File de Pateric-Viaţa în lume

Posted: Noiembrie 3, 2008 in Articole, Lumea Ortodoxiei
Etichete:, , ,

1. Părintele Ilarion a venit să facă sfeştanie în casa unuia dintre ucenicii săi, un tată foarte mâhnit că nu avea mai mulţi bani pentru a le asigura copiilor o hrană mai bună şi pentru a le lua haine mai frumoase.

A doua zi, părintele i-a spus:

– Stăteam ieri la masă cu tine şi copiii tăi. Am spus cu toţii rugăciunea şi am început să mâncăm. Masa era sărăcăcioasă, aşa cum mi-ai spus că e la voi de obicei. Dar mi se părea că cel mare avea în farfurie miere, tu cu soţia şi cu cel mic aveaţi pâine şi cel mijlociu avea mizerii. Mi-a descoperit Dumnezeu că băiatul cel mare, mulţumindu-I pentru bucatele pe care le mănâncă, ia plată de la Dumnezeu. Tu cu soţia şi cu cel mic nici nu cârtiţi, dar nici nu sunteţi mulţumiţi cu ceea ce aveţi. Iar cel mijlociu, nemulţumitor fiind, pierde plata sărăciei. Aceeaşi mâncare o aveţi, dar fiecăruia i se socoteşte după măsura sa.

Era un bătrân mare şi văzător cu mintea, şi s-a întâmplat ca el odată să şadă cu mai mulţi fraţi la masă şi, când mâncau ei, lua aminte bătrânul cu duhul şi vedea că unii mănâncă miere, alţii pâine, iar alţii baligă. Şi se minuna şi se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, descoperă-mi taina aceasta, că aceleaşi bucate fiind puse pe masă înaintea tuturor, când mănâncă se văd aşa schimbate”. Şi i-a venit lui glas de sus, zicând: „Cei ce mănâncă miere sunt cei ce cu frică, cu cutremur şi cu bucurie duhovnicească şed la masă şi neîncetat se roagă şi rugăciunea lor ca tămâia se suie la Dumnezeu. Cei ce mănâncă pâine sunt cei ce mulţumesc pentru împărtăşirea celor dăruite de la Dumnezeu, iar cei ce mănâncă baligă sunt cei ce cârtesc şi zic: «Aceasta este bună, aceasta este putredă». Deci nu trebuie să zicem acestea sau aşa să socotim, ci mai vârtos să proslăvim pe Dumnezeu şi laude să-I înălţăm Lui, ca să se plinească cuvântul cel zis de Apostol: ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi”. (21-281)

*

2. Aşteptând să le vină rândul să se spovedească, două femei au început să vorbească despre credinţa în Dumnezeu. Încetul cu încetul, discuţia a deviat spre subiecte lumeşti, în cele din urmă transformându-se în bârfă. Când au început să vorbească despre scandalul pricinuit de dezvăluirile amantei unui om cunoscut, pe care mass-media îl luase în vizor, i-au cerut părerea unei femei care până atunci nu intrase în discuţie. Aceasta le-a spus:

– Dacă vreţi să vă spovediţi, lăsaţi păcatele altora şi vedeţi-le pe ale voastre. Iar dacă vreţi să le analizaţi pe ale altora, atunci amânaţi spovedania pe altă dată. Ori una, ori alta.

S-au adunat odată cei din Schit, certându-se pentru Melchisedec şi au uitat să cheme pe avva Copri. Mai pe urmă chemându-l, îl întrebară de aceasta. Iar el, lovindu-se de trei ori peste gură, a zis: „Vai ţie, Coprie! Vai ţie, Coprie! Vai ţie, Coprie! Căci cele ce ţi-a poruncit Dumnezeu să le faci le-ai lăsat şi cele ce nu le cere de la tine le cauţi”. Şi, auzind fraţii acestea, au fugit la chiliile lor. (3-125)

*

3. Era o femeie care rămăsese văduvă cu două fetiţe. Ea îşi iubea foarte mult soţul şi nu vroia să se mărite a doua oară. La un an de la moartea soţului ei, la sâni i se formaseră nişte noduli. Când s-a dus la doctor, acesta a întrebat-o:

– Ai o viaţă sexuală normală?

