Diacon Sorin Mihalache

Pentru un necunoscător care nu are experienţa credinţei, orice afirmaţie privind prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în lume este greu de acceptat. Cu atât mai mult cu cât, potrivit tradiţiei creştine răsăritene, Însuşi Dumnezeu lucrează, prin intermediul energiilor Sale necreate în lume, în viaţa şi în sufletul fiecărui creştin! Este greu de acceptat că lucrarea Lui ar putea trece prin trup, în sufletul omului, în inimă şi în minte… Fără experienţa credinţei, aceste afirmaţii par imposibil de acceptat. Sunt mult prea diferite de ceea ce putem experimenta în mod comun. Dar aceasta nu este singura situaţie de acest fel. Cuiva, nefamiliarizat cu descoperirile mecanicii cuantice, i-ar fi imposibil să accepte, spre exemplu, că trupul lui şi obiectele din jur sunt, mai degrabă, pline cu vid cuantic. Dar această ultimă situaţie este un rezultat deja verificat. Fizica pare să ne spună că nu ar trebui să ne limităm la ceea ce putem verifica prin simţuri.

Experienţa cunoaşterii lumii sfârşeşte, inevitabil, cu întrebări simple, care s-au dovedit însă, de cele mai multe ori, a fi foarte dificile. Ne-am obişnuit să ne întrebăm, adesea, din ce anume este făcut un lucru sau din ce sunt făcute forţele care mişcă o bilă pe un plan înclinat. De fapt, aceste întrebări se nasc pentru că avem simţuri cu care percepem lumea, care ne permit să atingem, să luăm în mâini şi să cântărim, să vedem că ceva este transparent sau nu. Simţurile şi percepţiile noastre de pe urma lor ne îndeamnă să căutăm ceea ce ar trebui să fie suportul ultim al materiei. În ultimele secole, dar mai ales în ultimele decenii, în încercarea de a înţelege din ce sunt făcute lucrurile, fizicienii au coborât tot mai adânc în miezul lucrurilor.

În structura unui solid, spre exemplu într-o piatră, descoperim o reţea moleculară, în care sunt aşezaţi atomi. Numai că atomii nu stau lipiţi unii de alţii, nu se ating efectiv între ei, aşa cum se întâmplă cu granulele dintr-o grămadă de nisip! Între atomii unei reţele moleculare sunt spaţii goale, fără ceva „material“. Ei stau, mai degrabă, suspendaţi într-o reţea de legături cuantice. Un fir de aţă neîntrerupt şi întins, este, în realitate, un şir de miliarde de miliarde de atomi, distanţaţi unii de alţii, dar legaţi între ei prin interacţiuni.

Materia – mai mult vid decât substanţă

Nici atomii, aşa cum îi descrie fizica, nu sunt cum obişnuim să ni-i reprezentăm, bile minuscule, dar consistente. Spre exemplu, în miezul atomului de hidrogen se află un nucleu, cu dimensiuni de 100.000 de ori mai mici decât atomul. În jurul acestui nucleu, se află electronul, cu dimensiuni comparabile cu cele ale nucleului. Dacă nucleul unui atom este mărit până la dimensiunile unei înţepături de compas din planşa unei mese (o treime dintr-un milimetru), electronul are cam tot aceeaşi mărime, dar se roteşte la o distanţă de 100.000 de ori mai mare, adică la peste 30 de metri distanţă de înţepătura din planşa mesei. Iar între cele două particule nu există nimic!

Dacă atomul este alcătuit dintr-un nucleu atât de mic şi din câţiva electroni la fel de mici, în ce constă, de fapt, materialitatea lui? Fizica ni-l dezvăluie ca fiind ceva în care este mai mult vid decât substanţă.

Oare nucleul constituie „materia“ din atom? Suficient de mult mărit, nucleul dezvăluie alte particule care îl compun, protoni şi neutroni. Iar situaţia se repetă. Nici protonii şi nici neutronii nu sunt bile veritabile, „pline“ cu „materie“. Dimpotrivă, ele sunt alcătuite din alte particule şi mai mici (quarcuri). Quarcurile dezvăluie că nici în structura nucleului atomic nu găsim ceva pe care să identificăm cu substanţa familiară simţurilor noastre.

Ei bine, întreg edificiul materiei pe care o avem la îndemână este alcătuit din componente tot mai mici. Dar nicăieri nu găsim ceva de felul substanţei cu care ne-am obişnuit, pe care să putem atinge sau să putem cântări. Găsim entităţi tot mai mici şi forţele care le fixează pe acelea într-o anumită structură, în rest – vid cuantic. Iar acesta, cum vom vedea, nu este nicidecum un simplu gol.

