Curvia „civilizatã”

Posted: Septembrie 6, 2008 in Lumea Ortodoxiei
Etichete:, ,

La o vreme, Biologia de clasa a 7-a iese din hotarele zoologiei şi tăbărăşte în acelea ale „parapsihologiei” şi „sociologiei sexuale”, alcătuindu-se într-un mic tratat de curvit în chip „european”. Nici vorbă nu mai e acum de înmulţire, de „perpetuarea speciei”, ci dimpotrivă: „cuplarea indivizilor umani” e înfăţişată de aici încolo ca un „act” de sine stătător. Căci omul – zic umaniştii cei urîtori de Adevăr – nu e doar un dobitoc prost – supus „legilor naturii” (aşa-ziselor „instincte”), dar şi un „dobitoc raţional”, „liber” adică să-şi orînduiască vieţuirea după cum crede de cuviinţă.

Asta i se vîră în cap şcolarului, pe care manualul îl momeşte cu otrăvite făgăduinţe, zicîndu-i:
Vei putea decide corect asupra exprimării intimităţii tale, găsind echilibrul corect între instinct şi raţiune (BIO7).26
Care „raţiune”? Aceea stricată de căderea în păcat, raţiunea trupului, ce se pleacă pururea către dulceaţa păcatului!
Pornind de aici, vom vedea cum, treaptă cu treaptă, drăceasca educaţie strecoară în mintea copiilor credinţa că plăcerile păcătoase sînt partea „omului ca om”, a fiinţei „evoluate”; că „Instinctul orb” (pofta firească) e ruşinos atunci cînd se foloseşte spre zămislire, după rînduială, acesta fiind un scop „animalic”, „primitiv”, înjositor pentru „omul modern”; că „judecata” noastră „sănătoasă” cere să urmăm lui („instinctului”) numai întru „libertatea exprimării intimităţii”, atît cît să dobîndim „omeneasca” desfătare simţuală, bunăstarea „psiho-fizică”! Căci doar animalele mănîncă de foame, omul mestecă şi „de plăcere”, precum am învăţat, laolaltă cu copiii noştri27! La fel şi în cele ce urmează, Biologia împreună cu Educaţia civică lasă de înţeles că numai animalele se împerechează doar pentru a se înmulţi – omul o face întîi de toate „de plăcere”! E o ruşine să mănînci orice şi doar pentru a te hrăni, e o ruşine să naşti copii după împreunare şi zămislire, atunci cînd ţi-i dă Dumnezeu – asta e partea necuvîntătoarelor!
Încheierea e că „raţiunea” trebuie să hotărască întotdeauna – printr-o chibzuită „politică contraceptivă” („pază” şi avort) – cînd şi dacă ne vom mai înmulţi; sau dacă nu cumva e mai bine pentru noi să ne împreunăm toată viaţa numai şi numai „de plăcere”, în toate chipurile „culturale”, fie ele „după natură”, dar – de ce nu?28 – şi împotriva „naturii”, de care nu în zadar ne-am chinuit a ne despărţi atîta amar de „milioane de ani”, cît a durat „evoluţia maimuţei” întru om european!

Pe scurt, mincinoasa învăţătură propovăduieşte că „raţionalitatea” stă tocmai în căutarea şi născocirea de noi şi noi mijloace de împlinire a plăcerii celei ucigaşe de suflet şi de trup, îndreptăţind orice nelegiuire umanistă prin „raţiunea” păcatului, care se împotriveşte adevăratelor raţiuni (rînduieli şi scopuri) puse de Ziditor întru fiecare lucru.

Să privim cu luare-aminte cum sînt puse în lucrare toate aceste ispitiri. Pentru început, antihristicul manual trezeşte grija copilului pentru schimbările care se petrec în trupul său:

Vei înţelege de ce la sfîrşitul copilăriei corpul tău se schimbă! Vei fi mai bine pregătit să înţelegi mesajele propriului tău corp, să găseşti răspunsuri la întrebările şi neliniştile adolescenţei (BIO7) – vîrsta marilor întrebări şi riscuri (BIO7).

Într-adevăr, odată cu prima tinereţe, se trezeşte şi conştiinţa de sine – care e glasul lui Dumnezeu în inima noastră – şi omul începe să se întrebe despre bine şi rău, despre, viaţă, moarte şi mîntuire, într-un cuvînt, despre rostul său pe pămînt. Totdeodată aceasta e vîrsta la care începe un puternic război trupesc, ce îl tulbură grozav pe tînărul neînvăţat, cum arată Sfinţii Părinţi nevoitori: “Doctorii spun că la cincisprezece ani copiii sînt asaltaţi puternic de poftă”29 – povăţuindu-ne hotărît: „Cum vom înlănţui această fiară? Ce vom face? Ce frîu să-i punem? Mai întîi să-i îndepărtăm pe copii de vederea şi auzirea a ceva ruşinos.”30

Pedagogia drăcească îl încredinţează pe şcolar dimpotrivă, că nu există nimic ruşinos, că toate sînt „naturale”! – ispitindu-l să-şi plece luarea-aminte către „glasul” trupului, al cărnii şi sîngelui. În loc să-i înfrîneze reaua curiozitate pentru cele de sub pîntece, călăuzind-o spre cele ale duhului – „Sus să avem inimile!” – ea îi face a crede că sufletul cel raţional trebuie să se supună „mesajelor” dobitoceşti ale trupului, ale „raţiunii” şi voinţei lui păcătoase.

Învăţămîntul pune preţ întîi de toate pe însăşi „cunoaşterea” şi pe „experienţa iniţiatică” a răului. Copiii trebuie să afle răspuns la toate întrebările trupului, pentru a-l putea sluji aşa cum se cuvine.

Cine e îndreptăţit să-i sfătuiască? Oricine are o oarecare învechire în păcat:

Totul este că nu te laşi dus de val! Învaţă să comunici cu cei din jurul tău. Vorbeşte despre tine, despre problemele tale cu prieteni adevăraţi, cu părinţii sau cu profesorii. Deschide mai ales o poartă de comunicare în privinţa vieţii sexuale […]. Ai ocazia să vorbeşti deschis despre lucruri fireşti, care te preocupă la această vîrstă (BIO7).

Şi încă o dată:

Mai ales, vei putea vorbi deschis despre toate acestea, pentru că sînt lucruri fireşti, normale (BIO7).

Păcatul a ajuns într-adevăr „normal”, fiind parte a firii omului căzut; el este chiar „sinele” nostru, „sufletul” nostru cel mincinos, cum arătam şi în alt loc, urmînd cuvîntul Sfîntului Ignatie Briancianinov. De acesta ne spune Hristos că trebuie să ne lepădăm, şi nicidecum să-i facem voile: Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică (Ioan 12:25).

În ce-i priveşte, elevilor supuşi educaţiei smintitoare li se cere, ca temă pentru acasă, alcătuirea unei fişe de activitate, a unui chestionar la care sînt siliţi să răspundă dacă s-au „informat” despre viaţa sexuală, cum, de la cine, şi dacă au aflat ceva „folositor”.

Ţinta ascunsă a întrebărilor sînt părinţii. Faţă de ei trebuie să îşi piardă copiii fireasca ruşine, călcînd porunca lăsată de Domnul şi Dumnezeul nostru: Ruşinaţi-vă de desfrînare înaintea tatălui şi a mamei (Sirah 41:20).

Căci, printre alte scopuri distrugătoare, şcoala are menirea de a îndepărta pe copii de părinţi, aducîndu-i în ascultarea Statului şi a „comunităţii”, întruchipate de profesori, asistenţi sociali (toţi – femei, încît vezi bine că nici nu mai ştii cum să-i numeşti, pînă şi gramatica se răzvrăteşte), colegi şi prieteni. Urmarea e că, dacă părintele nu vorbeşte „deschis” cu copilul despre „tainele sexului”, el va fi judecat de profesori drept „rigid” şi „înapoiat”, şi copiii îşi vor pierde încrederea în el, cum se întîmplă în Apus, de unde au fost tălmăcite cuvînt cu cuvînt ale noastre manuale.

Ce este de vorbit atît de mult? Care sînt „marile riscuri ale adolescenţei”? Le aflăm atunci cînd manualul „sexologic” şi ucigaş îi povesteşte copilului despre „folosul” lecţiei, zicîndu-i:

Vei fi pregătit să eviţi păienjenişul unor pericole care te pîndesc: SIDA şi alte boli cu transmitere sexuală şi drama unei sarcini nedorite! (BIO7).

