Cum sa ii citim pe Sfintii Parinti

Posted: Septembrie 9, 2008 in Sfinti Parinti
Etichete:,

STUDIUL PATRISTIC DE FATA ii va infatisa pe Parintii spiritualitatii ortodoxe, prin urmare, amploarea si scopurile ei sunt destul de diferite fata de cursul obisnuit al unui seminar de Patristica. Scopul nostru, in acesta pagini, va fi unul dublu: (1) Sa infatisam temelia teologica ortodoxa a vietii spirituale – natura si telul luptei duhovnicesti, viziunea patristica asupra firii omenesti, caracterul lucrarii harului divin si al efortului omenesc etc.; si (2) Sa oferim o invatatura practica asupra trairii acestei vieti spirituale ortodoxe, cu caracterizarea starilor duhovnicesti, atat bune cat si rele, pe care cineva le poate intalni sau prin care poate trece in aceasta lupta duhovniceasca. Prin urmare, intrebari de natura strict dogmatica privind firea lui Dumnezeu, Sfanta Treime, Intruparea Fiului lui Dumnezeu, Purcederea Duhului Sfant, si altele asemenea, vor fi atinse doar in masura in care implica intrebari asupra vietii duhovnicesti; si numerosi Sfinti Parinti, ale caror scrieri trateaza indeosebi aceste intrebari dogmatice, atingand doar in secundar chestiunea vietii spirituale, nu vor fi comentati deloc. Intr-un cuvant, acesta va fi indeosebi un studiu asupra Parintilor Filocaliei, acea culegere de scrieri duhovnicesti ortodoxe alcatuita in zorii evului contemporan, cu putin inainte de izbucnirea teribilei Revolutii Franceze, ale carei efecte finale le constatam in zilele noastre, ale stapanirii ateiste si anarhiei.

In secolul de fata exista o crestere notabila a interesului pentru Filocalia si Sfintii ei Parinti. In mod particular, Parinti de data mai recenta, precum Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Grigorie Sinaitul si Sf. Grigorie Palama, au inceput sa fie studiati, iar unele din scrierile lor sa fie traduse si tiparite in engleza si in alte limbi apusene. Cineva chiar ar putea spune ca in anumite seminarii si cercuri academice au „ajuns la moda”, intr-un contrast vadit cu secolul al 19-lea, cand ei nu erau nicidecum „la moda” in majoritatea academiilor teologice ortodoxe (spre deosebire de cele mai bune manastiri, care au pastrat mereu amintirea lor ca sfanta si au vietuit potrivit scrierile lor).

Dar insasi faptul acesta este un mare pericol, asupra caruia trebuie insistat in cele ce urmeaza. „Venirea la moda” a celor mai profunde scrieri duhovnicesti nu este neaparat un lucru bun. De fapt, ar fi cu mult mai bine ca numele acestor Parinti sa ramana cu totul necunoscute, decat sa ajunga indeletnicirea carturarilor rationalisti si a „convertitilor ticniti”, care nu dobandesc nici un folos duhovnicesc de la acestia, ci doar isi sporesc mandria lor fara de sens, de a „cunoaste mai bine” decat ceilalti, sau – si mai rau – incep a urma povetele duhovnicesti din scrierile parintilor, fara pregatirea necesara si fara o calauzire duhovniceasca. Toate acestea, desigur, nu inseamna ca iubitorul de adevar ar trebui sa abandoneze citirea Sfintilor Parinti; Doamne fereste! Ci inseamna ca noi toti – carturari, monahi sau simpli mireni – trebuie sa ne apropiem de Parintii acestia cu frica de Dumnezeu, cu smerenie si cu o mare neincredere in intelepciunea si in judecata noastra. Ne apropiem de ei pentru a invata, si mai inainte de toate trebuie sa acceptam ca pentru aceasta avem nevoie de un invatator. Si invatatori exista: in vremurile noastre in care Batranii purtatori de Dumnezeu au disparut, invatatorii nostri trebuie sa fie acei Parinti care, mai ales in vremurile apropiate noua, ne-au spus in mod anume cum sa citim – si cum sa nu citim – scrierile ortodoxe despre viata duhovniceasca. Daca Fericitul Staret Paisie Velicicovski insusi, cel care a adunat scrierile primei Filocalii slavonice, a fost „cuprins de frica” afland ca astfel de carti urmau sa fie tiparite si ca nu vor mai circula doar in cadrul catorva manastiri, in forma manuscrisa, atunci, cu cat mai mult ne vom apropia de ele cu frica si intelegand pricina acestei frici, cu atat mai putine sanse sunt sa vina asupra noastra catastrofa duhovniceasca prevazuta de el.

