Ne-am mutat!

Posted: Septembrie 28, 2010 in Anunt
Etichete:,

Datorită vieţii sale creştine autentice şi pentru smerenia şi iubirea aproapelui de care dădea dovadă, a primit hirotonia în treapta de preot, apoi, după mutarea la Domnul a Episcopului Chiril, a fost ridicat în treapta de Episcop al Nicomediei. Nicomedia a fost întemeiată în anul 264 î.Hr., de regele Nicomedes I al Bythiniei. Poziţia ei era în extremitatea estică a Mării Marmara, într-un golf ce pătrunde adânc în uscatul Anatoliei spre răsărit şi oarecum paralel cu ţărmurile sudice. Astăzi pe locul ei se află oraşul turc Ismit, la 100 km de Istanbul, vechiul Constantinopol. În timpul împăratului Diocleţian 284-305, oraşul Nicomedia devine reşedinţa acestuia şi, pentru timpul domniei sale, capitala Imperiului Roman. Împăratul Diocleţian, sub presiunea frecventelor uzurpări interne şi a agresiunii continue a hoardelor barbare, iniţiază o reformă constituţională originală, sporind la patru numărul conducătorilor imperiului, care erau grupaţi într-un colegiu format din: doi Auguşti – Diocleţian (care avea în subordine partea orientală a Imperiului Roman şi avea întâietate în ce priveşte conducerea întregului imperiu) şi Maximian (împărat asociat de Diocleţian şi care avea în subordine partea occidentală a imperiului); lor li se subordonau doi Cezari – Galeriu (în subordinea lui Diocleţian, pentru partea orientală) şi Constanţiu I (în subordinea lui Maximian).

Sub presiunea Cezarului Galeriu, Diocleţian declanşează în 23 februarie 303 o puternică persecuţie asupra creştinilor din Nicomedia, capitala sa. Primul act a fost distrugerea Bisericii Episcopale din Nicomedia, urmată de întemniţarea Episcopului Antim. Fiind nemulţumit de aceste măsuri, Galeriu provoacă prin oamenii săi, în două rânduri, incendierea Palatului imperial din Nicomedia, în absenţa împăratului Diocleţian, punându-le, ca şi Nero odinioară, pe seama creştinilor. În urma acestor fapte, Diocleţian hotărăşte uciderea creştinilor începând cu cei care lucrau la Palatul imperial. Lactanţiu spune: „Oficialii imperiali creştini, precum şi toţi oamenii de nădejde ai Palatului au preferat să fie omorâţi decât să se lepede de credinţă”. Această persecuţie a durat în Nicomedia din anul 303 până în anul 305 şi a dus la moartea prin martiriu a circa 20.000 de creştini. Deşi întemniţat, Episcopul Antim a reuşit să păstreze legătura cu mulţi dintre cei care erau supuşi persecuţiei lui Diocleţian în Nicomedia, trimiţându-le scrisori de încurajare şi întărire prin diaconul său Teofil. Într-una din misiunile sale, diaconul Teofil este prins şi asupra sa este găsită o astfel de scrisoare trimisă de Episcopul Antim. Diaconul Teofil este martirizat, apoi Episcopul Antim este adus înaintea judecăţii Augustului Maximian care se afla atunci în Nicomedia. Este supus mai multor suplicii pentru a se lepăda de credinţa creştină şi văzând că, din contră, el mărturiseşte şi cu mai multă putere credinţa în Mântuitorul Iisus Hristos, Maximian porunceşte să fie decapitat. Creştinii, noaptea, ridică în taină trupul Sfântului Ierarh Antim şi îl îngroapă cu mare cinste.

Sursa: http://www.ziarullumina.ro

Sfantul Proroc Miheia a facut parte din tribul lui Iuda. Este cunoscut si sub numele de „Moresitul”, de la numele satului in care s-a nascut – Moreset. A prorocit 84 de ani, cu 660 inainte de intruparea Domnului. Sfantul Miheia a fost contemporan cu prorocii Isaia, Amos si Osea.

Miheia l-a mustrat aspru pe Ahav, imparatul Samariei, pentru viata sa pacatoasa, motiv pentru care este nevoit sa se retraga in munti pentru a nu fi ucis. Este cel care a prezis si distrugerea Samariei si a Ierusalimului. Insa, cea mai importanta este aceea despre Betleem, ca loc al nasterii Domnului (Miheia V, 1).

Dupa moartea lui Ahav, Miheia a fost ucis de fiul acestuia. A fost inmormantat in satul sau, Moreset. In timpul domniei imparatului Teodosie cel Mare, Episcopul Zevin al Eleftheroposului a avut o vedenie mistica in urma careia s-au descoperit moastele Prorocului Miheia, impreuna cu cele ale Prorocului Avacum.

