Archive for the ‘Articole’ Category

Un dialog imaginar, pe care l-am purtat cu mulţi

Apar mereu scandaluri despre un preot sau altul, despre un călugăr sau o monahie, despre mediul teologic. Şi se înghesuie balcanicii şi fanarioţii, fie din Regat, fie din Transilvania, fie din Panonia, fie din Occident, să jubileze, să deguste, cu nesfârşită plăcere, aroma şi gustul scursurilor revărsate de mass-media peste Biserica lui Hristos. Bieţii rătăciţi! Ei, care atâta nevoie au de Dumnezeu, cum Îl găsesc, cum fug de El. Şi apoi urlă disperaţi: „Unde eşti?!!” Şi, desigur, dau vina pe popi. Popii sunt de vină că nu-L găsesc ei pe Dumnezeu! Mai ales dacă popii fac greşeala să le arate că Dumnezeu nu este neapărat unde vor ei, ci poate unde vrea El!

„Hai, părinte, lasă-o! Sunt destui popi hoţi, curvari, agresiv-inculţi, corupţi şamd! Poţi să negi asta?”

Nu, ferească Dumnezeu! De ce să neg? Ce conducători meritaţi, pe aceia îi aveţi. Inclusiv în Biserică! Că doar nu cresc preoţii în pom, nici nu se cultivă pe ogor, nici nu se pescuiesc în lacuri! Dintre voi ies, după chipul vostru. Au nu am avut eu colegi pe care îi trimiseseră părinţii – care nu erau preoţi! – să se popească, din pricină că „popa are totdeauna burta mare”? Şi bieţii copii ar fi vrut să devină ingineri, sau programatori, sau oameni de afaceri sau sociologi şamd. Dar dacă părinţii şi-au impus voinţa, s-au trezit amărâţii de copii în seminar sau facultatea de teologie. Şi din lipsă de chemare ieşiţi, din gândire păgânească şi forţare de părinţi inconştienţi, ce preoţi putea să iasă din ei? Deci, iată, preoţii aceştia sunt roadele voastre.

„Bine, dar seminarul, facultatea, de ce nu i-au adus la credinţă?”

De ce şi cum s-o fi făcut? În seminar şi facultate ar trebui să intre cei cu multă credinţă, pentru a se desăvârşi în cunoaştere, nu cei slabi! Nu dai la Teologie ca să înveţi abecedarul Credinţei, ci ca să înveţi matematicile superioare ale acesteia, analizele fine, lupta înaltă şi foarte primejdioasă cu Iadul. Da! Căci dacă vrei să mergi către seminar ori facultate teologică, aşteaptă-te să te izbeşti cu Iadul.

„De ce?”

Pentru că este scris că Biserica nu va fi biruită de porţile Iadului. Deci se deschid aceste porţi ca să o înghită, dar nu izbutesc. De ce? Oare pe cine a rânduit Dumnezeu – dintre oameni – să stea între Iad şi Biserică, să oprească distrugerea? Desigur, pe clerici şi monahi. De aceea şi lupta Iadului este mai întâi împotriva clericilor şi călugărilor, de miliarde şi miliarde de ori mai dură şi necruţătoare decât cea dusă cu mirenii. Iar seminariile şi facultăţile sunt locuri în care sunt plămădiţi noii clerici! Dacă îi prinde Iadul de aici, cât de greu le va fi să se elibereze mai târziu! Seminariile şi facultăţile teologice sunt locuri de foc, în care numai şi numai ajutorul lui Dumnezeu, mijlocirea sfinţilor şi îndrumarea duhovnicului – toate la un loc! – te pot ţine să nu cazi… ori să nu cazi prea tare. Şi să te ridici!

Se cuvine să căutăm dreptatea lui Dumnezeu şi Împărăţia cerurilor înainte de orice. Dacă le căutăm, nu avem vreme să judecăm pe alţii. Iar dacă le-am găsit, oricum nu o vom face, căci Stăpânul nostru, Dumnezeu, este Judecătorul cel drept. Cum am putea noi, dacă-i suntem credincioşi, să ne punem în locul lui?

Să ne rugăm pentru cei care sunt pieptul Bisericii dinspre Iad, ca Dumnezeu să-i întărească întru Credinţă, să-i spele de greşeli şi să-i crească întru Lumină. Cu ei vom creşte şi noi. Şi vom putea găsi pe Dumnezeu, Care, oricum, nu-i aşa departe: doar că nu vrem să ne uităm la El. Ci doar să ne slujească. Ceea ce nu se poate.

