Pe urmele părintelui Arsenie Boca

Posted: Iulie 17, 2009 in Articole, Lumea Ortodoxiei, Sfinti Parinti
Etichete:

2601_1245873434

O privire care răzbătea chiar şi timpul

Sfântul Ardealului evocat de preotul VIOREL TRIFA din Câmpeni

Începutul unei călătorii

„Noi nu suntem născuţi de timp, ci de veşnicie. Deşi trăim o vreme îmbrăcaţide lumea aceasta, ni se întâmplă ades ca fratele Vis şi sora Moarte să nedea târcoale şi să ne despice făptura în două. Atunci scăpăm din chingilelumii văzute şi ne trezim într-un alt fel de a fi şi-a cunoaşte”.

Aceste cuvinte ale părintelui Arsenie Boca mă urmăresc cu stranietate şi

sfinţenie tulburătoare, ori de câte ori mă apropii de viaţa şi faptele lui.

Sunt acum în Apuseni, pe valea Arieşului, într-un început de vară somptuoasă

şi verde. Aştept să mă întâlnesc la Albac cu un ucenic al părintelui Arsenie

preotul Viorel Trifa din Câmpeni, care vreme de 15 ani l-a frecventat pe

Sfântul Ardealului”, cu aceeaşi tandră fervoare pe care a inspirat-o tuturor

celor ce l-au cunoscut. Când începem să vorbim, înţeleg repede că la cei 59

de ani ai săi părintele Trifa e un om jovial, cu un râs de copil şi o

bunătate pe măsură. O întreagă dimineaţă, debordând de bucuria de a putea

evoca amintiri nepreţuite pentru el, părintele mi-a împărtăşit cu frenezie

şi migală istorii şi taine despre acela care i-a marcat definitiv viaţa.

Înconjuraţi chiar de munţii în care se născuse şi părintele Arsenie şi unde

fusese elev, munţii cei verzi ai Apusenilor, cu casele lor răsfirate pe

coame, ca nişte clopuri moţeşti, totul părea cu mult mai aproape de acel

alt fel de a fi şi-a cunoaşte”, pentru care se nevoise atât călugărul de la

Sâmbăta Făgăraşilor. Drumul meu prin lumea părintelui Arsenie Boca începuse

iar…

„Dacă te rogi aprins, părintele Arsenie vine singur la tine”

Părintele Viorel Trifa

– Vă rog să-mi faceţi un portret al părintelui. Când l-aţi cunoscut şi cum

arăta pe atunci?

Părintele Viorel Trifa

– L-am cunoscut pe părintele Arsenie în anul 1972. Aveam 22 de ani şi eram

student la Teologie, la Sibiu. El era la biserica din satul Draganescu de

lângă Bucureşti, unde lucra ca pictor, dar şi ca arhitect, căci ridicase şi

o clopotniţă, într-un stil foarte interesant (mai târziu mi-am făcut şi eu

una în parohie, după modelul lui). Parcă-l văd şi acum pe părintele Arsenie

căţărat pe schela bisericii! Venisem la Drăgănescu după ce la îndemnul unei

venerabile măicuţe, bibliotecara Facultăţii noastre din Sibiu, maica

Gorgonia, citisem de 40 de ori Sfântul Paraclis al Maicii Domnului. Că mi-a

spus maica: „Dacă ai să citeşti Paraclisul de multe ori, părintele vine

singur la tine”. Şi când am terminat Paraclisul, am ajuns, într-adevar, la

părintele, dar tot nu-mi venea să cred! Slujitor în biserică era părintele

paroh Bunescu, el tocmai îşi terminase slujba, iar eu mă uitam ţintă la

părintele Arsenie, ştiind că cel care pictează pe schele e el. Abia după o

oră, părintele s-a oprit din lucru. În tot acest timp, biserica rămăsese

plină cu credincioşi, şi tineri, şi bătrâni, care îl aşteptau cuminţi. Nici

nu mai ştiam ce să fac, să-l urmez şi să-l rog să-mi vorbească, ori să-l

aştept să vină singur la mine, aşa cum mă învăţase măicuţa Gorgonia. Dar aşa

s-a întâmplat! Că odată numai că vad că-mi pune părintele Arsenie mâna pe

umeri şi-mi zice: „Ai sosit?”, de parcă mă aştepta de când lumea.

– Cum arăta părintele?

