Arhivă pentru august, 2009

ARHIMANDRITUL GHEORGHIOS KAPSANIS:

NOUA CARTE DE ASIGURARE N.M.A.S.


Fraţi monahi din Sfântul Munte şi fraţi laici din lume ne întreabă ce trebuie să facă cu noile cărţi de asigurare care poartă un Număr Matricol de Asigurare Socială (NMAS). Se întreabă dacă trebuie să accepte sau dacă trebuie să refuze primirea lor. Se neliniştesc carti de asigurare electronicedacă NMAS conţine numărul-simbol al lui Antihrist – 666, şi dacă prin primirea lui contribuie la împlinirea „îndosarierii electronice”, care va uşura viitoarea impunere a pecetei lui Antihrist.
Chestiunea are două părţi. Pentru fiecare dintre ele s-au dat răspunsuri satisfăcătoare de către Sfânta Chinotită a Sfântului Munte în anii 1987 şi 1997, când s-a pus problema ridicată de Număr Matricol de Asigurare Socială (NMAS) şi de aprobarea Acordului Schengen corespunzător, răspunsuri care sunt valabile până astăzi.
Prima parte a chestiunii este că prin NMAS se realizează o formă de „îndosariere electronică”. Fiecărei persoane fizice i se atribuie un număr care se zice că o va însoţi întreaga viaţă, o va descrie în toate tranzacţiile, actele juridice şi în toate raporturile ei cu serviciile de stat. Pentru această parte a temei, Sfânta Chinotită a Sfântului Munte a proclamat:
„Sfânta Chinotită consideră ca justificată şi neliniştea multora  pentru consecinţele pe care poate să le aibă asupra libertăţii şi demnităţii omului îndosarierea electronică”. (Comunicat  ΕΔΙΣ, august, 1988).
„Îndosarierea electronică, a cărei creare se promovează în ultima vreme şi prin vestita „carte unică de asigurare”, este sigur că va deschide intrarea într-o adevărată „Nouă” epocă de coşmar” (Comunicat al Sfintei Chinotite, 5/18 martie 1993).
S-a vorbit mult de lipsa democratică a acestei convenţii (Acord Shengen)… Prin această Convenţie şi Sistemul de Informaţii Shengen se facilitează încălcarea secretului personal şi se aduce atingere în mod esenţial prezumţiei de nevinovăţie a cetăţeanului… De asemenea, se dă posibilitatea puternicilor factori economici care au acces legal la datele personale ale angajaţilor  să le exploateze în mod diferit” (Comunicat al Sfintei Chinotite, 11/24 februarie 1997).
„O eventuală încercare de punere în aplicaţie a Acordului Shengen în ţara noastră, şi mai ales consecinţa ei necesară, emiterea buletinelor electronice şi folosirea Codului Numeric Unic de Control (C.N.U.C.) va avea ca urmare firească împotrivirea faţă de Stat a tuturor athoniţilor fără excepţie din „motive de conştiinţă”” (Comunicat ΕΔΙΣ 20.5/2.6.1997).

(mai mult…)

Spre deosebire de anul civil care incepe la 1 ianuarie, anul bisericesc incepe la 1 septembrie. Potrivit traditiei mostenita din Legea Veche, in aceasta zi s-a inceput creatia lumii si tot in aceasta zi Si-ar fi inceput Mantuitorul activitatea Sa publica.

La romano-catolici, anul bisericesc incepe cu prima duminica din Advent, adica duminica cea mai apropiata de 30 noiembrie, deci cu aproximativ patru saptamani inainte de Craciun.

Si evreii incep anul bisericesc in luna septembrie

Evreii incep calendarul cu luna Tisri, adica cu septembrie. In prima zi din luna septembrie, evreii aveau zi de odihna si aduceau Domnului ardere de tot. Mai existau si alte motive pentru care evreii serbau in mod deosebit luna septembrie. In aceasta luna, apele potopului au scazut si corabia lui Noe s-a oprit pe Muntele Ararat; Moise a coborat de pe Sinai cu tablele Legii; s-a inceput construirea cortului Domnului.

Calendarul iulian si gregorian

Inainte de Hristos existau doua sisteme de calculare a timpului unui an: unul al egiptenilor – de 365 zile, care era mai corect, dar nici el perfect si altul al romanilor – de 355 zile. Insa, ramanea anual o diferenta de timp de zece zile intre aceste doua sisteme, si chiar intre fiecare dintre ele si calendarul solar.

Dupa aceasta constatare s-a simtit nevoia de indreptare a lor si a punerii lor in acord cu calendarul ceresc. Aceasta a facut-o intai imparatul roman Iuliu Cezar, in anul 46 i.Hr., adoptand sistemul de calcul egiptean, dupa care acesta s-a numit „calendarul iulian”. Dupa acest calendar a mers apoi intreaga crestinatate timp de 15 secole. Si tot de calendarul iulian s-a servit si Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) la calcularea datei Pastilor.

Deoarece intre calculul calendarului iulian de 365 de zile si 6 ore si cel al calendarului solar de 365 zile, 5 ore, 43 minute si 46 secunde rezulta anual o diferenta de 11 minute si 14 secunde, s-a ajuns dupa 330 de ani la o diferenta de trei zile (cu cat a ramas in urma calendarul iulian).

Astfel ca, in vremea Sinodului I Ecumenic, echinoctiul de primavara se afla la 21 martie in loc de 24 martie, cat a fost in anul 46 i.Hr., cand imparatul Iuliu Cezar a indreptat calendarul. De atunci, Sinodul a luat ca punct de plecare in calcularea datei Pastilor, ziua de 21 martie, cand a fost atunci echinoctiul de primavara.

Specialistii astronomi au constatat ca, si dupa aceea, din 123 in 123 de ani echinoctiul de primavara retrogradeaza cu o zi. Acest lucru fiind constatat de-a lungul secolelor, invatatii vremii – in Rasarit ca si in Apus – au sesizat faptul si au propus conducatorilor Bisericii indreptarea calendarului, pentru ca tabelele pascale nu mai corespundeau cu ziua lunii pline astronomice.

La 24 februarie 1582, papa Grigorie al XIII-lea a facut o reforma, suprimand zece zile din calendar, astfel incat data de 5 octombrie a devenit 14 octombrie. De atunci calendarul s-a numit „gregorian” sau „stilul nou”.

Congresul de la Constantinopol 1923

Cu toate ca in anul 1923, la un congres tinut la Constantinopol, majoritatea Bisericilor Ortodoxe a hotarat sa renunte la calendarul iulian si sa adopte calendarul gregorian, data Pastilor se calculeaza inca pe baza calendarului iulian, in care echinoctiul de primavara are loc cu 13 zile mai tarziu. De aici neconcordanta cu data Pastelui din Biserica Catolica.

Intre timp, s-a constatat de catre astronomi ca si intre calendarul gregorian din 1582 si cel astronomic exista o diferenta anuala care, la 3500 de ani, ar face ca si calendarul gregorian sa ramana in urma cu o zi si o noapte. Calendarul ortodox, indreptat in 1924, va tine seama si de aceasta diferenta.

Biserica noastra, facand parte din randul Bisericilor Ortodoxe, n-a purces singura la adoptarea calendarului gregorian, odata cu adoptarea lui de catre Stat, in 1919, ci abia dupa Consfatuirea interortodoxa de la Constantinopol din 1923, care a hotarat indreptarea calendarului si in Bisericile Ortodoxe, prin suprimarea diferentei de 13 zile cu care calendarul iulian ramasese in urma celui indreptat (adica 21 martie in loc de 8 martie unde ajunsese calendarul iulian).

Data echinoctiului de primavara de la 8 martie, la care ajunsese calendarul iulian, este adusa la 21 martie, corespunzand calendarului solar, cum stabilisera Parintii de la Sinodul 1 Ecumenic de la Niceea (325).

Calendarul iulian indreptat la Consfatuirea interortodoxa de la Constantinopol va deveni mai corect decat cel gregorian prin adoptarea unui nou sistem al anilor bisecti, adaugand o zi in plus din patru in patru ani, cand luna februarie va avea 29 de zile in loc de 28 zile. Prin aceasta, in calendarul ortodox indreptat, diferenta dintre anul solar si cel civil este redusa – prin modul de bisectare – pana la un minimum de 2,02 secunde (anual), care face ca abia dupa 42.772 de zile calendarul (indreptat) sa mai ramana in urma cu o zi si o noapte.

Calendarul indreptat, intrebuintat de aici inainte de catre ortodocsi, se va numi neo-iulian sau constantinopolitan.

Adoptarea calendarului de Bisericile ortodoxe autocefale

La Consfatuirea interortodoxa de la Constantinopol (1923) n-au participat toate Bisericile Ortodoxe autocefale sau nationale. De aceea, indreptarea calendarului adoptata aici a ramas sa fie introdusa de fiecare Biserica Ortodoxa la data pe care o va crede potrivita, pentru a nu da nastere la tulburari.

Convinse de necesitatea si justetea indreptarii calendarului, din 1924 cele mai multe Biserici Ortodoxe au adoptat acest calendar astfel: Patriarhia Ecumenica de Constantinopol (1924), Patriarhia Antiohiei (1924), Patriarhia Alexandriei (1928), Arhiepiscopia Ciprului (1924), Biserica Greciei (1924) si Biserica Ortodoxa Romana (1924), socotind ziua de 1 octombrie drept 14 octombrie, sarind peste cele 13 zile cu care ramasese in urma calendarul iulian, Biserica Gruziei, Biserica Ortodoxa din Polonia (1924), Biserica Ortodoxa din Cehoslovacia (1951), Biserica Ortodoxa din Finlanda (1917, cu aprobarea Bisericii Ruse), Biserica Ortodoxa Bulgara (1968).

