Stravederea Parintelui Porfirie

Posted: Septembrie 28, 2008 in Sfinti Parinti
Etichete:, , , ,

Vedea apele si operatiile

Într-o zi mergeam cu masina mea, avându-l alaturi pe Parintele Porfirie si, fiindca mereu îl rugam sa-mi povesteasca diferite întâmplari duhovnicesti din viata sa, am vrut sa îmi spuna cum s-au petrecut lucrurile cu domnul Vasilis A., un om din satul meu, care venise odata îngrozit la cafeneaua din sat.
– Cum de ti-ai amintit de aceasta întâmplare? ma întreba parintele si începu sa-mi povesteasca.
„Ma chemasera în sat sa le spun unde se gaseste apa de baut. Eu nu prea voiam sa merg, dar au facut ce-au facut si m-au înduplecat sa ma duc sa le gasesc apa.
Domnul Mihalis A., varul acelui om, pe care îl cunosti si tu, ma chemase într-o zi sa merg pe ogorul lui ca sa-i spun în ce parte era apa. M-a luat cu masina din Atena si m-a dus direct pe tarina sa. Eu l-am rugat sa nu mai spuna nimanui ca am venit. El însa i-a spus ca am venit si domnului Vasilis, un bun prieten. Acela avea si el un ogor în partea aceea. În timp ce treceam pe tarina domnului, ca sa ne îndreptam spre locul domnului Mihalis, acela ma striga spunându-mi:
– Ei! Bunicutule, ia vino si pe ogorul meu sa-mi spui unde se afla apa de baut.
Apoi zise:
– Totusi sa sti ca nu se cade ca un preot ca tine sa se ocupe cu lucruri de felul asta, cu care încerci sa înseli lumea. Daca afla Episcopul ce faci, o sa-ti taie barba. Si-o fi vai de tine!
Atunci, apropiindu-ma de el, i-am spus:
– Ce rau fac? M-a chemat domnul Mihalis sa-i gasesc apa si, fiindca mi-a dat Bunul Dumnezeu acest dar, n-am vrut sa-l refuz.
– Cum poti sa spui asa ceva, Parinte? Cum cutezi a spune ca poti vedea unde se afla apa sub pamânt? M-a întrebat iar domnul Vasilis.
– Te asigur ca e adevarat. Si ai si oarecare dreptate, spunând ce spui, dar doar în ce priveste ochii pe care îi avem toti. Însa cu ochii duhului, care se afla în spatele acestora, poti vedea chiar si ce se afla dincolo de acest munte, în adâncul pamântului, în înaltul cerului si chiar mai departe.
Auzind acestea, încrederea domnului Mihalis în mine a început sa se clatine, facându-l sa-si schimbe parerea în privinta mea. Atunci Domnul mi-a descoperit ca Vasilis fusese operat de doua ori. Asadar l-am întrebat:
– Iata, bunaoara tu însuti ai doua operatii, una acolo, în dreapta, iar alta, mai jos, în partea stânga.
Si i-am aratat, peste haine, locurile unde se aflau cele doua operatii. Cel viclean însa l-a sfatuit sa spuna ca nu e adevarat ce îi descoperisem. Asadar a început sa protesteze, spunând ca nu a facut asemenea operatii.
Atunci, stiind ca Duhul lui Dumnezeu nu poate grai neadevar, i-am smuls camasa cu o miscare iute si am încercat sa i-o ridic, ca sa se vadeasca faptul ca spunea minciuni (În timp ce conduceam, Bunicutul mi-a aratat exact cum a facut acestea).
În momentul acela a început sa tremure din tot corpul, recunoscându-si greseala si, înfricosat, a prins a spune ca, într-adevar, facuse doua operatii, una de apendicita si alta pentru o afectiune grava a stomacului.
Dupa aceasta, plin de pocainta pentru pacatul sau si înfricosat de descoperire, ma tot ruga sa-l iert. În ce îl priveste pe domnul Mihalis, si-a recapatat încrederea în mine si ne-am vazut de drum, lasându-l pe domnul Vasilis care, cuprins de spaima, a dat fuga în sat sa povesteasca amanuntit toate câte i se întâmplasera în ziua aceea”.
Atunci i-am zis Parintelui Porfirie:
– Sa stii, Bunicutule, ca în ziua aceea m-am aflat si eu printre cei carora domnul Vasilis le-a povestit cele întâmplate. Daca nu gresesc, asta s-a întâmplat în anul 1954 sau 1955. Pe când stateam împreuna cu alti doi consateni sa o masa într-o curte, Vasilis a venit gâfâind, dar si foarte înfricosat, si ne-a spus:
„- Oameni buni, ce-am patit astazi, n-am mai patit niciodata în viata mea! Un preot mi-a spus totul despre mine si, mai ales, lucruri pe care nu le stia nimeni în afara de mine”.
Apoi l-am întrebat pe Parintele Porfirie daca au gasit apa si mi-a raspuns:
– Am cutreierat toata tarina domnului Mihalis si, în cele din urma i-am spus ca nu era nici o picatura de apa, oricât de adânc ar fi sapat putul. Apoi m-a dus într-un alt loc numit Vivo, unde se afla foarte multa apa, dar care nu era buna de baut, fiind sarata.
Când l-am întrebat de unde stia ca apa aceea, aflata la mari adâncimi sub pamânt, era sarata, mi-a raspuns:
– Pai, doar am gustat-o si era sarata!


Arata de departe unde se afla apa

Odata, la Policlinica din Atena, unde slujea ca paroh la Paraclisul Sfântului Gherasim Parintele Porfirie, era internata o maica din Creta. Vazând-o parintele, a întrebat-o:
– Manastirea ta are apa de baut?
– Cautam, parinte, zise ea, dar nu am gasit.
Atunci Bunicutul i-a zis:
– Nu cumva în partea de jos se afla o stâna?
– Ba da, îi raspunse maica.
– Ei bine, chiar acolo, daca veti sapa un put, veti gasi apa îndeajuns pentru toata manastirea.
Când în anul 1977 ne-am dus în vizita în Creta la acea manastire, iesindu-i în întâmpinare, maica i-a spus:
– Parinte, ati avut dreptate. Am sapat acolo unde ne-ati spus si am gasit apa îndeajuns pentru manastire.
Multumit de rezultat, Bunicutul si-a facut cruce, iar noi ceilalti ne-am minunat de cele întâmplate.

Vedea cele ascunse

Într-o zi când ma aflam în Kallisia, parintele îmi spuse:
– Vezi icoanele astea?
Si-mi arata niste icoane aflate în fata noastra în curtea manastirii.
– Le vad. De unde sunt, Bunicutule? l-am întrebat.
– Mi le-a descoperit Sfântul Nicolae, zise. Erau ascunse într-un loc, în spatele altarului.
Nu am mai spus nimic si nici nu l-am întrebat în ce fel i le-a descoperit Sfântul Nicolae.

