Ortodoxia in China

Posted: Iulie 20, 2008 in Lumea Ortodoxiei
Etichete:, , ,

Primul contact al creştinismului ortodox cu China l-a făcut un român, Nicolae Milescu Spătarul Astăzi, Guvernul Republicii Populare Chineze recunoaşte oficial cinci comunităţi religioase: budismul, islamul, catolicismul, protestantismul şi taoismul, dar nu şi creştinismul ortodox

Primele misiuni creştine în China au avut loc în secolul al VII-lea, odată cu pătrunderea creştinilor nestorieni. În „History of Mission“, Stephen Neill scrie că atunci a avut loc una dintre cele mai remarcabile aventuri ale creştinismului. Menţionăm că nestorianismul era o doctrină care susţinea că în Iisus Hristos există două persoane – persoana divină a Fiului lui Dumnezeu, născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii, şi persoana umană sau istorică a lui Iisus Hristos, cu care s-a născut din Fecioara Maria. Concepţia eretică a lui Nestorie a fost condamnată de Sinodul III Ecumenic de la Efes.

Din Persia, nestorianismul s-a extins de-a lungul rutelor comerciale până când, în 635, în timpul dinastiei Tang, ajungea „în inima Chinei“.

Catolicii, opozanţii nestorienilor

Interesul Romei pentru Orientul îndepărtat a fost reaprins de Rabban Sauma, dar mai cu seamă de călătoriile lui Marco Polo în China, dintre anii 1275-1291, unde a aflat despre un regat creştin – Ongut – întemeiat de nestorieni.

Primul misionar catolic în China a fost Ioan de Monte Corvino, care a ajuns la Pekin în jurul lui 1294, după doi ani de misiune fructuoasă în zona Madrasului, India. A fost primit chiar de Timur-Lenk, succesorul lui Kublai-Khan. Potrivit jurnalului său, a sperat să-l convertească pe Timur, dar nu a reuşit, scriind că acesta era „prea îmbătrânit în idolatrie“, pentru a mai putea fi întors. A reuşit să construiască o biserică, de unde avea să se opună nestorienilor. A tradus Noul Testament în limba localnicilor şi oficia Liturghia tot în această limbă. La 1305, el scria că a botezat 6.000 de oameni.

Din ordinul papei Clement al V-lea, în 1308, Ioan de Monte Corvino devenea primul episcop catolic din China. Odată cu aceasta, a început expansiunea creştinismului romano-catolic în China, stabilindu-se şi un al doilea centru misionar, pe lângă cel din capitală, la Zaitun, în 1313. În 1362, când chinezii recucereau Zaitun-ul de la mongoli, episcopul James Florence a fost martirizat, în 1369, latinii fiind complet alungaţi din Pekin. Astfel, potrivit lui Gheorghe Ispir („Curs de îndrumări misionare“) „au trecut aproape 200 de ani fără ca activitatea creştină să progreseze“. În secolul al XVI-lea, în China ajungea un mare misionar catolic, Francisc Xavier. Activând în Japonia şi India, el a botezat în jur de 10.000 de oameni. În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, în colonia portugheză Maccao sosea cel mai cunoscut misionar romano-catolic din Orient: Matthew Ricci. După ce a învăţat mai întâi limba chineză şi obiceiurile localnicilor, în 1583, a început misiunea de evanghelizare în capitala provincială Chaoasing. Abia în 1600 a primit permisiunea de a intra în capitala imperială Peking. A rămas aici 10 ani, timp în care a botezat aproximativ 2.000 de oameni, inclusiv de rang înalt, constituind un nucleu al Bisericii creştine chineze şi al unei literaturi creştine de limbă chineză.

Activitatea lui Ricci a fost continuată de Johann Adam Schall von Bell, care a reuşit să-l boteze chiar pe fiul împăratului. Acelaşi Stephen Neill precizează că, în 1650, existau 150.000 de creştini în imperiu, iar în 1664 – 255.000, însă în aceste statistici ale misionarilor catolici este inclus şi un mare număr de copii botezaţi în momentul morţii.

Un singur episcop de origine chineză, în 300 de ani

La 1633, era hirotonit primul episcop romano-catolic chinez, Lo-Wen-Tsao, sub numele de Fray Gregorio Lopez, singurul până în secolul al XX-lea. Din 1615, Liturghia a început să se săvârşească în limba chineză cu acordul papei, iar în 1666 toate cărţile liturgice au fost traduse în chineză. Cu toate acestea, în 1707 regele Kanghi dădea un decret de condamnare la moarte a tuturor celor ce vor învăţa ceva împotriva riturilor confucianiste, de atunci începând persecuţiile creştinilor. Această situaţie a durat mai bine de 50 de ani, când între 1844-1845 s-au dat edicte prin care creştinismul devenea liber.