Au ramas, insa, cateva Biserici Ortodoxe cu calendarul iulian neindreptat, ca: Patriarhia Ierusalimului, Biserica Rusa si Biserica Sarba, precum si Manastirile din Sf. Munte Athos, cu exceptia Vatopedului, care se numesc „pe stil vechi”, pentru ca praznuiesc Pastile si toate sarbatorile dupa vechiul calendar, adica dupa „stilul vechi”.

Anul bisericesc nu este identic cu anul liturgic

Anul liturgic incepe in ziua Sfintelor Pasti, in vreme ce anul bisericesc isi are inceputul pe data de 1 septembrie. Anul liturgic se imparte in trei mari perioade:

a) Perioada Triodului (perioada prepascala)
b) Perioada Penticostarului (perioada pascala)
c) Perioada Octoihului (perioada postpascala).

Fiecare din aceste perioade cuprinde un anumit numar de saptamani.

a) Timpul Triodului tine de la Duminica Vamesului si a Fariseului (cu trei saptamani inainte de inceputul postului Pastilor) pana la Duminica Pastilor (total 10 saptamani).

b) Timpul Penticostarului tine de la Duminica Pastilor pana la Duminica I-a dupa Rusalii sau a Tuturor Sfintilor (total opt saptamani).

c) Timpul Octoihului tine tot restul anului, adica de la sfarsitul perioadei Penticostarului pana la inceputul perioadei Triodului. Este cea mai lunga perioada din cursul anului bisericesc.

A.C.

Pr. Hristu Aron

De ce regim naturist? Aşa se numea unul din articolele publicate în Revista „Gând şi Slovă ortodoxe”, nr. 1(13), ian.- feb. 2007, pag. 17, articol, care este evident îndreptat împotriva cultului burţii.

Deşi subscriem întru totul apologiei domnului Prof. I.C. Gheorghiţă – cu atât mai mult cu cât este întemeiată pe Sfânta Scriptură – totuşi credem că autorul a omis, nu cu rea intenţie, anumite aspecte, esenţiale, legate de tema în discuţie. Despre ce este vorba?

Ştim că în privinţa postului, oamenii s-au împărţit întotdeauna în două tabere: unii postitori, ceilalţi nepostitori. Nu vom expune aici motivele care îi determină să facă aceste alegeri, nu intră în preocuparea noastră, cel puţin pentru această expunere. ai totuşi, în treacăt, amintim că în vechile religii postul exprima întotdeauna intenţia înduplecării mâniei divine, a împăcării omului cu Dumnezeu. Aşadar, postul făcea parte din îndeletnicirile religioase ale omului, aceasta fiind singura lui motivaţie.

Ei bine, diavolul, stricătorul a tot binele, părintele vechilor postitori religioşi, cât şi al nepostitorilor, între multele fărădelegi contemporane, a mai scornit încă una: regimul naturist sau alimentaţia naturistă. Aceasta ar putea fi numită, pe drept cuvânt, postire drăcească. Căci, dacă în trecut păgânii, închinătorii la idoli, necunoscători ai adevăratului Dumnezeu – Sfânta Treime, posteau în cinstea zeilor-demoni, crezând că în felul acesta aduc slavă lui Dumnezeu, astăzi contemporanii – creştini şi atei – înlocuiesc postul creştinesc, cel după Dumnezeu, cu postul după satana numit regim naturist.

(mai mult…)

Mirare, Uimire

Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul. Că s-a înălţat slava Ta mai presus de ceruri (Psalm 8. 1). Întrucât mulţimea se minuna văzând pe muţi vorbind, pe ciungi sănătoşi, pe şchiopi umblând şi pe orbi văzând şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel (Matei 15. 31). Dumitru Stăniloaie scrie astfel: „Cunoştinţa tainelor mari, mai presus de cuvânt, ale Cuvântului cel personal şi iubitor, mai bine zis infinit iubitor, e ca o băutură care îmbată de entuziasm şi de bucurie, producând o adevărată uitare de sine, dar în acelaşi timp o uimire pe care-l face pe om să nu se confunde cu Dumnezeu, pentru că în uimire trăieşte ceea ce nu este al lui. În tot urcuşul duhovnicesc Dumnezeu urcă cu noi”. Dumitru Stăniloaie scrie că în cunoaşterea tainelor mari omul „trăieşte în uimire ceea ce nu este al lui”.

Plânsul

Este vreme să plângi şi vreme să râzi, vreme să te jeleşti şi vreme să dănţuieşti (Ecclesiastul 3. 4). Mai bun este necazul decât râsul, căci întristarea feţei este bună pentru inimă (Ecclesiastul 7. 3). Iar dacă nu ascultaţi aceasta, atunci sufletul va plânge în locuri tainice mândria voastră . (Ieremia 13. 17). Şi acum, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns şi cu tânguire (Ioil 2. 12). Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia (Matei 5. 4). Vai vouă celor ce astăzi râdeţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui (Luca 6. 25). Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură, plângeţi cu cei ce plâng (Romani 12. 15). Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge şi cei ce se bucură ca şi cum nu s-ar bucura şi cei ce cumpără ca şi cum n-ar stăpâni (I Corinteni 7. 30). Cuvântul lui Iacov pentru cei păcătoşi şi îndoielnici: Pătrundeţi-vă de durere. Întristaţi şi jeliţi. Râsul întoarcă-se în plâns şi bucuria voastră în întristare (Iacov 4. 9). Veniţi acum, voi, bogaţilor, plângeţi şi vă tânguiţi de necazurile ce vor să vină asupra voastră (Iacov 5. 1).

Răzbunare

Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: A mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti, zice Domnul (Romani 12. 19).

Mândrie. Trufie

Toată inima semeaţă urâciune este înaintea Domnului, în mod sigur nu va rămâne nepedepsită (Pilde 16. 5). Înaintea prăbuşirii merge trufia şi semeţia înaintea căderii (Pilde 16. 18). Ochii semeţi şi inima îngâmfată sunt sfetnicul păcătoşilor. Aceasta nu-i decât păcat (Pilde 21. 4). Omul cel muritor va fi smerit şi umilit şi ochii celor mândri vor fi pogorâţi (Isaia 5. 15). Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte (I Corinteni 13. 4). Pentru aceea zice: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har (Iacov 4. 6).

(mai mult…)

ÎNTREBĂRI CĂTRE MEMBRII ORTODOCŞI AI COMISIEI MIXTE DE DIALOG  CU CATOLICII

Comisia Mixtă de Dialog Teologic între ortodocşi şi romano-catolici se va întruni în octombrie în Cipru pentru a discuta despre primatul papei.
Punem astăzi o serie de întrebări pe care le adresăm membrilor ordtodocşi care participă în Comisia Mixtă, întrebări neliniştitoare ale credincioşilor simpli.

1.Care este scopul Dialogului pe care-l desfăşoară Comisia Mixtă? Dacă este reabilitarea unităţii dintre ortodocşi şi catolici, cum va surveni această unitate? Prin pocăinţa catolicilor, proclamarea kakodoxiilor eretice şi venirea lor în Biserica Ortodoxă? Cu cedări reciproce şi compromisuri de ambele părţi? Prin ascunderea şi trecerea sub tăcere a diferenţelor care au condus la îndepărtarea (schisma) catolicilor de Biserica Ortodoxă?
2.Care va fi modul unităţii care va surveni? Se vor uni toţi creştinii într-o Unică Biserică? Sau va fi o simplă restabilire a comuniunii dintre Răsărit şi Apus? Care este răspunsul membrilor ortodocşi la declaraţia cardinalului catolic (copreşedinte al Comisiei) Walter Kasper că: „Nu vorbim despre o unire dintre ortodocşi şi romano-catolici. nu este vorba despre o amestecare a celor două părţi, ci despre deplină reabilitare a comuniunii între Răsărit şi Apus. Unitate, păstrându-ne diversitatea noastră”.
3.Care sunt rezultatele atinse până astăzi… ale Dialogului întreprins? Pentru care din kakodoxiile lor eretice, catolicii au arătat pocăinţă?
4. În ce măsură au fost în atenţia membrilor ortodocşi ai Comisiei de Dialog împotrivirile formulate din partea clericilor ortodocşi, profesorilor universitari şi a altora în jurul textelor semnate până astăzi?
5. Cine redactează textele semnate de ambele părţi? De ce în multe din ele se distinge cu mare uşurinţă terminologia catolică?
6. Membrii ortodocşi ai Comisiei acceptă existenţa ereziei contemporane care se numeşte ecumenism?
7. Cât de serios are în vedere Comisia glasurile episcopilor, clericilor şi credincioşilor ortodocşi, care cer încetarea Dialogului aşa cum se face el astăzi?
8. Ce autoritate pot să aibă hotărârile care se iau în cadrul lucrării unei Comisii de Dialog, când acestea nu sunt însuşite de majoritatea credincioşilor ortodocşi?
9. În sfârşit, sunt pregătiţi membrii ortodocşi ai Comisiei să accepte sau să respingă un „primat diaconal” papei de la Roma la întâlnirea din Cipru?