Aşadar, pruncii sînt o „primejdie” şi o „dramă” asemănătoare SIDEI, sifilisului, blenoragiei, şancrului moale sau tare, şi trebuie să luptăm contra lor! – fiindcă ei vin nechemaţi, de nicăieri, şi împiedică la o vreme dobitoceasca desfătare a necurmatei împerecheri!

O asemenea învăţătură nu a mai fost predată nicicînd copiilor, nici măcar de înverşunaţii Sodomeni şi Gomoreni! Căci aici filosofia satanică a zilelor noastre se răzvrăteşte făţiş împotriva Ziditorului a toate şi desparte cu desăvîrşire faptul împreunării de acela al zămislirii de prunci, adică răstoarnă întreaga aşezare a firii omeneşti, schimbînd ceea ce a fost dat doar ca un mijloc în scop de sine stătător! Căci zice de Dumnezeu cuvîntătorul Hrisostom prea-lămurit: „Dumnezeu a pus poftă spre facere de copii, nu spre curvie şi prea-curvie.”31

Plăcerea dobitocească ajunge astfel să fie propovăduită ca idol, aşa cum nu s-a mai întîmplat altădată. Aceasta e treapta cea mai de sus a curviei, pe care „înapoiaţii strămoşi” păgîni nu puteau să o atingă, fie şi din pricină că le lipsea „ştiinţa”!

Scîrnavele boli numite pe bună dreptate „ruşinoase” sînt tocmai una dintre bătăile dumnezeieşti pricinuite de această răzvrătire. Fiindcă, oricît ne-am amăgi, Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera. Cel ce seamănă în trupul său însuşi, din trup va secera stricăciune […] (Galateni 6:7, 8).

Dar „evoluatul” hominid al acestor vremi de „progres şi civilizaţie” nu se lasă nicicum oprit din alergarea sa neostoită către iad; împietrit la suflet cu desăvîrşire, îndobitocit în curvie, el încă se răzvăteşte, născocind mijloace de a scăpa de osîndă şi de păcătui nestingherit. Turbat de poftă şi umflat de mîndrie, măcar că putrezeşte pe picioare, omul-drac îşi închipuie că va frînge hotărîrile atotputernicului Ziditor şi Judecător cu ajutorul mizerabilei sale „ştiinţe medicale”.

Credinţa aceasta satanică propovăduieşte înainte de toate că boala pricinuită de curvie poate fi ocolită, dacă păcatul însuşi se săvîrşeşte după rînduielile fariseice ale spălărilor tipiconale, precum scrie la carte:

Relaţiile întîmplătoare, fără a cunoaşte bine persoana cu care te împrieteneşti, pot aduce riscuri mari, te pot îmbolnăvi (BIO7). De aceea, vei învăţa reguli de igienă pentru o viaţă sexuală sănătoasă (BIO7).

Urmarea e că fetele noastre – poate chiar ale mele şi ale tale, iubite cititorule – vor ajunge, nu mult după terminarea studiilor, să anunţe „civilizat” la ziar: „Studente, blondă şi roşcată super-sexy, sîni mari, satisfacem total domni generoşi. Discreţie, curăţenie, igienă”. Nici nu te poţi mira, căci şcoala şi casa de curve sînt două instituţii umaniste născocite de vrăjmaşul diavol pentru a împătimi democratic, adică desăvîrşit, trupul obştesc. Totul este să se spele vasul trupului pe dinafară. Că în lăuntru el este spurcat, că sufletul e pîngărit, nu are nici o însemnătate, fiindcă asta nu se vede!

Apoi, vicleanul pedagog se face că-i sperie pe copii cu dezgustătoarea înfăţişare a bolilor aşa de poetic numite „venerice” (spre cinstirea Venerei, zeiţa curviei). De fapt, scopul nu e trezirea fricii de boală (şi totodată de împreunarea nelegiuită), ci dimpotrivă, dispreţuirea ei şi întărirea încrederii în puterea atot-tămăduitoare a ştiinţei omeneşti:

Aceste boli se pot evita! Dacă totuşi te îmbolnăveşti, consultă medicul. O igienă perfectă şi o viaţă echilibrată te pot feri de aceste neplăceri (BIO7).

Ce e aceea „viaţă (sexuală!) echilibrată”? Nimic alta decît curvirea în chip „raţional”, „moral” şi „civilizat”! Zice:

Alegerea cu grijă a prietenilor, urmată de perioada de cunoaştere bazată pe sinceritate şi respect, adoptarea unei atitudini delicate şi afecţiunea reciprocă vor determina o stare de sănătate şi echilibru fiecăruia (BIO7).

Liniştindu-i pe copii despre bolile curveşti, Biologia anti-biotică se răsuceşte iarăşi împotriva zămislirii şi naşterii de prunci, învăţînd că acestea trebuie şi pot fi ocolite, căci şi în această privinţă „ştiinţa şi tehnica” omenească au izbutit să biruie voinţa dumnezeiască.

Astfel, pentru că viaţa nu e lipsită de evenimente neplăcute (BIO7), nebuneasca

şcoală, „instituţie fundamentală” a Statului iudeo-francmasonic, predaniseşte copiilor noştri „doar” cîteva metode de contracepţie:

În continuare enumerăm cîteva dintre barierele care pot împiedica fecundarea, deci formarea celulei-ou: tabletele contraceptive – împiedică ovulaţia; steriletul este un dispozitiv care se fixează în uter şi împiedică spermatozoizii să ajungă în trompe; diafragma – are forma unei semisfere care astupă colul uterin; prezervativul – se aplică pe organul copulator bărbătesc. Este cel mai sigur şi cel mai eficace, neavînd contraindicaţii. Este şi o barieră împotriva unor boli32; stabilirea propriului calendar al ciclului menstrual, prin care poţi descoperi perioada de concepţie (BIO7).
Vedem bine că aici copii nu mai sînt îndemnaţi doar către curvie, ci spre curvia împreunată cu uciderea şi cu lepădarea de Hristos-Dumnezeu, Cel care hotărăşte în atot-înţelepciunea şi atot-bunătatea Sa cine şi cînd să se nască.

La auzul acestor învinovăţiri, judecata noastră umanistă se îndărătniceşte şi nu vrea să primească cel puţin una dintre ele: aceea că prin „contracepţie” curvarii cei apostaţi se fac vinovaţi de omor, că doar această născocire umanistă vrea tocmai să împiedice uciderea fătului în pîntece!

E o minciună, o amăgire de sine şi o înşelăciune diavolească, fiindcă aşa-zisa „contracepţie” este cu neputinţă, oricare ar fi „metodele” folosite! Să le luăm pe rînd, fiind cu luare-aminte la ce se înţelege de fiecare dată prin „împiedicarea fecundării”, a „formării celulei-ou”.

Mai întîi, se spune (li se spune copiilor!) că „tabletele contraceptive” ar împiedica ovulaţia”. Nu este de loc aşa, „pilula anovulatorie” are cu adevărat o altă lucrare: anume opreşte mutarea „oului fecundat” din „trompe” (!) în lăcaşul său „intrauterin”, adică în sînul mamei. Cu alte cuvinte, „pilula” ucide fătul în primele trei zile de viaţă.

Pentru a acoperi omorul, pînă nu demult, medicina umanistă minţea, spunînd că întreruperea sarcinii între zămislire şi implantare e cu neputinţă prin medicamente, lucru pe care îl cunoşteau însă cei din vechime, şi îl osîndeau precum se cuvine. Astfel, Sfîntul Vasile cel Mare, în canonul 2, învaţă astfel: „Cei care dau medicamente preventive sînt ucigaşi. Şi ei, şi cele care primesc otrăvuri ucigătoare de feţi.”

Pe aceste femei căzute din firea femeiască şi unite cu aceea drăcească, Sfîntul Nicodim Aghioritul le mustră cumplit, ca pe nişte omorîtoare de nevinovaţi ce sînt:

„O, urgisitelor de Dumnezeu! O, blestematelor! O, pîngăritelor! Cu adevărat drăcesc lucru este acesta pe care îl întrebuinţează, cu adevărat şi mare păcat de moarte este această faptă; pentru că se fac ucigătoare şi ucid nu unul, doi, sau trei oameni, ci fac atîtea ucideri cîţi copii aveau să nască după urmarea trebuinţii şi a legii fireşti pe care Dumnezeu a hotărît-o.

Pentru aceasta cu femeile care au ucis de bună-voie se numără împreună şi acestea de întîiul canon al Sfîntului Sinod al 6-lea, şi de canonul 21 al localnicului Sinod din Anghira şi de al 2-lea şi de al 8-lea canon al Marelui Vasile; şi ca nişte ucigaşe se canonisesc 10 ani să nu se împărtăşească.

Că ce altceva arată cu această faptă aceste pîngărite femei? Fără numai că sînt pe faţă curve şi prea-curve.