Alege!Dumnezeu pe listele electorale!

Posted: noiembrie 23, 2009 in Articole
Etichete:

Dumnezeu pe listele electorale!
În împrejurările vieții am constatat că cele mai febrile discuții printre oamenii sunt despre politică si fotbal. Este uimitor câtă „cultură” are Omul când ne referim la aceste două aspecte efervescente din viața cotidiană.
În contextul acestor două manifestări febrile, se distinge cu ușurință capacitatea noastră de a „alege”.
De fiecare dată asist cu melancolie modul de exprimare al celor ce judecă cu cărțile pe masă evenimentele fotbalistice și mai ales cele politice. Auzim aproape de fiecare dată zicându-se:
„Nenorociții ăia, jigodiile alea, javrele alea….”și așa mai departe.
Dar fiindcă și fotbal și politică se face tot timpul, aș vrea totuși să vorbesc despre „politică” acum pentru că ne aflăm în preajma „alegerilor”.
Dacă ne vom uita in DEX cuvântul alege are mai multe înțelesuri:
-a decide, a vota, a selectiona, a deosebi, a distinge, a admite, a curăța și altele.
Când l-a zidit Dumnezeu pe Om in Rai l-a acoperit cu Harul Său și l-a pus rege peste toate cele zidite. Pentru ca Omul să cunoscă că este făptura Mâinilor Lui Dumnezeu, a primit o poruncă prin care să-L recunoască pe Ziditor ca Creator al său. I-a oferit Omului libertatea de care avea nevoie și pentru ca să întărească aceasta, l-a lăsat să aleagă între viată și moarte, între a trăi sub tutela Lui necunoscând durerea și năpasta, sau putința de a cunoaște binele sau răul.
Deci dacă înțelegem bine încă dintru început Omul a avut o alternativă fiind liber – să aleagă.
Atunci protopărinții noștri au „ales” pentru întreg neamul omenesc durerea de a ști ce este binele și răul deși au fost avertizați că aceasta le va aduce moartea. Moarte este o plata a păcatului. De ce plătim cu moartea? Este o pedagogie a Tatălui surpând prin ea în fapt RĂUL. Moartea pune stavilă răului care se poate cuibări în om. Ne-am invechi și noi în răutate dacă am trăi prea mult!

(mai mult…)

de Pr.Mihai Andrei Aldea

evolutionIpoteza evoluţionistă face parte din cultura occidentală încă de la sfârşitul Evului Mediu şi începutul Evului Modern. Trebuie spus că în acea vreme nu se făcea nici o distincţie reală între religie şi ştiinţă, ele fiind amestecate mai mult decât se poate imagina astăzi.
De exemplul, prima piatră la templul evoluţionist o pune Jean-Baptiste de Lamarck, în lucrarea sa… Filosofia zoologică!!!
Aici el emite ipoteza eredităţii caracterelor dobândite.
Această ipoteză se baza pe câteva presupuneri.
Prima dintre ele era că în cursul vieţii cel puţin unele exemplare dintr-o specie dată pot dobândi – ca urmare a unor condiţii şi predispoziţii speciale – anume caractere deosebite.
Alta era că aceste caractere pot fi transmise mai departe.
Lamarck a pornit în ideea sa de la selecţia artificială – folosită pentru obţinerea şi menţinerea raselor de animale domestice (şi plante de cultură) – precum şi de la unele observaţii asupra eredităţii în natură.
Presupunerile sale erau însă false.
Nici un exemplar din nici o specie nu a dobândit vreodată – fie în natură, fie în experimente de laborator – vreun caracter excepţional, cu atât mai puţin să-l poată şi transmite mai departe.
(De altfel, după o asemenea ideologie, din campioni s-ar naşte şi mai campioni, care ar produce super-campioni şamd, lucru cu totul ireal şi o evidentă predispoziţie spre rasism)
Cu toate că era o idee filozofică, deşi nu a fost dovedită niciodată, ipoteza lui Jean-Baptiste de Lamarck se va răspândi rapid, fiind ironizată de unii dar acceptată de mulţi.
De ce?

(mai mult…)

Cezaro-papism

Posted: octombrie 20, 2009 in Articole, Ecumenism
Etichete:,

de Nae Ionescu

Mişcarea de alunecare pe planul înclinat al catolicismului, în care a intrat Biserica Ortodoxă Română, e departe de a lua sfârşit. Toate încercările noastre de a atrage atenţia de la caz la caz asupra acestei primejdii au rămas zadarnice. E şi greu, de îndată ce, în ierarhia noastră bisericească, nu mai există duh pra­voslavnic. Diavolul stăpânirii lumeşti a pătruns în toate încheieturile Bisericii şi, dacă îl goneşti dintr-un loc, astupând o gură de iad, el apare în altă parte. E o muncă de Danaide.

