TOLERANŢA,GLOBALIZARE si DEMOnoCRAŢIA

Posted: aprilie 2, 2008 in Lumea Ortodoxiei

Cuvântul TOLERANŢǍ, mă duce cu gândul la un proverb arab plin de umor dar şi de adevăr. E vorba de un beduin care culcându-se noaptea în cort e deranjat de cǎmila sa care tremura de frig afarǎ.Aceasta îl rugǎ s-o lase sǎ-şi bage numai spatele în cort sǎ se mai încǎlzeascǎ.Beduinul o lasǎ. Dupǎ vreo ora cǎmila veni cu rugǎmintea la stǎpânul sǎu s-o lase sǎ mai intre puţin, şi cu picioarele din faţa, pânǎ la gât. Beduinului fiindu-i milǎ, o lasǎ. Pe la miezul nopţii, tremurând de frig şi fǎrǎ pǎturǎ, beduinul se trezi azvârlit afarǎ de camilǎ, animalul fǎcându-şi loc sǎ se incǎlzeascǎ mai bine.
Celelalte doua cuvinte fac parte din aceeaşi familie, chiar dacǎ nu au aceeaşi rǎdǎcinǎ lexicalǎ, exceptând faptul cǎ al doilea e un “neologism” compus. Etimologic , democraţia înseamnǎ puterea poporului; demo-no-craţia înseamnǎ puterea demonilor prin lucrarea oamenilor. Şi ce ar avea în comun aceşti doi termeni? Pǎi globalizarea ar trebui sǎ ne ducǎ cu gândul la turnul Babel…poate vă amintiţi de acel turn pe care au încercat oamenii sǎ-l ridice pentru a ajunge la Dumnezeu şi pe care n-au mai reuşit sǎ-l termine pentru cǎ Dumnezeu le-a încurcat limbile şi nu s-au mai înţeles între ei.O copie aproape fidelǎ a acelui turn puteţi vedea astǎzi la Bruxelles, clǎdirea Parlamentului European.
Într-o scurtǎ idée, globalizarea este reversul procesului întâmplat atunci cu construirea turnului Babel, şi anume uniformizarea populaţiei globului…ceea ce atrage dupǎ sine procese precum deznaţionalizarea, distrugerea identitaţii religioase, schimbarea adevǎrurilor istorice, a tradiţiilor…şi toate acestea fǎcute sub faloasa mascǎ a TOLERANŢEI ŞI PǍCII MONDIALE.
Ştiu , veţi spune că nu se intâmplă aşa ceva…aberez eu.Să luam un exemplu: organizaţii precum O.N.U., N.A.T.O., promotori ai păcii, trimit trupe pentru asigurarea acestei păci în ţări ale Orientului mijlociu, în Serbia şi alte ţări care au nevoie de “pază”;( să nu uităm că din aceste organizaţii nu lipseşte nici România), trupe care mai mult au terifiat populaţiile ţărilor respective, sau care sunt lăsate să-şi facă de cap în “timpul liber” torturând semeni de-ai lor sau demolând biserici creştine.(ex: torturile aplicate de soldaţii americani la Abu Graib, bisericile monumente din Serbia dărmate sub ochii vigilenţi ai trupelor O.N.U, şi lista continuă.)
Şi când scriu despre aceste organizaţii mondiale mă gândesc şi la săracii noştrii soldaţi romani care pentru un trai mai bun şi pentru bani îşi vând sufletele, îşi lasă familiile şi merg să lupte pentru “menţinerea păcii”, care pace, implică distrugerea unor popoare. Şi totuşi Biserica se roagă pentru pacea lumii, la Sfanta Liturghie, pentru oastea ţării, cea iubitoare de Hristos. Care oaste? Cea alcătuită din mercenari, care luptă pentru americani? Pentru că saracii luptă pe bani, în ţara altora –deci sunt mercenari, nu? Tot respectul şi compasiunea pentru cei care au victime în familie , dar românii nu au ce căuta în ţara altora care nu au asuprit pe alţii ci doar se apără, sau îşi apără pământul. “Fericiţi făcătorii de pace , că aceia fii Lui Dumnezeu se vor chema!” Oare cei