Dumnezeu a dat ca un blestem sterpiciunea femeilor; iar ca o binecuvîntare a dat multa rodire, creşterea şi înmulţirea copiilor, că aşa zice: Nu va fi neroditor, nici sterp pe pămîntul tău (Ieşire 23:26), şi la a doua Lege: Nu va fi întru voi neroditor, nici sterp (A doua lege 7:14). Iar aceste prea-înrăutăţite binecuvîntarea şi buna-norocire pe care le-a dat-o Dumnezeu, o întorc spre blestem şi nenorocire. O, mare netemere de Dumnezeu! O, înfricoşată osîndă pe care o vor lua ticăloasele după moarte!”33
Sfîntul Nicodim bagă de seamă aici înfricoşătorul adevăr al folosirii otrăvurilor înşelător numite „preventive”: ele sînt ucigătoare de prunci într-o măsură neasemuit mai mare decît avortul propriu-zis, căci ucid necurmat, şi într-un fel atît de ascuns, încît femeia nici nu ştie dacă a fost însărcinată sau nu!

Şi încă ceva: „anticoncepţionalele” pricinuiesc o împietrire sufletească şi o nepăsare desăvîrşite. Dacă pentru un avort „normal”, însoţit de vederea celui ucis, femeia va avea (poate) oarecînd mustrări de cuget, apoi pentru folosirea tabletei celei „curate” nu va avea în veac conştiinţa vinovăţiei. Ea va trăi şi va muri cu înfricoşătoarea povară a nenumăratelor omoruri nebăgate în seamă, pentru care nu s-a căit, nu s-a spovedit, pe care nu le-a ispăşit în nici un fel.

Manualul de tehnică şi tehnologie a curviei aminteşte şi de aşa numita „diafragmă”, o sculă de „forma unei semisfere, care astupă colul uterin”, adică are aceleaşi urmări ca şi pasila: opreşte aşezarea oului fecundat în mitras („sînul mamei”), locaşul din pîntecele femeii unde va creşte mai departe fătul.

Cum rămîne însă cu „prezervativul” şi „steriletul”, propovăduite drept „bariere în calea fecundării”? Folosirea lor nu înseamnă altceva decît chipuri noi ale onaniei! – ale vărsării sămînţei nu în pîntecele femeii, ci alături, pe „pămînt”. Tot aici intră cumva şi „calendarul”, care se întemeiază pe ştiinţa că în acele zile femeia e neroditoare.

S-ar zice că acest urîcios păcat, pentru care Domnul Dumnezeu l-a pierdut pe Onan, nu este totuşi ucidere de prunci. Şi asta e o minciună! – fiindcă prin onanie se stîrpeşte puterea zămislitoare pusă de Ziditor în sămînţa bărbătească şi femeiască, din care El, în judecata Sa nepătrunsă, a hotărît ca la o vreme, neştiută nouă, să se ivească o nouă viaţă!

În scurt, trebuie înţeles că cei ce împiedică naşterea de copii, prin orice mijloace, sînt ucigaşi, după cum zice undeva şi Tertulian: „A împiedica naşterea înseamnă a te grăbi să ucizi”.

Cît despre rostul „umanitar” şi „medical” pe care l-ar avea „anticoncepţia”, preîntîmpinînd – chipurile! – avortul propriu-zis, oricine chibzuieşte cît de puţin înţelege că e o vicleană amăgire; folosirea „mijloacelor contraceptive” – despre care „ştiinţa” însăşi recunoaşte că prezintă şi avantaje, şi dezavantaje, şi nu oferă protecţie totală (BIO7) – este urmată întotdeauna de avort: căci, unde nu reuşeşte pilula, va izbuti chiureta sau, mai nou, aspiratorul electric de prunci.

Dumnezeu nu poate fi înşelat şi peste rînduielile Lui nu poate trece nimeni. Astfel, nădăjduiesc că din cele spuse pînă acum s-a vădit că împreunarea de dragul împreunării, dar fără zămislire, e cu neputinţă, şi că strădania nebunească de a preîntîmpina zămislirea întrece curvia cea după fire şi duce la curvia peste fire şi împotriva firii, însoţite negreşit de ucidere.34
Vedem aşadar că „anticoncepţionalismul” şcolar năzuieşte să preschimbe pe toţi oamenii, de va fi cu putinţă, în curvari şi malaheeni, în ucigaşi şi călcători ai voinţei dumnezeieşti, altfel spus, să preschimbe întreaga omenire într-o gloată de diavoli

încarnaţi!

Dar lucrurile nu se opresc aici, căci blestemata educaţie îşi întemeiază propovăduirea fărădelegilor strigătoare la cer printr-o pricină „raţional-morală” mai rea şi mai pierzătoare decît păcatele înseşi, încredinţîndu-i pe şcolarii de a 7-a că, deşi au putinţa de a naşte prunci, ei nu vor fi în stare să-i crească!

Mai întîi, vicleanul ucigaş de oameni şi de ai săi următori îl stîrneşte pe tînăr la uciderea de prunci, strecurîndu-i totodată în minte că pentru a fi părinte îţi trebuie o oarecare „pregătire”:

Pentru a te feri de complicaţii nedorite este bine să cunoşti cîteva metode contraceptive (de evitare a apariţiei unui „bebe” atunci cînd nu eşti pregătit)

(BIO7).

Apoi, încetul cu încetul, amăgitorii îl încredinţează desăvîrşit de a lui netrebnicie şi nepricepere, arătîndu-i că nu e decît o fiinţă slabă de minte, neputincioasă în faţa poftei de împreunare şi a iscodirii, patimi cu totul dobitoceşti:

Vei înţelege că aducerea pe lume a unei noi fiinţe implică o mare responsabilitate (BIO7).

Desigur, la adolescenţă, instinctul sexual şi curiozitatea sînt puternice. Dramele apar pentru că la om gonadele acţionează cu mult înaintea maturizării psihice şi tînărul nu este încă pregătit să-şi îndeplinească toate responsabilităţile de părinte (BIO7).

Şi încă o dată:

Dacă în perioada pubertăţii, sub acţiunea hormonilor, se dezvoltă şi intră în funcţiune sistemul reproducător, nu înseamnă că eşti pregătit pentru a da naştere unei noi fiinţe, deşi acest lucru este posibil! (BIO7).

Minte tovarăşa! Adică nu e „pregătit” să fie părinte (nu e pregătit să fie nimic, doar rostul şcolii e să-l netrebnicească!), dar e „pregătit” să îşi ia „responsabilitatea” uciderii de prunci! Fireşte că este „pregătit”: dîndu-ne putinţa zămislirii, Ziditorul tuturor a făcut-o cu desăvîrşită înţelepciune, tocmai spre naşterea şi creşterea de prunci, iar nu spre curvie şi ucidere a vieţii. Ca urmare, tînărul care nu poate lupta cu ispitele trupului pînă la capăt, trăind în curăţie, trebuie înfrînat cît mai repede prin căsătorie, care îi linişteşte sîngele şi îl sileşte să înţeleagă că viaţa are alt rost decît împerecherea.35

Fiindcă, de la Întruparea Mîntuitorului, împreunarea şi naşterea de prunci nu mai are ca întîi scop înmulţirea, precum aminteam, ci potolirea aprinderii trupeşti (măcar că mai bună decît zămislirea şi naşterea este petrecerea în de Dumnezeu blagoslovita feciorie), după cum învaţă dumnezeiescul Apostol:

Cît despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie. Dar, din cauza curviei, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său. Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă. Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sînt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel.

Celor ce sînt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămînă ca şi mine. Dacă însă nu pot să se înfrîneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decît să ardă (1 Corinteni 7:1, 2, 6-9).

E vădit că şcoala „sexologică” – educîndu-i pe copii în teama de a trăi firesc şi de a da viaţă, mai bine zis în teama de viaţă – urmăreşte întîi de toate să preîntîmpine orice gînd de aşezare a unei familii întemeiate pe Sfînta Taină a cununiei, care, în afara vieţuirii în curăţie, e singurul chip în care se poate scăpa de curvie; familie pe care manualele o numesc batjocoritor „tradiţională”, adică „depăşită” de „progresele civilizaţiei”, îndemnîndu-i pe copii spre toate chipurile petrecerii curveşti. Zice cartea:

În societatea contemporană, familia în sens tradiţional se află în declin. În multe societăţi ea reprezintă doar 7-10% din totalul grupurilor familiale

(CCI7).

