Religia viitorului

Posted: Septembrie 11, 2008 in Lumea Ortodoxiei
Etichete:, ,

Pentru starea spirituală a umanităţii contemporane este profund semnificativ faptul că experienţele „harismatice” şi de „meditaţie” prind din ce în ce mai mult teren printre „creştini”. Aceşti aşa-zişi creştini sunt indubitabil sub influenţe religioase extrem orientale. Dar aceasta ca rezultat a ceva cu mult mai fundamental: pierderea gustului şi trăirii duhovniceşti a adevăratului Creştinism, singura cauză a fenomenului prin care un lucru atât de străin Creştinismului ca meditaţia extrem orientală poate să pună stăpânire pe sufletele creştinilor.

Existenţa centrată pe sine şi care nu urmăreşte altceva decât autosatisfacţia, este atât de generalizată în viaţa „creştinilor” zilelor noastre, încât aceştia practic nu mai au acces la înţelegerea unei spiritualităţi autentice. Iar când astfel de oameni întreprind totuşi acţiuni în vederea unei „vieţi spirituale”, o fac ca pe o altă formă de autosatisfacţie. Aceasta se vede clar din idealul religios total fals, atât al mişcării „harismatice”, cât şi al diferitelor forme de „meditaţie creştină”: toate promit (şi acordă imediat) experienţe si „simţiri de mulţumire” si „pace”.

Dar acesta nu este câtuşi de puţin idealul creştin, a cărui definiţie esenţială este tocmai războiul neîncetat împotriva diavolului şi a patimilor. „Mulţumirea” şi „pacea” propovăduite de mişcările „spirituale” contemporane sunt în modul cel mai evident produsul înşelăciunii diavoleşti, al mulţumirii de sine, ceea ce înseamnă moarte pentru o viaţă duhovnicească orientată spre Dumnezeu.

Toate aceste forme de „meditaţie creştină”, majoritatea de provenienţă păgână orientală, operează exclusiv la nivelul psihic şi nu au absolut nimic în comun cu trăirea creştină. Trăirea creştină constă din a lupta până la sânge împotriva patimilor, pentru dobândirea veşnicei Împărăţii cereşti, care nu se poate instaura desăvârşit decât la sfârşitul acestei lumi temporare. Iar adevăratul luptător creştin nu-şi slăbeşte vigilenţa şi nu-şi află liniştea, nici măcar atunci când pregustă din binecuvântările veşnice, ce i-ar putea fi dăruite încă din această viaţă. Pe când religiile orientale, cărora Împărăţia cerurilor nu le-a fost descoperită, luptă pentru a obţine simple stări psihice, care încep şi sfârşesc în viaţa de aici.

În era noastră de apostazie care precede venirea lui Antihrist, satana a fost dezlegat pentru o vreme (Apoc. 20,7) pentru a lucra minuni mincinoase, care nu i-au fost îngăduite în timpul „celor o mie de ani” de har în Biserica lui Hristos (Apoc. 20,3) şi pentru a câştiga pentru sine, în recolta lui drăcească, acele suflete care „n-au primit iubirea adevărului” (II Tes. 2,10). Putem spune că vremea lui Antihrist este cu adevărat aproape, prin chiar faptul că această „recoltă” satanică se strânge acum nu atât, din rândurile popoarelor păgâne, cât dintre rândurile creştinilor care au pierdut dulceaţa Creştinismului.

Ţine chiar de natura lui Antihrist să prezinte împărăţia satanei, ca şi când ar fi a lui Hristos. Mişcarea „harismatică” contemporană şi „meditaţia creştină”, ca şi „noua conştiinţă religioasă”, cu care formează corp comun, sunt înainte-mergătoare religiei viitorului, religia umanităţii de pe urmă, religia lui Antihrist. Iar scopul lor „spiritual” de căpetenie este să facă accesibile tuturor creştinilor iniţieri satanice, care până acum erau restrânse doar în lumea păgână.