– Era într-un halat alb şi cu o bonetă albă pe cap, aşa picta. Şi ca

întotdeauna, era foarte smerit. Stătea cu mâinile la spate şi facea

ascultare. Am o poză cu Mântuitorul şi mă gândesc: Doamne, părintele chiar

de la Mântuitorul a luat acest model, să stea ca la şcoală, cu mâinile la

spate, şi să fie de folos oamenilor. Părintele Arsenie n-avea timp să

discute cu toţi, dar tot îşi rupea puţin, când făcea pauzele acelea ale lui

de pictat, aşa dădea tuturor sfaturi bune… Iar când zicea părintele un

cuvânt, apăi era literă de Evanghelie: se împlinea. Simţeam puterea din

cuvântul lui, ca a Proorocilor din cărţile sfinte. Avea ochi albaştri

părintele, ca Mântuitorul. Aşa l-am văzut: ca pe Mântuitorul Iisus şi tot de

statura Lui, mijlocie. Şi era de o bunătate părintească, nu găseai un cuvânt

rău… Cum arăta? Păi barba şi părul le avea roşiatice, ca un moţ. Cum

spuneam, era îmbrăcat în alb şi picta, iar eu stam în sfânta biserică

printre credincioşi aşteptând să-l văd mai aproape. Şi aşteptându-l, am

început să mă uit la pictura părintelui, care m-a zguduit profund! Atunci

era pictată cupola, şi deja cobora pe părţile laterale. M-a impresionat

chipul Mântuitorului. Parcă era viu. Şi la fel, chipul Maicii Domnului, care

domina altarul. Iar Icoana Învierii m-a încremenit: arăta de parcă atunci

coborâse din Sfânta Liturghie! Că zice la slujbă: „Piatra fiind pecetluită

de iudei şi ostaşii străjuind Preacurat Trupul Tău, înviata-I a treia zi,

Mântuitorule” . Şi Mântuitorul învie, fară să se strice sigiliul de la

Mormânt, căci prin sigiliu a trecut Transparenţa însăşi şi Lumina – exact ca

în pictura părintelui Arsenie… Nu L-am văzut nicăieri pictat aşa intens şi

duios pe Mântuitorul Hristos.

După ani şi ani, eram tot la Drăganescu şi stăteam la uşa bisericii, iar

părintele Arsenie Boca picta „Judecata Sufletului”, chiar în dreapta

stranelor. Într-o clipă se uită spre uşă, şi după ce ne-a cunoscut cu duhul,

zice: „Mă, moţule, hai mai aproape!”. Niciodată nu mă întrebase părintele de

unde sunt. Nu întreba nimic, pe nimeni, niciodată. Numai să te ajute, asta

voia. Şi eu îmi tot ziceam: „Cine-i moţ aici?”, că biserica era plină de

oameni. Dar părintele: „Mă, moţule, vino mai aproape!”. Şi atunci mi-am

amintit că eu sunt moţul, că doar eram din Câmpeni. Altă dată, m-am gândit

eu că dacă şi părintele e moţ, să-i cumpăr o doniţă de la Câmpeni, de acasă,

şi înainte să mă duc la dânsul, am umplut-o cu afine. Iar părintelui i-au

dat lacrimile: „Mi-ai adus aminte de casă. Trebuie să mă duc până acolo”.

Părintele ar fi dorit să vină acasă, la Vaţa de Sus, şi să slujească la

mormintele surorii şi mamei lui, mama care se numea Creştina, şi nu Cristina

cum s-a zis; iar „Creştina” vine de la Mântuitorul.

Povestea primarului îndrăcit din Fărău

La Sâmbăta, cu mulţimi de oameni în jurul lui

– De ce v-aţi dorit atât să vă întâlniţi cu părintele?


– Eram impresionat în primul rând de tot ce auzeam despre el. Pretutindeni,

în Ardeal, mă întâmpina numele său, ca un ecou sfinţit. Până şi gazda mea

din Sibiu, un profesor de la liceul Gheorghe Lăzar, îmi vorbea de părintele.

Căci profesorul fusese foarte rău bolnav, iar mama lui se dusese la

Mănăstirea Sâmbăta (pe atunci părintele Arsenie mai era acolo) şi văzuse

noroade întregi de credincioşi venind la părintele, ca la un sfânt viu! Că

deşi plecase de 20 de ani din Făgăraş, părintele era prezent cu duhul în

toţi care-l văzuseră.