Ieri, erau mănuşile de mătase roşie, de cardinal, ale părintelui patriarh. As­tăzi, proiectul de regulament al Patriarhiei, făcut de d-l doctor I. Matei. Că acest d-l Matei – ştiţi, bărbatul d-nei Sanda! – este un personagiu nefast, am mai spus-o mai demult şi în repetate rânduri. Prin împrejurări pe cari nu le cunoaştem însă, a devenit unul din indispensabilii părintelui patriarh. Şi asta e suficient pentru ca acţiunea lui de infestare a Bisericii să continue, nesupărată de nimeni,

Astfel, s-a ajuns să i se încredinţeze redactarea regulamentului de care vorbim. Iar d-l Matei, teolog absolut, moaie pana nouă în călimară şi scrie: Art. 1. Capul Bisericii autocefale Române este Î.P.S. Sa Patriarhul.

Patriarhul – cap al Bisericii Ortodoxe? Noi ştiam că o asemenea erezie e condamnată în pravoslavie: cezaro-papism. Noi ştiam că, aşa cum mărturisim şi în Simbolul credinţei („… Şi într-una sfântă, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ Biserică…”, auzi, domnule Matei, nu „in unam sanctam, APOS­TOLICAM…”), capul Bisericii Ortodoxe Române este Sfântul Sinod.

A aşeza în fruntea Bisericii autoritatea personală a Patriarhului este o abera­ţie. Se simte în organizaţia noastră nevoia unei autorităţi vecinie prezente? Este Sfântul Sinod o adunare care se mişcă greu şi nu poate ţine şedinţe în perma­nenţă? Foarte bine. Să se delege atunci un sinod restrâns, compus din 5-6 chiriarhi, cari să se adune o dată în fiecare săptămână. Dar cap personal, nu!

E timpul să ne întrebăm încotro mergem. Într-un aşa de scurt timp, trei ma­nifestaţii caracteristice: BUST patriarhal, MĂNUŞI ROŞII cardinaliceşti şi acum, CAP ALB. Se poate o mai categorică scăldare în apele papistaşilor?

Sursa

Despre Nesimţire

Posted: septembrie 14, 2009 in Articole
Etichete:,

de Prof. I.C. Gheorghiţă

rastignire„Slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi Lui cu cutremur” zice psalmistul.

Vai de noi creştinii de astăzi! Sfinţii Părinţi spun că datorită vieţuirii timp îndelungat în păcat, omul a ajuns la orbirea minţii şi la nesimţirea (împietrirea) inimii. Deci chipul lui Dumnezeu din om s-a pierdut, omul rămânând un simplu animal (care chiar seamănă cu isteaţa maimuţă).

Altfel spus, omul a murit! Acel om făcut după chipul lui Dumnezeu, care avea poziţie verticală – şi morală nu numai fizică, pentru că Domnul zice tuturor necredincioşilor: „V-am spus deci vouă că veţi muri în păcatele voastre. Căci dacă nu credeţi că Eu sunt veţi muri în păcatele voastre” (Ioan 8, 24).

Nu este de mirare, în starea aceasta de moarte a sufletului, că vedem bisericile pline de oameni care cască gura pe pereţi admirând, cât ţine slujba, picturile, predica preotului, cântatul stranei, etc.

Pentru a repara oarecum situaţia, unii teologi au inventat lălăiala împreună a tuturor – chipurile astfel creştinii s-ar ruga împreună, într-un glas – uitând de mustrarea Domnului prin proorocul Isaia: „Poporul acesta se apropie de mine cu buzele dar cu inima lui e departe de mine.

Zadarnic Mă cinstesc învăţând porunci care sunt omeneşti”. Dar vai! Vai de noi!

Când un bătrân a fost întrebat de un ucenic: „Părinte spune- mi un cuvânt cum să mă mântuiesc”, el i-a răspuns: „Fiule, toţi ştim cum să ne mântuim, dar nu vrem să ne mântuim!”
(mai mult…)

de Mihail Băcăuanu

cenzuraVizitându-mă un prieten aflat la studii teologice la Sibiu, l-am întrebat, printre altele, cum se împacă cu programa. Astfel am aflat despre un subiect de examen foarte interesant: Rolul monahului în Uniunea Europeană.

