Arhivă pentru aprilie, 2009

Calugaria

de Tudor Arghezi

Zeflemeaua ieftina occidentala a fabricat o intreaga literatura de calugarite si calugari iar paracliserii stiintei au exploatat vreme indelungata caracterul anti-natural al calugariei. Pentru ca Biserica monastica a Papei a stiut sa participe la toate miscarile sociale si politice si de cele mai multe ori sa le domine si sa le comande, libera-cugetare, asa-numita, si-a ales ca adversar simbolic, al victoriilor ei marunte si efemere, pe preot si in special pe calugar.
A cutreerat rasboiul timp de cinci ani universul: soldatii Marelui Pontif, stau neclintiti la posturi, dupa ce in toate formele, consacrate de pictura murala, au impartasit, fara retorica, suferinta popoarelor in sange.
In paguba propagandelor rasvratitoare, in pofida republicanismului si agresiunilor laice, calugaria traeste pretutindeni – si in Rusia. Ea recruteaza neostenit, la disciplina saraciei de bunavoie, temperamentele contemplatorii si naturile rebarbative, inlantuite in fiziologica lupta pentru existenta. Lupta abjecta pentru paine si nimic mai mult, calugarii o transforma intr’o tensiune de perfectionare si ascutire, intr’o casna pentru extaze, intr’o cultura a sensibilitatilor, dispretuite in cultura civila. Cel din urma monah e intotdeauna mai complex si mai delicat decat cel mai invatat dintre doctori.
Calugarii nostri romani, nu s-au bucurat niciodata de prestigiul pe care-l duce cu sine monahul cu obarsia in Vatican. Calugarul roman este un urmas sarac si prigonit al lui Vasile cel Mare. El nu are bibliotecile de piatra ale confratelui sau catolic, familiarizat cu controversele si subtilitatile unor civilizatii milenare. Nici unul din ascendentii lui nu a silit sa tremure imparatiile si sa miste fruntariile Statelor ascultatoare.
Calugarul roman e adeseori un satean ascuns in manastire, dupa ce si-a pierdut oile, caprele, copiii sau mireasa. Acolo, cu psaltichia, cu utrenia, cu priveghile, el isi compune o vieata si o fizionomie noua – si tot cetind in sfanta Scriptura el se pomeneste stiind mai mult decat i-ar fi dat scoala primara si foarte des cea secundara, urmata de dreptul de vot si de disputa dintre partide. Umbland printre sfintii unsi cu aur, printre flaclii, icoane, vase de argint si vesminte de matase, fiinta calugarului capata… pergament.
Dar calugarul roman ar vroi sa raspunda si unor nevoi obstesti. El isi da seama ca in actiunea de civilizare educatia lui ar constitui un factor util. Este fara indoeala prea placuta rugaciunea, frumoasa liturghia, interesanta continua lui aplicare la o regula de vieata identica. Dar lumea duce lipsa de povatuitori, de tovarasi spirituali, de prieteni intru cele sufletesti. Calugarul nostru sa ramaie cu totul fara rost in vieata romaneasca?
Tara, din loc in loc, este infrumusetata de cate o manastire de maici sau de calugari. Intre zidurile si florile manastirii se opresc automobilele: un cauciuc a plesnit sau trebuie improspatata apa din radiator. Doamnele din masina intra, poate, pentru intaias data intr’o chinovie de femei sau de barbati. Atmosfera exotica a lacasului le impresioneaza si fiecare doamna pleaca pe la toaca, in amurg, cu o camasa de matase sau cu un covor tesut in chilie.
Daca manastirile de maici se mentin in proverbiala curatenie a paharului de clestar cu zambile inmuiate, la fereastra, intr’o cana de argint, starea lor de aparenta prosperitate se datoreste muncii cu acul a maicilor tesatoare de painjanisuri.
Sfintele maini, tinere si varstnice, din manastirile de maici, lucreaza pentru invelisul seducator al cucoanelor frumoase de la Bucuresti.
Manastirile de calugari infatiseaza in schimb spectacolul ruinelor amestecate cu mizeria, cu mucegaiul si cu descurajarea.
Vara trecuta am vazut la Caldarusani, iesind la vecernie, un palc de calugari pe jumatate goi si, catre puturi, 4 vitei admirabili, cu roba cojita de raie, uitandu-se cu totii la fel. Intr’o chilie vasta am gasit o pereche de bocanci rupti, langa o saltea de paie asternuta pe podina, drept orice mobilier. Pescaria devastata, malurile dezolate, cimitirul salbatec – si, pe departe, apele tari, albastre, ale lacului imens, strajuite de sesuri de trestii, uscate’n picioare. In sase camerele spitalului fara paturi, fara scanduri, fara geamuri, fara pereti, un taran batran impletea o rogojina, in asociatie comerciala cu administratia manastirii.
Proportional, toate manastirile au cazut, in cel mai bun caz, in randul Caldarusanilor, cea mai de curand restaurata de catre un fost Mitropolit – si numarul manastirilor e insemnat. Ziditorii acestor insule de cantari si ruga, le-au asezat asa, ca fiecare regiune sa aiba in mijlocul ei cate una, pentru pilda cea buna si pentru supraveghere: ele erau prefecturile lui Dumnezeu.
In ce priveste manastirile, toate greselile de neiertat au fost facute, din partea ambelor administratii, si laice si bisericesti. Cata vreme mai ramaneau cateva vite vii si cativa pesti in balta lor, manastirile au mai fost cercetate, Dumineca, uneori, de cate un functionar primit cu alaiu, cu peste fript, cu faguri de miere si boloboace. S’au uscat viile, s’au impotmolit helestaele: manastirea nu mai poate da nimic vizitatorului oficial. Nici ca sa-i ajute, nici ca sa-i mustre, nici ca sa-I scoata din ticalosire cu sfatul sau cu biciul, nu se mai duce nimeni la calugari, dela sleirea ultimelor grasimi ramase dupa seculizare.
Episcopul s’a dezinteresat si el de vieata manastirilor, pe masura cu intrarea in treapta arhieriei a preotilor de mir. O lege funesta a inlaturat pe calugarii bastinasi dela arhierie si a impins la conducerea Bisericii pe preotii cu preotesele decedate, tati a cate mai multi adorabili copii.
Astazi, cate un preot de mir ca aceia dela Cuibul cu Barza, isi plaseaza o intelectualitate factice, superficialitatea pregatirii morale si o fudulie de barbier oratoric in discreditarea Fecioarei Maria, in contestarea sfintilor si in rectificarea idioata a ritualului, calugaria nu gaseste sprijin nici de la oamenii de stat, nici de la clerul superior, absorbit de indeletnicirile personale.
Asa ca ideea unui calugar necunoscut, care mi se pare ca a primit si o pedeapsa pentru indrazneala lui, de-a strange pe calugari intr’un congres, am putea spune profesional, a venit la timp si a fost respectata.
Calugarul in cauza cugeta exact si in conformitate cu detestabila realitate a vietii manastiresti. Neavand nici un stapan, calugarii sunt siliti sa si-l caute sau in tot cazul sa-I confirme lipsa printr’un vot colectiv. Manastirile reprezinta energii gatuite, averi dispretuite, initiative cu neputinta de indrumat, din pricina totalei absente de coheziune dintre calugari si a unei administratii bisericesti, care nu mai corespunde catus de putin necesitatii.
Cata vreme arhiereii s’au tras din manastire, manastirile erau asigurate ca viitorii episcopi si mitropoliti isi vor aduce aminte de asezamintele domnesti consacrate calugariei – si, intrucatva a fost asa, pana la stingerea ultimilor calugari de bastina mitropoliti, si a fost asa cel putin din punctul de vedere moral.
Actualmente, manastirile din cuprinsul unei eparhii atarna de episcopul local si, dela o eparhie la alta, calugarii nu pot comunica unii cu altii in vederea intereselor deosebite. De cele mai multe ori, episcopul nu pastreaza nici o legatura cu manastirile din eparhia lui – si este cunoscut din toate timpurile antagonismul, justificat pe motive de cult, intre preotii de mir, care inoveaza bucuros si suprima, si preotii calugari, care pastreaza traditia intacta.
Se mai iveste cazul, din pacate actual, cand staretul unei manastiri, mai inteligent decat episcopul care-l comanda si-l agaseaza, isi vede toate bunele intentii, toata activitatea de ridicare si de implinire, izbindu-se de indiferenta agresiva si galcevitoare a superiorului sau, hotarat sa nu se miste cu nici un pret.
Ne permitem sa credem ca I. P. S. Mitropolit Primat Miron va examina inca o data nevoile calugarilor de-a se intalni intr’un congres si de a intocmi reorganizarea puterilor calugaresti in vederea unei vieti folositoare si manastirilor si poporului romanesc. Cu un program bine studiat calugaria poate deveni o arma culturala nebanuita si manastirile centre artistice, carturaresti si industriale, influente.
Intiativa unui congres calugaresc poate veni acum dela Sf. Sinod, al carui interes este sa-l provoace, necum sa-l interzica. Sa fie chemati calugarii sa discute in toata libertatea, de suferintele si de idealurile lor, sa ia hotarari laolalta, pe care sa le urmeze.