În loc, Educaţia civică de a 7-a, făcîndu-se trîmbiţă a „civilizaţiei europene”, propovăduieşte la început vieţuirea curvească singuratică, iar apoi curvirea orînduită prin ceea ce se cheamă „familie informală modernă”, nimic altceva decît vechea de cînd lumea unire a oricui cu oricine, prin bună înţelegere întru patimă.

Primul fel de nelegiuire, aceea făptuită de oameni ce locuiesc singuri şi se întîlnesc doar pentru a se împreuna, e numită de înşelătoarea carte mincinoasă „celibat”, care înseamnă într-adevăr vieţuire de unul singur, dar în curăţie. Umanismul îi încredinţează pe copii că nu e nici o deosebire între acest fel de petrecere şi traiul cel păcătos, spre care vrea să-i împingă:

„Celibatul se referă atît la persoanele care nu au relaţii intime cu alte persoane, cît şi la partenerii care locuiesc în menaje separate. El a devenit astăzi o opţiune de viaţă sau o perioadă de aşteptare între două legături sau o adevărată „sihăstrie”. Jean Baecher36 (CCI7).

Cartea de învăţătură dă de înţeles că înmulţirea negrăită a păcatului cel omorîtor de suflet şi de trup e una din însuşirile lăudabile ale „civilizaţiei”, pilda de urmat fiind ca întotdeauna Vavilonul cel mare american, cu ale sale turnuri:

Celibatul a început să se extindă rapid după 1970. În unele societăţi ponderea lui s-a dublat în decurs de 20 de ani (SUA, Europa de Vest); 50% din populaţia cartierelor centrale ale New York-ului este reprezentată de celibatari (CCI7).

Şi numaidecît şcolarul e ispitit de-a dreptul să se gîndească la o astfel de vieţuire:

Care e opinia voastră? De ce unii tineri preferă azi celibatul? Care ar fi avantajul lui? Dar dezavantajul? (CCI7).

Întrebările acestea cu tîlc deschid larg în faţa copilului poarta vieţuirii fără căpătîi. Mai e vorbă care e folosul acestui fel de trai? „Libertatea” de a nu da socoteală nimănui, de a face „ce vrei”, la care visează orice tînăr, luptat fiind de ispitele vîrstei!

36 Dînşii se joacă nu numai cu sufletele celor mici dar şi cu cuvintele, fiindcă „becher” înseamnă chiar celib, om necăsătorit!
Mai departe, celor se tem de singurătate şi le e neplăcut gîndul „celibatului”, întunecatul pedagog le aruncă nada concubinării37, care în lexiconul intelectual- democratic poartă numele de însoţire „consensuală”; el îi înşeală pe şcolari de la început, învăţîndu-i că între concubinaj şi căsătorie nu e nici o deosebire, amîndouă fiind la fel de lăudabile:
Cuplul consensual nu se deosebeşte prea mult de familia nucleară obişnuită. el are aceleaşi funcţii şi se confruntă cu aceleaşi probleme cu care se confruntă cuplurile căsătorite, doar că nu şi-a oficializat relaţia printr-un act de căsătorie (CCI7).

Care căsătorie însă? Cea încheiată – printr-un act „oficial” (adică birocratic), printr-un contract – în faţa ofiţerului stării civile, înfăşurat într-o panglică tricoloră? Cu adevărat, aceasta e acelaşi lucru cu împreună-curvirea liberă! Dar copilul nu poate deosebi între „căsătoria civilă” şi Sfînta Cununie, şi nici nu trebuie; ceea ce i se cere e să primească gîndul că vieţuirea curvească e totuna cu aceea cinstită, păcatul – cu fapta bună, minciuna – cu adevărul, răul – cu binele, şi tot aşa. Ce-i rămîne e ispita de a petrece şi el într-o nesimţită şi paşnică împreună-păcătuire, de tot sau doar pentru răstimpul unui număr necunoscut de „căsătorii de probă”:

Coabitarea consensuală poate fi un stil de viaţă rezultat dintr-o opţiune de lungă durată (chiar definitivă) sau poate fi o etapă premergătoare căsătoriei. Cea de-a doua alternativă exercită o mare atracţie asupra tinerilor, deoarece se presupune că le oferă şanse mai mari de alegere a partenerului potrivit (CCI7).38

Tot căutîndu-şi „partenerul potrivit” – sau, cum se zice mai la ţară „jumătatea” ori „soarta” – tinerii o ţin într-o necurmată curvie poli şi antro-gamică, pierzîndu-şi cu desăvîrşire şi viaţa aceasta şi pe aceea viitoare!

Apoi, şcolarilor li se dă ca pildă a traiului „modern” însăşi familia destrămată, familia fără cămin şi fără rost, în care soţii sînt doar robi ai aşa-zisului „sistem economic”:

Un alt tip de familie întîlnită în societatea actuală este familia migrantă, cînd soţii lucrează şi locuiesc în localităţi diferite, dar se vizitează periodic. ea este determinată de situaţia în care soţii nu pot găsi locuri de muncă conform dorinţelor lor în aceeaşi localitate (CCI7).

Aşa este: o neînchipuită amăgire drăcească, uneltită cu mare grijă, îi face pe oameni să-şi părăsească obîrşia şi rosturile şi să pribegească după un „mai bine” înşelător. Vînturarea familiilor şi a noroadelor, spulberarea lor din loc în loc e iarăşi un vădit semn apocaliptic.

În sfîrşit, lecţia ajunge să tragă încheierile, atingîndu-şi şi ţinta ascunsă pînă acum, după cum vom băga numaidecît de seamă:

Dacă altădată cuplul consensual, celibatul, căsătoriile fără copii, cuplurile de homosexuali erau percepute de societate ca fenomene deviante şi erau condamnate, astăzi ele sînt tolerate, acceptate ca modele alternative de viaţă de tot mai mulţi oameni (CCI7).

Asta era!: îndreptăţirea – în numele „toleranţei”39, a păzirii „libertăţii” celorlalţi – nu numai a tuturor blestemăţiilor celor după fire, dar mai cu seamă a celor împotriva firii, care nu fac altceva decît să ucidă şi insul, şi obştea în întregul ei.

Vedeţi filosofie drăcească? – ce vîră în mintea copiilor gîndul că nelegiuirile trupeşti – odată ce se înmulţesc într-atît încît să nu mai poată fi stăpînite, „democratizîndu-se” adică – se schimbă în „fapte bune”, „civilizate”! De aceea, peste tot se propovăduieşte – şi pe bună dreptate – legătura dintre sodomie, ca şi chip al „toleranţei”, şi democraţie, care e cu adevărat înjugarea satanocraţiei cu pornocraţia. Astfel, Cultura civică de a 7-a e îmbibată de vorba „accept”, acesta fiind – nu întîmplător – chiar numele unui puternic aşezămînt internaţional luptător pentru „drepturile” sodomiţilor şi gomoriţilor.

Trecînd la Cultura civică de a 8-a, încă din primele pagini aflăm ce este

Pluralismul – presupune recunoaşterea diferenţelor socio-culturale, precum şi condiţii pentru menţinerea şi afirmarea acestor diferenţe. Oamenii sunt diferiţi, au interese, nevoi, valori, opinii şi aspiraţii diferite. Ei […] nu trăiesc aceleaşi experienţe sociale. Într-o societate democratică diversitatea este acceptată şi respectată. (CCI8)

Pagina este garnisită cu foto: Marşul feministelor la New York (1970), pentru a afla şi noi de unde ni se trage emanciparea muierii. Noua societate-model legalizează şi impune diversitatea sexuală şi confesională, contrar principiilor democratice cu care se laudă. Acestea sunt schimbările Renaşterii şi Iluminismului românesc – revoluţia curvească de cucerire a libertăţii, egalităţii şi fraternităţii mădularelor celor de ruşine, unde patriotismul este totuna cu integrarea europeană (p.108), libertatea „cuplului” se poate pretinde pervers acum în „intimitate” (p.36), unde modele ale gîndirii sociale sunt Montesquieu (p.29) şi J-J. Rousseau (p.81) iar ale vieţuirii – clanul surîzătoarelor personaje din Dallas (p.90), totul pe fundalul trufaşei Statui a Libertăţii (p.55) – în amalgamul babilonic ce se doreşte a fi numit progres.

Iar pentru ca elevul-cetăţean să se încredinţeze de frumuseţea unei asemenea vieţuiri „evoluate” împreună cu cei de aceeaşi parte, şi să viseze la libertatea ei, Educaţia plastică de clasa a 7-a îi pune sub ochi cîteva tablouri ce înfăţişează raiul sodomiţilor şi al lesbienelor.

