O privire care răzbătea chiar şi timpul
Sfântul Ardealului evocat de preotul VIOREL TRIFA din Câmpeni
Aceste cuvinte ale părintelui Arsenie Boca mă urmăresc cu stranietate şi
sfinţenie tulburătoare, ori de câte ori mă apropii de viaţa şi faptele lui.
Sunt acum în Apuseni, pe valea Arieşului, într-un început de vară somptuoasă
şi verde. Aştept să mă întâlnesc la Albac cu un ucenic al părintelui Arsenie
preotul Viorel Trifa din Câmpeni, care vreme de 15 ani l-a frecventat pe
Sfântul Ardealului”, cu aceeaşi tandră fervoare pe care a inspirat-o tuturor
celor ce l-au cunoscut. Când începem să vorbim, înţeleg repede că la cei 59
de ani ai săi părintele Trifa e un om jovial, cu un râs de copil şi o
bunătate pe măsură. O întreagă dimineaţă, debordând de bucuria de a putea
evoca amintiri nepreţuite pentru el, părintele mi-a împărtăşit cu frenezie
şi migală istorii şi taine despre acela care i-a marcat definitiv viaţa.
Înconjuraţi chiar de munţii în care se născuse şi părintele Arsenie şi unde
fusese elev, munţii cei verzi ai Apusenilor, cu casele lor răsfirate pe
coame, ca nişte clopuri moţeşti, totul părea cu mult mai aproape de acel
alt fel de a fi şi-a cunoaşte”, pentru care se nevoise atât călugărul de la
Sâmbăta Făgăraşilor. Drumul meu prin lumea părintelui Arsenie Boca începuse
“Dacă te rogi aprins, părintele Arsenie vine singur la tine”
- Vă rog să-mi faceţi un portret al părintelui. Când l-aţi cunoscut şi cum
- L-am cunoscut pe părintele Arsenie în anul 1972. Aveam 22 de ani şi eram
student la Teologie, la Sibiu. El era la biserica din satul Draganescu de
lângă Bucureşti, unde lucra ca pictor, dar şi ca arhitect, căci ridicase şi
o clopotniţă, într-un stil foarte interesant (mai târziu mi-am făcut şi eu
una în parohie, după modelul lui). Parcă-l văd şi acum pe părintele Arsenie
căţărat pe schela bisericii! Venisem la Drăgănescu după ce la îndemnul unei
venerabile măicuţe, bibliotecara Facultăţii noastre din Sibiu, maica
Gorgonia, citisem de 40 de ori Sfântul Paraclis al Maicii Domnului. Că mi-a
spus maica: “Dacă ai să citeşti Paraclisul de multe ori, părintele vine
singur la tine”. Şi când am terminat Paraclisul, am ajuns, într-adevar, la
părintele, dar tot nu-mi venea să cred! Slujitor în biserică era părintele
paroh Bunescu, el tocmai îşi terminase slujba, iar eu mă uitam ţintă la
părintele Arsenie, ştiind că cel care pictează pe schele e el. Abia după o
oră, părintele s-a oprit din lucru. În tot acest timp, biserica rămăsese
plină cu credincioşi, şi tineri, şi bătrâni, care îl aşteptau cuminţi. Nici
nu mai ştiam ce să fac, să-l urmez şi să-l rog să-mi vorbească, ori să-l
aştept să vină singur la mine, aşa cum mă învăţase măicuţa Gorgonia. Dar aşa
s-a întâmplat! Că odată numai că vad că-mi pune părintele Arsenie mâna pe
umeri şi-mi zice: “Ai sosit?”, de parcă mă aştepta de când lumea.