Vedea moastele îngropate ale sfintilor

Odata parintele E. L-a rugat pe Parintele Porfirie sa îi spuna ce crede despre un loc, aflat în afara regiunii Hania, si unde se gasea o biserica distrusa. Parintele i-a raspuns:
– Acel loc este plin de sfintenie, fiindca vad stralucind acolo moastele multor Sfinti.
La fel de multe moaste de Sfinti se afla si mai sus, unde se gaseste o alta biserica, despre care m-a întrebat altcineva.
Vedea obiecte arheologice îngropate

Mergeam cu masina mea pe drumul national ce duce de la Atena la Lamia si ajunsesem lânga un sat. Împreuna cu mine era si Parintele Porfirie.
Cum privea înainte, la un moment dat îmi spuse:
– Vezi muntele acesta?
– Da, îl vad, i-am raspuns.
– Ei bine, chiar în daratul lui se afla îngropate multe antichitati.
Eu, care auzisem de la consateni de-ai mei ca pe undeva pe acolo, într-adevar se aflau antichitati, fara sa stau prea mult pe gânduri, i-am spus:
– Da, Bunicutule, se gasesc.
– Ce tot spui? Ma întreba parintele. Dar de unde stii tu ca exista, de vreme ce nu le vezi?
Am înteles ce voia sa spuna, si n-am mai zis nimic.

Dateaza antichitati care nu se vad

Unul dintre fratii mei duhovnicesti mi-a povestit urmatoarea întâmplare:
„În ziua de Boboteaza, în anul 1976, ma dusesem cu fiul fratelui meu în Kallisia. Îmi aduc aminte ca era zapada si ca îi duceam parintelui si niste lucruri.
Eu am intrat primul la parintele, am luat binecuvântare si-apoi a intrat nepotul meu.
Bunicutul a început sa îi descrie un loc aflat în partea de sus a satului nostru, caruia noi îi spunem Loutsa. Era un fel de podis, acoperit cu tot felul de ruine. Trebuie sa spun ca Parintele Porfirie nu fusese niciodata în satul nostru. Poate în trecere, dar nu a zabovit niciodata. Asadar îi tot povestea nepotului meu despre acel loc, dar el nu stia nimic si nici nu fusese vreodata pe acolo. Atunci parintele îi zise:
– Du-te si spune-i unchiului tau sa vina aici.
Am intrat. Îmi amintesc ca, pe când eram mic, mergeam si ma jucam acolo cu ceilalti copii. Atunci parintele a început sa-mi povesteasca tot ce-mi aminteam eu de mic copil.
– Eu credeam ca acele ruine sînt de data mai recenta, poate medievale.
– Nu, zise parintele, ruinele dateaza din perioada miceniana.
Prin urmare parintele vedea acele locuri, fiind departe de ele, si chiar putea spune din ce epoca datau”.
Toate cele auzite atunci de la Parintele Porfirie m-au impresionat foarte tare, continua fratele meu, si ma mai minunez si acum de stiinta Bunicutului nostru.
Cerceteaza sistemele organismului

Odata aveam niste probleme de sanatate, asa ca l-am întrebat pe Bunicutul daca vede ce am, iar el mi-a raspuns:
– Ma uit la tine si vad mai întâi cum functioneaza sistemul circulator, apoi sistemul nervos, apoi sistemul digestiv, unde ai o problema la stomac.
Îmi spunea toate acestea de parca îmi facea o radiografie.

Cum a stiut ca un copil era surd

Odata Stareta M. Mi-a spus:
„Eram împreuna cu Parintele Porfirie. Cum mergeam noi pe drum, ne iese în cale o femeie cu un magarus, pe care era urcat un copil.
Înainte sa ajunga în dreptul nostru, parintele îmi spuse:
– Vezi copilasul acesta, calare pe magarus?
– Da, i-am raspuns.
– Ei bine, copilul acesta nici nu aude si nici nu vorbeste.
Când s-au apropiat de noi, se duce parintele la el, îl mângâie pe obraz si îl întreaba:
– Cum te cheama?
Atunci mama copilului vine repede la parintele si îi spune:
– Parinte, copilul nici nu aude si nici nu vorbeste.
M-am minunat de cele petrecute, îmi mai spuse maica Stareta”, care îmi tot povestea ce i se întâmplase cu Parintele Porfirie.

Stia ce ne doare

Eram cu serviciul în Creta când deodata m-a apucat o durere cumplita de burta, încât a fost nevoie sa ma duca de îndata la spital.
Medicii, poate fiindca s-au grabit, au spus ca trebuie sa ma opereze imediat de apendicita.
I-am spus asadar în ce situatie ma aflam celuilalt duhovnic al meu, Parintele Elefterie – spre care ma îndrumase Parintele Porfirie, din pricina ca eram departe de sfintia sa, si pe care îl socotea un sfânt foarte mare – ca sa îi cer sfatul. Parintele Elefterie a încercat sa vorbeasca la telefon cu Parintele Porfirie, ca sa îi cerem binecuvântarea.
Pâna seara însa nu reusise sa-i vorbeasca parintelui, asa ca mi-a spus:
– Cu binecuvântarea Bunicutului, vom face cum au hotarât doctorii, fiindca asa ne-a sfatuit sa facem, când nu reusim sa îi vorbim.
– Sa fie binecuvântat, am zis.
Asadar, a doua zi dimineata, m-am lasat dus în sala de operatii, fara nici o tulburare. Dupa ce mi-au scos apendicele, au constatat ca nu avea nici o problema. Dimpotriva, era foarte sanatos, dupa cum i-a spus Parintelui Elefterie chiar directorul spitalului.
În aceeasi zi, Parintele Elefterie veni la spital si îmi spuse:
– Sa stii, Tasos, ca am reusit sa vorbesc la telefon cu Parintele Porfirie, care mi-a zis: „Degeaba l-au operat, fiindca nu avea apendicita. Are o problema cu intestinul, aflat mai jos, care era iritat si de aceea avea dureri. Acum spune-i sa aiba rabdare”.
M-am bucurat auzind ce spusese Parintele Porfirie, care se afla la Atena si am facut asa cum m-a povatuit. Dupa aproape cincisprezece zile, m-am dus la Atena la Parintele Porfirie, caruia i-am povestit cele întâmplate înainte si dupa operatie, iar sfintia sa mi-a zis:
– Bravo, fiule, te-ai nevoit, ai facut ascultare si ai fost rabdator.
La Atena am facut apoi analize care au aratat câta dreptate avusese Bunicutul, fiindca într-adevar intestinul subtire era iritat.
Astfel vedea Parintele Porfirie toate cele de departe sau de aproape, cu ajutorul Harului celui dumnezeiesc.
Un frate mi-a povestit urmatoarele:
„Pe când lucram la manastire m-am dus sa iau binecuvântare. Am îngenucheat înaintea parintelui sa ma binecuvinteze cu semnul Sfintei Cruci. Atunci Bunicutul mi-a spus:
– Vad ca umarul stâng îti este mai rece decât dreptul.
A spus aceasta fara sa fi pus mâna pe mine, care eram îmbracat.
Apoi a continuat:
– Cred ca ai artrita..
Într-adevar, din când în când ma durea omoplatul stâng”.