Lumea, o ţesătură de energii

Mecanica cuantică întăreşte şi mai mult această stranie reprezentare. Pe măsură ce entităţile acestea din structura materiei au dimensiuni tot mai mici, apare tot mai evidentă comportarea lor stranie. Nici electronul, nici particulele care intră în alcătuirea nucleului nu se comportă ca şi cum ar fi simple granule, ci, în anumite condiţii, ca şi cum ar fi unde. Ele nu se află într-un singur punct din spaţiu – cum ar fi cazul în care ar fi particule -, ci sunt „răspândite“ într-o anumită regiune, la fel ca o undă.

Pe de altă parte, noi percepem în Univers şi altceva decât substanţă, de felul copurilor solide, să spunem. Noi percepe prin simţuri şi unele câmpuri fizice, cum ar fi câmpul electromagnetic (radiaţia luminoasă) sau atracţia gravitaţională. Acestea par a fi diferite de substanţă, având cu totul alte proprietăţi. Noi simţim ceva în raport cu ele, însă nu prin atingere. Nu putem cântări lumina, dar nici nu o putem strânge la un loc, precum picăturile de apă de pe un geam. Ei bine, mecanica cuantică ne dezvăluie că, şi acolo unde noi percepem câmpuri, în radiaţia luminoasă sau în câmpul gravitaţional, există de fapt şi corpusculi. (În general, fizica explică, astăzi, întreaga lume a fenomenelor şi obiectelor prin patru interacţiuni fundamentale, arătând că fiecărei interacţiuni îi corespunde un anumit corpuscul care o mediază.) Până la urmă, ceea ce noi percepem a fi substanţă, consistentă şi impenetrabilă, are, la nivel cuantic, caracteristicile unui câmp, iar câmpurile, pe care noi le percepem ca fiind penetrabile şi lipsite de consistenţă, au, şi ele, o structură corpusculară.

Dar seria rezultatelor fizicii, care ne dezvăluie materia ca fiind altceva decât ne indică simţurile, nu se opreşte aici. Într-o accepţiune mai largă, şi relativitatea restrânsă ne arată că întreaga materie este, de fapt, energie.

De ce am menţionat toate acestea aici? Pentru că, la întrebarea privind suportul ultim al lucrurilor, fizica nu dă un răspuns pe potriva datelor noastre perceptuale. Materia, Universul, tot ceea ce există în natură şi la îndemâna experienţei noastre sunt, pentru fizicieni, ţesături de energie. Încercând un termen de cuprindere a acelora, lumea este, de fapt, energie.

Efectul Casimir

În mod surprinzător, ţesătura aceasta energetică care alcătuieşte materia se vede şi alt fel. Mecanica cuantică ne-o dezvăluie chiar în spaţiul gol!

Experienţele zilnice nu ne oferă o reprezentare corectă a ceea ce ar putea însemna cuvântul „gol“ sau „vid“. Adesea, privind o cameră în care nu se află nici un obiect sau un pahar în care nu se află nimic, spunem că sunt goale. În realitate, însă, ambele sunt pline cu aer! Aceasta se vede mai ales în vecinătatea unui foc, să spunem, unde flacăra încălzeşte aerul, şi deformează imaginea de dincolo de ea. Măsurătorile arată că 1 cm cub din aerul pe care îl respirăm conţine de o sută de ori mai multe molecule decât numărul tuturor secundelor scurse, până acum, în istoria Universului! Ceea ce vedem noi ca gol, nu este deci nici pe departe gol.

Ei bine, dacă dintr-o incintă scoatem orice formă de materie şi orice fel de radiaţie, înăuntrul ei rămân… fluctuaţii de energie! Principiul incertidinii cere ca, în zone din ce în ce mai restrânse, energia să tindă spre infinit. Or, aceasta înseamnă că, într-un punct, spaţiul este plin cu fluctuaţii ce provin din perechile particulă-antiparticulă, create şi distruse, care apar ca excitaţii ale câmpurilor.1 Dacă măsurătorile ne arată că, în spaţiul interstelar, numărul de atomi este de 0,5 atom/cm3, iar în spaţiul intergalactic, densitatea de atomi scade până la 1 atom în 10 metri cubi2, în realitate, acolo există mult mai mult. Vidul însuşi este plin de energie. Aceasta este energia de vid (sau energia de vacuum). „Spaţiul (…) este populat cu un număr inimaginabil de particule-fantomă, care apar şi dispar într-un ritm frenetic. (…) Spaţiul dintr-un cubuleţ cu latura de 1 cm poate conţine până la 100 de miliarde de miliarde de miliarde (1.030) de electroni virtuali.“3