Sfantul Paisie, in scrisoarea sa catre arhimandritul Teodosie al sihastriei Sf. Sofronie[1], scrie: „Va fac cunoscut duhovniceste, Sfintiei voastre, ca prin scoaterea la tipar a cartilor Sfintilor Parinti, atat a celor elino-grecesti, cat si a celor de limba slavona, si de bucurie, si de teama sunt cuprins. De bucurie, pentru ca intru cea mai de pe urma uitare nu vor mai fi de acum date. De teama insa, mi-e frica si ma cutremur, ca nu cumva indeobste, nu numai calugarilor, ci si tuturor crestinilor pravoslavnici, ca un lucru de vanzare fiind propuse, inca si cu alte carti, sa nu le urmeze din ele nechibzuite ispite celor incepatori, fara povatuirea iscusitilor facatori ai rugaciunii mintii. Iar din pricina ispitei, sa nu urmeze cumva defaimare de la desertii de minte asupra acestui sfant si neprihanit lucru de prea multi si mari din sfinti parinti marturisit… ca sa nu le urmeze nechibzuitilor ispita, iar din ispita defaimare, din defaimare inca si indoiala pentru invatatura purtatorilor de Dumnezeu Parintilor nostri.” Practica Rugaciunii mintii, continua sfantul Paisie, este cu putinta doar in conditiile ascultarii monahale.

Cu siguranta, putini sunt cei ce, in vremurile noastre din urma, de plapande nevointe ascetice, nazuiesc catre inaltimile rugaciunii mintii (sau chiar cunosc ceea ce este aceasta); dar avertismentele Sfantului Paisie si ale altor Sfinti Parinti raman valabile si pentru nevointele mai mici ale multor dintre crestinii ortodocsi de astazi. Oricine citeste Filocalia si alte scrieri ale Sfintilor Parinti, si chiar multe dintre Vietile Sfintilor, va intalni pasaje despre rugaciunea inimii, despre vederea dumnezeiasca, despre indumnezeire si despre alte stari duhovnicesti inalte, si este esential pentru crestinul ortodox sa cunoasca ce ar trebui sa gandeasca si sa simta despre acestea.

Sa vedem, prin urmare, ceea ce spun Sfintii Parinti despre aceasta, si despre abordarea Sfintilor Parinti in general.

Sfantul Staret Macarie de la Optina (+ 1860) a gasit cu cale sa scrie, in mod deosebit, un „Avertisment celor ce citesc carti patristice duhovnicesti si doresc sa practice Rugaciunea mintala a lui Iisus” [2]. Aici, acest mare Parinte, foarte apropiat secolului nostru, ne spune cu limpezime ce atitudine trebuie sa avem fata de aceste stari duhovnicesti: „Sfintii si de Dumnezeu purtatorii Parinti au scris despre mari daruri duhovnicesti nu pentru ca oricine sa nazuiasca fara discernamant spre a le primi, ci pentru ca acei ce nu le au, auzind despre astfel de daruri si descoperiri inalte, primite de catre cei ce s-au invrednicit de ele, sa-si poata da seama de propria slabiciune profunda si marea neputinta, si sa poate in mod involuntar sa tinda spre smerenie, care este cu mult mai trebuincioasa celor ce cauta mantuirea decat toate celelalte lucrari si virtuti”. Iarasi, Sf. Ioan Scararul (secolul al 6-lea) scrie: „Precum saracii. vazand vistierii imparatesti, isi cunosc si mai mult saracia lor, tot asa si sufletul, citind despre marile virtuti ale parintilor, isi face cugetul sau si mai smerit” (Treapta 26:25). Prin urmare, prima noastra abordare a scrierilor Sfintilor Parinti trebuie sa fie una plina de smerenie.