- Era într-un halat alb şi cu o bonetă albă pe cap, aşa picta. Şi ca
întotdeauna, era foarte smerit. Stătea cu mâinile la spate şi facea
ascultare. Am o poză cu Mântuitorul şi mă gândesc: Doamne, părintele chiar
de la Mântuitorul a luat acest model, să stea ca la şcoală, cu mâinile la
spate, şi să fie de folos oamenilor. Părintele Arsenie n-avea timp să
discute cu toţi, dar tot îşi rupea puţin, când făcea pauzele acelea ale lui
de pictat, aşa dădea tuturor sfaturi bune… Iar când zicea părintele un
cuvânt, apăi era literă de Evanghelie: se împlinea. Simţeam puterea din
cuvântul lui, ca a Proorocilor din cărţile sfinte. Avea ochi albaştri
părintele, ca Mântuitorul. Aşa l-am văzut: ca pe Mântuitorul Iisus şi tot de
statura Lui, mijlocie. Şi era de o bunătate părintească, nu găseai un cuvânt
rău… Cum arăta? Păi barba şi părul le avea roşiatice, ca un moţ. Cum
spuneam, era îmbrăcat în alb şi picta, iar eu stam în sfânta biserică
printre credincioşi aşteptând să-l văd mai aproape. Şi aşteptându-l, am
început să mă uit la pictura părintelui, care m-a zguduit profund! Atunci
era pictată cupola, şi deja cobora pe părţile laterale. M-a impresionat
chipul Mântuitorului. Parcă era viu. Şi la fel, chipul Maicii Domnului, care
domina altarul. Iar Icoana Învierii m-a încremenit: arăta de parcă atunci
coborâse din Sfânta Liturghie! Că zice la slujbă: “Piatra fiind pecetluită
de iudei şi ostaşii străjuind Preacurat Trupul Tău, înviata-I a treia zi,
Mântuitorule” . Şi Mântuitorul învie, fară să se strice sigiliul de la
Mormânt, căci prin sigiliu a trecut Transparenţa însăşi şi Lumina – exact ca
în pictura părintelui Arsenie… Nu L-am văzut nicăieri pictat aşa intens şi
După ani şi ani, eram tot la Drăganescu şi stăteam la uşa bisericii, iar
părintele Arsenie Boca picta “Judecata Sufletului”, chiar în dreapta
stranelor. Într-o clipă se uită spre uşă, şi după ce ne-a cunoscut cu duhul,
zice: “Mă, moţule, hai mai aproape!”. Niciodată nu mă întrebase părintele de
unde sunt. Nu întreba nimic, pe nimeni, niciodată. Numai să te ajute, asta
voia. Şi eu îmi tot ziceam: “Cine-i moţ aici?”, că biserica era plină de
oameni. Dar părintele: “Mă, moţule, vino mai aproape!”. Şi atunci mi-am
amintit că eu sunt moţul, că doar eram din Câmpeni. Altă dată, m-am gândit
eu că dacă şi părintele e moţ, să-i cumpăr o doniţă de la Câmpeni, de acasă,
şi înainte să mă duc la dânsul, am umplut-o cu afine. Iar părintelui i-au
dat lacrimile: “Mi-ai adus aminte de casă. Trebuie să mă duc până acolo”.
Părintele ar fi dorit să vină acasă, la Vaţa de Sus, şi să slujească la
mormintele surorii şi mamei lui, mama care se numea Creştina, şi nu Cristina
cum s-a zis; iar “Creştina” vine de la Mântuitorul.
Povestea primarului îndrăcit din Fărău
- De ce v-aţi dorit atât să vă întâlniţi cu părintele?
- Eram impresionat în primul rând de tot ce auzeam despre el. Pretutindeni,
în Ardeal, mă întâmpina numele său, ca un ecou sfinţit. Până şi gazda mea
din Sibiu, un profesor de la liceul Gheorghe Lăzar, îmi vorbea de părintele.
