Arhivă pentru februarie 9, 2009

mnbvcc1236

Predica rostita de P.S. Sebastian Ilfoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor la Hramul Sfantului Mucenic Haralambie, ocrotitorul PAROHIEI FLAMANDA din Bucuresti

(10 februarie 2007 – Mosii de iarna)

Iubiti credinciosi,

Facem astazi pomenirea unui batran de 113 ani. Atat a avut Sfantul Haralambie, ocrotitorul bisericii acesteia, cand a fost arestat si maltratat in fel si chip, pentru ca sa renunte la credinta sa crestina.

Suntem in veacul al treilea, cand Sfantul Haralambie era episcop in Cetatea Magneziei, din Asia Mica, Turcia de astazi, in vremea batranului imparat Sever, care a dat porunca in intreg Imperiul Roman sa fie prigoniti crestinii, pentru ca erau socotiti in vremea aceea periculosi si pagubosi, pentru societatea romana. Asa se face ca, la scurta vreme, si episcopul Haralambie parat fiind catre mai marele cetatii ca este crestin, ba inca pentru ca este capetenia spirituala a crestinilor, a fost adus in fata aceluia, si dupa o regie care se repeta in viata fiecarui sfant aproape, au cautat mai intai sa-l imbuneze si sa-l maguleasca cu cuvinte mestesugite, alese si frumoase, ca sa renunte la credinta sa crestina. Promitandu-i-se fel de fel de lucruri, cautand in fel si chip mai intai sa-l convinga de bunavoie, in chip voluntar, sa-si abandoneze pe Hristosul sau si sa imbratiseze paganatatea si pagana credinta a Imperiului Roman. In fata prigonitorilor, batranul acesta venerabil a aratat nu numai statornicie si rabdare, ci a aratat si o vitejie demna de un om care a ramas tanar cu spiritul in pofida, iata, a varstei incarcate de ani, avand 113 ani. Si a uimit pe toti cu rabdarea sa, cu puterea sa, dar mai ales cu darul lui Dumnezeu Care-l pazea sanatos in ciuda tuturor chinurilor si batailor pe care le-au gasit de cuviinta sa le indrepte impotriva sa chinuitorii sai: A fost spanzurat – citim in viata sa – de maini in sus si intreg trupul sau a fost strujit cu unghii de fier, asa incat curgea sangele siroaie din trupul sau batran. A fost batut, a fost tarat fiind legat de cai, si in cate alte feluri nu au gandit prigonitorii sai sa-l convinga sa treaca la credinta pagana. De fiecare data insa, prin darul lui Dumnezeu, s-a aflat vindecat si in chip miraculos, din nou intreg, incat se minunau cu totii. Ba inca, unii, impresionati de ceea ce se intampla cu el, au crezut si ei in Hristos. Asa s-a intamplat si cu chinuitorii sai care-l bateau cu toiege. Aceia vazand cum in chip minunat batranul acesta rezista si este daruit de Dumnezeu cu vindecare dupa fiecare maltratare, au cerut si ei sa fie botezati si sa se numeasca crestini.

(mai mult…)

10-haralambie

Sfântul Mucenic Haralambie, Episcopul Magnesiei, împreună cu martirii Porfirie şi Vaptos şi cele Trei Muceniţe au suferit în anul 202.

Sf. Haralambie, Episcopul Magnesiei (Asia Mica) a răspândit cu succes credinţa în Mântuitorul Hristos, călăuzindu-i pe oameni pe calea mântuirii. Vestea despre practicile lui Haralambie a ajuns la urechile ighemonului Lucian şi a comandantului de armată Luchie, care l-au arestat pe sfânt şi l-au adus în faţa judecăţii, unde el şi-a mărturisit credinţa în Hristos, refuzând închinarea la idoli.

