Cititul, într-o societate în care copiii preferă să se uite la televizor

Posted: Decembrie 13, 2008 in Stiinta si Religie
Etichete:, , , , , , , , , , , ,

copilul si televizorul
– Copiii nu numai că citesc mai puţin decât cei din alte generaţii, dar se şi dove­desc incapabili de a înţelege un material simplu, a lega cuvintele în frază constru­ind înţelesul, a-şi aminti sau aplica tot ceea ce au citit.
– Cercetătorii de la Universitatea din Leyden pun în evidenţă câteva din meca­nismele prin care televiziunea subminează lectura.
– Vizionarea TV, arată Maria Winn, înseamnă o experienţă complet diferită de aceea presupusă de lectură sau, mai precis, inhibă disponibilitatea creierului de a-şi dezvolta capacitatea de a citi.
– Lectura, constituind pentru omul societăţii urbanizate una din principalele mij­loace ale dezvoltării corticale, eliminarea acesteia prin vizionarea TV, îl lipseşte pe copil de posibilitatea de a ajunge, din punct de vedere mental, la nivelul celor care au trăit fără televizor.

Studiile realizate în America demonstrează că „majoritatea tinerilor întâmpină mari dificultăţi în înţelegerea unui text ce depăşeşte nivelul gimnaziului, în a trage concluzii dincolo de faptele simple, în a urmări punctul de vedere al autorului sau succesiunea unei argumentaţii, ori în a-şi prezenta propriile argumente. Copiii nu pot înţelege (pătrunde semnificaţia), nu-şi pot aminti şi aplica tot ceea ce au citit.
La tinerii de colegiu se manifestă un declin atât în abilitatea de a citi, cât şi în interesul pentru lectură, în ciuda iniţiativelor naţionale şi locale pentru îmbunătăţirea instrucţiei lor. Cel mai recent raport NAEP a constatat că doar 5% dintre absolvenţii de liceu pot stăpâni într-un mod satisfăcător materialul folosit, de obicei, la nivelul colegiului” (53).
Există, oare, o legătură între vizionarea TV şi declinul abilităţii de a citi? Maria Winn răspunde la această întrebare arătând că, într-un studiu făcut pe un grup de 500 de copii între 9 şi 10 ani, toţi au decla­rat că preferă să se uite la televizor decât să citească. Aceasta este de
fapt situaţia generală la nivelul tuturor societăţilor occidentale, unde s-a generalizat ritualul zilnic al vizionării TV. (54) Chiar şi în România este uşor de constatat că nici copiii şi nici tinerii crescuţi cu TV nu mai ci­tesc cărţi. „Televizorul este mai provocator, mai relaxant, nu pretinde nici un efort, spun copiii şi de aceea îl preferă.” (55)
De altfel, obişnuinţa de a citi a fost substituită cu vizionarea TV şi pentru cei mai mulţi dintre adulţi. (56) Diferenţa dintre copii şi adulţi, în toate aceste ţări, este însă semnificativă. Cu toate că mulţi dintre adulţi se uită astăzi la televizor mai mult decât citesc cărţi, faţă de tinerii crescuţi în faţa micului ecran au avantajul că, atunci când citesc o car­te, înţeleg din conţinutul acesteia cu mult mai mult decât pricep tinerii generaţiei TV, parcurgând aceeaşi carte. Nu este vorba de o lipsă de maturizare ideatică, ci de incapacitatea de a înţelege sau a lega sensul cuvintelor în frază.
Într-un simpozion desfăşurat în anii ’70 în America, profesorii au luat în discuţie această problemă. „Tot mai mulţi copii, chiar dacă sunt inteligenţi sau provin din familii cultivate, nu reuşesc să-şi însuşească mecanismul lecturii, să înţeleagă ceea ce citesc.” (57) Faptul se explică uşor, având în vedere rezultatele studiilor efectuate de doi cercetători de la Universitatea Leyden din Olanda.
„Într-un articol minuţios documentat, publicat în revista Reading Reaserch Quaterly, cei doi oameni de ştiinţă au selectat şi sintetizat da­tele esenţiale privind relaţia dintre uitatul la televizor şi citit, incluzând şi informaţiile obţinute din câteva ţări sau regiuni unde televiziunea avea sa apară pentru prima oară. Ei au găsit că efectele negative ale televizorului asupra capacităţii de lecturare sunt foarte puternice în ceea ce priveşte abilităţile superioare necesare unei înţelegeri corecte a textului citit. În acelaşi studiu, se demonstrează că vizionarea TV are un pronunţat efect negativ, mai cu seamă pentru spectatorii „înrăiţi”, pentru copiii cu o stare materială bună şi pentru copiii inteligenţi. Au fost identificate, de asemenea, principalele mecanisme prin care televi­ziunea subminează lectura;