Iarasi, Sf. Ioan Scararul scrie: „E un lucru bun a te minuna de ostenelile sfintilor. E un lucru pricinuitor de mantuire a ravni sa faci la fel. Insa a voi sa urmezi vietuirea lor dintr-o data e un lucru nesocotit si cu neputinta” (Treapta 4:42). Sf. Isaac Sirul (secolul al 6-lea) invata in a doua sa Omilie (asa cum este rezumata de catre Staretul Macarie de la Optina, op. cit., p. 364): „Cei ce cauta in rugaciune simtiri duhovnicesti dulci si le asteapta, si mai ales cei ce nazuiesc inainte de vreme spre vederea si contemplarea duhovniceasca, cad in inselarea vrajmasului si pe taramul intunecarii si al incetosarii mintii, fiind parasiti de ajutorul lui Dumnezeu si lasati diavolilor spre batjocura, pentru cautarea lor plina de mandrie, peste masura si vrednicia lor”. Prin urmare, trebuie sa ne apropiem de Sfintii Parinti cu intentia smerita de a incepe viata duhovniceasca de la treapta cea mai de jos, si nici macar sa nu visam la dobandirea acelor stari duhovnicesti inalte, care ne depasesc pe de-a-ntregul. Sf. Nil din Sora (+ 1508), un mare Parinte rus al vremurilor mai apropiate noua, scrie in Asezamantul sau monahal (cap. 2), „Ce vom spune de cei ce, in trupul lor muritor, au gustat hrana cea nemuritoare, care au fost gasiti vrednici sa primeasca in aceasta viata trecatoare o particica din bucuriile ce ne asteapta in patria noastra cereasca?… Noi, cei impovarati cu nenumarate pacate si prada patimilor, suntem nevrednici chiar si de a auzi asemenea cuvinte. Totusi, punandu-ne nadejdea in harul lui Dumnezeu, suntem incurajati sa tinem cuvintele scrierilor sfinte in mintile noastre, ca macar putin sa ne dam seama in ce ticalosie ne aflam si catre ce nebunie suntem impinsi.”

Spre a ajuta intentiei noastre smerite de a-i citi pe Sfintii Parinti, trebuie sa incepem cu cartile patristice de baza, cele ce invata ABC-ul. Un incepator al secolului al 6-lea din Gaza a scris odata marelui batran vazator in duh, Sf. Varsanufie, cu mult in duhul incepatorului ortodox neexperimentat de astazi: „Am carti ale dogmelor si pe cand le citesc, simt ca mintea mi se duce dinspre gandurile patimase catre contemplarea dogmelor.” La aceasta, sfantul batran i-a raspuns: „N-as vrea sa te ocupi de carti precum acelea, din pricina ca iti inalta mintea; ci este mai bine a cerceta cuvintele Batranilor care iti smeresc mintea, coborandu-o. Am spus aceasta nu pentru a desconsidera cartile dogmatice, ci ti-am dat o povata; caci mancarurile sunt osebite” (Intrebari si raspunsuri, nr. 544). Un scop important al acestei Patristici va fi tocmai acela de a indica ce carti patristice sunt mai potrivite incepatorilor, si care ar trebuie lasate pentru mai tarziu.

