Utopia multiculturalismului, închipuire diavolească distrugătoare

Posted: Octombrie 27, 2008 in Articole, Inselari, Laice, Politic
Etichete:,

Motto: „Umanitatea de astăzi, pare a nu mai fi decât o enormă gură care pronunţă, fără emfază şi la nesfârşit, Numele Omului”. Pierre Manent

Statul în locul lui Dumnezeu

Trăim într-o epocă a descompunerilor, a incertitudinilor, a falselor ideologii, guvernată de globalizarea care afectează societăţile umane de o manieră complexă şi contradictorie. Dacă ne raportăm la procesul globalizării mondiale şi privim mondializarea prin succesiunea etapelor pe care le parcurge, putem afirma că globalizarea practică, precede unificarea politică şi socială, iar aceasta precede unificarea, uniformizarea conştiinţelor.

Un sociolog, al cărui nume nu mi-l amintesc, spunea că, la acest ultim nivel se vede măsura puterii intuitive a umanităţii. Într-adevăr, lumea tinde în mod natural către o unificare, dar din păcate ea reuşeşte – cel puţin până în prezent – să se unească mai degrabă în jurul unor false ideologii, al unor utopii, decât în jurul unei spiritualităţi unice. Să ne aducem aminte că, liberalismul a fost acela care a ignorat adevăratele finalităţi ale competiţiei feroce şi ale ultramaterialismului. Iar ca o consecinţă nefastă, în ultimele decenii, utopia liberală a înfundat lumea în haos, împingând-o spre libera concurenţă, fără a construi însă, în prealabil, un sistem puternic de protecţie care să fie în stare să îmblânzească tendinţele dominatoare şi acaparatoare ale pieţii. În plan spiritual, trăim într-o lume care l-a dezinvestit pe Dumnezeu din funcţiile tradiţionale şi în care adepţii ateismului înlocuiesc transcendenţa lui Dumnezeu cu Statul, iar Biblia cu noile norme europene, menite să ne indice cum să supravieţuim în postmodernitate. Identităţile sunt tot mai fragilizate, noi raporturi de forţă impun un nou tip de valori, răspândite de noi mijloace media care anunţă crepusculul naţionalismelor, protecţionismelor şi tuturor formelor de izolaţionism, în timp ce, în faţa noastră se prefigurează un viitor aparţinând multiculturalismului, una dintre acele utopii ale secolului XXI, de care vom vorbi pe parcurs. Într-unul din eseurile sale Ovidiu Hurduzeu scria: ,,Logica economică a societăţii globale are nevoie de un om golit de substanţa ontologică, transformat când este pus în faţa unui calculator, în simplu element branşat la o reţea rizomică. Iată motivul pentru care sunt cultivate minorităţile, marginalii. Din punct de vedere al circulaţiei capitalului, este de preferat un homosexual unui român. Homosexualul nu este ataşat de un loc, rămâne homosexual şi la New York şi la Paris şi la Bucureşti. Românul are rădăcini, tot la Vintileanca lui de acasă îi va sta gândul, oriunde îl muţi, bineînţeles, dacă este un român adevărat şi nu un simplu bonjurist sponsorizat”. Cultura şi arta nu pot rămâne imune la această persistentă presiune pusă de utopiile care ne alimentează, de cele mai multe ori prin mesaje subliminale, conştiinţele. Scriitorul, artistul, sunt cei care mai pot trage un semnal de alarmă adresat celor de care depind marile decizii globale, un apel la preîntâmpinarea dezastrului care îi va include, în cele din urmă, şi pe ei. Astfel, nu pare deloc surprinzător ca, în aceste condiţii, contraponderea religiei să devină o constantă tot mai marcantă în viaţa social-politică şi spirituală. Confuzia, descurajarea şi fatalismul, componente de bază ale noilor utopii, conlucrează în disperata încercare de a regăsi un centru, oricât de incert, care să confere sens şi coerenţă acestor înscenări ale contemporaneităţii. Cum s-a văzut recent, statul, dar mai ales „satul global”, încearcă el însuşi, prin metode specifice, adesea abuzive şi secrete, să devină acest centru. Centrul unei societăţi ideale şi, în acelaşi timp, imposibile.

False închipuiri ca soluţii practice

Făcând câţiva paşi prin istoria gândirii europene, istoricii atribuie gândirii utopice, o dublă funcţie: de critică radicală a lumii existente (pe care utopienii nu vor atât să o transforme cât s-o înlocuiască cu alta) şi de propunere a unor noi idealuri. De la Thomas Morus, autorul celebrei lucrări,Utopia, apărută în 1516 şi până astăzi, utopia a ajuns să fie un gen literar, fiind astfel investigate mii de scrieri, care vorbesc în esenţă despre lumi ficţionale mai mult sau mai puţin perfecte, dar şi despre descoperirea conceptului de ,,utopie negativă”, în care lumea construită, e o lume pe dos, o lume plină de lucruri şi fapte oribile, cu o desfăşurare impresionantă a răului. Pe lângă toate acestea, există şi utopii neliterare, cu un accentuat caracter experimental, scrise, în primul rând, cu dorinţa de a fi puse în practică. Într-un dicţionar al gândirii politice se insistă asupra faptului că utopismul nu este o ideologie, ci o metodă specială de reflecţie asupra politicii şi a societăţii, prin care se caută ,,forma perfectă de organizare socială”. Cercetătorii fenomenului utopic încearcă, pe de o parte, să definească utopia pornind de la capacitatea ei de a exprima sau propune o altă lume, o realitate alternativă, adesea imposibilă; pe de altă parte, există alţii care clasifică utopiile în funcţie de gradul lor de realizare sau de angajare socială, dar şi unii care explorează funcţia socială sau politică a gândirii utopice, un fel de supapă care eliberează nemulţumirile în continuă creştere ale unor populaţii ale globului.

Sursa:http://credinta-ortodoxa.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s