Despre „Oastea Domnului”

Posted: septembrie 9, 2008 in Lumea Ortodoxiei
Etichete:,

Oastea Domnului este o mişcare controversată. Unii oameni ai Bisericii (episcopi, preoţi, laici) o acceptă, fac parte din ea şi o susţin, în timp ce alţii sânt împotriva ei.
La biserica unde merg duminică, vine la slujbă un membru în Oastea Domnului. Ne cunoaştem de mai mult timp, l-am ajutat cu tehnoredactarea unor materiale
pentru adunările Oastei şi chiar am acceptat invitaţia lui de a participa odată la o adunare de-a lor în Bucureşti. Am mers acolo împreună cu soţia însă, deoarece noi frecventasem timp de câţiva ani adunări neoprotestante, am avut sentimentul unui amestec de Ortodoxie şi sectarism.

În afară de icoanele care împodobeau pereţii sălii de adunare, totul era conceput în spirit neoprotestant: cântecele, rugăciunile şi predicile. Am avut sentimentul că am nimerit într-o adunare neoprotestantă.
Auzisem de mai demult de mişcarea Oastea Domnului şi am încercat să aflu amănunte. De fapt auzisem de ea pe când frecventam adunările neoprotestante. „Fraţii” vorbeau întotdeauna apreciativ despre această „mişcare de trezire din Biserica Ortodoxă”. Ştiam deci că Ostaşii sânt ortodocşi întorşi la adevărata credinţă în Iisus Hristos, adică la o credinţă similară cu a noastră, neoprotestanţii.
Ulterior, după ce am încetat să mai merg la adunările neoprotestanţilor, am continuat să mă documentez despre Oastea Domnului. Ceea ce mă intriga era faptul că pe de-o parte Ostaşii se declarau ortodocşi, pe de altă parte erau lăudaţi de neoprotestanţi şi chiar unii dintre Ostaşi participau la adunările neoprotestante.
Am încercat să găsesc pe Internet informaţii pertinente despre această mişcare, eventual un site oficial. Nu am găsit. Am aflat în schimb multe amănunte despre istoria mişcării, despre organizare şi alte detalii de pe diverse site-uri neoprotestante (baptiste, penticostale, etc.). Aceeaşi atitudine laudativă fată de această „mişcare de reformă din sânul Bisericii Ortodoxe Române”.

M-am hotărât deci să pun cap la cap informaţiile pe care le-am obţinut de la fratele de la biserică şi de pe Internet. A trebuit să fac unele modificări la forma iniţială a acestui material după ce am fost contactat de doi Ostaşi, care pe de-o parte mi-au atras atenţia că am scris inexactităţi, pe de altă parte se contraziceau între ei.

Dacă Oastea Domnului este sau nu o lucrare bună, rămâne la latitudinea cititorului. Voi arăta însă unele reţineri pe care le am eu în această privinţă.

Istoric
Înfiinţarea şi dezvoltarea Oastei Domnului este legata inseparabil de fondatorul ei, părintele Iosif Trifa.

Născut pe data de 3 martie 1888 în satul Certege, judeţul Turda, în Transilvania, Iosif Trifa a studiat teologia la Institutul de Teologie din Sibiu, unde a fost ulterior şi profesor.

În 1910 este hirotonit preot şi slujeşte timp de 10 ani într-un mic sat din Apuseni, perioadă în care trece prin grele încercări: soţia şi trei dintre cei patru copii mor pe rând în accident şi de boală.

În 1920, Iosif Trifa publică prima sa carte, sub titlul „Spre Canaan.”
În 1921, Mitropolitul Bălan îl cheamă la Sibiu, unde este numit preot-profesor la Institutul de Teologie. În 1922 părintele Trifa începe să publice împreună cu Mitropolitul Bălan gazeta bisericească „Lumina satelor”, ajutaţi fiind de un grup de seminarişti. Un an mai târziu, Trifa publică în această revistă o chemare la o înnoire spirituală în toata ţara, arătând păcatele şi patimile care năvăliseră asupra poporului după primul război mondial.

În cartea „Să creştem în Domnul”, Trifa scria cu referire la sine: „Mulţi ani am fost şi eu un om lumesc. Chiar ca preot de ţară, eram într-o bună parte un om lumesc. Trăiam şi eu în judecata nebună că sânt preot numai când sânt îmbrăcat în haine de slujba; încolo sânt şi eu om care trebuie „să-mi trăiesc viaţa.” Această cumplită judecată, care – durere! – se mai tine şi azi, mă împărţea în două: în omul de la altar şi în celălalt, de prin sat şi de pe la petreceri. Ce nebunie! Lumina era pusa să locuiască împreună cu întunericul. Slăvit să fie Domnul că nu m-a lăsat să pier în această nebunie de suflet amăgitoare. Am început să mă trezesc la o viaţă nouă.”

