Harry Potter,micul vrajitor

Posted: Septembrie 5, 2008 in Laice
Etichete:,

Pentru creştinii ortodocşi, seria de filme şi cărţi sub numele de Harry Potter este o subtilă invitaţie la vrăjitorie. Cele trei producţii cinematografice – „Piatra Filosofală”, „Camera Secretelor” şi „Închisoarea Alkazar” sunt adevărate capodopere de iniţiere în ocultism ce înlocuiesc deochiul ţigăncilor cu de acum „universitara şi ştiinţifica” magie pe care fiecare nestingherit o poate deprinde acasă. Trebuie doar să ai o baghetă, multă voinţă şi să crezi… iar zborul pe mătură sau mutarea obiectelor devin doar o chestiune de timp. Bineînţeles, puterea lui Harry se transmite doar celor însemnaţi cu un fulger pe frunte…

Această vrăjitorie „domestică” nu este altceva decât reînvierea într-o nouă formă a păgânismului ce întunecă mintea şi înrobeşte voinţa oamenilor spre a-i conduce în cele din urmă la venerarea lui Satan.

HARRY POTTER Este un orfan isteţ şi atrăgător care locuieşte cu nesuferitele lui rude. Pe când era copil, Voldemor, vrăjitorul cel rău, i-a ucis pe părinţii lui – vrăjitori şi ei, încercând să-l ucidă şi pe el. Dar Harry Potter, având puteri supranaturale, a reuşit să scape. La vârsta de 11 ani a primit o invitaţie pentru a studia la şcoala de vrăjitori Hogwarts. Acolo descoperi, după o scurtă pregătire, faptul că şi el de asemenea, este vrăjitor, chiar unul de calitate. Treptat este iniţiat în lumea vrăjitoriei care se prezintă cititorului ca una plină de provocări, fascinantă şi misterioasă.

Această nouă lume aparent inocentă este zugrăvită în cuvinte de Joanne K. Rowling, care într-un interviu dat ziarului Times a declarat că este membră a bisericii lui
Satan din USA şi că donează jumătate din venitul ei acestei organizaţii. Astăzi, mai mult de 14.000.000 de copii din toată lumea aparţin bisericii lui Satan în principal datorită propagandei personajului Harry Potter.

Ecranizările celor de la Warner Bros. Company (statistic, 41% din întregul colectiv de 856 oameni poartă nume evreieşti iar compania ce se ocupă cu efectele speciale se numeşte Lucas Digital Ltd.) ţintesc asupra copiilor între 6 şi 18 ani, saturaţi de platitudinea vieţii moderne, de neînţelegerea vieţuirii creştine caracterizată ca fiind învechită, de oprimare şi nedreptate. Orice copil are cel puţin un motiv temeinic pentru a se regăsi în pielea lui Harry Potter. Iar de aici încep toate ispitirile ocultismului asupra sufletului şi a conştiinţei.
Dar iată cum ajung să descrie copii lumea magică din cărţile cu Harry Potter:

1. O fetiţă de 12 ani scrie: „Am citit toate cărţile de trei ori. Când le citesc călătoresc într-o lume magică. Aş vrea să devin şi eu vrăjitoare.”
2. Un băieţel de 10 ani afirmă: „Când mă voi face mare as vrea să învăţ despre necromanţie putând în acest fel să invoc marii demoni de pe pământ.” 3. O fetiţă de 9 ani zice: „Sunt o cititoare înfocată a lui Harry Potter şi as fi vrut ca în lumea noastră să existe magie.” FILOSOFIA ANTIHRISTICã

În primul rând în nici un film HP nu se rosteşte numele lui Hristos şi nici nu se pomeneşte de Dumnezeu. Totul este magie, vrajă, mister, iniţiere, putere. Câştigă cine e mai iscusit în folosirea baghetei şi rostirea formulelor. Ce e Crucea pentru creştin este bagheta pentru cei din „lumea cealaltă”. Însă micuţul Harry are o harismă specială: este un mesia, un invincibil, un protejat celest, care după ce trece de toate obstacolele îşi arată adevărata putere: IUBIREA de părinţi şi de cei din jurul său. Iubirea este cea care-l ajută să-l învingă pe Vrăjitorul cel Rău cu mâinile goale, iubirea este pricina pentru care- şi pune viaţa în pericol pentru aproapele. Magia l-a făcut să înţeleagă şi să aleagă iubirea, nu Dumnezeu. Magia este calea către iubire, magia este iubire, magia este pricina a tot binele ce vine din iubire. Restul e o „problemă de alegere” ce nu are nici o legătură cu Hristos şi dragostea Lui răstignită.