Cunostea cauza bolilor

Într-o zi mergeam cu Parintele Porfirie pe strada Sokratous, îndreptându-ne spre unul dintre fiii sai duhovnicesti ce locuia într-un apartament de bloc. Înainte de a ajunge la el, ne-a iesit în cale un om orb. Bunicutul l-a salutat si, dupa ce ne-am departat de el, m-a întrebat:
– Stii de ce a orbit acest om?
– Nu, i-am raspuns.
– Ei bine, a orbit din pricina ca, pe când construia acest bloc pe care îl vezi aici, multi mesteri din cei ce lucrau la constructia sa îl furau si el se necajea foarte tare. Si, de atâta suparare, si-a pierdut lumina ochilor.
Pe când intram în lift, parintele zise, surâzând:
– Ce norocosi sîntem, fiule, ca nu avem multe averi!
Vedea si boli vindecate

Un frate mi-a povestit acestea:
„Îmi iesise pe nas, în partea dreapta, chiar sub ochi, un neg mare ce mi-a trecut cam dupa zece zile. Dupa ce au trecut cele zece zile, am venit din zona unde lucram, la Atena. Ducându-ma la Parintele Porfirie, acesta mi-a spus:
– Nu cumva în locul acesta ti-a iesit un neg mare acum vreo zece zile?
Si arata cu mâna partea stânga a obrazului sau, ce corespundea, asa cum ne aflam fata în fata, partii drepte a obrazului meu.
– Într-adevar, i-am raspuns, aratându-i partea dreapta a obrazului meu.
– Tocmai acolo aratam si eu, zise parintele.
Într-adevar, îmi aratase întocmai locul unde îmi iesise negul ce se vindecase înainte de a veni la Parintele Porfirie”.
Simtea cum adia vântul în satul meu

Într-o zi i-am spus Parintelui Porfirie:
– Bunicutule, te rog sa-mi dai binecuvântarea sa îmi construiesc o casuta în satul meu, ca sa luam, eu, copiii mei si sotia mea, putin aer, fiindca „ne-a terminat” poluarea din Atena.
– De ce nu cumperi teren de casa chiar lânga manastire, unde sa vina copiii tai sa se joace, dar sa aiba si folos duhovnicesc? m-a întrebat parintele.
– Dar, parinte, n-am bani sa cumpar teren de casa în zona asta.
– Atunci cum vei putea cumpara în satul tau?
– Nu îl vom cumpara. Îmi voi construi casa pe un teren aflat în spatele casei parintesti, teren pe care mama mi l-a dat de curând.
– Ia sa-l vad, îmi zise. Ei, e foarte frumos! Si mai are si un aer racoros, adus din golful Evviei!
– Într-adevar este foarte frumos, Bunicutule, întocmai cum vezi, desi nu te afli acolo. Chiar acolo vreau sa îmi construiesc casa.
– Atunci ai binecuvâtarea mea, fiule, zise parintele însemnându-ma cu semnul Sfintei Cruci.
În cele din urma am ridicat acolo o casuta si, într-adevar, briza ce vine din golf este o adevarata binecuvântare dumnezeiasca, întocmai cum mi-a spus Bunicutul, aflat la o distanta de o suta de kilometri de acel loc.
Avea cunostinte stiintifice fara sa fi studiat

Un alt frate mi-a spus:
„Era, daca îmi amintesc bine, de ziua Sfintei Cruci, în anul 1977.
M-am dus la Bunicutul sa-l iau si sa-l duc sa vada un teren, lânga Kapandriti, pe partea stânga cum mergi pe drumul national spre Lamia. Pe când mergeam, înainte de a ajunge la destinatie, am trecut pe la o fabrica de materiale de constructie.
Am intrat în fabrica unde Bunicutul a vrut sa vada cum se produc materialele. A venit asadar, seful fabricii, iar Batrânul l-a întrebat prin ce metoda chimica sînt produse materialele. Seful fabricii i-a spus o metoda, dar parintele i-a raspuns ca produce materialele prin alta metoda. Acela a insistat ca produce materialele prin metoda aratata. Batrânul spunea ca seful fabricii nu spune adevarul. Desigur disputa lor era pasnica si civilizata. La un moment dat seful fabricii se întoarse spre Parintele Porfirie, spunându-i:
– Ei, parinte, cine se pune cu sfintia ta îsi gaseste beleaua.
Eu nu pricepeam care era neîntelegerea si din ce pricina, dar, dupa ce am plecat, parintele îmi spuse pe drum:
– Sa stii ca am staruit atâta fiindca mintea în privinta metodei chimice.
Când am ajuns la terenul pe care voia sa-l vada, se facuse deja foarte cald. Parintele îsi scoase rasa si culionul. Eu i le tineam, iar sfintia sa îsi puse pe cap un prosop, luând-o înainte, vreo sapte-opt metri, pe cararea de pe costisa. Toata regiunea era plina de brazi, în afara terenului pe care vrusese sa îl vada. La un moment dat îmi spuse:
– Vad ca la o adâncime de vreo patruzeci de metri se gaseste apa, dar nu stiu daca e permanenta sau provine de la ploi (fiindca plouase cu o zi înainte).
Apoi a început sa-mi vorbeasca despre diverse fenomene meteorologice întâlnite în regiunea aceea, cum ar fi reciclarea aerului si multe altele, folosind termeni ca aratau ca avea cunostinte de meteorologie.
Cunoscând si eu putina meteorologie de la Aviatie, mi-am închipuit ca parintele citise undeva acele lucruri, fiindca folosea cu mare exactitate terminologia si se exprima foarte corect în descrierea acelor fenomene. Însa înainte sa-mi termin gândul, Parintele Porfirie se întoarse spre mine, spunându-mi:
– Ei, fiule, unora dintre prietenii mei le spun anumite lucruri pe care nu le-am citit nicaieri, ci le stiu datorita Harului celui dumnezeiesc.
Tot atunci îmi adusesem aminte si de întâmplarea de la fabrica unde, când vorbise de acea metoda chimica, mi-am închipuit ca citise undeva. La fel si în privinta apei si a altor fenomene despre vorbea uneori. Asta însemna ca Bunicutul vedea totul foarte limpede si ca stia o multime de lucruri, fara a fi nevoie sa le învete sau sa le citeasca undeva.