Îndemnul făcut de el în gazeta „Lumina satelor” era pentru o regenerare duhovnicească în întreaga ţară. El scria: „România se află într-o robie umilitoare. Năravurile noastre sânt stricate… Prin furtunile pline de otravă… ni s-a înveninat credinţa, ni s-a pierdut dragostea şi ni s-a umplut sufletul de otrava păcatului… Ea este aceea care a golit bisericile de oameni şi sufletele de credinţă.”

Soluţia văzută de părintele Trifa era o pocăinţă interioară a fiecăruia în parte: „De ne vom opri, de ne vom ridica şi noi ca fiul cel rătăcit din Evanghelie şi de vom pleca spre Casa Tatălui ceresc (…) La temelia noii rânduieli din sat – din ţară – trebuie pusă teama de Dumnezeu şi ascultarea de Cuvântul Lui. Numai o singură doftorie poate da lumii şi ţării noastre sănătatea şi mântuirea: să se întoarcă oamenii şi popoarele la Iisus.”

Preocuparea lui interioară cu privire la păcătoşenie a crescut tot mai mult. În preajma Anului Nou 1923, părintele Trifa medita la viaţa trăită până atunci, în mod special la slujirea lui ca preot. Profund întristat şi nemulţumit, a constatat că viaţa sa, ca şi a celorlalţi oameni, nu era marcată de rugăciune şi evlavie, ci de un spirit lumesc. Oamenii trăiau în chefuri şi în destrăbălări ruşinoase. Pe sub fereastra casei sale tocmai trecea un cârd de beţivi, care răcneau şi înjurau de răsuna întreg cartierul. Atunci a simţit nevoia să scrie un articol la revistă tocmai pe aceasta tema. A îngenuncheat şi s-a rugat:
„Doamne, Dumnezeule! Ne copleşeşte răutatea… ne biruie întunericul… ne îneacă potopul fărădelegilor… se scufundă oamenii în pieire sufletească… Dă-ne Tu, Doamne, putere mai multă în lupta contra întunericului şi a Diavolului… Vino, Iisuse Doamne, căci iată s-a făcut furtună în marea vieţii noastre.”

În aceasta stare de zdrobire sufletească, părintele Iosif Trifa s-a decis să cheme oamenii la pocăinţă şi la lupta împotriva păcatelor. Această chemare spre ţară a răsunat în nr. 1/1923 al gazetei „Lumina satelor”:

„Veniţi să faceţi o intrare creştineasca în anul cel nou. Avem noi, românii, două mari păcate care mai ales ne strică sufletul şi traiul creştinesc: înjurăturile şi beţia. Veniţi să facem o hotărâre şi o întovărăşie de luptă împotriva lor, ca să le scoatem din casa noastră, din traiul nostru şi al vecinilor noştri.”

Chemarea lui a fost urmată de mii de oameni: ţărani, muncitori şi intelectuali. Cu aceasta au fost puse temeliile Oastei Domnului.

Programul Mişcării
Părintele Iosif Trifa a definit sarcina Oastei Domnului astfel: „… aflarea şi vestirea lui Iisus cel răstignit.” Această formulare era o veritabilă „declaraţie de război sufletesc contra întunericului şi a răutăţii” din partea unei „armate care lupta sub steagul şi conducerea lui Iisus Biruitorul.”

Despre programul Oastei Domnului, părintele Trifa scria: „Iisus cel răstignit – acesta a fost programul meu în toţi anii de Oaste şi acesta este programul Oastei Domnului. Nu este un program nou. L-am aflat gata de la Sfântul Apostol Pavel.”

Două lucruri au fost importante pentru Trifa: apostolatul laic şi voluntariatul duhovnicesc21. Trifa scria: „Ţinând cont de permanenta ofensiva a iadului, un ostaş al Domnului trebuie să fie un ostaş activ,luptător, un mare viteaz, capabil să atragă şi pe alţii în lupta cea mare a mântuirii sufletelor.”

În anul 1929 s-au cumpărat tiparniţe, a fost înfiinţată editura şi a fost deschisă librăria mişcării Oastea Domnului. Părintele Trifa scria: „Tiparul este o mare putere a vremurilor noastre, care trebuie atrasă în slujba Domnului.”