(traducere din greceşte de Fotie ieromonahul după originalul grecesc postat astăzi aici: http://thriskeftika.blogspot.com/2009/08/blog-post_26.html)

Via http://www.impantokratoros.gr/AEB83ECA.ro.aspx

Zile de pomenire: 29 ianuarie şi  28 august

În anul 1917 în mănăstirea Zilantov, la marginea oraşului Kazan, trăiau nouă monahi şi fraţi sub îndrumarea arhimandritului Serghie (Zaiţev).
Când în 1918, Kazan-ul a fost eliberat de luptătorii cehi albi sub comanda colonelului Cappeli, aceştia instalaseră două tunuri care au tras asupra poziţiilor bolşevicilor de pe dealul din faţa intrării în mănăstire
Pe 28 august (10 septembrie după stilul nou) cehii au bătut în retragere şi bolşevicii au năvălit în suburbia în care se afla mănăstirea. Soldaţii Armatei Roşii au aliniat întreaga obşte monahală lângă peretele curţii mănăstirii şi i-au împuşcat cu salve de arme. Apoi au părăsit mănăstirea şi s-au îndreptat spre oraş.
Viu a rămas doar unul dintre ei, foarte bătrânul ieromonah Iosif, care la primele salve a căzut la pământ şi pe care l-au crezut mort. Ieşind cu greutate de sub trupurile confraţilor săi, el a mers în oraş şi a găsit adăpost în Mănăstirea Sfântului Ioan Înaintemergătorul. Părintele Iosif, asurzit şi care avea să moară după un an de la această execuţie, a povestit despre sfârşitul mucenicesc al fraţilor săi. Au fost împuşcaţi arhimandritul Serghie (Zaiţev, 1863-1918), ieromonahul Lavrentie (Nikitin, 1872-1918), ieromonahul Serafim (Kuzmin, 1870-1918), ierodiaconul Teodosie (Aleksandrov, 1864-1918), monahul Leontie (Kariaghin, 1870-1918), monahul Ştefan (+ 1918), fratele Gheorghe (Timofeev, 1880-1918), fratele Serghie (Galin, 1918), fratele Ilarion (Pravdin, 1918), fratele Ioan (Sretenski, 1918). Prohodul şi înmormântarea mucenicilor au fost săvârşite de arhimandritul (ulterior episcop şi sfânt mucenic) Ioasaf (Udalov).
Au fost canonizaţi ca sfinţi locali ai eparhiei Kazan în 1998. Au fost trecuţi în rândul sfinţilor Noi Mucenici şi Mărturisitori Ruşi la Soborul Arhieresc Jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse în august 2000 spre cinstirea de către întreaga Biserică.
(mai mult…)

Duminica, 30 august 2009, dupa Sfanta Liturghie (aprox. ora 12),

slujba de pomenire la Biserica Sapientei
(Bucuresti – Str Sapientei, zona Izvor, in spatele Bisericii Mihai Voda).

Parastasul este inchinat martirilor si eroilor (inca necanonizati ai)

neamului romanesc, luptatori intru adevar si credinta;

personalitatilor romanesti –

cu totii adormiti in decursul vremii in luna august.

Amintim cativa dintre cei ce vor fi pomeniti:


Clerici:

Mitropolit  Nicolae Balan † 1955

Mitropolit Visarion Puiu † 1964

Mitropolit Antonie Plamadeala † 2005

Pr. Alexandru Mateevici † 1917

Pr. Constantin Galeriu † 2003

Monahia Teodosia Latcu † 1990

Personalitati romanesti:

Stefan I Musat 1399

Iancu de Hunedoara † 1456

Vladislav al II-lea † 1456

Mihai Viteazu † 1601

Gligor Pintea † 1703

Dimitrie Cantemir † 1723

Ion Budai-Deleanu † 1820

Costache Negruzzi † 1868

Veronica Micle † 1889

Vasile Alecsandri † 1890

Tadeu (B.P.) Hasdeu † 1907

Gheorghe (Badea) Cartan † 1911

Aurel Vlaicu † 1913

Ecaterina Teodoroiu † 1917

Ioan Slavici † 1925

Constantin Prezan † 1943

Ion Dobre (Nichifor Crainic) † 1972

Dumitru D. Rosca † 1980

Sergiu Celibidache † 1996, Franța

Robert Eisenbraun (Andrei Ciurunga) †  2004

Partizani:

Grupul Vernichescu: Aurel Vernichescu, Gheorghe Popovici, Teodor Ungureanu, Gheorghe Smultea, Petre Puschita-Liber, Nicolae Ghimboasa, Gheorghe Luminosu † 1949, Timisoara

Grupul Ogoranu: Gelu Novac si Gheorghe Sovaiala † 1954, Alba

Gruparea Vultanul: Ion Pridon † 1952, Jilava

Legionari executati, asasinati:

Gheorghe Gligor † 1936, Cernauti

Constantin Tanase † 1945, Bucuresti

Legionari ucisi pe front:

Haig Acterian † 1943, Kuban

Legionari morti in temnite, lagare si colonii de munca fortata:

Constantin Zaharia, Gheorghe Papanace, Ion Graur, Constantin Calin, Ion Voinea, Gheorghe (Gigi) Badulescu † 1944, lagar Buchenwald

Gheorghe Nitescu † 1951, Targu Ocna

Pr. Gheorghe Dragomirescu † 1959 Securitatea Buzau

Pr. Sinesie Ioja † 1958, Vacaresti

Legionari morti in credinta legionara:

George Tutoveanu † 1957, Barlad

Dan Barbilian, Ion Barbu † 1961, Bucuresti

Romul Ladea † 1970

Traian Borobaru † Germania

Dumitru Leonties †  1976, Germania

Nicolae Teban †  1981

Octav Onicescu † 1983

Gheorghe Costea † 1985, Madrid

Cella Delavrancea † 1991, Bucuresti

Nicolae Calinescu † 1992, Muntii Fagaras

Nicolae Goga † 1995, Bucuresti

Anastasia Popescu – Mama Sica 1995, Bucuresti

Pr. Gavril Zob † 1997

Monah Nectarie (Nicolae) Ciolacu † 2000, Manastirea Brancoveanu

Dumitru Bordeianu † 2002, Australia

Pr. Aurel Visovan † 2002, Sighet

Paul Caravia † 2002

Eugen Ratiu † 2004, Mandra, Fagaras

Olimpiu Borzea † 2006

Barbu Slusanschi †  2008, Bucuresti

Sute de tarani (din Alba, Arad, Bihor, Bistrita Nasaud, Mures, Suceava, Turda) care s-au impotrivit colectivizarii si au platit cu viata in luna august, anii 1949 si 1950

Sute de detinuti politici asasinati, executati sau morti
in temnite, lagare si colonii de munca fortata in luna august


Vesnica pomenire!
Asociatia PREZENT!

Cezarina Condurache – 0726.384.375; Costel Condurache – 0726.314.475
Ionut Baias – 0722.636.847; asociatiaprezent@yahoo.com

http://valeriugafencu.wordpress.com/
http://timbreanticomuniste.wordpress.com/
Serial Sfintii Inchisorilor: http://www.hotnews.ro/stiri-cultura-2621051-preotul-coriolan-buracu-apostolul-armatei-romane-cele-doua-razboaie-mondiale.htm

„Audienţă la un demon mut”, ultimul roman al ieromonahului Savatie Baştovoi, e numit chiar de autor „roman istorico-fantastic despre soarta bisericii în vremurile de pe urmă.” Vedem şi pe coperta a IV-a: „Ca şi scrierea antipodică a lui Dan Brown: Codul lui Da Vinci, romanul Audienţă la un demon mut are nevoie de afişarea obligatorie a siglei: ORICE ASEMĂNARE CU PERSOANE, LOCURI ŞI ÎNTÂMPLĂRI REALE ESTE PUR ÎNTÂMPLĂTOARE.”

După atâtea avertizări aproape că te aştepţi să citeşti chiar un roman SF scris de ieromonahul Savatie Baştovoi, cât nu ar părea asta de ciudat… Dur nu este aşa. În Audienţă la un demon mut găsim acelaşi scriitor îndrăzneţ, cu o imaginaţie complexă ca şi în Iepurii nu mor. Deşi între timp Ştefan Baştovoi a devenit ieromonahul Savatie Baştovoi. Audienţă la un demon mut nu este un roman SF, e mai degrabă un roman realist despre creştinism ce porneşte din timpurile dinaintea lui Hristos şi ajunge pe un fir logic până în viitor, în anul 2028. Personajul principal al romanului este Victor Rotaru, un fost KGB-ist ce şi-a găsit credinţa în Dumnezeu, chiar după o întrunire de la Kremlin, unde a participat în 1987 şi unde s-a propagat o nouă strategie de infiltrare a securiştilor printre feţele bisericeşti. Victor Rotaru începe un studiu despre biserică şi ajunge la concluzia că de la începutul creştinismului până acum, această religie a fost într-un război continuu cu iudaismul, în diferitele sale forme şi feţe.

Deşi e ieromonah, Baştovoi ne dezvăluie în roman părţile mai mult decât întunecate ale unor feţe bisericeşti, agenţi KGB-şti infiltraţi în biserică. Printre multele exemple, pe care probabil că autorul le-a luat din realitate, găsim şi numele, exemple concrete, pe care le ştim şi noi, dar cărora probabil că nu le-am acordat atenţie: „ – Când au murit băieţii în Transnistria, de partea cui era mitropolitul? Patriarhul este antihristul, pentru că l-a decorat pe Smirnov cu medalie bisericească!”