Să comentăm acest subiect. Trebuie spus din capul locului că UE este un imperiu. Un imperiu care se extinde paşnic, fără conflict armat, deşi face uz – deseori chiar şi abuz – de ele. În general, tot globul tinde să devină un singur stat, mondialist, cu un singur guvern, o singură armată şi o singură şi aceeaşi constituţie. Acestui nou imperiu ce prinde un contur tot mai nuanţat, nu te poţi opune. În primul rând ca să te pui contra ,,ceva” trebuie să-ţi dai seama de acel ,,ceva”.

Trebuie să-l defineşti, să-l deosebeşti şi să-l analizezi. Ori, majoritatea oamenilor văd în UE ceva benefic, aderând de bună voie la acest plan antihristic de desacralizare a omului, de îndrăcire a lui, cu voia lui, de control al omului prin om, prin oricare om, oricând şi oriunde. Această Nouă Ordine Mondială spune că totul trebuie reinventat, remodelat, dar nu oricum şi nici în raport cu Divinitatea.
(mai mult…)

hipnoza1După o epocă de entuziasm, ştiinţa medicală a devenit din ce în ce mai rezervată. Sugestia şi hipnoza nu mai sunt panaceul ce rezolvă probleme de sănătate, ci dimpotrivă.
Cu mai bine de o sută de ani în urma, Émile Coué spunea :
”Avem în noi o forţa incalculabilă, care mânuită în chip inconştient ne este adesea dăunătoare. Dacă, dimpotrivă, o conducem conştient şi inteligent, ne dă stăpanire de sine. Astfel, nu numai că putem îndepărta din noi şi alţii bolile fizice şi morale, dar chiar să trăim aproape fericiţi, oricat de grele ar fi împrejurările vieţii voastre”.
(Émile Coué, Sugestie si autosugestie, Ed. Casa Omnia Cartexim, Bucuresti – 1996)
Ca si Émile Coué, unii vorbesc şi astăzi cu acelaşi entuziasm:
”Trebuie făcută totuşi precizarea că datorită posibilităţilor neobişnuite de modificare a comportamentului prin hipnoză, este posibilă utilizarea terapeutică a acestei tehnici, prin hipnoză putându-se realiza vindecări ce par de domeniul miracolului”.
(Irina Holdevici, Ilie.P. Vasilescu, Hipnoza şi fortele nelimitate ale psihismului, Editura Aldomars, Bucuresti – 1991 )
(mai mult…)

ARHIMANDRITUL GHEORGHIOS KAPSANIS:

NOUA CARTE DE ASIGURARE N.M.A.S.


Fraţi monahi din Sfântul Munte şi fraţi laici din lume ne întreabă ce trebuie să facă cu noile cărţi de asigurare care poartă un Număr Matricol de Asigurare Socială (NMAS). Se întreabă dacă trebuie să accepte sau dacă trebuie să refuze primirea lor. Se neliniştesc carti de asigurare electronicedacă NMAS conţine numărul-simbol al lui Antihrist – 666, şi dacă prin primirea lui contribuie la împlinirea „îndosarierii electronice”, care va uşura viitoarea impunere a pecetei lui Antihrist.
Chestiunea are două părţi. Pentru fiecare dintre ele s-au dat răspunsuri satisfăcătoare de către Sfânta Chinotită a Sfântului Munte în anii 1987 şi 1997, când s-a pus problema ridicată de Număr Matricol de Asigurare Socială (NMAS) şi de aprobarea Acordului Schengen corespunzător, răspunsuri care sunt valabile până astăzi.
Prima parte a chestiunii este că prin NMAS se realizează o formă de „îndosariere electronică”. Fiecărei persoane fizice i se atribuie un număr care se zice că o va însoţi întreaga viaţă, o va descrie în toate tranzacţiile, actele juridice şi în toate raporturile ei cu serviciile de stat. Pentru această parte a temei, Sfânta Chinotită a Sfântului Munte a proclamat:
„Sfânta Chinotită consideră ca justificată şi neliniştea multora  pentru consecinţele pe care poate să le aibă asupra libertăţii şi demnităţii omului îndosarierea electronică”. (Comunicat  ΕΔΙΣ, august, 1988).
„Îndosarierea electronică, a cărei creare se promovează în ultima vreme şi prin vestita „carte unică de asigurare”, este sigur că va deschide intrarea într-o adevărată „Nouă” epocă de coşmar” (Comunicat al Sfintei Chinotite, 5/18 martie 1993).
S-a vorbit mult de lipsa democratică a acestei convenţii (Acord Shengen)… Prin această Convenţie şi Sistemul de Informaţii Shengen se facilitează încălcarea secretului personal şi se aduce atingere în mod esenţial prezumţiei de nevinovăţie a cetăţeanului… De asemenea, se dă posibilitatea puternicilor factori economici care au acces legal la datele personale ale angajaţilor  să le exploateze în mod diferit” (Comunicat al Sfintei Chinotite, 11/24 februarie 1997).
„O eventuală încercare de punere în aplicaţie a Acordului Shengen în ţara noastră, şi mai ales consecinţa ei necesară, emiterea buletinelor electronice şi folosirea Codului Numeric Unic de Control (C.N.U.C.) va avea ca urmare firească împotrivirea faţă de Stat a tuturor athoniţilor fără excepţie din „motive de conştiinţă”” (Comunicat ΕΔΙΣ 20.5/2.6.1997).

