De ce se înmulţesc divorţurile?

Posted: Octombrie 16, 2008 in Laice
Etichete:, , , , , ,

Dezvoltarea economică, explozia serviciilor, creşterea puterii de cumpărare, lărgirea ofertei de divertisment, mişcările feministe, schimbarea regimurilor politice au determinat restructurarea întregii comunităţii. Toate au produs mutaţii profunde în cadrul familiei. La începutul anilor â80, se discuta deja despre dezintegrarea familiei şi chiar despre posibila ei dispariţie. Sociologia, psihologia aplicată sau antropologia au deschis un vast câmp de cercetare asupra acestor mutaţii, iar rezultatele sunt îngrijorătoare.

Multitudinea de oferte din câmpul muncii, dar şi hăţişul plin de oportunităţi educative, profesionale şi de divertisment, conving pe tot mai mulţi tineri să părăsească, din ce în ce mai devreme, casa părinţilor şi să înceapă o viaţă pe cont propriu. Departe de ea, tinerii tind să recupereze „căminul pierdut“, prin diverse forme de coabitare.

Statisticile arată că numărul cuplurilor necăsătorite ce preferă coabitarea este într-o continuă creştere. La fel şi numărul celor care aleg să împartă aceeaşi locuinţă înainte de a se căsători. În acelaşi timp, vârsta celor care decid să se căsătorească este din ce în ce mai înaintată, în vreme ce, la nivelul societăţilor dezvoltate în general, tinerii încep viaţa intimă la vârste din ce în ce mai mici. (În Portugalia, ea a scăzut, din 1926 în 1973, de la 24 de ani la 20, iar în Marea Britanie de la 21 la 17 ani, iar în Islanda de la 19 la 16 ani).

Creşte numărul familiilor fără copii

Numeroase studii efectuate de-a lungul mai multor ani arată că familiile aleg să aibă copii la vârste tot mai înaintate. Această alegere scade semnificativ natalitatea, întrucât profesia, responsabilităţile faţă de noul născut şi vârsta avansată la care devin părinţi conving pe soţi, de multe ori, să nu-şi mai dorească un al doilea copil. În acelaşi timp, în ultimele decenii, s-a înregistrat o creştere a numărului familiilor fără copii. Un studiu făcut în 1998, arată, spre exemplu, că în landurile din Vestul Germaniei, o treime din cuplurile căsătorite, cu vârste sub 38 de ani, au preferat să nu aibă copii. Creşterea ponderii familiilor fără copii se înregistrează şi în Grecia, în Austria, Finlanda, Portugalia, Franţa sau Suedia.1

Rata divorţurilor creşte, de asemenea, îngrijorător, depăşind în unele state peste 50% din numărul căsătoriilor (Suedia, Belarus sau Finlanda). Ea se menţine la cote ridicate, peste 35%, în majoritatea ţărilor europene. În acelaşi timp, numărul celor care aleg să se recăsătorească, cu alt partener de viaţă, este, de asemenea în scădere.

Există aşadar o creştere alarmantă a familiilor monoparentale. Spre exemplu, în Statele Unite al Americii, în 1880, 8% din copii trăiau în familii monoparentale, fără tată. Astăzi, procentul acestor copii a depăşit în SUA 40%!2

Cum se poate apăra un copil de efectele divorţului?

Cercetările medicale, efectuate de-a lungul mai multor ani, dovedesc faptul că divorţul este un eveniment cu implicaţii psihologice şi medicale majore, atât în viaţa protagoniştilor, cât şi a copiilor lor. Stresul sau tristeţea sunt atât de mari, încât starea de rău se prelungeşte, se amplifică, declanşând, în multe cazuri, afecţiuni severe. Într-o listă a factorilor de stres cu impact major asupra sănătăţii, divorţul este situat în primele locuri, alături de cel cauzat de decesul unui copil sau a unuia dintre părinţi.3

Este adevărat, adulţii pot lupta cu aceste efecte secundare. Ei pot încerca mecanisme de apărare, explicaţii raţionale, strategii de fugă din calea gândurilor negative sau a regretelor. Însă aceasta nu înseamnă că divorţul poate fi depăşit cu uşurinţă, şi fără pagube. Pentru că, în multe dintre situaţiile de divorţ, există cineva care are sigur de pierdut, şi care nu ştie să se apere: copilul.

