Mutarea Muntelui Adar prin puterea rugaciunii

Posted: August 6, 2008 in Lumea Ortodoxiei, Sfinti Parinti
Etichete:, , ,

Când te-ai sculat dimineata din somn, întâi sa povatuiasca în viata ta nevinovata rugaciune. Da repede cu apa rece pe ochi sa sara somnul, fa trei închinaciuni în fata sfintelor icoane si apoi începe cu rugaciunile începatoare: „Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie! Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie! Slava Tie, Dumnezeul nostru, slava Tie!”

Apoi: „Împarate ceresc”, „Sfinte Dumnezeule”, „Preasfânta Treime”, „Tatal nostru”, „Crezul”, „Psalmul 50″… si celelalte.

Rugaciunea este maica si împarateasa peste toate faptele bune si aduce în sufletul nostru dragostea de Dumnezeu si de aproapele. Ea uneste si lipeste pe om de Dumnezeu si îl face un duh cu El.

Orice rugaciune-i buna, daca o zici cu frica lui Dumnezeu si cu atentie. Esti acasa, esti pe drum, esti în camera ta, esti la lucru, esti la câmp, oriunde, tu înalta mintea catre Dumnezeu. Si zi cum poti, dar zi mereu! Ca cel ce se roaga des, însasi rugaciunea i se face lui cel mai mare dascal al rugaciunii.

În Martea cea Mare, Mântuitorul era flamând si vazând un smochin înfrunzit pe cale, a cautat poame în el, dar n-a gasit; l-a scuturat si n-au cazut smochine. Atunci a zis: De acum sa nu se mai faca roade în tine în veac, si îndata s-a uscat smochinul.

Atunci Apostolii s-au speriat: „Cum, Doamne, s-a uscat smochinul asa de repede?” Iar Mântuitorul, aratând cât de slabi suntem noi în credinta, zice: De veti avea credinta cât un graunte de mustar, nu numai smochinul acesta s-ar usca, ci veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici si te arunca în mare, si se va muta.

Samânta de mustar este mai mica decât cea de ceapa si decât cea de mac. Este foarte mica si, când o semeni, se face un umbrar mare cât un mar, încât vin si pasarile cerului si stau în ramurile lui. Mustarul este simbolul credintei.

Mântuitorul a spus: Cela ce crede întru Mine, minunile care le fac Eu, si mai mari decât Mine va face; ca Eu la Tatal ma sui, si va voi trimite voua de acolo pe Duhul Sfânt si orice veti cere în numele Meu va fi voua. Adica „ma duc acolo, sa va dau Eu putere, ca sa vedeti cum se împlinesc cuvintele Mele la vremea lor”.

Hristos n-a mutat munti. El a înviat morti de patru zile, a mers pe apa, a înmultit pâinile, dar crestinilor care cred în El mai mare putere sa faca minuni a lasat.

Deci, daca cela ce crede în Hristos, va face minuni mai mari decât Dânsul, sa va spun o istorie cum s-a mutat muntele Adar din Alexandria, la anul 604 dupa Hristos. Si iata cum a fost:

În istoria Bisericii sunt trei sfinti care au mutat muntii cu rugaciunea: Sfântul Ioachim, Patriarhul Ierusalimului, a mutat muntele Durda; Sfântul Marcu a mutat muntele Fracesc din Abisinia, pe timpul Sfântului Serapion si pe vremea Sfântului Platon, Patriarhul Alexandriei, un argintar a mutat muntele Adar, 600 de stadii pâna în apa Nilului. Avem Vietile Sfintilor si Istoria Bisericii care-i verificata de-atâtia mari istorici.

Prin secolele VI – VII arabii au darâmat multe împaratii în Africa si în Asia si au ajuns si în Europa. Dar când au ajuns ei în Egipt, pe la anul 604, toate tarile crestine care au fost – Pamfilia, Pontul, Galatia, Nicomidia, Cezareea Palestinei, Fenicia, Libanul, Siria, Frigia, Paflagonia, Mira Lichiei – le-au ocupat, patimind atunci milioane de crestini. Numai în Nicomidia în ziua de Craciun au ars 20.000 de mucenici, pe timpul lui Diocletian, ca i-a gasit în biserica în ziua Nasterii Domnului. Si atunci au înconjurat orasul si a dat foc bisericii celei mari si i-a ars pe toti.