Unul e Baia lui Cezanne (EDP7), în care vedem un „grup alternativ” de „prieteni” scăldîndu-se într-un fel de lac, veseli de bucuria goliciunii în mijlocul naturii. Planul apropiat e ocupat de trei inşi care stau – firesc pentru ei – cu spatele, arătîndu-ne dosurile bombate (de la bombă) mai mult sau mai puţin femeieşti. În planul doi – alte trupuri în mişcare: aleargă, înoată, se zbenguiesc. Parcă ar fi în iezerul cel de foc, doar că sînt fericiţi.

Aceeaşi temă o au şi picturile lui Fragonard: Femei îmbăindu-se şi Cascadă în pădure (EDP7), care îl smintesc însă pe copil cu priveliştea „intimităţii” dintre muieri, toate numai cărnuri şi mulţumire feministă.

În acest loc e de trebuinţă să ne oprim, pentru a vorbi mai multe despre grozăvia împreunărilor nefireşti. De ce sînt acestea atît de cumplite, încît doar gîndul la ele

39  De unde şi mai vechea denumire a caselor de curve: „case de toleranţă”.
întunecă şi zdruncină mintea? Pentru că sodomia şi gomoria tăgăduiesc însăşi firea omului, pe care îl desfiinţează, prin asta ridicîndu-se totodată împotriva Ziditorului a toate, Care, în purtarea Sa de grijă, bărbat şi femeie a făcut şi i-a binecuvîntat şi le-a pus numele: Om, în ziua în care i-a făcut (Facerea 5:2).

Avem a ne pătrunde de acest adevăr de căpetenie, uitat cu totul azi de întreaga lume: omul nu e bărbat sau femeie, ci bărbat şi femeie, o singură fire. Părinţi cei sfinţi au tîlcuit luminat Sfîntul Ambrozie al Mediolanului scrie: „Femeia a fost făcută din coasta lui Adam. Ea nu a fost făcută din acelaşi pămînt din care a fost el plăsmuit, ca noi să putem înţelege că firea trupească a bărbatului şi femeii este aceeaşi, şi că este o singură obîrşie a înmulţirii neamului omenesc. Din această pricină nici nu s-a făcut bărbatul odată cu femeia, nici s-au făcut la început doi bărbaţi şi două femei, ci întîi un bărbat şi apoi o femeie. Dumnezeu a voit ca firea omenească să fie aşezată ca una. Astfel, încă de la începerea stirpei omeneşti, El a alungat putinţa să se ivească mai multe firi osebite. Cugetă că n-a luat o parte din sufletul lui Adam, ci o coastă din trupul lui, adică nu suflet din suflet […]”40, ceea ce a şi făcut cu putinţă împreunarea firească într-un singur trup, (Facerea 2:24), după cum zice chiar Adam: Iată, aceasta- i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său (Facerea 2:23).

De unde Sfîntul Ioan Hrisostom trage frumoasa încheiere pe deplin lămuritoare „că se află oarecare dragoste încuibată în fire şi, tăinuindu-se de noi, uneşte trupurile acestea. Pentru aceasta şi, dintru început, din bărbat: muierea; şi, după aceea, din bărbat şi muiere: bărbat şi muiere!“41

Stricarea acestei rînduieli întemeietoare a însăşi fiinţării noastre, folosirea unor mădulare în alte scopuri decît acelea pentru care au fost ele lăsate, dezvăluie deplina răzvrătire nebunească a omului, care năzuieşte a se lepăda de sine şi de Făcătorul său, schimbîndu-se în diavol. De aceea, măcar că se săvîrşesc în trupul omenesc, păcatele împreunărilor împotriva firii nu sînt doar trupeşti şi nici omeneşti, ci desăvîrşit satanice!

Pentru a înţelege că nici un alt păcat nu a clătinat aşa de tare aşezarea lumii, să ne aducem aminte atît chipul în care au fost pedepsiţi Sodomenii şi Gomorenii cei vechi, nimiciţi cu desăvîrşire laolaltă cu cetăţile lor, dar mai cu seamă negrăitul fapt că, luînd înfăţişarea celor Trei Bărbaţi care au poposit la Avraam şi la nepotul său Lot, Însuşi Dumnezeu cel în Treime slăvit S-a pogorît atunci pe pămînt, printre oameni, pentru a duce chiar El la capăt osînda. Cu frică şi cu cutremur, să ne amintim ce a urmat:

Zis-a deci Domnul: „Strigarea Sodomei şi a Gomorei e mare şi păcatul lor cumplit de greu” (Facerea 18:20). Atunci, Domnul a slobozit peste Sodoma şi

Gomora ploaie de pucioasă şi foc din cer de la Domnul. Şi a stricat cetăţile acestea, toate împrejurimile lor, pe toţi locuitorii cetăţilor şi toate plantele ţinutului aceluia

(Facerea 19:24, 25).

De aceea, şi mai tîrziu, pînă la Întruparea Mîntuitorului Hristos, Legea a fost aşa:

De se va culca cineva cu bărbat ca şi cu femeie, amîndoi au făcut nelegiuire şi să se omoare, că sîngele lor asupra lor este (Leviticul 20:13).
Chiar în Legea cea Nouă, sodomia a fost pedepsită cu înfricoşătoare străşnicie. Astfel, Sfîntul Nil Izvorîtorul de Mir (+1651) povesteşte amara pătimire a unui Sfînt Servie; bănuit fiind că s-ar fi smintit de oarecari gînduri sodomiceşti, acesta a fost pedepsit după porunca dată de arhiereul locului, care i-a grăit după cum urmează:

„Pentru că tu te-ai rănit şi te-ai omorît sufleteşte din vorbirea cu acel tînăr, vreau să se omoare şi necuratul tău trup. Şi degrabă a poruncit să se sape o groapă şi să-l îngroape în picioare pînă la piept, şi să arunce înaintea lui şi necuratele bucate pe care le-a gătit şi să arunce şapte cofe cu apă, ca să se împută precum s-a împuţit şi el cu sodomicească vorbire. Iar trupul cel rămas afară să-l ungă cu balegă de bou şi obrazul să-l spoiască cu balegă de om, pentru îndulcirea sodomiceştilor gîndiri. Şi mîinile să le lege înapoi şi să spună la biserică să vină toţi oamenii ca să-l scuipe, şi nimeni să nu îndrăznească să-i vorbească, ca unui necurat ce este. Şi au făcut slujitorii toate cîte le poruncise.”42

Ce ar zice despre toate astea sinedriul antihristic şi sodomit al Europei împreună cu toţi umaniştii? Ştim ce: ar striga vorbe fără şir împotriva dreptei-credinţe şi a Bisericii lui Hristos, văzută ca barbară şi ucigaşă de oameni. Ce arată însă pilduitoarea păţanie a nevinovatului Sfînt Servie? Că ispăşirea fie şi numai a gîndului de sodomie e nespus de grea, păcatul acesta despărţindu-l pe om desăvîrşit de Dumnezeu, lipsindu-l de apărarea şi întărirea Sfîntului Duh şi dîndu-l cu totul diavolului, după cum învaţă Sfîntul Nil:

„Această blestemată sodomie a depărtat pe oameni de la frica lui Dumnezeu şi de la Darul Lui şi de la darurile Sfîntlui Botez.”43

În sfîrşit, pentru cei care, în locul groazei şi scîrbei, încă mai au oarecare „toleranţă” umanistă faţă de săvîrşitorii sodomiei, vom adăuga că aceasta e atît de urîcioasă şi de urîtă de Dumnezeu, încît îi cutremură şi pe înşişi diavolii! Iată în această privinţă înfricoşătoarele descoperiri ale aceluiaşi Sfînt Nil „despre urîtul păcat şi urgisita muncă a sodomitenilor”:

„Cînd pîngăriţii draci îndeamnă şi supără firea oamenilor spre lucrul cel păgînesc al sodomiei, mult se nevoiesc pînă să-i aducă pe ticăloşii oameni spre lucrarea acestui urît păcat. Atunci se tem de a sta înaintea lor în vremea lucrării păcatului. Că întîi seamănă gîndurile cele spurcate şi aprind spre libov, şi cînd fac învoire şi vin spre lucrare, atunci întinaţii draci fug îndată de la sodomiteni. Că mai bine să se prăpădească de pe faţa pămîntului şi să se mistuiască în muncile iadului, decît să se găsească înaintea lor cînd se lucrează sodomia. Şi de altă frică nu se tem, cît se tem de cumplitul foc şi muncă ale sodomitenilor, însă pentru ce? Fiindcă nici un om nu cunoaşte acea cumplită muncă şi văpaie a sodomitenilor, fără numai dracii o văd şi se înfricoşează, care este mai cumplită decît toată altă muncă şi foc al iadului. Pentru aceea se deosebesc şi fug, nu cumva îi va urgisi Dumnezeu ca cei ce sînt voitori şi îndemnători ai fărădelegii lucrării acesteia, şi să se osîndească mai înainte de vremea osîndirii lor în focul osîndirii sodomitenilor.”44

Să venim însă iarăşi la nelegiuitele manuale, care ne spurcă copiii precum nici turcii n-au făcut-o: căpcăunii aceia se mulţumeau doar cu cîteva sute de băieţi şi fete pe an, pe cîtă vreme balaurul şcolii îi înghite pe toţi, stricîndu-le mintea cu nebunia „alternativei” de vieţuire împotriva firii şi a lui Dumnezeu. Fiindcă prin şcoală – şi la noi, ca şi în „Europa” – satana şi ai săi închinători pun în lucrare politica Statului de sodomizare şi gomorizare din copilărie a întregii turme democratice!

