PSIHOTERAPIA ORTODOXĂ- Ce se întâmplă cu fiecare în adolescenţă…

Posted: Noiembrie 18, 2009 in Lumea Ortodoxiei
Etichete:

În fiecare dintre noi regăsim rămăşiţe adolescentine sau amintiri puternice, de mare încărcătură din perioada adolescenţei. Vă mai aminţiţi cum eraţi atunci, cum gândeaţi, cum priveaţi viaţa? Ce pasiuni aveaţi, ce vă plăcea, ce nu vă plăcea, ce vă supăra cel mai tare? Dacă facem o mică analiză sperăm să ne dăm seama că ne-am mai schimbat… în bine! Poate unii eram mai revoltaţi, alţii mai nervoşi, alţii mai timizi, alţii plini de fobii, alţii mai blânzi şi tot aşa. Fiecare cu felul lui de a fi. Privind în urmă, la o evaluare obiectivă, ne putem da seama câte dintre ideile noastre şi chiar dintre sentimente nu erau ale noastre, erau „împrumutate” – de la grupul de prieteni, de la părinţi. Întrucât adolescenţa constituie o punte de legătură deosebită între noi şi spaţiul socializării, acest fapt este urmat de fenomenul imitaţiei, al apartenenţei la un grup. Cel în cauză preia caracteristicile grupului, într-un mod inconştient şi percepe mediul înconjurător prin prisma acestora. De aceea contează mult în ce grup ajunge! Criteriile de selecţie ţin tot de inconştient întrucât fiecare om dobândeşte un „bagaj” până ajunge în această etapă de vârstă. Traume, agresiuni fizice, morale (de exemplu: a bate un copil fiindcă nu vrea să vină la Bisercă… este şi fizică, dar şi morală), relaţiile de prietenie avute, dezamăgiri, mari bucurii, etc… Spre exemplu, un adolescent izolat de ceilalţi poate ajunge într-un grup periculos, dar care-l acceptă pentru că „au nevoie” de cineva de care să se „folosească” (cum sunt grupurile de toxicomani). El se bucură că ceilalţi îl apreciază, că cineva vorbeşte cu el. Şocurile (traumele din adolescenţă) sunt semnificative pentru om.

Cu toate acestea, adolescenţa aduce în viaţa omului anumite modificări, fiind tot o perioadă a învăţării, după cum notează în „Psihologia vârstelor” Tinca Creţu. Tot în ceea ce priveşte relaţiile cu ceilalţi, psiholoaga notează aceste schimbări importante: cei din familie retrag statutul de copil, adolescentul sau adolescenta dobândind mai multă autonomie; i se respectă şi i se ascultă preferinţele şi este consultat/ă în probleme familiale. Acest fapt creşte sentimentul de responsabilitate, ceea ce îi aduce sporuri importante în drumul dezvoltării moralităţii, al creşterii spirituale. De asemenea, acelaşi psiholog notează ceea ce se petrece în mediul liceal: „profesorii au atitudini noi, le respectă punctele de vedere, părerile şi sugestiile şi li se adresează altfel în comparaţie cu stadiile anterioare”. Apar colaborări profesori-elevi în comunicări ştiinţifice, publicaţii (după autoare).

Schimbările apar şi pe plan biologic, dar într-o manieră mai lentă (după alţi psihologi). Din punct de vedere al înălţimii, la băieţi este vorba despre un interval cuprins între 170-177 cm, iar la fete 162-168, în medie, iar creşterea este mai accentuată la oraş. Greutatea la băieţi este între 60 şi 65 de kg, iar la fete se cunoaşte o puternică influenţă a „modelelor culturale” (autoarea). Nivelul facial, cât şi întreg organismul, per ansamblu, dobândeşte o înfrumuseţare în trăsăturilor. Mişcările capătă perfecţionism, iar la nivelul creierului, are loc o sporire în realizarea conexiunilor nervoase.

