron mai strălucitor ca acel al Regilor, – este acum arun­cată într-un colţ, unde agonizează de pe urma su­ferinţelor de neînchipuit ce îndură de la jidovime, prin intermediarul Franc­masoneriei.
Fără a mai vorbi de ura sălbatică a jidanilor, care se manifestă sub formă de calomnii mincinoase, de insinuări fictive, de denunţări anonime, de sar­casme batjocoritoare, de insulte ce rănesc până în străfundul inimii, de şi­cane fără număr,… atâtea torturi mo­rale cu care se adapă, în fiece moment, viaţa servito­rilor ei, – nu ne vom ocupa aici decât de perse­cuţiile prea evi­dente, adevărata răstignire, care sfâşie, ca nişte cuie, trupul sfânt al aces­tei sublime martire, mireasa lui Hristos.

Să examinăm mai întâi planul de război al franc­masonilor, – pentru ca să vedem unde voiesc să ajungă; în urmă, vom reveni la fapte.
După cum altădată, în al XVII-lea secol, Francma­soneria aţâţă pe po­poare în contra Iezuiţilor, sub pretext că aceştia interpretau religia catolică cu intoleranţă şi prin intrigi şi calomnii, ajunse să-i suprime, – tot aşa şi în epoca noastră, ea lansă, prin ovreiul Gambetta, formula idiotă: Clericalis­mul, iată duşmanul!
Or, e sigur că congregaţiile întreţin spiritul de cleri­calism. Trebuie deci să fie izgonite şi bunurile lor confiscate, ceea ce fu punctual îndeplinit, prima oară de către F. F. Waldeck-Rousseau, Combes, Clemenceau şi de alţi franc­masoni ejusdem farinae.
Pe urmă ajunseră la preoţi, care şi ei au acelaşi spirit ca congregaţiile,… şi rezultatul fu separaţia Bisericii de Stat, ceea ce vrea să zică spoliarea, de către Francmasonerie, a salariului întregului cler din Franţa – salariu ce fusese acordat de Concordat ca o mică despăgubire, pentru despuierea co­losală ce suferise Biserica în timpul Revoluţiei.
Dar, deja, se puteau auzi strigăte de ură în contra întregului Catolicism.

F. Courdavaux, profesor la Facultatea de litere din Douai, a făcut, în 1880, o con­ferinţă francmasonilor, în care zicea: „Distincţia dintre clericalism şi catoli­cism este pur oficială, subtilă pentru trebuinţele tribunei. Dar, în Lojă, să spunem tare, pentru adevăr, clericalismul şi catolicismul nu fac decât una”.

„Catolicismul, – trebuie ca noi, francmasonii, să-i provocăm distrugerea defi­nitivă”.