– V-am spus că sunt văduvă, domnule doctor.

– Văduvă, am înţeles, dar nu ai relaţii cu nici un bărbat?

– Nu, şi nici nu am de gând.

– Treaba ta. S-ar putea ca nodulii aceştia să fie de la lipsa relaţiei tale cu un bărbat. Dacă vrei să te gândeşti la sănătatea ta şi la binele copiilor tăi, ar fi bine să te gândeşti să fii cu cineva. Altfel, te distrugi şi psihic, şi fizic. Nu trebuie să te măriţi ca să scapi de hormoni, îi spuse doctorul, ironic.

Ajungând la duhovnicul său, femeia îi spuse cu ochii în lacrimi ce aflase de la doctor.

– Nu te îngrijora. Doctorii spun multe prostii. Vrei să te măriţi din nou?

– Nu, dar dacă trebuie… Nu vreau să curvesc.

– Nu trebuie să te măriţi numai ca să ai cu cine să te culci. Dacă vrei să rămâi văduvă, vei avea mare plată de la Dumnezeu.

– Dar cu nodulii, cum rămâne?

– O să ne rugăm la Maica Domnului, şi or să treacă.

După câteva luni, femeia s-a dus din nou la doctor, pentru control.

– Văd că eşti bine, sănătoasă. Cum e, ai ţinut seama de sfatul meu, nu? Un bărbat e un bărbat.

– Nu, domnule doctor. M-am rugat la Dumnezeu şi m-a ajutat… Precum puteţi vedea şi dumneavoastră.

Un frate oarecare, dacă a venit ziua începerii Sfântului şi Marelui Post, a pus în sine hotărâre şi făgăduinţă înaintea lui Dumnezeu că nu va ieşi afară din chilia lui până în ziua Sfintelor Paşti. Şi aşa şi-a gătit în chilia sa toate cele ce-i trebuiau lui în timpul postului până la Paşti. Şi s-a închis tare, ca să nu poată intra nimeni la dânsul.

Iar vrăjmaşul diavol, neputând răbda hotărârea şi făgăduinţa acelui frate şi începerea cea bună şi silinţa lui, a vrut să-l smintească din hotărârea sa, să-l scoată afară din chilie şi să-şi calce făgăduinţa pe care a făcut-o înaintea lui Dumnezeu. Şi aşa i-a umplut chilia cu păduchi de lemn puturoşi, atât de mulţi, încât nu era nicăieri loc în chilie, cât ai pune vârful degetului unde să nu fie păduchi. Peste tot era plin şi nu se vedeau pereţii chiliei, nici podelele, nici pâinea, nici apa şi toate vasele erau pline. Iar el, văzând atâta urâciune şi grozăvie şi o pedeapsă ca aceea în chilie, se mira foarte. Şi a cunoscut că este ispită diavolească, dar răbda mereu vitejeşte şi se întărea, zicând în cugetul său: „Măcar de mă va pedepsi Dumnezeu până la moarte, dar eu din chilie afară până în ziua Paştilor nu voi ieşi. După cum am făgăduit lui Dumnezeu, aşa voi face”.

Iar Dumnezeu, văzând bărbăteasca lui răbdare, când a fost în duminica a treia a Sfântului Post, a poruncit furnicilor să intre în chilia lui, să-i scoată toţi păduchii din chilie. Şi aşa au venit şi au intrat în chilia lui o mulţime de furnici, ca la un război cu mare vitejie şi cu mânie asupra păduchilor de lemn. Şi au acoperit mulţimea furnicilor toţi păduchii. Fratele stând, căuta şi se minuna de un lucru ca acesta, că fiecare furnică ieşea din chilie pe ferestre, pe unde intrase, trăgând câte un păduche de lemn afară. Şi aşa, într-un ceas, i-au scos şi i-au curăţit pe toţi din chilie. Pentru aceea, fraţilor, bună este răbdarea în ispite, pentru că cei ce rabdă cu mulţumită, ajung la bun sfârşit. (5-340)

*

4. Într-o noapte, în timp ce se ruga, Dumnezeu i-a descoperit părintelui Serafim că două dintre ucenicele sale au murit. Uneia, care crescuse cu greu doi copii, fiind văduvă şi fără să fie ajutată, au venit îngerii să îi ia sufletul, cu toate că fusese o femeie cârtitoare şi cădea des în deznădejde.