(mai mult…)

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare a chemat ieri pe creştinii ortodocşi să nu participe la concertul Madonnei care este programat pe 29 august la Sofia.
„Sfântul Sinod denunţă şi nu este de acord cu un astfel de tip de activităţi muzical-artistice care în multe situaţii atacă şi dispreţuiesc în mod făţiş sfintele noastre simboluri religioase”, menţionează comunicatul Sfântului Sinod al Bisericii Bulgare.
De asemenea, Sfântul Sinod a amintit că pe 29 august Biserica Ortodoxă Bulgară cinsteşte pomenirea Sfântului Ioan Înaintemergătorul, accentuând că „creştinii ortodocşi postesc în această zi, iar postul este aspru, doar cu apă şi pâine şi reţinere de la orice desfătare pământească”.
„Sfântul Sinod doreşte să-şi apere copiii de astfel de ispite duhovniceşti, pentru că această zi este închinată muceniciei Sfântului Ioan Înaintemergătorul şi pe viitor vom fi împotriva unor astfel de concerte provocatoare”, continuă comunicatul Sinodului.
În sfârşit, Sfântul Sinod al Bisericii Bulgare îşi încheie comunicatul cu următoarele cuvinte ale Apostolului Pavel: „Aşa şi voi, socotiţi-vă că sunteţi morţi păcatului, dar vii pentru Dumnezeu, în Hristos Iisus, Domnul nostru. Deci să nu împărăţească păcatul în trupul vostru cel muritor, ca să vă supuneţi poftelor lui; Nici să nu puneţi mădularele voastre ca arme ale nedreptăţii în slujba păcatului, ci, înfăţişaţi-vă pe voi lui Dumnezeu, ca vii, sculaţi din morţi, şi mădularele voastre ca arme ale dreptăţii lui Dumnezeu” (Epistola către Romani, cap. 6, versetele 11-13).
Ştiut fiind că celebra cântăreaţă va susţine primul ei concert în România azi, zi săptămânală de post în amintirea vânzării Domnului de către Iuda pe treizeci de arginţi, încă mai aşteptăm şi noi – „în al unsprezecelea ceas” – reacţii asemănătoare din partea Bisericii oficiale, dar şi a ierarhilor, teologilor, duhovnicilor, predicatorilor, şi tuturor creştinilor cu conştiinţă de sine mărturisitoare.(Preluat dupa http://www.impantokratoros.gr/6E26E0A3.ro.aspx)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Dintre toţi cei care au avut de la Dumnezeu o slujbă către oameni chemătorii la pocăinţă au fost cei mai curajoşi căci toţi au acoperit chemarea cu viaţa recunoscându-se între păcătoşi cei dintâi şi dacă a fost nevoie i-au chemat la pocăinţă cu preţul vieţii lor. Căci cuvântul lor a fost deschis, curat de la Dumnezeu şi ucigaş de rele. Toţi au vorbit tare şi răscolitor de viaţă, de suflet. V-am spus acestea ca să vă deprindeţi cu chemarea la pocăinţă şi cu felul ei de a fi, ca să răzbată şi-n urechile surzilor.
Din cuvântul trecut vă aduc aminte ca să afle toţi că nu vor fi spovediţi şi împărtăşiţi la mănăstire decât cei ce de aici înainte vor ţine posturile aşa cum sunt rânduite de Biserică. Părinţii ne-au născut din trup iar Biserica din apă şi din Duh; şi mai mare este naşterea duhovnicească a Bisericii decât naşterea trupească a părinţilor. De la naşterea duhovnicească – Botezul – am primit pe îngerul păzitor tot în Biserică – de aceea se botează copii mici, orice ar zice alţii – care să ne apere de toată primejdia văzută şi nevăzută.
Deci dacă Biserica ne naşte ne şi creşte şi printre poveţele cu care ne creşte spre măsura bărbatului desăvârşit este şi postul. Trebuie deci să-i ascultăm porunca şi să postim. Sfinţii părinţi cei de demult au băgat de seamă că toate relele de la stomac încep, de aceea am zis vorbă aspră că postul este poarta şi patrafirul este uşa iar toţi ceilalţi ne fură vremea.
Astăzi, din darul lui Dumnezeu urmează să vă dovedesc să credeţi toţi: lupta postului cu relele sau despre felul cum ucide postul patimile.
Relele sau păcatele sunt de trei feluri. Iată-le:
1. păcate împotriva noastră înşine.
2. păcate împotriva aproapelui.
3. păcate împotriva Duhului Sfânt, împotriva adevărului.
Toate aceste trei feluri sunt şi păcate înaintea lui Dumnezeu, căci tu nu eşti al tău ci al lui Dumnezeu. Prin urmare şi păcatele pe care le faci împotriva ta sunt întocmai şi păcate împotriva lui Dumnezeu. De aceea, fiindcă eşti fiul lui Dumnezeu.

(mai mult…)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Fiindcă aţi sporit mult cu numărul, e cu neputinţă ca să pot vorbi cu fiecare. O să vorbesc de aceea odată cu toţi.
Lucrul care ne arde pe toţi este pocăinţa – pocania, pe care-o trimite Dumnezeu ori vrem, ori nu vrem. De aceea mai bine să ne pocăim de bună voie, să nu aşteptăm să ne trimită Dumnezeu pocăinţa prin necazuri de tot felul. Căci pricinile pentru care Dumnezeu ne trimite necazurile sunt păcatele noastre. Necazurile sunt mila lui Dumnezeu cu noi.
Acum, câteva feluri de păcate deosebite, ca astfel să le puteţi pricepe pe toate.
O să ascultaţi astăzi despre durerile voastre însuşi.

I. Betesugurile trupului

Din trei pricini se betejeşte trupul:
1. din lipsa postului
2. din naştere
3. din desfrânare

1. Trupul se umple de otrăvuri din lipsa postului. Carnea e o otravă şi se mistuie tot cu ajutorul unei otrăvi: fierea – veninul.
2. Din naştere pentru că fie mama fie tatăl n-a fost treaz când s-a zămislit copilul. Fugiţi de bărbaţi când sunt ameţiţi de cap.
3. Din desfrânare pentru că trec de măsura cuvenită şi începe să-i doară spatele, spinarea, şalele, slăbesc nervii, devin iuţoşi, nerăbdători. Toate astea pentru că nu şi-au înfrânat poftele. E tocmai ca bogatul care sărăceşte. Aşa şi trupul care şi-a mâncat toată vlaga.

II. Vrajba în casa
Să ascultaţi pricinile pentru care o au şi apoi ce să facă ca să nu le mai aibe.
Vrajba în casă vine din păcate. Toate îşi au izvorul în păcate. Neaparat vine vrajbă în casă dacă:
1. Căsătoria s-a început cu stângul adică cu desfrânarea.
2. Mai vine apoi dacă soţii trăiesc în căsătorie nelegiuită sau fără cununia bisericească. E un păcat pe care toţi îl plătesc cu vrajba. De aceea toţi trebuie să intre la cuminţenie şi să se legiuiască dacă sunteţi aşa.
3. Din curvii nemărturisite făcute înainte sau după căsătorie. Astfel au intrat într-o casă nouă cu o pecete drăcească pe sufletul şi pe trupul lor. Şi pentru că nu s-au mărturisit acel păcat are să le spargă casa tocmai pentru că n-au omorât pe diavolul care e cel care face acest lucru.
4. Lăcomia de avere a unui părinte când şi-a măritat fata sau şi-a căsătorit feciorul. O asemenea căsătorie nu ţine pentru că s-a făcut cu o lucrare a diavolului. De o vei mărita pe fata ta numai pentru avere căsătoria lor va sfârşi cu vrajbă şi cu spargerea casei aceleia. Prin urmare cuminţiţi-vă părinţilor cu sfaturile când vă măritaţi fetele sau vă căsătoriţi feciorii.
5. Nepotrivirea de vârstă, căci sunt părinţi care îşi mărită fetele de 14-15 ani tot din lăcomie de avere sau numai ca s-o ştie măritată. Şi la 17-18 ani fata lor e văduvă şi cu un copil. Asta pentru nepotrivirea de vârstă pentru că ce poate face o copilă faţă de un vlăjgan. Acesta e păcat înaintea lui Dumnezeu. De aceea casa aceea nu ţine ci se sparge. Şi părinţii aceia trebuie să recunoască că au dat un sfat prost.
6. Din negrija de suflet a celor din casa aceea se ajunge de asemenea la vrajbă. Din negrija de spovedanie, de Sfânta Împărtaşanie şi de rânduielile Bisericii care sunt poruncile lui Dumnezeu. Şi dacă nu le păzesc cum să aibă linişte? Căci de nu păzeşte cineva poruncile lui Dumnezeu păzeşte pe ale diavolului şi atunci te arzi.
7. Şi mai vine vrajba şi din petrecerea fără post. Cei ce se umplu de mărire sunt cei plini de fiere care se înmulţeşte în corpul omului atunci când mănânci carne multă şi când nu posteşti. Plin de fiere fiind se umplu de mânie şi astfel îşi sar în cap. Aşa pentru o vorbă cât de neînsemnată, pentru o bucată de lemn care i se pare că nu stă la locul ei, îi sare în cap celuilalt.
8. Şi-o ultimă pricină este desfrânarea tuturor. Dar soţii cum desfrânaează când sunt legiuiţi? Aşa bine căci nu mai ţin nici o seamă de miercuri, vineri, de zilele de post, de sărbători. Nu mai ţin nici o rânduială. Şi bate Dumnezeu nerânduiala ca să se facă rânduială.
(mai mult…)

Am cunoscut-o prima oară pe Annette Colin exact acum douăzeci de ani, când era o studentă de-a mea la Cambridge. Venind din oraşul Nantes, din Vestul Franţei, este o romano-catolică sinceră şi devotată. Cele ce urmează sunt transcrierile conversaţiilor cu ea, traduse din franceză.

