Arhivă pentru septembrie, 2008

Dacă şi-a despărţit cineva puţin cugetarea de trup şi de robia patimilor şi s-a eliberat de neînţelepciune şi-şi priveşte sufletul cu un gând neviclean şi sincer, va vedea în chip curat în firea acestuia iubirea lui Dumnezeu cea către noi şi scopul pentru care ne-a zidit. Căci va afla, privind în felul acesta, unită fiinţial şi firesc cu omul, pornirea dorinţei spre bine şi încă spre Binele cel mai înalt şi unită cu firea, dragostea nepătimaşă şi fericită a acelui chip înţelegător şi fericit, a cărui imitaţie este omul.
Dar o înşelăciune a acestor lucruri văzute şi curgătoare, vrăjind mereu printr-o patimă neraţională şi printr-o plăcere amară sufletul neatent şi fără pază, prin negrijă îl atrage spre patima cumplită ce se naşte din plăcerile vieţii şi naşte moartea celor ce o îndrăgesc. Pentru aceea harul Mântuitorului nostru a dăruit, celor ce o primesc cu iubire, cunoştinţa adevărului, leacul mântuitor al sufletului. Prin aceasta, înşelăciunea care vrăjeşte pe om se destramă, iar mişcarea necuvenită a trupului se stinge. Căci sufletul care a primit adevărul e condus de lumina acestuia spre Dumnezeu şi spre mântuirea sa.
De aceea, voi care aţi primit cu vrednicie cunoştinţa aceasta şi v-aţi îndreptat dragostea dumnezeiască după firea dată sufletului şi v-aţi adunat cu toată inima la un loc, ca să înfăptuiţi în comun prin fapte chipul de viaţă arătat de apostol (Rom. 12, 2), doriţi să primiţi de la noi un cuvânt îndrumător şi călăuzitor, care să vă conducă pe calea dreaptă a vieţii, un cuvânt care să arate celor ce şi-au ales-o, întocmai, care este scopul acestei vieţi, care este voia cea bună şi bineplăcută şi desăvârşită a lui Dumnezeu şi care este calea ce duce la acest scop, sau cum se cuvine să vieţuiască împreună cei ce păşesc pe această cale şi cum trebuie să îndrepteze întâistătătorul obştea ce se îndeletniceşte cu adevărata filosofie şi de ce osteneli trebuie să se folosească cei ce vor să urce spre vârful cel mai înalt al virtuţii, să-şi facă sufletele vrednice de primirea Duhului. (mai mult…)

„Ascultarea de duhovnic este viata vesnica, scara cereasca, suire grabnica, bogatie de cununi, lucru ingeresc, lupta nepatimirii, suire si calatorie la cer. Ascultarea implineste toate poruncile, pe toate le indreapta, pe toate le face si le zideste, iar pe suflet, in chip nevazut si nestiut, cu mare grija il imbogateste si il asaza in vistierie necontenit, ridicandu-l spre Dumnezeu ca sa stea inainte incununat si infrumusetat in taina”.
Sfantul Grigorie Sinaitul

Parintele Efrem Katunakiotul este astazi unul din cei mai apreciati duhovnici aghioriti. In varsta de aproape 80 de ani, a fost unul dintre ucenicii binecunoscutului gheron Iosif Isihastul. Daca ceilalti ucenici ai Cuviosului Iosif au preluat conducerea a cate unei manastiri aghiorite, parintele Efrem a preferat isihia, ramanand retras in pustia Katounakiei unde vietuieste cu trei ucenici. Redam mai jos, in traducere, cateva din sfaturile sale adresate monahilor simonopetriti, despre ascultare.

Ascultarea fata de duhovnic le va aduce pe toate. Ascultarea va aduce harul. Cea mai mica neascultare alunga harul. Duhovnicul este, oarecum, in locul lui Dumnezeu. Orice spune duhovnicul e ca din gura lui Dumnezeu. Sa-l ai pe duhovnic ca pe chipul lui Dumnezeu. Toate patimile, putin cate putin, se vindeca prin ascultare. Nu mantuie nici preotia, nici postul, nici asceza, ci doar ascultarea de duhovnic.
(mai mult…)

Educaţia academică şi credinţa. Experienţa lui Hristos este temeiul vieţii Cuviosului Siluan. Ce înseamnă a fi chipul lui Dumnezeu. Hristos, ca ideal al omului. Despre adevărata cuvântare de Dumnezeu. „A nu săvârşi păcatul” – calea către primirea lui Dumnezeu, după pilda Cuviosului Siluan. Obştea – cale către viaţa în Dumnezeu şi cu Dumnezeu. Asemănarea cu Hristos, în universalismul Său. Rezultatele theologiei cărturăreşti. Despre ecumenism – ca viaţă fără de păcat. Theologia contemporană – autour du pot. „Tatăl nostru” este adevărata patrologie.

Cineva mi-a spus că astăzi, la sinaxă, vor veni şi oaspeţii noştri, iubiţii noştri în Hristos fraţi şi surori. Mulţi din oaspeţii de astăzi cunosc limba rusă. Şi mie personal, acum că am slăbit din pricina adâncilor bătrâneţe, mai uşor decât orice mi-ar fi totuşi sa vorbesc în rusă. Trebuie să previn pe oaspeţi că sinaxa noastră are loc regulat de multă vreme, şi ceea ce veţi auzi va fi ca o bucăţică, ceva rupt dintr’un ziar, ca o părticică sau o foaie ruptă dintr-o carte. Dar eu trebuie totuşi să vorbesc fraţilor mei şi surorilor mele ce au venit nu demult.

Deci care este preocuparea mea pentru fraţii şi surorile mele, iubiţi în Hristos? Ea constă în aceea ca, trăind în lume, să nu cadă pradă vreunei aberaţii în ce priveşte căile   mântuirii   noastre  în   Dumnezeu. Pe vremuri credinţa în Hristos era una de obşte, şi copiii, din cea mai fragedă pruncie, se învăţau să se roage lui Dumnezeu şi să trăiască cu Dumnezeu. Înainte vreme se putea păstra o astfel de rânduială: Tânărul mergea la şcoala unde se  învăţa theologia cărturărească deja pregătit, nu numai spre a crede în Iisus Hristos, dar şi spre a-L iubi. Asemenea Sfântului Ioan din Kronstadt, ei terminau Academia fără să-şi piardă credinţa, plini de experienţa harului ce le fusese dată în copilărie. În vremea noastră educaţia copiilor este un moment extrem de greu. Şcolile noastre sânt sub dependenţa sferelor logicii omeneşti şi a intereselor pământeşti. Din pricina pierderii credinţei părinţilor, copiii vin la şcoală şi învaţă theologia la fel ca pe alte discipline – chimia, fizica, geografia, lingvistica ş.a.m.d. Şi aceasta pricinuieşte o cumplită daună, pentru că ei se obişnuiesc să trăiască pe Dumnezeu în chip logic. Însă cei cărora le este cunoscut suflul Duhului Sfânt înţeleg că logica lui Aristotel nu se potriveşte cuvântării de Dumnezeu, că acea realitate ce ni se descoperă cere îndepărtare de la logica formală şi trecerea în logica ale cărei categorii sânt însăşi Fiinţa pe care Dumnezeu ne-o descoperă cu a Sa venire.
(mai mult…)

