Arhivă pentru octombrie 29, 2008

Ion Aldea Teodorovici s-a născut în 1954, de Buna-Vestire, în orăşelul Leova. Dragostea faţă de muzică i-a fost cultivată de părinţi. Tatăl său, Cristofor Teodorovici, a fost preot, dar, în perioada de ocupaţie sovietică, a trebuit să se retragă din biserică, să-şi ascundă în sine credinţa în Dumnezeu care, precum zicea Ion într-un interviu, îi dă omului putere să supravieţuiască şi să devină, pur şi simplu, artist, ca să nu fie persecutat de nimeni. Câţiva ani, părintele său e solist în Capela corală „Doina”, apoi, căsătorindu-se cu Maria Aldea, medic, se întoarce acasă, în orăşelul Leova, unde lucrează ca profesor de muzică şi conduce corul Şcolii moldoveneşti nr. 2 din localitate. De la tatăl său, Ion a moştenit dragostea faţă de muzica sacră, care l-a inspirat în piesele pe care avea să le scrie mai târziu. Şi tot la îndemnul tatălui, la vârsta de cinci ani, a început să studieze vioara şi pianul. Fratele său, Petre Teodorovici, devenit şi el compozitor, a crescut mai mult în casa bunicilor, iar Ion a fost mai mult „băiatul tatei”… Dar, ca şi fiul său Cristi, la numai zece ani, Ion a rămas fără tată.

__________________________________________________________________________________

Doina si Ion Aldea Teodorovici-Rasai

Doina si Ion Aldea Teodorovici-Eminescu

Doina si Ion Aldea Teodorovici – Bucurati-va

In Memoriam-Doina si Ion – Doua lacrimi gemene

Doina si Ion Aldea Teodorovici – Floare dulce de tei

_______________________________________________________________________________

(mai mult…)