„Drepturile omului” sunt drepturile diavolului

Posted: Octombrie 27, 2008 in Articole, Inselari, Politic
Etichete:

Interviu cu Părintele TIMOTEI de la Vaduri

Părinte, familia ortodoxă, familia modernă în general, se află în criză, mai exact într-un amplu proces de disoluţie în aceste vremuri, prin divorţuri, imoralitate, grave neînţelegeri între soţi, între părinţi şi copii, abandonuri, migraţie spre alte ţări etc. Aceste probleme ajung şi la scaunul duhovnicului. Cum vedeţi refacerea familiei creştine tradiţionale?

– Oricine observă uşor că starea familiei acum este dezastruoasă. Când se încearcă repararea situaţiei acesteia nu se folosesc mijloacele adecvate. Este ca şi cum ai avea un pacient care trebuie operat urgent, iar tu îi prescrii ceaiuri. Pentru duhovnic şi pentru mamă, într-o familie, este foarte important să formeze oameni, să educe. Numai că astăzi femeia nu mai vrea să fie mamă, refuză să nască, avortează fără limite, iar dacă are copii, refuză să-i crească şi să-i educe. Este mai important de mii de ori să stea lângă copii şi să-i formeze, decât să alerge la serviciu şi să pună pe altcineva să-i educe pruncii. A nu creşte copiii în frica de Dumnezeu este la fel de grav cu a-i ucide.

Am preluat comportamentul occidentalilor faţă de familie şi faţă de copii…

– Dacă până acum copiam occidentul, fiind în urmă cu două-trei decenii, în prezent înaintăm cu viteză maximă, încât, la rele, am devenit sincroni cu apusenii care sunt apostaţi. Se ştie, în vremea de apoi, oamenii vor fi apostaţi de la capăt la altul al lumii.

Pentru tineri, astăzi, unele păcate sunt… virtuţi, negrul e alb, răul e bine şi aşa mai departe. Ce credeţi că trebuie făcut pentru ca oamenii tineri să vadă adevărul aşa cum este în realitate şi să conştientizeze marasmul în care vieţuiesc?

– Cei care sunt responsabili, adică mai sunt capabili să deosebească binele de rău, să dezvăluie prin toate mijloacele, să deconspire starea de păcătoşenie în care ne aflăm cu toţii. Mass media răspândeşte răul moral şi răul sub toate aspectele, îl promovează cu asiduitate. Dacă mai sunt, în societate oameni care se opun acestei situaţii, să reacţioneze, să vorbească, să scrie, să distribuie un pliant, o broşură, un CD, un DVD, o casetă, o carte prin care se indică răul, se semnalează pericolele, se arată calea de întoarcere, de pocăinţă. Asta, acum, câtă vreme mai sunt rătăciţi dispuşi să citească, să primească un mesaj, să asculte un cuvânt, că va veni vremea, şi a şi venit pentru mulţi, când vor refuza, nu vor mai primi nimic, vor considera convenabil relativismul şi nihilismul lumii postmoderne. Se înmulţesc acum sataniştii şi lumea va fi a lor. Este important, în această lucrare, să vieţuim noi înşine creştineşte şi apoi să răspândim cuvânt către ceilalţi, pentru a fi convingători, întâi de toate, prin faptele noastre. Şi, atenţie, repet, orice cuvânt duhovnicesc am promova către oricine, să fie întemeiat pe învăţătura Sfinţilor Părinţi.

În toate cazurile de inversare a valorilor morale, sociale, de săvârşire a celor mai urâte şi grele păcate, oamenii actuali, mai ales tinerii, se îndreptăţesc prin drepturile omului. De fapt, Părinte, ce sunt aceste drepturi prin care se „asfaltează autostrada spre iad”?

– Drepturile omului sunt drepturile diavolului asupra omului. Din cele trei principii masonice, „libertate, fraternitate, egalitate”, aflate la baza tuturor revoluţiilor, au decurs toate urâciunile care distrug viaţa şi mântuirea a miliarde de oameni astăzi. Conţinutul „drepturilor omului” este demonic, scopul este incitarea la păcate, eliminarea oricărei frâne şi oricărei limite în făptuirea păcatelor, scoaterea completă a lui Dumnezeu din mintea oamenilor. Nici un articol din „drepturile omului” şi din legile care le statuează nu se poate întemeia pe Legea lui Dumnezeu, fie Vechiul, fie Noul Testament. Dacă le suprapui pe Legea lui Dumnezeu, atunci vezi că drepturile omului sunt false, sunt făcături diavoleşti, forme de înrobire pe vecie a oamenilor.

În acest context al dominaţiei demonice se înscrie şi şcoala românească actuală, în care răzvrătirea elevilor de toate vârstele e din ce în ce mai accentuată, pregătirea şcolară tot mai slabă, deşi mulţi sunt înscrişi parcă pe bandă rulantă la masterate şi doctorate. Practic, deşi mai există oră de religie în şcoală, majoritatea elevilor l-au scos pe Dumnezeu din viaţa şi din comportamentul lor. Au mai rămas mânăstirile şi babele să ţină credinţa. Oare asta înseamnă să ne îndreptăm spre Occident?

– Fără doar şi poate, dar nu oricum, ci cu paşi mari şi foarte rapizi. Alergăm cu sufletul la gură spre nenorocire. Am prins treapta de viteză maximă pe direcţia iadului. Numai taina mărturisirii, care acum e batjocorită, ar putea să-i mai oprească pe unii şi chiar să-i întoarcă din drumul pierzării. Oamenii citesc lucruri deşarte, pierd ore şi nopţi la televizor şi la calculator pe Internet, dar trăiesc o îngrozitoare ignoranţă duhovnicească. Pe aceasta ar trebui să o combată cu putere preoţii la scaunul spovedaniei, pentru că, aşa cum spuneam mai înainte, unul din uriaşii pe care se aburcă diavolul cu toate păcatele spre mintea oamenilor este necunoaşterea lui Dumnezeu. De aceea am insistat atât, la începutul acestei convorbiri pe necesitatea aflării cuvântului Sfinţilor Părinţi. Dacă un om păcătos, un rătăcit, intră în contact cu învăţătura unui Sfânt Părinte să ştiţi că intră şi sub ocrotirea acelui sfânt, sub lucrarea unui duh curăţitor şi îndrumător.

Credeţi că societatea românească, aflată în starea actuală de cădere, se mai poate însănătoşi?

– Nu ştiu. Parcă Părintele Adrian Făgeţeanu spunea că acum îşi mai pot reveni anumiţi inşi, dar sănătate duhovnicească, morală şi chiar trupească pe familii întregi, pe localităţi, pe ansamblul societăţii e greu de crezut că se mai poate obţine. Poate persoane izolate…şi numai în condiţiile unei pocăinţe râvnitoare şi pline de trudă.

Sursa:http://credinta-ortodoxa.ro

Anunțuri
Comentarii
  1. Victor Roncea spune:

    Mare adevar. Mare tristete.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s