Annette Colin: De ce-aţi devenit ortodox? Nu pare să fie o alegere firească pentru un englez.

Părintele Andrei: În ce mă priveşte, protestantismul (şi asta include anglicanismul, desigur) nu-i o alegere logică, de vreme ce a început abia în secolul al şaisprezecelea şi nu are rădăcini istorice. Catolicismul este mai atrăgător, de vreme ce are rădăcini. Dar, oricât aş încerca, nu pot găsi rădăcinile iniţiale ale creştinismului nici chiar în catolicism. Totul e atât de acoperit, fie cu medievalismul lui Dominic şi Francisc sau altfel cu contra-reforma, cu pietismul secolului al nouăsprezecelea al Bernadetei şi al Terezei, sau cu mişcările de la Vatican II şi mentalitatea anilor ’60. oricum, în Ortodoxie pot vedea şi auzi glasul autentic şi străvechi al Bisericii Apostolilor.

AC: Dar, cu siguranţă, ca un occidental, devenind ortodox, renegaţi propria moştenire culturală?

P.A: De fapt eu cred tocmai contrariul. Pentru mine, Biserica Ortodoxă descoperă şi luminează ceea ce e cu adevărat creştin în cultura occidentală. Ortodoxia este lumina care mă învaţă ce să resping în cultura occidentală, de exemplu barbarismul păgân necreştin roman şi germanic, secularismul, duhul acestei lumi, şi ce să accept, creştinismul. În lumina creştinismului ortodox pot să-mi recapăt şi să-mi păstrez valorile de bază ortodoxe din propria mea cultură engleză. Doar Ortodoxia îmi pune în perspectivă propria mea cultură şi cerne făina de pleavă. De exemplu, tu respingi Protestantismul, respingi, de asemenea, şi Revoluţia Franceză, respingi avortul, asta înseamnă, oare, că respingi cultura occidentală? Diferenţa dintre noi este pur şi simplu că eu sunt mai radical, mai „revoluţionar” decât tine pentru că resping părţi mai mari din cultura occidentală, pentru că văd acele părţi ca as falling short of Christ and His Gospel commandments. Ele sunt din lumea aceasta, neduhovniceşti. Accept doar ceea ce-i ortodox în propria mea cultură occidentală. Nu pot accepta ceea ce nu-i ortodox în propria mea cultură. Numai o mentalitate lumească acceptă o cultură pe de-a-ntregul fără discriminare între ce este creştin şi ce e necreştin în ea pentru că doar o mentalitate lumească pune cultura înaintea credinţei.
(mai mult…)

SIMPOZION ŞTIINŢIFIC CATOLICO-ORTODOX LA ROMA.
PARTICIPĂ ŞI CATEDRA DE DOGMATICĂ
A FACULTĂŢII DE TEOLOGIE DIN TESALONIC

DE LA CONFERINŢA DIN TESALONIC LA SIMPOZIONUL DIN ROMA (I)

Care este rolul Catedrei de Teologie Dogmatică a Universităţii Aristotelice din Tesalonic în Dialogul şi în strânsa colaborare cu romano-catolicii?
În mai, Catedra a organizat cunoscuta Conferinţă din Tesalonic cu tema „Dialogul Teologic dintre Biserica Ortodoxă şi cea Romano-Catolică”. Acea conferinţă de o zi a avut ca oaspeţi şi pe cei doi copreşedinţi ai Comisiei Mixte pentru Dialogul Teologic dintre ortodocşi şi  catolici. Atunci a existat o împotrivire sănătoasă a multor oameni din cei de faţă, precum şi vocea care drept a învăţat cuvântul adevărului, vocea profesorului Dimitrios Tselenghidis, care a susţinut un referat în cadrul acestei conferinţe.
Pentru acea conferinţă aşteptăm încă răspunsul preşedintelui Catedrei de Dogmatică, dl. Petros Vassileiadis, referitor la aşa-numitul reprezentant şi aşa-zisul mesaj al Arhiepiscopului Atenei, Ieronim, la întrebările Uniunii Filo-ortodoxe „Cosma Phlamiatos”.
Acum, Simpozionul are loc de cealaltă parte a ţărmului, la Roma. Coprezidează în fiecare zi un ortodox şi un catolic. Tema este: „Sfântul Augustin în tradiţia apuseană şi cea răsăriteană”. Chiar dacă oricine urmăreşte evenimentele teologice cunoaşte mentalitatea multora dintre profesorii Catedrei de Dogmatică care participă la simpozion, nu vrem să-i băgăm pe toţi în acelaşi sac. Referatele, atunci când se vor publica, vor descoperi cine şi dacă a învăţat drept cuvântul Adevărului şi cine a promovat planurile de apropiere faţă de catolici. Nu suntem de acord însă deloc cu un astfel de tip de coorganizări ca cea de faţă, la care introducerea în tema simpozionului o va face un catolic (Ioannis Spiteris, „Arhiepiscop catolic de Kerkira”).
Ne păstrăm speranţele doar pentru conţinutul referatelor anumitor (foarte puţini) profesori despre care vrem să credem că vor vorbi ortodox, cum a făcut-o dl. Tselenghidis în mijlocul catolicilor şi ecumeniştilor la Conferinţa de o zi de la Tesalonic.

(Preluare după http://thriskeftika.blogspot.com/2009/08/blog-post_20.html, traducere: ierom. Fotie)

Sursa

Una dintre cele mai interesante comunicări care au avut loc la Congresul Teologic Inter-Ortodox de la Tesalonic din 20-24 septembrie 2004 cu tema: „Ecumenism: Naştere – Aşteptări – Dezminţiri”, a fost şi comunicarea ieromonahului aghiorit Alexie de la Mănăstirea Karakalu din Sfântul Munte Athos. Textul complet al acestei comunicări a fost următorul:

Introducere

Hristos este „Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume”, iar după cum însemnează Sfântul Ioan Gură de Aur, „harul se sălăşluieşte în toţi, neîntorcându-se … nici dinspre iudeu, nici dinspre elin, nici dinspre barbar, nici dinspre scit, nici dinspre liber, nici dinspre rob. De toţi se apropie la fel şi cu aceeaşi cinste”. Chiar dacă astăzi, unele neamuri au un nume diferit, Hristos Îşi continuă lucrarea Sa de mântuire a oamenilor, chemând în Biserica Ortodoxă pe mulţi [oameni], care au fost crescuţi în comunităţi de creştini eterodocşi. Cazurile lor sunt variate şi se aseamănă, dacă le sintetizează cineva, cu un covor multicolor [alcătuit] din minunatele intervenţii ale dumnezeiescului har şi din taina inimii omeneşti.
Există multe cauze pentru care cineva, care aparţine unei confesiuni eterodoxe, vine la Ortodoxie, dar cel mai important factor este întotdeauna prezenţa harului dumnezeiesc, care zideşte în felurite chipuri, atingând sufletul fiecărui om, care este receptiv la iluminare, şi călăuzindu-l să caute Adevărul. După aceea, el vinde tot ce are în stăpânirea sa, cu scopul de a câştiga mărgăritarul cel de preţ, credinţa noastră ortodoxă.

Cred că mi s-a cerut să vorbesc despre această temă, pentru că din multa milă a lui Dumnezeu, dumnezeiescul har a atins şi inima mea, călăuzindu-mă la început în Biserica Ortodoxă, iar în cele din urmă în Sfântul Munte, chiar dacă am crescut într-o comunitate americană protestantă mică şi de asemenea într-un mic oraş din Statele Unite, unde nicicând nu am întâlnit o parohie ortodoxă, nicicând nu am avut nici cel mai mic contact cu vreun creştin-ortodox.

(mai mult…)

Întrunirea Comisiei Mixte pentru Dialog Teologic între ortodocşi şi catolici în Cipru, în octombrie anul acesta creează o nelinişte explicabilă credincioşilor ortodocşi, care au deja o rea experienţă în urma textelor semnate în trecut de către membrii ortodocşi ai Comisiei Mixte alături de catolici. Clerici şi teologi remarcabili şi apreciaţi şi-au exprimat clar rezervele lor pentru Dialogul în desfăşurare şi au atenţionat asupra mulţimii de devieri ecumeniste care se află în textele care au fost semnate împreună în urma întrunirii Comisiei Mixte.
Tema Comisiei Mixte din octombrie va fi: „Rolul episcopului Romei în societatea (comuniunea) bisericilor în timpul primului mileniu”.
Astăzi, expunem doar mici fragmente din textele a doi clerici şi a unui distins teolog universitar referitoare la ce se plănuieşte a avea loc în luna octombrie.
1. Arhimandritul Sarantis Sarantos concluzionează într-o omilie cu titlul „Paşi ecumenişti: De la Ravenna la Elounta” (puteţi citi întreaga omilie la adresa http://www.razbointrucuvant.ro/2009/05/29/pasi-ecumenisti-de-la-ravenna-la-elounta-ultima-parte/): „Aşteptăm filial împotrivirea sinodală ortodoxă la „documentul” de la Ravenna, pe care Întâlnirea de la Elounta nu l-a comentat negativ. Comisia Mixtă se pregăteşte foarte asiduu ca în anul 2009, în Cipru, să recunoască implicit primatul papal ca primat diaconal sau ceva asemănător. (Primat însă asupra întregii Biserici). Să ne rugăm cu trezvie şi căldură ca Domnul să ne dăruiască tuturor luminarea potrivită, însă în principal Sfinţiţilor noştri Păstori, aşa încât „documentul” catolic să fie retras fără pierderi în unitatea noastră ortodoxă interioară şi exterioară, ca poate – odată – va da Dumnezeu să se clintească din loc şi imuabilitatea papei”.