(mai mult…)

Pr. Hristu Aron

De ce regim naturist? Aşa se numea unul din articolele publicate în Revista „Gând şi Slovă ortodoxe”, nr. 1(13), ian.- feb. 2007, pag. 17, articol, care este evident îndreptat împotriva cultului burţii.

Deşi subscriem întru totul apologiei domnului Prof. I.C. Gheorghiţă – cu atât mai mult cu cât este întemeiată pe Sfânta Scriptură – totuşi credem că autorul a omis, nu cu rea intenţie, anumite aspecte, esenţiale, legate de tema în discuţie. Despre ce este vorba?

Ştim că în privinţa postului, oamenii s-au împărţit întotdeauna în două tabere: unii postitori, ceilalţi nepostitori. Nu vom expune aici motivele care îi determină să facă aceste alegeri, nu intră în preocuparea noastră, cel puţin pentru această expunere. ai totuşi, în treacăt, amintim că în vechile religii postul exprima întotdeauna intenţia înduplecării mâniei divine, a împăcării omului cu Dumnezeu. Aşadar, postul făcea parte din îndeletnicirile religioase ale omului, aceasta fiind singura lui motivaţie.

Ei bine, diavolul, stricătorul a tot binele, părintele vechilor postitori religioşi, cât şi al nepostitorilor, între multele fărădelegi contemporane, a mai scornit încă una: regimul naturist sau alimentaţia naturistă. Aceasta ar putea fi numită, pe drept cuvânt, postire drăcească. Căci, dacă în trecut păgânii, închinătorii la idoli, necunoscători ai adevăratului Dumnezeu – Sfânta Treime, posteau în cinstea zeilor-demoni, crezând că în felul acesta aduc slavă lui Dumnezeu, astăzi contemporanii – creştini şi atei – înlocuiesc postul creştinesc, cel după Dumnezeu, cu postul după satana numit regim naturist.

(mai mult…)

„Audienţă la un demon mut”, ultimul roman al ieromonahului Savatie Baştovoi, e numit chiar de autor „roman istorico-fantastic despre soarta bisericii în vremurile de pe urmă.” Vedem şi pe coperta a IV-a: „Ca şi scrierea antipodică a lui Dan Brown: Codul lui Da Vinci, romanul Audienţă la un demon mut are nevoie de afişarea obligatorie a siglei: ORICE ASEMĂNARE CU PERSOANE, LOCURI ŞI ÎNTÂMPLĂRI REALE ESTE PUR ÎNTÂMPLĂTOARE.”

După atâtea avertizări aproape că te aştepţi să citeşti chiar un roman SF scris de ieromonahul Savatie Baştovoi, cât nu ar părea asta de ciudat… Dur nu este aşa. În Audienţă la un demon mut găsim acelaşi scriitor îndrăzneţ, cu o imaginaţie complexă ca şi în Iepurii nu mor. Deşi între timp Ştefan Baştovoi a devenit ieromonahul Savatie Baştovoi. Audienţă la un demon mut nu este un roman SF, e mai degrabă un roman realist despre creştinism ce porneşte din timpurile dinaintea lui Hristos şi ajunge pe un fir logic până în viitor, în anul 2028. Personajul principal al romanului este Victor Rotaru, un fost KGB-ist ce şi-a găsit credinţa în Dumnezeu, chiar după o întrunire de la Kremlin, unde a participat în 1987 şi unde s-a propagat o nouă strategie de infiltrare a securiştilor printre feţele bisericeşti. Victor Rotaru începe un studiu despre biserică şi ajunge la concluzia că de la începutul creştinismului până acum, această religie a fost într-un război continuu cu iudaismul, în diferitele sale forme şi feţe.