Adolescenţa este etapa de înflorire a omului: se deschid preferinţe pentru viaţă, se selectează prieteni, are loc îmbogăţirea mentală şi morală. La nivel cognitiv, se desfăşoară o înaltă procesare de informaţii şi este posibil să se atingă „unii din cei mai înalţi parametri caracteristici speciei umane” – Tinca Creţu. Percepţia se dezvoltă semnificativ, astfel încât adolescenţii pot aprecia mai bine viteza, volumul, lungimea, etc. Imaginile şi reprezentările sunt mai bogate, ele se desfăşoară cu uşurinţă, iar activitatea mintală capătă mult flux şi rapiditate. Ei capătă uşurinţă în realizarea asocierilor, în compararea lucrurilor – se dezvoltă capacitatea de analiză, gândirea capătă profunzime, devine formală, putând lucra cu noţiuni abstracte şi cu un număr mare de informaţii.

Deja cu un adolescent poţi discuta filosofie şi religie, iar potrivit lui L.Kohlberg, care a descris stadiile dezvoltării morale, în această etapă de vârstă se pune un accent mai mare pe lege şi ordine, pe ideea respectării autorităţii şi a ordinii sociale. În prima parte a adolescenţei, până la 16 ani, apare această conştiinţă a ordinii şi datoriei şi este esenţial ca părinţii să reuşească să o direcţioneze şi să o aşeze pe calea cea bună. Se observă că un adolescent antisocial, manifestă probleme morale, conform acestui stadiu. El încalcă autoritatea sau cel puţin încearcă, îşi doreşte să o sfideze. Psihanaliştii leagă ideea de autoritate de figura tatălui: el este cel care introduce reguli, ordinea în familie. Pentru cel mic, părinţii simbolizează nu numai cei care îi cresc, îngrijitorii afectivi, ci şi autoritatea lumii, mergând până la Dumnezeu. Copilul nu-L poate percepe pe Creatorul lumii, singurii care există pentru ei sunt părinţii, uriaşii din viaţa lor. Revenind la cei antisociali, de fapt ei au o problemă în relaţia cu tatăl, iar în grup şi-o manifestă simbolic.

De asemenea, în acest stadiu al lui Kohlberg, reiese că adolescentul separă binele şi răul după cum apreciază ceilalţi şi după ceea ce aduce pozitivul, însă după 16 ani el începe să îşi contureze mai clar identitatea, conştiinţa individualităţii: se percepe pe sine separat de ceilaţi şi îşi poate îndrepta reflexia spre valori mai înalte ca: demnitatea, justiţia şi egalitatea, după autor, iar „binele este apreciat după ceea ce socialul stabileşte ca standarde ale drepturilor individuale”. Cel în cauză îşi construieşte imaginea de sine, dar prin prisma celorlalte persoane (după stadiile lui Allport), iar revolta, tot după acest autor, apare ca „relaţie în căutarea identităţii”.

Este etapa marilor treceri către sensurile existenţiale ale lumii. Fiind vorba despre un salt pe toate planurile: moral, cognitiv şi afectiv se remarcă faptul că omul în acest proces începe să se pregătească de înţelegerea lui Dumnezeu. Toate etapele vieţii până acum par ca un incubator în care omul înmagazinează concepte, idei, sfaturi de la părinţi, deprinderi, etc, toate acestea fiind cârja pe care va urma să se sprijine o astfel de cunoaştere deosebită. Conştiinţa religioasă capătă contur, ea poate fi mai uşor accesată, iar datorită faptului că se dezvoltă noţiunile abstracte, omul începe să fie receptiv spre realitatea lumii nevăzute, dincolo de material şi concretul afişat frecvent.