Prin orice privitor la aceste seriale, se împlineşte o profeţie rostită la început de Vrăjitorul cel Bun numit Albus Dumbledore (ce seamănă perfid de bine cu Bătrânii Ortodoxiei): „Acest băiat va fi faimos: nu va fi un copil în toată lumea care să nu-i ştie numele.” Într-adevăr trebuie să-i dăm dreptate, căci orice privitor sau cititor este transformat într-un personaj ce trăieşte alături de eroul principal, chiar după terminarea filmului sau a cărţii, prin afecţiunea faţă de HP şi pomenirea numelui acestuia. Aşa cum rostirea numelui Voldemort provoacă teribilă frică în lumea vrăjitorească, aşa şi proorocitul nume Harry trebuie să devină o incantaţie bineplăcută copiilor din lumea reală.

Imaginativa lume din inima castelului Hogwards este ispititoare. Acolo totul este magie. Cerul este o vrajă, fantomele bântuie nestingherite, ţi se poate întâmpla orice oricând. Hrana se dă prin vrajă, uşile se deschid prin vrajă, blestemele se dezleagă prin vrajă, micile neîmpliniri tot prin vrajă se rezolvă. Omul vrăjitor şi alchimist este creatorul şi stăpânul acestui demonic univers.
DrãcuSori simpatici

Majoritatea personajelor virtuale, sunt fiinţe neumane cu chip de draci. Chiar dacă arată „bestial” filmele ni-i prezintă a nu fi precum susţine Biserica: trufaşi, vicleni, pizmaşi, hidoşi şi plini de pofte spurcate.

Nu, „micii demonaşi” – goblini, trolli, elfi, fantome cu şi fără cap – nu sunt chiar aşa răi şi urâţi, ci prin binele antihristic „devin” simpatici şi nevinovaţi. Aşadar este de ajuns pentru un copil să creadă că uneori şi demonii pot fi „de treabă” dacă eşti bun cu ei, arătându-se chiar „frumoşi” dacă-ţi împlinesc dorinţele dând inimii bucurie şi că în general „spiritele” nu pot face nici un rău celor care posedă forţe magice.

Recuzita vrãjitoreascã

harry_potter_prisonCeea ce vedem petrecându-se cu personajele sunt întruparea unor practici vrăjitoreşti: profesoara McGonagall transformându-se în pisică şi invers, mături zburătoare, licori cu putere asupra vieţii şi a morţii, levitaţii de obiecte, incantaţii paralizante. Toate preînchipuie manifestări demonice la care se adaugă un fundal şerpesc terifiant şi puţin sânge negru pentru ca scena să fie desăvârşită şi captivantă, pentru a stârni pasiunea pentru mister, ocult, întunecime. Auzirea şi citirea numelor drăceşti (Draco şi Lucius Malfoy, casa Viperinilor, Snape (snake), lord Voldemort, Salazar (nume de diavol), aleea Diagon-dragon) este o chemare a forţelor răului pe tot parcursul filmului, o permanentă incantare şamanică şi nu în cele din urmă o familiarizare a pruncilor cu macabrul. Sfântul Ciprian, fost vrăjitor, spunea despre trecutul său întunecat că demonii aşa mare putere i-au încredinţat, încât putea amăgi minţile oamenilor făcând în chip real cele de mai sus; şi tot sfântul mărturiseşte că doar cu harul lui Dumnezeu a reuşit să se izbăvească de o aşa mare înşelare.