„Francmasoneria este o Contra-Biserică, – un Con­tra-Catolitism, – este Bise­rica Ereziei”.
Ca să puie vârf, F. Delpech, într-un discurs ţinut la banchetul Conventului, în 1902, a pronunţat cuvin­tele următoare: „Triumful Galileanului a durat douăzeci de secole… La rândul său, dispare acest Dumnezeu mincinos (!)… Francmasoni, ne place să constatăm că nu suntem străini de această ruină a falşilor prooroci”.
Şi, mai înainte, F. de Lanessan, fost ministru, se exprimase astfel: „Trebuie să zdrobim pe Infamul. Dar infamul nu e clericalismul, infamul este Dumne­zeu”.
Dar ce rău a putut face acestor francmasoni dul­cele Iisus, ca ei să-L de­teste în aşa grad?!
Ei bine,… îndărătul lor se zăreşte silueta hidoasă a lui Iuda!
Prin urmare, Sinagoga a declarat război, nu nu­mai clericalismului, nu numai catolicismului, – ci creştinismului întreg şi divinului său fundator.
Acestea sunt planurile francmasonilor. Iată acum şi faptele lor.
Femei virtuoase s-au reunit ca, împreună, să aducă lui Dumnezeu pri­nosul adoraţiei, – să-I adre­seze cereri şi să-I mulţumească cu recunoştinţă pentru binefaceri.
Dar agenţi ai forţei publice vin să le împrăştie… sub pretext că nu sunt autorizate (?); – şi dacă au naivitatea să se ducă să ceară autorizaţia, franc­masonii ce sunt la putere le dau afară, râzândule în nas.
În timpul acesta, alţi zbiri forţează broaştele, -jefu­iesc slabele resurse de trai ale acestor nenorocite, lăsându-le să moară de foame, – şi confiscă casa în care locuiau, pe care o vând, în urmă, pe nimic, – de cele mai multe ori la jidani.
Alte femei, – devotate omenirii sărace, – au adă­postit copilaşi, fără tată şi fără mamă, – orfani pără­siţi de toţi şi lăsaţi în cea mai neagră mizerie,… şi i-au învăţat să citească şi să scrie.
Pentru această crimă înspăimântătoare, au fost date afară, ele şi orfanii lor, iar casa fu scoasă la mezat, în profitul bandei judeo-masonice.
Sute de asemenea opere de binefacere avură ace­eaşi soartă.
Aşa, bunăoară, suflete de elită, – tinere fecioare aparţinând, mai toate, celor mai bune familii din Franţa, – consacrându-se în serviciul bolnavilor, pe care îi îngrijeau gratis cu o caritate îngerească, – fură aruncate în stradă, şi, în locul lor, fură puse infirmi­ere gras plătite.
Le-am văzut, la lucru, în spitalele din Paris, pe aceste infirmiere zise lice, care constituie o plagă grozavă, adăugată la celelalte nenorociri ale poporu­lui sărac. Într-adevăr, sunt nişte femei fără nici o creştere, care ies de nu se ştie de unde… leneşe, obraznice, vicioase, cu năravuri, nefiind în stare să resimtă nici cel mai mic avânt de milă pentru durerile şi mizeriile bieţilor suferinzi, – ce ar trebui să fie alintaţi, ca nişte copii, – maimuţărind însă mi­nunat aceste sentimente de compătimire, când pot stoarce vreun bacşiş, – în orice caz, fiind absolut incapabile de a se ridica până la admirabila cari­tate a incompara­bilei surori creştine, ce îngrijeşte pe bolnav ca şi cum ar fi însuşi Dumnezeu.
Şi acelaşi nenorocit destin îl avură şi oameni care fac ştiinţă, istorie sau filosofie, – care se ocupă de învăţământ sau de predicaţie, – care cultivă chiar pământul, – şi care au fost risipiţi în cele patru colţuri ale lumii.
Astfel, mii de călugări şi de călugăriţe, – care in­trând în mănăstire, se despuiaseră de bunăvoie de toate bunurile materiale, dându-le săracilor, – se găsiră dintr-o zi într-alta goniţi afară, fără adăpost, fără hrană, fără foc în timpul iernii şi chiar fără să poată lucra, pentru a-şi câştiga o bucată de pâine, – căci nimeni nu îndrăzneşte săi găzduiască, de teamă să nu-şi atragă, asu­pra sa, mânia celor ce ţin puterea.
Şi de ce să se izgonească, cu atâta furie, această elită a naţiei franceze, compusă din savanţi, filosofi, oratori, – cum nu se vor găsi vreodată în Parlamentul francmason, – şi din femei care constituie floarea-fină, chintesenţa virtuţii pe acest pământ, elită care ar trebui pusă în pinaclul societăţii şi în­conjurată de veneraţie şi de admiraţie?
Ce rău au făcut toate aceste fiinţe atât de crud dezmoştenite?
Ei bine,… aceşti martiri n-au decât o singură crimă să-şi impute,… aceea de a fi adevăraţi creş­tini
Şi această prescripţie sălbatică n-are seamăn în istorie, – nici măcar în timpul Cezarilor romani, când se schingiuiau, se omorau, se aruncau la fiare creşti­nii. În adevăr, aceştia trăiau cel puţin liniştiţi în intervalul epocilor de persecuţie şi puteau să slă­vească în voie pe Dumnezeu.
Astăzi însă este rafinarea torturii, – care atinge nu numai corpul, dar ca­ută să omoare şi sufletul, – care nu încetează niciodată şi loveşte în fiece zi, în fiece moment.. într-un cuvânt, este tortura jidovească!
Şi când te gândeşti că asemenea chinuri sunt îndu­rate astăzi, în al XX-lea secol, într-o ţară care se crede că este în fruntea civilizaţiei lumii… pe când, în realitate, ea se găseşte cufundată într-o mocirlă, mai mult decât barbară, fără ţărmuri şi fără fund.
Şi te întrebi, cu nedumerire, cum e posibil ca un popor, dotat cu atâtea calităţi geniale, să sufere atâta nelegiuire şi să fie atât de orbit încât să se sinu­cidă… în timp ce Iuda, rânjind într-un colţ, trage sforile care fac să lucreze, sub mască, demnul său valet Francma­soneria.
Şi, ceea ce este şi mai rău, – persecuţia nu se mărgi­neşte numai să lo­vească în clerul creştin, – ci izbeşte direct în sărmanul popor. În adevăr, în mo­mentul de faţă, pândarul de la ţară sau factorul poştal, care s-ar duce la biserică sau şi-ar pune copiii într-o şcoală creştinească, ar fi imediat dat afară din nemernica-i slujba.