Sf. Sinod va putea sa faca mai mult: sa determine crearea unei administratii centrale speciale a manastirilor, usurand pe toti episcopii si mitropolitii de un supliment de administratie impovarator. Sa se realizeze in interiorul Bisericii ceeace a fost realizat in alte domenii in interiorul Statului, si sa se infiinteze un nou episcopat, Episcopatul Sfintelor Manastiri.
Iar Episcopul sau Directorul ales, sa fie ales fara constrangere, de calugari. (Nota mea: Eu il propun pe Parintele Iustin!:)
Cu incepere dintr’un asemenea moment, Statul si Biserica se vor putea felicita ca au introdus in vieata romaneasca o temelie noua pentru cele mai inalte si mai grele aspiratii.

Gandirea
Anul III, No 13
20 Martie 1924

Sursa:http://victor-roncea.blogspot.com/


Editura PREDANIA şi ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA vă fac cunoscută deschiderea expoziţiei de fotografii a artistului Milinko Stefanovici, intitulată „Kosovo şi Metohia în lacrimi,” expoziţie găzduită de Ordinul Arhitecţilor din România la Bucureşti în str. Arthur Verona nr. 19 (zona Cinema Patria, în spatele Librăriei Cărtureşti), accesibilă publicului larg din data de 14 aprilie până la 30 aprilie 2009.

Expoziţia propusă publicului bucureştean este, mai precis, un reportaj realizat sub forma unui jurnal fotografic, în vara anului 1999, perioadă în care Armata Iugoslavă s’a retras din Kosovo şi Metohia, iar forţele NATO şi formaţiunile paramilitare albaneze au preluat controlul asupra regiunii.