La Sâmbăta, cu mulţimi de oameni în jurul lui

Cum avea el o vorbă: „Care aţi trecut pe la mine o dată, e destul!”. Iar eu

îmi doream să-l cunosc, şi pentru că părinţii mă sfătuiau să-mi găsesc

preoteasă, să mă însor şi să merg la parohie. Iar eu eram prieten cu mai

multe fete şi nu mă hotăram cu care să rămân; asta m-a făcut prima dată să

mă duc, speram că părintele mă va sfătui. Şi aşa a şi fost, căci la

Drăgănescu, părintele mi-a spus: „Tu să mai stai să mai înveţi!”. Apoi,

câţiva ani mai târziu, eram de-acum preot şi aveam o parohie foarte grea, la

Fărău, lânga Ocna Mureş. Acolo, care nu era penticostal musai era comunist

ateu. Iar eu mergeam des la părintele Arsenie, să-mi deie putere ca să mă

lupt cu ei. Dar dintre toţi vrăjmaşii din Fărău, primarul era ăl mai rău, ba

socot eu că era chiar îndrăcit. Dar a avut mai apoi şi-o soartă grea

primarul ăsta, şi eu cred că toate s-or întâmplat şi prin puterea părintelui

Arsenie! Să vedeţi cum a pornit totul. Începusem să mă duc în anii aceia

întruna la primar: voiam să repar o cruce mare din faţa Primăriei. Acolo

fusese frontul, şi ungurii împuşcaseră fără milă şi fără judecată o groază

de români. Nici nu s-au ostenit să-i mai care la cimitir, au făcut ia, aşa,

o groapă comună, şi i-au îngropat chiar în mijlocul drumului, ca pe vite.

Atâta le puseseră nenorociţilor: o cruce şi o troiţă mare de tablă. Dar cu

vremea, crucea ruginise cu tot cu Iisus răstignit pe ea. Îndrăcit – neam,

primarul, însă, nici că putea vedea crucea, da’ s-o mai şi repare! Zicea să

o aruncăm şi să lăsăm martirii de-a surda, fără nimic la căpătâi! Eu însă

tot am pus să repare crucea pe ascuns, că zicea părintele Arsenie: „Cine

repară o cruce veche Îi face cea mai mare mulţumire lui Dumnezeu. Că acela

care va trece pe acolo se va închina!”. Atunci s-a supărat foc primarul,

parcă îl opărisem când a văzut crucea şi troiţa înnoite – urla cu clăbuci la

gură că mută el crucea aia, scapă satul de ea!… Eu m-am dus atunci la

părintele Arsenie, la Drăgănescu, în câmpie, m-am rugat aprins împreuna cu

el, şi când m-am întors, să vedeţi ce s-a întâmplat. Un epitrop de-al meu,

de la biserică, se dusese la Primărie, ca să-i deie o adeverinţă primarul

cel indrăcit. Şi cum era timp de ploaie afară, tuna şi fulgera, epitropul

şi-a facut cruce. „Doamne, fereşte-ne!” . Dar primarul care nu putea vedea

crucea zice: „Cum de îndrăzneşti să te-nchini tu în faţa mea?”. Numai că în

clipa aceea, odată a şi trăsnit un trăsnet înfricoşător, de părea că s-a

rupt cerul şi o să cadă peste oameni. Primarul tocmai vorbea la telefon cu

cineva din satul vecin şi când a trăsnit a ieşit şi-o flacără mare prin

telefon şi a luat foc şi plopul cel mare de lângă primarie, ardea ca o

lumină uriaşă, de Paşti. Primarul a înlemnit! Îndată a scăpat telefonul din

mână şi, ca într-un vis, şi-a făcut larg, canonic, ca la mănăstire, semnul

crucii! Era prima oară în viaţa lui când se închina. De atunci, n-am mai

avut necazuri cu el. Semna primarul nostru orice pentru biserică. Dar soarta

i-a fost cruntă, ca să vedeţi unde duce necredinţa. Trecuse un an, în care

n-am mai ştiut de el, pentru că plecase din Fărău, când a venit nevasta lui

cu un parastas de Sâmbăta lui Lazăr, Sâmbăta Floriilor, când se pomenesc

toţi morţii la cimitir. Şi mi-a spus că bărbatul îi murise în podul casei,

spânzurat. Vai şi amar de sufletul lui, sărmanul!

Fotografiile

– De unde evlavia aceasta a dvs. faţă de părintele Arsenie?

– Nu se putea altfel, că eu vedeam ce face ca preot, îmi dădeam seama de

puterea şi credinţa lui! Odată, la un praznic mare la Sâmbăta, am aflat că

părintele făcea slujba. Trebuia să înceapă Liturghia, dar în curtea

mănăstirii îşi instalase cineva o şatră, vindea turte, adică. Părintele,

care fusese înştiinţat că şatra aceea deranja slujba, a trimis mai întâi un

credincios să-i spună omului să plece de-acolo. Dar acela nici n-a clintit.