Alta data împaratul Traian a ucis 10.000 de martiri în alta biserica, în Frigia, cu tot cu femei si copii, si iarasi în timpul împaratului Nero au murit 15.000 de martiri.

Prin secolul VII au ajuns arabii si în Egipt, tara crestina pe atunci. Astazi sunt numai cinci milioane de crestini monofiziti si vreo 20.000 de crestini ortodocsi în Patriarhia Alexandriei. Ceilalti toti sunt mahomedani. Acolo a fost focarul calugarilor: Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Macarie, Sfântul Pahomie, Sfântul Paisie cel Mare, Sfântul Sisoe, Sfântul Pamvo, Sfântul Teodor Studitul si atâtea mii de cuviosi. Numai Sfântul Antonie cel Mare avea, în pustiul Egiptului, peste 20.000 de ucenici prin secolul III.

Când au ajuns la Alexandria si au pus mâna pe cetate si pe Egipt, era patriarh Sfântul Platon. La dânsii asa era: ori te faci mahomedan, ori te trece prin sabie. Îti taiau capul daca nu te faceai mahomedan.

Ce s-a întâmplat? Erau în jurul Alexandriei orase de calugari. Era un oras, Oxirinius, lânga Cartagina, care avea mai multi calugari decât oameni casatoriti. Erau multe manastiri de calugari si de calugarite.

A venit veste la episcop si au început sa plânga preotii si poporul: „Au venit turcii, ne omoara pe toti, daca nu ne lepadam de Hristos!”

Ce s-a întâmplat? S-a dus episcopul la sultanul turcilor si sultanul i-a spus asa:

– Tu esti mai mare peste crestini?

– Eu sunt.

– Cum te cheama?

– Platon.

– Uite, eu sunt pasa cel mai mare, trimis de sultanul aici. Hristos al vostru spune minciuni!

Si a început sa huleasca pe Mântuitorul.

– Dar de ce?

– Uite, am o Evanghelie în mâna mea! Iata ce scrie aici: Daca veti avea credinta cât un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Ridica-te si te arunca în mare, si daca veti crede, va fi cum ziceti. Deci, daca voi sunteti crestini si arhierei si preoti si calugari si calugarite atâtea mii, aveti opt zile ca muntele acesta, Adar, sa-l mutati din loc. (Caci era acolo un munte mare si avea câteva sate si de crestini si de mahomedani). Daca nu-l mutati cu rugaciunea în opt zile, nu va ramânea nici un crestin netaiat si averile voastre toate le luam noi. Sa vad eu, exista asa putere si adevar în Evanghelia voastra sau Hristos a spus minciuni!

Ca El n-a fost Dumnezeu, a fost un prooroc, asa spun mahomedanii.

Patriarhul a zis:

– Domnule pasa – pasa înseamna general la turci -, lucrul acesta care îl spui dumneata este peste putinta noastra, dar Mântuitorul poate va face mila cu noi, iar daca nu, vom muri toti ca martiri.

Caci altfel trebuia sa le taie capetele si sa le ia si averile.

– Eu nu stiu – a zis sultanul -, daca nu mutati muntele în opt zile, nu ramâne nici un crestin si nici un calugar si nici un preot în toata lumea asta. Sa va arat eu voua sa mai spuneti minciuni, ca voi ziceti ca puteti sa mutati muntii cu rugaciunea, ca asa spune minciuni si Hristos al vostru.

Patriarhul a venit scârbit în Alexandria, a adunat episcopii, sinodul, preotii, staretii si staretele manastirilor, toti crestinii cei buni, si le-a zis:

– Iata, fratilor, mai avem de trait opt zile si daca nu vom muta muntele Adar cu rugaciunea, nu va ramâne nimeni viu. Turcii au spus ca ne omoara pe toti, ca Sfânta Evanghelie spune minciuni si ca nu se poate sa se mute muntii cu rugaciunea. Ca daca n-a mutat Mahomed muntii, apoi nici Hristos nu poate, ca au spus ca Mahomed al lor a fost mai mare ca Hristos.

– Atunci ce-i de facut, preasfintite?