In luna august, ziua a saptea, facem pomenirea Prea Cuvioasei Maicii noastre Teodora de la Sihla, care a sihastrit multi ani, la sfarsitul secolului al XVIl-lea, intr-o pestera din preajma Schitului Sihla-Neamt.

Aceasta floare duhovniceasca de mare pret si mireasa a lui Hristos, pe care a odraslit-o pamantul binecuvantat al Moldovei, s-a nascut pe la jumatatea secolului al XVII-lea, in satul Vanatori-Neamt, din parinti binecredinciosi si iubitori de Dumnezeu. Tatal ei, Stefan Joldea Armasul, avea dregatorie ostaseasca, asa cum si numele il arata, fiind paznic al Cetatii Neamtului si „armas”, adica facator de arme pentru cei ce aparau vestita Cetate a Moldovei. Iar mama sa, al carei nume nu ne este cunoscut, se ingrijea de casa si de buna crestere, in frica de Dumnezeu, a celor doua fiice, Teodora si Maghita (Maghiolita).

Fiica mai tanara s-a mutat curand la Dumnezeu iar fericita Teodora, ajungand la varsta randuita a fost casatorita de catre parinti, impotriva vointei ei, cu un tanar evlavios din Ismail. Dar, neavand ei copii, iar sufletul Teodorei fiind ranit de dragostea pentru mirele ei lisus Hristos inca din copilarie, ardea de dorinta unei vieti cu totul curate, inchinate numai lui Dumnezeu. La aceasta o indemna si duhovnicul ei, precum si firea ei singuratica, ravna pentru rugaciunea de taina si amintirea marilor sihastri ce se nevoiau in acea vreme prin padurile si muntii din tinutul Neamt – vechii ei sfatuitori.

Astfel, fericita Teodora a imbratisat cinul monahal la Schitul Varzaresti-Vrancea, iar dupa doi ani sotul ei s-a calugarit in Schitul Poiana Marului, sub, numele de Eleodor. Asa a binevoit Dumnezeu sa-i povatuiasca pe amandoi pe calea sfinteniei si a mantuirii.

Fiecare dintre vietuitoarele schitului de maici se nevoia cu mare ravna pentru Hristos, insa Cuvioasa Teodora, fiind intarita de harul Duhului Sfant, intrecea pe toate celelalte surori cu rugaciunea, cu smerenia si cu nevointa duhovniceasca.

Dupa cativa ani, navalind turcii in partile Buzaului, au dat foc Schitului Varzaresti. Atunci toate surorile din obste s-au risipit in padurile seculare din partea locului, asteptand sa treaca primejdia si mania lui Dumnezeu. La fel a facut si Cuvioasa Teodora, care s-a retras in munti impreuna cu stareta ei, schimonahia Paisia, a carei ucenica era. Acolo se nevoiau singure, acoperite de mania lui Dumnezeu, in post si rugaciune, rabdand multe ispite de la diavoli, foame, frig si tot felul de incercari.

Dupa ce a trecut la Domnul stareta ei, fericita Teodora, in urma unei descoperiri dumnezeiesti, a parasit muntii Buzaului si s-a retras in patria ei mult iubita din partile Neamtului, pentru a se nevoi in padurile neumblate din jurul schiturilor Sihastria si Sihla. Dupa ce mai intai s-a inchinat la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Manastirea Neamt, egumenul Lavrei a trimis-o la Sihastria sa urmeze sfatul egumenului de aici. Cu binecuvantarea ieroschimonahului Varsanufie, egumenul Sihastriei, fericita Teodora a fost incredintata duhovnicului Pavel, care a dus-o in pustie, in apropierea Schitului Sihla, sfatuind-o ca, de va rabda asprimea vietii pustnicesti, sa ramana acolo pana la moarte; iar de nu va putea suferi ispitele si frigul iernii, sa se aseze la o sihastrie de calugarite.

