“…educatia si cresterea duhovniceasca a copiilor începe în pântecele mamei”

Posted: Noiembrie 20, 2008 in Lumea Ortodoxiei
Etichete:, , , , , ,

7973

Monah Zotic (Gaevski) (Manastirea Noul-Neamt)

Vârsta prescolara (0-6 ani)
Sa ne întrebam, de la ce vâr-sta începe educatia cres-tina a copiilor? Intuitia ne sugereaza: de la cea mai frageda. Ba si mai mult, mitropolitul Anto-nie de Suroj ne spune ca: “Mie mi se pare ca educatia si cresterea duhovniceasca a copiilor începe în pântecele mamei. Si daca mama traieste întru Hristos, daca traieste o viata curata, o viata în rugaciune, daca primeste Sfintele Taine ale Bisericii, atunci si copilul participa la acestea toate. De aceea, pe parcursul tuturor lunilor pâna la nastere, copilul este una cu mama si nu e posibil nici într-un chip sa-i desparti”.

Ca copilul se educa înca în pântecele mamei, ne marturisesc si multi medici prin asa-numita peda-gogie embrionara. Si ,într-adevar, e imposibil întâi sa cresti copilul, si pe urma sa-l educi – totul se face concomitent. Educatia crestina începe din frageda copilarie, la început pe copil îl educa mama, mai pe urma toti casnicii si, în fine, când copilul poate ramâne un timp îndelungat fara parinti, la aceasta se mai adauga si educatia scolara, care are tot o importanta mare.

În prima perioada a vietii copilului (0-3 ani), pe care Piage a numit-o “stadiu sensomotor”, din pruncul mic de tot creste un om mic, care merge, fuge si vorbeste, îsi exprima gândul, gustul, recunoaste si iubeste unele persoane, se teme de altii, poate fi vesel, bucuros, curios, trist, mâhnit. La trei ani, copilul începe sa cunoasca lumea casei sale si pe cea înconjuratoare, acumuleaza o sumedenie de impresii. În aceasta perioada este momentul cel mai activ al educatiei de catre mediul înconjurator. De aceea e bine când la mediul casnic se adauga în chip armonios si mediul bisericesc, dar nu se recomanda ca în sufletul copilului ele sa se contopeasca.

Biserica Ortodoxa, mai mult decât celelalte confesii, întelege importanta acestei vârste. Pe parcursul primelor saptamâni de viata, pruncul “face cunostinta” cu trei Taine Bisericesti – Botezul, Mirungerea si Împartasania. Pentru dânsul se savârsesc slujbe bisericesti speciale, în timpul carora copilului i se da nume si i se face îmbisericirea. Biserica îl înzestreaza pe copil cu harul Duhului Sfânt si îl apara pe el cu mult înainte de a se trezi în el ratiunea si constiinta. Prin aceasta, Biserica recunoaste existenta subconstiintei în adâncul “eului” constient, si din aceasta cauza este necesar a-l lumina pe el.

Educatia copilului în aceasta perioada are loc acasa. Unicii educatori pe care îi stie copilul sunt parintii ori cei ce îi înlocuiesc. Despre procesul educational al pruncilor, se poate vorbi ca de o dezvoltare totala în atmosfera relatiilor familiare strânse. În acest proces, nu se poate vorbi despre “învatarea” copilului, cu toate ca el afla pe parcursul primilor trei ani ai vietii foarte multe informatii.

Într-o oarecare masura se poate vorbi de o “slujire preoteasca” a parintilor crestini. Dupa cum spune pedagogul Sofia Culumzina: “Parintii parca savârsesc taina, deoarece îl introduc pe Dumnezeu în viata copiilor sai, iar viata copiilor o dedica Domnului”. Tot ceea ce face mama pentru copil, capata un continut religios, daca ea traieste cu dragoste si cu purtare de grija. Calitatea dragostei pe care o are mama depinde si de cât de strâns legata este ea de Dumnezeu. Dragostea mamei poate sa se transforme într-o asuprire, ea poate fi umpluta de frica si, uneori, mama poate fi nenorocita, egoista, astfel încât ea nu mai are posibilitatea sa-si iubeasca copilul. Pruncul în asemenea situatii ramâne un nenorocit religios. Dar dragostea responsabila, neschimbabila, pâna la semijertfire, îl educa pe copil, indiferent de firea religioasa sau nu a mamei. Copilul care nu stie de frica si nenorocire, care cu bucurie intra în lumea aceasta, devine religios.