Patriarhul Platon a spus:

– Noi, iubitii mei frati, nu ispitim pe Dumnezeu, ca n-avem noi credinta sa mutam muntii. Hai sa punem rugaciuni! Întâi si-ntâi punem trei zile de post. Sa posteasca toata cetatea cu tot cu animale, cum a fost în Ninive. Copiii sa nu suga la mamele lor, chiar de-or muri. Toata lumea sa vina la biserica si sa se spovedeasca. Ne pregatim de moarte. Toti sa treaca pe la duhovnici sa se marturiseasca si ne împartasim tot poporul cu Sfintele Taine, si care este oprit si care nu-i oprit, pentru ca suntem în fata mortii. Si chiar de vom muri, sa murim spovediti si împartasiti cu Sfintele Taine si mai mult, ce va voi Domnul cu noi.

Si a placut la toti cuvântul acesta, si au plecat toti acasa. Iar preotii au adunat oamenii în biserici si le-au zis:

– Oameni buni, iata turcii ne-au înconjurat! A venit califul Omar si pasa si sultanul si acum ne-au dat opt zile de viata. Daca vom muta muntele Adar cu rugaciunea, vom trai; iar daca nu, nu ramâne unul viu si averile noastre le vor lua ei.

Tot poporul când a auzit a început a plânge.

– Iata ce este. A rânduit patriarhul post; nimeni nu gusta apa si mâncare trei zile si trei nopti, macar de ar muri de foame. Cine va mânca, nu mai este crestin. Facem si noi ca si poporul din cetatea Ninive, când a spus Proorocul Iona ca mai au trei zile si vor muri. Poate va face Dumnezeu mila cu noi, sa faca vreun semn cu muntele.

Si au postit crestinii si preotii si calugarii si maicile si toata lumea si pustnicii din pustie, ca era mare pustia sketica si avea multi sihastri si oameni sfinti. Si s-au rugat lui Dumnezeu si dupa ce poporul a postit trei zile, preotii i-au spovedit pe toti si au împartasit tot poporul cu Preacuratele Taine, si care erau vrednici si care nu. Ce-au zis? „Mai, oamenii sunt în fata mortii. Omul, în caz de moarte, trebuie sa fie pregatit”.

Pe urma ce-au zis?

– Hai sa înconjuram muntele cu procesiune!

Preotii si arhiereii îmbracati, au luat moastele Sfântului Mina, moastele Sfântului Prooroc Ieremia, care se gasesc acolo aduse de Alexandru cel Mare, Machedon. Au luat prapurii, crucile, icoanele, si au început a merge în jurul muntelui si a face procesiune, cum se face pentru ploaie pe câmp, cu Sfântul Maslu. Si mergeau în jurul muntelui câteva sute de metri cântând „Sfinte Dumnezeule?”. Si iarasi ziceau diaconii: „Iara si iara, plecând genunchii nostri, Domnului sa ne rugam?”. Si iar se rugau arhiereii plângând, dupa ce poporul era acum împartasit si pregatit de moarte.

Si a spus patriarhul: „Sa iasa cât se poate de multi, numai cei bolnavi si batrâni sa ramâna în oras. Sa vina toata lumea la rugaciune”.

Si au mers în jurul muntelui Adar cu mult popor, facând rugaciune si citind din Sfânta Evanghelie. Trei zile au mers, ca muntele era mare si ei tot stateau în genunchi si preotii le predicau. Se rugau si iar mergeau, dar nu s-a facut nici un semn. Deci trei zile trecusera si cu trei, câte au postit, erau sase. Mai erau doua zile si moartea tuturor era de fata.

Dar s-a întâmplat o minune mare atunci. Era un argintar, faur de aur, slavit foarte în toata cetatea aceea pentru mestesugul mâinilor lui. Ioan îl chema. Era un baiat cu viata sfânta si necasatorit. El a întrebat pe preot:

– Parinte, merg si eu acolo pe munte la ruga-ciune?

Dar preotul avea de facut niste sfinte vase, potire, discuri, de îmbracat si evanghelii pe sfânta masa, si i-a zis:

– Fiule, tu ramâi, ca doar tot pentru biserica lucrezi. Ramâi la argintaria ta si lucreaza, dar sa postesti si tu si sa te rogi în fiecare ceas.
a
Si a ramas argintarul Ioan sa lucreze pentru biserica, însa el, fiind argintar, lucra si pentru femeile care veneau la el.