Creaţia din nimic, dovedită experimental

Lumea infinitului mic este, aşadar, o lume deschisă: particulele pot dispărea sau pot fi produse.4 „Pentru intervale de timp foarte scurte (…), totul se petrece ca şi cum cuantele de materie ar fi create din nimic. Mai exact, fluctuaţiile cuantice ale vidului determină apariţia bruscă a perechilor particule-antiparticule virtuale care se anihilează apoi reciproc, acest proces având loc în intervale de timp foarte scurte.“5

Mai mult, în anul 1997, un experiment strălucit a arătat că această energie a vidului există şi puterea ei a şi fost măsurată. Dacă, într-o incintă fără radiaţii sau particule, în vid, sunt plasate două plăcuţe de argint, la distanţe foarte apropiate una de cealaltă, cu dispozitive adecvate se poate înregistra cum cele două plăcuţe se atrag una spre cealaltă. Energia de vacuum tinde să le împingă! Această energie poate fi considerată un concept revoluţionar, şi pentru că se situează în totală discrepanţă cu tradiţia filosofică milenară. Cu alte cuvinte, este contestată experimental părerea că „nimic nu poate fi creat din nimic“. Unii cosmologi spun chiar că este posibilă formularea unei descrieri a Big Bangului ca un „salt cuantic, din nimic, în timp“!6 Energia de vid ne arată că „materia poate apărea din vid, dacă acolo este injectată o cantitate destul de mare de energie. Vidul este originea a tot: galaxii, stele, copaci, flori, dumneavoastră şi cu mine. Ideea de naştere din neant, „ex nihilo“, care, până mai ieri, aparţinea religiei, pare să fi găsit astăzi un suport ştiinţific în cosmologie.“7

Trupul şi cosmosul – energii care pot fi spiritualizate

Dar ce semnificaţie ar putea avea acestea din perspectivă teologică? Faptul că materia este energie, poate reprezenta o invitaţie surprinzătoare spre depăşirea reperelor strâmte ale materialităţii. Surprinzătoare, pentru că vine din partea ştiinţei! Să nu judecăm lumea doar prin prisma trupului, să nu credem doar ceea ce simţurile pot verifica în mod comun. Materia, trupurile noastre, lumea sunt o ţesătură de energie. Unde nu vedem nimic, acolo sunt miliarde de particule, iar ceea ce ni se pare a fi consistent şi impenetrabil nu are, în realitate, acest caracter grosier… Din perspectiva teologiei ortodoxe, aceasta poate face mai lesne de înţeles şi faptul că lumea şi trupul nostru pot primi în ele energiile curăţitoare ale harului, lucrarea lui Dumnezeu. Părintele Stăniloae scrie cum că înţelegem că materia-energie poate fi pătrunsă de lucrarea lui Dumnezeu, că ea poate fi mediu de lucrare a lui Hristos, tocmai în faptul că esenţa ei este, aşa cum a descoperit-o fizica modernă, energetică.8

Predica materiei

Materia, dezvăluită de fizică, are, aşadar, predica ei. Una care ne invită raţiunea şi simţurile la smerenie: căci se petrec lucruri pe care nu le putem înţelege deplin şi într-un fel pe care nu-l putem per cepe. Simţurile nu sunt reperele ultime privind lumea în care trăim. Există şi alte înţelesuri ale celor existente în Creaţie, care depăşesc simţurile şi logica simplă, şi la care nu putem ajunge prin acelea. Teologic, putem spune aici că omul nu este doar trup, vieţuind ca o făptură biologică în lumea materiei. El este şi suflet. Fizica ne invită deci să depăşim reperele simţurilor şi chiar logica, iar teologia ne arată că ele nu trebuie abandonate, ci spiritualizate, deschise spre ceea ce nu poate fi perceput şi înţeles prin ele, în primă instanţă. Or, posibilitatea aceasta a spiritualizării sensibilităţii noastre este dată tocmai în faptul că „toată realitatea văzută e, în fond, o raţionalitate dinamică plasticizată.“9 Materia însăşi, ţesătură energetică, poate primi lucrarea energiilor necreate. Cu atât mai mult, însă, trupul omenesc, străbătut, mişcat de sufletul raţional, poate primi această lucrare.10 Părintele Stăniloae scrie că, în planul vieţii naturale, lucrarea simţurilor domină trupul, iar cea a minţii domină sufletul. Însă, unirea dintre cele două lucrări sau dintre suflet şi trup se face deplină „când Duhul Sfânt sălăşluieşte în cel credincios, când credinciosul se înduhovniceşte, când lucrarea simţurilor se spiritualizează prin lucrarea harului“.