Detalii la:
http://rastko.org.yu/fotografija/milinko
http://rastko.org.yu/kosovo/delo/11587
http://rastko.org.yu/kosovo/crucified

Vizualizaţi AICI pliantul expoziţiei, în format PDF.

Eveniment organizat de PREDANIA

De Ovidiu Hurduzeu

hurduzeu1În cursul dezbaterilor din jurul paşapoartelor biometrice s-a ajuns în modinevitabil la subiectul „tehnologie”. Au prevalat luări de poziţie naive în genul „tehnologia este bună dar are şi părţi negative”. Opiniile competente (Vlad Niculescu-Dincă) au fost puţine şi s-au concentrat pe detalii. Nici un comentator nu şi-a propus să folosească „afacerea paşapoartelor biometrice” pentru a stârni o discuţie mai largă despre rolul tehnologiei în societatea de astăzi. Într-o ţară răvăşită de industrializarea comunistă şi subjugată miturilor societăţii de consum, să critici tehnologia este încă „politic incorect”. Acuza de tehnofob iraţional (care nu are „expertiza” necesară pentru a se pronunţa asupra unor chestiuni de „strictă specializare”) este lipită peste mai vechile etichete „fundamentalist ortodox”, „păşunist” şi ubicuul „legionar”. Mai există şi prejudecata că expertul, el singur este capabil să evalueze problemele şi situaţiile tehnice. În discuţiile despre cipuri, „experţii” , de la inginerii de software la funcţionarii de la paşapoarte, au fost chemaţi să rostească adevăruri definitive În timp ce vorbele părintelui Iustin Pârvu erau demonetizate, publicul asculta cu reverenţă gnoza experţilor-sacerdoţi.
*
Elitele noastre intelectuale ascund sau pur şi simplu nu au habar de luările de poziţiile antitehnologice din Occident. O carte despre celebrul terorist Unabomber („Unabomber, profetul ucigaş”, Editura Logos, Bucureşti), incluzând şi traducerea manifestului său antitehnologic, n-a trezit nici un ecou în mainstream. Suntem singura ţară europeană unde Unabomber „n-a explodat”. Este necunoscută publicului larg chiar şi critica „clasică” a tehnologiei reprezentată de mari gânditori: Spengler, Heidegger, Friedrich Juenger, Mumford, Ellul.1

O discuţie serioasă despre tehnologie ar trebui să pornească de la constatarea lui Jacques Ellul. Tehnologiile moderne formează un Sistem: „un ansamblu de elemente interconectate, aşa încât evoluţia unuia provoacă evoluţia ansamblului, iar fiecare modificare a ansamblului se repercutează asupra fiecărui element în parte.”2 Uneltele moderne nu funcţionează separat unele de altele, ci se combină în mari şi complicate angrenaje. La rândul lor, angrenajele tind să se dezvolte în reţele din ce în ce mai mari. Ceea ce numim Vajnica Lume Nouă (Brave New World) este de fapt o nouă formă de organizare socială şi politică bazată pe tehnologia organizată corporatist care depinde de mari organizaţii sociale. Nu poţi să produci „Logan”-ul într-un atelier, nici măcar în fabricile unei Românii autarhice. Doar un gigant multinaţional precum Renault, conectat la angrenajul tehnologic planetar, este capabil să asigure standardizarea şi interşanjabilitatea componentelor.
(mai mult…)

art_108264_1simbol-masonic

Ne tot punem intrebari, o fi sau n-o fi mason? O fi sau nu ecumenist? Il mai pomenim sau nu? Ca ne lamurim ce avem de facut, propun sa incepem o campanie simpla dar tenace prin care intr-un final sa fie obligat sa raspunda limpede la cateva chestiuni esentiale ale invataturii ortodoxe. Apelul este adresat in primul rand celor cu bloguri deoarece sunt citite atat de catre credinciosi cat si de catre oamenii Patriarhiei. Dar si cititorii fara blog au un cuvant greu de spus, opiniile lor la sectiunea comentarii fiind binevenite. Iata o lista a unor asemenea chestiuni la care pana acum ori n-a raspuns ori a facut-o “in coada de peste”:

SODOMIA

Cum bine spunea parintele Arsenie Papacioc inainte de alegerea Patriarhului Daniel: Pentru nici un pacat nu a ars Dumnezeu o cetate ca pentru pacatul asta al homosexualismului. Dar biserica n-a avut o pozitie oficiala in problema asta. Patriarhule de maine, asta te asteapta, si e destul!“. Consider prin urmare ca trebuie sa isi exprime o opinie fara echivoc asupra acestei probleme, indiferent de mersul oficial al UE.

(mai mult…)

Sursa: Victor Roncea

ioachimPREASFINŢITUL IOACHIM MAREŞ, EPISCOPUL HUŞILOR, a murit astăzi (24 aprilie – sărbătoarea Izvorul Tămăduirii) în jurul orei 14.30 la Reşedinţa Episcopală din Huşi.