Vedea apele si operatiile

Într-o zi mergeam cu masina mea, avându-l alaturi pe Parintele Porfirie si, fiindca mereu îl rugam sa-mi povesteasca diferite întâmplari duhovnicesti din viata sa, am vrut sa îmi spuna cum s-au petrecut lucrurile cu domnul Vasilis A., un om din satul meu, care venise odata îngrozit la cafeneaua din sat.
– Cum de ti-ai amintit de aceasta întâmplare? ma întreba parintele si începu sa-mi povesteasca.
„Ma chemasera în sat sa le spun unde se gaseste apa de baut. Eu nu prea voiam sa merg, dar au facut ce-au facut si m-au înduplecat sa ma duc sa le gasesc apa.
Domnul Mihalis A., varul acelui om, pe care îl cunosti si tu, ma chemase într-o zi sa merg pe ogorul lui ca sa-i spun în ce parte era apa. M-a luat cu masina din Atena si m-a dus direct pe tarina sa. Eu l-am rugat sa nu mai spuna nimanui ca am venit. El însa i-a spus ca am venit si domnului Vasilis, un bun prieten. Acela avea si el un ogor în partea aceea. În timp ce treceam pe tarina domnului, ca sa ne îndreptam spre locul domnului Mihalis, acela ma striga spunându-mi:
– Ei! Bunicutule, ia vino si pe ogorul meu sa-mi spui unde se afla apa de baut.
Apoi zise:
– Totusi sa sti ca nu se cade ca un preot ca tine sa se ocupe cu lucruri de felul asta, cu care încerci sa înseli lumea. Daca afla Episcopul ce faci, o sa-ti taie barba. Si-o fi vai de tine!
Atunci, apropiindu-ma de el, i-am spus:
– Ce rau fac? M-a chemat domnul Mihalis sa-i gasesc apa si, fiindca mi-a dat Bunul Dumnezeu acest dar, n-am vrut sa-l refuz.
– Cum poti sa spui asa ceva, Parinte? Cum cutezi a spune ca poti vedea unde se afla apa sub pamânt? M-a întrebat iar domnul Vasilis.
– Te asigur ca e adevarat. Si ai si oarecare dreptate, spunând ce spui, dar doar în ce priveste ochii pe care îi avem toti. Însa cu ochii duhului, care se afla în spatele acestora, poti vedea chiar si ce se afla dincolo de acest munte, în adâncul pamântului, în înaltul cerului si chiar mai departe.
Auzind acestea, încrederea domnului Mihalis în mine a început sa se clatine, facându-l sa-si schimbe parerea în privinta mea. Atunci Domnul mi-a descoperit ca Vasilis fusese operat de doua ori. Asadar l-am întrebat:
– Iata, bunaoara tu însuti ai doua operatii, una acolo, în dreapta, iar alta, mai jos, în partea stânga.
Si i-am aratat, peste haine, locurile unde se aflau cele doua operatii. Cel viclean însa l-a sfatuit sa spuna ca nu e adevarat ce îi descoperisem. Asadar a început sa protesteze, spunând ca nu a facut asemenea operatii.
Atunci, stiind ca Duhul lui Dumnezeu nu poate grai neadevar, i-am smuls camasa cu o miscare iute si am încercat sa i-o ridic, ca sa se vadeasca faptul ca spunea minciuni (În timp ce conduceam, Bunicutul mi-a aratat exact cum a facut acestea).
În momentul acela a început sa tremure din tot corpul, recunoscându-si greseala si, înfricosat, a prins a spune ca, într-adevar, facuse doua operatii, una de apendicita si alta pentru o afectiune grava a stomacului.
Dupa aceasta, plin de pocainta pentru pacatul sau si înfricosat de descoperire, ma tot ruga sa-l iert. În ce îl priveste pe domnul Mihalis, si-a recapatat încrederea în mine si ne-am vazut de drum, lasându-l pe domnul Vasilis care, cuprins de spaima, a dat fuga în sat sa povesteasca amanuntit toate câte i se întâmplasera în ziua aceea”.
Atunci i-am zis Parintelui Porfirie:
– Sa stii, Bunicutule, ca în ziua aceea m-am aflat si eu printre cei carora domnul Vasilis le-a povestit cele întâmplate. Daca nu gresesc, asta s-a întâmplat în anul 1954 sau 1955. Pe când stateam împreuna cu alti doi consateni sa o masa într-o curte, Vasilis a venit gâfâind, dar si foarte înfricosat, si ne-a spus:
„- Oameni buni, ce-am patit astazi, n-am mai patit niciodata în viata mea! Un preot mi-a spus totul despre mine si, mai ales, lucruri pe care nu le stia nimeni în afara de mine”.
Apoi l-am întrebat pe Parintele Porfirie daca au gasit apa si mi-a raspuns:
– Am cutreierat toata tarina domnului Mihalis si, în cele din urma i-am spus ca nu era nici o picatura de apa, oricât de adânc ar fi sapat putul. Apoi m-a dus într-un alt loc numit Vivo, unde se afla foarte multa apa, dar care nu era buna de baut, fiind sarata.
Când l-am întrebat de unde stia ca apa aceea, aflata la mari adâncimi sub pamânt, era sarata, mi-a raspuns:
– Pai, doar am gustat-o si era sarata!

(mai mult…)

1.V-aş ruga să ne spuneţi două cuvinte despre Mişcarea Focolarelor. Anul acesta Patriarhia noastră are ca reprezentant la întâlnirea episcopilor prieteni ai Mişcării Focolarelor, care are loc în aceste zile la Beirut, în Liban,  pe PS Sofronie, episcop al Oradei. În aceste întâlniri, episcopii au obiceiul să „reînnoiască între ei, în fiecare an, ceea ce numesc Pactul de Unitate, prin care fiecare episcop promite fratelui său episcop să fie gata să-şi dea viaţa pentru el, iubind Biserica celuilalt ca pe a sa proprie”. „Această nouă concepţie, după imaginea idealului primelor comunităţi creştine – notează aceiaşi episcopii libanezi – este purtătoarea unei mari speranţe pentru unitatea creştinilor dar şi pentru prietenia între popoare”. (sursă: focolare.org)

Răspuns al IPS Serafim Joantă : Download

2. Cum comentaţi afirmaţia următoare, ce aparţine părintelui Arsenie Papacioc :
Adevăratul creştin este un ascultător desăvârşit faţă de cele spuse de Hristos, iar Hristos este ortodox, pentru că Îl cinsteşte drept pe Tatăl Său. Ortodox înseamnă a fi dreptslăvitor, dreptcinstitor. Aceasta e părerea mea.

Părintele Arsenie Papacioc
Mănăstirea Sfânta Maria
Techirghiol mai 2008

Răspuns al IPS Serafim Joantă : Download

ÎNREGISTRĂRILE AU FOST FĂCUTE LA BISERICA SFÂNTA PARASCHEVA DIN TORINO, ITALIA, ÎN DATA DE 21 SEPTEMBRIE 2008. IPS SERAFIM S-A AFLAT ÎN ITALIA, CU OCAZIA ÎNTÂLNIRII ECUMENISTE ANUALE DE LA BOSE.

Preluat de pe Apologeticum.wordpress.com

Site-un oficial al Patriarhiei romane,anunta in data de 16.09.2008 cum ca PS Sofrnie al Oradiei,nimeni altul decat „rugatorul” cu catolicii si iertat de Sinodul BOR la adunarea din Iulie,va lua parte la o adunare ecumenica numita „Miscarea Focolarelor”,care are loc zilele astea a Beirut, în Liban.

Iata intregul anunt preluat de pe site-ul patriarhiei: „Ediţia din acest an a Congresului Ecumenic al Episcopilor prieteni ai Mişcării Focolarelor va debuta mâine, 17 septembrie, la Beirut, în Liban. La manifestarea care va avea loc în perioada 17-22 septembrie va participa din partea Bisericii Ortodoxe Române Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcop al Oradiei.

În programul participanţilor la Congresul Ecumenic al Episcopilor prieteni ai Mişcării Focolarelor mai sunt prevăzute atât întâlniri cu liderii spirituali din Beirut cât şi cu personalităţi bisericeşti şi civile din Damasc, Siria.”

Mişcarea Focolarelor, întemeiată de Chiara Lubich, este o mişcare care promovează o unitate supraeclezială şi adogmatică între creştini.

Miscarea Focolarelor este o organizatie romano-catolica, al carei nume vine din limba italiana – focolare inseamna caminul casei -, care militeaza pentru apropierea intre crestini, desfasurandu-si activitatea in 182 de tari. Miscarea, in care activeaza peste cinci milioane de voluntari, a fost fondata in urma cu 62 de ani, Biserica Romano-Catolica numind-o Opera Preasfintei Fecioare Maria.