În cei 15 ani de activitate, părintele Trifa a publicat gazeta în şase numere săptămânale, cu un total de 20 de milioane de exemplare. Pe lângă acestea, au mai apărut 12 calendare, care au ajuns, parţial, până la 5 ediţii, cu un total de 1,32 milioane de exemplare.

Tipăriturile s-au dovedit foarte eficiente. Broşurile au ajuns în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării. Efectul a fost că, pe alocuri, cârciumile de la sate au fost închise şi transformate în case de adunare ale Oastei Domnului. Iată un citat dintr-o scrisoare adresata părintelui Trifa:

„Preacucernice Părinte şi semănătorule de lumină” – scria un ţăran din Transilvania – „Vă fac cunoscut că, după ce s-a înfiinţat Oastea Domnului şi la noi, în Poiana Mărului, judeţul Braşov, un cârciumar de aici, cu numele Ioan Enescu, la stăruinţele cuvioasei sale femei, care este o inimă bună şi a fost cea dintâi în Oastea Domnului, a lăsat cârciuma şi localul acela care era pus în slujba Diavolului, l-a curăţit şi împodobit frumos şi l-a pus în slujba Domnului. Localul acela, unde se vorbeau vorbe urate şi murdare, sudalme, certuri, bătăi, astăzi este plin de rugăciuni şi cântări duhovniceşti.”
Bătrânii şi tinerii mărturiseau că prin cărţile, broşurile şi gazetele lui Iosif Trifa, au venit la o credinţă lucrătoare în Iisus Hristos.

Tulburări

Numărul membrilor Oastei Domnului a crescut foarte mult. În unele zone mişcarea începea să capete adevărate aspecte sociale.

În acest timp, cultele neoprotestante care activau în România şi-au înteţit propaganda, încercând să prezinte Oastea Domnului ca fiind o încercare de reformă de tip protestant în sânul Bisericii Ortodoxe Române, pe de-o parte, şi să-i ademenească pe Ostaşi să treacă la ele, pe de altă parte. Mulţi dintre cei care au aderat la Oastea Domnului au făcut-o într-un spirit protestant. Până în ziua de azi există viziuni diferite chiar ale Ostaşilor cu privire la Oastea Domnului.

Important din acest punct de vedere e faptul că părintele Trifa, prin tot ce a făcut, a scris sau a învăţat, nu a propovăduit niciodată ruperea de Biserică sau respingerea vreuneia dintre învăţăturile ortodoxe. Singurul lucru la care chema Trifa era acea pocăinţă interioară şi permanentă pe care au avut-o Sfinţii.

Din păcate, avântul pe care îl căpătase mişcarea în anii 1930 a degenerat. Unii Ostaşi au început să se depărteze de dreapta credinţă, au deschis porţile propagandei sectare şi au ajuns ca în cele din urmă să se lepede de facto de Biserică. Acest aspect al mişcării i- a făcut pe unii ierarhi ai Bisericii să adopte o poziţie negativă fată de Oastea Domnului, printre ei aflându-se şi cel care l-a susţinut iniţial pe părintele Trifa, Mitropolitul Bălan. S-a vorbit pe alocuri de un conflict de orgolii.
S-a încercat atunci exercitarea autorităţii Bisericii asupra Oastei Domnului, ceea ce a dus la neînţelegeri şi la poziţii de forţă.

În aceste condiţii, conducerea Bisericii a decis caterisirea părintelui Iosif Trifa şi oprirea activităţii Oastei Domnului. Tipografia a fost confiscată şi au început să se facă presiuni asupra membrilor pentru a înceta orice activitate.

Sub necazul sufletesc, boala de care Trifa suferea deja de câţiva ani s-a agravat foarte mult. Acuzaţiile mai mult sau mai puţin nedrepte i-au înrăutăţit foarte mult suferinţa. Au urmat ani grei în care, în ciuda tuturor împotrivirilor şi fără spaţii corespunzătoare pentru editură, Trifa a continuat să tipărească gazete şi cărţi.