În ciuda vârstei înaintate (sfântul avea 113 ani), aceştia l-au supus la torturi inimaginabile. I-au rupt carnea cu cârlige de fier şi l-au jupuit de piele, timp în care sfântul le mulţumea torţionarilor săi, spunând: „Vă mulţumesc, fraţilor, că mi-aţi reînnoit sufletul care doreşte să se unească cu veşnicia!”

Văzând că sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt rău, doi soldaţi, Porfirie şi Vaptos au crezut în Hristos şi au fost omorâţi prin tăierea capului cu sabia. La fel, alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile, L-au lăudat pe Hristos şi au fost imediat martirizate.

Luchie a turbat de mânie la vederea celor întâmplate şi a apucat el instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfântul martir, când deodată mâinile i-au căzut ca secerate de sabie, rămânându-i atârnate de corpul sfântului. Apoi guvernatorul l-a scuipat în faţă pe sfânt şi gura i s-a întors la ceafă.

(mai mult…)

icoana-m-d-petru-voda

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Petru Voda din Moldova a plans duminica cu mir, fapt observat de credinciosii adunati in numar mare, au relatat calugarii de la fata locului, care ne-au transmis si fotografia icoanei. Zilele acestea, Manastirea cu hramul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavril este in centrul atentiei lumii ortodoxe dupa ce duhovnicul Iustin Parvu a facut un Apel romanilor, cinului monahal si ierarhilor Bisericii sa nu accepte indosarierea electronica prin cipuri biometrice introduse obligatoriu in pasapoarte, cu incepere de la 1 ianuarie. La apelul parintelui Iustin s-au strans pana acum peste 50.000 de semnaturi din intreaga tara, ce vor fi inaintate Guvernului, Parlamentului si Patriarhiei, alaturi de cererea de a putea alege acte de identitate cu sau fara dispozitive de supraveghere electronica prin unde radio (RFID). Sfantul Sinod a anuntat de altfel ca va discuta problematica cipurilor biometrice la urmatoare sedinta din 25-26 februarie a.c., iar o coalitie de organizatii ale societatii civile a contestat Hotararea Guvernului la Curtea de Apel, cazul urmand a se judeca chiar martea aceasta, pe 11 februarie, orele 9.00.

Lacrimile cu mir ale Fecioarei Maria au fost interpretate drept un semn al vremurilor care vin, mai ales ca marti Parintele Iustin implineste 90 de ani, dintre care 17 a suferit pentru credinta in temnitele comuniste. Pe icoana facatoare de minuni se afla si Sfantul Haralambie, protectorul parintelui Iustin, sarbatorit pe 10 februarie. Pentru marti au fost organizate adevarate pelerinaje la Manastirea de la Poalele Ceahlaului, mii de credinciosi dorind sa vada minunea si sa-i ureze „La Multi Ani!” parintelui, considerat, dupa regretatii parinti Ilie Cleopa si Ioanichie Balan si alaturi de bunii parinti Adrian Fageteanu si Arsenie Papacioc, unul dintre cei mai mari duhovnici ai Ortodoxiei romanesti.

Sursa: http://www.ziua.ro

icoane_dsasf

În ultima perioadă am asistat la nişte schimburi de replici şi de atitudini între oameni care se declară a fi credincioşi şi care susţin că urmăresc scopul de a îmbunătăţi situaţia Ortodoxiei. Aceste ciocniri îşi vor arăta cît de curînd roadele. Partea mai grea a situaţiei este că jucătorii în aceste jocuri periculoase şi-au făcut buzdugane din duhovnicii importanţi ai României. Se creează impresia că nimeni nu-i mai poate opri pe cei ce s-au aruncat în lupta ocărilor şi a declaraţiilor trufaşe, nici chiar duhovnicii de la numele cărora afirmă că vorbesc.

E uşor să iei focul cu mîini străine, în cazul dat cu mîinile şi aşa destul de lovite ale martirilor care au mai rămas în viaţă după chinurile închisorilor, dar această uşurătate are şi ea partea ei de foc cu care te poţi arde.

