Sfinti polonezi care au primit martiriu din partea catolicilor

Posted: August 19, 2009 in Lumea Ortodoxiei, Sfinti Parinti
Etichete:,

CANONIZAREA NOILOR MUCENICI DIN POLONIA – 8 IUNIE 2003

ACTUL SFÂNTULUI SINOD AL BISERICII ORTODOXE POLONEZE REFERITOR LA AŞEZAREA ÎN CEATA SFINŢILOR A MARTIRILOR DIN SECOLUL  XX  DIN EPARHIA DE HELM ŞI PONTLASKIA

ÎN NUMELE TATĂLUI ŞI AL FIULUI ŞI AL SFÂNTULUI DUH.

La începuturile celui de-al treilea mileniu al bunătăţii Domnului, Biserica Ortodoxă din Polonia seceră roadele seminţei celei dumnezeieşti, roade care s-au copt prin mărturisirea credinţei ortodoxe şi sfârşitul mucenicesc al poporului credincios din Eparhia  de Helm şi Pontlaskia.

Regiunea Helm şi Pontlaskia (actualmente în Polonia sud-estică), care cu mai bine de 1000 de ani în urmă a primit credinţa ortodoxă, a suferit de multe ori grele încercări şi prigoane din partea celor de alte credinţe. Cu toate acestea, întotdeauna a păzit ataşamentul  faţă de Hristos şi faţă de Sfânta Biserică, prin mijlocirile Născătoarei de Dumnezeu, care a dăruit eparhiei  de Helm icoana ei făcătoare de minuni. Chiar şi în timpul celor mai crunte încercări ale credinţei, în timpul cărora se părea că lumina Ortodoxiei se va stinge, a păzit această sfântă moştenire şi comoară a credinţei, aşa cum a primit-o de la Sfântul Vladimir.

Aşadar, după ce au trecut înfricoşătoarele prigoane şi marele întuneric, credinţa străluceşte iarăşi prin arătarea mărturisitorilor şi martirilor, care în mod deosebit în veacul al XX-lea  au adăpat ţara lor cu sângiuirile lor muceniceşti.

Apogeul prigoanelor din regiunea Helm şi Pontlaskia a avut loc în anul 1944 şi, după cum dau mărturie localnicii din acea vreme: „Înfricoşător şi greu am suferit din partea vrăjmaşilor credinţei, care au inundat regiunea noastră cu râuri de sângiuri şi ne-au dat foc caselor. În aceste zile, unii au primit cununa muceniciei, închinându-şi inima şi credinţa lor lui Dumnezeu şi (slujirii) aproapelui lor”.

Cu sângiuirile lor muceniceşti  şi prin mijlocirile lor, actuala noastră comunitate bisericească se împuterniceşte, iar noi păstrăm pomenirea muceniciei lor, conform cu mărturia ierarhului locului Ilarion, care zicea în anul 1944: „Cred neclintit că pe mulţi dintre preoţii mucenici ai eparhiei mele Biserica îi va aşeza în ceata Sfinţilor”.  În timpul celor cincizeci de ani intermediari a fost imposibilă canonizarea lor, din cauza împrejurărilor  nefavorabile acestui lucru.  Cu toate acestea, pomenirea lor a rămas vie în poporul din regiune, până când Biserica Ortodoxă locală, pe baza cercetărilor şi argumentelor  prezentate de o comisie specială, a hotărât:

1. Se hotărăşte Soborul Sfinţilor Mucenici şi Mărturisitori din Eparhia de Helm şi Pontlaskia în prima Duminică din luna iunie.
2. Se aşează în ceata Sfinţilor:

* a) Protoprezbiterul  Vasilie Martis (martirizat în satul Teratin pe 4 mai 1945)
* b) Protoiereul Pavel Svaiko şi prezbitera sa Ioana (martirizaţi în satul Grampovieci pe 28 august 1943)
* c) Preotul Nicolae Holts (martirizat în Novosiolki pe 2 aprilie 1944)
* d) Preotul Leon Korobţuk (martirizat în Laskov pe 10 martie 1944).
* e) Preotul Petru Ohrisko (martirizat în Ţartovieci pe 10 aprilie 1944).
* f) Preotul Serghie Zaharţkuk (martirizat în Nabruz pe 6 mai 1943).
* g) Monahul Ignatie (martirizat în Mănăstirea Sfântului Onufrie din Ghiableţna pe 10 august 1942).

3.  Să se alcătuiască Troparul, Condacul şi Megalinaria sfinţilor sus-numiţi, căci Slujba lor asmatică se află în Mineiul Martirilor.
4. Să se cinstească toate sfintele lor moaşte care s-au descoperit şi să se zugrăvească icoana lor.
5. Să se aducă la cunoştinţă tuturor Patriarhiilor şi Bisericilor Autocefale Ortodoxe.

Pentru rugăciunile tuturor sfinţilor mucenici din Helm şi Pontlask, care stau înaintea Tronului Celui Prea Înalt , implorându-L pentru Biserica Ortodoxă  şi pentru poporul credincios din patria lor, fie ca Domnul să întărească credinţa noastră  şi să ne dăruiască bogata Sa binecuvântare. Amin.

†    Prea Fericitul Mitropolit Sava, Arhiepiscopul  Varşoviei şi a toată Polonia

†  Înalt Prea Sfinţitul Simon, Arhiepiscop de Loţ  şi Poznan

†  Înalt Prea Sfinţitul Adam, Arhiepiscop de Psemisl  şi Sanok

†  Înalt Prea Sfinţitul Ieremia, Arhiepiscop de Vrotslav şi Sţeţin

†  Înalt Prea Sfinţitul Abel, Arhiepiscop de Lublin şi Helm

†  Prea sfinţitul Miron, Episcop de Hainuvka

†  Prea sfinţitul Iacov, Episcop de Bialistok şi Gdansk

†  Prea sfinţitul Grigorie, Episcop de Bielski

Sursa

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s