În februarie 1938, bolnav fiind, părintele Trifa trece la cele veşnice.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Oastea a avut o perioadă grea din cauza restrângerii libertăţilor civile sub guvernarea Mareşalului Antonescu.
Perioada comunistă

În anul 1948, autorităţile comuniste au promulgat noua lege a cultelor, prin care se interzicea activitatea Oastei Domnului. Comuniştii nu agreau nici mişcările, nici asociaţiile, acestea fiind mai greu de controlat. Cei care nu se conformau erau arestaţi. Alături de preoţi ortodocşi şi de reprezentanţi ai cultelor religioase, au fost arestaţi şi membri ai Oastei Domnului: Traian Dorz, poet şi colaborator apropiat al părintelui Trifa, a fost condamnat la ani grei de temniţă. A fost eliberat în 1952, însă numai pentru câteva luni, după care a fost închis din nou. Închisorile au început să se umple de preoţi şi laici membri şi nemembri ai Oastei, acuzaţi de comunişti de lipsă de supunere.

În anul 1954 a urmat al treilea val de arestări, oamenii fiind eliberaţi apoi în anul 1958. Eliberat a doua oară din închisoare, Traian Dorz a fost somat de autorităţi să înceapă acţiunea de „legalizare” a mişcării Oastea Domnului. Au urmat o serie întreagă de vizite la Bucureşti şi întocmirea unor liste cu conducătorii mişcării. Când autorităţile s-au declarat mulţumite de listele alcătuite de Traian Dorz a urmat… arestarea! Toţi conducătorii Mişcării au fost arestaţi în ziua de Crăciun a anului 1958. Au fost întemniţaţi peste 500 de conducători locali ai Oastei.
Sub presiunile politice ale Occidentului, a urmat o amnistie generală şi cei arestaţi pe motive religioase au fost eliberaţi în 1964.
Chiar şi în vremea în care conducătorii ei erau în închisoare, Oastea Domnului a continuat să existe şi să se manifeste. De obicei, conducătorii locali erau arestaţi, iar membrii surprinşi în adunări erau amendaţi cu mari sume de bani.

La nivel local, Oastea se bucura uneori de sprijinul preotului din parohie. Chiar unii dintre ierarhii Bisericii aveau contacte secrete cu Mişcarea. În alte cazuri însă, preotul era acela care îi denunţa pe Ostaşi organelor de stat.

Frământări actuale
Revoluţia din 1989 a adus libertatea religioasă şi în România.

Biserica Ortodoxă Română a anulat decizia de caterisire a părintelui Trifa şi a recunoscut oficial mişcarea Oastea Domnului. Se exercită un control de natură dogmatică şi există un delegat din partea Sfântului Sinod (P.S. Calinic).

Conducerea Oastei Domnului se află acum la Sibiu. Aici membrii au la dispoziţie câteva birouri, o clinică medicală cu un medic internist, un cabinet stomatologic şi un medic pediatru. Recent s-a dat în folosinţă noua tipografie. Principala publicaţie a Oastei este ziarul „Iisus Biruitorul”, scos cu binecuvântarea Sinodului Bisericii Ortodoxe Române.
Aşa cum am menţionat mai sus, în interiorul Oastei există păreri diferite cu privire la relaţia cu Biserica Ortodoxă. Aceasta este o problemă delicată. Se pare că există câteva aripi în cadrul Oastei. Unii afirmă că locul Oastei Domnului este în Biserică, că adunările trebuie ţinute în lăcaşele de cult şi că preoţii şi episcopii locali trebuie informaţi şi pe cât posibil implicaţi în activitatea Mişcării. Alţii văd rolul Oastei Domnului ca fiind unul misionar fată de Biserică, fără a fi însă sub controlul acesteia. În unele cazuri Ostaşii se acuză reciproc de sectarism şi protestantism.

Aripa mai „independentă” din cadrul Oastei întreţine legături cu diferite culte neoprotestante, de unde şi aprecierile laudative ale acestora fată de Oastea Domnului. Aripa „ortodoxă” se opune legăturilor cu cei din afară, de teama influenţelor sectare.

Privind din perspectivă ortodoxă lucrurile, deşi învăţătura susţinută de Oastea Domnului este ortodoxă în esenţă, practicile acesteia seamănă mult cu cele sectare. Cântări din cărţi proprii, bănci confortabile, predicatori ad-hoc care-şi exersează valenţele oratorice, aceste lucruri sânt tipic sectare şi încurajează propaganda sectară.

Unii Ostaşi merg la adunări împreună cu sectanţi, se leapădă de Tainele Bisericii şi practic nu mai au nimic în comun cu Biserica. Această ruptură evoluează lent, dar sigur. Personal, am întâlnit o familie de Ostaşi care aveau biblioteca plină de cărţi ale predicatorului baptist Spurgeon, iar copiii spuneau că la biserică nu le mai place, că ar vrea să meargă numai la adunările Oastei.
Reacţiile Oastei faţă de propaganda sectară care o prezintă ca pe o încercare de reformă în sânul Bisericii Ortodoxe sânt foarte firave. O declaraţie de adeziune la dreapta credinţă ar închide gura sectelor.