(mai mult…)

Nicolae C. Paulescu si..noi

Posted: septembrie 18, 2008 in Laice
Etichete:, ,

Istoria o fac şi învingătorii şi învinşii. Deopotrivă. Însă, de scris o scriu numai învingătorii. Bineînţeles potrivit voinţei lor. De câte ori voiesc ei Adevărul?… De câte ori le convine ca acesta să fie aflat?… Ori măcar căutat…

Al doilea Război Mondial a schimbat faţa lumii. Şi s-a sfârşit acum mai bine de o jumătate de veac. Ştiţi asta, dragii mei.
Dar ştiţi şi cine l-a câştigat? Cine l-a câştigat în fapt? Cine-i realul lui câştigător?…
Încă în 1921 Profesorul Doctor Nicolae Constantin Paulescu (1869-1931) descoperă insulina. Substanţa care, an după an, salvează vieţile a milioane şi milioane de suferinzi de diabet. Care îi este brevetată de Ministerul Industriei şi Comerţului la 10 aprilie 1922, sub denumirea de «pancreină». Dar pentru care Banting şi McLeod primesc, în 1924, Premiul Nobel.
„La 7-8 luni de la apariţia rezultatelor definitive ale lui N.C. Paulescu în presa ştiinţifică internaţională(;) F.C. Banting şi C.H. Best, lucrând în laboratorul de fiziologie al profesorului McLeod de la Universitatea din Toronto, fac publice rezultatele obţinute în aceeaşi direcţie şi revendicate ca fiind ale lor. Adevăratul descoperitor protestează şi produce dovezile necesare, sprijinit de o parte a lumii ştiinţifice a vremii, dar nu mai poate împiedica marea nedreptate abil regizată de forurile occidentale (probabil şi sub anumite presiuni evreieşti, având în vedere proasta reputaţie de antisemit pe care şi-o crease savantul român). Banting şi McLeod primesc Premiul Nobel(;). Se comitea astfel, cu o abjecţie senină, probabil cea mai mare escrocherie din istoria ştiinţifică a secolului XX.”(Răzvan Codrescu, Doctorul Nicolae C. Paulescu sau ştiinţa lui Scio Deum Esse, în volumul Doctorul Nicolae C. Paulescu sau Ştiinţa mărturisitoare, Crestomaţie, note şi tablou bio-bibliografic de Răzvan Codrescu, Editura Christiana, Bucureşti, 2002, pag. 19-20) (mai mult…)

Vietuitoare in Rusia, secolul al XVI-lea

Praznuita la 2 ianuarie

Tatal Sfintei Iuliana, Iustin, este descris de fiul sau ca un „barbat credincios si milostiv de la curtea imparateasca” – facand parte din mica boierime. Mama sa, Stefania este si ea descrisa ca „iubitoare de Dumnezeu si de saraci”. Au avut mai multi copii si erau destul de instariti, insa aceasta nu i facea sa se abata de la singurul lucru care trebuie – caci traiau in mare virtute.

Insa cand Iuliana avea 6 ani, mama ei a murit, iar ea s-a dus sa locuiasca la bunica ei. Acolo, vreme de 6 ani, a fost crescuta in credinta si virtute. Murind si bunica, ea s-a dus la matusa ei, care fusese insarcinata de bunica sa o creasca pe Iuliana cum se cuvine si intru evlavie. Matusa avea si ea 8 fiice si un fiu, deci Iuliana a ajuns din nou intr-o familie numeroasa.
Inca de mica, Sfanta Iuliana era foarte credincioasa, indragind rugaciunea si linistea. Se pare ca matusa ei, desi era o femeie de treaba, nu era la fel de credincioasa ca mama si bunica sa. De pilda, obisnuia sa o dojeneasca pe Iuliana pentru postul ei, caci fata nu voia sa manance dimineata. Si verii ei radeau de ea.
(mai mult…)

Acolo, in Imparatia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, trebuie sa locuiasca mintea noastra. Trebuie sa flamanzim si sa insetam pentru a intra in aceasta minunata imparatie. Atunci vom birui in noi insine pacatul refuzului iubirii Tatalui, iubire descoperita noua prin Fiul. (cf. In. 8, 24).

Adevarata contemplatie incepe in clipa in care devenim constienti de pacatul din noi. (…) Faptul de simti pacatul in noi insine e un act spiritual, cu neputinta fara har, fara apropierea de noi a Luminii Dumnezeiesti.

Pacatul nu este incalcarea standardelor etice ale societatilor umane sau ale vreunei prescriptii legale. Pacatul ne taie de Dumnezeul Iubirii, Care ni S-a aratat ca Lumina in Care nu este nici un intuneric (1In. 1, 5).
Faptul de a ne privi realitatea noastra jalnica este un dar ceresc, unul dintre cele mai mari cate exista.
Fara aceasta rapire preliminara a credintei, fara aceasta arzatoare iesire spre Dumnezeul iubitor care ne insufla continuu, nu vom putea evita caderea sub puternica apasare a lumii contemporane care nu cunoaste rugaciunea.
Credinta datatoare-de-viata consta intr-o incredere deplina, lipsita de intrebari si indoieli in Hristos ca Dumnezeu.
In primejdia noastra actuala, cuvintele frumoase care nu ne angajeaza la nimic nu mai sunt suficiente. Cu toti avem nevoie astazi de o credinta ferma in biruinta vesnica a lui Hristos ca si noi sa devenim de nebiruit duhovniceste. (mai mult…)

O TÂNÃRÃ FATÃ DE ROMÂNI UCISÃ PENTRU CÃ NU A VRUT SÃ SCRIE IMPOTRIVA CREDINTEI STRÃBUNILOR EISvetlana Mihaela Tanasã în timpul studiilor (Maica Heruvima)

În cimitirul Mãnãstirii Petru Vodã se odihneste de mai bine de 5 ani de zile monahia Heruvima, pe care ca mireancã a chemat-o Svetlana Mihaela Tanasã. Maica Heruvima a terminat facultatea de limbi clasice la Iasi si în 1995 a primit o bursã de la Fundatia Soros pentru un masterat în istorie medievalã la CEU, Budapesta. Lucrarea sa de masterat a constat în cercetarea unui manuscris al Tîlcuirii la Facere scrisã de Sfîntul Ioan Gurã de Aur, si dovedea în aceastã lucrare cã textul tipãrit de iezuiti si preluat de J. P. Migne în Patrologia Greaca are numeroase interpolãri si modificãri fatã de manuscrisul cercetat, în care se regãsea un text cu adevãrat hrisostomic, plin de duh. Concluzia era cã la o ulterioarã editie criticã a Tîlcuirii la Facere se va descoperi balastul introdus cu reavointã de iezuiti (de altfel, apropo de asta, pr. Dumitru Fecioru a fãcut acelasi lucru cu traducerea în rumîneste, pentru cã a luat textul tradus la Neamtu si care se gãseste într-un urias manuscris de la Academia Românã, si l-a prelucrat dupã cel tipãrit în PG; o altã observatie – a mea, de data asta – ar fi aceea cã pãrintii nemteni de acum 200 de ani nu au tradus nici un singur cuvintel dupã editiile apusene ale Sfintilor Pãrinti, ci doar dupã manuscrisele din spatiul ortodox).

(mai mult…)

Studii recente, dar si mai vechi, au demonstrat ca injectaera de material genetic strain direct in fluxul sanguin conduce la mutatii genetice si oncogeneza in organismul care primeste acel material. Cercetatorii elvetieni Phillipe Anker si Maurice Stroun de la Laboratorul de Biochimie si Fiziologie Vegetala a Universitatii din Geneva, pionieri ai biologiei moleculare, au publicat periodic in reviste medicale rezultatele cercetarilor intreprinse continuu, din anii ’60 pana in prezent. Ei au descoperit ca substantele biologice care intra direct in curentul sanguin pot deveni parte integranta a codului genetic uman. Studiile lor au demonstrat ca acizii nucleici ADN si ARN nu exista numai in nucleul celulelor, ci mici cantitati de material genetic circula liber in spatiul extracelular al tuturor organismelor vii. Cautand sa afle care este originea acestuia, ei au concluzionat ca el rezulta in urma procesului de excretie activa, spontana, de material genetic in spatiul extracelular. Acest mecanism nu are legatura cu moartea celulara si este de tip homeostatic. Cu alte cuvinte, toate organismele vii au capacitatea de a elibera spontan si activ ADN si ARN in spa-tiul extracelular, si acest material poate fi preluat spontan de catre alte orga-nisme vii aflate in aceeasi cultura de celule. In urma numeroaselor experimente efectuate pe plante, bacterii si mamifere, ei au observat ca in culturi de celule, transferul de material gene-tic are loc atat intre indiviyii aceluiasi regn – de la o specie de bacterii la alta, de la un soi de plante la altul –, cat si intre indivizi din specii si regnuri diferite – de la plante la bacterii, de la bacterii la mamifere. 1, 21, 22, 23, 24