Uluieste un electrician neîncrezator

Într-o zi Bunicutul statea întins în baraca, unde electricianul facea instalatia electrica. Afara astepta multa lume sa ia binecuvântare si sa-i ceara sfatul.
La un moment dat, electricianul îi spuse parintelui:
– Bine, parinte, ce tot vrea lumea asta adunata afara, de la un batrân ca sfintia ta?
– Ei, ce sa vrea? Vin unul câte unul aici, le spun câte o poveste si apoi pleaca.
– Dar bine, atât de prosti sînt toti, de asteapta atâta doar ca sa le spui o poveste si apoi sa plece?
– Desigur. Si de bine ce zici ca sînt toti atât de prosti, o sa-ti spun si tie o poveste.
Atunci parintele începu sa îi spuna totul despre familia sa si toate defectele sale. Uimit de aceste dezvaluiri, electricianul începu sa strige:
– Opreste-te, parinte. Opreste-te, fiindca tot ce spui acum nu sunt povesti.
– Ei bine, îi zise Bunicutul, atunci înceteaza a mai întreba si a fi curios. Vezi-ti de ale tale.

Urmarea tot ce faceam

Într-o vreme citeam o multime de carti de muzica bizantina. Ducându-ma odata la Paraclisul Sfântului Gherasim si vazându-ma parintele, desi nu aveam nici o carte, m-a întrebat:
– Ce carti sînt astea pe care te tot vad citindu-le?
– Sînt carti de muzica, Bunicutule, i-am raspuns.
– A, bine, citeste-le în continuare.
Atunci am înteles ca urmarea tot ce faceam, oriunde ne-am fi aflat si orice am fi facut.

Un frate facea niste lucrari la terasa manastirii si, fiindca era foarte mult nisip, îi era lene sa mai coboare scara pentru a merge la toaleta, spunându-si în sinea sa ca nisipul va sterge urmele nevoilor sale.
Dupa un timp s-a întâlnit cu Bunicutul, care i-a spus:
– Alta data sa cobori jos.
Va dati seama cum s-a simtit acel frate.

Sora S. Mi-a povestit urmatoarele:
„Ma dusesem la Manastirea Buneivestiri în satul Aliartos, iar la întoarcerea la Atena m-am oprit si la Parintele Porfirie, sa iau binecuvântare. Când am intrat la sfintia sa, i-am spus:
– Bunicutule, am fost la Manastirea Buneivestiri din Aliartos si, întorcându-ma la Atena, m-am oprit si la sfintia voastra sa iau binecuvântare.
Atunci parintele mi-a spus :
– Stiu unde ai fost, fiica mea. Te-am vazut cum te ascunsesesi îndaratul coloanei.
M-au uimit foarte tare cuvintele Bunicutului si felul în care ne cerceta, cu atât mai mult cu cât lucrurile se petrecusera exact asa cum spusese”.

Un alt frate mi-a povestit acestea:
„Fratele meu avea doi copii, dintre care unul suferea de dislexie. Asadar, într-o Duminica ne-am dus la Bunicutul în Kallisia, dupa ce reusisem sa îl conving pe fratele meu sa mearga la Parintele Porfirie, sa vada si sfintia sa copilul.
Odata ajunsi, parintele l-a binecuvântat pe micut, punându-si mâna pe capsor, dupa care ne-a spus amanuntit despre ce era vorba, punând diagnosticul bolii copilului cu atâta precizie încât ne-a lasat muti de uimire.
Îmi aduc aminte ca ne-a spus:
„Acest copil va vorbi când va împlini sase ani si înca atât de mult, încât îl veti sili sa se opreasca. Abia atunci va scapa de aceasta problema pe care o are acum”.
Pe atunci copilul avea vreo trei ani si jumatate.
Într-adevar, odata ajuns la vârsta spusa de Parintele Porfirie, copilul n-a mai avut probleme de vorbire. Însa, continua povestirea fratele, aici as mai vrea sa adaug faptul ca, atunci când ne-am dus la Parintele Porfirie, acesta ne-a spus ca boala copilului a fost cu îngaduinta lui Dumnezeu, pentru îndepartarea parintilor si pentru sporirea lor duhovniceasca. Fratele meu si sotia sa erau oameni ce tineau la Biserica dar, ca multi oameni, nu foarte interesati si nu cu multa caldura în inimi.
Într-o buna zi, îsi continua povestirea fratele, cumnata mea lua copilul si îl duse la un psihiatru pe ascuns, fara sa stie nimeni.
În aceeasi zi i-am telefonat Batrânului sa vad ce face, iar el m-a întrebat:
– Ei, ia spune-mi, de ce a dus cumnata ta copilul la doctor?
Nici eu si nici fratele meu nu stiam nimic despre cele întâmplate, asa ca i-am spus ca nu stiam nimic, iar apoi l-am sunat pe fratele meu, pe care l-am întrebat daca într-adevar cumnata mea dusese copilul la doctor.
– Nu stiu, mi-a raspuns el.
Apoi am sunat-o chiar pe ea si am întrebat-o:
– Ai dus copilul la doctor?
– Da, l-am dus, îmi raspunse.
– Dar nu ti-a spus sa nu-l duca pe micut la doctor, fiindca boala era cu îngaduinta lui Dumnezeu, spre sporirea lor duhovniceasca”. Si tu tot l-ai dus? Mi-a Dar nu ti-a spus Batrânul sa nu-l duci? Bunicutul îmi spusese: „Le-am mai spus si ca nu e nevoie sa mergem cu el pe la toti doctorii, caci se va face bine singur, când va împlini sase ani.
Într-adevar, cu ajutorul Harului dumnezeiesc, Bunicutul a vazut ca au dus copilul la doctor, stia si ce le spusese doctorul si i-a sfatuit sa nu mai mearga la doctor pentru aceasta problema.
Într-adevar, la vârsta de sase ani copilul s-a facut bine. De atunci au trecut zece ani, vorbeste fara nici un fel de problema si toate s-au petrecut întocmai cum a prevazut Bunicutul”.

Ne cunostea gândurile

Într-o zi un frate i-a dat niste bani pentru trebuintele manastirii, vrând în felul acesta si sa îl convinga pe Bunicut, fie sa îi spuna câteva vorbe în legatura cu problema sa, fie macar sa îi acorde mai multa atentie decât celorlalti. Batrânul însa nu putea vorbi cu el. Atunci, iesind afara, fratele îsi spuse în sinea lui: „Eu îi dau atâtia bani, iar el nu mi-a zis azi nimic”. Atunci Bunicutul îl striga sa vina înauntru si îi spuse:
– Ia asculta! Eu nu ti-am cerut niciodata nici bani si nici altceva. De bunavoie îmi dai bani când vii pe aici. De aceea socotesc ca nu cugeti cu dreptate. Si sa sti ca daca ti-am primit banii, i-am primit pentru nevoile manastirii.
Fratele ramase mut de uimire.
Într-o zi parintele îmi vorbea despre ceva, dar eu nu prea îl ascultam cu prea mare atentie. Când m-a întrebat daca am înteles, am raspuns:
– Da, Bunicutule, am înteles.
Parintele a vazut însa ca nu am înteles, si mi-a spus:
– Ia spune-mi, sa vedem ce-ai înteles?
Va puteti da seama cum m-am simtit.
Un frate mi-a povestit acestea:
Muncisem la manastirea Bunicutului, iar seara ne-am asezat putin sa ne odihnim. Ne-am adunat mai multi în jurul parintelui care se asezase pe o piatra, si-l ascultam.
Eu sedeam chiar în fata parintelui, care ne vorbea despre diverse chestiuni privind igiena si o viata sanatoasa în aer liber. În timp ce parintele vorbea, mi-am zis în sinea mea: „Ce tot vorbesti acolo? Mai bine ne-ai spune ceva despre sufletul nostru, decât sa ne spui asemenea lucruri!”.
Atunci parintele se întoarse o clipa spre mine si îmi spuse:
– Hai, mai, ca s-o mântui si sufletul tau!
Apoi reveni la chestiunile de igiena, continuând a vorbi cu ceilalti, care nu au înteles nimic din ce îmi spusese parintele”.