trimişi în ţări precum Irak, Iran, Liban, Serbia, Afganistan, etc, se mai pot numi fii ai Lui Dumnezeu când ei îşi bat joc de semenii lor?Sunt ferm convins că dacă , Doamne fereşte, România ar ajunge în postura să i se ceară Ardealul, niciun ministru al apărării, niciun preşedinte n-ar mobiliza “oastea ţării” să apere teritoriul pentru care au luptat stramoşii noştri…l-am ceda, de fapt l-ar ceda, ei , cei care ne conduc, tot sub masca toleranţei, a inţelegerii dintre popoare sau mai ştiu eu în favoarea căror fonduri “nerambursabile ” primite de la mama Europa.
Dragii mei, vă amăgiţi cumplit dacă voi credeţi că se va schimba ceva în bine, în ţară – că am intrat în Uniunea Europeana, sau în lume.Au rămas aceleaşi concepţii, aceleaşi ideologii ale omului umanist,( marxist, comunist, rasist, fascist, socialist, …ist) doar că acum omul e mai şiret că oricum şi TOLERANŢA este cea care îl ajută să se impună. De aceea caută să tolereze relaţiile homosexuale, minorităţile – dar cu mai multe drepturi decât majoritatea…a-propos: se IMPUNE o mentalitate; majoritatea trebuie să accepte minoritatea altfel se consideră discriminare. Şi este trist că se intâmplă la nivelul ţării. Cu alte cuvinte majoritatea trebuie să se supună minoritaţii! Şi să nu ne ascundem după deget, că asta se întâmplă!
Un puternic flagel al globalizării este şi Ecumenismul religios,(la fel ca şi New Age-ul) care, promovat de masonerie, tot sub masca toleranţei religioase trece peste valorile spirituale pe care le moştenim de aproape două mii de ani.Acest Ecumenism de fapt este un sincretism religios, o ENTROPIE.
Ori ca urmaşi ai Sfantului Apostol Andrei nu putem să fim de acord cu aberaţiile promovate de acest curent… ar însemna să facem abstracţie de evenimentele consemnate de ai noştrii cărturari si cronicari, de procesul de Uniaţie, de lupta sfinţilor noştrii martiri care nu au vrut unirea forţată cu Roma, ca să nu mai pun la socoteală ce este mai important, şi anume Dogmele şi Canoanele Bisericii noastre Ortodoxe. Din păcate , acum se caută unirea chiar de către cei învătaţi în ale teologiei, considerându-se că cei care au luptat şi mai luptă împotriva acestei uniri au fost şi sunt nişte fanatici, tradiţionalişti.
Adevărul a deranjat şi deranjează dintotdeauna. Să spunem adevărul în faţă celor care sunt “toleranţi” şi să vedeţi ce atitudine ostentativă au. Şi asta mă duce cu gândul la o vorba spusă de Nicolae Steinhard, cred … parafrazez : spuneţi oamenilor adevarul 99% şi vă vor urma. Spuneţi-l 100% şi vă vor omorâ!
Şi oare nu este aşa? Gândiţi-vă la ce s-a întâmplat după judecata făcuta de evrei , Mântuitorului. Nu sunt antisemit, urmăriţi adevărul istoric.

Încerc să inchei aceste rânduri într-o nota optimistă, gândindu-mă la moştenirea noastră folclorică, la tradiţiile noastre, la istoria noastră, la geniile culturii noastre, cu un mesaj pentru promotorii TOLERANŢI ai globalizării, chiar dacă nu va ajunge până la ei, dar măcar e citit de voi. Am să spun ce au zis şi ai mei strămoşi la Oituz: “Pe aici nu se trece!”

FIŢI TOLERANŢI CU OMUL CA FIINŢĂ SPIRITUALĂ!
….ŞI NU UITAŢI SĂ IUBIŢI ADEVĂRUL!

Antonio Brailescu

Comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s