Există, aşadar, o legătură strânsă între caracterul energetic al lumii fizice şi faptul că ea este destinată să fie sfinţită prin lucrarea energiilor necreate ale lui Dumnezeu. Iar teologia ortodoxă afirmă că spiritualizarea materiei se face mai ales prin lucrarea harului în sufletele celor credincioşi. În această lucrare, energiile necreate sfinţesc energiile trupului, prin sufletul celui credincios. „Duhul dumnezeiesc poate lucra prin mijlocirea spiritului omenesc asupra materiei cosmice. Prin mâna omului se scurg puteri spirituale. Dar puterea ce o transmite omul, prin trupul său, nu e numai a spiritului său, ci este o putere cu mult mai mare, ce străbate prin ele. Este puterea Duhului dumnezeiesc.“11

Hristos şi energiile lumii create

Însă, faptul că materia este energie, se întrevede, teologic, chiar din începutul Creaţiei. Căci, potrivit Scripturii, totul a început când Dumnezeu a zis: „Să fie Lumină!“. Sfântul Grigorie Palama crede că toate sunt conţinute în mod virtual, în această lumină primordială de la începutul Creaţiei. Şi cosmosul, şi pământul, şi toate celelalte. Părintele Stăniloae subliniază chiar că, în acest fel, Sf. Grigore Palama pare a insinua că în lumina sau energia aceea îşi avea subzistenţa (sau originea) toată lumea creată.12 Pe de altă parte, Sf. Grigore de Nyssa scrie că tot ceea ce este materie s-a născut prin lucrarea energiilor necreate. „Firea spirituală dă viaţă forţelor spirituale şi întâlnirea acestora produce materia.“13 Acestea arată că şi teologia întrevede, în tot ceea ce este creat, un substrat energetic; o înţelegere care se poate deschide spre reprezentările fizicii recente. Însă, din perspectivă teologică, întemeierea tuturor celor materiale, ca şi a celor spirituale, din Creaţie, nu stă într-o energie creată, ci în bunăvoirea lui Dumnezeu şi în energiile necreate – lucrarea Sa -, care ţin lumea.

De aceea, este semnificativ că, etimologic, cuvântul lumină, ce provine din latinescul lumen, are şi înţelesul de lume, dar şi pe cel de viaţă şi de podoabă! Lumea întreagă era virtual cuprinsă în lumina fizică de la începutul Creaţiei. Ea este creată din nimic şi prin Cuvântul Hristos – Lumina Lumii. Iar Cel prin care a fost făcută, Cuvântul Hristos, este şi Lumina ei, şi Viaţa ei!

1 Emil Vinţeler, Dicţionar de fizică teoretică, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1999, p. 248;

2 Eugeniu Toma, Noi şi Universul, Editura Tehnică, Bucureşti, 2000, p. 128;

3 Trinh Xuan Thuan, Melodia Secretă. Şi omul a creat Universul, XXI: Eonul Dogmatic, p. 140;

4 Dicţionar de Istoria şi Filosofia Ştiinţelor, volum coordonat de Dominique Lecourt, traducere de Laurenţiu Zoicaş (coord.), Editura Polirom, 2005, p. 501, col. II;

5 Basarab Niclosecu, Noi, Particula şi Lumea, traducere din Limba franceză de Vasile Sporici, Editura Polirom, Iaşi, 2000, p. 32-33;

6 Cecil Folescu, Ce este Universul, Editura Albatros, Bucureşti, 1988, pp. 359-360. Ideea este menţionată şi în Davide Castelvecchi, The Growth of Inflation. Twenty-five years after Alan Guth turned cosmology on its head, whatâs the latest story of the universeâs first moments?, în rev. Symetry. Dimensions of particles physics, vol. I, Issue 2, december 04-january 05, pp. 12-18;

7 Trinh Xuam Thuan, op. cit. p. 154;

8 Pr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. II, Editura IBMBOR, 2007, p. 15;

9 Pr. Dumitru Stăniloae, nota 19 în Sf. Grigore Palama, Tomul Aghioritic, în colecţia Filocalia, vol. VII, p. 418;

10 Ibidem;

11 Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, ed. cit., vol. III, p. 7;

12 Pr. Dumitru Stăniloae, nota 19 în Sf. Grigore Palama, op. cit., în colecţia Filocalia, vol. VII, p. 418;

13 Sf. Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, cap. XXIII, în colecţia Părinţi şi Scriitori Bisericeşti, Editura IBMBOR, vol. 30, p. 66.

Sursa: http://www.ziarullumina.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s