2. Profesorul universitar de la Facultatea de Teologie din Tesalonic, dl. Dimitrios Tselenghidis, concluzionează în referatul său cu titlul „Nelinişti ortodoxe motivate de Textul de la Ravenna” (apărut în limba greacă în revista Εν Συνειδήσει, ediţie specială a Sfintei Mănăstiri „Marea Meteoră”, iunie 2009, iar în limba română pe situl „Război întru cuvânt” la adresa http://www.razbointrucuvant.ro/2009/06/19/nelinisti-ortodoxe-motivate-de-textul-de-la-ravenna/): „Textul de la Ravenna, cu a cărui critică teologică ne-am ocupat, prezintă elocvent consecinţele negative ale premiselor eronate ale Dialogului Teologic şi anticipează şi calitatea următorului Text comun din luna octombrie în Cipru; doar dacă între timp nu se vor schimba premisele Dialogului”.

3. În sfârşit, protopresbiterul Theodoros Zisis în ultimul său articol referitor la „Mărturisirea de credinţ㔄Biserica Bulgariei, mai ales, pentru a doua oară dă un exemplu vrednic de laudă şi de imitare prin hotărârea sinoadală pe care a luat-o de a nu participa la conivenţa (acord complice -n.tr.) aşa-numitului „Dialog Teologic între ortodocşi şi catolici”, care va avea loc în octombrie, în Cipru, pentru a recunoşte un primat de slujire (diaconal) universal ereticului papă, în baza Textului (alcătuit) la comandă de la Ravenna, care deja a fost respins de conştiinţa bisericească şi pentru care, oficial, Biserica Eladei, printr-o hotărâre sinodală, a cerut explicaţii de la conducătorul reprezentanţei ortodoxe, Mitropolitul Ioannis Zizioulas de Pergam”. („Orthodoxos Typos, 7.08.2009) subliniază :
Din aceste trei referinţe, dar şi din studierea informaţiilor referitoare la acest subiect care au fost date publicităţii de către catolici, este clar că se plănuieşte impunerea ereziei papale a primatului printr-o expresie „diplomatică” de „primat diaconal” cu valoare universală. Catolicii vor face cele imposibile posibile, ca să reuşească semnarea textului respectiv de recunoaştere a primatului papal de către membrii ortodocşi ai Comisiei Mixte, în Cipru. Însă, chiar dacă membrii ortodocşi vor semna textul respectiv, lucru la care ne aşteptăm, această semnare nu va avea absolut nici o valoare, pentru că va fi respins de către membrii credincioşi ai Bisericii şi cu siguranţă de multe Sinoade ale Episcopilor Ortodocşi.
Primatul papal a constituit şi constituie o erezie foarte mare, pe care catolicii sunt datori să o respingă, dacă într-adevăr vor să ajungă la Adevărul Evangheliei. Din păcate, în prezent, nici o dispoziţie de pocăinţă nu întrevedem nici la papă, nici la cei din jurul său.

(traducere din limba greacă de ieromonahul Fotie după  http://thriskeftika.blogspot.com/2009/08/blog-post_4807.html )

Sursa

The Idiot-Dostoyevsky FCIata ce spune Fiodor Mihailovici Dostoievski despre catolicism,prin gura personajului sau principal din opera Idiotul,Prinţul Mîşkin:

Idiotul,IV-7

(…)

–  Pavlişcev era un spirit luminat şi un creştin, un adevărat creştin, declară brusc prinţul. Cum a putut el să treacă la o credinţă care nu e creştină?… Catolicismul nu este de fapt o religie creştină! adăugă el deodată, învăluind dintr-o privire scînteietoare întreaga societate.
–  Asta-i cam prea mult, murmură „înaltul demnitar” şi se uită cu mirare la Ivan Feodorovici.
– Cum vine asta, că religia catolică nu este o credinţă creştină? se răsuci pe scaun Ivan Petrovici. Atunci ce fel de credinţă este?
– Şi totuşi nu este o religie creştină! răspunse emoţionat şi peste măsură de tăios prinţul. Asta în primul rînd, iar în al doilea rînd catolicismul roman e chiar mai rău decît ateismul, iată părerea mea! Da! asta e părerea mea! Ateismul, de fapt, se mărgineşte la negare, reduce totul la zero, pe cînd catolicismul merge mai departe: predică un Hristos denaturat, un Hristos ponegrit şi profanat, un Hristos care este contrariu celui adevărat! Catolicismul îl predică pe Antihrist, vă asigur, v-o jur! E convingerea mea intimă pe care mi-am format-o de ani de zile şi care m-a făcut să sufăr cumplit… Catolicismul roman crede că biserica nu poate să trăiască pe pămînt dacă lumea întreagă nu este supusă puterii sale politice şi strigă: Non possumus.
După mine, catolicismul nici nu este propriu-zis o religie, ci numai continuarea Imperiului roman din Apus, şi totul în el, începînd cu credinţa, e subordonat acestei idei. Papa a pus stăpînire pe pămînt, pe un tron terestru şi a luat sabia; de atunci totul merge aşa, numai că săbiei i-au mai adăugat minciuna, intriga, falsitatea, fanatismul, superstiţia, ticăloşia şi crima; şi-au bătut joc de sentimentele poporului cele mai sacre, cele mai drepte, cele mai naive, cele mai arzătoare; au vîndut toate şi totul numai pentru bani, pentru o josnică stăpînire pămîntească. Şi să nu spunem atunci că-i învăţătura lui Antihrist? Cum să nu fi dat ea naştere ateismului? Ateismul  izvorăşte din însăşi esenţa catolicismului roman! Acolo zace de fapt geneza ateismului. Ateismul e chiar în ei, căci puteau ei oare să creadă sieşi? Ateismul s-a hrănit din dezgustul pe care-l inspirau. A fost generat de minciuna şi de neputinţa lor spirituală! Ateismul! La noi, credinţa şi-au pierdut-o numai anumite pături, cum foarte bine s-a exprimat mai adineauri Evgheni Pavlovici. şi anume  cele care  şi-au  pierdut  rădăcinile;  în  schimb  acolo, în Europa, chiar la masele cele mai largi ale poporului, credinţa s-a şubrezit – întîi şi întîi din ignoranţă şi din urzeala de minciuni, iar apoi din fanatism, din ură faţă de biserică şi faţă de creştinism! Prinţul se opri puţin pentru a-şi trage răsuflarea. Vorbise prea repede şi agitat; era palid, se sufoca. Toţi schimbau priviri nedumerite între ei, şi doar bătrînelul îşi dădu drumul pufnind de rîs. Prinţul N. îşi scoase lornionul şi fără nici o jenă începu să-l examineze pe orator. Poetul, neamţ de obîrşie, se urni din colţul lui şi cu un zîmbet maliţios pe buze îşi trase scaunul mai aproape de masă.
-Exa-ge-rezi din cale-afară, spuse tărăgănat şi cu oarecare plictiseală în glas Ivan Petrovici, stînjenit parcă de întorsătura pe care o luase discuţia. Biserica de acolo numără şi ea reprezentanţi de vază, vrednici de toată stima şi plini de virtuţi.
– Nici nu m-am referit, de fapt, la cutare sau cutare reprezentant al bisericii, luat separat. Am avut în vedere catolicismul roman, ca atare, privit în însăşi esenţa lui. Am vorbit de Roma. Cum ar fi cu putinţă ca o biserică să dispară cu totul? N-am afirmat niciodată aşa ceva!

– Admit, dar sînt lucruri prea cunoscute şi n-are rost să mai vorbim… asta ţine de teologie…

– A, nu, nu! Nu numai de teologic, vă asigur! Asta ne priveşte mult mai de aproape decît vă închipuiţi. Tocmai aici e greşeala noastră principală, că nu vrem, sau poate nu sîntem în stare să înţelegem că nu este vorba despre o problemă cu caracter pur teologic! Pentru că şi socialismul, fiind un produs al catolicismului, este de esenţă catolică! Şi el, ca şi fratele său bun, ateismul, deşi opus catolicismului din punct de vedere etic, este şi el un rezultat al desperării, în măsura în care tinde să se substituie puterii morale, pe care religia n-o mai are, spre a potoli aspiraţiile spirituale ale omenirii însetate de adevăr şi a o mîntui, dar nu prin învăţătura lui Hristos, ci, asemenea catolicismului, tot prin violenţă. E aceeaşi eliberare prin violenţă, aceeaşi unire prin sabie şi sînge!,,Nu-ţi este îngăduit să crezi în Dumnezeu,nu-ţi este îngăduit să ai avere, nu-ţi este îngăduit să ai personalitate, fraternite ou la mort, două milioa- ne de capete!” După faptele lor, îi vei cunoaşte – iată adevărul de netăgăduit! Şi să nu vă închipuiţi că lucrurile acestea sînt chiar atît de inofensive şi nu prezintă nici o primejdie pentru noi! O să trebuiască să ne împotrivim, să dăm o ripostă, şi cît mai curînd fără multă zăbavă! Să opunem Occidentului adevărul întrupat în Hristos al nostru, adevăr pe care noi l-am păstrat, în timp ce ei nici nu l-au cunoscut măcar! Trebuie să ne înfăţişăm înaintea lor ca purtători ai unei civilizaţii a noastre, şi nicidecum să ne lăsăm prinşi orbeşte în mrejele lor iezuite! Iată care trebuie să fie poziţia noastră faţă de ei! Şi să nu se mai spună la noi că predica iezuiţilor este subtilă şi elegantă, cum s-a exprimat cineva aici, adineauri…