Căci profesorul fusese foarte rău bolnav, iar mama lui se dusese la
Mănăstirea Sâmbăta (pe atunci părintele Arsenie mai era acolo) şi văzuse
noroade întregi de credincioşi venind la părintele, ca la un sfânt viu! Că
deşi plecase de 20 de ani din Făgăraş, părintele era prezent cu duhul în
La Sâmbăta, cu mulţimi de oameni în jurul lui
Cum avea el o vorbă: “Care aţi trecut pe la mine o dată, e destul!”. Iar eu
îmi doream să-l cunosc, şi pentru că părinţii mă sfătuiau să-mi găsesc
preoteasă, să mă însor şi să merg la parohie. Iar eu eram prieten cu mai
multe fete şi nu mă hotăram cu care să rămân; asta m-a făcut prima dată să
mă duc, speram că părintele mă va sfătui. Şi aşa a şi fost, căci la
Drăgănescu, părintele mi-a spus: “Tu să mai stai să mai înveţi!”. Apoi,
câţiva ani mai târziu, eram de-acum preot şi aveam o parohie foarte grea, la
Fărău, lânga Ocna Mureş. Acolo, care nu era penticostal musai era comunist
ateu. Iar eu mergeam des la părintele Arsenie, să-mi deie putere ca să mă
lupt cu ei. Dar dintre toţi vrăjmaşii din Fărău, primarul era ăl mai rău, ba
socot eu că era chiar îndrăcit. Dar a avut mai apoi şi-o soartă grea
primarul ăsta, şi eu cred că toate s-or întâmplat şi prin puterea părintelui
Arsenie! Să vedeţi cum a pornit totul. Începusem să mă duc în anii aceia
întruna la primar: voiam să repar o cruce mare din faţa Primăriei. Acolo
fusese frontul, şi ungurii împuşcaseră fără milă şi fără judecată o groază
de români. Nici nu s-au ostenit să-i mai care la cimitir, au făcut ia, aşa,
o groapă comună, şi i-au îngropat chiar în mijlocul drumului, ca pe vite.
Atâta le puseseră nenorociţilor: o cruce şi o troiţă mare de tablă. Dar cu
vremea, crucea ruginise cu tot cu Iisus răstignit pe ea. Îndrăcit – neam,
primarul, însă, nici că putea vedea crucea, da’ s-o mai şi repare! Zicea să
o aruncăm şi să lăsăm martirii de-a surda, fără nimic la căpătâi! Eu însă
tot am pus să repare crucea pe ascuns, că zicea părintele Arsenie: “Cine
repară o cruce veche Îi face cea mai mare mulţumire lui Dumnezeu. Că acela
care va trece pe acolo se va închina!”. Atunci s-a supărat foc primarul,
parcă îl opărisem când a văzut crucea şi troiţa înnoite – urla cu clăbuci la
gură că mută el crucea aia, scapă satul de ea!… Eu m-am dus atunci la
părintele Arsenie, la Drăgănescu, în câmpie, m-am rugat aprins împreuna cu
el, şi când m-am întors, să vedeţi ce s-a întâmplat. Un epitrop de-al meu,
de la biserică, se dusese la Primărie, ca să-i deie o adeverinţă primarul
cel indrăcit. Şi cum era timp de ploaie afară, tuna şi fulgera, epitropul
şi-a facut cruce. “Doamne, fereşte-ne!” . Dar primarul care nu putea vedea
crucea zice: “Cum de îndrăzneşti să te-nchini tu în faţa mea?”. Numai că în
clipa aceea, odată a şi trăsnit un trăsnet înfricoşător, de părea că s-a
rupt cerul şi o să cadă peste oameni. Primarul tocmai vorbea la telefon cu
cineva din satul vecin şi când a trăsnit a ieşit şi-o flacără mare prin
telefon şi a luat foc şi plopul cel mare de lângă primarie, ardea ca o
lumină uriaşă, de Paşti. Primarul a înlemnit! Îndată a scăpat telefonul din
mână şi, ca într-un vis, şi-a făcut larg, canonic, ca la mănăstire, semnul
crucii! Era prima oară în viaţa lui când se închina. De atunci, n-am mai
avut necazuri cu el. Semna primarul nostru orice pentru biserică. Dar soarta
i-a fost cruntă, ca să vedeţi unde duce necredinţa. Trecuse un an, în care
n-am mai ştiut de el, pentru că plecase din Fărău, când a venit nevasta lui
cu un parastas de Sâmbăta lui Lazăr, Sâmbăta Floriilor, când se pomenesc
toţi morţii la cimitir. Şi mi-a spus că bărbatul îi murise în podul casei,
spânzurat. Vai şi amar de sufletul lui, sărmanul!
- De unde evlavia aceasta a dvs. faţă de părintele Arsenie?
- Nu se putea altfel, că eu vedeam ce face ca preot, îmi dădeam seama de
puterea şi credinţa lui! Odată, la un praznic mare la Sâmbăta, am aflat că
părintele făcea slujba. Trebuia să înceapă Liturghia, dar în curtea
mănăstirii îşi instalase cineva o şatră, vindea turte, adică. Părintele,
care fusese înştiinţat că şatra aceea deranja slujba, a trimis mai întâi un
credincios să-i spună omului să plece de-acolo. Dar acela nici n-a clintit.