Deşi e ieromonah, Baştovoi ne dezvăluie în roman părţile mai mult decât întunecate ale unor feţe bisericeşti, agenţi KGB-şti infiltraţi în biserică. Printre multele exemple, pe care probabil că autorul le-a luat din realitate, găsim şi numele, exemple concrete, pe care le ştim şi noi, dar cărora probabil că nu le-am acordat atenţie: „ – Când au murit băieţii în Transnistria, de partea cui era mitropolitul? Patriarhul este antihristul, pentru că l-a decorat pe Smirnov cu medalie bisericească!”

(mai mult…)

SIMPOZION ŞTIINŢIFIC CATOLICO-ORTODOX LA ROMA.
PARTICIPĂ ŞI CATEDRA DE DOGMATICĂ
A FACULTĂŢII DE TEOLOGIE DIN TESALONIC

DE LA CONFERINŢA DIN TESALONIC LA SIMPOZIONUL DIN ROMA (I)

Care este rolul Catedrei de Teologie Dogmatică a Universităţii Aristotelice din Tesalonic în Dialogul şi în strânsa colaborare cu romano-catolicii?
În mai, Catedra a organizat cunoscuta Conferinţă din Tesalonic cu tema „Dialogul Teologic dintre Biserica Ortodoxă şi cea Romano-Catolică”. Acea conferinţă de o zi a avut ca oaspeţi şi pe cei doi copreşedinţi ai Comisiei Mixte pentru Dialogul Teologic dintre ortodocşi şi  catolici. Atunci a existat o împotrivire sănătoasă a multor oameni din cei de faţă, precum şi vocea care drept a învăţat cuvântul adevărului, vocea profesorului Dimitrios Tselenghidis, care a susţinut un referat în cadrul acestei conferinţe.
Pentru acea conferinţă aşteptăm încă răspunsul preşedintelui Catedrei de Dogmatică, dl. Petros Vassileiadis, referitor la aşa-numitul reprezentant şi aşa-zisul mesaj al Arhiepiscopului Atenei, Ieronim, la întrebările Uniunii Filo-ortodoxe „Cosma Phlamiatos”.
Acum, Simpozionul are loc de cealaltă parte a ţărmului, la Roma. Coprezidează în fiecare zi un ortodox şi un catolic. Tema este: „Sfântul Augustin în tradiţia apuseană şi cea răsăriteană”. Chiar dacă oricine urmăreşte evenimentele teologice cunoaşte mentalitatea multora dintre profesorii Catedrei de Dogmatică care participă la simpozion, nu vrem să-i băgăm pe toţi în acelaşi sac. Referatele, atunci când se vor publica, vor descoperi cine şi dacă a învăţat drept cuvântul Adevărului şi cine a promovat planurile de apropiere faţă de catolici. Nu suntem de acord însă deloc cu un astfel de tip de coorganizări ca cea de faţă, la care introducerea în tema simpozionului o va face un catolic (Ioannis Spiteris, „Arhiepiscop catolic de Kerkira”).
Ne păstrăm speranţele doar pentru conţinutul referatelor anumitor (foarte puţini) profesori despre care vrem să credem că vor vorbi ortodox, cum a făcut-o dl. Tselenghidis în mijlocul catolicilor şi ecumeniştilor la Conferinţa de o zi de la Tesalonic.

(Preluare după http://thriskeftika.blogspot.com/2009/08/blog-post_20.html, traducere: ierom. Fotie)

Sursa

Una dintre cele mai interesante comunicări care au avut loc la Congresul Teologic Inter-Ortodox de la Tesalonic din 20-24 septembrie 2004 cu tema: „Ecumenism: Naştere – Aşteptări – Dezminţiri”, a fost şi comunicarea ieromonahului aghiorit Alexie de la Mănăstirea Karakalu din Sfântul Munte Athos. Textul complet al acestei comunicări a fost următorul:

Introducere

Hristos este „Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume”, iar după cum însemnează Sfântul Ioan Gură de Aur, „harul se sălăşluieşte în toţi, neîntorcându-se … nici dinspre iudeu, nici dinspre elin, nici dinspre barbar, nici dinspre scit, nici dinspre liber, nici dinspre rob. De toţi se apropie la fel şi cu aceeaşi cinste”. Chiar dacă astăzi, unele neamuri au un nume diferit, Hristos Îşi continuă lucrarea Sa de mântuire a oamenilor, chemând în Biserica Ortodoxă pe mulţi [oameni], care au fost crescuţi în comunităţi de creştini eterodocşi. Cazurile lor sunt variate şi se aseamănă, dacă le sintetizează cineva, cu un covor multicolor [alcătuit] din minunatele intervenţii ale dumnezeiescului har şi din taina inimii omeneşti.
Există multe cauze pentru care cineva, care aparţine unei confesiuni eterodoxe, vine la Ortodoxie, dar cel mai important factor este întotdeauna prezenţa harului dumnezeiesc, care zideşte în felurite chipuri, atingând sufletul fiecărui om, care este receptiv la iluminare, şi călăuzindu-l să caute Adevărul. După aceea, el vinde tot ce are în stăpânirea sa, cu scopul de a câştiga mărgăritarul cel de preţ, credinţa noastră ortodoxă.

Cred că mi s-a cerut să vorbesc despre această temă, pentru că din multa milă a lui Dumnezeu, dumnezeiescul har a atins şi inima mea, călăuzindu-mă la început în Biserica Ortodoxă, iar în cele din urmă în Sfântul Munte, chiar dacă am crescut într-o comunitate americană protestantă mică şi de asemenea într-un mic oraş din Statele Unite, unde nicicând nu am întâlnit o parohie ortodoxă, nicicând nu am avut nici cel mai mic contact cu vreun creştin-ortodox.

(mai mult…)

Întrunirea Comisiei Mixte pentru Dialog Teologic între ortodocşi şi catolici în Cipru, în octombrie anul acesta creează o nelinişte explicabilă credincioşilor ortodocşi, care au deja o rea experienţă în urma textelor semnate în trecut de către membrii ortodocşi ai Comisiei Mixte alături de catolici. Clerici şi teologi remarcabili şi apreciaţi şi-au exprimat clar rezervele lor pentru Dialogul în desfăşurare şi au atenţionat asupra mulţimii de devieri ecumeniste care se află în textele care au fost semnate împreună în urma întrunirii Comisiei Mixte.
Tema Comisiei Mixte din octombrie va fi: „Rolul episcopului Romei în societatea (comuniunea) bisericilor în timpul primului mileniu”.
Astăzi, expunem doar mici fragmente din textele a doi clerici şi a unui distins teolog universitar referitoare la ce se plănuieşte a avea loc în luna octombrie.
1. Arhimandritul Sarantis Sarantos concluzionează într-o omilie cu titlul „Paşi ecumenişti: De la Ravenna la Elounta” (puteţi citi întreaga omilie la adresa http://www.razbointrucuvant.ro/2009/05/29/pasi-ecumenisti-de-la-ravenna-la-elounta-ultima-parte/): „Aşteptăm filial împotrivirea sinodală ortodoxă la „documentul” de la Ravenna, pe care Întâlnirea de la Elounta nu l-a comentat negativ. Comisia Mixtă se pregăteşte foarte asiduu ca în anul 2009, în Cipru, să recunoască implicit primatul papal ca primat diaconal sau ceva asemănător. (Primat însă asupra întregii Biserici). Să ne rugăm cu trezvie şi căldură ca Domnul să ne dăruiască tuturor luminarea potrivită, însă în principal Sfinţiţilor noştri Păstori, aşa încât „documentul” catolic să fie retras fără pierderi în unitatea noastră ortodoxă interioară şi exterioară, ca poate – odată – va da Dumnezeu să se clintească din loc şi imuabilitatea papei”.

2. Profesorul universitar de la Facultatea de Teologie din Tesalonic, dl. Dimitrios Tselenghidis, concluzionează în referatul său cu titlul „Nelinişti ortodoxe motivate de Textul de la Ravenna” (apărut în limba greacă în revista Εν Συνειδήσει, ediţie specială a Sfintei Mănăstiri „Marea Meteoră”, iunie 2009, iar în limba română pe situl „Război întru cuvânt” la adresa http://www.razbointrucuvant.ro/2009/06/19/nelinisti-ortodoxe-motivate-de-textul-de-la-ravenna/): „Textul de la Ravenna, cu a cărui critică teologică ne-am ocupat, prezintă elocvent consecinţele negative ale premiselor eronate ale Dialogului Teologic şi anticipează şi calitatea următorului Text comun din luna octombrie în Cipru; doar dacă între timp nu se vor schimba premisele Dialogului”.