Preasfinţitul Părinte Ioachim Mareş a văzut lumina zilei la 12 martie 1927 în comuna Măgireşti, judeţul Bacău, din părinţii Nicolae şi Maria Mareş, la botez primind numele de Ioan.
A urmat Şcoala primară în localitatea natală, pentru scurtă vreme, Gimnaziul ‘Petru Rareş’ din Miercurea-Ciuc, Seminarul Teologic ‘Sfântul Gheorghe’ din Roman şi Facultatea de Teologie din Suceava (1946-1948), iar dupa desfiinţarea acesteia a trecut pe pământ transilvan, la Institutul Teologic Universitar din Cluj (1948-1950), unde a luat contact cu o altă viată spirituală românescă, ce i-a fost de mare folos în anii de mai tarziu; aici a obţinut şi diploma de licenţă în Teologie, în anul 1950.
După căsătorie (cu Ana Munteanu) a fost hirotonit diacon (în 21 mai 1952 în Catedrala eparhială din Roman) iar în 29 iunie acelaşi an, întru preot, în catedrala episcopală din Huşi.
Vreme de peste trei decenii a păstorit cu mult devotament preoţesc la Parohia Damieneşti, judeţul Bacău (1952-1954), unde a înfrumuseţat şi reparat biserica şi casa parohială; la Parohia Tardeni unde a construit casa parohială (1954-1955); la biserica “Sfântul Nicolae” din Moineşti (1955-1962), unde a reparat şi extins biserica; la Leorda-Comanesti, judeţul Bacăşu (1962-1972), unde a restaurat şi consolidat biserica şi casa parohială; la biserica ‘Sfântul Nicolae’ din Bacău (1972-1978) a restaurat şi înfrumuseţat atât biserica cât şi casa parohială; în acelaşi timp a reconstruit biserica parohială din satul său natal, Măgireşti, judeţul Bacău; în paralel a fost şi secretar protopopesc la Moineşti (1957-1967), deputat eparhial (1962-1972), preşedinte al Conşistoriului eparhial al Episcopiei Romanului şi Huşilor (1972-1978), după care, în urma bogatei experienţe acumulate în domeniul biseicesc i s-a incredinţat funcţia de vicar administrativ al acestei episcopii (1978-1985).
La câţiva ani după trecerea la cele veşnice a soţiei sale (1971) a fost ales Arhiereu-Vicar al Eparhiei Romanului şi Huşilor, cu titlul de ‘Vasluianul’, călugărit sub numele de ‘Ioachim’, hirotonit şi instalat în 24 noiembrie 1985; ca Arhiereu-Vicar la Roman a desfăşurat o bogată activitate mişionar-pastorală, administrativ-gospodărească şi culturală. În perioada 1985-1989 a consolidat, pictat şi înfrumuseţat biserica ‘Precista-Mare’ din Roman, în care a slujit ca ahiereu-vicar; în anul 1991 a pus temelia celei mai mari catedrale din România în municipiul Bacău cu hramul ‘Înălţarea Domnului’ şi a continuat construirea ei pana în anul 2001.
În urma reînfiinţării Episcopiei Huşilor (în şedinta Adunării Naţionale Bisericeşti, la propunerea Sfântului Şinod al Bisericii noastre din 13-14 februarie 1996), Arhiereul Vicar Ioachim Vasluianul a fost ales episcop al Huşilor ( în 4 iulie 1996), înscăunarea sa făcându-se la 15 septembrie 1996. Din anul 1997 şi până în prezent a consolidat, restaurat şi înfrumuseţat catedrala episcopală din Huşi, împreună cu reşedinţa şi cu toate dependinţele acestui Centru Eparhial. Între anii1999-2004 a înălţat biserica Mănăstirii ‘Schimbarea la Faţă’ din Huşi, precum şi o clădire cu etaj, cu 40 de camere, pentru buna funcţionare a acestei mănăstiri; în perioada 2000-2004 a construit clădirea pentru Muzeul Eparhial Huşi.
În cadrul Episcopiei Huşilor, în perioada 2000-2004, s-au construit biserici la Spitalele din Bârlad, Negreşti şi Huşi şi au fost sfintite peste 50 de locuri de construcţii noi de biserici parohiale şi filiale, unele fiind terminate şi sfinţite iar altele în curs de finalizare.
În prezent Centrul Eparhial Huşi a recuperat 890 hectare teren agricol, nepreluate de parohiile din această eparhie, de la consiliile comunale respective, 100 hectare teren agricol, proprietatea Centrului Eparhial precum şi 300 hectare pădure.
Pe lângă aleasa activitate pastoral-misionară şi administrativ-gospodărească, a publicat temeinice şi documentate lucrări, a tipărit altele în calitate de redactor; între lucrările personale amintim: ‘Monografia bisericii Sf. Nicolae din Bacău’ (Roman, 1983), ‘Monografia bisericii din Măgireşti’ (Roman,1988); ‘Conştiintă şi slujire preoţească’, în trei volume; în acelaşi timp s-au mai tiparit sub redactia sa 20 de titluri de carte; a editat: ‘Cronica Episcopiei Romanului şi Huşilor’, 10 volume (Roman, 1985-1994); ‘Cronica Episcopiei Huşilor’ , 10 volume (1995-2004); de asemenea a publicat 96 de studii şi articole, majoritatea în ‘Mitropolia Moldovei şi Sucevei’ sau în ‘Îndrumătorul bisericesc al Eparhiei Romanului’. În perioada arhieriei sale a organizat sau a participat la diferite evenimente şi manifestari cu caracter eligios şi ştiinţific. Printre acestea amintim: Simpozionul „100 de ani de la adormirea vrednicului de pomenire, Episcopul Melchisedec Ştefănescu’ (1892-1992) la Roman în anul 1992; Simpozionul „500 de ani de la construirea ctitoriei ştefaniene de la Borzeşti, Bacău’ (ţinut la Borzeşti în anul 1994) „Simpozionul realizat la catedrala episcopală din Huşi, construită de Ştefan cel Mare şi Sfânt în anul 1495′ eveniment la care a participat şi Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist, în anul 1995; ‘Simpozionul organizat cu prilejul împlinirii a 400 de ani de la infiinţarea Episcopiei Huşilor’ (1598-1998); cu acel prilej a avut loc şi resfinţirea catedralei episcopale din Huşi; în anul 2004, cu ocazia ‘Anului Ştefanian’ (1504-2004), s-a sfinţit şi deschis oficial Muzeul Eparhial din Huşi, la care a participat un sobor de ierarhi, care a săvârşit şi Sfânta Liturghie, în frunte cu Inalt Preasfinţitul Mitropolit Daniel al Moldovei şi Bucovinei. Preasfinţia Sa este membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane precum şi în diferite asociaţii din ţară.