L-au mai rugat de două ori, şi tot geaba. Atunci Părintele atât a mai spus:

No, că i-o ajunge cumva!”. Şi când a început Sfânta Liturghie, a luat Sfânta

Evanghelie, a făcut după tipic cruce cu ea şi a rostit: „Binecuvântată este

Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, Amin!”. Şi când a ajuns la

Duhul Sfânt, odată s-a stârnit ca din senin un vârtej care a luat şatra cu

totul, nici mai mult, nici mai puţin! De-asta mi-a spus părintele odată că

noi, preoţii, nu facem la Teologie exact ce-i mai important: Mistica. Căci

părintele era mistic. Iar pictura lui e şi ea o interpretare mistică a

Bibliei, una de mare folos. Este o traducere a icoanelor.

– De ce credeţi că este aşa de iubit părintele Arsenie?

– De ce se duceau iudeii la Mântuitorul? Pentru că îi simţeau puterea, că

era Dumnezeu adevărat din Dumnezeu cel adevărat. De ce vin azi oamenii la

părintele Boca la mormânt? Pentru că simt că Dumnezeu lucrează prin

părintele. Şi sunt oameni cu multe probleme grele, şi parcă ar vrea să ia de

acolo un pic de pământ, să-l ducă cu ei, ca să aibă şi să simtă acasă duhul

părintelui. Şi pentru că m-aţi întrebat de ce este aşa de iubit, am să vă

mai povestesc ceva din minunile părintelui cum le-am cunoscut eu însumi, nu

povestite de alţii. Mama unui prieten de-al meu se dusese la mănăstire la

Sâmbăta, să se spovedească de Adormirea Maicii Domnului, îşi continuă

părintele Trifa povestea. Şi când a văzut-o, părintele Arsenie i-a zis: „Tu

să te duci acuma acasă, că-ţi arde casa!”. „Părinte, eu am venit la dvs. să

mă spovedesc şi să mă împărtăşesc” , i-a răspuns femeia. „Bine, spovedeşte-te

împărtăşeste- te, dar mergi imediat acasă!”. Femeia plecase de-acasă fară

permisiunea bărbatului, căruia nu-i plăcea că nevasta i se duce prea des la

biserică. Dar ea avea evlavie la părintele Arsenie. Şi numai ce ajunge

femeia acasă şi intră în curte, că vede cum barbatul îi punea toate hainele

şi lucruşoarele ei de-o viaţă într-un car. Şi când a auzit poarta, orb de

furie, căci nu se aştepta să-i vină femeia aşa devreme înapoi, omul a luat

un fier s-o lovească, s-o prăpădească. Dar de-abia ridicase drugul, că

bărbatul a rămas cu mâna înţepenită, paralizată în veci. În clipa aceea, i

s-a arătat părintele Arsenie, care i-a strigat: „Ce vrei să faci, omule?”.*

În chilia sa din Munţii Făgăraşului, cu un grup de credincioşi

„Dar să vă povestesc acum ce am văzut eu la Drăgănescu cu ochii mei”,

continuă blând părintele. „Venise o femeie cu soţul ei, erau de pe lângă

Sighişoara, şi femeia, Aurelia o chema, era bolnavă. Îi crescuse la gât o

gâlmă mare. Fusese la medic la Târgu Mureş şi, după analize, gâlma s-a

dovedit a fi de natură canceroasă, malignă. Nu putea fi operată, că murea.

Şi auzind de părintele Arsenie, a mers la dânsul. Părintele era pe schelă,

picta. Ea nu-l văzuse niciodată. Când a coborât de pe schelă, părintele a

venit direct la femeie şi i-a pus mâinile pe cap: „Soro! De când te-aştept!”

Femeia a simţit atunci un curent electric scurt şi intens. Iar părintele a

sfătuit-o să meargă acasă şi să facă Maslu cu şapte preoţi. Să caute preoţi

cu râvnă în rugăciune care s-o ajute. Şi ea a găsit preoţi vajnici, care

i-au făcut Sfânta Taină a Maslului, cu râvnă mare. Dar atunci, pe loc,

bolnava n-a simţit nimic. A doua zi, însă, dimineaţa, când să se spele, a

văzut că gâtul îi era dintr-o dată curat! Iar doctorii de la Târgu Mureş

nu-şi credeau ochilor, ziceau că nu-i aceeaşi femeie.”

*

„Prin 1977 m-am dus la mănăstire, la Sâmbăta, şi de acolo la Făgăraş. Şi

acolo, am primit în dar de la un suferind care se vindecase ajutându-se cu

ea – poza părintelui Arsenie. În fotografie, părintele arăta cum era el

atunci, cu părul puţin mai albit. M-am dus la un fotograf care mi-a făcut un

clişeu după poza aia, să pot s-o multiplic. Ştiam că era de ajuns să te uiţi

la poza părintelui când eşti la necaz, şi era minunea lui Dumnezeu! Si vă

pot spune minuni care s-au întâmplat chiar cu credincioase din parohia mea.