Într-o zi, pe când mergeam împreuna cu parintele pe o carare, în fata noastra aflându-se alti câtiva oameni, Batrânul Porfirie ma întreba:
– Stii la ce se gândeste femeia care merge în fata noastra?
– Nu stiu, i-am raspuns.
– Se gândeste la copilul ei, îmi raspunse parintele.
M-a mirat faptul ca i-a putut citi gândurile.
Ce lucruri minunate afli, vezi si auzi, când te afli în tovarasia unor oameni sfinti, cum era Bunicutul nostru.

Raspundea înainte de a fi întrebat

Într-una din zile când m-am aflat la Atena, m-am dus la Paraclisul Sfântului Gherasim de la Policlinica din Atena, unde se afla Bunicutul, pregatit sa marturisesc pacatele savârsite de la ultima spovedanie. Printre alte pacate pe care mi le notasem pe o hârtiuta, mi-am notat si sa-l rog pe parintele sa ma sfatuiasca ce sa fac si în ce fel sa ma port, pentru a deveni mai bun. Asadar a doua zi m-am dus la biserica. Parintele se afla în dreptul usii din dreapta a Sfântului Altar, cum intri înauntru. M-a primit bucuros si, fara sa-i fi spus pentru ce am venit la el, m-a chemat la el si a început sa ma povatuiasca, spunându-mi:
– Fiule, sa fii mereu bun, sa ierti, sa iubesti, sa-ti faci treaba constiincios, sa te rogi si sa te lupti.
Eu ramasesem mut, fiindca cuvintele sale erau chiar raspunsul la întrebarea pe care voiam sa i-o pun.

Un frate de-al meu era chinuit de o nedumerire: se întreba daca îl iubesc crestineste sau nu.
Odata când ne-am dus la Parintele Porfirie, asa cum faceam adesea, fara sa-l întrebam nimic, acesta ne spuse:
– Ei, cât de mult tineti voi unul la celalalt!
Astfel ne-am linistit amândoi.

Stie ce voiesc cei ce asteapta

Într-o zi în fata manastirii, împreuna cu alti oameni, astepta într-o masina rosie o doamna. Se numea Maria si astepta sa-i vina rândul sa intre la parintele. Batrânul vedea ca femeia avea o problema grava ce o nelinistea foarte tare, de aceea le-a spus surorilor sa o cheme la el peste rândul celor ce stateau acolo pentru a vorbi cu parintele. S-au dus asadar surorile la masina femeii si i-au spus sa intre la parintele, dar ea n-a vrut, fiindca era încredintata ca maicile faceau o confuzie de nume, în privinta persoanei chemate.
Chemând-o a doua oara, dupa ce s-au încredintat ca ea era aceea careia voia parintele sa-i vorbeasca, femeia i-a spus din nou ca trebuie sa fie o confuzie, fiindca parintele nu o cunoaste si nu a mai vazut-o vreodata. Totusi, le-a urmat.
Nu era nici o confuzie, asa cum crezuse Maria, ci Parintele Porfirie voise sa-i vorbeasca despre problema grava pe ce o preocupa.
Reaminteste

O sora mi-a povestit acestea:
„M-a sunat un preot din strainatate si m-a rugat sa îl întreb pe Bunicut daca îi dadea binecuvântarea sa întreprinda niste lucruri ce-l priveau într-o problema personala, despre care îl mai întrebase si în alte rânduri.
Eu însa am uitat sa-i spun imediat Bunicutului, iar a doua zi, pentru prima oara, Parintele Porfirie m-a sunat la birou si, referindu-se la problema acelui preot, îmi spuse:
– Hai, fiica mea, vorbeste!
Dupa ce i-am prezentat problema preotului, mi-a zis:
– Sa faca întocmai cum i-am spus. Cu bine! Si închise telefonul”.
Îl vedea pe cel viclean ispitindu-ne

Un frate mi-a povestit:
„Într-o zi la mine în casa mare zarva. Fiul meu cel mic se rasfata întruna ca un copil ce era, certându-se cu mama sa.
În tot acest timp eu simteam în casa prezenta mea, a sotiei, a copilului meu, dar si pe cea a satanei. Chiar în acele clipe de zarva suna telefonul. Era Bunicutul. Si, înainte de a apuca eu sa termin de spus mica rugaciune pe care o începusem, zicând „Dumnezeul meu, Te rog, alunga-l pe cel viclean din casa mea”, deodata s-a asternut linistea în casa. Ridicând receptorul, am auzit vocea Batrânului ce îmi spunea:
– Gata acum. Cel rau îl pusese pe fiul tau sa se certe cu voi. Hai, la revedere! Mai zise parintele si închise telefonul.
Am ramas uluit de felul în care ne urmarea Batrânul”, spuse fratele.

Un frate îmi povesti acestea:
„Într-o zi îl duceam undeva pe Parintele Porfirie cu masina mea. Cum mergeam asa, vazând la un moment dat un tânar pe o motocicleta care facea niste „figuri” foarte periculoase, îmi spuse:
– Ei, acum vad un diavol care sta chiar lânga el! Necuratul îl pune sa faca ce face, fiindca diavolul nu are dreptul sa-l ucida el însusi. Asadar, îndemnându-l sa faca lucruri de felul acesta, îl face sa se ucida singur”.

Vede gândurile viclene

Acelasi frate mi-a povestit acestea:
„Într-o zi ma dusesem în Kallisia ca sa-l iau pe parintele. Mi-am lasat masina în locul unde începe cararea ce duce la manastire.
Îndata ce m-am dat jos din masina, m-au napadit deodata niste gânduri de hula, pline de nerusinare, împotriva Batrânului, ceva de neînchipuit! Am început sa-mi scutur capul, încercând sa ma lepad de ele. Fiind asadar în starea aceasta, m-am asezat pe o piatra si-am început sa ma rog sa scap de aceste gânduri, stiind ca Batrânul cunoaste aceste lucruri. Si nu ma gândeam atât la Dumnezeu, cât la Bunicutul! În scurt timp gândurile s-au risipit si-am reusit sa ma linistesc.
Dupa vreo douazeci de minute am ajuns la manastire.
Parintele Porfirie ma astepta surâzator în poarta si, îndata ce m-am apropiat de el, mi-a zis:
– Ei nu te necaji. Astea sînt gândurile celui rau, nu ale tale, asa ca nu le da atentie.
Asadar, parintele îmi vazuse gândurile, îmi citise cugetul si de aceea îmi spusese sa nu ma mai gândesc la ele si ca nu sînt ale mele, ci ale celui viclean. Minunate lucruri savârsesc sfintii!”.

