Arhivă pentru mai 23, 2008

Sf. Ioan Gură de Aur este cu siguranţă una dintre cele mai mari personalităţi nu doar din spaţiul creştinătăţii, ci şi din cel al culturii europene şi universale. Predicator, teolog şi apologet, păstor şi învăţător, Sf. Ioan Gură de Aur a rămas în memoria Bisericii prin pilda vieţii sale şi prin mulţimea copleşitoare de gânduri adânci, de cuvinte înălţătoare, de scrieri pline de înflăcărare, patos misionar şi de viaţă. Posteritatea a păstrat de la Sf. Ioan Gură de Aur o operă imensă, foarte bogată în conţinut, care astăzi îşi dovedeşte actualitatea1. În lucrarea intitulată „Despre incomprehensibilitatea lui Dumnezeu“, Sf. Ioan Gură de Aur abordează problema cunoaşterii lui Dumnezeu. Prezentul demonstrează că, dincolo de cuceririle ştiinţifice bine cunoscute, problema cunoaşterii lui Dumnezeu şi a lumii create e departe de a fi mai simplă decât în epoca Sfântului Ioan Gură de Aur.

Sf. Ioan Gură de Aur este convins că oamenii nu pot cunoaşte natura divină. Dorind să argumenteze această credinţă, Sf. Ioan Gură de Aur arată faptul că noi, oamenii, nici lucrurile experienţei noastre directe nu le putem cunoaşte deplin. Dacă noi nu putem cunoaşte nici măcar obiectele şi fenomenele naturii aflate la dispoziţia simţurilor, cu cât mai greu ne va fi să ne apropiem de natura divină?

(mai mult…)

Se spune adesea că dialogul ştiinţelor cu teologia este posibil la întâlnirea dintre Universitate şi Biserică sau la aceea a cercetătorilor şi teologilor. Într-adevăr, acestea pot fi condiţii preliminare pentru realizarea unei astfel de întâlniri. Însă, dialogul teologiei cu ştiinţa are multe alte exigenţe. Aceasta nu pentru că este imposibil să se dialogheze despre frumuseţea Creaţiei, ci pentru că teologia este altceva decât ştiinţele.

Spre exemplu, fizica şi matematica s-au întâlnit cu secole în urmă, chiar dacă acest loc de întâlnire a primit un nume mult mai târziu: fizica matematică. La fel, fizica şi chimia au putut înscrie împreună, cu destulă uşurinţă, o nouă disciplină, în debutul secolului XX, dând naştere chimiei fizice. În ultima vreme, apar tot mai multe domenii de cercetare conexe, precum neuroştiinţele, astrofizica, astrobiologia, inteligenţa artificială, ceea ce arată faptul că nu este chiar dificilă întâlnirea a două sau mai multe domenii de cercetare, câtă vreme limbajul lor este suficient precizat şi legităţile după care ele se dezvoltă sunt destul de bine cunoscute. Întâlnirea dintre ştiinţă şi teologie este însă altceva decât toate celelalte. Din mai multe motive.

(mai mult…)

Pentru descrierea experienţei credinţei şi a cunoaşterii lui Dumnezeu, sfinţii desluşesc în fiinţa omenească alte funcţii şi puteri decât cele cu care operează în mod curent psihologia. Aceasta şi pentru faptul că altele au fost criteriile slujitoare judecăţilor lor, altele au fost şi experienţele care au condus la aceste împărţiri. Oricum, analiza comparativă a celor două perspective şi înţelegeri cu privire la om este un subiect în sine. Ne limităm la a spune că, pentru omul zilelor noastre, cunoaşterea ştiinţifică actuală sau anii petrecuţi în şcoală pot sugera că a cunoaşte înseamnă a însuşi o serie de date, într-un mod logic, cu explicaţiile lor corespunzătoare, a memora o serie de fapte, concepte sau definiţii, a deprinde o succesiune de operaţiuni, să spunem, sau a unor proceduri, dacă este să vizăm abilitatea de a executa ceva anume. În experienţa părinţilor duhovniceşti însă, etapele cunoaşterii lui Dumnezeu sunt străbătute de om prin alte facultăţi decât cele prezente în aceste activităţi de învăţare: se vorbeşte adesea de minte, în diferenţă cu raţiunea, de simţirea minţii, în deosebire de simţuri, de inimă şi de iubire. Încercăm să le prezentăm succint, tocmai pentru a evidenţia faptul că experienţa credinţei şi a cunoaşterii lui Dumnezeu este de cu totul alt ordin decât cunoaşterea ştiinţifică a naturii.