______________________________________________________________________________________________________

episcopulPreasfinţitul Damaschin Coravu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor a murit aseară (23 aprilie – sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe) în jurul orei 22 la Spitalul Militar din Bucureşti în urma unui accident vascular cerebral.

Slujba înmormântării Preasfinţitului Damaschin va avea loc în Catedrala Episcopală din Slobozia, Duminică (Duminica a II-a după Paşti a Sfântului Apostol Toma) 26 aprilie la ora 11. Locotenenţa scaunului Sloboziei şi Călăraşilor până la alegerea şi instalarea unui nou chiriarh (episcop titular) va fi asigurată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel în calitatea Sa de Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, deoarece Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor face parte din această Mitropolie.

Preasfinţitul Damaschin Coravu s-a născut în oraşul Craiova, la 14 septembrie 1940, din părinţi dreptcredincioşi, Ioan si Elisabeta, primind la botez numele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.
A urmat cursurile şcolii primare şi elementare în comuna Borăscu-Gorj (1946 – 1953), iar apoi şi-a îndreptat paşii spre studiile teologice:
1956 – 1961 – Seminarul Teologic din Craiova;
1961 – 1965 – Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucureşti;
1965 – 1968 – studii de doctorat in teologie la Bucureşti, specialitatea Istoria Bisericii Ortodoxe Române;
1970 – 1979 – studii de doctorat in Teologie la Universitatea din Atena, unde obţine titlul de doctor în Teologie cu lucrarea Rugăciunea Domnească. Studiu filologic, istorico – teologic şi ermineutic (1979).
În urma desăvârşirii studiilor a fost numit profesor la Seminarul Teologic din Craiova (1968 -1970 şi 1979 -1980).
La 16 iulie 1980 a fost ales episcop – vicar al Arhiepiscopiei Craiovei (1980 – 2000), instalarea având loc la data de 21 septembrie 1980.
Preasfinţitul Damaschin Coravu a îndeplinit şi următoarele funcţii:
– din 1986 – membru al Societăţii Elene de Studii Biblice;
– din 1990 – preşedinte al colegiului de redacţie al publicaţiei ‘Vestitorul Ortodoxiei’ – periodic de informaţie bisericească, teologie şi spiritualitate al Patriarhiei Romane, şi ulterior al periodicului ‘Chemarea Credinţei’;
– din 1992 – vicepreşedinte al Societăţii Biblice Interconfesionale din România;
– din 1992 – profesor la Facultatea de Teologie din Craiova;
– 1992 – 2000 – decan al Facultăţii de Teologie din Craiova;
– 1997 – 2000 – preşedinte al comitetului de redacţie al periodicului ‘Analele Universităţii din Craiova. Seria – Teologie’;
– 2000 – ales senator pe viata al Senatului Universităţii din Craiova.

Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor
La data de 24 februarie 2000 a fost ales de catre Colegiul electoral bisericesc episcop al Sloboziei şi Călăraşilor şi recunoscut prin decretul prezidenţial nr. 81/2000. Întronarea a avut loc la data de 25 martie 2000, la praznicul Bunei Vestiri, în Catedrala episcopală Sfinţii Voievozi din Slobozia în prezenţa PF Teoctist, patriarhul României, IPS Nestor, mitropolitul Olteniei, şi un impresionant sobor de preoţi şi ierarhi, precum şi a unei mari mulţimi de credincioşi.

Ca arhipăstor al Eparhiei noastre desfăşoară o bogată activitate pastoral-liturgică si social-misionară spre slava lui Hristos şi Bisericii noastre strămoşeşti.
Preasfinţitul Damaschin Coravu a reprezentat Biserica Ortodoxa Română la peste 50 de congrese, conferinţe ecumenice, simpozioane si alte întruniri teologice din ţară şi străinătate (Grecia, Cipru, Austria, Ungaria, Spania), cu referate şi comunicări, dintre care multe s-au publicat în limbile română, greacă şi germană.