Trebuie să înţelegem bine că pornopedagogia are datoria de a pricinui şi la noi o „revoluţie sexuală” care să ne ducă pe cele mai înalte piscuri ale „progresului”, alături de „ţările avansate”. Să ne gîndim că, în România – încă botezată şi înapoiată rău, abia învăţînd să-şi îmbrace „prezervativul” la vreme – fărădelegile acestea strigătoare la cer pe care le-am pomenit sînt doar „acceptate”, pe cînd Apusul apostat – în turbatul său dor de iad, în drăceasca sa ură împotriva Dumnezeului tuturor – a legiuit nu doar împreunarea, ci şi „căsătoria” bărbaţilor cu bărbaţi, a femeilor cu femei, „căsătoria în grup” („familia lărgită”) precum şi „căsătoria” cu animale45, iar acum se străduiesc să „legalizeze” incestul.46

Iată dar care sînt roadele libertăţii trupeşti, de care sîntem îndemnaţi a ne împărtăşi şi noi: nepovestite blestemăţii şi pîngăriri ale chipului lui Dumnezeu şi ale trupului, care ar fi trebuit să fie vas al Duhului Sfînt! Ele vin şi încununează milenarele sforţări antihristice ale marii curve apocaliptice poreclită „Europa”.

Căci legiuirea şi predanisirea tuturor nelegiuirilor trupeşti drept „fapte bune” sînt urmarea şi răsplata trufiei raţionalistului Apus eretic, ale umanismului evoluţionist şi liberal al zisei „Europe” – care s-a lepădat de Dumnezeu şi s-a întors la idolatria păgînească, precum cîinele la vărsătura sa – împlinindu-se în acest chip Scripturile, după cuvintele prooroceşti ale de Dumnezeu insuflatului Apostol:

Pentru că, cunoscînd pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gîndurile lor, şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat. Zicînd că sînt înţelepţi, au ajuns nebuni. De aceea Dumnezeu i-a dat necurăţiei, după poftele inimilor lor, ca să-şi pîngărească trupurile lor între ei, ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvîntat în veci. Amin!

Pentru aceea, Dumnezeu i-a dat unor patimi de ocară, căci şi femeile lor au schimbat fireasca rînduială cu cea împotriva firii; asemenea şi bărbaţii, lăsînd rînduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvîrşind ruşinea şi luînd cu ei răsplata cuvenită rătăcirii lor.

Şi, precum n-au încercat să aibă pe Dumnezeu în cunoştinţă, aşa şi Dumnezeu i-a lăsat la mintea lor fără judecată, să facă cele ce nu se cuvine (Romani 1:21, 22, 24- 28).

Cu adevărat, Europa a umplut măsura blestemăţiilor, şi ei i se potrivesc desăvîrşit mustrările Dumnezeului nostru, Care grăieşte aşa:
Sora ta cea mai mare este Samaria [cetatea relei-credinţe, n. m.] […]. Iar sora ta cea mai mică […] este Sodoma cu fiicele ei.

Tu însă n-ai mers nici măcar pe căile lor şi nici măcar la urîciunile lor nu te-ai mărginit; aceasta ţi s-a părut puţin; tu te-ai arătat mai stricată decît ele în toate căile tale. Viu sînt Eu – zice Domnul Dumnezeu; Sodoma, sora ta, n-a făcut nici ea, nici fiicele ei, ce-ai făcut tu şi fiicele tale (Facerea 19:46-48).

Păgînii vor avea o soartă mai uşoară decît „evoluaţii” europeni, care – să nu uităm – au fost totuşi creştinaţi! Acestei Europe care, după toate bunătăţile primite, s-a lepădat de El, îi prooroceşte Mîntuitorul cu însăşi gura Sa cea nemincinoasă:

Pînă la iad te vei coborî. Căci de s-ar fi făcut în Sodoma minunile ce s-au făcut în tine, ar fi rămas pînă astăzi. Dar zic vouă că pămîntului Sodomei îi va fi mai uşor în ziua judecăţii decît ţie (Matei 11:23, 24).

Aceeaşi urgie ne aşteaptă negreşit şi pe noi, botezaţii ortodocşi, cei ce – deşi nu puţini umblăm la biserică, ne spovedim şi ne împărtăşim – am lepădat legile Dumnezeu-omului şi le-am primit, precum se vede, pe cele ale satanei, aduse de „omul alb” euro-atlant, cel mai înfricoşător sălbatic al tuturor vremurilor, care – pasămite – vrea să ne scoată din întunericul necunoştinţei şi să ne mîntuiască întru umanism, învăţîndu-ne „libertatea” gîndirii şi a vieţuirii „civilizate”!

Băgaţi de seamă cît de limpede îi înfăţişează cuvîntul Sfîntului Apostol Petru pe europenii ce ne subjugă trăgîndu-ne de la slujirea lui Hristos-Dumnezeu spre smintelile lor păgîneşti:

Ei sînt cei ce umblă după îmboldirile cărnii, în pofte spurcate, şi dispreţuiesc domnia cerească. Îndrăzneţi, îngîmfaţi, ei nu se cutremură să hulească măririle (din cer), avînd ochii plini de pofta desfrînării şi fiind nesăţioşi de păcat, ei amăgesc sufletele [noastre] cele nestatornice [în credinţă]; inima lor e deprinsă la lăcomie şi sînt fiii blestemului.

Aceştia sînt izvoare fără de apă şi nori purtaţi fără de furtună, cărora li se păstrează, în veac, întunericul cel de nepătruns, Căci, rostind vorbe trufaşe şi deşarte, ei momesc întru poftele trupului, cu desfrînări, pe cei care de abia au scăpat de cei ce vieţuiesc în rătăcire (2 Petru 2:10, 14, 17, 18)

Pe noi adică ne momesc, care am scăpat pînă acum de toţi păgînii, ereticii, necredincioşii şi ateii tăbărîţi asupra noastră! Dar fiţi cu luare aminte la ce urmează, mai cu seamă la cum e dată în vileag „libertatea umanistă”:

Ei le făgăduiesc [nouă, ortodocşilor] libertate, fiind ei înşişi robii stricăciunii, fiindcă ceea ce te biruieşte, aceea te şi stăpîneşte (2 Petru 2:19)

Ucenicii satanei ştiu că dacă, după ce au scăpat de întinăciunile lumii, prin cunoaşterea Domnului şi Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, iarăşi se încurcă în acestea, [creştinii] sînt învinşi; li s-au făcut cele de pe urmă mai rele decît cele dintîi.

Căci mai bine era pentru ei să nu fi cunoscut calea dreptăţii, decît, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfîntă, dată lor.

Cu ei s-a întîmplat adevărul din zicală: Cîinele se întoarce la vărsătura lui şi porcul scăldat la noroiul mocirlei lui (2 Petru 2:20-22).

Întocmai aşa am făcut! Odată cu revoluţia din ’89, ne-am repezit să primim şi să săvîrşim toate păgînătăţile trupeşti ale celor nebotezaţi, lepădîndu-ne astfel de Sfîntul Botez (măcar că am început să umblăm la biserică!).
Să ne amintim că cele dintîi lucruri pe care le-am cerut în decembrie 1989 au fost: multă televiziune „occidentală” curvească şi libertatea la fel de „occidentală” de a ne ucide pruncii pentru a curvi nestingheriţi, după teroarea moralist-ruşinoasă şi anti- avortivă la care ne supusese Ceauşescu vreme de un sfert de veac.47

Au trecut de atunci 17 ani, şi din pămînt strigă asupra noastră sîngele a 17 milioane de nevinovaţi smulşi din pîntece, la care se adaugă mulţimea celor neînscrişi în catastifele abatoarelor de oameni numite „spitale” (de la „ospitalitate”), la care se adaugă încă toate sufletele acelora omorîţi cu pilule încă din „ou”, un neam întreg pentru care nu este mîntuire!