Trebuie menţionată aici perversitatea propagandei sectare. Când am început să scriu acest articol am găsit pe Internet multe descrieri baptiste sau penticostale ale Oastei Domnului. Am găsit chiar şi o predică a unui obscur predicator din SUA care, vorbind despre reforma credinţei în lume, îl menţiona şi pe Iosif Trifa din România, descriindu-l ca pe un Martin Luther mioritic! Un Ostaş cu care am discutat mi-a prezentat adunarea din Cluj ca fiind protestantă şi menită să semene confuzie cu privire la adevărata Oaste a Domnului, prin denumirea asemănătoare – Ostaşii Domnului.

Un gând de studiat pentru cei care ar dori să meargă la adunările Oastei ar fi dacă e bine să mergi la adunările unei mişcări atât de lăudate de duşmanii Bisericii. Nu mai este Biserica un loc bun pentru pocăinţă?

Privind în istoria Bisericii, cei care se converteau sau creştinii care se pocăiau de faptele rele nu creau structuri paralele cu Biserica. A te aduna separat de ceilalţi înseamnă sectarism, iar prin aceasta se deschid, aşa cum am văzut, porţile către alte lucruri mai grave.
_______________________________
21 Deoarece orice suflet care L-a aflat cu adevarat pe Domnul se face vestitorul Domnului


Bogdan Mateciuc

Comentarii
  1. Maria spune:

    Si eu am o mare retinere fata de miscarea numita „oastea Domnului”. Observatia e foarte buna, aduce a sectari. Dar asta e parerea mea personala. De ce am parerea asta?
    Pentru ca odata, fiind intr-un pelerinaj la manastirile din Moldova, si in autocar fiind singura persoana care nu facea parte din oaste, toti ceilaltii find ostasi, am ramas foarte surprinsa de ravna cu care cantau! As fi vrut sa am macar 2 minute de liniste, eu cu mine si cu Dumnezeu, sa-mi pun ordine in ganduri si in inima, dar, vai, ostasii cantau de zor, ragusiti, obositi, cantau, care de care mai tare, mai cu patos! Nu zic, o fi modul lor de a se ruga, dar pe mine m-au deranjat, imi urlau in cap. Nu oboseau. Ma rugam sa inceteze, sa faca o pauza.
    Nu e ceva normal ce fac ei.
    Repet, e parerea mea pur personala!

    • laurentiu spune:

      Esti sincera Maria! Eu cred ca , daca vei fi interesata de cunoasterea Oastei Domnului, vei putea cu rugaciune si post, sa ceri Domnului IISUS sa-ti limpezeasca nedumerirea,sau Maicii Lui daca ai evlavie la EA! Incearca, si-apoi mai vorbim! Doamne ajuta!

  2. avaelias spune:

    „Adevar,adevar iti spun ca noi vorbim ceea ce stim si marturisim ceea ce am vazut,dar voi nu ne primiti marturia.Daca pe cele pamantesti vi le-am spus si nu credeti,cum veti crede de vi le vom spune pe cele ceresti?” Io.3,11-12
    Cand cineva isi permite sa vorbeasca despre Oastea Domnului cu etichetari generale si usuratice,arata ca n-a inteles nimic din viata duhovniceasca ,ca nu L-a aflat pe Domnul Iisus si ca este un spectator ci nu un traitor al crestinismului in general si si ca nu a inteles de ce Mantuitorul a venit pe pamant, mai mult ca nu a inteles Ortodoxia ci doar si-a varit putin nasul pe acolo.Numai un om duhovnicesc ,care s-a lepadat de lume si traieste ca un copil al lui Dumnezeu,nascut din nou,poate pricepe Lucrarea de trezire facuta de Duhul Sfant prin Par. Iosif Trifa si chemarea la o viata noua dupa modelul primilor crestini,simplu ,direct si sincer fara incarcatura si hatisul sistemelor dogmatice care au devenit Litera moarta ce nu mai poate scoate pe nimeni din mocirla pacatului.Cand vedem cum multimile de ortodocsi doar cu numele,nici nu vor sa auda de Cuvantul lui Dumnezeu ci se multumesc doar cu zecuiala din izma ,chimen si marar,iar Bunatatea si Credinciosia raman nefacute,pe de alta parte cum viciile,decaderea morala aproape de apostazie atat a poporului cat si a clerului nu este de mirare ca Domnul Iisus ii eticheteaza drept „calauze oarbe”
    Este strigator la cer ca dupa aproape 9 decenii de Jertfe,lacrimi,suferinte si Martiri dati de Oastea Domnului pentru Biserica Ortodoxa si Neamul Romanesc sa se gaseasca „unii”
    care sa apropie rau-voitori Oastea Domnului de cultele Neo-protestante pe motiv ca ar fi unele asemanari – insa nu se intreaba nimieni ca ar fi posibil ca acestea sa fie date de Trunchiul comun al crestinismului si de trairea primilor crestini de care noi ne-am departat de multe secole si daca avem comun cu toate denominatiunile crestine Sf. Scriptura nu facem din aceasta o acuza la adresa cuiva sau daca viata austera si evlavioasa a primilor crestini ii determina sa se departeze de duhul lumii iar aceasta ar fi caracteristic si unor culte protestante nu insamna ca B.OR trebuie sa repudieze astfel de practici autentic crestine ale crestinismului primar.Cand duhul lumesc si mercantil pune stapanire pe tot mai multi oameni,cand lumea noastra zis ortodoxa traieste mult prea proape de paganatate prin mentalitate si traie efectiva ci nu doar declarata,solutia la decaderea morala este Oastea Domnului.