L-au mai rugat de două ori, şi tot geaba. Atunci Părintele atât a mai spus:
No, că i-o ajunge cumva!”. Şi când a început Sfânta Liturghie, a luat Sfânta
Evanghelie, a făcut după tipic cruce cu ea şi a rostit: “Binecuvântată este
Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, Amin!”. Şi când a ajuns la
Duhul Sfânt, odată s-a stârnit ca din senin un vârtej care a luat şatra cu
totul, nici mai mult, nici mai puţin! De-asta mi-a spus părintele odată că
noi, preoţii, nu facem la Teologie exact ce-i mai important: Mistica. Căci
părintele era mistic. Iar pictura lui e şi ea o interpretare mistică a
Bibliei, una de mare folos. Este o traducere a icoanelor.
– De ce credeţi că este aşa de iubit părintele Arsenie?
- De ce se duceau iudeii la Mântuitorul? Pentru că îi simţeau puterea, că
era Dumnezeu adevărat din Dumnezeu cel adevărat. De ce vin azi oamenii la
părintele Boca la mormânt? Pentru că simt că Dumnezeu lucrează prin
părintele. Şi sunt oameni cu multe probleme grele, şi parcă ar vrea să ia de
acolo un pic de pământ, să-l ducă cu ei, ca să aibă şi să simtă acasă duhul
părintelui. Şi pentru că m-aţi întrebat de ce este aşa de iubit, am să vă
mai povestesc ceva din minunile părintelui cum le-am cunoscut eu însumi, nu
povestite de alţii. Mama unui prieten de-al meu se dusese la mănăstire la
Sâmbăta, să se spovedească de Adormirea Maicii Domnului, îşi continuă
părintele Trifa povestea. Şi când a văzut-o, părintele Arsenie i-a zis: “Tu
să te duci acuma acasă, că-ţi arde casa!”. “Părinte, eu am venit la dvs. să
mă spovedesc şi să mă împărtăşesc” , i-a răspuns femeia. “Bine, spovedeşte-te
împărtăşeste- te, dar mergi imediat acasă!”. Femeia plecase de-acasă fară
permisiunea bărbatului, căruia nu-i plăcea că nevasta i se duce prea des la
biserică. Dar ea avea evlavie la părintele Arsenie. Şi numai ce ajunge
femeia acasă şi intră în curte, că vede cum barbatul îi punea toate hainele
şi lucruşoarele ei de-o viaţă într-un car. Şi când a auzit poarta, orb de
furie, căci nu se aştepta să-i vină femeia aşa devreme înapoi, omul a luat
un fier s-o lovească, s-o prăpădească. Dar de-abia ridicase drugul, că
bărbatul a rămas cu mâna înţepenită, paralizată în veci. În clipa aceea, i
s-a arătat părintele Arsenie, care i-a strigat: “Ce vrei să faci, omule?”.*
“Dar să vă povestesc acum ce am văzut eu la Drăgănescu cu ochii mei”,
continuă blând părintele. “Venise o femeie cu soţul ei, erau de pe lângă
Sighişoara, şi femeia, Aurelia o chema, era bolnavă. Îi crescuse la gât o
gâlmă mare. Fusese la medic la Târgu Mureş şi, după analize, gâlma s-a
dovedit a fi de natură canceroasă, malignă. Nu putea fi operată, că murea.
Şi auzind de părintele Arsenie, a mers la dânsul. Părintele era pe schelă,
picta. Ea nu-l văzuse niciodată. Când a coborât de pe schelă, părintele a
venit direct la femeie şi i-a pus mâinile pe cap: “Soro! De când te-aştept!”
Femeia a simţit atunci un curent electric scurt şi intens. Iar părintele a
sfătuit-o să meargă acasă şi să facă Maslu cu şapte preoţi. Să caute preoţi
cu râvnă în rugăciune care s-o ajute. Şi ea a găsit preoţi vajnici, care
i-au făcut Sfânta Taină a Maslului, cu râvnă mare. Dar atunci, pe loc,
bolnava n-a simţit nimic. A doua zi, însă, dimineaţa, când să se spele, a
văzut că gâtul îi era dintr-o dată curat! Iar doctorii de la Târgu Mureş
nu-şi credeau ochilor, ziceau că nu-i aceeaşi femeie.”