În 1897, marile puteri

şi-au împărţit China în zone de influenţă, de aici rezultând numeroase răscoale, care au culminat cu cea a boxerilor (1900). Aceasta a fost urmată de persecuţii şi masacre la adresa europenilor, în special a misionarilor şi a chinezilor încreştinaţi, percepuţi ca trădători. Toate acestea au făcut ca aproape nici un european să nu mai rămână în China. După 1901, odată cu revenirea liniştii, misiunile creştine s-au întors, favorizate şi de decretul de libertate pentru creştini al primului preşedinte chinez, Yuan-Shi-Kai.

Extinderea catolicismului

Astfel, în 1911, Biserica Romano-Catolică avea 48 de vicariate şi prefecturi cu 1.345.374 de membri. A urmat apoi o perioadă tulbure de lupte între comunişti şi naţionaliştii chinezi, însă, paradoxal, misiunile au progresat. În aceste condiţii, însuşi conducătorul naţionaliştilor chinezi, Chiang Kei Shek, primea botezul în 1930. În 1949, în urma victoriei comuniştilor şi a proclamării Republicii Populare Democrate Chineze, naţionaliştii, sprijiniţi de Occident, s-au retras în Taiwan.

În China continentală, oficial, orice activitate misionară a fost interzisă, dar neoficial, misionari catolici au continuat să lucreze, până în Tibet, uneori chiar cu preţul vieţii.

În 1951, guvernul chinez a expulzat ultimii misionari catolici. Unii au fost ucişi, alţii încarceraţi şi torturaţi. Treptat, autorităţile chineze au devenit mai permisive şi, între 1957-1963, statul chinez a permis formarea unei Biserici Catolice Constituţionale, dar care nu intră sub jurisdicţia Vaticanului, cu 47 de episcopi.

Din 1970, s-a înregistrat o relaxare a relaţiilor Stat – Biserică, care s-a accentuat după moartea lui Mao Zedung, în 1976. Dupa 1981, se înregistra o creştere rapidă şi masivă a numărului creştinilor printre tinerii chinezi.

Primul contact cu Ortodoxia

Primul contact al creştinismului ortodox cu China l-a făcut un român, Nicolae Milescu Spătarul, ambasador al ţarului Rusiei, dar şi teolog. Între 1575-1577, el se afla în solie la împăratul Chinei, revenind apoi în Rusia, ţară care a avut un rol deosebit în ceea ce priveşte pătrunderea Ortodoxiei în China. Prin extinderea stăpânirii asupra Siberiei, Rusia s-a apropiat de China, iar numeroşi negustori şi industriaşi ruşi au intrat în legătura cu localnicii.

Bazele misionarismului ortodox rus în China s-au pus în 1685 când, părintele Maxim Leontier a fost luat prizionier în regiunea Amur de către chinezi şi dus la Peking. În 1695, mitropolitul Filotei de Tobolsk a trimis acestuia şi celor împreună cu el prizonieri un Sfânt Antimis, mir şi cărţi liturgice pentru oficierea Sfintei Liturghii Ortodoxe. În 1714, acelaşi mitropolit Filotei întemeia misiunea ortodoxă rusă din China, care a avut de înfruntat atât reticenţa tradiţională a chinezilor faţă de străini, cât şi opoziţia acerbă a iezuiţilor.

Misionarii ruşi au învăţat limba localnicilor, predicând Sfânta Scriptură şi slujind în limba chineză. În 1727, în urma păcii de la Kiatcha, China permitea Rusiei să trimită 4 clerici la Peking pentru misiune. Potrivit pr. prof. Gheorghe Petraru („Curs de misiologie“), aceştia însă au avut rezultate modeste, întrucât chinezii au avertizat că nu vor accepta misiune ortodoxă în ţara lor.

