ROMÂNIA, NOUL IOV

Posted: Ianuarie 4, 2009 in Articole, Lumea Ortodoxiei
Etichete:, ,

dan-badulescu

Preot Dan Badulescu

Timpuri de grele încercări.
După căderea comunismului sentimentele de deprimare şi deznădejde sunt inundate de şuvoaie de umor ,,mizerabilist” – opiul necesar supravieţuirii. Prognozele triste refuzate chiar şi de cei mai pesimişti s-e pare că se adeveresc. Nici măcar după 10 ani nu vom deveni o parte demnă a Europei, nu ne vom ocupa locul dorit între civilizaţiile lumii. Tonul mohorât este acoperit de o ciudată bună dispoziţie ce acoperă ca o turlă falsă, o bisericuţă proiectată din sărăcie, cu acoperişul scund şi plat. Cuvântul trist ce exprimă adevărul este justificat în mare măsură de realităţile de zi cu zi din ţară: inflaţie galopantă, paralizarea economiei, înflorirea delicvenţei de toate calibrele, corupţie, incompetenţă, haos politic şi economic. Desigur că s-au făcut analize pertinente, s-au dezvăluit curajos culise şi intrigi diabolice ale masoneriei, ale marii finanţe evreieşti, ale KGB-ului, revizionismului maghiar, CIA etc. Caracteristicul nostru  ,,haz de necaz” este proiectat a juca rolul unui autovaccin, sau a însoţi ca o peliculă dulce amarele pilule pe care trebuie să le înghiţim.

Călăuze în restrişte să ne fie însă cele duhovniceşti, decelarea situaţiei pentru a ajunge la o lămurire, chiar după model modern – analiza sufletească, sau postmodern – deconstrucţia, să ne fie întărite cu duh ortodox.

Dacă ne întoarcem în trecut vedem că ţara noastră asemeni occidentului de astăzi, timp de cel puţin 1000 de ani a fost o ţară de imigraţie, o ţară bogată şi liberă, ,,democrată”, lăsând loc oricui să poposească şi să sălăşluiască paşnic. Aici şi-au găsit adăpost imigranţi de toate categoriile: păgâni ca goţi, avari, huni, gepizi, slavi, apoi colonişti secui, saşi, şvabi, emigranţi din Balcani, ortodocşi persecutaţi de turci, iar mai târziu, după 1700 fanarioţi, evrei şi ţigani în număr tot mai mare.

Cu îngăduinţa sfântului şi dreptului Iov care s-a născut drept credincios, şi cu frica lui Dumnezeu, putem spune că şi noi ne-am născut asemenea. Similitudinile le-am găsi apoi cu uşurinţă: satana cere Domnului permisiunea de a-l încerca pe Iov – pe drept credincioşii români, ca aceştia loviţi fiind să se lepede şi să hulească pe Dumnezeu. De aceea am fost ocupaţi de unguri şi de turci mai multe sute de ani pierzându-ne independenţa politică şi economică, dar am stat neclintiţi în credinţa strămoşească, rămânând în esenţă ortodocşi, apostaziile fiind doar nişte excepţii.

Despre Iov cel din Biblie aflăm că avea 7000 de oi, 3000 de cămile, 500 perechi de boi, 500 de asini. Munţii românilor aur poartă, dar nu numai aceştia vin în discuţie. Un ,,recensământ” asemănător răbdătorului Iov îl putem găsi prin istoria noastră atunci când se amintea despre tatăl Sfântului Constantin Brâncoveanu care avea 12 000 de iepe, 30 000 de oi, 4000 de boi, 1000 de bivoli, 4000 de porci; invidia celor din jur este uşor de imaginat. Tăria şi cumplitul martiriu al lui Iov Brâncoveanu au dat peste veacuri demnităţi noi generaţiilor de azi.  Sărmanul, drept credinciosul Iov, ne-a fost călăuză neştiută în sufletul neamului.

Satana perseverând, în veac nemulţumit, ca şi cum ar fi spus: ,,Lasă-mă să le atac credinţa şi Biserica, atunci cu siguranţă se vor sminti şi vor ajunge hulitori de Dumnezeu.” … pare că ar fi auzit răspunsul din capitolul II, 6: ,,Îl dau în puterea ta. Numai nu te atinge de viaţa lui.”

