Arhivă pentru august 28, 2009

Pr. Hristu Aron

De ce regim naturist? Aşa se numea unul din articolele publicate în Revista „Gând şi Slovă ortodoxe”, nr. 1(13), ian.- feb. 2007, pag. 17, articol, care este evident îndreptat împotriva cultului burţii.

Deşi subscriem întru totul apologiei domnului Prof. I.C. Gheorghiţă – cu atât mai mult cu cât este întemeiată pe Sfânta Scriptură – totuşi credem că autorul a omis, nu cu rea intenţie, anumite aspecte, esenţiale, legate de tema în discuţie. Despre ce este vorba?

Ştim că în privinţa postului, oamenii s-au împărţit întotdeauna în două tabere: unii postitori, ceilalţi nepostitori. Nu vom expune aici motivele care îi determină să facă aceste alegeri, nu intră în preocuparea noastră, cel puţin pentru această expunere. ai totuşi, în treacăt, amintim că în vechile religii postul exprima întotdeauna intenţia înduplecării mâniei divine, a împăcării omului cu Dumnezeu. Aşadar, postul făcea parte din îndeletnicirile religioase ale omului, aceasta fiind singura lui motivaţie.

Ei bine, diavolul, stricătorul a tot binele, părintele vechilor postitori religioşi, cât şi al nepostitorilor, între multele fărădelegi contemporane, a mai scornit încă una: regimul naturist sau alimentaţia naturistă. Aceasta ar putea fi numită, pe drept cuvânt, postire drăcească. Căci, dacă în trecut păgânii, închinătorii la idoli, necunoscători ai adevăratului Dumnezeu – Sfânta Treime, posteau în cinstea zeilor-demoni, crezând că în felul acesta aduc slavă lui Dumnezeu, astăzi contemporanii – creştini şi atei – înlocuiesc postul creştinesc, cel după Dumnezeu, cu postul după satana numit regim naturist.

(mai mult…)

Mirare, Uimire

Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul. Că s-a înălţat slava Ta mai presus de ceruri (Psalm 8. 1). Întrucât mulţimea se minuna văzând pe muţi vorbind, pe ciungi sănătoşi, pe şchiopi umblând şi pe orbi văzând şi slăveau pe Dumnezeul lui Israel (Matei 15. 31). Dumitru Stăniloaie scrie astfel: „Cunoştinţa tainelor mari, mai presus de cuvânt, ale Cuvântului cel personal şi iubitor, mai bine zis infinit iubitor, e ca o băutură care îmbată de entuziasm şi de bucurie, producând o adevărată uitare de sine, dar în acelaşi timp o uimire pe care-l face pe om să nu se confunde cu Dumnezeu, pentru că în uimire trăieşte ceea ce nu este al lui. În tot urcuşul duhovnicesc Dumnezeu urcă cu noi”. Dumitru Stăniloaie scrie că în cunoaşterea tainelor mari omul „trăieşte în uimire ceea ce nu este al lui”.

Plânsul

Este vreme să plângi şi vreme să râzi, vreme să te jeleşti şi vreme să dănţuieşti (Ecclesiastul 3. 4). Mai bun este necazul decât râsul, căci întristarea feţei este bună pentru inimă (Ecclesiastul 7. 3). Iar dacă nu ascultaţi aceasta, atunci sufletul va plânge în locuri tainice mândria voastră . (Ieremia 13. 17). Şi acum, zice Domnul, întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu postiri, cu plâns şi cu tânguire (Ioil 2. 12). Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia (Matei 5. 4). Vai vouă celor ce astăzi râdeţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui (Luca 6. 25). Bucuraţi-vă cu cei ce se bucură, plângeţi cu cei ce plâng (Romani 12. 15). Şi cei ce plâng să fie ca şi cum n-ar plânge şi cei ce se bucură ca şi cum nu s-ar bucura şi cei ce cumpără ca şi cum n-ar stăpâni (I Corinteni 7. 30). Cuvântul lui Iacov pentru cei păcătoşi şi îndoielnici: Pătrundeţi-vă de durere. Întristaţi şi jeliţi. Râsul întoarcă-se în plâns şi bucuria voastră în întristare (Iacov 4. 9). Veniţi acum, voi, bogaţilor, plângeţi şi vă tânguiţi de necazurile ce vor să vină asupra voastră (Iacov 5. 1).

Răzbunare

Nu vă răzbunaţi singuri, iubiţilor, ci lăsaţi loc mâniei (lui Dumnezeu), căci scris este: A mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti, zice Domnul (Romani 12. 19).

Mândrie. Trufie

Toată inima semeaţă urâciune este înaintea Domnului, în mod sigur nu va rămâne nepedepsită (Pilde 16. 5). Înaintea prăbuşirii merge trufia şi semeţia înaintea căderii (Pilde 16. 18). Ochii semeţi şi inima îngâmfată sunt sfetnicul păcătoşilor. Aceasta nu-i decât păcat (Pilde 21. 4). Omul cel muritor va fi smerit şi umilit şi ochii celor mândri vor fi pogorâţi (Isaia 5. 15). Dragostea îndelung rabdă, dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte (I Corinteni 13. 4). Pentru aceea zice: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har (Iacov 4. 6).