b) Monopolul învăţământului
Pentru a atinge mai profund Creştinismul, pentru a-l izbi la inimă, Franc­masoneria avu grijă să pună mâna pe învăţământ, – şi începu să aplice acest plan prin suprimarea iezuiţilor, care se ocupau, în fiecare ţară, să dea po­poarelor o educaţie creştină.
După izgonirea acestora, Societatea ocultă se însăr­cina să răspândească pretutindeni o învăţătură aşa-zisă laică. Astfel ea transmise noilor generaţii doctrinele sale… şi îmbâcsi lumea întreagă de ateism şi materialism.
În plus, după Revoluţie, ea făcu ca această instruc­ţie să fie gratuită şi obligatorie, – în scopul de a lua şi educaţia, nimicind astfel orice urmă de învăţă­tură creştină.
În modul ăsta fu creat învăţământul de Stat, diri­jat de către Francma­sonerie.
Sub Bonaparte, Concordatul restabili cultul cato­lic în Franţa, – dar nu şi învăţământul creştin, căci Masoneria se opuse la aceasta din toate puterile. De altfel, Napoleon era adeptul său şi, când a creat Universitatea de Stat, el i-a urmat planul,… dar întors, de data asta, în profitul său personal.
De atunci, toate şcolile din Franţa, de la cele pri­mare şi până la facul­tăţi, – adică întreg învăţămân­tul public, – este în stăpânirea francmasonilor.
Şi exemplul Franţei a fost urmat de toate celelalte ţări ale Europei.

Înţelegeţi acum, de ce atâtea generaţii, înşelate de Francmasonerie, au încercat, cu o ardoare de necre­zut, să susţină doctrinele sofistice ale ateismului inept şi ale materialismului degradator, – sisteme copilăreşti şi ab­surde, care trebuia să le sufoce – şi care ar fi fost bune, cel mult, pentru o rasă înapoiată ca jidovimea.
Înţelegeţi acum de ce mulţimea profesorilor, demi-savanţi vanitoşi, au avut oroare să pronunţe numele lui Dumnezeu în faţa elevilor, care îi crezură pe cuvânt şi se lăsară să fie convinşi că Natura, – care nu e cauză, ci efect, – este agentul creator al Universu­lui.
Înţelegeţi acum de ce aceşti dascăli stupizi au ne­gat, ridiculizând-o, ideea de suflet, susţinând că în natură nu există decât materie dotată de energie şi că noţiunea de scop nu se găseşte decât în imaginaţia creştinilor, abru­tizaţi de obscurantism. Şi orbiţi de Francmasonerie, ei nu-şi dau seama că marii şi adevăraţii savanţi, fundatorii şi gloriile ştiinţei, – după cum am ară­tat altădată prin numeroase citaţii, – au admis toţi şi au proclamat existenţa cauzei primare sau Dumnezeu, – şi în observaţiile şi în experienţele lor, la fiinţele vieţuitoare, au întâlnit întotdeauna scopuri manifeste, ceea ce indica exis­tenţa unei cauze secunde sau sufletul.
Înţelegeţi acum la ce serveşte doctrina Generaţiei spontanee, – la ce serveşte Darwinismul, adică ipoteza nedemonstrată şi nedemonstrabilă (pentru că e falsă) a Evoluţiei, la ce serveşte Monismul materialist al franc­masonului Haeckel, etc, etc…
Dar mai e şi altceva.
Limba latină, care este, per exeelentiam, limba ştiinţei universale, căci se adap­tează perfect să exprime în mod clar, precis şi concis, toate cunoş­tinţele omeneşti, – această limbă, foarte preţioasă pentru cei ce fac ştiinţa, a fost izgonită din ştiinţă de către Francmasonerie.
În oarba lor ură, Masonii n-au văzut că, privând ştiinţa de adevărata şi unica sa limbă, – căci ştiinţa este una, – ei au distrus orice mijloc de apropiere a savanţilor de astăzi între ei şi, în plus, i-au izolat şi de trecut care, pentru mulţi dintr-înşii, nu mai are nici un sens.
Şi pentru ce atâta sacrificiu?
Pur şi simplu pentru că limba latină este în acelaşi timp şi limba Bisericii Ca­tolice.
Dar, a pune mâna pe învăţământ, – ai alte cu­vinte, a ascunde oameni­lor adevărul, pentru ca o rasă netrebnică să poată ajunge să-i subjuge,… este crima cea mai oribilă, – crima de lese-omenire.
Şi această din urmă crimă, a fost comisă de franc­masonerie, sub ordi­nul jidovilor.