Activitatea ştiinţifică a P.S. dr. Damaschin este foarte vastă, cuprinzând peste 60 de titluri, cărţi, studii, articole, reportaje, recenzii, etc., publicate în ţară şi străinătate, din care amintim:
– ‘Rugăciunea Domnească. Studiu filologic, istorico – teologic si ermineutic’ Teză de Doctorat, Atena, 1979, 346 p. (în limba greacă);
– ‘Tipografi de la Râmnic din prima jumătate a secolului al XVIII-lea’;
– ‘Aspecte ale activităţii de tiparire şi de răspândire a cărţilor bisericeşti româneşti în Transilvania, Muntenia şi Moldova în secolul al XVIII-lea;
-‘Precizări şi contribuţii la Bibliografia românească veche’;
– ‘Viaţa şi activitatea episcopului Ştefan al Râmnicului (15 ianuarie 1673 – 1693) ‘
– ‘Monumente istorice bisericeşti din Arhiepiscopia Craiovei’ (în colaborare);
– ‘Mânăstirea din Peri şi importanţa ei istorică’;
-‘Sensul Rugăciunii Domneşti’;
– ‘Sfântul Grigorie Decapolitul de la Bistriţa – Vâlcea’;
– ‘Studiu biblic la I Corinteni 14,19 (în limbile română şi greacă);
– ‘Das Vater Unser – exegetische Darstelung des gesmeinsamen Gebetes der getrennten Christen’ (Tatăl nostru – prezentare exegetică a rugăciunii comune a creştinilor dezbinaţi);
– ‘Procedura de conducere sinodală în Biserica primară dupa Faptele Apostolilor’ (în limbile română şi greacă);
– ‘Scrisori ale Sfântului Vasile cel Mare şi Epistola Bisericii Goţiei către Biserica din Capadocia. Izvoare importante pentru Istoria Bisericii Ortodoxe Române’;
– ‘Relaţiile Bisericii Ortodoxe cu protestantismul în secolul al XVI-lea’;
– ‘Misiunea Bisericii azi şi mâine. Misiunea filantropică’;
– ‘Mitropolitul Veniamin Costachi şi cultura greacă (1768-1846) ‘

Sursa: Basilica

Patriarhul Marta

Posted: aprilie 22, 2009 in Articole, Inselari, Politic
Etichete:,

oglinda4

Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuieşte. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” (Luca, 10:41-2)

Patriarhul Daniel e un om gospodar. Ştie să administreze cu pricepere averile Bisericii pe care o păstoreşte. Scoate bani din piatră seacă, înfiinţează posturi de radio şi televiziune, plăteşte purtători de cuvânt şi formatori de imagine, găseşte sponsori etc. În limbaj laic e un excelent manager. Ştie cu ce se mănâncă şi politica: crizele financiare, fie ele şi mondiale, vin şi pleacă, alegerile rămân. Criză sau nu, voturile nu se devalorizează. Când bugetele se subţiază, salariile îngheaţă sau scad, Prea Fericitul a reuşit performanţa de a stoarce de la parlamentari câteva miliarde bune pentru biserici, başca singura creştere salarială a anului – cea a preoţilor.

Cu un drum a legat mai strâns Biserica de stat, dar asta nu pare să aibă vreo importanţă. Nu s-a milogit, cum greşit au interpretat răuvoitorii. De milogit se milogesc neputincioşii. PF Daniel şantajează fără să şantajeze. Ce vreţi? Economia n-are mamă, n-are tată, e născută de o mătuşă care nu ţine de foame.

Dovada? Pastorala de Paşte. Ştiu. E greu să scrii o pastorală bună: originală, captivantă şi cu un mesaj clar în acelaşi timp. Timp de aproape două mii de ani s-a dezbătut, s-a scris, s-a vorbit despre Înviere atât de mult încât până şi speranţa de a putea atinge deodată toate cele trei obiective pare imposibilă. Nu degeaba pasajul din Ioan Hrisostomul a devenit centrul liturghiei pascale. Nu degeaba puţină lume se mai oboseşte să le citească sau să le asculte. Ce poţi zice mai mult sau mai bine? Ei bine, ÎPS Anania a reuşit, şi în acest an, să arate că se poate scrie ceva mişcător în adevăratul sens al cuvântului – acela de a te mişca să faci ceva. Nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt. E suficient să o citiţi.
Prea Fericitul Daniel a făcut şi el ce-a putut şi ce-a ştiut – un apel străveziu către sponsori. Bate şaua spiritualităţii să priceapă iapa lui Becali şi a altora ca el. Banii, aflăm, pot fi folosiţi pentru „dezvoltarea spirituală”. Urmează o înşiruire contabilicească de citate biblice în stare să plictisească până şi un pustnic, toate menite a mai stoarce, dacă se poate, un ban de pe urma celor dispuşi să parieze, din disperare, până şi pe Dumnezeu. Pastorii protestanţi, nevoiţi să se descurce singuri, sunt – din acest punct de vedere – mult mai convingători. Ca un credincios ce mă declar (ajută necredinţei mele), am pretenţii mai mari. Nu degeaba zicem Sfântul Duh, nu Sfântul Spirit. Sunt bune şi logica, şi pâinea, nimeni nu zice nu, dar Marta nu trăieşte numai cu pâine.
Alin Fumurescu ,Cotidianul

detinutul-profet_Ioan-Ianolide

O nouă carte de excepţie, îngrijită de Mănăstirea Diaconeşti a trecut din stadiul de manuscris în pangarele şi librăriile cu adevărat ortodoxe. Cartea se numeşte “Deţinutul profetic” şi este scrisă de Ioan Ianolide, autorul binecunoscutei  opere “Întoarcerea la Hristos”. În carte sunt cuprinse “referiri la vremurile apocaliptice , la dezastrul erei tehnologice, precum şi la misiunea Bisericii în aceste timpuri.” Mai jos vă redăm câteva extrase din carte spre a vă trezi interesul de a o citi în întregime :