Cealaltă murise pe patul de boală lângă care se aflau soţul şi cei şase copii. Când a murit, nu au venit îngerii să îi ia sufletul. Cât trăise, ea Îi mulţumea tot timpul lui Dumnezeu pentru grija cu care o înconjura.

Părintele a întrebat: „Cum, Doamne, pe cea care cârtea au luat-o îngerii şi pe cealaltă nu?”

Domnul i-a răspuns: „Amândouă s-au mântuit. Dar prima a avut o cruce mult mai grea decât cealaltă. Dacă cea de-a doua ar fi trecut numai un an prin încercările prin care a trecut prima, credinţa i s-ar fi zdruncinat. Când avea necazuri, imediat soţul ei era lângă ea şi o întărea. În timp ce văduva plângea, şi nu o mângâia nimeni”.

Povestit-a unul din părinţi: erau doi fraţi aproape de el, unul străin şi altul cunoscut. Şi cel străin era puţin mai lenevos, iar cel cunoscut foarte osârduitor. Şi s-a întâmplat de a murit mai înainte cel străin. Bătrânul, fiind văzător cu mintea, a văzut mulţime de îngeri cum povăţuiau sufletul celui străin. Şi dacă au ajuns la cer şi era aproape să intre, s-a făcut cercetare pentru dânsul şi a venit glas de sus zicând: „Vădit este că era puţin trândav, dar pentru înstrăinarea lui deschideţi-i!”. Apoi a adormit şi cel cunoscut, adică cel [care era din acel] loc şi în vremea morţii au venit toate rudeniile lui. Şi a văzut bătrânul că nu este nici un înger nicăieri şi s-a minunat.

Atunci a căzut cu faţa la pământ înaintea lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, cum cel străin, fiind trândav, a dobândit astfel de slavă, iar osârduitorul acesta nu s-a învrednicit de nimic de acest fel?”. Şi i-a venit glas către el, zicând: „Osârduitorul, când era să moară, a deschis ochii săi şi şi-a văzut rudeniile plângând şi i s-a mângâiat sufletul. Dar cel străin, deşi era trândav, pe nimeni dintre ai săi n-a văzut şi, suspinând, a plâns, iar Dumnezeu l-a mângâiat pe el”. (4-400)

*

5. La o întâlnire cu tinerii din parohia sa, un duhovnic deschise vorba despre ispitele pe care le aduce televizorul. La un moment dat, unul dintre tineri, Toni, făcu referire la o emisiune religioasă pe care o vedea în fiecare săptămână:

– Nu ştiu cât o să mai dureze emisiunea asta, pentru că, spre deosebire de alte emisiuni religioase, aici se prezintă fără modificări învăţătura ortodoxă. Nu sunt invitaţi nici sectanţi, nici vorbitori de alte religii. Este o emisiune cu adevărat folositoare.

– Da, spuse Bogdan, un alt tânăr, dar ai văzut şi tu ce urmează după ea.

– Ce urmează? întrebă părintele.

– Urmează un talk-show moderat de o prezentatoare foarte vulgară, răspunse Bogdan.

– Ţie cum ţi se pare talk-show-ul?, îl întrebă părintele pe Toni.

– Nu ştiu, părinte. Cum se termină emisiunea religioasă, sting televizorul şi fac altceva. Sunt foarte presat de timp…

– O, de ar înţelege toţi creştinii cât de important este timpul. Nu ne mai întâlnim cu clipa care trece.

– Dar de unde ştii, Toni, ce merită să vezi şi ce nu?

– Îmi iau programul şi îmi însemnez toate emisiunile care cred că merită să fie văzute.

– Şi ai timp să le vezi pe toate? Nu ziceai că eşti presat de timp? întrebă Bogdan.