Oricine încearcă să poarte o discuţie normală este declarat duşman şi scos din joc, aşa încît cercul luptătorilor pentru puritatea Ortodoxiei se micşorează văzînd cu ochii. Dar cu cît armata credincioasă devine mai mică, cu atît ea devine mai dreaptă, mai adevărată şi mai responsabilă de soarta Bisericii. Această logică riscă să ne arunce într-o paranoia care va ucide şi cea mai mică fărîmă de smerenie şi autocritică.

Cu mulţi ani în urmă părintele Adrian Făgeţeanu i-a zis unui monah cărturar de la Antim un cuvînt care trebuie să devină dreptar pentru oricine ajunge să vorbească şi să se nevoiască în numele Bisericii lui Hristos. Părintele spunea că cea mai mare ispită în care poate să cadă cineva este aceea de a ajunge să creadă că pe el se sprijină Ortodoxia. În timp am înţeles că nu trebuie să faci mare lucru pentru a te crede important pentru Biserică. Ispita aceasta îi paşte şi pe cei mai umili.

Oricine intră într-o polemică, trebuie să se aştepte la replică. Oricine critică, trebuie să suporte critica. Observăm însă că cei care vorbesc în ultimatum-uri, nu sînt capabili să suporte un reproş. Dezbinările produse de un cuvînt nu se mai repară. Nu mai este loc pentru smerenie, unitate şi măcar puţină dragoste. Cuvintele sînt reci şi amare, iar feţele ne sînt acoperite. Cei mai mulţi dintre noi nu ne cunoaştem, nu am mîncat pîine împreună şi nu ne-am împărtăşit neputinţele. Ne încredem doar în ceea ce vedem pe ecranul computerului şi nu suferim atunci cînd ne jignim.

Mi s-a făcut dor de vremea cînd episcopul se ducea de la Chişinău la Bucureşti cu carul şi o scrisoare făcea luni de zile pînă ajungea la celălalt. Atunci cuvintele erau mai drămuite şi oamenii trăiau întîlnirea ca pe o sărbătoare. Eu încă mai cred că pentru orice cuvînt vom da seama, chiar dacă, din pricina mulţimii lor, acest lucru poate să pară imposibil.

Sursa:http://savatie.wordpress.com

Sfantul Nichifor era din Antiohia cea mare a Siriei si era, atunci, in cetate si un preot, anume, Saprichie. Amandoi atat de mare prietesug si dragoste aveau intre ei, incat multi ii socoteau pe ei ca sunt frati de o mama. Si, vietuind ei multa vreme intr-o iubire si prietenie ca aceasta, au starnit invidia vrajmasilor si semanand intre dansii neghina si ura, atata vrajba si cearta a fost intre ei, incat si pe drumuri de se vedeau, se ocoleau unul pe altul. Iar, dupa multa vreme, in vrajba si in ura fiind ei, trecand mania cea dintai, Nichifor a vazut ca gresise fata de prietenul si preotul sau. Il cuprinse parerea de rau si, marturisindu-si vina, a rugat pe prieteni ca, mergand la preotul Saprichie, sa-l roage pe el, sa ierte pe cel ce se pocaieste si sa fie pace. Dar acesta, inca manios fiind, alunga cu vorbe aspre pe cei ce mijloceau. Si, iarasi, Nichifor a trimis pe alti prieteni, cu rugaminte de impacare. Iar preotul nici nu vrea sa-i asculte. Ci, invartosindu-si inima, a ramas neplecat, uitand cuvintele Domnului, Care a zis: „Iertati si veti fi iertati” {Luca 6, 37). Si iarasi: „Daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa-ti acolo darul tau, inaintea altarului si mergi intai si impacate cu fralele tau” (Matei 5,23,24). De asemenea: „De nu iertati voi, nici Tatal vostru cel din ceruri nu va ierta voua greselile voastre” (Marcu 11,26).
(mai mult…)