Ce simte sau ce trăieşte un copil ai căror părinţi s-au despărţit? Şi mai ales, cum se poate apăra el de consecinţele nefaste ale divorţului părinţilor? Într-o carte despre educaţia copilului, tradusă în urmă cu un an şi la noi, unul dintre principiile fundamentale în educaţia copiilor este rezumat astfel: „Copiii învaţă ceea ce trăiesc!“ Or, statisticile arată că foarte mulţi copii din societăţile dezvoltate – în unele cazuri chiar majoritatea lor, traversează, în perioada copilăriei lor, cel puţin una dacă nu mai multe situaţii de criză şi de schimbare a condiţiei familiale. Ei trebuie să treacă, vrând nevrând, printr-un divorţ al părinţilor, fiind nevoiţi să se adapteze la una dintre formele familiale de înlocuire – familia monoparentală, uniunea consensuală sau simpla coabitare.

Faptul acesta este îngrijorător, pentru că divorţul determină o întreagă varietate de stări psihologice negative, intense: de la vinovăţie sau scăderea încrederii în sine, până la panică, furie, depresie şi chiar comportamente criminale sau suicidare. Efectele psihologice ale divorţului sunt, în multe situaţii, mai puternice chiar decât cele cauzate de decesul unui părinte.4 Mulţi dintre copii ajung să aibă chiar probleme de relaţionare pe termen lung, tulburări de vorbire, astm sau migrene, în timp ce copiii care trăiesc împreună cu părinţii lor au în general o stare de sănătate mai bună, cu 30 până la 35%.5 Este aşadar explicabil de ce statisticile arată că 75% dintre copii se împotrivesc divorţului părinţilor. Însă, odată provocat, ei sunt victima lui sigură.

Un simplu parteneriat?

Între cauzele divorţului soţilor, cele mai des invocate de specialişti sunt divorţul părinţilor, în perioada copilăriei lui, sexualitate premaritală şi copii născuţi înaintea căsătoriei, coabitarea înainte de căsătorie sau un statut socio-economic scăzut.6 Pe de altă parte, în multe societăţi dezvoltate, căsătoria este privită ca un un simplu parteneriat. Soţii nu fac altceva decât să negocieze, urmărind fiecare doar păstrarea unui mediu socio-economic sigur şi o stare de bine în spaţiul privat şi public.7 Iubirea pare să nu mai poată fundamenta căsătoria şi viaţa de familie. „Relaţia pură, ţinută laolaltă de sentimentele împărtăşite, este o construcţie fragilă şi vulnerabilă. Nici una dintre părţi nu mai poate fi într-adevăr sigură de cealaltă.“ Oricând, fiecare dintre soţi poate susţine „că mâine nu mai are chef să-şi împartă viaţa cu celălalt şi să rămână împreună“, că are nevoie de „mai mult spaţiu“ şi că a decis, în consecinţă, să îl caute în altă parte. Se crede chiar că, atâta timp cât căsătoriile între parteneri se sprijină doar pe dragoste, ele nu depăşesc aproape niciodată perioada de probă şi seria nesfârşită a încercărilor zilnice.8

Iadul pornografic de pe internet

Însă şi mutaţiile de la nivel cultural pot fi invocate în lista cauzelor care au schimbat simţitor reprezentarea relaţiilor de iubire şi a familiei în general. Trăim într-o lume cucerită de trup, într-o vreme în care spoturile şi panourile publicitare sunt pline de producţii senzualiste. Aruncat în lumea semnelor, trupul ajunge monedă de schimb, pusă să mijlocească mesaje dintre cele mai ridicole, în onoarea unor detergenţi, în slujba unei băuturi fine, pentru blazonul unui autoturism. Stimuli rudimentari au invadat deja mai toate producţiile culturale, mutând idei şi mesaje, goale sau măreţe, în regnul biologiei. Simţurile omului contemporan sunt sub asediu. Există pericolul ca şi artele să fie subjugate aceluiaşi trup, spaţiul mediatic, cel public şi cel virtual să fie, de asemenea, cucerite. Printr-o astfel de cultură, lumea nu se mai poate orienta spre iubirea de semeni, şi cu atât mai puţin spre o iubire angajată pe toată viaţa, cum este cea din cadrul familiei.