(mai mult…)

de Nicolae Velimirovici

La origini, religia a fost maica eticii si a tehnologiei. Mai inainte de toate, religia a fost un suvoi ce izvora din adancimi ascunse, etica un rau purtator de viata si tehnologia, cu ajutorul fagaselor artei, purta apa din acest rau prin toate arterele vietii omului.
Dumnezeu i-a vestit omului legea credintei, legea purtarii si cunoasterea tehnologiei.
Cu indrumarile lui Dumnezeu, Noe a ridicat o corabie care a savarsit una din cele mai lungi calatorii din istoria navigatiei.
Prin insuflarea lui Dumnezeu, Betaleel a fost umplut de intelepciune in intelegere, in cunoastere, la tot lucrul, sa savarseasca planuri artistice pentru lucrul in aur, in argint si in bronz, si in taierea pietrelor pentru monturi, si in sculptura lemnului, ca el sa poata lucra in toate soiurile de mestesuguri. (Iesirea 31:1-11)
Asemenea, Templul lui Solomon, una dintre cele mai mari minuni arhitectonice ale vechii lumii, a fost cladit de catre oameni invatati de catre Duhul lui Dumnezeu si condusi de mana Domnului. Astfel marturisesc Sfintele Scripturi.
Dumnezeu era motivul credintei adevarate, al bunei purtari si al cunoasterii tehnologice, printre oameni.
Atunci cand oamenii il simteau neincetat pe Dumnezeu deasupra lor, in fata lor si in jurul lor, in acelasi fel cum simteau aerul si lumina, ei atribuiau si daruiau toate lucrarile tehnologice si munca lor manuala Lui, Domnul si Ziditorul lor. (mai mult…)

”Iubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, ci cercaţi duhurile dacă sunt de la Dumnezeu, fiindcă mulţi prooroci mincinoşi au ieşit în lume.” (I Ioan 4:1)
Minunat lucru este atunci cand Sfantul Duh incepe sa aduca pe cineva la corabia cea mantuitoare a sfintei Sale Biserici. In vremuri precum acestea avem trebuinta a sti unde se gaseste adevarul, unde exista dragostea si unde este urmata calea ce duce la viata. Pentru aceasta si mai multe, cineva isi afla drumul catre stravechea Biserica Ortodoxa a lui Iisus Hristos.

Totusi, cand cineva intra astazi in Biserica Ortodoxa, trebuie sa realizeze ca noi suntem crestinii ortodocsi ai vremurilor de pe urma. Precum Irod a incercat sa il omoare pe Iisus pe cand era doar un prunc, la fel, inima ta de prunc va fi confruntata cu aceasta noua atractie. Afara se gasesc curse, si capcane dinauntru. Deci trebuie sa fim intemeiati, trezvitori si increzatori purtarii de grija a lui Dumnezeu asupra acestei vieti noi, pe masura ce purcedem. Spre a ne fi de ajutor in aceasta calatorie, de o valoare nepretuita ne este un soi de harta duhovniceasca, o tabla de navigare. Ea ne descrie fundamentele Credintei precum si lucruri ce sunt atacate in vremurile noastre moderne. Fie ca sa nu invatam aceste lucruri doar in teorie, ci ca ele sa se inradacineze si in adancul lucrarii noastre, in practica.
In aceasta viata, un crestin trebuie sa aleaga ce cale va urma. Pur si simplu, cineva alege fie sa ii urmeze Crucii lui Hristos, fie sa urmeze calea lumii. Calea Crucii va aduce, netagaduit, multe suferinte in afara si in launtru asupra unui suflet, dar durerea aceasta va fi adumbrita de bucuria duhovniceasca de a fi cu Hristos. Lumea isi ofera si ea bucuriile, dar ele nu tin mult si dau curs remuscarii launtrice a constiintei, care ne aduce aminte ca, desi ne putem numi crestini, nu suntem cu adevarat cu Hristos daca alegem placerile acestei lumi in locul Crucii lui Hristos. Inca, poate cea mai mare suferinta dintre toate vine de la starea de a „sede pe gard”, in care nazuinta noastra pentru Hristos este neutralizata de o dragoste pentru lume, care lasa o persoana handicapata duhovniceste si neputincioasa a savarsi lucrarea lui Dumnezeu.
(mai mult…)

Vaccinul anti-viata

Posted: septembrie 15, 2008 in Laice, Politic
Etichete:, , ,

In conditiile in care populatia Romaniei este in continua scadere iar avorturile in masa de dupa 1989 au provocat un adevarat genocid – cifrele depasesc peste 10 milioane de prunci ucisi – Guvernul vrea sa impuna, obligatoriu, din aceasta toamna, introducerea in scoli a unui vaccin controversat care poate provoca atat infertilitatea cat si moartea. Asociatiile pro vita, crestine, civice, jurnalistice sunt chemate sa stopeze aceasta grava ilegalitate care ascunde atat o afacere murdara cat si un atentat la adresa viitorului natiuni. Este dreptul si datoria fiecarui parinte sa refuze orice vaccin asupra copilului sau. Asociatiile responsabile sunt solicitate sa se uneasca si sa adreseze reprezentantilor oficiali ai Romaniei, Bisericii Ortodoxe Romane, Parlamentului, o cerere imperativa argumentata pentru oprirea acestui abuz. ACTIONATI ACUM!
Opriti administrarea „obligatorie” a vaccinului GARDASIL/SILGARD, destinat oficial imunizarii impotriva virusului HPV, dar cu riscuri de sterilitate si moarte!

Populatia Romaniei s-ar putea diminua cu 21%, adica la 16,92 milioane de locuitori pana in anul 2060. Astfel, potrivit previziunilor publicate, in luna august, de biroul european de statistica Eurostat, citat de NewsIn, tara noastra va inregistra una dintre cele mai accentuate scaderi din Uniunea Europeana, alaturi de Bulgaria, Letonia, Lituania si Polonia. Numarul locuitorilor Romaniei ar putea scadea de la aproximativ 21,42 milioane de persoane in 2008, la 19,62 milioane de locuitori in 2035, respectiv 16,92 milioane de persoane in 2060. In aceasta situatie, Romania s-ar clasa pe pozitia a patra intre tarile cu cel mai mare spor negativ al populatiei. De asemenea, datele prezentate de biroul european de statistica indica o imbatranire a populatiei, generata in special de reducerea fertilitatii si de cresterea sperantei de viata.
(mai mult…)

Sfantul Marcu Eugenicul, Mitropolitul Efesului-Comemorat la 19 Ianuarie

Parintele nostru intre sfinti Marcu Eugenicul (1392-1444), mitropolitul Efesului, s-a nascut Manuel, din Gheorghe si Maria, amandoi din familii credincioase si binecunoscute ale Constantinopolelui, capitala Imperiului Roman si a Patriarhiei Ecumenice a Bisericii Ortodoxe.
In acea vreme, partea rasariteana a Imperiului fusese cucerita de turci, si imparatul Manuil intrase in negocieri cu papa Martin al V-lea, nadajduin sa adune un sinod ecumenic pentru a obtine unirea celor doua biserici, si astfel sa primeasca ajutor militar din partea monarhiilor vest-europene. Aceste negocieri au fost intrerupte, insa, dupa ce imparatul a suferit o criza. Dupa asediul nereusit asupra Constantinopolului din 1422, al sultanului otoman Murad al II-lea, fiul si succesorul imparatului, Ioan VIII Paleologul, a reluat negocierile cu noul papa, Eugenie al IV-lea, si a inceput pregatirile pentru un sinod ecumenic. Patriarhii Alexandriei, Antiohiei si Ierusalimului au refuzat participarea la sinod, dar au trimis, siliti,  reprezentanti.