– Nu sunt prea multe, cam trei-patru pe săptămână. Şi uneori mai văd câte un film. În rest, nu mă uit la televizor.

O fată interveni în discuţie:

– Asta e cea mai bună soluţie. Să îţi iei programul şi să îţi alegi ceea ce vrei să vezi. Nu are rost să stai tot timpul în faţa ecranului aşteptând ceva interesant.

Părintele spuse:

– Dacă omul ar şti cu adevărat ce să aleagă, ar fi bine. Numai că mulţi se mint singuri şi stau ore întregi în faţa televizorului închipuindu-şi că se aleg cu vreun oarecare folos. Şi de multe ori cunoştinţele aflate de la televizor nu ajută la nimic altceva decât la risipirea unui timp care ar putea fi folosit mai bine. Oricum, Toni face foarte bine; cum se termină emisiunea care îl interesează, stinge televizorul.

Auzindu-l pe părinte, Bogdan îşi dădu seama cât greşea. Se uita foarte mult timp la televizor şi, chiar dacă uneori vedea ceva de folos, rămânea în faţa ecranului şi după aceea …

Odată preotul Schitului a mers la arhiepiscopul Alexandriei pentru o trebuinţă bisericească. După ce s-a întors şi a venit la Schit, îl întrebau fraţii, zicând: „Cum ai umblat, avvo? Ce ai văzut în oraş?”. Răspuns-a lor: „Eu, fraţilor, altă faţă de om n-am văzut în cetate, decât pe arhiepiscopul”. Iar ei, auzind aceasta, se minunau şi, după acest cuvânt al lui, au început toţi fraţii foarte tare a păzi acel obicei, adică a-şi păzi ochii lor de vederile nefolositoare. (16-280)

*

6. Părintele Ioan şi cântăreţul său au fost chemaţi la un parastas de către un om care făcuse o sponsorizare pentru pictarea bisericii. Parastasul avea loc într-o vilă luxoasă. După ce părintele a binecuvântat masa, toţi s-au apucat să mănânce.

Încetul cu încetul, atmosfera devenea din ce în ce mai zgomotoasă, ca şi cum ar fi fost vorba de o petrecere, nu de un parastas.

– Să plecăm, părinte, a spus cântăreţul.

– Nu, mai stăm puţin, a spus părintele.

La un moment dat, cineva a vrut să asculte muzică lăutărească:

– Puneţi muzică, să se bucure şi mortul…, a zis unul dintre meseni, veselindu-se.

– Da, părinte, să punem muzică, doar fiecare are modul lui de a se despărţi de cei care i-au fost dragi, a spus cel care sponsorizase biserica, dând drumul la casetofon.

– Frate, dar nu toate Îi plac lui Dumnezeu, şi nici nu îi sunt de folos celui răposat. Parastasul se face pentru morţi, nu pentru rudele îndurerate.

Cântăreţul i-a şoptit părintelui:

– De asta râd sectanţii de credinţa noastră şi spun că nu îi ajută cu nimic pe morţi faptul că rudele lor se ghiftuiesc, în timp ce săracii primesc abia o bucăţică de pâine şi puţină colivă.

– Să plecăm de aici, a spus părintele cântăreţului. Şi apoi, privindu-l în ochi pe sponsor, a zis:

– De-acum începe petrecerea, nu mai e loc pentru parastas…

S-a făcut pomană în muntele lui avva Antonie şi s-a aflat acolo un vas cu vin. Şi luând unul din bătrâni un văscior şi un pahar l-a dus la avva Sisoe şi i-a dat lui şi a băut. Asemenea şi al doilea şi a primit. Apoi i-a dat lui şi al treilea şi nu l-a luat, zicând: „Încetează, frate, au nu ştii că este de la satana!” (8-208)

*

7. În Duminica Sfintei Maria Egipteanca, un părinte hirotonit de curând a început un cuvânt despre pocăinţă. A dat câteva exemple de sfinţi care au părăsit păcatul. În biserică se auzeau şuşoteli. Unii credincioşi, în special cei mai în vârstă, nu păreau prea interesaţi de subiect. Două femei depănau amintiri din tinereţe, altele vorbeau deşertăciuni, comentând lungimea fustei unei femei care venise prima dată în acea biserică sau mirosul neplăcut al cerşetorilor de la poarta bisericii.