– televiziunea anulează satisfacţia pe care o producea lectura, înlocuind-o cu plăcerea facilă a micului ecran, şi astfel, inhibă dezvolta­rea abilităţilor necesare citirii;
–   vizionarea solicită un efort mental inferior celui cerut de lectură, ceea ce-l va face pe copil să găsească cititul ca fiind prea difi­cil;
–  dependenţa de televizor micşorează timpul pe care copiii sunt dispuşi să-l petreacă spre a găsi răspunsul la problemele pe care tre­buie să le rezolve şi, ca atare, îngreunează sau descurajează desfă­şurarea unei activităţi precum cititul. Această activitate necesită răgaz pentru reflecţie, răbdare şi tenacitate în decodarea semnificaţiilor.” (58)
Televizorul, arată M. Winn, presupune o experienţă complet dife­rită de cea a lecturii.
1)   Lectura eliberează imaginaţia, care trebuie să construiască, să-şi imagineze înţelesul cuvintelor, al lucrurilor citite. Televizorul însă blochează procesul imaginativ, oferind imaginile de-a gata (deja formate) (59).
2)  Lectura presupune un ritm mai încet sau mai rapid, în funcţie de capacitatea de înţelegere a textului (cât de rapid), în timp ce tele­viziunea, impunând un ritm foarte rapid, cel al derulării imaginilor, depăşeşte capacitatea omului de a procesa informaţia. (60)
3) Cititul înseamnă concentrarea minţii, dezvoltarea atenţiei, iar televizorul, dimpotrivă, susţine o atitudine pasivă, atenţia nefiind dirijată din interior, ci captivată şi susţinută prin stimuli externi. (61)
Cercetările arată, de asemenea, că, în cazul în care o primesc de la televizor, copiii procesează informaţia în mod diferit decât atunci când o lecturează. „Studiile evidenţiază în mod clar diferenţa dintre copiii care văd un dialog televizat (folktale) şi cei care citesc acela dialog într-o carte de poveşti. Cei care au văzut povestea la televizor au descris efectele vizuale şi acţiunea personajelor, în timp ce grupul care a lecturat povestea a descris mai mult dialogul povestirii şi a dat în mod semnificativ mai multe informaţii despre conţinutul textului şi despre personaje.” (62)
Obişnuiţi cu televizorul, copiii aşteaptă ca lectura să le pună la dispoziţie (să aducă cu sine) şi imaginile, aşteaptă ca înţelesurile să fie primite de-a gata, ca cititul să fie comod, relaxant şi pasiv, ca ritmul în care se primesc informaţiile să fie rapid, căci, altfel, îşi pierd răbdarea Dacă aşteptările le sunt înşelate, prin confruntarea cu o experienţă cu totul diferită, atunci se plictisesc, încep să se gândească la altceva sau pur şi simplu citesc alunecând peste litere şi cuvinte, fără să priceapă înţelesul.
Prin toate acestea, experienţa vizionării TV configurează anumite deprinderi mentale sau structuri neuronale de răspuns la stimulii ex­terni, care vor inhiba capacitatea creierului de a-şi dezvolta abilitatea de a citi. Acest lucru a fost constatat pentru prima oară în experimente­le efectuate de neuropsihologi prin vizualizarea traseelor electroencefalografice (63) sau prin tomografia computerizată. (64) Ei au constatat o activitate complet diferită a creierului în cele două tipuri de activităţi. Atunci când o persoană îşi schimbă ocupaţia trecând de la lectură la vizionarea TV, imediat se înregistrează o micşorare a frecvenţei unde­lor cerebrale beta, care sunt înlocuite de unde mult mai lente – undele alfa – şi. totodată, apare o reducere considerabilă a activităţii cerebrale a emisferei stângi. Acesta este, practic, modelul de activitate cerebrală pe care-l favorizează şi-l cultivă televiziunea.
Având în vedere faptul că „orice activitate repetată, mai des, înde­osebi când se desfăşoară de-a lungul perioadei de dezvoltare a cortexu­lui, poate produce modificări structurale de durată” (65), prin prisma celor prezentate anterior, se poate ajunge la concluzia că structura corticală a celor care au crescut cu televizorul va defavoriza în mod decisiv ca­pacitatea de a citi.