(…)

Citeste si  Biografii: Fiodor Mihailovici Dostoievski

Sâmbătă 8-08-2009, în Sfânta Mănăstire Dohiariu, în Sfântul Munte Athos, într-o atmosferă plină de umilinţă, neamţul Dominik Weiel, geolog în vârstă de 40 de ani, s-a lepădat de protestantism şi a îmbrăţişat Ortodoxia primind la Botez numele de Mihail.
Mihail a cunoscut Athosul şi Ortodoxia, prin contactul pe care l-a întreţinut prin intermediul unui aparat de emisie-recepţie cu un frate de mănăstire radio-amator, părintele Apollo SV2ASP/A, contact început încă din 1991. Neamţul radio-amator, cu foarte multă experienţă, DL5EBE, student pe atunci, când a auzit pentru prima dată de monahul aghiorit lipsit de experienţă care încerca prin semnalul lui slab să facă legătura, s-a grăbit să comunice cu el şi să-l ajute. Acesta a fost primul motiv de a veni în Athos: a-l cunoaşte pe acest monah şi a organiza staţia. Această vizită însă s-a transformat însă şi într-o staţie pentru viaţa lui. L-a cunoscut pe Gheronda (Bătrânul) Grigorie, Egumenul Mănăstirii şi pe fraţi, i-a iubit şi a continuat să viziteze mănăstirea urmând de fiecare dată îndeaproape întregul ei program zilnic.
Când şi-a terminat studiile universitare l-a contactat o societate germană petrolieră cu activităţi în întreaga lume. Vreme de mulţi ani a lucrat la Moscova şi de acolo a avut ocazia să viziteze Athosul mai mulţi ani la rând, dar simultan ţinea legătura prin undele radio. Toată această perioadă s-a luptat înterior pentru schimbarea sa şi hotărându-se şi pentru Botez, a luat drumul Athosului. Zilele acestea s-a întâmplat să avem multe lucrări la care a a participat şi el. Zilele treceau şi se neliniştea în privinţa Botezului. Vineri, Gheronda l-a întrebat din nou: „Vrei să te botezi?”. „Mare mi-ar fi bucuria!”- i-a răspuns şi imediat chipul i s-a luminat. Atunci l-am chemat pe domnul Stavros Pomakis, ofiţer în Armata Aeriană, radio-amator, fiu duhovnicesc al Mănăstirii, care, chiar dacă era departe de casa sa, a primit din tot sufletul să-i devină naş. În foarte puţin timp, toate erau gata, şi astfel, sâmbătă dimineaţă, după Dumnezeiasca Liturghie a primit Sfântul Botez în portul Mănăstirii, înconjurat de întreaga obşte şi de pelerini şi plin de bucurie s-a întors iarăşi la serviciul său.
Să ne rugăm Arhanghelului Mihail, ocrotitorul Mănăstirii noastre, al cărui nume i l-a dat Gheronda, să-l întărească în drumul dificil al vieţii pe care zilnic îl parcurge.

(Preluat de pe http://www.impantokratoros.gr/11BEBD99.el.aspx  şi tradus de Leontie monahul)

CANONIZAREA NOILOR MUCENICI DIN POLONIA – 8 IUNIE 2003

ACTUL SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE POLONEZE REFERITOR LA AŞEZAREA ÎN CEATA SFINŢILOR A MARTIRILOR DIN SECOLUL  XX  DIN EPARHIA DE HELM ŞI PONTLASKIA

ÎN NUMELE TATĂLUI ŞI AL FIULUI ŞI AL SFÂNTULUI DUH.

La începuturile celui de-al treilea mileniu al bunătăţii Domnului, Biserica Ortodoxă din Polonia seceră roadele seminţei celei dumnezeieşti, roade care s-au copt prin mărturisirea credinţei ortodoxe şi sfârşitul mucenicesc al poporului credincios din Eparhia  de Helm şi Pontlaskia.

Regiunea Helm şi Pontlaskia (actualmente în Polonia sud-estică), care cu mai bine de 1000 de ani în urmă a primit credinţa ortodoxă, a suferit de multe ori grele încercări şi prigoane din partea celor de alte credinţe. Cu toate acestea, întotdeauna a păzit ataşamentul  faţă de Hristos şi faţă de Sfânta Biserică, prin mijlocirile Născătoarei de Dumnezeu, care a dăruit eparhiei  de Helm icoana ei făcătoare de minuni. Chiar şi în timpul celor mai crunte încercări ale credinţei, în timpul cărora se părea că lumina Ortodoxiei se va stinge, a păzit această sfântă moştenire şi comoară a credinţei, aşa cum a primit-o de la Sfântul Vladimir.

Aşadar, după ce au trecut înfricoşătoarele prigoane şi marele întuneric, credinţa străluceşte iarăşi prin arătarea mărturisitorilor şi martirilor, care în mod deosebit în veacul al XX-lea  au adăpat ţara lor cu sângiuirile lor muceniceşti.
(mai mult…)

Ortodoxia nu este nici o religie între alte religii, nici o confesiune între alte confesiuni. Ortodoxia este pur şi simplu BISERICA; unica Biserică despre care a vorbit Dumnezeul-Om Hristos – Întemeietorul şi Capul ei, şi despre care ne-a asigurat că nici „porţile iadului (adică „gurile ereticilor”) nu o vor birui” (Matei 16:18).

S-a afirmat că Ortodoxia  este în esenţa ei martirică şi aceasta pe mai multe temeiuri. Întâi, pentru că ea – Ortodoxia, Biserica – a fost întemeiată pe jertfa martirică supremă a Dumnezeu-Omului Hristos pe Crucea de pe Înfricoşătoarea Golgotă. Apoi, pentru că ea – Ortodoxia, Biserica – oferă mărturie (μαρτυρια) lumii, dominate de cel viclean, despre Adevărul cel veşnic şi iubitor, pecetluind această bună, frumoasă şi mântuitoare mărturie „cu sângiuirile Mucenicilor celor din toată lumea ca şi cu o porfiră şi vison…”

Că Ortodoxia nu dă roade decât pe cruce şi nu este confortabilă decât acolo unde ea e un fals o mărturisesc toţi sfinţii împreună şi fiecare osebit prin vieţile, pătimirile, mărturisirile, învăţăturile şi chipul jertfelnic al naşterii lor în ceruri prin care au pecetluit viaţa lor în Domnul cel Răstignit şi Înviat. Ei sunt „roada Duhului”, „casnici lui Dumnezeu”, Dascăli pentru tot sufletul iubitor de ucenicie şi învăţătură la picioarele Adevărului, rugători pentru tot sufletul cel necăjit şi întristat, dar mai ales modele vrednice de urmat.
(mai mult…)

Mitropolitul Serafim de Pireu:
O RĂTĂCIRE COMUNĂ:ZELOTISMUL RADICAL ŞI ECUMENISMUL SINCRETIST

Înalt preasfinţitul Mitropolit explică de ce nu întrerupe pomenirea ecumeniştilor.

Mitropolitul Serafim de Pireu a trimis o scrisoare către domnul Dimitrios Hatzinikolaos, profesor suplinitor în Ştiinţe Economice la Universitatea din Ioannina, prin care îi răspunde asupra conţinutului scrisorii, care a fost publicată în „Orthodoxos Typos” („Presa Ortodoxă”), despre „Calendarului Strămoşesc”.
În această scrisoare, Mitropolitul de Pireu susţine că: ecumenismul sincretist şi zelotismul radical constituie două feţe ale aceleiaşi monede de rătăcire. Paralel, Mitropolitul de Pireu explică de ce nu întrerupe pomenirea (la Sfânta Liturghie a) ecumeniştilor, în timp ce justifică parţial comportamentul Patriarhiei Ecumenice (în ciuda faptului că nu este de acord cu el), care se află în robia închisului stat kemalic şi caută sprijin la forurile internaţionale. Întregul text al scrisorii are următorul conţinut:

„Distinsule Domn Profesor,

Am citit scrisoarea Dumneavoastră, pe care o numiţi deschisă, către smerenia mea, caracterizându-mă „nou-calendaristul” Mitropolit de Pireu, ca şi cererile pe care mi le adresaţi prin ea şi V-aş ruga să-mi permiteţi ca, fără nicio dispoziţie reacţionară, să Vă informez că nu m-am ridicat – precum spuneţi – împotriva ortodocşilor ce urmează calendarul strămoşesc, pentru că Biserica lui Hristos cea Una, Sfântă, Sobornicească, Apostolească şi Nedespărţită este constituită din Biserici Autocefale, din care unele urmează calendarul iulian îndreptat, iar altele calendarul neîndreptat numit şi strămoşesc. Prin urmare, eronat Vă exprimaţi despre aşa-numitul meu atac împotriva ortodocşilor calendarului strămoşesc.

(mai mult…)

Am întâlnit în bisericile sud-dunărene – mai ales în Bulgaria şi Macedonia – icoana unei sfinte care este foarte puţin cunoscută la noi. Poate chiar deloc. Sfânta s-ar bucura cu siguranţă de comuniunea cu poporul nostru drept credincios.

