Povestea vulturilor aurii-de Danion Vasile

Posted: august 10, 2008 in Laice, Lumea Ortodoxiei
Etichete:, , ,

Pentru cei care o stiti,mai cititi-o odata si dati si la altii,iar pentru cei care nu o stiti,cititi-o!

Venind de la biserică, copilul o întrebă pe bunică:

– Spune-mi, te rog, am auzit şi azi viaţa unui sfânt monah povestită de  preot. Săptămâna trecută, la fel. De multe ori am auzit vieţi ale sfinţilor care au fost monahi. Şi am înţeles că oamenii care se călugăresc vor să se mântuiască, să trăiască pentru Dumnezeu. Dar nu înţeleg un lucru. Ce rost are familia? Spune-mi, bunico.

– O să îţi spun diseară, înainte să te culci. O să îţi spun o poveste care o să te ajute să înţelegi cât de frumoasă e familia.

– Abia aştept…

***

Undeva, departe, foarte departe de ţinuturile în care trăiau oamenii, era un ţinut foarte frumos, în care trăiau vulturii aurii. Erau păsări mari, frumoase. Li se spunea vulturi aurii pentru că aripile lor străluceau puternic în bătaia soarelui. Nu aveau toate penele de această culoare nobilă, ci doar penele de pe o aripă. Nu amândouă aripile străluceau, numai una – la masculi, aripa dreaptă, iar la femele aripa stângă. An de an, pe măsură ce puii creşteau, şi aveau la rândul lor alţi pui, părinţii bătrâni plecau în ultima lor călătorie: zburau zile îndelungate pentru a ajunge la Muntele Liniştii. Acolo unde muriseră şi părinţii lor. Şi părinţii părinţilor lor… Se mai spune că, după moarte, aurul de pe aripi se întindea peste tot, transformând trupurile în mici statui. Şi, ajungând aici, vulturii îşi puteau vedea statuile părinţilor lor, şi pe ale părinţilor părinţilor lor…

Se spune că, într-un an, ultima călătorie a păsărilor fost cât se poate de tristă: oprindu-se să doarmă peste noapte, vulturii au fost prinşi, printr-o meşteşugită cursă, de nişte ţărani care voiau să se îmbogăţească vânzând penele care străluceau ca soarele. Se aşteptau să ia un preţ foarte mare… Până atunci, doar un singur vultur auriu mai fusese prins. Ţăranul care îl prinsese îl vânduse unui boier, şi boierul se pregătea să se târguiască cu împăratul însuşi pentru această pasăre rară. Dar, până să apuce să fie vândut a doua oară, vulturul auriu a dat semne că se apropie de moarte. Nu mai putea da din aripi, zăcea lipsit de vlagă. Şi, supărat că nu mai putea vinde pasărea muribundă împăratului, boierul poruncise ca trupul păsării să fie aruncat în foc… Nu după multă vreme însă, muri şi boierul. Conacul său a luat foc, nimeni nu ştia cum, şi boierul nu avusese timp să iasă afară. Trupul său a ars asemenea vulturului pe care vroia să îl vândă împăratului.

Ţăranii ştiau că vulturii prinşi zburau pe ultimul lor drum şi îşi dădeau seama că nu mai aveau mult de trăit. Nu voiau ca păsările să moară înainte de a fi vândute, dar nici nu voiau să rişte. Aşa că se gândiseră să se îmbogăţească vânzând penele aurii ale păsărilor pe care le prinseseră.

Fiindu-le teamă să omoare păsările, ca nu cumva să aibă parte de o moarte năpraznică – aşa cum avusese boierul –, s-au gândit că cel mai simplu e să taie doar aripa aurie a fiecărei păsări. Aşa au făcut… Unii vulturi, mai puternici, au reuşit să îi lovească cu ciocurile lor tari ca fierul şi au plecat în zbor spre Munte. Dar cei mai mulţi au simţit cum fierul rece al cuţitelor le tăia aripa aurie…

Ţăranii au terminat treaba şi au plecate spre casele lor, cu gândul la mulţimea de bani pe care aveau să o primească. Nu ştiau, săracii, că împăratul, mirat că boierul murise ars în foc – în acelaşi fel în care murise şi vulturul pe care i-l promisese împăratului – şi supărat că nu reuşise să cumpere vulturul de la boier, dăduse o lege ca toţi cei care prindeau vulturi aurii să fie pedepsiţi cu tăierea mâinilor…

Ce s-a întâmplat însă cu vulturii cu aripile tăiate? Cei mai slabi au murit imediat. Unii au încercat să zboare, cu o singură aripă, dar nu au reuşit. Cu cât se zbăteau mai tare, cu atât pierdeau mai mult sânge…

O pereche de vulturi stăteau, unul lângă altul, şi se gândeau cu tristeţe: „Ce vor spune puii noştri când vor ajunge, pregătiţi de moarte, la Muntele Liniştii şi nu vor găsi trupurile noastre? Trebuie să plecăm de aici. Dar cum…?”

Sprijinindu-se unul de celălalt şi gândindu-se la puii lor, cei doi vulturi au simţit cum suferinţa începe să li se aline. Şi, stând aşa, aşteptând parcă să le crească aripi, ei au simţit că durerea li se preschimba în putere. Da, da, chiar aşa: stând lipiţi unul lângă altul, durerea li se preschimba în putere. Au încercat să zboare aşa; la început fâlfâiau din aripi încet, plini de sfială. Pe măsură ce se ridicau, de jos se vedea un singur trup, cu două aripi. Se vedea o singură cruce. Şi, după ei, s-au ridicat şi celelalte perechi. Zburau încet, dar zburau. Şi încet-încet au ajuns la capătul drumului. La Muntele Liniştii…

***

– Adică asta e familia, bunico, un zbor în viaţă?

– Da, un zbor spre Dumnezeu. Unul lângă altul, umăr lângă umăr. Sau aripă lângă aripă. Important e să ajungi la Dumnezeu. Acolo unde ajung şi cei care aleg calea monahală…

Comentarii
  1. Mugurel spune:

    Dumnezeiesc! Am lacrimi in ochi.

  2. Scardanelli spune:

    Povestea vrăbiilor cenuşii

    A fost odată ca niciodată (de n-ar mai fi fost deloc nimica !)

    un mare scriitor ortodoxist, care uitase vorba străbună „nu da vrabia din mână pe cioara de pe gard”… Şi tot umplea internetul cu vrăbii producţie proprie, da’ cenuşii de tot. Până-ntr-o zi când Cineva l-a numărat alături de capre, şi el a fost foarte intrigat : „Cum, Doamne, tocmai eu, agentul tău electoral nr. 1 ? şi toate vrăbiile alea ?” Şi i s-a răspuns : „Se vând două pe un ban. Nu toţi care-Mi spun Doamne, Doamne”…

    Asta e soarta lupilor ortodoxişti în piele de oaie.

    Şi-am incâlecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa.

    Are un tâlc adââânc de tot; numai cei mai subtili dintre voi îl vor pricepe…

    E careva din voi care nu plânge încă ?!

  3. proortodoxia spune:

    Pt Scardanelli:
    Faptul ca o faci pe judecatorul nu e asa mare talc,sa stii.
    Faptele sa iasa in fata,nu vorbele,iar “cei far’ de pacat sa arunce primii cu piatra.”

  4. […] Povestea vulturilor aurii-de Danion Vasile […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s