Le-am dat poza şi ele o purtau în poşetă. De pildă, aveam o bună

credincioasă care stateă în Cugir. I-am dat o poză şi i-am spus: „Tu, Ana,

să ai poza asta cu tine, că te-o ocroti”. Ana lucra la Fabrica de armament

din Cugir şi n-avea voie să lipsească deloc, la trei absenţe îşi pierdea

serviciul. Într-o zi, a plecat la Sibiu, la soru-sa, şi s-au luat ele la

vorbă, până târziu. Ana avea două absenţe nemotivate, şi mi-a povestit ce-a

păţit: „Am fugit repede, dar mi-am dat seama că pierd autobuzul. M-am uitat

după vreun taxi, nu era nimic. Tocmai căutam în geantă după nişte bani, când

am găsit poza părintelui Arsenie. Am sărutat-o şi m-am rugat: „Părinte

Arsenie, nu mă lăsa, că-i dusă pita mea!”. Atunci, în doar câteva minute, a

apărut din pământ pe şoseaua pustie un taxi. I-am făcut cu mâna, s-a oprit

şi l-am luat. Dar era tot degeaba, că trenul tot îl pierdeam: trecuse şi

vremea lui. Dar trenul a întârziat şi el în gară 10 minute, şi aşa am ajuns

la timp la munca mea”.”

Am vorbit odată cu o femeie care avea peste 80 de ani. Mi-a povestit că a
văzut la înmormântarea mamei părintelui un necunoscut. Era un domn pe care
nu l-a cunoscut nimeni, n-a zis la nimeni nimic, a stat la slujbă şi apoi a
plecat. Aşa spunea bătrâna. Ei, bine, acela a fost părintele Boca! Bine,
bine, dar în vremea aceea el era închis la Canal, închipuiţi-vă că le-a spus
ălora de acolo că va lipsi două, trei ore din lagăr şi i-a rugat să nu-l dea
dispărut. Gardienii erau îngroziţi, nu ştiau ce se întâmplă, nu ştiau unde e
părintele! Dacă spui cuiva toate astea, zice că fabulezi. Cum poţi să crezi
aşa ceva? Dar scrie în Psalmul de la Vecernie: „Tu ai făcut pe îngerii Tăi
duhuri şi pe slugile Tale pară de foc”.”
*
„Să vă spun acuma şi de familia Jolteş, din Câmpeni. O familie cu nume, cu
vază din Câmpeni. Soţia unuia din fraţii familiei era bolnavă, pe vremea
când încă mai trăia părintele. Avea cancer, şi eu i-am spus să meargă la
părintele Arsenie, că i-o da un sfat bun. Femeia mai era şi gravidă. Era la
al şaptelea copil. S-a hotărât repede şi s-a dus. Părintele, fiind văzător
cu duhul, cum a văzut-o, i-a vorbit fără ca ea să apuce să-i explice ceva:
Tu eşti tare necăjită şi tare bolnavă, dar ai o problemă şi mai grea că eşti
şi gravidă. Doctorii îţi spun să faci întrerupere de sarcină, dar tu să nu
faci asta. Că şi de faci şi de nu faci avort, tot ai să mori, pentru că
boala ta n-are leac. Dar dacă nu vei face avort şi laşi copilul, sufletul
tău va merge în rai, dacă eşti spovedită; iar de faci avort, o să mergi
sigur în iad”. Şi doamna a născut copilul, după care a murit. Dar copiii ei
sunt azi realizaţi, nişte bijuterii de oameni.”
„Părintele Arsenie este cel mai apropiat prieten al Mântuitorului”

– Am întâlnit la Mănăstirea Râmeţi, lângă Alba Iulia, un călugăr care
intrase în monahism datorită părintelui Arsenie. I-a descoperit părintele la
spovedanie un păcat pe care-l făcuse cu 20 de ani înainte. Că părintele când
spovedea te ţinea câte o oră sau două. Mai întâi, te lăsa să spui tu
păcatele, şi dacă nu le spuneai, ţi le spunea el pe toate, nu-i puteai
ascunde nimic. Vă daţi seama ce spovedanie înfricoşată era la părintele
Arsenie: ca în faţa lui Dumnezeu! Şi mi-a povestit călugărul cum a fost,
nu ştiu ce funcţie avusese el mai înainte, că a trebuit să depună odată o
mărturie la Tribunal. Şi n-a fost o mărturie dreaptă, şi a făcut ca o femeie
cu copii mulţi să rămână pe drumuri, săracă lipită.
De hramul mănăstirii la Sâmbăta
De hramul mănăstirii, la Sâmbăta