Alături de sfântul Ioan de Rila şi sfânta Parascheva – sfânta Zlata (Hrisa în greceşte) este la mare evlavie printre credincioşii ortodocşi din Balcani. Acatistul închinat ei, în limba slavonă, se aude cântat adesea în multe biserici. Aceasta a fost de neam megleno-român. Meglenia se afla în timpul pătimirii sale sub jurisdicţie bisericească bulgărească – de aici evlavia poporului bulgar pentru această sfântă, considerată bulgăroaică. Megleno-românii o socotesc ca pe una de a lor. La fel şi macedonenii. Locul de naştere al sfintei Zlata a fost satul Slatina. În sinaxarul sfântului Nicodim Aghioritul ca şi în calendarele slave, sfânta Zlata apare cu numele de Hrisa(Zlata) din Meglenia. A trăit la sfârşitul veacului al 18-lea. Tânără fecioară, de o frumuseţe nemaivăzută, plină de virtuţi creştineşti, născută însă într-o familie foarte săracă, ori sărăcită, ca multe alte familii, de greaua asuprire turcească. Mai avea încă 3 surori (după alte surse erau 8 fete la părinţi). Sfântul Nicodim Aghioritul consemnează că sfânta Zlata a avut ca duhovnic un părinte atonit, de la mănăstirea Stavronikita, pe nume Timotei. Era chiar egumenul mănăstirii. Poate că şi părintele era vlah. Răpită de un turc, cucerit de frumuseţea înţeleptei fecioare, acesta se poartă cinstit cu ea însă caută, mai întâi blând iar apoi din ce în ce mai crud, să o convertească la islamism pentru a o lua de soţie. Zlata refuză. Mai multe femei musulmane încearcă să o convingă să se lepede de Hristos. Părinţii Zlatei sunt ameninţaţi cu bătaia şi chiar cu moartea. Aceştia vin să o roage ca măcar pentru moment să se lepede de Hristos. Grea ispită, întâmpinată chiar din partea celor dragi. Zlata le răspunde tuturor: „Doar pe Hristos îl socotesc de Mire şi numai Lui mă închin! Nu mă voi lepăda de El niciodată, chiar de mă veţi supune la chinuri şi voi fi tăiată în bucăţi”. A avut de pătimit 3 luni. Furia musulmanilor întrece orice imaginaţie. Fecioarei i-au fost smulse fâşii de piele, apoi a fost arsă peste răni cu fierul încins. Este bătută şi schingiuită în fel şi chip. Rezistă la tot acest calvar. Trimite vorbă duhovnicului său, printr-o cunoştinţă, ca să-şi înmulţească rugăciunea pentru ea căci este gata de martiriu. Acesta vine tocmai de la Stavronikita, pe ascuns, în ţinutul meglenit, încercând să cerceteze pe ucenică şi să o întărească în credinţă. Neclintită în hotărârea sa, Zlata este legată, precum un miel la tăiere, cu o frânghie, de un cârlig înalt. Se taie din trupul său bucăţi de carne, încetul cu încetul, până când îşi dă duhul său cel fecioresc în mâinile lui Hristos. Pătimirea Zlatei a fost pe data de 13 octombrie 1795. În icoană apare asemenea sfintei Filofteia: port simplu, maramă pe cap, zveltă şi demnă, arzând de dragoste pentru Hristos – Mirele său Ceresc, Mântuitorul lumii. Martirii erau atunci la vremea secerişului, printre aromâni mai ales. Erau martirizaţi mulţi creştini, uneori sate întregi şi chiar cetăţile cele mai de seamă aromâneşti trecuseră prin focul muceniciei. Puterea turcească râvnea nu numai la bogăţiile aromânilor ci şi la sufletele lor. La data martiriului sfintei Zlata trecuseră doar 7 ani de la risipirea marii cetăţi Moscopole (Voscopole), faima vlahilor sud-dunăreni.

Gheorghiţă Ciocioi

______________________________________________________________

Citeste si: Moscopole – faimoasa cetate a românilor sud-dunăreni

de  L.D. Grigorescu

O sinteza informativa adresata Biroului Politic al C.C. al P.M.R. în octombrie 1948 a furnizat, din câte am înteles, datele pe baza carora s-au purtat discutiile în cadrul sedintei Secretariatului C.C. al P.M.R. din 25 noiembrie. Documentul evidentiaza cele mai importante reactii provocate de „cruciada” ateista declansata de directiva Ministerului Invatamântului din septembrie 1948.

Sfinti noi cu barba *Pe unde i-a suflat Dumnezeu omului viata? *”Copiii nostri vor creste ca vitele” *Bisericile crestine se sprijina între ele *Gheorghiu-Dej recunoaste: „Avem în partid o masa care are sentimente religioase”

Autorii sintezei, surprinsi de vigoarea nemultumirilor manifestate la nivelul întregii tari, încearca sa acrediteze ideea ca totul s-ar datora faptului ca „aceste masuri au trebuit sa fie aplicate de corpul profesoral vechi si plin de toate pacatele regimurilor trecute”, si nu atasamentului populatiei fata de traditile crestine. Este evidentiata apoi vina ministerului, care transmisese dispozitiile sale fara nici un fel de instructiuni precise. Mai mult, unul dintre demnitarii ministeriali afirmase cu lipsa de raspundere „ca icoanele se pot face uitate cu ocazia curateniei prin scoli, iar în locul lor s-ar putea pune tablourile conducatorilor nostri”. Si pentru a arunca paie pe foc, în câteva scoli din judetul Romanati s-au pus „tablourile lui Marx, Engels etc. în acelasi loc unde au fost icoanele, fara explicatii, dând posibilitatea copiilor sa spuna acasa ca în locul icoanelor vechi sunt acum sfinti noi, cu barba”.

Un episod de-a dreptul scandalos s-a produs în judetul Vâlcea. Delegatul ministerului, Hersovici, a tinut o conferinta în fata cadrelor didactice. El „s-a apucat sa discute amplu problema existentei sau inexistentei lui Dumnezeu, insistând ca Dumnezeu nu exista”. Si pentru a fi cât mai convingator, „a combatut religia, care spune ca omul a fost facut de Dumnezeu. In timpul acestei expuneri a întrebuintat expresii nepotrivite, ba unele chiar triviale, spunând ca se pretinde ca omul a fost facut din lut, caruia Dumnezeu i-a suflat viata. Dupa cum se stie, omul are mai multe gauri. Se pune atunci întrebarea: pe care gaura i-a suflat Dumnezeu omului viata. Si apoi, daca omul este facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, va închipuiti cum este creatorul lui .
De remarcat ca majoritatea celor prezenti erau religiosi. Dupa terminarea conferintei, atât în sala printre ascultatori, cât si în orasul Râmnicu Vâlcea, s-a iscat „o întreaga vâlva si nemultumire asupra felului cum a vorbit responsabilul ministerului si se comenta ca el si-a batut joc de religia crestina, pentru ca este evreu”.
Au fost si alte cazuri, la fel de grave, ca în comuna Balcesti, jud. Arges, unde s-au distrus icoanele în fata elevilor, spunând ca asa e ordin de la P.M.R”.

(mai mult…)

Celor care vreti sa strangeti semnaturi pentru Marian Bătăiosu, v-am pus la dispozitie, in format .doc, lista cu sustinatori pentru alegerea Presedintelui Romaniei, pe care o puteti descarca dand clic pe link-ul urmator: LISTA SUSTINATORILOR pentru BATAIOSU MARIAN.

Listele cu semnaturi se pot trimite pe adresele:

Bătăiosu Marian, str. Florescu Nicolae nr.107, sect.4, Bucureşti

Bătăiosu Marian, Oficiul Postal nr.8, CP 32

tel. 0740.70.75.79

Dumnezeu sa va rasplateasca tuturor pentru daruirea voastra.

pr-mihai-andrei-aldeaEste mult cunoscută activitatea teologică de faimă internaţională a Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae. Se cunoaşte însă mai puţin despre preocupările istorice ale acestui mare teolog şi mai ales interesul pe care l-a avut pentru anumite pagini ale istoriei românilor.

Ne referim aici la studiul publicat în condiţii vitrege în anul 1976, (Stăniloae, pr. prof. Dumitru – «Besii» în mânăstirile din Orient , «BOR», XCIV(1976), p. 587-589) studiu ce tratează o problemă deosebit de importantă, cea a formării poporului român. Perspectiva studiului este complexă, iar analiza este îngreuiată de necesităţile de laconism impuse de epoca apariţiei textului. Observăm totuşi mai multe elemente interesante, care merită o observaţie mai atentă, chiar şi numai pentru ineditul lor, ca şi pentru semnificaţia deosebită pe care o pot avea pentru istoria noastră dacă vor rezista cercetării istorice extinse.

În primul rând, este de remarcat o observaţie pertinentă a Pr. Prof. Dumitru Stăniloe referitoare la prezenţa străromânilor în izvoarele vechi sub numele de “bessi”. Într-adevăr, neamul tracic al bessilor avea o mare întindere, “din nordul Carpaţilor până la sud de Pind, aproape de Teba şi Atena, ba chiar şi dincolo de Bosfor, în Bitinia Asiei Mici”, ceea ce deschide posibilitatea confuziei semantice, la nivelul cronicarilor antici, între acest trib tracic şi neamul românesc ce se năştea.

Trecând peste numeroasele menţionări ale “bessilor” în izvoarele antice prezentate în studiul amintit, ne putem pune, desigur, o întrebare pertinentă: există motive pentru a bănui că termenul de “bessi” din cronicile vremii acoperă altă realitate decât cea tracică?

Citeşte mai departe »

Radio SIMBOL este un radio ortodox on-line ce se adresează în primul rând românilor din diaspora, dar nu numai. Apariția acestui proiect se datorează dorinței de a mijloci întoarcerea românilor de pretutindeni la adevăratele valori ale poporului nostru, în primul rând la stâlpul ce a susținut de-a lungul veacurilor unitatatea acestui neam, și anume – ortodoxia.”

http://radiosimbol.blogspot.com/2009/08/implica-te.html