Ne pazeste de duhul cel viclean

Un frate mi-a povestit urmatoarele:
„Într-o zi am plecat din Atena împreuna cu Bunicutul, ca sa vedem un teren. Asta se întâmpla înainte sa cumpere terenul pe care se afla acum manastirea. Ne-am dus asadar la Inofita.
Pe drum parintele a început a-mi spune niste lucruri cu un înteles atât de adânc, încât nu l-am putut patrunde. O vreme a continuat sa vorbeasca, apoi deodata a început sa strige:
– Mai omule, pricepi ce-ti spun?
Eu l-am privit cu mirare, spunând în sinea mea: „Doamne, ce-o striga Bunicutul asa tare? Nu l-am mai auzit niciodata strigând asa”. Apoi i-am raspuns:
– Nu, Bunicutule, nu pricep.
A doua zi m-a sunat la serviciu si m-a întrebat:
– Ai bagat de seama ieri ca ti-am vorbit mai tare?
– Da, Bunicutule, i-am raspuns.
– Stii de ce am facut asta?
– De unde sa stiu, parinte?
– Ei bine, fiule, venea un duh necurat ce voia sa-ti sadeasca în minte gânduri de îndoiala despre cele ce-ti spuneam, asa ca am strigat ca sa te scot de sub înrâurirea sa.
– Cum, parinte? Cum e cu putinta asa ceva?
– Ei bine, este. Îti voi spune eu altadata cum anume. Acum, ramâi cu bine, mai zise parintele si închise telefonul.
Altadata l-am întrebat despre aceasta, iar parintele mi-a spus:
– Ei, lasa asta acum. Gata! S-a dus!
„Matematici superioare”, am cugetat eu în sinea mea”.
Ne urmareste rugaciunile

Într-o seara, facându-si rugaciunea, un frate îl ruga pe Dumnezeu, Ca Batrânul sa primeasca un dar din partea sa, ca sa-l pomeneasca mai mult, dupa cum socotea fratele.
A doua zi dimineata Bunicutul îl astepta la usa din dreapta a Sfântului Altar al Bisericii Sfântul Gherasim. Când s-a apropiat, parintele l-a întrebat:
– Ei, ce tot voiai de la mine, de m-ai deranjat toata noaptea trecuta?
I-a spus fratele ce dorinta avea. Atunci parintele i-a spus, surâzând, sa-i cumpere o carte cu titlul „Simbolica” de Androutsos. I-a scris titlul pe o hârtie, iar acela a pus-o de îndata în portofel, unde a si pastrat-o mereu ca sa n-o piarda, de parca ar fi primit un talisman de mare pret.
Apoi, ca sa-l pomeneasca si fratele pe el, Bunicutul i-a spus:
– În fiecare seara, înainte sa mergi la culcare, sa faci zece metanii si sa spui „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma”.
Astfel au aflat amândoi multumire.

O sora mi-a povestit urmatoarele:
„Acum câtiva ani, prin 1985 sau 1986, fiica mea se simtea foarte rau. S-a dus asadar la cardiolog, care i-a spus ca facuse fibrilatie atriala. Medicul a insistat sa se interneze, fiindca altminteri, asa cum i-a spus sotului ei, risca sa faca o embolie.
Îndata ce am aflat acestea, am început a ma ruga cu durere în suflet lui Dumnezeu si Maicii Domnului, sa-i dea zile ca sa-si poata creste cei doi copii mici pe care îi avea.
Îndurerata cum eram, L-am rugat pe Dumnezeu sa o însanatoseasca si, totodata, sa-mi dea un semn din care sa vad ca raspunde rugaciunii mele, ca sa ma mai mângâi putin.
Astfel, în starea în care ma aflam, în aceeasi zi, pe seara, cam pe la ora sase, ma suna un frate din Atena care îmi zice ca Bunicutul îi daduse telefon si-i spusese sa-mi transmita sa nu ma nelinistesc, caci toate vor merge bine, cu ajutorul lui Dumnezeu. Într-adevar, fiica mea s-a facut bine. Ceea ce este cu adevarat important este faptul ca eu ma rugam lui Dumnezeu, aflându-ma în Creta, iar Dumnezeu mi-a trimis raspuns prin intermediul preabunului si sfântului nostru Bunicut.
De buna seama nu era prima data ca Dumnezeu raspundea cererilor mele, prin intermediul Bunicutului nostru, dat fiind ca si în alte rânduri ma înstiintase în acest chip”.
Stia daca a murit cineva

Un frate mi-a spus:
„În ziua de 6 aprilie 1967, pe când ma aflam la serviciu, am fost înstiintat ca sora mea era grav bolnava. În realitate însa, ea murise. Asadar, înainte sa merg la spitalul la care era internata, am trecut pe la Sfântul Gherasim ca sa iau binecuvântare de la parintele. L-am gasit în biserica si l-am întrebat:
– Ce vezi, Bunicutule, despre starea sorei mele?
Parintele mi-a spus:
– Sa sti, fiule, ca Hristos îi învie pe cei morti.
Eu, fara a cugeta prea bine la profunzimea celor spuse de Parintele Porfirie, mi-am zis în sinea mea: „Ce tot zice parintele? Eu, care îl socotesc sfânt, îl întreb despre sora mea, iar el îmi raspunde cu asemenea cuvinte ciudate?”. Am plecat apoi fara a-i spune nimic. Abia când am ajuns la spital si am aflat ca sora mea murise, am priceput întelesul Parintelui Porfirie”.

Într-o zi de vineri, în anul 1977, un frate mi-a povestit acestea:
„Aflând ca mama se îmbolnavise grav, m-am învoit de la serviciu ca sa merg sa o vad, în satul nostru.
Înainte de a pleca spre sat, l-am sunat pe Parintele Porfirie si i-am spus:
– Parinte, mama mea e grav bolnava. M-au anuntat cei din sat si trebuie sa ma duc la ea.
Atunci Bunicutul îmi spuse:
– Ei, mama ta era plina de zile!
Eu n-am priceput prea bine ce voia sa zica. Când m-am întors la Atena, i-am dat telefon Bunicutului. A raspuns o sora, care m-a întrebat:
– A murit mama ta?
– Dar tu de unde stii? am întrebat-o.
– Mi-a spus parintele care a vazut, raspunse ea.
Am sunat iar dupa putin timp si am vorbit cu parintele, care mi-a spus:
– Am vazut ca mama ta a murit si ca sufletul ei este bine. Am vazut ca se ducea la cer.
Îi spusese acestea si sorei cu care vorbisem la telefon. I le spusese înainte sa ma întorc eu din sat si înainte sa-i fi spus ca a murit mama. Într-o sâmbata s-a savârsit. Duminica am îngropat-o, iar dupa-amiaza eu m-am întors si l-am sunat pe parintele de la fratele meu de acasa, care a auzit si el ce am vorbit la telefon cu Batrânul”.
Cunoaste voia lui Dumnezeu