De aceea, parcă înainte-văzîndu-ne în Duhul, Sfîntul Împărat şi Prooroc David cu adevărat înainte-grăieşte şi despre noi, creştini lepădaţi de Evanghelie şi de Hristos, atunci cînd povesteşte:

Şi s-au amestecat între păgîni, şi au deprins lucrurile lor. Şi au jertfit pe fiii săi şi pe fetele lor dracilor. Şi au vărsat sînge nevinovat, sîngele fiilor şi al fetelor […], şi s- a omorît pămîntul întru sîngiuri. Şi s-au spurcat faptele lor, şi au curvit întru izvodirile lor (Psalm 105: 35, 37-39).

Apoi, pe lîngă aceste nenumărate ucideri, democraţia şi „civilizaţia” mădularelor de ruşine a dus la dărîmarea aşezămîntului familiei, printr-un şir necurmat de divorţuri; la potopul curviilor, prea-curviilor şi însoţirilor în afara Bisericii; la deschiderea mai mult sau mai putin pe faţă a caselor de curve; la înflorirea pornografiei televizate şi tipărite; la legiuirea sodomiei şi la îngăduirea stricării de copii; în sfîrşit, la predanisirea tuturor acestor fărădelegi prin şcoală, România ajungînd şi ea un iad al „civilizaţiei”, după pilda prea-păgînilor europeni cărora ne- am alăturat, împlinind cuvîntul Proorocului Împărat Solomon, ce ne înfăţişează aşa:

Şi nici viaţa, nici căsătoriile nu le mai păzeau curate, ci unul pe altul […] îl batjocorea prin desfrînare. Toate se învălmăşesc […] în furtişag şi vicleşug, în stricăciune şi necredinţă […], în pîngărirea sufletelor şi răsturnarea trupeştilor nevoi, în tulburarea căsătoriilor, şi curvie şi dezmăţ sub ochii tuturor (Cartea înţelepciunii lui Solomon 14:24-26).

Asemeni celui dintîi norod ales al puţin-credincioşilor şi nerecunoscătorilor Iudei, şi noi, Creştiinii români, am ajuns să călcăm în picioare desăvîrşit poruncile Domnului şi Dumnezeului nostru, Care, după ce osîndeşte cumplit toate păcatele curviei, grăieşte aşa:

„Eu sînt Domnul Dumnezeul vostru” (Leviticul 18:30). „Să nu vă întinaţi cu nimic din acestea, că cu toate acestea s-au întinat păgînii, pe care Eu îi izgonesc dinaintea feţei voastre48 (Leviticul 18:24).

ŞI: „Să nu umblaţi după obiceiurile noroadelor […], că ele au făcut acestea toate şi M-am scîrbit de ele” (Leviticul 20:23). „Că s-a întinat pămîntul şi am privit la nelegiuirile lor şi a lepădat pămîntul pe cei ce trăiau pe el” (Leviticul 18:25).
În sfîrşit, ascultaţi prevenirea Făcătorului, Stăpînului şi Judecătorului a toate, şi luaţi seama cît de aproape sîntem de pieirea desăvîrşită:

„Deci păziţi poruncile Mele şi să nu umblaţi după obiceiurile urîte, […] nici să vă întinaţi cu ele” (Leviticul 18:30), „ca nu cumva să vă lepede şi pe voi pămîntul, cînd

îl veţi întina, cum a aruncat el de la sine pe popoarele care au fost înainte de voi”

(Leviticul 18:28).

Puţin ne mai lipseşte ca să fim asemeni Europenilor, Americanilor şi tuturor celorlalte neamuri – fie apostate, fie necredincioase şi păgîne – şi să ne lepede pământul la grămadă cu ele! Iar împlinirea aceastei lipse e tocmai menirea şcolii revoluţionar-democratice, care sileşte noile generaţii să-şi însuşească în chip firesc toate nefireştile blestemăţii!

Cum ne vom lămuri în capitolul despre revoluţie, vieţuirea „raţională” înseamnă punerea în lucrare a aşa-zisei „libertăţi” a omului de a se folosi în toate împrejurările de „drepturile” pe care singur şi le dă, atunci cînd crede de cuviinţă.

Aşa şi aici: întreaga propovăduire a îndrăcirii spre curvie se ţese în jurul „dreptului” omului de a se sluji cum vrea de trupul său, în numele sacrei „libertăţi”. Gîndul acesta străbate nevăzut toate cele tîlcuite pînă acum, dar sînt locuri unde e rostit de-a dreptul, precum citim în Educaţia civică de a 8-a:

Orice persoană dispune de ea însăşi, de corpul său […] (CCI8).

Filosofia „libertăţii”, minciuna care a preschimbat lumea toată în iad pămîntesc, e neînchipuit de amăgitoare, urmărind tocmai înrobirea minţii faţă de trup, adică desfiinţarea darului dumnezeiesc al adevăratei libertăţi, ce e chiar una din strălucirile „chipului lui Dumnezeu” în sufletul omului.

Pedagogia antihristică predaniseşte tot ce poate fi mai departe de libertate: anume sub-dobitoceasca vieţuire glandulară, închinarea la propriul mădular al înmulţirii, ajuns idol, precum la nebunii Inzi, ale căror femei îl sărbătoresc pe „zeul falus”, cioplit uriaş şi purtat pe străzi în alaiuri drăceşti.

Dacă nu vrem să ne osîndim copiii şi pe noi înşine la pierzarea cea de tot, avem a- i ţine departe de învăţătura satanicească, punîndu-le în faţă nemincinosul cuvînt al Sfîntul Apostol Pavel, care, insuflat de Duhul cel Sfînt, îi lămureşte desăvîrşit ce înseamnă a fi liber în Domnul, şi cum se cuvine a ne folosi de trupurile noastre.

Dumnezeiescul Apostol începe chiar de la libertatea „manifestării intimităţii”, zicînd: Toate îmi sînt îngăduite – pentru ca numaidecît să adauge: dar nu toate îmi sînt de folos. Toate îmi sînt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva (1 Corinteni 6:12).

Ce „raţiune”, ce „libertate” poate fi în a-ţi face voia de a te lăsa stăpînit de mişcarea sîngelui, de simţirile trupeşti?

De aceea cuvîntătorul de Dumnezeu porunceşte hotărît:

Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi. Iar faptele trupului sînt cunoscute, şi ele sînt: preacurvie, curvie, necurăţie, destrăbălare, (Galateni 5:15, 17, 19). Deci să nu

împărăţească  păcatul  în  trupul  vostru  cel  muritor,  ca  să  vă  supuneţi  poftelor  lui

(Romani 6:12)
Mai departe, purtătorul de Dumnezeu preîntîmpină blestematul îndemn „liberal” de a ne întina trupul curveşte, în numele drăcescului „drept de proprietate”, învăţînd că:

Bucatele sînt pentru pîntece şi pîntecele pentru bucate şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Trupul însă nu e pentru curvie, ci pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup (1 Corinteni 6:13).

Sau nu ştiţi că trupul vostru este templu al Duhului Sfînt care este în voi, pe care- L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu sînteţi ai voştri? (1 Corinteni 6:19).

Cum aşa?

Căci aţi fost cumpăraţi cu preţ! Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sînt ale lui Dumnezeu (1 Corinteni 6:20).

„Aceasta aduce aminte de mărimea facerii de bine şi de chipul mîntuirii, arătînd că, după ce ne-am înstrăinat, am fost cumpăraţi. Şi nu simplu, ci cu preţ.”49 Iar preţul

a fost înfricoşat: Precuratul şi Preascumpul Sînge al Dumnezeului-om, care ne-a răscumpărat din robia satanei. De atunci, noi sîntem iarăşi ai lui Dumnezeu, cu trupul şi cu sufletul nostru, parte a trupului Bisericii, al cărei cap este Însuşi Hristos- Dumnezeu. Vedem dar că după jertfa Mîntuitorului şi după întemeierea Bisericii Sale, „păcatul curviei a dobîndit o nouă greutate, fiindcă trupurile omeneşti au dobîndit o nouă vrednicie. Ele s-au făcut mădulare ale trupului lui Hristos, şi călcătorul curăţiei necinsteşte de acum pe Hristos, strică unirea cu El.”50

Ştiind acestea, putem înţelege deplin mustrarea Apostolului:

Au nu ştiţi că trupurile voastre sînt mădularele lui Hristos? Luînd deci mădularele lui Hristos le voi face mădularele unei curve? Nicidecum!