Patriarhul Alexandriei a ales ca unul din delegatii sai sa fie ieromonahul Marcu Evgenikos, ale carui lucrari teologice i-au adus faima in intregul imperiu. Atat Imparatul cat si patriarhul (Iosif al II-lea al Constantinopolului) au dorit ca Marcu sa fie hirotonit episcop, pentru a ocupa pozitia de teolog-sef al delegatiei Ortodoxe, la sinod. La 46 de ani, Marcu a fost ridicat in rangul de Mitropolit al Efesului, ce devenise vacant prin moartea mitropolitului Ioasaf. Vorbind de sperantele sale pentru sinod, Sfantul Marcu spunea: „Mi-am pus nadejdea in Dumnezeu si in sfintii comuni ai Bisericilor Apusului si Rasaritului. Intr-adevar, credeam ca totul va merge bine cu noi si vom obtine ceva maret si vrednic de munca si nadejdile noastre.”
(mai mult…)

“Iată, stau la uşă si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine. Celui ce biruieste ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu, precum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui”.
Apocalipsa 3, 20-21

In mai 1981, doar cu un an inainte de adormirea sa întru Domnul, Parintele Serafim Rose a fost invitat sa tină o prelegere la Universitatea din Santa Cruz, California, pentru studentii care frecventau cursul de religii comparate, intitulat Religiile lumii in Statele Unite.

CAUTAREA
De ce studiaza cineva religia? Multe dintre motive sunt intamplatoare, dar daca persoana este serioasa cu adevarat, exista un singur motiv: intr-un cuvant, pentru a intra in contact cu realitatea cotidiana, atat de repede schimbatoare, aflata in continua degradare, care nu lasa nimic in urma si nu aduce in sufletul omului nici o fericire care sa dainuie. Orice religie, daca este sincera, incearca sa descopere contactul cu aceasta realitate. Astazi as dori sa spun cateva cuvinte despre modul in care Crestinatatea ortodoxa incearca sa faca acest lucru – adica sa-l initieze in realitatea spirituala pe cautatorul in domeniul religiei.
Cautarea realitatii este o sarcina periculoasa. Probabil ca ati auzit cu totii relatari despre tineri ai vremurilor noastre, de cautatori care “s-au distrus” incercand sa gaseasca realitatea, au murit prematur sau au fost tarati intr-o existenta intunecoasa, ramanand doar cu o farama din potentialul mintii si al sufletului lor. Eu insumi imi amintesc de un prieten din zilele propriei mele cautari de acum douazeci si cinci de ani, cand Aldous Huxley tocmai descoperise presupusa valoare “spirituala” a LSD si-i influentase pe multi sa-l urmeze. Acest tanar, un cautator tipic in domeniul religiei, care poate ca ar fi audiat un astfel de curs, mi-a spus odata: ”Indiferent ce ai spune despre pericolul drogurilor, trebuie sa admiti ca orice altceva este mai bun decat viata americana cotidiana care, din punct de vedere spiritual, este moarta”. Eu n-am fost de acord deoarece, inca de pe atunci, incepusem sa intrezaresc ca viata spirituala presupune doua directii: ea poate sa conduca spre o viata mai inalta decat cea corupta cotidiana, dar poate sa duca si spre una inferioara si sa produca, literalmente, atat moartea spirituala cat si pe cea fizica. El si-a urmat calea si, inainte de a implini treizeci de ani, era o epava de om, imbatranit, mintea ii era ruinata si abandonase orice cautare a adevarului.
(mai mult…)

de episcopul Nicolae Velimirovici

Cele zece drahme:Domnul in chipul unei femei

Puteti crede ca Mantuitorul Hristos s-a infatisat pe Sine in chipul unei femei, in doua din parabolele Sale? Una este cea a femeii ce a luat trei masuri de faina si a facut aluat. Dar mai intai sa vorbim despre cealalta, in care Domnul ne spune despre femeia care a avut zece drahme si a pierdut una. Acestea sunt cele mai tainice dintre toate parabolele Mantuitorului. Deoarece parabola drahmei pierdute este scurta, o vom cita in intregime.
Sau care femeie, avand zece drahme, daca pierde o drahma, nu aprinde lumina si nu matura casa si nu cauta cu grija pana ce o gaseste? Si gasind-o, cheama prietenele si vecinele sale, spunandu-le: Bucurati-va cu mine, caci am gasit drahma pe care o pierdusem (Luca 15:8-9)
La prima privire, aceasta parabola pare atat de simpla, sau chiar naiva, incat nu il impresioneaza pe cititorul Evangheliei. De fapt, in aceasta parabola simpla ni se dezvaluie taina universului.
Daca o luam in mod literal, starneste nedumerirea. Femeia a pierdut doar o drahma. Chiar si zece drahme nu reprezinta o suma mare; de fapt, o femeie care are doar zece drahme trebuie sa fie foarte saraca. Sa presupunem, inainte de toate, ca gasirea drahmei pierdute a insemnat un mare castig pentru ea. Si totusi se prezinta ca un paradox, caci cum se face ca, desi fiind atat de saraca, ea aprinde lampile, matura casa si isi cheama toate prietenele si vecinele pentru a-i impartasi bucuria? Si totul pentru o singura drahma! O asemenea pierdere de timp – aprinderea unei lumanari si punerea casei in ordine, inainte de toate! Mai apoi, daca isi invita vecinele, este silita, potrivit obiceiului oriental, sa le ofere ceva de mancat si de baut, o cheltuiala deloc mica pentru o femeie saraca. Sa nu faca astfel ar insemna ignorarea unui obicei neschimbator.
(mai mult…)

Luna august a acestui an nu a înregistrat nici o pată solară, aducând activitatea solară la un minim istoric.

Soarele a atins un record istoric, pentru ultimii 100 de ani: o lună întreagă fără să se înregistreze nici măcar o pată solară.

Evenimentul este foarte important pentru meteorologi care cred acum că activitatea magnetică a soarelui – care determină numărul de pete solare – este un factor de influență pentru clima de pe Pământ.

Conform datelor de la Centru de Date a Influențelor Solare (SIDC), ultima oară când un asemenea eveniment s-a petrecut a fost în Iunie 1913. Petele solare sunt urmărite începând cu anul 1749.

Când soarele este activ, nu este neobișnuit să se înregistreze 100 sau mai mult de pete solare într-o lună. La fiecare 11 ani, activitatea soarelui scade până aproape de zero. În mod normal, petele solare se reîntorc repede de îndată ce un nou ciclu începe.

Dar, acest an, ce corespunde cu începutul ciclului solar cu numărul 24, a fost extraordinar de lung și liniștit, cu primele 7 luni înregistrând doar câte 3 pete solare. August a urmat neînregistrând vreo pata solară. Scăderea surprinzătoare din ultimul an a sfidat predicțiile și a luat prin surprindere aproape toți astronomii.

(mai mult…)

Predicțiile unei veri „fărăComparatie intre august 2008 si august 2007 gheață”, pentru prima oară în istorie, sunt destrămate

Oamenii de știință alarmiști ce au prezis că Polul Nord ar putea să nu mai aibă gheață în această vară ca rezultat a încălzirii globale au fost stânjeniți după ce s-a arătat faptul că gheața Arctică a crescut cu aproximativ 30% față de luna august a anului 2007.

În luna iunie, mai multe voci din comunicate științifică și-au exprimat frica față de o topire totală a calotelor glaciare, printre aceștia menționând pe David Barber, de la Universitatea din Manitoba, ce a declarat magazinului National Geographic Magazine, „Preconizăm că anul acesta Polul Nord ar putea rămâne fără gheață pentru prima data (în istorie).”.

„Previziunile pentru această vară – și neobișnuitele topiri timpurii din împrejurul Arcticului – servesc ca o alarmă a felului cât de repede regiunile polare sunt afectate de schimbările climatice”, adaugă articolul.

În februarie, Dr. Olav Orheim, directorul Secretarului Anual Polar Internațional din Norvegia, a declarat cotidianului Xinhua, „Dacă temperatura medie a Norvegiei este egală cu cea din 2007, calota glaciară din Arctic se va topi în întregime, ceea ce este foarte posibil judecând după condițiile actuale”.
(mai mult…)

Cea mai probabila data a nasterii Sfantului Ioan Rusul este anul 1690. Si aceasta pentru ca, la razboaiele care  au inceput la 1711 si s-au  terminat in 1718, a  fost soldat in Armata Tarista a lui Petru cel Mare al Rusiei.

Oastea otomana neinvinsa, trecand din victorie in victorie, raspandise frica in toate neamurile. Sf. Ioan Rusul, alaptat cu izvorul Ortodoxiei de catre parintii sai crestini, lupta acum sa-si apere tara – Rusia, fiind  profund  zguduit de oroarea razboiului – miile de tineri, femei, copii, batrani, care raman morti acolo pe unde trece vijelia, nebunia vrajmasilor iubitori de razboi.