Cunosteam un cleric într-un sat vecin. Odata, pe când mergeam cu parintele, i-am pomenit numele aceluia, iar Batrânul a spus:
– Stii, odata ma dusesem acasa la parintele D. Dupa ce m-a primit, m-a rugat sa-i spun ce vad despre familia lui. Staruind foarte mult, m-a înduplecat. I-am spus asadar sa-mi aduca o fotografie cu întreaga sa familie. A gasit de îndata o fotografie si, dupa ce mi-a dat-o, am început sa-i spun câte ceva despre caracterul fiecaruia. Când însa am ajuns la fiica lui, nu i-am mai putut spune nimic!
– Hai, Bunicutule, spune-mi si despre ea, ma ruga preotul. Spune-mi!
Eu însa, fiindca nu vedeam nimic, i-am spus:
– Asa trebuia sa fie. Cu adevarat asa trebuia sa se întâmple.
Atunci parintele D. Sari în sus si-mi spuse:
– Da, Bunicutule, asa trebuia. Trebuia sa moara, fiindca era bolnava si suferea foarte mult.
Continuându-si povestirea, Bunicutul îmi spuse: „Vezi asadar, ca Dumnezeu vrea sa ne oprim într-un punct, iar ceilalti sa continue. De aceea nu îi puteam spune nimic despre fiica lui”.
Vedea Raiul

Dupa moartea parintelui Yannis K., Bunicutul vazuse ca parintele se afla în Rai, înconjurat de multa lumina. Dupa vreo treisprezece ani s-a savârsit si preoteasa Maria K., iar când fiul sau A., l-a întrebat pe Parintele Porfirie despre parintii sai, acela i-a raspuns:
– Cu mare bucurie se bucura! Îi vad îmbratisati, bucurându-se împreuna de pacea Raiului.
Astfel Parintele Porfirie vedea si sufletele celor raposati, stiind unde se duceau si cum se duceau.

Vedea sfintenia

În ziua de 4 mai 1981 a adormit în Domnul, în Hania, parintele Elefterie, fiu duhovnicesc al Bunicutului. La câteva zile de la moartea parintelui Elefterie, Bunicutul ne spuse:
– Parintele Elefterie e sfânt acum. Doamne, Iisuse Hristoase, ce sfânt este! Este foarte sfânt!

Fiind atent la cele esentiale uita numele

O sora din Creta mi-a povestit acestea:
„Parintele Porfirie venise în vizita în Hania pentru câteva zile. Statea acasa la parintele E. În vremea aceea nu eram foarte apropiata de biserica sau, mai de graba se poate spune ca ma preocupa prea putin. Într-o dimineata ma suna Episcopul nostru, care îmi spuse ca în casa parintelui E. se afla un calugar ce are darul stravederii, si as avea mare bucurie de l-as cunoaste. Urmându-i sfatul, ma-am dus acasa la parintele E., mai degraba curioasa sa aflu cât era de stravazator. Am sunat la usa. Mi-a deschis chiar Parintele Porfirie, care m-a întrebat cum ma cheama. Dupa ce i-am raspuns, m-a luat cu el într-o camera si am început sa discutam. Dupa o vreme, ma întreba din nou cum ma cheama. I-am raspuns iar. Apoi a început sa-mi spuna felurite lucruri si, în timp ce vorbeam, ma tot întreba din când în când cum ma cheama. Eu îi tot raspundeam de fiecare data cum ma cheama. Asta a durat destul de mult. Dupa o vreme, am început sa-mi spun în sinea mea: „I-a gândeste-te ce stravazator trebuie sa fie acest parinte, de vreme ce nu-si poate aduce aminte nici cum ma cheama, desi i-am spus de atâtea ori”.
În clipa aceea, Parintele Porfirie îmi spuse:
– Fiica mea, nu trebuie sa gândesti asemenea lucruri.
Si începu sa-mi spuna tot ce gândeam despre sfintia sa. Într-adevar, a fost o experienta cumplita pentru mine. De atunci nu am mai avut niciodata îndoieli, cel putin în privinta sa”.

Este folosit ca mijloc de mântuire

O sora mi-a spus:
„Odata când m-am dus la Parintele Porfirie împreuna cu sotul meu, acesta i-a spus:
– Eu, Bunicutule, nu prea pricep ce îi spuneti sotiei mele.
Vazându-l suparat, parintele îi spuse:
– În satul vostru aveti niste maslini. Ogorul vostru se afla pe-o costisa si aveti si niste sapaturi în pamânt.
Astfel începu sa-i descrie tarinile pe care le avea în sat, sapaturile în pamânt si alte lucruri, ce-i erau cunoscute doar sotului meu, pentru a-i dovedi astfel netarmurita sa afectiune si iubire pe care le nutrea pentru el. Lucrul acesta l-a impresionat foarte tare pe sotul meu si de atunci si-a schimbat parerea despre Parintele Porfirie”.

Dupa ce a facut o calatorie prin mai multe locuri, întorcându-se Parintele Porfirie în casa unuia dintre fiii sai duhovnicesti, îi spuse fratele acestea:
– Parinte, te rog mult sa-i dezvalui ceva sotiei mele, pentru a deveni mai buna si a se putea apropia si ea mai mult de Hristos.
Întorcându-se spre el, Bunicutul îi raspunse:
– Stii ce-mi ceri, rugându-ma sa fac asta?
– Ce? îl întreba fratele.
– Ei bine, prin ce mi-ai cerut, mai mult se va vatama. E ca si cum i-as pune pe cap o mare greutate, apasând în jos. Asadar, nu-ti voi îndeplini dorinta, ci voi face un lucru din care se va folosi foarte mult.
– Ce, Bunicutule? a întrebat fratele.
– Iata, ma voi ruga pentru ea si astfel va avea un folos înzecit.
– Fii binecuvântat, Bunicutule, zise fratele.
Totusi, ca sa nu-l necajeasca pe acel frate, în momentul când sotia aceluia îi aducea un suc, parintele o întreba:
– Ai cumva o fotografie cu satul tau?
– Da, raspunse aceea.
– Într-adevar, îi aduse o fotografie în care se vedea satul femeii, sat unde cresteau multi copaci, dintr-un capat în celalalt. Atunci parintele o întreba, aratându-i un loc pe fotografie:
– Ia spune-mi, nu cumva aici se afla apa?
– Ba da, Bunicutule, se afla.
Atunci Bunicutul îi arata un alt loc pe fotografie si o întreba din nou:
– Dar aici se gaseste apa?
– Da, Bunicutule, îi raspunse ea din nou.
Apoi parintele îi arata un al treilea loc si o întreba acelasi lucru, iar ea îi dadu din nou dreptate. Atunci parintele îi spuse:
– Bine, fiica mea, acum poti lua înapoi fotografia. E foarte frumos în satul tau.
Auzind acestea, fratele se bucura foarte mult în sine lui de aceste dezvaluiri pe care i le facuse sotiei sale, mai ales fiindca astfel îi împlinise dorinta pe care i-o pusese înainte de a intra în casa lor.
Harisma înaintea vederii

