Arhivă pentru octombrie 10, 2008

de protopresviterul Mihail Pomazanski

Dumnezeiasca Liturghie ocupă locul central în cadrul slujbelor zilnice. Într-adevăr, nu este doar o slujbă, ci este cea mai mare din Tainele Bisericii, taina săvârşirii Jertfei fără de sânge şi a împărtăşirii credincioşilor cu Trupul şi Sângele lui Hristos.

După strădaniile în rugăciune ale întregii zile, după aceste nevoinţe întru rugăciune, se aşterne înaintea credincioşilor sfânta şi tainica Masă[1]. Ea este în chip vădit împlinirea tuturor cererilor, chemarea la Masa Domnului. Şi, de fapt, acolo unde Dumnezeieştile slujbe se slujesc de-a lungul întregii zile, potrivit tipicului[2], Dumnezeiasca Liturghie este primită în acelaşi fel precum se primeşte cina în sânul familiei, chiar şi atunci când nu este nimic atrăgător sau îmbelşugat, de către cei ce lucrează, după ce au isprăvit cu treaba. Cât de mult pierd atunci aceşti oameni, şi cu atât mai mult acele comunităţi parohiale, pentru care toate dumnezeieştile slujbe, chiar şi cele de Duminică, constau doar dintr-o Liturghie! Nu este de mirare aceasta, când pentru oamenii aceştia doar participarea la Liturghie pare a fi o îndatorire şi un chin…

(mai mult…)

Arhimandritul Emilian Simonopetritul

Dacă ar fi să analizăm conţinutul unul suflet doritor de linişte (heisychia), cu siguranţă ca am găsi în el mai mulţi factori care completează, influenţează şi formează chemarea către viaţa monahală. Să menţionăm doar câţiva: 1) Pocăinţa, un dor mistuitor sau o nevoie a sufletului un simţ al naivităţii, al caracterului  iluzoriu şi întunecat al obiectelor şi fenomenelor, mai exact al lucrurilor după care tânjim, al întregii noastre lumi  care nu este altceva decât o imagine sau o amintire a alteia – pământul vieţii adevărate. 2) Dragostea de Dumnezeu, – o preferinţă pentru Împărăţia Sa de dragul Căreia, totul – atunci când e vorba de a câştiga pe Dumnezeu pentru sine – e văzut ca praf si pulbere, chiar acele lucruri care sunt sfinte şi binecuvântate de Biserică, precum soţul sau soţia, căsătoria şi copiii, participarea la viaţa, lucrarea sau comunitatea Bisericii în lume, sfătuirea, milostenia, preoţia, pe scurt, toate convenţiile şi obligaţiile pe care le avem în societate. Nu întâmplător sfântul Vasile cel Mare, de exemplu, interzice monahului să-şi dorească preoţia. Milostenia este un păcat mare pentru monahul care se complace în ea. Sfătuirea e văzută ca părere de sine, egoism. Astfel, putem vedea cum monahismul e aşezat într-o cu totul altă poziţie faţă de cea a restului trupului Bisericii, el suferă o continuă schimbare îndreptată către o lume cu totul deosebită, o comunitate diferită. O aplecare către singurătate, retragere şi înstrăinare (xeniteia), alături de un dor către desăvârşire şi îndumnezeire ambele existând în fiecare suflet ce tânjeşte după singurătate. Sigur, putem aminti multe alte calităţi legate fie de cunoştinţe, educaţie sau comportament – toate nefăcând altceva decât să deosebească viaţa şi activitatea acelora ce trăiesc o viaţă monahală.
(mai mult…)

Ne vorbeste parintele Serafim Rose

Posted: octombrie 10, 2008 in Sfinti Parinti
Etichete:

Scrisoarea ce urmeaza a fost scrisa de ieromonahul Serafim drept raspuns la o intrebare privind indrumarea duhovniceasca.

Draga frate in Hristos:

Salutari intru Domnul nostru Iisus Hristos! Iti multumesc pentru scrisoare. Apreciez seriozitatea a ceea ce ai scris, si voi raspunde cu aceeasi seriozitate.
Trebuie sa iti spun mai inainte de toate ca, dupa cate cunosc eu, nu mai exista in ziua de azi „stareti” – adica batrani cu adevarat purtatori de Dumnezeu (in duhul staretilor de la Optina) care te-ar putea calauzi nu prin intelepciunea lor si prin intelegerea Sfintilor Parinti, ci prin luminarea de la Duhul Sfant. Acest fel de calauzire nu este dat vremurilor noastre – si sincer, in slabiciunea, prihanirea si pacatele noastre, nu il meritam.
Vremurilor noastre le este dat un fel de viata duhovniceasca mult mai modest, pe care episcopul Ignatie Briancianinov, in excelenta sa carte Arena (o ai?), il numeste „viata dupa povatuire” – si anume, trairea potrivit poruncilor lui Dumnezeu asa cum sunt propovaduite in Sfintele Scripturi si de catre Sfintii Parinti, cu ajutorul celor ce sunt in varsta si mai experimentati. Un „staret” poate da porunci; dar un „povatuitor” da sfaturi, pe care trebuie sa le verifici in practica.
(mai mult…)