– Eu aşa cred, că părintele este unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai
Mântuitorului. Ba chiar cel mai apropiat. Iar poporul îl consideră sfânt. Şi
părintele, de pildă, se purta ca un sfânt, chiar şi când săvârşea Sfânta
Liturghie. Atunci tot timpul plângea. Cu lacrimi rostea cuvintele slujbei.
Si nici eu nu ma indoiesc ca parintele e sfant. Am simtit-o pe pielea mea,
de-atâtea ori! Iar părintele Arsenie ar trebui canonizat. Dar poate aşa vrea
Dumnezeu, să-l canonizeze poporul, să arate că merită verdictul Sfântului
Sinod. Deşi părintele a fost smerit şi a cerut să nu fie deshumat, până la
A Doua Venire”.
– În biserică îi faceţi o pomenire specială părintelui?
– Părintele Arsenie e nedespărţit de sufletul meu.
– Şi în faţa credincioşilor vorbiţi des despre el?
– Numai când se apropie vremea să mergem în pelerinaj la mormântul lui, la
Prislop. Pentru că am observat că nu chiar toţi suportă să audă numele
părintelui. Şi chiar părintele mi-a spus, când era în viaţă: „Nu pomeniţi
prea des numele meu, că pe unii îi arde!”. Cu toate că eu simt bucurie şi
putere când rostesc numele părintelui. Dar şi credincioşii îl trec des în
pomelnice.
– Şi ceilalţi preoţi îl pomenesc la fel?
– Toţi preoţii au evlavie la părintele Arsenie Boca, şi cred că fiecare ar
fi avut de povestit tot câte v-am spus eu aici. Toţi au avut experienţe cu
părintele. Dar noi nu suntem vrednici de asemenea bogăţie ce-am avut-o şi o
avem. Eu mă mândresc cu o carte. Se numeşte „Hristoitia” şi e scrisă de
Dionisie Areopagitul. Pe ea am un autograf de-al părintelui Arsenie, încât
eu am în casă slova lui. Dumnezeu a vrut să am o blagoslovenie de la
părintele Arsenie.
Vestitorii

„Cel mai bine îi simţi duhul şi forţa părintelui Arsenie Boca la mormântul
lui, la care vin puzderie de credincioşi” , spune părintele Trifa. „De pildă,
anul trecut, în noiembrie, la praznicul morţii sale, au slujit 150 de preoţi
şi au venit 10.000 de oameni! Părintele a lăsat cuvintele acestea drept
testament: „Eu acum nu vă pot ajuta, dar dacă am să plec de aici să ştiţi că
v-ajut, numai să veniţi la mine! Pentru cel ce varsă o lacrimă la mormântul
meu, eu mă voi ruga la Dumnezeu!”. Şi aşa e, am simţit-o şi eu, şi mulţi
alţi preoţi, la fel. Este, de pildă, un preot de la Valea Mică, care a mers
şi el la mormântul părintelui cu credincioşii. Nu s-au dus la sărbătoarea
cea mare, când toată lumea e acolo, ci peste o săptămână. Şi s-au rugat
acolo, la mormântul părintelui, şi au dat acatiste. Şi la urmă, chiar
înainte de a pleca, cineva l-a zărit printre pomii cimitirului pe părintele
Arsenie insuşi! Îi binecuvânta. .. Şi ceilalţi au văzut toţi umbra aceea
clară, liniştită şi binefăcătoare. Iar dimineaţa devreme, în fiece zi, vin
să vegheze la mormântul părintelui căprioarele” , îşi încheie istoriile
părintele Trifa. „Vin aici, credincioase, de 20 de ani; din chiar ziua când
a fost înmormântat părintele. Vin pentru că le cheamă chiar părintele
Arsenie. Căci el a iubit animalele şi le binecuvânta, se înţelegea şi cu
lupii, şi cu urşii, iar într-o vara, pe când era la mănăstire la Haţeg, i-a
ieşit în faţă o turmă de zimbrii, şi numai cât a făcut părintele cruce
deasupra lor şi s-au împrăştiat. Poate că de aceea vin mereu căprioarele la
mormântul părintelui Arsenie Boca: să-i vestească şi să-i vegheze sfinţenia.
.”
Valentin Iacob

Anunțuri
Comentarii
  1. neli spune:

    Si eu am fost la mormantul Parintelui impreuna cu sotul meu… acolo nu puteam sa ne mai stapanim lacrimile… am simtit ca si cum ne-am fi spovedit Parintelui si ne-am fi descarcat sufletele de pacate… am plecat de acolo linistiti… si am stiut ca acela e locul in care vom merge de acum inainte, de fiecare data cand vrem sa evadam din lumea asta in care traim… acolo e o alta lume
    Mergeti acolo si sigur va gasiti linistea si speranta
    D-zeu sa ne ajute!