În acest sens, dr. M. Russel Harter, un cunoscut cercetător al relaţiei dintre lectură şi dezvoltarea creierului de la Universitatea din Carolina de Nord, subliniază: „Dacă o anumită parte a cortexului este disponibilă lecturii, iar această parte nu serveşte funcţiei cititului, mai cu seamă în perioada copilăriei, atunci poate avea loc o reorganizare care permite unei alte funcţii să devină mai dezvoltată” (66).
Faptul că tinerii de astăzi nu mai citesc nu ar fi fost un lucru atât de grav în condiţiile unei societăţi tradiţionale, unde cultura orală, con­tactul cu natura, răgazul reflecţiei, viaţa religioasă sau încercările de tot felul ofereau o experienţă suficient de bogată pentru o dezvoltare normală a creierului uman. În societatea modernă însă, în condiţiile create de lumea artificială de beton şi asfalt, pe fondul dispariţiei tradiţiilor orale, al slăbirii relaţiilor personale, cititul joacă un rol im­portant în dezvoltarea reţelelor neuronale. Acest lucru a fost demon­strat în mai multe studii, arătându-se că între cei care citesc mult şi corect, şi aceia care nu şi-au dezvoltat abilitatea lecturii, se poate sesi­za o diferenţă în funcţionarea creierului: „Cititorii buni dedică mai mult timp cititului decât cei mediocri şi asta înlesneşte vizibil dezvolta­rea cortexului (brain lateralization)” (67).
Aşadar, incapacitatea de a citi a copiilor de astăzi nu se datorează atât indispoziţiei pe care ei ar arăta-o faţă de o activitate care cere un efort mai mare decât vizionarea TV, cât mai cu seamă unei nedezvoltări normale a cortexului, fenomen care îngreunează înţelegerea şi însuşirea semnificaţiei lucrurilor citite.
Proporţional cu timpul acordat vizionării TV, scade capacitatea de a mai adânci înţelesurile ascunse dincolo de rândurile parcurse. Pentru omul societăţii tehnologiei video, cartea se pare că va fi un obiectiv tot mai îndepărtat, un lucru plicticos, fiindcă nu o mai poate citi, urmări şi înţelege. (68)
Lipsit de exerciţiul lecturii, tânărul de astăzi îşi pierde nu numai una din cele mai importante şanse în lărgirea universului de cunoştinţe, înţelegere, gândire şi conştiinţă, dar şi posibilitatea de a ajunge, din punctul de vedere al dezvoltării structurale a creierului, la nivelul celor care au trăit fără televizor.
___________________________________________________________
53    Ibidem, p. 22.
54    Maria Winn, Τηλεόραση…, p. 54.
55    Ibidem, p. 64.
56    „În America, 80% dintre cărţi sunt citite de aproximativ 10% din populaţie. Conform opiniei dr. Bernice Cullian de la Universitatea New York, numărul de cititori ai aces­tei ţări este în continuă scădere, înregistrând un continuu şi serios declin în rândul tinerilor de sub 21 de ani. Ea prezintă cazul unui grup semnificativ de elevi «obişnu­iţi» care au fost chestionaţi despre durata medie de timp pe care o petrec citind în afara şcolii. Din ei 50% au afirmat că citesc 4 minute pe zi sau mai puţin; 30% – 2 minute/zi sau mai puţin; 10% – deloc. ” Jane M. Healy, Endangered Mind…, p. 25.
57    Maria Winn, Τηλεόραση…, p. 65.
58    Jane M. Healy, Endangered Mind…, p. 198.
59    Maria Winn, Τηλεόραση…, p. 56.
60    Ibidem, p. 59.
61    Ibidem, p. 62.
62    Jane M. Healy, Endangered Mind…, p. 229.
63    Ibidem, p. 203.
64  Frank Zingrone, Chaos and the Meaning of Electric Culture,  http://www.chass. utoronto.cluhanstudies/vliss3/l_3an3.htm.
65    Jane M. Healy, Endangered Mind…, p. 209.
66    Ibidem, p. 209.
67    S. Springer şi G. Deutch, Left Brain, Right Brain, New York, V. H. Freeman, 1985.
68   „Pentru a citi bine, minţile trebuie să fie exersate în a folosi limba, în a reflecta şi în a persista în rezolvarea problemelor. Elevii pot învăţa să pronunţe cuvintele, dar dacă ei nu posedă simţul intern, responsabil cu extragerea înţelesului, se angajează într-un exerciţiu găunos şi nesatisfăcâtor. Cu mari eforturi am reuşit să învăţăm ele vii din anii începători să «citească cuvintele». Rezultatele testelor se prăbuşesc însă atunci când ei trebuie să pătrundă înţelesul pe care cuvântul îl are în propoziţie, când sunt nevoiţi să se lupte cu probleme avansate de gramatică, vocabular şi cu ce­rinţele intelectuale susţinute ale unui text real”. Jane M. Healy, Endangered Mind…, p. 23.

___________________________

Virgiliu Gheorghe-„Efectele televizorului asupra mintii umane”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s