Prin tot ceea ce face Harry Potter stârneşte uimire şi admiraţie. Lupta lui pentru bine (binele antihristic) este uşa de intrare în sufletul admiratorilor săi a întregii influenţe magico-demonice. De unde are HP aceste puteri supranaturale şi cum le poate stăpâni? Filmele ne răspund că de fapt toţi avem în noi aceste „afinităţi magice” şi „predispoziţii sufleteşti”, doar că încă nu ştim a ni le trezi şi le pune la treabă. Harry a fost creat tocmai pentru a apărea ca un nou salvator, chip animat al viitorului Antihrist. El îşi înfrânge duşmanii şi îşi salvează prietenii într-un mod supranatural. Cărţile despre el, treptat şi parcă programatic, învaţă totul despre vrăjitorie şi despre modul folosirii ei pentru a-i influenţa pe ceilalţi şi a te răzbuna pe duşmani. Ele prezintă de asemenea lumea magiei ca fiind de două tipuri: magia albă, considerată ca bună şi magia neagră, privită ca Satanism. Totuşi, în caz că eşti în pericol, pentru a te păzi de niscai probleme, ţi se permite să foloseşti şi magia neagră. Semnul fulgerului de pe fruntea HP este un semn satanist, este chiar semnul fiarei.
În film mai e o parşivenie. Toate scenele în care HP şi prietenii săi ajung la situaţii limită (întâlnirea cu vrăjitorul-vampir, cu păianjenii etc.) apare ca din senin, neprogramată şi neaşteptată, soluţia salvatoare. Dată cu mărinimie de „atotputernicul supranatural”, de cel care se lasă în umbră subînţeles a exista şi a conduce totul, de cel care se multiplică în multe şi nebănuite chipuri şi forme în imaginaţia privitorului. Dar nu vă lăsaţi amăgiţi, căci despre Satana e vorba, nu de Dumnezeu-Hristos, carele toate le lucrează la lumină şi toate ale Lui îi poartă întipărite numele, crucea, chipul şi asemănarea.

Amuzament sau batjocurã?

Discutând cu mulţi potterişti, nu am fost surprinşi să aflăm că reeducarea ce li s-a făcut este foarte perfidă şi greu de îndreptat. Pentru mulţi puterea magică e ca o credinţă pe care o doresc pentru a face binele. Şi mai mulţi s-ar lăsa de şcoală şi ar urma iniţierile de la Hogwarts. Dar toţi s-au lăsat vrăjiţi de filme şi s-au amuzat copios de întâmplările scornite. Însă de toţi aceştia, la urmă, s-a mai amuzat cineva. Este cel care nu rabdă lumea aceasta creată armonios de Dumnezeu şi inventează universuri în care mintea să nu mai poată avea oprelişti în Lege sau Cruce, o altă lume în care cuvântul Evangheliei nu are nici o putere. E cel ce plăsmuieşte spaţii „libere” în care oamenii pot trăi mai bine fără Hristos, în care oamenii se fac ei înşişi hristoşi în locul lui Hristos. E acelaşi Satan care-i batjocorea acum 2000 ani pe cei ce huleau Chipul Împăratului Răstignit.

Pentru cei mari filmul este destul de „neserios” pentru a ridica sus-numitele probleme creştin-educaţionale. Este „doar” o relaxare de câteva ore a întregii familii. Ceea ce pe cei mari îi îndulceşte, pe cei mici îi împătimeşte prin faptul că în imaginaţia celor tineri minciuna ia chipul adevărului, faptele magice petrecându-se cu adevărat ca realităţi nemincinoase. Harry impune copiilor un model de vieţuire ce renunţă la valorile tradiţional creştineşti, preschimbându-le oricum şi oricând voiesc. Tutorii refuzând cercetarea ortodoxă a lucrurilor, nu vor mai putea vedea alunecarea spre demonism a copiilor,afinităţile acestora spre ocult, vor privi mai „îngăduitori” micile lor „năstruşnicii magice”. Nu vor mai vedea nici un conflict între învăţătura Bisericii şi „aplicaţiile” de la Hogwarts. Astfel de alunecări educative nu vor mai putea urmări nici controla micuţilor dezvoltarea noului „univers paralel” în care libertatea totală, fără legi, interdicţii, dogme sau canoane, este dumnezeul căruia pe nesimţite ajung să i se-nchine.

A vieţui şi a vorbi ca şi cum Hristos nu ar exista, ori a huli în chip vădit pe Hristos, păcatul este acelaşi. A viziona un film erotic, ori o ecranizare potteriană, păcatul este identic: satisfacerea poftelor lăuntrice şi batjocorirea chipului lui Dumnezeu din om.

Iată de ce atragem atenţia fiilor Bisericii Ortodoxe de a se feri de aceste manifestări nemântuitoare de suflet şi pierzătoare de Hristos Dumnezeu.

Martirie Paduraru-despre chipul omului nou

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s