(mai mult…)

Ficţiunea horror a înspăimântat lumea timp de generaţii întregi şi, cu toate acestea, cerem şi mai mult. De ce ne face plăcere să fim speriaţi, înfricoşaţi? Din punct de vedere creştin, e nefiresc a obţine plăcere din vizionarea scenelor în care alţi oameni sunt prezentaţi ca având necazuri. Desigur, nu tuturor ne place acest lucru, precum nu tuturor oamenilor le plac senzaţiile tari. Dar pentru cei cărora le face plăcere, actul de a fi speriat poate fi o experienţă palpitantă, impetuoasă. Creşte nivelul adrenalinei, e o sursă sigură de a trece prin senzaţii înfricoşătoare fără a face faţă în realitate pericolului.

Genul horror sau de groază este un film ce încearcă să inducă groază, teroare, frică, dezgust sau oroare telespectatorului prin prezentarea unor forţe, personaje sau evenimente dăunătoare ce pătrund în viaţa oamenilor de zi cu zi. Elementele care apar cel mai des în filmele horror sunt: vampiri, demoni, monştri, criminali în serie, fantome şi o mulţime de alte personaje, care inspiră frică. Aşadar, filmele horror prezintă natura noastră primară cu fricile sale: coşmarurile, repulsiile noastre, vulnerabilitatea, alienarea noastră, teroarea faţă de necunoscut, teama noastră faţă de moarte şi dezmembrare, pierderea identităţii sau frica de sexualitate.

(mai mult…)

Viaţa pe care o trăim astăzi ne slăbeşte, foarte adesea, puterea credinţei. În multe privinţe, societatea în care suntem angajaţi ne ancorează în viaţa concretă. Avem obligaţii, dorinţe şi indefinit de multe experienţe ale unei realităţi în care minunile nici nu se văd, nici nu se pot fotografia. Nu avem nici un fel de dovezi concrete despre ele, în ziare sau la televizor. Ceea ce trăim însă, viaţa concretă cu măruntele ei fapte, ne este mai mult decât familiară. Pe baza acestei experienţe de viaţă ne construim un sistem de valori, în care adevărat este, de multe ori, ceea ce am putut verifica.

La polul opus, adevărurile de credinţă depăşesc raţiunea şi puterea de înţelegere. Învierea lui Hristos este, de departe, evenimentul cel mai mare din istoria omenirii. Nimic mai măreţ, niciunde în Creaţie, nu s-a petrecut de la facerea ei, şi în întreaga ei istorie. Şi nimeni înaintea lui Hristos, şi nimeni după El până acum nu a înviat din morţi, şi nici până la sfârţitul lumii nu va învia din morţi cu aceeaşi Înviere. Între adevărurile de credinţă acesta este cel mai mare, şi temelia credinţei creştine! Hristos a Înviat din morţi, iar Învierea Lui este începutul învierii noastre. După credinţa creştină, nici un alt eveniment, din întreaga istorie a omunirii, din toate culturile şi de pretutindeni, nu a marcat mai profund locul omului în Univers, drumul său prin viaţă şi parcursul umanităţii prin istorie. Însă în cadrele vieţii cotidiene, acest fapt este unul foarte dificil de acceptat.

(mai mult…)