Să zicem că aceste „experienţe religioase” sunt încă cel mai adesea căutări de natură experimentală şi făcute orbeşte, ce conţin tot atâta autoînşelare de ordin psihic, pe cât sunt de autentice în riturile lor de iniţiere demonică; fără îndoială, nu toţi cei care au „meditat” cu succes sau care cred că au primit „botezul duhului” au fost şi iniţiaţi în împărăţia lui Satan. Dar, în pofida acestor aspecte aparent liniştitoare, acesta este scopul acestor experienţe şi nu există nici cea mai mică îndoială că tehnicile de iniţiere vor deveni din ce în ce mai eficace pe măsură ce omenirea devine mai pregătită pentru ele, prin atitudinea de pasivitate şi deschidere la noile „experienţe religioase” care îi sunt inculcate prin aceste mişcări.

Dar cum a ajuns umanitatea – şi fireşte creştinătatea – la o asemenea stare disperată?

Desigur, nu din cauza închinării pe faţă la satana, care este întotdeauna limitată la un număr destul de mic de oameni. Este vorba mai curând de ceva cu mult mai subtil, dar cu atât mai înspăimântător pentru creştinul ortodox conştient: s-a pierdut din parte harul lui Dumnezeu, ca o consecinţă imediată a slăbirii credinţei si a pierderii gustului creştinismului autentic.

În Occident este un fapt incontestabil că harul lui Dumnezeu s-a pierdut cu multe secole în urmă. Romano­catolicii şi protestanţii de astăzi nu cunosc puterea harului dumnezeiesc. De aceea nu ne mirăm că ei nu sunt capabili să-l deosebească de înşelătoriile drăceşti. Dar vai! Succesul falsului spiritual, chiar printre creştinii ortodocşi de astăzi, dă la iveală cât de mult, chiar şi aceştia, au pierdut mireasma adevăratului creştinism. Deci nici ei nu mai sunt capabili să distingă între adevăratul creştinism si pseudo-creştinism. De prea multă vreme creştinii ortodocşi iau de-a gata comoara nepreţuită a credinţei lor şi neglijează să pună în practică o învăţătură alcătuită din aurul cel mai curat.

Câţi dintre creştinii ortodocşi au măcar cunoştinţă de existenţa textelor de bază ale spiritualităţii ortodoxe, care ne învaţă tocmai cum să distingem spiritualitatea autentică de cea falsă, texte care arată viaţa şi învăţăturile sfinţilor îmbunătăţiţi care au obţinut într-o măsură bogată harul lui Dumnezeu încă din această viată? Câţi dintre ei şi-au însuşit învăţătura cuprinsă în Lavsaicon, în Scara Sfântului Ioan Scărarul, în Omiliile Sfântului Macarie, în Vieţile purtătorilor de Dumnezeu Părinţi ai pustiei, în Războiul nevăzut, în cartea Viaţa mea în Hristos, a Sfântului Ioan de Kronstadt şi în multe alte cărţi ortodoxe?

În Viaţa marelui Părinte al pustiei egiptene, Sfântul Paisie cel Mare (19 iunie) găsim un exemplu viu – cât de uşor se poate pierde harul lui Dumnezeu.

Un ucenic al său mergea odată către oraş să-şi vândă acolo rucodelia sa (obiecte lucrate cu mâinile sale). Pe cale a întâlnit un evreu, care, văzându-i simplitatea, a început să-l ispitească, zicându-i: „Iubitule, cum crezi tu într-un simplu om răstignit, care nu este nicidecum Mesia cel aşteptat? Nu este El acela, ci altul va veni”. Ucenicul, având o minte mai slabă şi o inimă simplă, începu să asculte aceste cuvinte şi ajunse până la a rosti: „Poate că ceea ce spui tu este adevărat”.

Când s-a întors în pustie, Sfântul Paisie şi-a întors faţa de la el şi nu a voit să-i adreseze nici un cuvânt. La urmă, după multe rugăminţi ale ucenicului, Sfântul îl întrebă: „Tu cine eşti? Nu te cunosc pe tine! Acel ucenic al meu era creştin şi avea asupra lui harul Sfântului Botez, dar la tine nu văd aceasta. Dacă tu vei fi fiind cu adevărat ucenicul meu, atunci harul Sfântului Botez te-a părăsit şi chipul de creştin nu mai este în tine”.