Aproape 100 de ani mai târziu, la 1818, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a trimis în China o nouă misiune condusă de Camenski, un om devotat Ortodoxiei, cu o voinţă de fier. Datorită acestuia şi urmaşilor lui, în cursul secolului al XIX-lea, misiunea s-a extins foarte mult. Din nefericire, în 1900, când a izbucnit Răscoala boxerilor, o revoltă antioccidentală şi antimisionară din China, clădirile misiunii din Peking au fost distruse, iar din 700 de creştini ortodocşi, 400 au fost ucişi, tăiaţi cu sabia. Astăzi, în fiecare an, în luna iunie, se face pomenirea chinezilor martirizaţi în anul 1900 în timpul răscoalei, aşa cum putem vedea în icoana Sfinţilor Mucenici ai Chinei. Doi ani mai târziu însă, misiunea ortodoxă a fost complet restabilită prin episcopul Inochentie Figurovski.

20.000 de membri, în 1957

În ciuda revoltei, după 1902, existau 32 de biserici ortodoxe în China, cu aproape 6.000 de aderenţi. De asemenea, Biserica administra mai multe şcoli şi orfelinate. Datorită lui Inochentie, în 1906, s-au botezat creştini ortodocşi 725 de chinezi; în 1907, 803; în 1908, 980; în 1909,1304, iar în 1910, 2.000 de chinezi au îmbrăţişat dreapta credinţă. Astfel, din 1685, când Maxim Leontier a fost luat prizonier la Peking, şi până în 1910, acceptaseră botezul ortodox 35.000 de chinezi. În 1949, 106 biserici ortodoxe erau încă deschise în China. În general, enoriaşii acestor biserici erau ruşi refugiaţi, iar chinezii erau în jur de 10.000 de persoane. „Misionarismul ortodox nu e nici o acomodare, ca a misionarilor romano-catolici, dar nici o liberă înţelegere, ca a misionarilor protestanţi, ci este o luptă neobosită pentru convingere şi atragere la creştinism“, mai scrie Gheorghe Ispir.

Mai putem adăuga că misionarii creştini ortodocşi au înfiinţat şcoli în capitală şi provincii pentru educaţia creştină, au înfiinţat o tipografie în care au tipărit dicţionarul rus-chinez, Evanghelia chineză, calendarul ortodox, cartea Faptele Apostolilor, Epistolele Sfântului Apostol Pavel etc.

Tot părintele Petraru, profesor de Misiologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi, precizează că, înainte de Revoluţia din 1917, se înfiinţase un episcopat ortodox chinez, cu jurisdicţie asupra Bisericii Ortodoxe din întreaga Chină.

După 1917, când a avut loc revoluţia bolşevică, misiunile ortodoxe nu au mai avut sprijinul guvernului sovietic, dar activitatea misionară a continuat cu rezultate notabile, datortiă zelului individual al unor preoţi ortodocşi ruşi refugiaţi în China.

În 1957, Biserica Ortodoxă Chineză devenea autonomă, având 20.000 de membri. Din nefericire, Revoluţia culturală (1966-1967) a distrus tânăra Biserică Ortodoxă aproape complet.

Ortodoxia chineză, astăzi

Astăzi, Guvernul Republicii Populare Chineze recunoaşte oficial cinci comunităţi religioase: budismul, catolicismul, islamul, protestantismul şi taoismul, dar nu şi creştinismul ortodox. Obstacolul politic major este teama guvernului că forţe politice externe – în acest caz, în principal din Rusia – pot ajunge să aibă influenţă în China.

Câteva comunităţi ortodoxe, cele mai multe formate din bătrâni, continuă să se reunească la Beijing şi în nord-estul Chinei (inclusiv Heilongjiang), pe cât se pare cu acordul tacit al guvernului. Până în 2005, exista un preot. Totuşi, câţiva chinezi studiază în prezent în seminarii ortodoxe din Rusia, cu intenţia de a deveni preoţi activi.

În acest timp, încă de la începutul secolului al XXI-lea, Biserica activează liber în Hong Kong sub jurisdicţia Mitropoliei Ortodoxe de Hong Kong şi Asia de Sud-Est.

Cu toate că mulţi au adoptat lamaismul, curentul principal al budismului tibetan Mahayana, evenkii din Rusia şi din China formează un popor tradiţional ortodox. Împreună cu verii lor eveni şi alte câteva triburi din Siberia sau China, aceştia constituie unul dintre puţinele popoare din Asia care urmează nominal credinţa creştin ortodoxă, pe care au adoptat-o voluntar în timpul expansiunii ruse în Siberia. De asemenea, există aproximativ 3.000 de evenki în împrejurimile provinciei Heilongjiang.

Sursa:Ziarul Lumina

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s