Ceea ce ar putea face părinţii în această etapă, mai ales în ceea ce priveşte dezvoltarea conştiinţei religioase, dar şi a personalităţii, per anasamblu, ar putea consta în:

  • Manifestarea de blândeţe şi bunăvoinţă faţă de conduita uneori impulsivă a adolescentului. A răspunde cu agresivitate la agresivitatea lor îi determină să adopte o astfel de conduită şi în viitor; până la urmă copilul se inspiră de la părinţi. A răspunde cu binele înainte le arată indirect că există şi o altă cale de a aborda lucrurile, chiar şi pe cele delicate, iar în viitor cu siguranţă îl vor ajuta acele moduri de comportare ale părinţilor săi.
  • Părinţii să se arate binevoitori, deschişi spre comunicare cu adolescenţii, este important ca fiul sau fiica lor să simtă că sunt înţeleşi, să aibe încredere în proprii părinţi. Această relaţie de încredere se construieşte de la naştere până în adolescenţă şi dincolo de aceasta.
  • Părinţii să fie iubitori de Biserică; sentimentul lor frumos lăuntric va fi simţit de către copil. Postul, milostenia, rugăciunea să fie realizate cu bucurie, nu cu cârteală, adolescentul nu trebuie să le perceapă ca pe lucruri greoaie, impuse… libertarea părinţilor în Hristos va încuraja şi adolescentul sau adolescenta să meargă pe această cale a credinţei.
  • Refuzul de a merge la Biserică al adolescentului, mai ales dacă a intervenit după ceva timp după ce el sau ea a intrat într-un grup de prieteni mai necredincioşi trebuie abordat de către părinţi iarăşi cu blândeţe, însă nu cu indiferenţă. Este important să existe o anumită discuţie cu propriul copil despre ceea ce a observat că se întâmplă cu el în ultima vreme. De aceea, este bine ca părinţii să fie apropiaţi şi să îi înţeleagă pe copii pentru ca în astfel de momente delicate să se poată rezolva mai uşor lucrurile, altfel ar trebui construită încrederea aceea de atunci începând şi rezolvarea ar veni mai greu.
  • Părinţii să se roage pentru copil constant, chiar şi când acesta este influenţat negativ dintr-o anumită direcţie. Cu siguranţă, cel crescut aproape de Biserică îşi va alege din propria iniţiativă persoane credincioase care să îi fie prieteni sau prietene.
  • Părinţii să îi provoace pe adolescenţi. Fiind perioada cu multe dezvoltări, este bine ca aceştia să îşi poată canaliza avântul spre evoluţie în diferite activităţi utile: fie un sport, fie în funcţie de propriile talente: desen, pictură, muzică bizantină, pictură bizantină, fie în activităţi de voluntariat la centre de asistenţă socială, orfelinate, etc. Adică în locuri unde să îşi cultive altruismul, răbdarea, demnitatea, bunătatea, dragostea – valorile.
  • Pentru familiile de credincioşi care au copii şi care ajung la liceu, în medii cu alte valori ca ale lor, acest moment este mai delicat: copilul lor poate fi exclus datorită modului de gândire, a felului de a fi. Este bine ca înainte de aceste momente adolescentul să fie la curent cu realitatea lumii de azi: astfel, va putea să se acomodeze mai uşor şi nu va suferi mult. Părinţii să îi spună la ce se poate aştepta în liceu şi să îi dea toată susţinerea pentru momentele prin care va trece. De asemenea, prietenii de la Biserică îl vor încuraja mai mult prin prezenţa lor în viaţa acestuia.

Adolescenţa este o perioadă de schimbare atât mentală, cât şi sufletească. În funcţie de modul în care este ghidată această schimbare ne formăm ca oameni. Şi cum omul este o fiinţă emoţională, în acestă perioadă se dezvoltă afectivitatea. De aceea, merită ca adolescentul să se implice în ceea ce îi aduce dragostea în suflet, fiindcă odată ce aceasta intră în inima lui îl va ajuta să devină o persoană frumoasă, va ajunge să spună ceea ce se vorbeşte în Sfântul Munte: „Inima mea are doar intrări, ieşiri nu are” – în cartea Arhim. Teofil Părăian, „Credinţa mărturisitoare”.

În realizarea articolului, m-am sprijinit de informaţiile oferite în cartea Dnei. Tinca Creţu, dar şi a Valeriei Negovan – Introducere în Psihologia Educaţiei.

Sursa: Cuvinte de folos, Nr, 44

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s