  3. avaelias spune:

    Maria a spus: „observatia e foarte buna aduce a sectari”
    Recunoscand ca este o parere personala,arata necunoasterea unui fenomen duhovnicesc si in acelasi timp ca persoana respectiva este straina de viata duhovniceasca. Aducand ca argument faptul ca ostasii canta cantarile lor cu multa „ravna”
    aceasta „apologeta” a ortodoxiei demonstreaza superficialitatea sa in ce priveste implicarea adevarata a oricarui credincios ortodox in slavirea lui Dumnezeu.Si cand spun superficialitate trebuie sa intelegem chiar si usuratate,gandindu-ma la faptul ca daca i-au perturbat „rugaciunea” cantarile duhovnicesti ale ostasilor,ma intreb cum i-o perturba cantarile lumesti care rasuna cu duhul lor diavolesc pretutindeni,in casele ortodocsilor,la nunti botezuri si pana chiar si in chiliile calugarilor,care sunt dotate cu ultima tehnica ….iar daca ravna de a-L slavi pe Dumnezeu este un pacat si ar fi caracteristica doar sectarilor,nu este de mirare ca aceasta mentalitate se vede in comportamentul majoritatii celor ce mai multi credinciosi care calca din cand in cand pragul Bisericii.De aceea vedem platitudinea,rigitatea si formalismul care ii impiedica pe oameni se se implice in viata eclesiei,sa fie pietre vii in edificiul Miresei lui Hristos,si sa continuie viata duhovniceasca si la casele lor,in sensul acesta afirma Par. Iosif Trifa ca noi am inchis viata religioasa in Biserica si ca trebuie s-o ducem in familiile noastre si in preocuparile noastre ,iar cantarile de slavire a lui Dumnezeu trebuie sa rasune pe tot locul.Una dintre cantarile Oastei Domnului scrisa de Fr. Traian Dorz zice asa:
    „Ce oameni sfinti sunt unii,din cei cu tine-acum
    Si tu sa fii de dansii cat mii de ani de drum…”
    Suflete draga! Maria…daca ai avut peilejul sa calatoresti intr-o atmosfera duhovniceasca,trebuia sa-ti cercetezi sufletul,sa te gandesti de unde iti vine starea aceasta de respingere si sila la auzul unor cantari care in general exprima chemarea la pocainta sincera si perpetua,nu la o pocainta sporadica si superficiala prin „spalarea pe dinafara a blidelor” cum se practica indeobste in „ortodoxia” noastra,trebuia sa intelegi ca nu este decat o ispita de la diavolul.Se cunoaste faptul din Sf. Scriptura ca atunci cand un om aude cuvantul lui Dumnezeu necuratul fuge in locuri pustii si fara de apa iar daca omul nu pastreaza Cuvantul in inima sa pentru a creste duhovniceste,atunci diavolul ia alte 7 duhuri rele si pune stapanire pe inima omului iar starea lui devine mai rea decat cea dantai.Daca ASTFEL argumente sunt aduse pentru denigrarea Oastei Domnului nu trebuie sa se mire nimeni ca va veti tezi la un moment dat ca cei ce fac astfel lupta impotriva lui Dumnezeu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s