Şi iată lucrarea diavolului începând acum 150 de ani prin infiltrarea din Apusul otrăvit a ideilor masonice, ,,revoluţionare”, ,,democratice”, ,,libertate, egalitate, fraternitate”, sub care se ascundeau săgeţile aducătoare de moarte sufletească. Idei progresiste în aparenţă, cel mai înalt spirit social-ideologic la vremea aceea, au dus în eroare pe mulţi intelectuali care, în mod inconştient, deschideau porţile socialismului la început de veac XX. Lovitura de graţie s-a dat, cum ştim, în 1944 dar era fructul deja otrăvit al acestei mandragore, materialismul de stânga importat din apus, via U.R.S.S.

Oroarea care a urmat este iarăşi binecunoscută. Ţara e dată pe mâna unor indivizi fără de Dumnezeu şi fără de neam care introduc făţiş prigoana ateist-comunistă. Aceştia erau slujitorii lui Baal, demonul dictaturilor de orice fel. Am trăit apoi cumplita domnie a celui ce s-a dorit a fi urmaş al marilor voievozi, dar fără de Dumnezeu fiind, şi nebuneşte prigonind Biserica, l-a slujit pe Baal aducând asupra ţării urgie de inundaţii, cutremure, sărăcie, emigraţie. Nu este oare aceasta starea lui Iov? Răbdător în necaz, cotind printre spinii şcolilor de import, sau chiar rănindu-şi inima cu frumuseţea străină a himerelor, neamul românesc a stat în răscruce. În decembrie 1989 un tiran este răsturnat de pe tron. Urmează însă alt păcat strigător la cer: întinarea zilei de Crăciun prin execuţia nefirească a celor ce s-ar fi putut numi Ahab şi Izabela. Baal este pentru un moment învins, dar cel ce îşi face perfid apariţia pe locul rămas gol este Mamona, demonul banului care ne flutură iluziile capitalismului, economiei de piaţă, aducând de fapt haosul şi hoţia, viţelul de aur pe care nu avem posibilitatea să-l hrănim, nici măcar cu spiritul lui Ilf sau al lui Petrov.

Azi bietul Iov român se zbate cum ştim în braţele mizeriei şi desigur se tânguie şi se întreabă de ce atâta urgie pe capul său. Iar altora le merge de minune îmbogăţindu-se peste noapte şi râzându-şi de noul Iov. Unii dintre aceştia, până mai ieri ,,culegeau ierburi de prin mărăcini şi pâinea lor era rădăcina de ienupăr. Erau goniţi din mijlocul oamenilor şi după ei lumea urla ca după nişte hoţi. Drept aceea au ajuns să se aciuieze pe marginea şuvoaielor, prin găurile pământului şi prin văgăunile stâncilor. Zbiară prin hăţişuri, stau grămadă pe sub scaieţi. Neam de oameni ticăloşi, neam de oameni fără nume, ei erau gunoaiele pe care le arunci din ţară. Şi astăzi iată că sunt cântecul lor, am ajuns basmul lor… şi pentru obrazul meu n-au făcut economie cu scuipatul lor. Cel ce şi-a deznodat ştreangul robiei (oare a ştiut bardul de la Mirceşti…) asupreşte şi tot aşa cel ce şi-a scos zăbala din gură. În dreapta mea se ridică martori potrivnici mie, în cursa lor au prins picioarele mele şi şi-au croit drumuri împotrivă-mi.” (Iov XXX, 4-12) Ce poate fi mai umilitor? ,,Dumnezeu mă dă pe mâna unui păgân, el mă aruncă pradă celor răi” (Iov XVI, 11) ,,Şi cu toate acestea în mâinile mele nu este nici o silnicie şi rugăciunea mea este curată” (Iov XVI, 17). Vai, silnicia în mâinile noastre am vestit-o Domnului, şi ne îngrijim pentru păcatul nostru, ca David.