Prevede cele viitoare

În anul 1970, un frate s-a dus pentru a doua oara la Parintele Porfirie, cu care îi facusem cunostinta, iar parintele, printre altele, i-a spus si acestea:
– Vad în interiorul tau o mare putere. O putere extraordinar de mare! Te vad vorbind în adunari, în niste biserici.
Într-adevar, acel frate, la zece ani de la întâlnirea cu Parintele Porfirie, vorbeste în fiecare zi în diferite biserici precum si la posturi de radio despre Biserica lui Hristos. Vorbeste cu dragoste mare, cu osteneala, râvna si mult zel, cu rabdare si stradanie zilnica.
Se va face profesoara

Unui frate ce dorea ca fiica sa sa devina profesoara, Parintele Porfirie i-a spus:
– Îti doresti ca fiica ta sa ajunga profesoara. Ei bine, va ajunge.
Într-adevar, acum tânara este profesoara în învatamântul mediu.
Se va lasa de fumat

Un alt frate mi-a povestit acestea:
„În anul 1967. într-o dimineata, m-am dus la Biserica Sfântului Gherasim, la Bunicutul, împreuna cu mama mea si, dupa ce ne-am spovedit, mai întâi eu si apoi mama, ea, terminându-si spovedania, a iesit afara si m-a gasit fumând – ca pe lânga multe alte cusururi l-am avut si pe acesta timp de câtiva ani – si mi-a facut observatie, privitor la acest rau obicei. Vazând-o necajita, Bunicutul i-a spus:
– Nu te necaji, caci în câteva luni se va lasa de fumat.
Într-adevar, îmi amintesc bine ca dupa trei-patru luni am parasit acest prost obicei si pâna în ziua de astazi, nici macar în gluma n-am mai fumat”.
Cunoaste gândurile si prevede moartea

Aveam agatat în masina, în partea din fata, un sirag de metanii, pe care îl facuse si mi-l daruise sora Parintelui Porfirie, stareta Porfiria, cu multi ani în urma. Vazând metaniile, Parintele Porfirie îmi spuse:
– Aceste matanii ti le-a daruit sora mea, Harikleea (asa se numea înainte Stareta Porfiria), nu-i asa?
– Da, Bunicutule, i-am raspuns. Asa e. Ea mi le-a dat cu multi ani în urma.
Apoi l-am întrebat despre un cunoscut de-al meu, pe nume G.D. Stiam ca parintele fusese invitat la masa la ei acasa într-o seara si voiam sa aflu ce credea parintele despre sanatatea gazdei sale.
– Stii, îmi raspunse parintele, omul acesta va muri peste câteva zile.
Si într-adevar, peste câteva zile muri, întocmai cum prevazuse Parintele Porfirie.
În seara în care fusese invitat la masa acasa la G.D., le-a spus si a facut anumite lucruri. Printre altele, cum stateau toti la masa si mâncau, parintele i-a spus fiecaruia în parte ce fire are si cum se poarta.
Când a venit vremea sa plece, nu voiau cu nici un chip sa-l lase sa se duca acasa, ci au insistat sa ramâna sa doarma la ei. Fiind deja târziu, l-au convins pe Parintele Porfirie sa ramâna peste noapte în casa lor. Înainte sa apuce a se bucura de sederea Bunicutului la ei peste noapte, deodata îl vazura ca se ridica brusc, spunându-le ca trebuie neaparat sa plece, lucru pe care l-a si facut.
Atunci au început sa se întrebe unul pe altul ce s-o fi întâmplat sau ce a cugetat fiecare în sinea lui, de s-a ridicat Bunicutul atât de brusc si a plecat. Dupa ce si-a spus fiecare gândurile, gazda, domnul G.D., spuse:
-Eu, când am vazut cum îl chinuiti pe Parintele Porfirie, insistând sa doarma cu orice pret asta seara la noi acasa, mi-am spus în sinea mea: „De ce l-or chinui asa pe omul asta, în loc sa-l lase sa plece, daca el nu vrea sa stea aici peste noapte? Unde mai pui ca nici nu avem loc destul, ca sa poata dormi si el”. Abia ce mi-am încheiat acel gând, Bunicutul s-a ridicat si a plecat. Asta s-a întâmplat în realitate. Citise gândurile tuturor si de aceea se hotarâse sa plece.

Facea previziuni despre Manastire

Într-una din multele dati când mergeam împreuna la manastire, în anul 1978, Bunicutul îmi spuse:
– Tine firul acesta si trage în jos, fiindca vreau sa facem chiliile manastirii, ca dupa rasarit sa fie luminate toata ziua de lumina soarelui.
Am apucat asadar firul si m-am dus în directia în care îmi spusese parintele, dar în sinea mea cugetam: „Ce manastire crede c-o sa mai faca acum parintele, la vârsta lui si cu bolile pe care le are?”. Atunci Bunicutul spuse:
– Bine, vei vedea…
Într-adevar, acum vad ca lucrarea sa se apropie de sfârsit si îmi spun în sinea mea: „Câta dreptate ai avut, Bunicutule…Fiindca tu vedeai cu adevarat cele viitoare, pe când eu, nu…”.

Sora H. mi-a povestit ca într-o zi sedea pe o gramada de lemne ce se foloseau drept banci, undeva între rulota si baraca unde locuia Parintele Porfirie în perioada 1981-1982, pe vremea când se începuse turnarea betonului pentru ridicarea manastirii, la celalalt capat al terenului.
Batrânul se afla împreuna cu un alt preot, iar eu – îsi continua povestea sora H. – ma aflam putin mai departe, asteptându-mi rândul sa vorbesc cu parintele, dupa ce termina discutia cu acel preot. La un moment dat l-am auzit pe Parintele Porfirie spunându-i preotului niste lucruri ce m-au impresionat foarte mult la vremea aceea:
– Vezi, parinte, locul acesta? Îti spun ca va deveni un însemnat loc de pelerinaj.
Mi s-a parut ca preotul fusese uimit de cele auzite. Atunci Bunicutul a continuat:
– Va deveni un loc de pelerinaj, asa cum este acum insula tinos. Tot asa vor veni si aici. Si se vor face minuni multe.
Apoi, întorcându-se spre mine, îmi spuse:
– Ai auzi prea bine tot ce-am spus. Sa nu mai spui nimanui ce-ai auzit, înainte de adormirea mea. Sa spui cele auzite, abia dupa ce voi fi adormit în Hristos.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s