“Prin 1977 m-am dus la mănăstire, la Sâmbăta, şi de acolo la Făgăraş. Şi
acolo, am primit în dar de la un suferind care se vindecase ajutându-se cu
ea – poza părintelui Arsenie. În fotografie, părintele arăta cum era el
atunci, cu părul puţin mai albit. M-am dus la un fotograf care mi-a făcut un
clişeu după poza aia, să pot s-o multiplic. Ştiam că era de ajuns să te uiţi
la poza părintelui când eşti la necaz, şi era minunea lui Dumnezeu! Si vă
pot spune minuni care s-au întâmplat chiar cu credincioase din parohia mea.
Le-am dat poza şi ele o purtau în poşetă. De pildă, aveam o bună
credincioasă care stateă în Cugir. I-am dat o poză şi i-am spus: “Tu, Ana,
să ai poza asta cu tine, că te-o ocroti”. Ana lucra la Fabrica de armament
din Cugir şi n-avea voie să lipsească deloc, la trei absenţe îşi pierdea
serviciul. Într-o zi, a plecat la Sibiu, la soru-sa, şi s-au luat ele la
vorbă, până târziu. Ana avea două absenţe nemotivate, şi mi-a povestit ce-a
păţit: “Am fugit repede, dar mi-am dat seama că pierd autobuzul. M-am uitat
după vreun taxi, nu era nimic. Tocmai căutam în geantă după nişte bani, când
am găsit poza părintelui Arsenie. Am sărutat-o şi m-am rugat: “Părinte
Arsenie, nu mă lăsa, că-i dusă pita mea!”. Atunci, în doar câteva minute, a
apărut din pământ pe şoseaua pustie un taxi. I-am făcut cu mâna, s-a oprit
şi l-am luat. Dar era tot degeaba, că trenul tot îl pierdeam: trecuse şi
vremea lui. Dar trenul a întârziat şi el în gară 10 minute, şi aşa am ajuns
Si eu am fost la mormantul Parintelui impreuna cu sotul meu… acolo nu puteam sa ne mai stapanim lacrimile… am simtit ca si cum ne-am fi spovedit Parintelui si ne-am fi descarcat sufletele de pacate… am plecat de acolo linistiti… si am stiut ca acela e locul in care vom merge de acum inainte, de fiecare data cand vrem sa evadam din lumea asta in care traim… acolo e o alta lume
Mergeti acolo si sigur va gasiti linistea si speranta
D-zeu sa ne ajute!
De: neli pe septembrie 7, 2009
la 8:05 pm
Frumos, frumos, frumos si adevarat.
De: Alexandru Valentin Crăciun pe septembrie 17, 2009
la 2:21 pm
Frumos intr-adevar!Poate oi ajunge si eu, cu ajutorul lui Dumnezeu,la mormantul parintelui ARSENIE sa vars o lacrima si sa se roage si pt mine,chiar daca suna un pic egoist…DOAMNE-AJUTA-ne pe toti in toate!
De: nevolnicu maria paula pe septembrie 26, 2009
la 5:35 pm
…nu este loc in cuvinte sa vorbesti despre Parintele Arsenie, despre Parintele Ghelasie. O bucurie de dincolo de noi razbate ori de cate ori le rostim numele, faptele. Ma tot intreb ce am facut sa fim vrednici de contemporaneitatea Lor…Nu-mi amintesc sa fi avut asa o stare de bine decat cand m-am indragostit. Sufletul usor, magia clipei in care simti gratia divina! Mi se pare uluitor sa te simti mereu ,,asistat”, indrumat, iubit…
Multe bucurii am avut in viata. Mi le-au dat cei dragi din jur. Dar sufletul zburdand- doar Ei! E CA SI CAND AM PRIMIT TINERETE FARA BATRANETE SI VIATA FARA DE MOARTE- idealul dintotdeauna al omenirii.
Sfant Parinte Arsenie aduna-ne pe toti la mormantul tau. Se apropie, in curand. 28. In toamna asta inca blanda si aurie, in nostalgia Prislopului vei mai cobora o data printre oameni…
De: maria pe noiembrie 9, 2009
la 8:00 pm