Dragostea mamei e competenta sa-i împartaseasca copilului practica religioasa a maturilor, practica rugaciunii, viata liturgica a Bisericii. Perceptia religioasa a copilului poate fi pur sensibila si reala.

În Evanghelie este un loc unde Hristos “s-a mâniat” când ucenicii cu înfocare începeau sa tâlcuiasca învatatura (pildele) Lui cu prea mult zel si nu dadeau voie copiilor si mamelor sa se apropie de El. Mântuitorul le-a spus ca împaratia lui Dumnezeu apartine unora ca acestia, si cel care nu va primi învatatura Lui ca acesti copii, nu va intra în împaratia lui Dumnezeu. (Marcu X, 13 – 16). El le-a aratat atitudinea lui Dumnezeu fata de copii: i-a cuprins si i-a binecuvântat, punându-Si mâinile peste ei. Dragostea lui Hristos nu s-a exprimat prin predici, nici prin pilde, ci pur si simplu prin atingere fizica. El le-a dat posibilitate copiilor sa-L simta fizic, si aceasta perceptie a lui Dumnezeu de catre copii, aceasta simtire a harului divin nu este întâmplatoare, ci plina de un continut religios: “Cine nu va primi împaratia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea.” (Marcu X, 15).

Viata Bisericii noastre ne ofera posibilitatea de a simti valorile religioase pur fizic. Lasa copilul sa tina cruciulita la piept, sa atinga si sa sarute icoanele, sa simta mirosul tamâiei, buzele sa primeasca Împartasania si sa simta gustul ei, sa simta picaturi de apa sfintita pe fata, sa asculte cântari, sa-si faca semnul sfintei cruci, chiar daca acestea îi par lui o joaca. Toate aceste simtiri, retrairi în Biserica noastra nu sunt niste lucruri neînsemnate, marunte, care mai târziu, la vârsta matura, se înlatura.

Tot ceea ce un crestin ortodox a încorporat pe parcursul întregii sale vieti, nu se pierde, fie ca este o actiune, un gest ori o retraire. Copilul, întâlnindu-se cu ele, capata o adevarata experienta a participarii sale la viata Bisericii. Dar, tot odata, nu trebuie sa uitam de un lucru important în viata copilului. Biserica pentru copil permanent trebuie sa fie un “loc înalt”, sfânt, unde putin “îi este frica”, unde nu se joaca. La trei ani, copiii sunt capabili sa perceapa atmosfera praznicala a sarbatorilor ca: Nasterea Domnului, Sfintele Pasti, zilele de nastere si altele.

Dar mai presus de toate cele spuse mai sus, în privinta dezvoltarii religioase a pruncului, ramâne lucrarea sfânta, tainica a harului Sfântului Duh, care-l hraneste pe el. Nimeni nu poate sa spuna si sa masoare cu precizie în ce masura Tainele Bisericesti actioneaza asupra pruncului. Noi numai cu credinta si cu evlavie putem sa ne straduim ca aceasta cale a lucrarii Sfântului Duh sa se deschida copiilor nostri.

Vârsta de la 3-6 ani

În aceasta perioada, copilul gaseste la toate o cauza, stie raspunsul la orice întrebare, îl satisface orice raspuns, netinând cont de logica lui. În afara de aceasta, copilul se considera pe sine cauza tuturor celor ce se petrec. La aceasta vârsta, copiii învata repede sa vorbeasca, întelegând totodata si vorbirea altora. Cu dânsii pot comunica nu numai parintii, ci si prietenii, educatorii, oamenii straini, la educatori aparând o asa metoda reala, precum comunicarea verbala. Acestia, spre exemplu, pot sa-i spuna povesti, dar trebuie sa le aleaga minutios.