Confruntarea apocaliptică nu trebuie văzută ca un război propriu zis, deşi are acest aspect, ci ca tentativă de a stăpâni lumea din toate punctele de vedere : spiritual, politic, economic, cultural, social, ştiinţific şi militar. Fiara vrea integral omul şi omenirea, cu toate cele spirituale ale ei, cât şi cu cele materiale, pentru toată viaţa şi pentru eternitate.
Există deci o încleştare apocaliptică pe plan politic, pe plan economic, pe plan artistic, în gândirea filozofică, în formele ştiinţifice, în orânduirile sociale, cât şi în conflictele militare.
Biruinţa lui Hristos şi deci a creştinătăţii trebuie să fie deplină în toate laturile şi domeniile vieţii omeneşti.

Omenirea se materializează, se mecanizează. Creştinii au pierdut dimensiunea mesianică, în timp ce evreii pompează ateismul pentru a dizolva toată cultura creştină.
Nu mai avem Dumnezeu, nu mai avem spernţa vieţii eterne, nu mai avem nădejdea vieţii veşnice.
Lumea e în mâinile lui Dumnezeu, dar ne întrebăm, cutremuraţi de răspunderi, ce fac oamenii ? Vin ei în întâmpinarea lui Hristos ? Mântuirea lumii trece prin credinţa oamenilor. În această perspectivă credem în misiunea noului Israel şi respingem iudaismul ca ateism antihristic. Fiara apocaliptică ucide pe cei care spun adevărul. Cu toată gravitatea situaţiei, cu toate riscurile vom mărturisi adevărul, chiar de vom fi ucişi, căci răstigniţi suntem de multă vreme.

Când forţele satanice ajung să cucerească puterea în lume, ele îşi fac oştiri ca să le apere, legi care să le orgnizeze, ideologii care să le justifice şi chiar religii care să-i înşele pe oameni. Creştinii nu trebuie să lase forţele satanice să cucerească puterea; iar dacă au cucerit-o, ei trebuie să-şi organizeze forţele şi să o învingă în numele lui Hristos.

Creştinismul e veghea şi puterea sfântă care răspunde de mântuirea lumii. Şi vai de creştinii ce nu corespund sfintei misiuni ce le este încredinţată, căci Dumnezeu va ridica şi din pietre pe alţi aleşi ai Săi, care să-I zidească Împărăţia.

Antihrist este un om, şi anume un om politic ce va stăpâni lumea descreştinând-o, satanizând-o şi pierzând-o.

(mai mult…)

Invitat,Danion Vasile


Mărturiile icoanei

image002

ÎNVIEREA Domnului

Hristos a înviat din morți

Cu moartea pe moarte călcând

și celor din morminte

viață dăruindu-le.

De Te-ai și pogorât în mormânt,

Cel ce ești fără de moarte,

dar puterea iadului ai zdrobit

și ai înviat ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule,

zicând femeilor mironosițe: Bucurați-vă!,

și Apostolilor Tăi pace dăruindu-le,

Cel ce dai celor căzuți ridicare.

(Troparul și Condacul Învierii Domnului)

Pogorârea lui Hristos la iad, icoană din secolul al XV-lea,

provenind din iconostasul vechii biserici din Volotovo,

aflată acum în Muzeul de Istorie și Arhitectură din Novgorod, Rusia
Introducere

Cuvintele rostite și vindecările săvârșite de Domnul Hristos culminează, în lucrarea lor de mântuire a neamului omenesc, prin Jertfa Lui curată, ca experiere a smereniei și a dăruirii depline a Lui către Dumnezeu-Tatăl și către noi. Iisus Hristos, Cel fără de păcat, Și-a asumat moartea de bunăvoie (cea mai tristă experiență umană, plată a păcatului) pentru ca să ne deschidă și nouă intrarea în viața veșnică, în Împărăția Sa. Astfel, sensul morții s-a luminat odată cu Jertfa Mântuitorului și tristețea ei s-a transformat în bucuria Învierii, a biruinței definitive a Lui asupra păcatului și a diavolului.

Persoana divino-umană a lui Hristos gustă moartea pentru a restabili și desăvârși relația dintre Dumnezeu și oameni, surpând zidul despărțitor al păcatului. Intrând în moarte, Hristos o biruiește cu razele atotluminoase ale slavei Sale împărătești. Învierea lui Hristos care urmează în deplină continuitate cu Jertfa Sa reprezintă manifestarea supremă a firii, a iubirii și a puterii Sale dumnezeiești, prin care săvârșește biruința asupra morții și a iadului veșnic al însingurării prin păcat.

Învierea lui Hristos începe din adâncurile iadului, printr-o iradiere luminoasă a energiilor Lui necreate, iubirea și puterea Lui inundând sufletele care-L așteptau și ridicându-le în rai, în comuniunea deplină cu Tatăl prin Duhul Sfânt. Astfel, și iadul s-a luminat pogorând în el Hristos cu sufletul plin de puterea Duhului Sfânt și împlinind așteptarea grea dar plină de nădejde a drepților din Vechiul Testament. Mântuitorul le aduce acestora eliberarea și le vestește viitoarea lor înviere și cu trupul. Căci „mormintele s-au deschis şi multe trupuri ale sfinţilor adormiţi s-au sculat.”(Matei 27, 52) Cu acest ultim gest de smerenie se împletesc primele raze ale strălucirii slavei dumnezeiești a lui Hristos.

