Arhivă pentru septembrie 14, 2009

Despre Nesimţire

Posted: septembrie 14, 2009 in Articole
Etichete:,

de Prof. I.C. Gheorghiţă

rastignire„Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi Lui cu cutremur” zice psalmistul.

Vai de noi creştinii de astăzi! Sfinţii Părinţi spun că datorită vieţuirii timp îndelungat în păcat, omul a ajuns la orbirea minţii şi la nesimţirea (împietrirea) inimii. Deci chipul lui Dumnezeu din om s-a pierdut, omul rămânând un simplu animal (care chiar seamănă cu isteaţa maimuţă).

Altfel spus, omul a murit! Acel om făcut după chipul lui Dumnezeu, care avea poziţie verticală – şi morală nu numai fizică, pentru că Domnul zice tuturor necredincioşilor: „V-am spus deci vouă că veţi muri în păcatele voastre. Căci dacă nu credeţi că Eu sunt veţi muri în păcatele voastre” (Ioan 8, 24).

Nu este de mirare, în starea aceasta de moarte a sufletului, că vedem bisericile pline de oameni care cască gura pe pereţi admirând, cât ţine slujba, picturile, predica preotului, cântatul stranei, etc.

Pentru a repara oarecum situaţia, unii teologi au inventat lălăiala împreună a tuturor – chipurile astfel creştinii s-ar ruga împreună, într-un glas – uitând de mustrarea Domnului prin proorocul Isaia: „Poporul acesta se apropie de mine cu buzele dar cu inima lui e departe de mine.

Zadarnic Mă cinstesc învăţând porunci care sunt omeneşti”. Dar vai! Vai de noi!

Când un bătrân a fost întrebat de un ucenic: „Părinte spune- mi un cuvânt cum să mă mântuiesc”, el i-a răspuns: „Fiule, toţi ştim cum să ne mântuim, dar nu vrem să ne mântuim!”
(mai mult…)

de Mihail Băcăuanu

cenzuraVizitându-mă un prieten aflat la studii teologice la Sibiu, l-am întrebat, printre altele, cum se împacă cu programa. Astfel am aflat despre un subiect de examen foarte interesant: Rolul monahului în Uniunea Europeană.

Să comentăm acest subiect. Trebuie spus din capul locului că UE este un imperiu. Un imperiu care se extinde paşnic, fără conflict armat, deşi face uz – deseori chiar şi abuz – de ele. În general, tot globul tinde să devină un singur stat, mondialist, cu un singur guvern, o singură armată şi o singură şi aceeaşi constituţie. Acestui nou imperiu ce prinde un contur tot mai nuanţat, nu te poţi opune. În primul rând ca să te pui contra ,,ceva” trebuie să-ţi dai seama de acel ,,ceva”.

Trebuie să-l defineşti, să-l deosebeşti şi să-l analizezi. Ori, majoritatea oamenilor văd în UE ceva benefic, aderând de bună voie la acest plan antihristic de desacralizare a omului, de îndrăcire a lui, cu voia lui, de control al omului prin om, prin oricare om, oricând şi oriunde. Această Nouă Ordine Mondială spune că totul trebuie reinventat, remodelat, dar nu oricum şi nici în raport cu Divinitatea.
(mai mult…)

hipnoza1După o epocă de entuziasm, ştiinţa medicală a devenit din ce în ce mai rezervată. Sugestia şi hipnoza nu mai sunt panaceul ce rezolvă probleme de sănătate, ci dimpotrivă.
Cu mai bine de o sută de ani în urma, Émile Coué spunea :
”Avem în noi o forţa incalculabilă, care mânuită în chip inconştient ne este adesea dăunătoare. Dacă, dimpotrivă, o conducem conştient şi inteligent, ne dă stăpanire de sine. Astfel, nu numai că putem îndepărta din noi şi alţii bolile fizice şi morale, dar chiar să trăim aproape fericiţi, oricat de grele ar fi împrejurările vieţii voastre”.
(Émile Coué, Sugestie si autosugestie, Ed. Casa Omnia Cartexim, Bucuresti – 1996)
Ca si Émile Coué, unii vorbesc şi astăzi cu acelaşi entuziasm:
”Trebuie făcută totuşi precizarea că datorită posibilităţilor neobişnuite de modificare a comportamentului prin hipnoză, este posibilă utilizarea terapeutică a acestei tehnici, prin hipnoză putându-se realiza vindecări ce par de domeniul miracolului”.
(Irina Holdevici, Ilie.P. Vasilescu, Hipnoza şi fortele nelimitate ale psihismului, Editura Aldomars, Bucuresti – 1991 )
(mai mult…)