  2. Frumos, frumos, frumos si adevarat.

  3. nevolnicu maria paula spune:

    Frumos intr-adevar!Poate oi ajunge si eu, cu ajutorul lui Dumnezeu,la mormantul parintelui ARSENIE sa vars o lacrima si sa se roage si pt mine,chiar daca suna un pic egoist…DOAMNE-AJUTA-ne pe toti in toate!

  4. maria spune:

    …nu este loc in cuvinte sa vorbesti despre Parintele Arsenie, despre Parintele Ghelasie. O bucurie de dincolo de noi razbate ori de cate ori le rostim numele, faptele. Ma tot intreb ce am facut sa fim vrednici de contemporaneitatea Lor…Nu-mi amintesc sa fi avut asa o stare de bine decat cand m-am indragostit. Sufletul usor, magia clipei in care simti gratia divina! Mi se pare uluitor sa te simti mereu ,,asistat”, indrumat, iubit…
    Multe bucurii am avut in viata. Mi le-au dat cei dragi din jur. Dar sufletul zburdand- doar Ei! E CA SI CAND AM PRIMIT TINERETE FARA BATRANETE SI VIATA FARA DE MOARTE- idealul dintotdeauna al omenirii.
    Sfant Parinte Arsenie aduna-ne pe toti la mormantul tau. Se apropie, in curand. 28. In toamna asta inca blanda si aurie, in nostalgia Prislopului vei mai cobora o data printre oameni…

  5. Cristina spune:

    Viaţa Pãrintelui Arsenie Boca
    (în versuri)
    1.Multumesc iubit,Pãrinte Dumnezeu,
    Cã ne ocroteşti şi ne aperi mereu
    Ne-ai lãsat mijlocitor,
    Şi al nostru îndrumãtor, / Cu smerenie,
    Pe iubitul ,Sfânt Pãrinte Arsenie.

    2.Fraţii creştini de pretutindeni ,azi vã spun
    Viaţa unui Sfânt Pãrinte foarte bun.
    Vã rog sã luaţi aminte
    La frumoasele cuvinte , / Nu plecaţi,
    Lãsaţi grijile afarã şi-ascultaţi.

    3.Într-un sat ,Vaţa de Sus, din Hunedoara,
    Se nãştea un prunc ce-avea sã schimbe ţara,
    Din pãrinţi creştini ,iubiţi,
    Care erau fericiţi / C-au nãscut
    Un copil ce-avea sã fie Sfânt.

    4.A lui mama se numea Cristina,
    Şi-a avut în pântece lumina,
    Cãci ea a visat frumos:
    Luna ,soare luminos / Şi gândea
    “Oare ce avea sã fie acest copil în viaţa sa?”

    5.Tatãl sãu, ce Iosif se numea,
    Nume pruncului ,Zian ,punea,
    Şi cu cât timpul trecea,
    Zian repede creştea / Şi-asculta
    De pãrinţi care spre bine-l îndrepta.

    6.Mai târziu dupã ce şcoala a-terminat,
    Viaţa Domnului,pe-acest pãmânt,şi-a închinat
    A intrat în mãnãstire
    Şi-o frumoasã vieţuire ,/ Ca de Sfânt,
    A avut pânã a plecat de pe pãmânt.

    7.În Muntele Sfânt este trimis,
    Şi acolo minune mare s-a scris,
    S-a rugat la Dumnezeu,
    Sã îl ajute mereu / Şi sã-i dea
    Un duhovnic sã-l îndrume în viaţa grea.

    8.Crezând cã nu-i vrednic de –ajutor,
    Maicii Sfinte ,s-a rugat cu foc şi dor,
    Atunci o mare minune .
    Cum numai Sfinţii pot spune / S-a întâmplat,
    Maica Sfântã, sus pe munte l-a urcat.

    9.Pe Serafim de Sarov la întâlnit
    Şi – acesta viaţa i-a povãţuit,

    Cu post şi cu rugãciune
    A primit înţelepciune / Şi-a venit
    Înnapoi la Sâmbãta unde-a slujit.

    10.Devine stareţ al Sfintei Mãnãstiri
    Şi îndreapta lumea chiar şi din priviri,
    Avea dar proorocesc,
    Nefiind cu duh lumesc / Şi îndrepta,
    Pe tot pãcãtosul ,care-l asculta.