Din sufletul lui Hristos total îndumnezeit prin Jertfa Sa curată din iubire pentru Dumnezeu și pentru oameni va iradia apoi puterea care va învia sau va umple de Duhul Sfânt și trupul Lui din mormânt. Plin acum de toată strălucirea, trupul lui Hristos răsare din mormânt ca un Soare, nestricându-i pecețile, ci străbătându-le în chip minunat precum la Nașterea Sa din Preacurata Fecioară Maria. Iar asupra acestui moment al Învierii propriu-zise cu trupul, imposibil de cuprins in limitele rațiunii omenești (gânduri, cuvinte sau imagini), Sfânta Evanghelie păstreaza tăcerea cu cel mai profund respect față de Taină, iar iconografia ortodoxă o urmează întocmai.

Pogorârea lui Hristos cu sufletul în iad este mărturia supremă a iubirii Lui față de oameni, mărturie pe care icoana Pogorârii la iad, expresie firească a atmosferei liturgice pascale în ansamblul ei, ne-o face vizibilă, transpunând prin forme și culori luminoase ceea ce cântările slujbei vestesc: bucuria și lumina Învierii Domnului.

Hristos a înviat și nu doar i-a încredințat pe ucenici de realitatea trupului Său îndumnezeit, ci le-a și transmis acestora lumina și puterea Duhului Său, ca să înțeleagă mărturiile Scripturii, să ierte păcatele oamenilor și să vestească Învierea Sa din morți ca început al mântuirii și al învierii tuturor oamenilor în Biserica Sa, în comuniunea noastră cu Dumnezeu și între noi. Hristos cel înviat este începutul creației celei noi pentru că ne cuprinde în starea jertfită și înviată a trupului Său, în mod actual, pe toți care credem în El și ne unim cu El și între noi prin Tainele Bisericii. Astfel, primindu-L în noi pe Hristos, primim putere din puterea Sa pentru a ne răstigni și a învia față de păcatele și egoismul nostru, pentru a ne jertfi și a iubi cu toată ființa străbătută de lumina Învierii Sale.

(mai mult…)

cenzura

Din Starea întâi au fost eliminate total:

56. Urmaşii lui Iuda,
Din izvor adăpaţi
Şi cu mană săturaţi demult, în pustiu,
În mormânt îl pun pe Hrănitorul lor.

58. Îngâmfat Israil,
Ucigaşe popor !
Pentru ce pe Varava, pătimaş, slobozi,
Iar pe Domnul pentru ce Îl răstigneşti ?

62. Pizmăreţ popor,
Ucigaş blestemat !
Ruşinează-te măcar, înviind Hristos,
De mahrama şi de giulgiurile Lui.

Din Starea a doua au fost eliminate total:

33. Tu, ca Cel ce eşti
De viaţă dătător, Cuvinte,
Pe iudei nu i-ai ucis, fiind răstignit;
Ba chiar şi pe morţii lor îi înviezi.

42. O, neam jidovesc
Îndărătnic, ce-ai primit arvuna !
Cunoscut-ai ridicarea Bisericii;
Pentru ce dar pe Hristos L-ai osândit ?

51. O, iudeilor !
Ruşinaţi-vă măcar de morţii
Înviaţi de Dătătorul vieţii lor,
Cel pe Care, plini de pizmă, L-aţi ucis.

(Acesta din urmă este singurul caz în care nu a avut loc o eliminare totală, însă – esenţial pentru manipulatori – a fost schimbat „O,iudeilor !” cu „Fariseilor” !!!).

61. Cel făr’ de-nceput,
Veşnice Părinte, Fiu şi Duh Sfânt,
Întăreşte stăpânirea ’mpăratilor
Împotriva duşmanilor, ca un bun.

Din Starea a treia au fost eliminate total:

7. Cei hrăniţi cu mană
Lovesc cu piciorul
În Binefăcătorul.

9. O, ce nebunie !
Pe Hristos omoară
Cei ce-au ucis pe profeţi.

12. Zis-a înţeleptul:
„Groap’-adâncă este
Gâtlejul jidovilor.”

13. La viclenii jidovi,
Căile lor strâmbe
Curse şi ciulini sunt.

24. Pier răstignitorii,
Împărate-a toate,
Dumnezeiescule Fiu.

25. Toţi pier, împreună,
În groapa pierzării,
Bărbaţii sângiuirilor.

parinti_prohod

Starea întâi

1.  În mormânt, Viaţă,
Pus ai fost, Hristoase,
Şi s-au spăimântat oştirile îngereşti,
Plecăciunea Ta cea multă preamărind. (proslăvind).

2.    Dar cum mori, Viaţă,
Şi cum şezi în mormânt ?
Şi împărăţia morţii Tu o zdrobeşti
Şi pe morţii cei din iad îi înviezi ?

3. Te mărim pe Tine,
Iisuse Doamne,
Şi-ngroparea îţi cinstim şi patimile,
Că din stricăciune Tu ne-ai izbăvit.

4.  Cel ce-ai pus pământul
Cu măsuri, Hristoase,
Astăzi şezi în mic mormânt, Ziditorule,
Şi din gropi, pe cei ce-au murit înviezi.

5. Iisuse al meu,
Împărat a toate,
De ce vii la cei din iad, o, Hristoase-al meu ?

Vrei să dezrobeşti neamul omenesc.

(mai mult…)