Şi iată: mulţi români a căror credinţă s-a împuţinat se întreabă: ,,Dacă noi suntem aşa de drept credincioşi, de ce ne merge aşa de rău în timp ce americanii, occidentalii, arabii şi japonezii o duc îmbelşugat?” Răspunsul îl aflăm tot la Iov, XII cu 6: ,,Foarte liniştite stau şi  sunt corturile jefuitorilor şi cei ce mânie pe Dumnezeu sunt plini de încredere, ca unii care au făcut din pumnul lor un dumnezeu.” Şi mai departe: ,,Pentru ce ticăloşii au viaţa, ajung la adânci bătrâneţe şi sporesc în putere? Urmaşii lor se ridică voinic în faţa lor şi odraslele lor dăinuiesc sub ochii lor. Casele lor stau nevătămate, fără teamă şi varga lui Dumnezeu nu stă deasupra lor… Ei cântă din tobă şi din harfă şi se desfată la sunetele flautului… Şi tocmai ei ziceau lui Dumnezeu: ,,În lături de la noi! Nu vrem deloc să cunoaştem căile Tale!” (Iov XXI, 7-14). Aşa cugeta Iov în necazul său, aşa cugetă şi astăzi mulţi.

Cuvintele Bibliei depăşesc însă graniţele timpului şi spaţiului. De aceea momente ale Vechiului Testament pot fi aplicate cu atâta uşurinţă situaţiei noastre actuale.

Analizele social economice devin total deficitare când nu vor să ţină seama de realităţile duhovniceşti şi par a se ocupa de fleacuri şi interese meschine. Aceia dintre noi care vor să contribuie şi la mântuirea naţională vor vedea deşertăciunea tuturor ideologiilor fără de miez ortodox, ce par a copia în cel mai bun caz genialele piese ale lui Caragiale. Aceste ,,vorbe lungi, sărăcia omului”, ce vor ,,progresul cu orice preţ”, au fost odată pentru totdeauna ţintuite de nenea Iancu la adevărata lor valoare. Ce sunt ele altceva decât nişte efemere momente…

O altă soluţie a veacului acestuia este refugiul în cultura umanistă, sau într-o calofilie dezosată a unei intelectualităţi ce nu renunţă uşor la valorile secularizate. Aceştia continuă glorios mentalitatea iluminismului ateist, a unei gândiri importate din apus pe la 1848. Noii anticomunişti a la Coriolan Drăgănescu, se sprijină pe indiferentismul religios sau cel mult pe o oarecare atitudine deistă care nu e decât duşmanul lui Dumnezeu, al Bisericii şi a neamului nostru ortodox. Neamul romanesc s-a născut ortodox, aşa a rezistat în faţa hunilor, a turcilor, a tătarilor, ungurilor, austriecilor, polonezilor, şi mai nou a fasciştilor şi bolşevicilor. Pe cel pe care-l iubeşte Domnul, îl încearcă. Atunci când străbunii s-au închinat idolilor străini (umanism, reformă, iluminism, feudalism, capitalism, democraţie burgheză, naţionalism, fascism, comunism, revoluţie, iar acum economie de piaţă) am avut noi o scurtă perioadă de euforie după care ne-am dat seama că ne-am depărtat de Dumnezeu şi de iubirea Lui. Români fiind şi cumva isteţi de felul nostru, nu putem fi păcăliţi multă vreme. Mulţi îşi dau seama de ce hram poartă corifeii globalizării, euro-atlantizării sau europenizării, termeni manipulaţi după studii serioase. Spre deosebire de Faust-ul german, Dănilă Prepeleac aplică proverbul ,,fă-te frate cu dracu’ până treci lacu’…” sau altfel spus, încearcă să-l păcălească într-o târguială provizorie în care să-şi păstreze sufletul după ce şi-a văzut interesul. Cât de ineficientă este această mentalitate! Nimic bun nu poate veni de la satana, ci numai de la Domnul. Uităm că El ştie foamea fiecăruia şi are grijă şi de păsările cerului. Atitudinea cu care trecem de aceste greutăţi uluitoare nu poate fi numai una de hedonistă zeflemea.

Urmarea celor trei tineri este şi urmarea lui Hristos. Strânsoarea economică nu se rezolvă în final cu ajutorul zeului ban. Să ne strângem în biserica străbună ortodoxă, participând.  Decelând situaţia tragică, să cerem ceea ce trebuie, şi toate celelalte se vor da nouă. Abordarea social-culturală fără adevărata dăruire nu va dăinui. Ce ne va uni oare? Vreun partid, front, alianţă politică, bunăstarea materială, arta? Deşertăciunea deşertăciunilor, toate sunt deşertăciuni. Hristos este singurul numitor comun. Părtăşia cu Sfânta Liturghie face să se ţină în mintea noastră o sintagmă:  ,,Pe noi înşine şi unii pe alţii, şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.” Răspunsul îl cunoaştem, să nu pregetăm a-l înfăptui, doar această experiere merită!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s