Iarasi, diferite carti patristice despre viata duhovniceasca sunt potrivite crestinilor ortodocsi in diferite conditii de viata: cea potrivita indeosebi celor singuratici nu este aplicabila in mod direct calugarilor ce traiesc viata obisnuita; cea potrivita calugarilor in general nu va fi relevanta in mod direct pentru mireni; si in fiecare conditie, hrana duhovniceasca potrivita celor ce au ceva experienta poate fi cu totul nedigerabila pentru cei incepatori. Din momentul in care cineva a dobandit un anumit echilibru in viata duhovniceasca, prin practicarea efectiva a poruncilor lui Dumnezeu in disciplina Bisericii Ortodoxe, prin citirea rodnica a scrierilor elementare ale Sfintilor Parinti, si prin calauzirea duhovniceasca din partea parintilor ce traiesc – atunci acel cineva poate dobandi mult castig duhovnicesc din toate scrierile Sfintilor Parinti, aplicandu-le la propriile-i conditii de vietuire. Episcopul Ignatie Briancianinov a scris, referitor la aceasta: „S-a observat ca incepatorii nu pot adapta niciodata cartile la starea lor, ci sunt in mod invariabil atrasi de tendinta cartii. Daca o carte da sfaturi asupra tacerii si arata bogatia de roade duhovnicesti ce sunt adunate prin tacerea profunda, incepatorul va avea, in mod invariabil, o dorinta puternica de a merge in singuratate, catre un pustiu nelocuit. Daca o carte vorbeste de ascultarea neconditionata sub povatuirea unui Parinte purtator de Duh, incepatorul va capata, in mod inevitabil, o dorinta pentru viata cea mai stricta in supunere desavarsita fata de un Batran. Dumnezeu nu a dat vremilor noastre nici una din aceste doua cai de vietuire. Dar cartile Sfintilor Parinti ce descriu aceste stari pot influenta un incepator intr-atat incat, din pricina lipsei de experienta si a nestiintei, acesta sa hotarasca cu usuratate sa paraseasca locul unde traieste si unde are toate mijloacele de a-si lucra mantuirea si de a spori duhovniceste punand in practica poruncile evanghelice, pentru un vis imposibil al unei vieti desavarsite zugravita in culori stralucitoare si ispititoare in imaginatia sa.” Prin urmare, el concluzioneaza: „Nu te increde gandurilor, parerilor, viselor, impulsurilor ori inclinatiilor tale, chiar de iti ofera sau iti astern dinainte-ti, intr-o infatisare atragatoare, cea mai sfanta viata monahala” (Arena, cap. 10). Ceea ce episcopul Ignatie spune aici despre calugari se refera si la mireni, cu ingaduinta pentru conditiile diferite ale vietii laice. Comentarii specifice vor fi facute la sfarsitul acestei Introduceri, privind lectura duhovniceasca potrivita mirenilor.

Sf. Varsanufie indica in alt Raspuns (nr. 62) un alt lucru extrem de important pentru noi, cei ce ne apropiem de Sfintii Parinti mult prea academic: „Cel ce se ingrijeste de mantuirea sa nu trebuie nicidecum sa intrebe [Batranii, de ex. sa citeasca cartile Patristice] doar pentru dobandirea cunoasterii, caci cunostinta semeteste (I Cor. 8:1), precum spune Apostolul; ci este cu mult mai potrivit sa intrebe despre patimi si cum trebuie cineva sa isi traiasca viata, adica, cum sa se mantuiasca; caci aceasta este trebuincios, si calauzitor spre mantuire”. Prin urmare, nu este potrivit cuiva sa citeasca Sfintii Parinti doar din curiozitate sau ca un exercitiu academic, fara o intentie efectiva de a practica ceea ce invata ei, potrivit propriului sau nivel duhovnicesc. „Teologii” academici moderni au dovedit pe deplin ca este cu putinta sa ai multa informatie abstracta despre Sfintii Parinti, fara a avea nici o cunoastere duhovniceasca. Despre unii ca acestia spune Sf. Macarie cel Mare (Omilia 17:9): „Dupa cum cineva, imbracat fiind saracacios, se viseaza bogat, dar sculandu-se din somn, iarasi se vede sarac si gol, la fel sunt unii dintre cei ce vestesc cuvantul duhovnicesc; ei par ca vorbesc in cunostiinta de cauza, desi nu-i asa. Fara sa fi gustat din obiectul cuvintelor lor, raman cu mintea la o oarecare inchipuire.”