În timpul acesta, lucrând el si ceilalti înconjurând muntele cu post, cu rugaciune si cu plângere, o femeia rea din cetate, care n-avea grija credintei, fiind o femeie depravata, a pus ochii pe dânsul, si ce-a gândit ea? Acum când toti s-au dus din cetate, a gasit prilej sa se duca la acest argintar, cu gând spurcat. Si s-a dus la Ioan:

– Ioane, ce faci?

Dar el saracul, scârbit ca arabii îi amenintau cu moartea si parintii lui erau dusi la rugaciune cu patriarhul, a zis:

– Ce sa fac, doamna, iata lucrez niste potire pentru biserica.

– Am venit sa-mi faci un inel de aur.

El nu era tocmai bucuros, dar fiind de meserie, i-a zis:

– Da, doamna.

I-a luat masura sa-i faca inel, dar ea, fiind femeie desfrânata, îl priveste în ochi si-i spune:

– Mai Ioane, mie îmi plac ochii tai!

Dar el, credincios foc, a zis:

– Cum ai zis?

– Îmi plac ochii tai! De aceea am venit sa te vad.

– Îti plac ochii mei? Mai asteapta doamna putin, ca ti-i dau.

A luat cutitul cu care lucra, si, de fata cu ea, a scos un ochi si l-a pus pe taler.

– Îti mai trebuie si celalalt?

– Ho, mai nebunule! De-acum ai sa mori.

– Tu nu vezi ca mâine-poimâine murim cu totii de sabie si tu vii acum cu gânduri curvesti la mine? Nu vezi ca-i amenintata cetatea si murim cu totii de sabia turcilor? Îti plac ochii mei? Unul l-am scos si îndata ti-l scot si pe celalalt. Asa ma învata Hristos: De te sminteste ochiul tau cel drept, scoate-l. L-am scos pe dreptul; ti-l scot si pe stângul.

Atunci ea a fugit speriata si s-a dus de-a spus la o prietena de-a ei. Apoi s-a aflat în toata cetatea.

Dar el saracul si-a legat ochiul cu o batista si multumea lui Dumnezeu, Celui care a zis în Evanghelie ca-i mai bine sa mergi cu un ochi în Rai, decât cu amândoi în iad.

Si a ajuns vestea si la patriarh si atunci si-a adus aminte patriarhul ce spune în Psaltire: Dumnezeu face voia celor ce se tem de Dânsul si rugaciunea lor o asculta. Si a trimis doi diaconi în Alexandria, zicând:

– Duceti-va repede în cetatea Alexandriei, la argintarul Ioan, si daca-l veti gasi viu, cum va putea, sa vina pâna la noi. Sa vina cu nadejdea în Dumnezeu, ca avem mare nevoie de el!

S-au dus diaconii. El, când a auzit ca-l cheama patriarhul, a zis catre ei:

– Parintilor, ma cam doare un ochi! Dar n-a spus ce-a facut. Ma cam doare un ochi, dar am sa merg.

Si a luat saracul ce a putut si a mers cu diaconii aceia si a ajuns în fata patriarhului.

– Ce ai, frate Ioane?

– Ma doare un ochi!

Tot nu spunea taina, ca asta este o mucenicie de bunavoie.

– Frate Ioane, noi stim ce-ai patit. Dar uite, mai avem doua zile si murim cu totii. Fiindca atâta ai iubit pe Mântuitorul lumii, încât ai facut porunca Evangheliei, ca ai scos ochiul tau care te smintea, te-ai temut de Dumnezeu si pentru dragostea Lui ti-ai scos ochiul si erai gata sa-l scoti si pe celalalt, credem ca si Dumnezeu te va asculta pe tine acum.

– Dar ce sa fac, parinte?

– Musulmanii ne-au pus aceasta conditie: daca pâna poimâine nu mutam muntele – ca acum se apropiasera opt zile -, daca nu mutam muntele acesta pâna în apa Nilului, toti vom pieri de sabie si averile noastre vor fi date la turci. Deci te rugam, frate Ioane, hai la rugaciune cu noi si fa si tu rugaciune!

– Parinte, cum sa ma rog?

– Ne rugam odata cu totii, iar tu ia sfânta cruce în mâna si zi asa:

– În numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, munte al lui Dumnezeu, Adar, îti porunceste nevrednicul rob al lui Dumnezeu, Ioan, pentru rugaciunile tuturor parintilor si ale crestinilor care sunt aici, ridica-te si mergi pâna în apa Nilului si sa nu te mai opresti!