Copiii de vârsta prescolara pot sa asculte povesti cu durata nu mai mult de cinci minute, copiii mai mari – nu mai mult de zece. Povestirile trebuie sa fie însotite de gesturi si sunete, copiii putând sa repete unele sunete, sa imite miscari, sa arate marimea obiectelor care au fost amintite de catre povestitor, sa priveasca cu atentie ilustratii mari si stralucite, sa se atinga de ele. Subiectul trebuie sa fie clar si simplu, cu o dezvoltare treptata, fara adâncirea în timp si spatiu. Daca se vorbeste despre trecut, atunci cel mai bine este sa se foloseasca expresii ca “demult – demult”, “ieri” sau, pentru cei mai mari “când eram eu mic”. Daca se vorbeste despre o distanta, e destul de spus: “aproape”, “nu departe de aici”, “departe – departe”. Perceptia copiilor este lipsita de notiuni ca: “adevar”, “natiune”, “credinta”, “dreptate”, chiar si “dragoste”, cu toate ca ei pot sa înteleaga ce înseamna “bun” sau “rau”(despre om). Unui copil nu i se vorbeste despre emotiile care îi sunt necunoscute.

Vârsta de la 3 pâna la 5-6 ani e o vârsta a dezvoltarii fizice, când dominanta în partea exterioara a activitatii psihice a copilului este joaca, dar în partea launtrica, el capata sensul matur al vietii. La patru ani, capacitatile îsi încep activitatea. Nu în zadar anume la aceasta vârsta copiii încep sa se joace imitându-i pe maturi. De exemplu, jocuri ca: “copiii si mama”, “vânzatori si cumparatori” s. a. Ei se deprind cu aceea cu ce traiesc maturii. În gradinitele de copii, astazi se descopera jocuri neasteptate, spre exemplu: o educatoare povesteste despre un joc pe care ea l-a observat la copiii din grupa sa. Jocul se numeste: “Noi ne-am certat în timp ce am stat la rând”. Pentru acest joc, copiii aleg un vânzator, un director al magazinului, pe cei care stau la rând si pe unul care a întârziat, si-l pun în urma rândului. În timpul acesta, începe o sfada între vânzator si cei ce stau la rând. Jocul se termina în momentul în care vine directorul magazinului si face ordine. Acest joc, copiii îl jucau cu o aprindere si patima deosebita. Analizând acest joc, s-a constatat ca între copii se stabileste un statut ierarhic. S-a dovedit ca directorul permanent era ales numai din unii si aceiasi doi-trei copii. Alti trei, apropiati ai lui, pe rând erau alesi vânzatori, iar ceilalti copii erau cumparatori. Întotdeauna copiii care erau asupriti si înjositi erau dintre cei care întârziau. Sensurile percepute la aceasta vârsta constituie fundamentul memoriei pentru toata viata.

În “fiicele si mamele”, acestea din urma bat copiii, baietii (tatii) iau cureaua, pentru a-si pedepsi copiii. S-a descoperit ca copiii, jucându-se deseori, pricinuiesc isterii ori se sfadesc, chiar se si bat. Copiii întruchipeaza chipurile desertaciunilor orasenesti. Probabil, astazi copiii simt o necesitate de a schimba starile violente din jocurile lor. Aceasta nu înseamna ca educatorii, parintii sau supraveghetorii trebuie sa participe la joc, ci copiii trebuie îndemnati sa se joace singuri, sa fie învatati sa traiasca launtric jocul.

La cele spuse mai sus, se poate mentiona ca copilul la vârsta aceasta este extrem de individual. Deseori, copilul se joaca singur, îndeplinind doua roluri .

Dorinta de a obtine laude si recunostinte este destul de puternica la orice vârsta. Copilul poate avea un comportament normal înaintea semenilor si a maturilor, preaia usor instructiunile care îl învata cum sa se comporte în biserica si alte locuri. La aceasta vârsta, el nu este capabil sa deosebeasca realul de fantastic, iar adeseori, când povesteste despre o întâmplare adevarata, încetul cu încetul începe sa alunece pe o panta a vorbelor incredibile. Daca pedagogii ar fi avut posibilitatea sa auda ceea ce copiii relateaza acasa din lucrurile întâlnite la scoala, ar fi ramas mirati.