PRIZONIER DE RAZBOI

In luptele pentru dezrobirea Azofului este facut  prizonier impreuna cu mii de alti compatrioti si dus la Constantinopol, iar de aici in tinutul Procopie, aproape de Cezareea Palestinei, in Asia Mica, si este dat in stapanirea unui Aga (ofiter superior) turc, care conducea o tabara militara de ieniceri.

(mai mult…)

Pentru starea spirituală a umanităţii contemporane este profund semnificativ faptul că experienţele „harismatice” şi de „meditaţie” prind din ce în ce mai mult teren printre „creştini”. Aceşti aşa-zişi creştini sunt indubitabil sub influenţe religioase extrem orientale. Dar aceasta ca rezultat a ceva cu mult mai fundamental: pierderea gustului şi trăirii duhovniceşti a adevăratului Creştinism, singura cauză a fenomenului prin care un lucru atât de străin Creştinismului ca meditaţia extrem orientală poate să pună stăpânire pe sufletele creştinilor.

Existenţa centrată pe sine şi care nu urmăreşte altceva decât autosatisfacţia, este atât de generalizată în viaţa „creştinilor” zilelor noastre, încât aceştia practic nu mai au acces la înţelegerea unei spiritualităţi autentice. Iar când astfel de oameni întreprind totuşi acţiuni în vederea unei „vieţi spirituale”, o fac ca pe o altă formă de autosatisfacţie. Aceasta se vede clar din idealul religios total fals, atât al mişcării „harismatice”, cât şi al diferitelor forme de „meditaţie creştină”: toate promit (şi acordă imediat) experienţe si „simţiri de mulţumire” si „pace”.

Dar acesta nu este câtuşi de puţin idealul creştin, a cărui definiţie esenţială este tocmai războiul neîncetat împotriva diavolului şi a patimilor. „Mulţumirea” şi „pacea” propovăduite de mişcările „spirituale” contemporane sunt în modul cel mai evident produsul înşelăciunii diavoleşti, al mulţumirii de sine, ceea ce înseamnă moarte pentru o viaţă duhovnicească orientată spre Dumnezeu.
(mai mult…)

I: Dacă cineva nu mărturiseşte că Emanuel este cu adevărat Dumnezeu şi că pentru aceasta Sfânta Fecioară este Născătoare de Dumnezeu; căci a născut trupeşte pre Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl, care S-a făcut trup; să fie anatema.

II: Dacă cineva nu mărturiseşte că Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl S-a unit cu trupul în chip ipostatic şi că unul este Hristos, dimpreună cu trupul Său, acelaşi Adică Dumnezeu şi om laolaltă: să fie anatema.

III: Dacă cineva, în Hristos care este Unul, împarte ipostasurile după unire, legându-le între ele numai cu legătura cea după merit, adică după autoritate şi putere şi nu cu găsirea laolaltă printr-o unire naturală: să fie anatema.

IV: Dacă cineva atribuie la două persoane, sau ipostase, expresiile din Evanghelii şi scrierile apostolice, fie cele rostite de sfinţi asupra lui Hristos, fie cele rostite de El Însuşi cu privire la Sine şi pe unele le leagă în chip deosebit de omul care se înţelege alături de Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl, iar pe altele ca unele ce sunt vrednice de Dumnezeu, numai de Cuvântul cel din Dumnezeu Tatăl: să fie anatema.

V: Dacă cineva îndrăzneşte să spună că Hristos este un om purtător de Dumnezeu şi nu că este Dumnezeu cu adevărat, ca Fiu Unul şi prin natură, întrucât Cuvântul S-a făcut trup şi a fost părtaş la fel cu noi sângelui şi trupului: să fie anatema.

(mai mult…)

In ce priveste problema ecumenismului, am sa va marturisesc experienta mea ecumenista pe scurt.

Dupa ce am terminat facultatea vroiam sa vad si eu Europa, sa ma deschid, sa calatoresc, sa imi fac prieteni din toate colturile lumii, sa am acces la marile biblioteci.

Si bineinteles ca prin facultatea mea nu am reusit sa prind o bursa, caci locurile la „Saint Serge” din Paris se dadeau numai la cei care faceau curat la profi si ingrijeau de pruncutii lor, asa ca am reusit numai printr-o fundatie ecumenista. Oricum, ideile lor s-au intalnit cu mentalitatea mea naiva de a dialoga, de a te deschide, de a cunoaste si ce gandeste celalalt. Credeam ca numai prin dialog si deschidere putem fi crestini adevarati. Ma preocupa unirea Bisericilor crestine intr-un singura Biserica crestina, asta pentru a da peste nas yoghinilor, budistilor, hindusilor, newagerilor care imi repetau mereu ca crestinismul e o religie depasita, si cum sa se converteasca ei la o religie faramitata in atatea biserici care se cearta intre ele?

Aceasta fundatie ecumenista mi-a oferit o bursa de un an. La rugaciunile lor, vorbeau in limbi, ceea ce m-a facut sa ma intreb daca mai sunt catolici sau penticostali. Am remarcat cat de newage-iste sunt capelele lor. Simboluri abstracte, statuete de inspiratie africana, tablouri expresioniste au inlocuit icoanele. Bisericile lor mai noi si capelele lor sunt de arhitectura newage-ista, numai bune ca sa se simta Anticrist bine in ele. Impresia mea a fost ca Biserica Catolica e pregatita spiritual si tehnic de catre decenii de aggiornamento ca sa primeasca pe Anticrist.
(mai mult…)

Lumea condusa de masoni

Posted: septembrie 11, 2008 in Politic
Etichete:, ,

Mai urmariti la VIDEO:

  • Lumea in 2017 – Emisiune care ne pregateste sa primim chipul implantat 666
  • Noul MICROCIP uman implantabil 666 si urmarile acestuia

Prorocescul dar al străvederii, care a pecetluit în veacurile trecute pe mulţi sfinţi şi nevoitori, se arată astăzi cu anevoie. Totuşi, chiar şi în acest veac al credinţei împuţinate, mai există oameni ce s-au învrednicit cu veştmântul de proroc. Unul dintre ei este schiarhimandritul Lavrentie de la Cernigov – Mănăstirea de maici Sfânta Treime.

Cu darul luminător al străvederii sale, s-a dovedit un povăţuitor de nădejde pentru sute de monahi şi mireni ce se luptau să-şi afle calea prin devălmăşia vădită a acestor vremuri grele, de pe urmă.

Schiarhimandritul Lavrentie, în lume Luca Ievsievici Proskura, s-a născut în 1868, în regiunea Cernigovului. Părinţii săi erau nişte ţărani simpli. Luca a fost cel dintâi dintre cei şapte copii ai lor. A avut o copilărie grea; mama sa zăcea adesea la pat şi, după ce tatăl său a murit, băiatul a trebuit să poarte şi îndatoririle unui bărbat, pe lângă cele ale unei femei.

Luca a fost un elev bun. Era înzestrat îndeosebi la muzică; cânta cu vocea şi la vioară. La acea vreme, copiii erau învăţaţi să cânte în biserică, şi Luca s-a găsit aici în elementul său. A învăţat cu repeziciune nu doar notele, ci şi alcătuirea slujbelor, iar, curând, a prins profunzimea tipicului. Avea doar paisprezece ani atunci când a devenit conducător al corului – un talent întrebuinţat tot restul vieţii sale.

(mai mult…)

STUDIUL PATRISTIC DE FATA ii va infatisa pe Parintii spiritualitatii ortodoxe, prin urmare, amploarea si scopurile ei sunt destul de diferite fata de cursul obisnuit al unui seminar de Patristica. Scopul nostru, in acesta pagini, va fi unul dublu: (1) Sa infatisam temelia teologica ortodoxa a vietii spirituale – natura si telul luptei duhovnicesti, viziunea patristica asupra firii omenesti, caracterul lucrarii harului divin si al efortului omenesc etc.; si (2) Sa oferim o invatatura practica asupra trairii acestei vieti spirituale ortodoxe, cu caracterizarea starilor duhovnicesti, atat bune cat si rele, pe care cineva le poate intalni sau prin care poate trece in aceasta lupta duhovniceasca. Prin urmare, intrebari de natura strict dogmatica privind firea lui Dumnezeu, Sfanta Treime, Intruparea Fiului lui Dumnezeu, Purcederea Duhului Sfant, si altele asemenea, vor fi atinse doar in masura in care implica intrebari asupra vietii duhovnicesti; si numerosi Sfinti Parinti, ale caror scrieri trateaza indeosebi aceste intrebari dogmatice, atingand doar in secundar chestiunea vietii spirituale, nu vor fi comentati deloc. Intr-un cuvant, acesta va fi indeosebi un studiu asupra Parintilor Filocaliei, acea culegere de scrieri duhovnicesti ortodoxe alcatuita in zorii evului contemporan, cu putin inainte de izbucnirea teribilei Revolutii Franceze, ale carei efecte finale le constatam in zilele noastre, ale stapanirii ateiste si anarhiei.