Dar gradul de devalorizare a trupului, şi a relaţiilor conjugale este mult mai mare. Iar aceasta se poate vedea în amploarea fără precedent a industriei obscenităţilor. O parte tot mai însemnată din producţiile industriei de film, din literatură, publicistică, turism sau divertisment vizează un conţinut obscen. Industria filmului înregistrează una dintre creşterile cele mai alarmante, tocmai pentru că se poate difuza fără rezerve, într-un vast ţinut dinafara legii: spaţiul virtual. Viciul şi păcatele trupeşti sunt exploatate prin strategii economice elaborate. Mulţi dintre semenii noştri, în loc să lupte şi să biruiască propriile patimi şi pofte păcătoase, caută să le rentabilizeze pe-ale altora, exploatându-le pentru profit! Statisticile arată că, la nivel mondial, există peste 4.2 milioane de websituri cu conţinut obscen (12% din întreg spaţiul virtual), între care mai mult de 100.000 au ca protagonişti minori (deci ilegale!). Lunar, toate aceste websituri adună 72 de milioane de vizitatori din întreaga lume, industria pornografică producând anual, peste 97 de miliarde de dolari! Acestea sunt doar câteva cifre care ne arată amploarea unei culturi care dăunează foarte mult şi curăţiei preconjugale a tinerilor, şi fidelităţii conjugale a părinţilor, şi familiei în general. Dincolo de ele, există chiar mai mult amar şi mult mai multă suferinţă. 2 milioane de femei sunt răpite şi traficate, în fiecare an. Numai în Statele Unite, la fiecare 2 minute, se înregistrează un viol…

Sociologii afirmă că sexualitatea este un fenomen cultural9 ce se doreşte, aşadar, desprins măcar de o parte din exigenţele morale sau etice. Chiar şi aşa, nicicând cultura nu a provocat mai multă dezordine în simţurile noastre şi în puterile sufleteşti ale oamenilor, ca acum. Din orice perspectivă am privi, cu atât mai mult dintr-una creştină, aceste coordonate socio-culturale nu pot fi acceptate. Iar cauza lor stă tocmai în înţelesul pe care îl are iubirea, în valoarea pe care o are trupul în viaţa fiecărui om.

Secretul familiei trainice

Căsătoria se dovedeşte astfel un drum cu puternice valenţe spirituale, nicidecum un angajament social temporar. Ea este esenţială în devenirea soţilor şi a copiilor pe care aceştia îi aduc la viaţă. Însă creşterea spirituală a soţilor, educaţia copiilor, precum şi stabilitatea familei nu se pot realiza doar prin resorturi materiale, sociale, culturale sau psihologice. Tot aşa cum remediile care se impun în situaţiile grele din viaţa familiei nu ţin doar de negociere şi psihoterapii. Câtă vreme nevoia de a iubi şi de a fi iubit este un dat antropologic, aceste nevoi ne fundamentează ca făpturi după chipul lui Dumnezeu. Nu putem nici să le ignorăm, nici să le concediem sumar, nici să le lăsăm la discreţia dispoziţiilor noastre de moment, decât angajând consecinţe grave în planul vieţii personale şi comunitare.

Din perspectivă creştină, oamenii nu se pot desăvârşi singuri. Viaţa plăcută şi confortabilă, scufundată în simţuri, este semnul unei capitulări, în care slăbiciunile sunt pe cale să se dovedească mai puternice decât voinţa. Pe de altă parte, nici plăcerea, nici puterea, nici siguranţa socio-economică, nici strategiile psihologice de negociere a lor nu pot aduna împreună suficiente puncte de sprijin pentru o viaţă de familie autentică. Faptul că, în Ortodoxie, cununia este o taină oficiată în Biserică, în care Dumnezeu Însuşi lucrează la unirea celor doi, face ca şi căsătoria şi întreaga viaţă de familie să se petreacă în pragul cerului, primind o dimensiune care depăşeşte întreaga lume sensibilă.