Dezvoltarea morala a copiilor mici este foarte primitiva. Cuvinte precum: “baietel rau”, “fetita frumoasa”, “neascultator” nu se folosesc în prezenta copiilor, deoarece acestia nu trebuie sa auda astfel de cuvinte. El nu este capabil sa înteleaga, nu este capabil sa distinga ceea ce este bun de ceea ce este rau, ceea ce este actiune de ceea ce este iscodire si curiozitate. În unele cazuri se admit si astfel de afirmatii, dar, de obicei, ele nu se recomanda.

Fiind prunc, el îsi cunoaste propriile capacitati, dar acum se trezeste în el sentimentul mândriei, dorindu-si laude si merite, iar mai apoi va delimita cele doua notiuni: bun si rau (comportamentul lui fiind chiar influentat de acestea). Copilul la cinci ani stie ca Dumnezeu vrea ca noi sa fim buni doar pentru faptul ca asa trebuie sa fim, dar cele doua concepte apar vag conturate. De aceea prescolarului îi sunt inaccesibile întelesurile unor cuvinte precum: pacat, pocainta, rascumparare, moarte, înviere, viata dupa moarte, si asta în ciuda faptului ca el stie despre moartea unor apropiati sau despre nasterea unui copil, aceste formulari îi sunt primitive si superficiale.

Aceasta vârsta este caracterizata de dinamism, ceea ce-l determina sa nu sada prea mult într-un loc, si are tot timpul înclinatia de a mesteri ceva. Chiar daca lucrul marunt înca nu-i da puteri, totusi el cu placere foloseste în joaca lui acuarele, creioane, plastelina, nisip. Orice lucru trebuie sa se desfasoare pe o perioada scurta de timp, iar roadele sa fie vizibile. Materialele si instrumentele pretioase nu-i sunt de nici un folos, dar în schimb are nevoie de spatiu pentru lucru si miscare. În zilele noastre, lumea înconjuratoare a prescolarului nu se limiteaza doar la casa sa, dar totusi parintii ramân “atotputernici”. Orice pericol care apare poate fi cu usurinta înlaturat de catre mama, asta contrar celor pe care copilul le crede. Un asemenea sentiment de “atotputernicie dreptjudecatoare si iubitoare” poate sa-i fie de folos, conturându-i-se astfel primele “imagini” despre Dumnezeu.

La vârsta de cinci ani, copiii sunt predispusi sa-si însuseasca o expunere simpla a povestirilor biblice despre facerea lumii. Copilul poate fi îndemnat sa participe la aceasta povestire, spre exemplu, rugându-l sa-si închida ochii, pentru a-si putea “închipui” întunericul care a fost pâna ce Dumnezeu a facut lumea, iar pe urma sa si-i deschida, pentru a-si închipui lumina.

Trebuie, de asemenea, sa-si dezvolte si simtul tactil prin atingerea diferitor lucruri precum: frunze, flori, seminte, copilul având totodata înclinatie sa imite diverse animale, zborul pasarilor. Istorisirile biblice au o mare însemnatate, de aceea i se pot spune diverse povestioare despre grija lui Dumnezeu fata de creatia Sa, despre corabia lui Noe, despre salvarea lui, a familiei lui si a animalelor, despre porumbelul care, zburând dupa terminarea potopului, s-a întors cu o ramurica verde. Aceste informatii teoretice, combinate cu joaca, îi ofera copilului o imagine de ansamblu a lumii create. Povestirile care relateaza minuni se însusesc foarte repede, dar cel mai bine este ca aceste minuni sa nu fie aprofundate, deoarece copilului îi sunt neîntelese. Grija Mântuitorului fata de oameni, Adam si Eva în gradina raiului, numirea de catre Adam a animalelor, izgonirea din rai, promisiunile lui Dumnezeu – iata câteva povestiri care pot constitui baza preînchipuirii Creatorului. Copilul nu va întelege notiuni precum “cadere”, “pacat”, “mântuire” dar îi plac istorioarele care au asezate în centrul lor imaginea Mântuitorului si iubirea lui fata de copii. Daca copiii participa activ la aceste jocuri, este bine ca unele si aceleasi povestiri sa-i fie repetate, asta si din motiv ca jocurile le sunt dragi, putând chiar sa le joace în fiecare zi.