Atunci s-a pornit un cutremur mare si au început a se legana muntii cu huiet mare. Muntele Adar s-a rupt de ceilalti munti si a început a merge huind la vale. Ce se întâmplase? Casele care erau pe munte au început a se darâma una peste alta, caci crapa muntele si omora tot ce gasea.

Arabii care pândeau cu sabiile trase, cu armata de pe alt munte, se întrebau:

– Ce se întâmpla?

– Se roaga crestinii si s-a pornit muntele Adar, ca noi am spus ca Hristos spune minciuni! Iata credinta crestinilor!

Si au început a striga de frica la dumnezeul lor, împreuna cu generalii:

– Alah! Alah! Alah! Dumnezeul crestinilor pierde lumea! Uite vine muntele la vale!

Si s-au dus generalii turci la Sfântul Platon, patriarh batrân, avea 90 de ani, si au început a se ruga:

– Parinte, parinte, opreste muntele, ca avem atâtea sate de mahomedani! Opreste muntele, parinte, ca mor toti arabii – ca erau si sate de crestini.

Iar patriarhul a zis:

– Fiilor, noi ne-am rugat lui Dumnezeu si nu cu puterea noastra s-a pornit muntele la vale, ci cu puterea lui Hristos, pe care voi l-ati hulit si ati zis ca spune minciuni: „Ca daca ar avea vreun crestin credinta cât un graunte de mustar, va zice muntelui sa se mute”. Deci Hristos a pornit muntele, nu noi, si daca El va voi, o sa-l opreasca. Noi ne-am rugat Celui Atotputernic si cât va voi El, atât va merge.

Si a mers muntele pâna în apa Nilului. Pâna în ziua de azi, cine merge în Egipt, vede minunea aceasta. Nilul a ocolit muntele, ca el s-a oprit drept în albia Nilului si pâna azi Nilul face ocol, roata împrejurul muntelui, pâna vine în albia sa înapoi.

Aceasta mutare a muntelui Adar s-a întâmplat la anul 604, când era Platon patriarh al Alexandriei si când au venit arabii sa distruga neamul crestinesc de acolo si s-a scris aceasta minune în proloage si în Istoria Bisericii. Iar mahomedanii, când au vazut putea credintei ortodoxe cea adevarata, nu numai ca n-au omorât pe crestini, ci o mare multime de generali si oameni de rând s-au încrestinat si au zis: „Hristos este adevaratul Dumnezeu”.

Iar Califul arabilor a spus: „O suta de ani nu se va lua impozit de la crestinii din orasele si satele Egiptului pentru minunea pe care a facut-o Hristos Dumnezeu cu crestinii, ca a mutat muntele Adar în fata a atâtea mii si sute de mii de oameni care l-au vazut”.

*

Deci, când am pornit noi cuvântul despre rugaciune am aratat ca, daca cineva ar avea credinta cât un graunte de mustar, ar muta muntele. Dar muntele s-a mutat pentru rugaciunea acestui tânar martir, care a voit mai bine de o suta de ori sa-si scoata ochii, decât sa mânie pe Dumnezeu.

Care crestini îsi mai scot astazi ochii sa nu faca pacat? Ca zice Hristos: De te sminteste ochiul tau, scoate-l sau mâna ta, tai-o. Care-si mai taie mâinile sau picioarele sa nu mearga la pacat? Nimeni.

Dar Dumnezeu nu cere numaidecât aceasta, caci ai vedea numai oameni cu ochii scosi. Cere sa taiem voia noastra si sa nu facem pacatul. Dar vedeti, când cineva îl iubeste pe Dumnezeu, este gata sa moara de o mie de ori si sa nu faca pacatul.

Aceasta o lucreaza numai frica de Dumnezeu si credinta noastra în Hristos. V-am spus ca aceasta minune a fost rezultatul rugaciunii la atâta lume si mai cu seama a lui Ioan, faurul de aur, ca a facut Dumnezeu sa mute muntele Adar, pe care, oricine îl poate vedea astazi în Alexandria, si acolo se povesteste si minunea, când s-a mutat muntele acesta atâtia kilometri, prin rugaciunea facuta de crestinii ortodocsi. Amin.

Parintele Cleopa

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s