(mai mult…)

de Parintele Serafim Rose
Inainte de a incepe conferinta, va voi spune un cuvant sau doua despre cat de important este sa avem o perspectiva ortodoxa asupra lumii si de ce este mai dificil de elaborat una astazi decat in secolele trecute.
In secolele trecute – de exemplu, in Rusia secolului al 19-lea – perspectiva ortodoxa asupra lumii era o parte fundamentala a vietii ortodoxe si era sustinuta de viata dimprejur. Nici macar nu era necesar sa se vorbeasca de ea ca fiind ceva separat – traiai Ortodoxia in armonie cu societatea ortodoxa ce te inconjura, si aveai o perspectiva ortodoxa asupra lumii asigurata de Biserica si de societate. In multe tari, chiar guvernul marturisea Ortodoxia, care se gasea in centrul functiunilor publice, iar regele sau conducatorul insusi era, din punct de vedere istoric, primul laic ortodox, avand responsabilitatea de a oferi un exemplu crestin tuturor supusilor sai. Fiecare oras avea biserici ortodoxe, si in multe din ele se tineau slujbe in fiecare zi, dimineata si seara. Se gaseau manastiri in toate marile localitati, in multe orase, in afara oraselor, si la tara, in pustiuri si in salbaticie. In Rusia existau peste 1000 de manastiri organizate oficial, pe langa multe alte grupari neoficiale. Monahismul era o parte acceptata a vietii. Multe familii chiar aveau in randul lor o sora sau un frate, unchi, nas, var sau pe cineva care era calugar sau calugarita, adaugandu-se celorlalte feluri de viata ortodoxa: oameni care peregrinau din manastire in manastire, si nebuni pentru Hristos. Intregul mod de viata cuprindea genurile ortodoxe de oameni, dintre care, desigur, monahismul este cel principal. Obiceiurile ortodoxe faceau parte din viata cotidiana. Majoritatea cartilor celor mai citite erau ortodoxe. Viata de zi cu zi era dificila pentru majoritatea oamenilor: ei trebuiau sa munceasca din greu pentru a supravietui, speranta de viata nu era mare, moartea era o realitate intalnita des – toate acestea intarind invatatura Bisericii asupra realitatii si vecinatatii celeilalte lumi. Trairea unei vieti ortodoxe in astfel de conditii era de fapt acelasi lucru cu a avea o perspectiva ortodoxa asupra lumii, si nu era mare nevoie sa se discute un astfel de subiect.
(mai mult…)

ÎNDOSARIEREA ELECTRONICĂ, PRINCIPALUL INSTRUMENT DE SUPRAVEGHERE ŞI CONTROL AL DICTATURII MONDIALE-de Monah Teodosie Chiril

“Păcatul îşi are cea mai mare putere asupra omului tocmai luând prilej de la funcţia lui de stăpânitor. Coborârea merge aşa de departe, mai ales în zilele noastre, încât avem azi state cu totul atee; împărăţiile acestea nu mai sunt în slujba lui Dumnezeu, ci au devenit satanice stând în slujba lui antihrist.” (pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, “Ortodoxie şi românism”, ed. 1992, pg. 186)

Democraţia şi progresul

Cu adevărat am ajuns a afirma că trăim într-o lume în care vieţuirea trupească şi cugetul trupesc (viciat) sunt la rang de cinste. O lume în care ne împlinim voile după trup, o lume în care “cel ce a fost prins în parte de dorinţa ei şi s-a împreunat cu ea nu mai poate scăpa din braţele ei pană ce nu-l va dezbrăca pe el de viaţa lui. Şi când îl va dezbrăca pe el de toate şi-l va scoate din casa lui, în ziua morţii lui, atunci o va cunoaşte că este o amăgitoare şi o înşelătoare.”1 Aceasta este lumea păcatului, ostilă lucrării duhovniceşti şi prezenţei lui Dumnezeu în ea, un fals simbol al unei dorite libertăţi, în fond o orbire şi o limitare unilaterală pe care o produce patima. (mai mult…)

Oastea Domnului este o mişcare controversată. Unii oameni ai Bisericii (episcopi, preoţi, laici) o acceptă, fac parte din ea şi o susţin, în timp ce alţii sânt împotriva ei.
La biserica unde merg duminică, vine la slujbă un membru în Oastea Domnului. Ne cunoaştem de mai mult timp, l-am ajutat cu tehnoredactarea unor materiale
pentru adunările Oastei şi chiar am acceptat invitaţia lui de a participa odată la o adunare de-a lor în Bucureşti. Am mers acolo împreună cu soţia însă, deoarece noi frecventasem timp de câţiva ani adunări neoprotestante, am avut sentimentul unui amestec de Ortodoxie şi sectarism.

În afară de icoanele care împodobeau pereţii sălii de adunare, totul era conceput în spirit neoprotestant: cântecele, rugăciunile şi predicile. Am avut sentimentul că am nimerit într-o adunare neoprotestantă.
Auzisem de mai demult de mişcarea Oastea Domnului şi am încercat să aflu amănunte. De fapt auzisem de ea pe când frecventam adunările neoprotestante. „Fraţii” vorbeau întotdeauna apreciativ despre această „mişcare de trezire din Biserica Ortodoxă”. Ştiam deci că Ostaşii sânt ortodocşi întorşi la adevărata credinţă în Iisus Hristos, adică la o credinţă similară cu a noastră, neoprotestanţii.
Ulterior, după ce am încetat să mai merg la adunările neoprotestanţilor, am continuat să mă documentez despre Oastea Domnului. Ceea ce mă intriga era faptul că pe de-o parte Ostaşii se declarau ortodocşi, pe de altă parte erau lăudaţi de neoprotestanţi şi chiar unii dintre Ostaşi participau la adunările neoprotestante.
Am încercat să găsesc pe Internet informaţii pertinente despre această mişcare, eventual un site oficial. Nu am găsit. Am aflat în schimb multe amănunte despre istoria mişcării, despre organizare şi alte detalii de pe diverse site-uri neoprotestante (baptiste, penticostale, etc.). Aceeaşi atitudine laudativă fată de această „mişcare de reformă din sânul Bisericii Ortodoxe Române”.

(mai mult…)

Pentru tot omul ce poartă  pecetea Dumnezeului  Hristos, este    binecunoscut    faptul    că unitatea  Bisericii  Ortodoxe  este, înainte   de   toate,   unitatea   în Crezul mărturisit în Credinţa Ortodoxă, ori cu alte cuvinte, unitatea în depli- nătatea adevă- rului revelat, unitatea în Cuvântul Întrupat – „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viata. Nimeni nu vine la

Tatăl decât prin Mine” (Ioan 14.6)-, care este unitatea în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. El este întemeietorul şi Capul Bisericii,iar Biserica al Lui Trup este – „Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi.” (Efeseni 1.22-23) Membrii acestui trup sunt toţi credincioşii ortodocşi botezaţi în Biserica Ortodoxă în numele Sfintei Treimi.
O exprimare limpede de unire în crez şi faptă ortodoxă a fost formulată şi de Sfântul Maxim Mărturisitorul. Vrăjmaşii ce s-au ridicat împotriva sfântului pentru că acesta combătea cu înverşunare monotelismul,i-au pus următoarea întrebare: „De care biserică aparţii? Bisericii din Constantinopol, din Roma, din Antiohia, din Alexandria sau din Ierusalim? Pentru că, ia aminte, toate aceste biserici împreună cu diocezele lor sunt în comuniune. Aşa că, de spui că aparţii Bisericii universale (soborniceşti), ar trebui să te alături gândirii bisericilor soborniceşti, pentru că de urmezi o nouă cale, singur te vei da pierzării.”