Copilul de cinci ani, care traieste într-o familie ortodoxa si care participa la viata bisericeasca, acumuleaza anumite rezerve religioase ale închipuirii dumnezeiesti. În el se naste imaginea unui Dumnezeu care a facut totul, care este bun si atotputernic. Copilul atribuie unele calitati proprii lui Dumnezeu parintilor, precum: puterea, dragostea, atotcunoasterea. Caracterul parintilor influenteaza constiinta religioasa a copilului, iar cu ajutorul povestirilor si imaginilor, copilul îsi formeaza o anumita imagine despre Iisus Hristos ca persoana, nestiind ca Dumnezeu si Hristos sunt una. Nevoia de concretizare a acestui fapt, copilul nu o simte, dar el trebuie învatat sa-si faca semnul crucii si sa pronunte cuvintele: “În numele Tatalui, al Fiului si al Sfântului Duh”. Aceste cuvinte nu sunt legate de obisnuitele povestiri despre Dumnezeu, ceea ce înseamna ca el trebuie introdus în taina Sfintei Treimi. Exista si un pericol în pedagogia crestina prescolara, si anume: istorisirile despre Sfânta Scriptura, despre Iisus Hristos se transforma în ceva frumos, dar care s-au petrecut demult. Imaginea bisericii apare la copil sub forma unei cladiri, si cu cât este mai cunoscut aranjamentul, cu atât mai confortabil se simte. El trebuie sa stie cum sa se comporte, cum sa-si faca corect semnul crucii, cum sa sarute icoanele, cum sa se comporte la împartasanie, cum sa primeasca binecuvântarea. Desigur, acestea tin de partea exterioara si sunt mecanice, dar ele daruiesc copilului sentimentul apartenentei la biserica, biserica devenind a doua lui casa.

Un lucru important în viata bisericeasca a copilului este participarea la Sfintele Taine. Prin Sfânta Taina a Euharistiei, în viata copilului intra harul lui Dumnezeu, care reprezinta ese nta vietii crestine. Desi eficienta, aceasta lumina nu poate fi cuprinsa rational, el putând doar sa înteleaga ca se petrece ceva important, deosebit, sfânt. El percepe astfel aceasta taina, deoarece parintii si toti cei care iau parte la ea se comporta fata de ea cu sfintenie si respect. Daca ar fi sa-i explici copilului Taina Euharistiei, se poate mentiona ca ea este hrana sfânta care ne-a dat-o Dumnezeu si ca Iisus Hristos a descoperit-o ucenicilor sai atunci când a cinat ultima data cu ei. Totodata, se mai poate specifica ca El singur ne-o da când noi ne împartasim, nestiind nimeni exact cum se petrece aceasta mare Taina. Încercarile de a explica copiilor micuti cuvinte precum “Luati, mâncati, acesta este Trupul Meu”, “Beti dintru acesta toti, acesta este Sângele Meu” sunt inutile si uneori au chiar consecinte grave. De pilda, un pedagog nu prea abil, explicând nereusit semnificatia Împartasaniei, i-a speriat pe copii, asa ca acestia, duminica, au refuzat sa se împartaseasca. Copilului de trei ani, care se apropie de împartasanie, i se va povesti despre Cina cea de Taina ca de un eveniment facut în amintirea lui Hristos si care a fost descoperit prima data ucenicilor Sai. Afirmatiile teoretice pot fi suplinite de icoana “Cina cea de Taina”, situata deasupra usilor împaratesti. Copilul de cinci ani care traieste într-o familie crestina acumuleaza diverse cunostinte despre atitudinea crestina fata de viata, despre sarbatori si evenimente ca: Nasterea Domnului, Sfintele Pasti, Cununia, Botezul, sfintirea caselor, înmormântarea s. a.

Toate acestea influenteaza constiinta copilului, punându-si ulterior amprenta si asupra personalitatii lui.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s