Legătura dintre viaţa religioasă şi stabilitatea familiei

Atât degradarea familiei, cât şi amploarea obscenităţilor sunt fenomene sociale strâns legate de diminuarea vieţii religioase. Există, spre exemplu, cercetări care dovedesc faptul că viaţa religioasă a soţilor are un impact major asupra stabilităţii căsătoriei. Legătura dintre cele două a fost studiată pentru prima dată în SUA, în 1979. Potrivit rezultatelor, 17% din cuplurile de căsătoriţi care mergeau la biserică, o dată pe an sau mai rar, s-au despărţit după cinci ani de căsnicie, în timp ce numai 7% din familiile celor care frecventau Biserica cel puţin o dată pe lună! Acelaşi studiu, arată că, după 15 ani de căsnicie, 37% dintre cei căsătoriţi care nu au frecventat Biserica divorţaseră între timp, în raport cu numai 14% dintre familiile cu o frecvenţă lunară la serviciile religioase.

Un alt studiu, privind legătura dintre rata divorţului şi viaţa religioasă, a fost efectuat în Statele Unite ale Americii, la mijlocul anilor 1980. În cadrul acestuia, au fost urmărite deopotrivă şi posibila influenţă a altor factori la rata divorţului, precum educaţia, venitul familiei sau vârsta mariajului. Acesta a arătat că stabilitatea familiei este influenţată de calitatea vieţii religioase, înafara oricăror efecte indirecte din partea educaţiei, venitului familiei sau a vârstei mariajului. În familiile cu o viaţă religioasă constantă, riscul divorţului este mult mai mic.10

Taina Cununiei şi îmbrăţişarea umanităţii

Din perspectivă ortodoxă, aceasta se întâmplă nu doar pentru că biserica este un spaţiu în care se invocă în mod repetat texte cu caracter moral sau pentru că ea încurajează fidelitatea. Ci mai ales pentru că, prin Taina Cununiei, Hristos Domnul lucrează desăvârşirea celor doi şi a familiei lor. Căsătoria este o Taină, dar nu în sensul unei poveşti, ci în sensul unei lucrări care depăşeşte puterea noastră de înţelegere, pentru că în ea lucrează Dumnezeu. Taina aceasta depăşeşte cadrele vizibilului. Cununia este poarta prin care umanitatea întreagă intră în viaţa şi în sufletul omului, şi locul pe unde el intră în comuniune cu umanitatea. În binecuvântarea lui Dumnezeu primită la cununie, nu se sfinţeşte doar relaţia celor ce se căsătoresc, ci şi relaţia lor cu lumea. „Bărbatul are în femeie umanitatea întreagă, ajunsă la intimitatea supremă cu el. Şi viceversa. (…) Căsătoria este astfel un drum spre spiritualizarea celor doi soţi, nu numai în relaţia unuia faţă de altul, ci şi în toate relaţiile cu ceilalţi oameni.“11 În jertfa şi iubirea arătată membrilor familiei, în rugăciunea pentru ei, adresată lui Dumnezeu, noi ne pregătim pentru jertfa, iubirea şi rugăciunea pentru alţii, dinafara familiei. În înţelegerea ortodoxă, familia este cea care ne învaţă cum să ne facem din umanitatea întreagă o familie.

Fără copii, familia sărăceşte

Din perspectivă ortodoxă, numai printr-o viaţă de familie începută în Biserică se pune începutul unei iubiri care poate depăşi cu adevărat determinările trupului. Şi numai depăşirea acelora face posibilă descoperirea valorii spirituale a căsătoriei, bucuria jertfei şi deschiderea familiei spre lume. (Şi din această perspectivă, prezenţa religiei în şcoală este esenţială. Este singura disciplină unde tânărul poate descoperi şi înţelege de ce trebuie să facă o selecţie între imboldurile propriului trup. Ora de religie este, într-un fel, singura redută din întreg spaţiul educaţiei instituţionalizate, care mai poate spiritualiza viaţa. Fără dimensiunea ei, civilizaţia noastră riscă să sfârşească înecată în biologie.)