Părintele a continuat:

– Dar există şi mulţi păcătoşi care nu vor să audă de pocăinţă. În parohia noastră, de exemplu: avem un caz, un om căruia îi place să bea mult, despre care vă voi spune câteva cuvinte. Omul acesta, pe care îl cunoaşteţi cu toţii, este un caz care pare irecuperabil.

Încet-încet, credincioşii care şuşoteau începură să fie atenţi: predica devenea interesantă şi pentru ei – se gândeau că poate părintele va da şi nişte amănunte picante, pentru a le putea discuta la masa de prânz cu cei care nu veniseră să se împărtăşească din frumuseţea sfintei slujbe.

– Să vă spun cât de tare a căzut în patima băuturii acest om? întrebă părintele, mirându-se câtă linişte se făcuse în biserică. Nu, nu o să vă spun. Am vrut numai să vă daţi singuri seama că, atâta vreme cât vă vorbeam despre îndreptarea vieţii, unii şuşoteau. Cum a venit vorba despre un păcătos care poate fi bârfit, care poate fi arătat cu degetul, s-a făcut linişte. Nu vă voi mai spune altceva astăzi, decât atât: dacă veniţi la biserică din orice alt motiv, şi nu pentru a fi în comuniune cu Dumnezeu şi a vă ruga împreună cu ceilalţi, dacă vă interesează numai subiectele de bârfă sau subiectele care vă ridică în proprii ochi, făcându-vă să vi se pară că sunteţi superiori celor care stau la această oră în faţa televizoarelor, ar trebui să vă daţi seama că greşiţi. Biserica este casa lui Dumnezeu. Vreţi să o transformaţi în sală de spectacol, în salon de bârfe? Să nu fie aşa! Luaţi aminte la cursele vrăjmaşului care, dacă nu a reuşit să vă împiedice să ajungeţi la biserică, se luptă să vă sucească minţile şi să vă îndemne să vorbiţi în loc să vă rugaţi sau să ascultaţi cuvinte de folos. Aş mai fi avut multe să vă spun, dar o să vi le spun altădată. Vă las să vă gândiţi singuri dacă vreţi să mergeţi pe calea mântuirii. Şi, dacă nu vreţi, nu ştiu ce rost are să mai veniţi la biserică. Iar dacă vreţi, nu ştiu ce rost are să şuşotiţi şi să clevetiţi, în loc să vă rugaţi lui Dumnezeu cu zdrobire de inimă…

Povestit-a iarăşi despre alt bătrân care şedea în pustie că s-a rugat lui Dumnezeu să i se dăruiască lui ca niciodată să nu dormiteze când se porneşte vreo vorbă duhovnicească, iar de va aduce cineva cuvinte de clevetire sau de vorbă deşartă, îndată să adoarmă, ca să nu guste auzurile lui acest fel de otravă. Şi acesta zicea că diavolul este silitorul vorbei deşarte şi luptătorul a toată învăţătura duhovnicească, aducând şi acest fel de pildă. „Că vorbind eu, zice, pentru folos către oarecari fraţi, de atâta somn adânc au fost cuprinşi, încât nici genele ochilor nu puteau să le mişte. Eu, vrând dar să arăt lucrarea demonului, cuvânt de vorbă deşartă am adus la mijloc, de care, făcând haz, numaidecât s-au trezit. Şi suspinând am zis: «Cât timp pentru lucruri cereşti vorbeam, ochii voştri, ai tuturor, de somn erau cuprinşi, iar când cuvânt deşert a curs, toţi cu osârdie v-aţi deşteptat. Pentru aceea, iubiţilor fraţi, mă rog, cunoaşteţi lucrarea demonului celui viclean şi de sine luaţi aminte, păzindu-vă de dormitare când faceţi ceva duhovnicesc sau ascultaţi ceva».” (6-121)

Din „Patericul Mirenilor” de Danion Vasile

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s