(mai mult…)

ÎNTREBĂRI CĂTRE MEMBRII ORTODOCŞI AI COMISIEI MIXTE DE DIALOG  CU CATOLICII

Comisia Mixtă de Dialog Teologic între ortodocşi şi romano-catolici se va întruni în octombrie în Cipru pentru a discuta despre primatul papei.
Punem astăzi o serie de întrebări pe care le adresăm membrilor ordtodocşi care participă în Comisia Mixtă, întrebări neliniştitoare ale credincioşilor simpli.

1.Care este scopul Dialogului pe care-l desfăşoară Comisia Mixtă? Dacă este reabilitarea unităţii dintre ortodocşi şi catolici, cum va surveni această unitate? Prin pocăinţa catolicilor, proclamarea kakodoxiilor eretice şi venirea lor în Biserica Ortodoxă? Cu cedări reciproce şi compromisuri de ambele părţi? Prin ascunderea şi trecerea sub tăcere a diferenţelor care au condus la îndepărtarea (schisma) catolicilor de Biserica Ortodoxă?
2.Care va fi modul unităţii care va surveni? Se vor uni toţi creştinii într-o Unică Biserică? Sau va fi o simplă restabilire a comuniunii dintre Răsărit şi Apus? Care este răspunsul membrilor ortodocşi la declaraţia cardinalului catolic (copreşedinte al Comisiei) Walter Kasper că: „Nu vorbim despre o unire dintre ortodocşi şi romano-catolici. nu este vorba despre o amestecare a celor două părţi, ci despre deplină reabilitare a comuniunii între Răsărit şi Apus. Unitate, păstrându-ne diversitatea noastră”.
3.Care sunt rezultatele atinse până astăzi… ale Dialogului întreprins? Pentru care din kakodoxiile lor eretice, catolicii au arătat pocăinţă?
4. În ce măsură au fost în atenţia membrilor ortodocşi ai Comisiei de Dialog împotrivirile formulate din partea clericilor ortodocşi, profesorilor universitari şi a altora în jurul textelor semnate până astăzi?
5. Cine redactează textele semnate de ambele părţi? De ce în multe din ele se distinge cu mare uşurinţă terminologia catolică?
6. Membrii ortodocşi ai Comisiei acceptă existenţa ereziei contemporane care se numeşte ecumenism?
7. Cât de serios are în vedere Comisia glasurile episcopilor, clericilor şi credincioşilor ortodocşi, care cer încetarea Dialogului aşa cum se face el astăzi?
8. Ce autoritate pot să aibă hotărârile care se iau în cadrul lucrării unei Comisii de Dialog, când acestea nu sunt însuşite de majoritatea credincioşilor ortodocşi?
9. În sfârşit, sunt pregătiţi membrii ortodocşi ai Comisiei să accepte sau să respingă un „primat diaconal” papei de la Roma la întâlnirea din Cipru?

(traducere din greceşte de Fotie ieromonahul după originalul grecesc postat astăzi aici: http://thriskeftika.blogspot.com/2009/08/blog-post_26.html)

Via http://www.impantokratoros.gr/AEB83ECA.ro.aspx

Zile de pomenire: 29 ianuarie şi  28 august

În anul 1917 în mănăstirea Zilantov, la marginea oraşului Kazan, trăiau nouă monahi şi fraţi sub îndrumarea arhimandritului Serghie (Zaiţev).
Când în 1918, Kazan-ul a fost eliberat de luptătorii cehi albi sub comanda colonelului Cappeli, aceştia instalaseră două tunuri care au tras asupra poziţiilor bolşevicilor de pe dealul din faţa intrării în mănăstire
Pe 28 august (10 septembrie după stilul nou) cehii au bătut în retragere şi bolşevicii au năvălit în suburbia în care se afla mănăstirea. Soldaţii Armatei Roşii au aliniat întreaga obşte monahală lângă peretele curţii mănăstirii şi i-au împuşcat cu salve de arme. Apoi au părăsit mănăstirea şi s-au îndreptat spre oraş.
Viu a rămas doar unul dintre ei, foarte bătrânul ieromonah Iosif, care la primele salve a căzut la pământ şi pe care l-au crezut mort. Ieşind cu greutate de sub trupurile confraţilor săi, el a mers în oraş şi a găsit adăpost în Mănăstirea Sfântului Ioan Înaintemergătorul. Părintele Iosif, asurzit şi care avea să moară după un an de la această execuţie, a povestit despre sfârşitul mucenicesc al fraţilor săi. Au fost împuşcaţi arhimandritul Serghie (Zaiţev, 1863-1918), ieromonahul Lavrentie (Nikitin, 1872-1918), ieromonahul Serafim (Kuzmin, 1870-1918), ierodiaconul Teodosie (Aleksandrov, 1864-1918), monahul Leontie (Kariaghin, 1870-1918), monahul Ştefan (+ 1918), fratele Gheorghe (Timofeev, 1880-1918), fratele Serghie (Galin, 1918), fratele Ilarion (Pravdin, 1918), fratele Ioan (Sretenski, 1918). Prohodul şi înmormântarea mucenicilor au fost săvârşite de arhimandritul (ulterior episcop şi sfânt mucenic) Ioasaf (Udalov).
Au fost canonizaţi ca sfinţi locali ai eparhiei Kazan în 1998. Au fost trecuţi în rândul sfinţilor Noi Mucenici şi Mărturisitori Ruşi la Soborul Arhieresc Jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse în august 2000 spre cinstirea de către întreaga Biserică.
(mai mult…)