Ucenicul îi povesti cu lacrimi convorbirea cu evreul, iar Sfântul răspunse: „Sărace! Ce poate fi mai rău şi mai necurat decât asemenea cuvinte prin care tu te-ai lepădat de Hristos şi de Sfântul Botez? Acum mergi şi plânge-ţi păcatul, căci cu mine nu mai poţi fi; numele tău s-a scris împreună cu cei care s-au lepădat de Hristos, cu care împreună vei fi judecat şi chinuit”.

Auzind această judecată, ucenicul se cutremură şi se aruncă la picioarele bătrânului său, rugându-l să nu-l lepede de la rugăciunile sale. Sfântul, cuprins de milă, se închise în chilia lui şi rugă cu lacrimi pe Dumnezeu să ierte păcatul ucenicului său. Dumnezeu ascultă ruga Sfântului şi îl învrednici de semnul iertării şi milostivirii Sale asupra ucenicului.

Atunci Sfântul îl chemă pe ucenic la sine şi-i spuse: „Copile, vino şi dă slavă lui Hristos Dumnezeu împreună cu mine, căci duhul cel necurat al hulei s-a dus de la tine, iar Duhul Sfânt de la Sfântul Botez străluceşte iar peste capul tău. De acum păzeşte-te, ca nu cumva din lene şi nepăsare duşmanul să te atace iar şi, biruindu-te, să te arunce în focul gheenei”.

Este semnificativ că mişcările „harismatice” şi „de meditaţie” au prins rădăcină tocmai printre „creştinii ecumenişti”. Trăsătura de bază a protestanţilor ecumenişti este următoarea: că Biserica Ortodoxă nu este singura Biserică a Iui Hristos, una şi adevărată; că harul lui Dumnezeu este prezent si în alte confesiuni „creştine”, şi chiar în interiorul religiilor necreştine; că ceea ce Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe numesc calea cea strâmtă a mântuirii nu este decât „una dintre multele căi”, care toate duc la mântuire, şi că practicile credinţei cuiva în Hristos sunt de mică importanţă, precum şi apartenenţa la o anumită confesiune.

Este adevărat, nu toţi ortodocşii care iau parte la întrunirile interconfesionale ecumenice cred întru totul aşa (deşi lucrul este cu siguranţă adevărat despre protestanţi si romano-catolici), dar prin simpla lor participare la astfel de întruniri, care, desigur, prevăd rugăciuni comune cu cei care cred greşit în Hristos şi Biserica Sa, adresează implicit ereticilor cu care se află împreună aceleaşi cuvinte ca şi ucenicul din pildă: „Poate că ceea ce spuneţi voi este adevărat”. Nici nu este nevoie de mai mult pentru ca un creştin ortodox să piardă harul lui Dumnezeu. Şi câtă nevoinţă îi trebuie pentru a-L câştiga înapoi!

Deci, cu atât mai mult creştinul ortodox trebuie să umble în faţa lui Dumnezeu cu frică şi cutremur, din grija de a nu pierde harul Său, care nu este nicidecum dăruit tuturor, ci numai celor care ţin dreapta credinţă, care duc o viaţă de luptă duhovnicească cu păcatul şi care păzesc cu tărie comoara harului dumnezeiesc ce-i duc la cer.

Cu atât mai mult trebuie să lupte astfel creştinii din ziua de azi, care sunt înconjuraţi din toate părţile de un creştinism fals, care are propriul său arsenal de experienţe ale „harului” şi „Duhului Sfânt”, putând cita pe de rost din Sfânta Scriptură şi din Sfinţii Părinţii, pentru a-şi „întări” propriile erezii! Cu siguranţă trăim vremurile de pe urmă, când înşelăciunea este atât de subtilă încât amăgeşte, de este cu putinţă, şi pe cei aleşi (Matei 24,24).

Falşii prooroci ai timpurilor noastre anunţă cu glas din ce în ce mai puternic apropierea „noii ere a Duhului Sfânt”, a „noii Cincizecimi”, a „punctului Omega”. Este exact ceea ce se numeşte, în adevăratele profeţii ale Bisericii Ortodoxe, domnia lui Antihrist. Această profeţie, tocmai acum în zilele noastre, începe să se împlinească, cu forţa unei puteri demonice.