Asa a ajuns fericita Teodora in muntii Sihlei, iar un sihastru milostiv i-a oferit chilia sa, nu departe de schit si de pestera care ii poarta numele pana astazi. Acolo s-a nevoit Cuvioasa barbateste multi ani, ostenindu-se singura in post si rugaciuni de toata noaptea, in lacrimi si mii de metanii, uitata de lume, indurand multe ispite si naluciri de la diavoli foame, lipsa, ganduri si mai ales frigul aspru al iernii. Numai Cuviosul Pavel din Sihastria, duhovnicul ei, o cerceta din cand in cand, o marturisea, o imbarbata, o impartasea cu Sfintele Taine si ii ducea cele de trebuinta. Dupa un timp a raposat fericitul duhovnic Pavel, nu departe de Schitul Sihla, intr-o mica coliba pustniceasca, iar Cuvioasa Teodora a ramas cu totul singura, caci nimeni nu stia locul si aspra ei nevointa. Cu timpul i s-au rupt si hainele, iar ca hrana avea doar macris, fructe de padure si alune, in aceasta scoala a linistii si nevointei a dobandit Cuvioasa darul rugaciunii de foc, care se lucreaza in inima, darul lacrimilor, al rabdarii si al negraitei iubiri de Dumnezeu. Acum nu se mai chinuia nici de frig, nici de foame, nici diavolii nu o mai puteau birui, caci dobandise darul facerii de minuni si era ca un diamant stralucitor in muntii Sihlei, fiind uitata de oameni, dar umbrita de darul Duhului Sfant.

Odata, navalind turcii sa prade manastirile si satele, au ajuns pana la Sihla, iar Sfanta Teodora s-a adapostit in pestera ei din apropiere. Descoperind-o paganii, ea s-a rugat lui Dumnezeu s-o scape din mainile lor. in clipa aceea, prin minune, s-a crapat stanca din fundul pesterii, cum se vede pana astazi, iar fericita s-a izbavit de moarte, in aceasta pestera s-a nevoit Sfanta Teodora in ultimii ani ai vietii sale, rugandu-se neincetat lui Dumnezeu cu rugaciunea cea de taina a inimii, incat i se lumina fata, iar trupul ei se ridica de la pamant, asemenea Sfintei Maria Egipteanca. Din timp in timp pasarile cerului ii aduceau in ciocurile lor, prin voia Domnului, faramituri de paine de la trapeza Schitului Sihastria, iar apa bea din scobitura unei stanci din apropiere, numita astazi „Fantana Sfintei Teodora”.

Ajungand Sfanta Teodora aproape de sfarsitul vietii si cunoscand ca o cheama Hristos la cerestile locasuri, unde este odihna si desfatarea tuturor sfintilor, se ruga cu lacrimi lui Dumnezeu sa-i trimita un preot ca sa o impartaseasca cu Preacuratele Taine, inainte de obstescul sfarsit. Astfel, cu randuiala de sus, egumenul Sihastriei a observat ca pasarile duceau faramituri spre Sihla si a trimis doi frati sa vada unde anume se duc. Calauziti de mana lui Dumnezeu, fratii au ajuns noaptea aproape de pestera Sfintei Teodora si au vazut-o cum se ruga cu mainile inaltate spre cer, invaluita in lumina de foc. Atunci, infricosandu-se, au strigat, iar Cuvioasa i-a chemat pe nume, le-a cerut o haina sa se acopere, caci era goala si le-a poruncit sa coboare la Sihastria si sa aduca un duhovnic ca s-o impartaseasca cu Trupul si Sangele lui Hristos.

Calauziti de o lumina cereasca, fratii au mers repede si dimineata au adus la pestera pe ieromonahul Antonie si ierodiaconul Lavrentie, cu Sfintele Taine. Dupa ce Sfanta Teodora si-a facut cuvenita spovedanie si si-a destainuit viata, ostenelile si ispitele ei, a rostit Crezul, s-a inchinat, a primit dumnezeiestile Taine si, multumind lui Dumnezeu pentru toate, si-a dat duhul in mainile Lui. Apoi, parintii au facut slujba inmormantarii si au ingropat sfantul ei trup in pestera. Aceasta s-a petrecut in al treilea deceniu al secolului al XVIII-lea.

Trupul Sfintei Teodora a ramas tainuit in pestera pana dupa anul 1830, cand familia domnitorului moldovean Mihail Sturdza, care a reinnoit Schitul Sihla, a asezat moastele ei in racla de pret si le-a depus in biserica schitului spre inchinare. Apoi, zidind o biserica noua la mosia lor din satul Miclauseni-Iasi, le-a adus in aceasta biserica si multa lume venea aici spre inchinare, primind ajutorul Cuvioasei, in anul 1856 familia Sturdza a convenit cu conducerea Manastirii Pecersca din Kiev sa le daruiasca sfintele moaste, in schimbul unor vesminte preotesti si arhieresti, ceea ce s-a facut. Asa s-au instrainat moastele Sfintei Teodora din patria ei si se pastreaza in catacombele de la Pecersca, asezate in racla de mult pret, pe care scrie aceste cuvinte: „Sfanta Teodora din Carpati”.