Rugăciunile de la cununie nu evită deloc să vorbească, inclusiv, despre unirea intimă dintre soţi. Însă aceasta pentru că numai în căsătorie, unirea aceea „devine un mijloc de unire sufletească completă“, o adâncire tot mai mare a ei.12

Mai mult de atât, soţul şi soţia nu sunt, unul pentru altul, un fel de capăt de drum, ci fiecare este prilej pentru celălalt de a ieşi din sine, în stare de iubire către semeni. Printr-o iubire curată, nepătimaşă, cel iubit ne atrage înafara noastră, salvându-ne de propriul egoism. În acest fel, familia se descoperă ca jerfă rânduită de Dumnezeu pentru întreaga noastră viaţă. De aceea, Ortodoxia mărturiseşte că fără copii, născuţi sau adoptaţi, căsătoria se sărăceşte de substanţa ei spirituală. Pentru că numai prin copii, soţii pot depăşi şi ultima capcană a egoismului, cea a iubirii reciproce şi egoiste. Familia este o iubire care trebuie să crească şi să se extindă. În ea, soţul şi soţia se îmbrăţişează, cuprinzând însă şi pe copiii care se nasc din iubirea lor. Pe măsură ce jerfta lor unul pentru altul şi a lor pentru copii creşte, îmbrăţişarea aceasta poate cuprinde pe tot mai mulţi dintre apropiaţii lor. Şi în Hristos, Care sfinţeşte dragostea dintre ei, şi îi întăreşte în jertfa lor unul pentru altul, ei ajung să iubească şi să îmbrăţişeze spiritual pe toţi cei ce poartă chipul Lui, adică întreaga umanitate.

1 Robert Cliquet, Major trends affecting families in the new millennium. Western Europe and North America, p. 9

2 Horn Wade, „Fathers, Marriage and Welfare Reform“, Hudson Institute Executive Briefing, 1997

3 Harold G. Koenig ş.a, Handbook of Religion and Health, Oxford University Press, 2001, p. 192

4 Robert E. Emery, Marriage, Divorce and Childrenâs Adjustment, Sage Publications, 1988, la http://www.marriage-success-secrets.com/index.html

5 Deborah A. Dawson, Family Structure and Childrenâs Health and Well Being, în Journal of Marriage and the Family, Vol. 53, No. 3 (Aug., 1991), pp. 573-584

6 D. B. Larson, J.P. Swyers, S. Larson, The Costly Consequences of Divorce, National Institute for Healthcare Research, Rockville, 1995, apud. Harold G. Koenig, op. cit., p. 195

7 New Dictionary of The History of Ideas, Maryanne Cline Horowitz editor, Thomson Gale, 2005, vol. 2, p. 778 – 788

8 Zygmunt Bauman şi Tim May, Gândirea sociologică, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 136 – 137

9 Ibidem

10 Harold G. Koenig, op. cit., p. 196

11 Pr. Dumitru Stăniloae, Teologia Dogmatică Ortodoxă, Editura IBMBOR, p. 126 – 127

12 Ibidem

Diacon Sorin Mihalache

Anunțuri
Comentarii
  1. ioana spune:

    Buna ziua,

    Nu contest cele afirmate in articol, insa ma vad nevoita sa contrazic cateva afirmatii. Eu am divortat de curand. Am doi baieti de 4 si respectiv 2 ani. Sunt niste copii reusiti. Am reusit sa trec peste tristetea divortului cu ajutorul parintilor mei. Sunt momente cand baiatul cel mare ma intreaba de tatal lui. Nu-l mint, ii explic pe intelesul lui ce s-a intamplat si apoi ne luam cu joaca. Nu exista sa fiu trista in fata lor, nu-l denisgrez pe tatal lor de fata cu ei si eu zic ca reusesc sa fac fata acestei perioade. Mergem la biserica in fiecare duminica, ne rugam chiar si pentru tati. Deci, nu e chiar o tragedie, ideea e ca persoanele care trec prin divort sa fie impacate cu ideea in sine, sa se linisteasca, sa se roage la Dumnezeu pentru liniste sufleteasca iar in fata copiilor sa ne comportam normal. Si nu se va ajunge la suicid, etc.
    Cu speranta,
    Ioana

  2. florian spune:

    Eu cred ca daca la divort mirii ar fi obligati sa plateasca daune invitatilor de atunci, de la nunta, sa restituie plicurile grase la fiecare familie atunci nu s-ar mai ajunge atat de usor la divort.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s