Întreaga atmosferă spirituală contemporană se încarcă cu puterea experimentelor de iniţiere demonică şi aceasta, pe măsură ce „taina nelegiuirii” intră în faza penultimă, în care începe să posede sufletele oamenilor şi, într-adevăr, nu numai pe ale lor, ci chiar pe ale celor aleşi ai Bisericii lui Hristos, de-i va fi cu putinţă.

Împotriva acestei „experienţe religioase” de mare forţă, creştinii ortodocşi trebuie să se trezească şi să se înarmeze cu adevărat, să devină pe deplin conştienţi de ceea ce înseamnă Ortodoxia creştină şi în ce chip scopurile sale sunt total diferite de ale tuturor celorlalte religii, fie ele „creştine” sau necreştine.

Creştini ortodocşi, păstraţi cu sfinţenie harul ce vi s-a dat! Nu îngăduiţi ca el să devină o chestiune de obişnuinţă. Nu-l măsuraţi după măsura omenească şi nu vă aşteptaţi ca el să pară logic sau pe înţelesul celor care nu sunt capabili să pătrundă nimic din ceea ce depăşeşte omenescul sau celor care cred că îl pot obţine altfel decât arată predania Sfintei Biserici a lui Hristos dintotdeauna. Căci adevărata Ortodoxie, în mod necesar, apare cu adevărat „nelalocul ei” în aceste vremuri satanice; o minoritate din ce în ce mai accentuată a celor dispreţuiţi şi cam „nebuni”, siliţi să trăiască în mijlocul unei mase al cărei „revivalism” religios este inspirat de un cu totul alt fel de duh.

Noi însă să ne mângâiem cu cuvintele cele tari şi sigure ale Domnului nostru Iisus Hristos: Nu te teme, turmă mică, pentru că Tatăl vostru a binevoit să vă dea vouă Împărăţia (Luca 12,32).

Fie ca toţi creştinii ortodocşi să se întărească pentru marea bătălie care îi aşteaptă, şi să nu uite niciodată că, în Hristos, victoria este deja a noastră. Căci El ne-a promis că porţile iadului nu vor birui Biserica Sa (Matei 16,18) şi că pentru cei aleşi El va scurta zilele urgiei şi strâmtorii celei de pe urmă (Matei 24,22). Şi apoi, cu adevărat, dacă Dumnezeu este cu noi, cine este împotriva noastră? (Rom. 8,31).

Chiar în mijlocul celor mai sălbatice ispite, nouă ni s-a poruncit: Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea (Ioan, 16: 33).

Să trăim deci şi noi, aşa cum au făcut-o toţi adevăraţii creştini înaintea noastră, cu certitudinea că toate cele ce se văd au un sfârşit şi că Mântuitorul nostru va veni curând; căci Cel Ce mărturiseşte acestea, zice: Da, vin curând! Amin! Vino, Doamne Iisuse! (Apoc. 22,20)

________________________________________________________________________________

NOTE

[1]  Pr. Eusebius Stephanou în Logos, April, 1972, p.3

[2] Harry Lunn, Logos Journal, Nov, Dec, 1971,  pp. 44,  47

[3] De ex. Gordon Lindsay, Israel’s Destiny and the Coming Deliverer – Destinul Israelului şi apropiata venire a Eliberatorului, Christ for the Nations Publ. Co., Dallas, Texas, pp. 28-30

[4] Harold Bredesen, în Logos Journal, Jan, 1972, p.24

[5] Kevin Ranaghan in Logos Journal, Nov, 1971, p.21

[6] Vezi Arhiepiscopul Averchie, Guide to the Study of the New Testament – Îndreptar pentru studiul Noului Testament – Partea a II-a (ruseşte), Jordanville, NY., 1956, pp.434-438

[7] Vezi Kurt Koch, The Revival in Indonesia, Kregel Publications, 1970, şi Mel Tari, Like a Mighty Wind. Creation House, Carol Stream, III,1971

Fragment din „Ortodoxia si religia viitorului” de Serafim Rose

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s