O incercare, pentru a afla daca citirea de catre noi a Sfintilor Parinti este academica sau adevarata, este indicata de catre Sf. Varsanufie in raspunsul sau catre un incepator care a descoperit ca a ajuns semet si mandru, atunci cand vorbea despre Sfintii Parinti (Raspunsul nr. 697): „Cand vorbesti despre viata Sfintilor Parinti si despre raspunsurile lor, trebuie sa te osandesti, spunand: Vai mie! Cum pot vorbi despre virtutile Parintilor, de vreme ce eu insumi nu am dobandit nimic asemenea lor si nu am sporit de loc? Si traiesc, invatandu-i pe ceilalti spre folosul lor; cum sa nu se implineasca intru mine cuvantul Apostolului: Tu, cel care inveti pe altul, pe tine insuti nu te inveti?” (Rom. 2:21). Prin urmare, atitudinea statornica fata de invatatura Sfintilor Parinti trebuie sa fie una a osandirii de sine.

In cele din urma, trebuie sa ne aducem aminte ca tot scopul citirii Sfintilor Parinti nu este de a ne oferi un fel de „bucurie duhovniceasca” sau de a ne confirma dreptatea de sine, cunoasterea superioara sau vreo stare „contemplativa”, ci doar pentru a ne ajuta in lucrarea caii practice virtutii. Multi dintre Sfintii Parinti comenteaza distinctia dintre viata „practica” si cea „contemplativa” (sau, mai potrivit, „noetica”), si ar trebui accentuat aici ca aceasta nu se refera, precum ar putea crede unii, la orice fel de deosebiri artificiale intre cei ce duc viata „obisnuita” a „Ortodoxiei exterioare” sau doar „faptele bune”, si o viata „interioara” cultivata doar de monahi sau de vreo elita intelectuala; nicidecum. Exista o singura viata duhovniceasca ortodoxa, si ea este traita de catre fiecare luptator ortodox, fie monah sau mirean, fie incepator sau sporit; „actiunea” sau „practica” (praxis in greaca) este calea, iar „vederea” (theoria) sau „indumnezeirea” este capatul. Aproape toate scrierile patristice se refera la viata de actiune, nu la viata de vedere; cand cea din urma este amintita, este pentru a ne readuce in minte telul nevointelor si luptelor noastre, care in viata aceasta este gustat profund doar de cativa dintre marii Sfinti, dar este cunoscut in deplinatatea sa numai in veacul ce va veni. Chiar si cele mai inalte scrieri ale Filocaliei, precum scrie episcopul Teofan Zavoratul in prefata ultimului volum al Filocaliei in limba rusa, „au avut in vedere nu viata noetica, ci aproape in intregime viata practica”.

Chiar si cu ajutorul acestei introduceri, cu siguranta, crestinii ortodocsi ce traiesc in secolul nostru, al cunoasterii neserioase, nu vor scapa de unele curse ce zac asteptandu-l pe cel ce doreste sa-i citeasca pe Sfintii Parinti in deplinatatea intelesului si contextului lor Ortodox. Prin urmare, sa ne oprim aici, inainte de a incepe Patrologia propriu-zisa, si sa examinam pe scurt unele din greselile care au fost facute de catre cititorii contemporani ai Sfintilor Parinti, cu intentia a fundamenta o alta notiune esentiala, cea de cum nu trebuie cititi Sfintii Parinti.
________________________________________________________________________
Note

1.  Din Editia de la Optina a Vietii si scrierilor Staretului Paisie, pag. 265-267.

2.  In culegerea sa de Scrisori  catre monahi, Moscova, 1862, pag. 358-380 (in lb. rusa).

The Orthodox Word, Vol. 11, No.1 (ian.-feb., 1975), 35-41.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s