Aceasta este, pe scurt, viata Sfintei Teodora de la Sihla si acestea sunt faptele ei, prin care a bineplacut lui Dumnezeu, numarandu-se in cetele sfintilor din cer si fiind socotita cea mai aleasa nevoitoare pe care a odraslit-o vreodata tara noastra.

Cu ale ei sfinte rugaciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi toti, impreuna cu tara si poporul cel binecredincios. Amin!

Troparul Sfintei, glasul 1

Cele pamantesti parasind si jugul pustniciei luand, te-ai facut mireasa lui Hristos, fericita; cu postul, cu privegherea cerestile daruri luand si cu rugaciunea pe ingeri ajungand, firea omeneasca ai biruit si la cele ceresti te-ai mutat, lasandu-ne spre mangaiere pestera si sfintele tale moaste. Pentru aceasta, Sfanta Preacuvioasa Maica Teodora, roaga pe Hristos Dumnezeu sa mantuiasca sufletele noastre.

Sfantul Mucenic Pantelimon s-a nascut in anul 284 in orasul Nicomidia. A trait in timpul imparatului Maximian (286-305). La nastere a primit numele de Pantoleon, care inseamna „cel in toate puternic ca un leu”, un nume pagan, caci tatal sau impartasea credinta in zei. Insa, Evula, mama sa, era crestina. Aceasta moare la putini ani de la nasterea lui Pantoleon. La indemnul tatalui sau termina Scoala de Medicina din Nicomidia, iar ucenicia o va face cu renumitul medic Eufrosin.

Afla de la preotul Ermolae ca Hristos este singurul doctor adevarat. Dupa ce ridica din moarte un copil care fusese muscat de o naparca, prin chemarea lui Hristos, cere sa fie botezat. Dupa ce primeste botezul de la preotul Ermolae, numele sau a devenit Pantelimon, care inseamna „cel cu totul milostiv”.

Sfantul Pantelimon ajunge dupa putina vreme la o cunoastere desavarsita a artei medicale, incat, imparatul Maximian care ii remarcase calitatile, intentiona sa il ia la palat ca medic particular. Dupa ce a vindecat un orb, imparatul i-a cerut lui Pantelimon sa renunte la credinta crestina. Pentru ca a refuzat, sfantului Pantelimon i s-a taiat capul.

Sfantul Mucenic Pantelimon este chemat in rugaciuni de catre preotii Bisericii la Sfintirea Apei si la Taina Sfantului Maslu, impreuna cu Sfantul Sfintit Mucenic Ermolae si cu ceilalti sfinti doctori fara de arginti si facatori de minuni.

La Manastirea Rusicon din Muntele Athos, se afla Capul Sfantului Pantelimon, iar din anul 1931, moastele Sfantului Pantelimon sunt prezente si in Catedrala din Constanta.

Sfanta Maria Magdalena a fost originara din Magdala, un sat pescaresc de pe tarmul vestic al Lacului Ghenizaret. Ea a fost tamaduita de sapte duhuri necurate de catre Hristos si dupa aceasta minune, a ales sa-L urmeze. Maria Magdalena a participat la rastignirea Mantuitorului si a fost prima persoana care a aflat de la un inger ca Iisus a inviat.

Potrivit Traditiei, Maria Magdalena L-a propavaduit pe Hristos si in Roma, unde l-ar fi convertit pe imparatul Tiberiu. Va ajunge si in Efes, spre a-i sta in ajutor Sfantului Ioan Evanghelistul in vestirea Evangheliei. Se pare ca ea a fost ingropata in pestera in care au dormit somnul de sute de ani Cei Sapte Tineri, pomeniti de Biserica pe 4 august.

Amintim ca racla cu mana stanga a Sfintei Maria Magdalena este prezenta la Manastirea „Simonos Petra“ din Sfantul Munte Athos.

Sf. Mucenic Emilian din Durostorum (Silistra de azi) a patimit pe vremea imparatului Iulian Apostatul. Militar de cariera si fiu de guvernator imperial, el a imbratisat de timpuriu credinta crestina, pe care nu numai ca a marturisit-o prin cuvant, dar a si aparat-o cu bratele, sfarmand idolii pagani si rasturnand altarele de jertfa, fapta pentru care a fost supus la suplicii cumplite (fiind chiar aruncat in foc, dar scapand nevatamat!) si si-a dat sufletul in mainile Domnului la 18 iulie 362. A nu fi confundat cu Sf. Mucenic Emilian, supranumit Marturisitorul, cel din vremea iconoclasmului (sec. 8-9), pomenit pe 8 august, nici cu alti doi mucenici purtatori ai aceluiasi nume si pomeniti tot in vara (7 iulie si 18 august).