Sau nu ştiţi că cel ce se alipeşte de curvă este un singur trup cu ea? „Căci vor fi – zice Scriptura – cei doi un singur trup”. Iar cel ce se alipeşte de Domnul este un duh cu El (1 Corinteni 6:15-17).

Se cuvine aici să ne adîncim în taina căreia îi sîntem părtaşi şi să ne pătrundem de un adevăr pe care îl uităm prea-adesea: odată intrînd în Biserică, prin baia Botezului, noi am murit cu trupul, adică cu ale sale patimi, pentru a învia duhovniceşte în Hristos. Recăderea în trup, reînvierea patimilor acestuia înseamnă o lepădare de Taina Sfîntului Botez ce ne robeşte din nou satanei şi a trupului. Şi pentru pricina aceasta, e vădit că libertatea înseamnă a nu face voia trupului, ci pe aceea a lui Dumnezeu; a nu căuta bunăstarea trupească, ci sfinţirea şi petrecerea în bucuria slavei lui Hristos-Dumnezeu, cum sîntem învăţaţi luminat:

Aşadar, dacă aţi înviat împreună cu Hristos, căutaţi cele de sus, unde se află Hristos, şezînd de-a dreapta lui Dumnezeu; cugetaţi cele de sus, nu cele de pe pămînt; Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu. Iar cînd Hristos, Care este viaţa voastră, Se va arăta, atunci şi voi, împreună cu El, vă veţi arăta întru slavă.

Drept aceea, omorîţi mădularele voastre, cele pămînteşti: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este închinare la idoli, pentru care vine mînia lui Dumnezeu peste fiii neascultării (Coloseni 3:1-6).

La care Sfîntul Ioan Gură de Aur aduce şi el lămurirea:„Fiindcă nu ai stăpînire peste trup întru poftele cele rele, ci numai întru acelea ce porunceşte Dumnezeu”51. Iar voia lui Dumnezeu – în cuvintele Apostolului – aceasta este: sfinţirea voastră; să vă feriţi de curvie, ca să ştie fiecare dintre voi să-şi stăpînească vasul său în sfinţenie şi cinste, nu în patima poftei, cum fac neamurile, care nu cunosc pe Dumnezeu. (1 Tesaloniceni 4:3-5).
Pentru toate aceste pricini, dumnezeiescul Sfînt Pavel strigă cu tărie să ne păzim nespurcat vasul trupului:

Fugiţi de curvie! Orice păcat pe care-l va săvîrşi omul este în afară de trup. Cine se dedă însă curviei păcătuieşte în însuşi trupul său (1 Corinteni 6:18).

Stih pe care Sfîntul Ioan Hrisostom îl tîlcuieşte aşa: „Decît curvarul nimic nu este

mai rău, că la curvie tot trupul întreg se face spurcat. Căci ca şi cum ar fi căzut într-un cazan de necurăţenie şi s-ar fi afundat în spurcăciune, aşa se amestecă.”52

Aşadar, toate răutăţile curveşti sînt îndreptăţite atît de „legea” firii, cît şi de aceea a „libertăţii”. Deasupra tuturor însă e o alta: legea „iubirii”, ce trece peste toate şi căreia i se supun toate: cad copiii în curvie? – din „iubire” se întîmplă; îşi părăsesc bărbaţii şi femeile familia şi fug cu alţii? – n-o fac de voia lor, ci din „iubire”; ajung îndrăciţii şi scîrbavnicii să se împreuneze parte bărbătească cu parte bărbătească şi parte femeiască cu parte femeiască, sau să se împerecheze între rude, sau cu animale? – dacă „se iubesc”, ce însemnătate mai au opreliştile puse în cale de soartă?

Din primii ani de şcoală, educaţia umanistă se străduieşte prin toate mijloacele să- i împătimească pe copii întru patima „iubirii” trupeşti, precum se va vedea numaidecît.
__________________________________________________________________________________________
Note:

29    Sfîntul Ioan Gură de Aur, Omilii şi cuvîntări despre educaţia copiilor, Ed. Marineasa.
30    Idem.
31  Sfîntul Ioan Gură de Aur, Omilii …, op.cit
32 Scîrbavnicul maţ de cauciuc, drăceasca sculă de organul copulator”, e înfăţişat de-a dreptul ca o armă
curvit „în siguranţă”, de care porcii s-ar ruşina să şi-l „aplice pe de apărare în războiul cu vrăjmaşul cel tainic numit SIDA, la care
sînt chemaţi şi şcolarii; acestora li se arată un semn – ca un omega alungit, sau ca un peşte care stă în coadă – cu îndemnul: Reţine acest semn! El simbolizează lupta împotriva cumplitei boli care este SIDA (BIO7). Aceasta e o altă amăgire, căci aşa-numita „SIDĂ” nu se ia prin împreunare, ci doar prin sînge, fiind o boală născocită în laborator de către urîtorii de Hristos şi de oameni, care vor să fie stăpîni ai vieţii şi ai morţii, precum se şi laudă.
33  Sfîntul Nicodim Aghioritul, Hristoitia, Ed.Bunavestire, Bacău.
34 La noi, lupta împotriva zămislirii şi ispitirea copiilor către împreunările nefireşti este abia la început, faţă de ţările europene „evoluate”.
Astfel, în şcolile englezeşti nu se mai predanisesc drept „tehnici anticoncepţionale” prezervativul şi calendarul, ci gomoria şi sodomia, prin care – pasămite – s-ar „stăpîni rata sarcinilor la adolescente, care e cea mai mare din Europa Occidentală”! (De ce nu trebuie ele să nască se va lămuri din cele ce urmează.)
Fireşte că de această lucrare pedagogic-medicală se ocupă Departamentele pentru Sănătate şi Educaţie ale guvernului. Acestea au uneltit un plan – numit A pause („O oprire”), pus în lucrare la Universitatea din Exeter – care urmăreşte „antrenarea” profesorilor de şcoală medie, pentru a fi în stare să-i înveţe pe elevii sub 16 să se „oprească” de la „sexul-
total” (împreunarea firească) prin „sex oral” şi „anal”, numite în fariseica limbă „civilizat”-francmasonică „nivele de intimitate”!
35 Cine are mulţi copii şi trăieşte creştineşte se împreunează mult mai rar, poate doar de cîteva zeci de ori într-o viaţă de om.
37    „Con-cubinajul” se tălmăceşte „culcare împreună”, altfel zis „căsătorie nelegitimă” sau „nelegiuită”, curvie împreună cu o aceeaşi persoană.
38    Cu ceva timp în urmă se vorbea în Parlament despre legiferarea concubinajului pe un răstimp hotărît, chipurile pentru a preveni certurile asupra bunurilor dobîndite împreună de cei doi curvari; de fapt, scopul e şi în acest caz schimbarea fărădelegii în lege.
40  Ieromonah Serafim Rose, Cartea Facerii, crearea lumii şi Omul începuturilor, Ed. Sofia.
41  Sfîntul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Ed. IBMBOR.
42    Viaţa şi învăţăturile Sfîntului Nil Izvorîtorul de Mir.
43    Idem.
44    Ibidem. De unde vedem că am ajuns la sfîrşitul veacurilor, cînd, după o proorocie a Sfîntului Nil, „oamenii se vor face mai răi ca dracii”.
45 Păcat strigător la cer, pedepsit de asemenea cu moartea de Legea cea Veche, care spune limpede: Cel ce se va amesteca. cu dobitoc să se omoare şi să ucideţi dobitocul.
Dacă femeia se va duce la vreun dobitoc ca să se unească cu el, să ucizi femeia şi dobitocul să se omoare, că sîngele lor este asupra lor (Leviticul 20:15, 16).
46  Semn apocaliptic prevestitor al venirii lui Antihrist.
47 În zilele drăceştii înşelări, filmul revoluţiei în direct de la TVR Liberă – puşcături, sînge, strigăte şi lacrimi – era împletit cu „Lambada”, curvescul dans cîntat brazilian, care întrerupea batjocoritor „drama” cel puţin o dată pe ceas, mereu şi mereu.

48 În trecut, pentru curăţenia trupească şi evlavia pe care o aveam, într-adevăr Dumnezeu i-a alungat de la faţa noastră pe toţi păgînii care au încercat să ne înghită, fie ei apuseni sau răsăriteni. Aşa înţelegem cum de am rămas vii după încercări care ar fi pierdut neamuri nespus mai puternice.
49    Sfîntul Ioan Gură de Aur, Tîlcuiri la Epistola întîi către Corintheni, Ed.Sofia, 2003.
50    Sfîntul Ignatie B, Experienţe …, op.cit.
51  Sfîntul Ioan Gură de Aur, Omilii …, op.cit.
52  Idem.

din cartea „Desfranarea educatie” de parintele Pansofie

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s