    11.Avea ochi albaştri şi senini,
    Ochi ce te cutremurau ,divini,
    Nu puteai sã îi priveşti,
    Decât doar sã te smereşti / Şi vedeai,
    Puterea lui Dumnezeu ,când îi priveai.

    12.Toţi creştinii ,din tarã, îl cãutau,
    Sã îi cearã sfaturi ,sã-i ajute îl rugau,
    Mustra dur pentru pãcate,
    Avea vorbe minunate ,/ Şi iubea,
    Pe tot pãcãtosul care se-ndrepta.

    13.Mai târziu este trimis din Fãgãraş,
    La obştea din Prislop ,sfânt lãcaş,
    Urmãrit de securişti,
    Creştinii sunt foarte trişti / Da’l urmau,
    Se duceau dupã-al,lor Sfânt şi lãcrimau.

    14.În continuare este urmãrit,
    Luat în râs de alţii chiar batjocorit
    Prislopul devine atunci
    Sfântã obşte dar de maici ,/ Duhovniceascã,
    Îndreptatã cãtrea calea îngerescã.

    15.De la Prislop l-au dus la Canal,
    A fost chinuit ,lovit brutal
    La fel ca Mântuitorul,
    A rãbdat pentru poporul / Cel lovit,
    De communism ,de urã şi asuprit.

    16.S-a întors din nou la mãnãstire,
    Pentru a salva creştini de la pieire,
    Era urmãrit mereu,
    De duşmanul cel mai rãu / De atunci,
    Securiştii care n-au scãpat de munci.

    17.A fost chinuit prin închisori,
    A suportat chiar şi deportãri
    A suferit cu rãbdare,
    Pentru rasplata cea mare, / Ce avea,
    Sã primeascã şi cununa aevea.

    18.Mai târziu la Drãgãnescu este dus
    O Bisericã-n al Bucureştiului apus,

    Este urmat de creştini,
    Chiar de-ndura orice chin ,/ Cu bucurie,
    Pentru Domnul suferea orice urgie.

    19.Acolo Sfântul Pãrinte a pictat
    Biserica Sfântã cu har minunat,
    Dar a pictat cu tãrie ,
    În suflete bucurie / Şi cuvânt
    Credincioşilor de pe acest pãmânt.

    20.Pentru cã avea darul proorocesc
    şi-a vãzut sfârşitul aşa cum era firesc,
    Ştia cã va suferi ,
    Cã duşmanii-l vor lovi, / Dar rãbda,
    Pentru cã avea sã îşi ia plata sa.

    21.Ai plecat ,Pãrinte ,pe Cãrare,
    A Împãrãţiei dulce,rarã,floare,
    Te-ai dus sus la Dumnezeu
    Ca sã ne veghezi mereu, / Pe vecie,
    Şi sã fim cu toţii în Împãrãţie.

    22.Îti mulţumim ,Pãrinte, cã ne-ai ajutat,
    Cã ne-ai fost alãturi şi ne-ai ascultat.
    Sã nu ne uiţi drag Pãrinte,
    Pentru noi roagã-te ,Sfinte / Sã venim,
    În Împãrãţia Domnului .Amin .

  6. martutza spune:

    Am ajuns, in sfarsit, la parintele Arsenie Boca, dupa mult timp de cand mi-am propus si dupa un sir nesfirsit de piedici…ceva ma atragea intracolo cu o forta incredibila! Cand am pus mainile pe crucea de la mormint si am inchis ochii, ca sa ma rog, am simtit cum aerul dintre mine si cruce trepida, iar eu eram gata sa-mi pierd echilibrul de cita putere emana…m-am concentrat si m-am rugat intens, iar dupa aceea m-a podidit brusc si inexplicabil plansul, am inceput sa oftez si cu fiecare oftat ma simteam mai usoara, de parca parintele imi ridica, una cate una, poverile de pe suflet…Multumesc, parinte, esti mai viu ca oricand, n-am nici cea mai mica indoiala!

  7. gabriela spune:

    foarte frumos, publicati cat maimulte carti ale parintelui sa cunoasca toata lumea cine a fost dansul pe acest pamant si cate invataturi a lasat in urma sa.

  8. gabriela spune:

    faceti efortul de a ajunge la mormantul parintelui ca este un adevarat RAI pe pamant. este o minune pe care o puteti vedea la noi in tara in localitatea silvasul de sus, hunedoara( langa DEVA)

  9. gabriela spune:

    faceti un efort si tipariti carti cu selectia rugaciunilor parintelui arsenie boca, ba chiar si cu invataturi scrise de dansul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s