Sfântul a răspuns: „Dumnezeu, Stăpânul creaţiei, a spus că Biserica Sobornicească viază în mărturisirea dreaptă a credinţei în El, numindu-l pe Petru binecuvântat pentru că I-a mărturisit dumnezeirea (Matei 16.18). Aşadar, aş vrea să cunosc temeiul după care aceasta unire s-a făcut, iar dacă este după Dumnezeu, nu mă voi separa de voi.”
(mai mult…)

Toţi care vorbesc de unire nu au înţeles de ce Hristos a venit în lume. Ei cred că El a venit ca să predice un mesaj etic şi artificial ca al lor, că El a venit ca să ne înveţe cum să trăim în lume ca buni cetăţeni. Ei vor ca aici să le fie pământul făgăduinţei câştigat prin respectarea regulamentară a Legii lui Dumnezeu. Acei „creştini” ce vorbesc de „regate creştine”, „naţiunea lui Dumnezeu”, „creştinism mondial”, „creştinism democratic”, „unirea bisericilor”, nu-şi dau seama cât de mult aşteptările lor se aseamănă naţionalismului mesianic al evreilor sionişti care l-au vrut pe Hristos ca împărat al lumii. Aceştia toţi – numiţi dezbinători -, nu-l vor pe Hristos aşa cum este, nu-l vor pe acel Hristos care a refuzat prefacerea pietrelor în pâini. Ei nu vor un Hristos umil şi ascuns, departe de puterea lumii, un Hristos care să ceară celor ce-I urmează doar smerenie şi răstignirea în taină a suferinţei pe pământ. Ei vor un hristos care să li se supună, un hristos care să-şi dorească împărăţia lumii.
(mai mult…)

Va asteptam pentru discutii pe temele propuse de noi!

Doamne ajuta!

Fiicele Evei

Posted: septembrie 6, 2008 in Lumea Ortodoxiei
Etichete:,

Marea putere pe care o are patima curviei în asta stă: ea are ca idol tocmai pe începătoarea răutăţii omeneşti, după cum spune înţeleptul: De la femeie este începutul păcatului şi prin ea toţi murim (Iisus Sirah 25:27). Tot omul căzut stă sub înrîurirea duhurilor întunecate, dar – fiindcă ea l-a ispitit pe bărbat, ascultînd de îndemnul ispititorului diavol – femeia se află într-o mai strînsă legătură cu acesta, cel ce i-a dat o necurată putere deosebit de puternică asupra bărbatului, măcar că bărbatul o stăpîneşte trupeşte (şi de multe ori o batjocoreşte ca pe un necuvîntător), după blestemul Făcătorului, Care zice: „Atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpîni”

(Facerea 3:16). (De fapt, femeia îl stăpîneşte pe bărbat tocmai pentru că se lasă stăpînită de el!)

De aceea, într-o măsură oarecare, fiecare femeie e o vrăjitoare70, lucrînd, din mîndrie, la dorita de diavol pierdere a bărbaţilor.
Şcoala îi creşte pe copii întru această idolatrie: pe fete le ispiteşte cu pilde de vrăjitorie curvească, iar pe băieţi îi face a crede că e firesc ca bărbatul să se închine femeii, pentru a-i dobîndi trupul. Aceasta din urmă înşelare e cu osebire pierzătoare, pentru că zdruncină din temelii întreaga aşezare a firii omeneşti, pentru că nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat. Şi pentru că n-a fost zidit bărbatul pentru femeie, ci femeia pentru bărbat (1 Corinteni 11:8, 9). Şi, cum arată Sfîntul Chiril al Ierusalimului: „Din Adam s-a născut Eva, nefiind zămislită de maică, ci oarecum adusă la viaţă doar de către bărbat.”71
(mai mult…)

Curvia „civilizatã”

Posted: septembrie 6, 2008 in Lumea Ortodoxiei
Etichete:, ,

La o vreme, Biologia de clasa a 7-a iese din hotarele zoologiei şi tăbărăşte în acelea ale „parapsihologiei” şi „sociologiei sexuale”, alcătuindu-se într-un mic tratat de curvit în chip „european”. Nici vorbă nu mai e acum de înmulţire, de „perpetuarea speciei”, ci dimpotrivă: „cuplarea indivizilor umani” e înfăţişată de aici încolo ca un „act” de sine stătător. Căci omul – zic umaniştii cei urîtori de Adevăr – nu e doar un dobitoc prost – supus „legilor naturii” (aşa-ziselor „instincte”), dar şi un „dobitoc raţional”, „liber” adică să-şi orînduiască vieţuirea după cum crede de cuviinţă.

Asta i se vîră în cap şcolarului, pe care manualul îl momeşte cu otrăvite făgăduinţe, zicîndu-i:
Vei putea decide corect asupra exprimării intimităţii tale, găsind echilibrul corect între instinct şi raţiune (BIO7).26
Care „raţiune”? Aceea stricată de căderea în păcat, raţiunea trupului, ce se pleacă pururea către dulceaţa păcatului!
Pornind de aici, vom vedea cum, treaptă cu treaptă, drăceasca educaţie strecoară în mintea copiilor credinţa că plăcerile păcătoase sînt partea „omului ca om”, a fiinţei „evoluate”; că „Instinctul orb” (pofta firească) e ruşinos atunci cînd se foloseşte spre zămislire, după rînduială, acesta fiind un scop „animalic”, „primitiv”, înjositor pentru „omul modern”; că „judecata” noastră „sănătoasă” cere să urmăm lui („instinctului”) numai întru „libertatea exprimării intimităţii”, atît cît să dobîndim „omeneasca” desfătare simţuală, bunăstarea „psiho-fizică”! Căci doar animalele mănîncă de foame, omul mestecă şi „de plăcere”, precum am învăţat, laolaltă cu copiii noştri27! La fel şi în cele ce urmează, Biologia împreună cu Educaţia civică lasă de înţeles că numai animalele se împerechează doar pentru a se înmulţi – omul o face întîi de toate „de plăcere”! E o ruşine să mănînci orice şi doar pentru a te hrăni, e o ruşine să naşti copii după împreunare şi zămislire, atunci cînd ţi-i dă Dumnezeu – asta e partea necuvîntătoarelor! (mai mult…)

Baza teoretică a manualelor şcolare se întemeiază pe un fals grosolan: evoluţionismul.
Scopul principal al „filosofiei evoluţioniste” este răsturnarea temeiurilor creştine lăsate de Hristos Dumnezeu, punînd în loc ceva mai pe „înţelesul” omului căzut: raţionalismul şi umanismul. Iată de ce „evoluţia” a fost copilul filosofiei moderne agnostică, atee şi deistă, înainte de a se găsi măcar vreo dovadă „ştiinţifică”.

Dar să vedem ce spune dumnezeiescul Stareţ Varsanufie de la Optina (1845-1913) despre cele de mai sus: „Filosoful englez Darwin a creat un adevărat sistem, după care viaţa este lupta pentru existenţă, lupta celui tare împotriva celui slab, unde cei biruiţi sunt sortiţi nimicirii. El pune început unei gîndiri sălbatice, iar cei ce ajung a crede în ea nu se vor uita de două ori dacă să omoare un om, să se năpustească asupra unei femei ori să jefuiască cel mai apropiat prieten – şi vor face toate acestea liniştiţi, avînd deplina recunoaştere a dreptului lor de a săvîrşi aceste nelegiuiri.” Efectul? Pierderea harului lui Dumnezeu ce urmează pierderii gustului de a mai vieţui creştineşte.
Este de neînchipuit cum faima ştiinţei a adus un „complex de inferioritate” creştinilor ortodocşi. Ştiinţa produce „rezultate”, ca urmare nimeni nu o mai tăgăduieşte, asemuind-o cunoaşterii reale; dar acest lucru a produs o atmosferă de veneraţie superstiţioasă, aproape magică, în jurul sentinţelor date de „ştiinţă” (sau mai curînd de oamenii de ştiinţă) asupra lucrurilor pe care nu poate să le judece: „Cuvintele şi hotărîrile lui Dumnezeu s-au făcut lege a firii”5, iată pentru ce ştiinţa nu poate înţelege aceste taine. (mai mult…)