3. În sfârşit, protopresbiterul Theodoros Zisis în ultimul său articol referitor la „Mărturisirea de credinţ㔄Biserica Bulgariei, mai ales, pentru a doua oară dă un exemplu vrednic de laudă şi de imitare prin hotărârea sinoadală pe care a luat-o de a nu participa la conivenţa (acord complice -n.tr.) aşa-numitului „Dialog Teologic între ortodocşi şi catolici”, care va avea loc în octombrie, în Cipru, pentru a recunoşte un primat de slujire (diaconal) universal ereticului papă, în baza Textului (alcătuit) la comandă de la Ravenna, care deja a fost respins de conştiinţa bisericească şi pentru care, oficial, Biserica Eladei, printr-o hotărâre sinodală, a cerut explicaţii de la conducătorul reprezentanţei ortodoxe, Mitropolitul Ioannis Zizioulas de Pergam”. („Orthodoxos Typos, 7.08.2009) subliniază :
Din aceste trei referinţe, dar şi din studierea informaţiilor referitoare la acest subiect care au fost date publicităţii de către catolici, este clar că se plănuieşte impunerea ereziei papale a primatului printr-o expresie „diplomatică” de „primat diaconal” cu valoare universală. Catolicii vor face cele imposibile posibile, ca să reuşească semnarea textului respectiv de recunoaştere a primatului papal de către membrii ortodocşi ai Comisiei Mixte, în Cipru. Însă, chiar dacă membrii ortodocşi vor semna textul respectiv, lucru la care ne aşteptăm, această semnare nu va avea absolut nici o valoare, pentru că va fi respins de către membrii credincioşi ai Bisericii şi cu siguranţă de multe Sinoade ale Episcopilor Ortodocşi.
Primatul papal a constituit şi constituie o erezie foarte mare, pe care catolicii sunt datori să o respingă, dacă într-adevăr vor să ajungă la Adevărul Evangheliei. Din păcate, în prezent, nici o dispoziţie de pocăinţă nu întrevedem nici la papă, nici la cei din jurul său.

(traducere din limba greacă de ieromonahul Fotie după  http://thriskeftika.blogspot.com/2009/08/blog-post_4807.html )

Sursa

de  L.D. Grigorescu

O sinteza informativa adresata Biroului Politic al C.C. al P.M.R. în octombrie 1948 a furnizat, din câte am înteles, datele pe baza carora s-au purtat discutiile în cadrul sedintei Secretariatului C.C. al P.M.R. din 25 noiembrie. Documentul evidentiaza cele mai importante reactii provocate de „cruciada” ateista declansata de directiva Ministerului Invatamântului din septembrie 1948.

Sfinti noi cu barba *Pe unde i-a suflat Dumnezeu omului viata? *”Copiii nostri vor creste ca vitele” *Bisericile crestine se sprijina între ele *Gheorghiu-Dej recunoaste: „Avem în partid o masa care are sentimente religioase”

Autorii sintezei, surprinsi de vigoarea nemultumirilor manifestate la nivelul întregii tari, încearca sa acrediteze ideea ca totul s-ar datora faptului ca „aceste masuri au trebuit sa fie aplicate de corpul profesoral vechi si plin de toate pacatele regimurilor trecute”, si nu atasamentului populatiei fata de traditile crestine. Este evidentiata apoi vina ministerului, care transmisese dispozitiile sale fara nici un fel de instructiuni precise. Mai mult, unul dintre demnitarii ministeriali afirmase cu lipsa de raspundere „ca icoanele se pot face uitate cu ocazia curateniei prin scoli, iar în locul lor s-ar putea pune tablourile conducatorilor nostri”. Si pentru a arunca paie pe foc, în câteva scoli din judetul Romanati s-au pus „tablourile lui Marx, Engels etc. în acelasi loc unde au fost icoanele, fara explicatii, dând posibilitatea copiilor sa spuna acasa ca în locul icoanelor vechi sunt acum sfinti noi, cu barba”.

Un episod de-a dreptul scandalos s-a produs în judetul Vâlcea. Delegatul ministerului, Hersovici, a tinut o conferinta în fata cadrelor didactice. El „s-a apucat sa discute amplu problema existentei sau inexistentei lui Dumnezeu, insistând ca Dumnezeu nu exista”. Si pentru a fi cât mai convingator, „a combatut religia, care spune ca omul a fost facut de Dumnezeu. In timpul acestei expuneri a întrebuintat expresii nepotrivite, ba unele chiar triviale, spunând ca se pretinde ca omul a fost facut din lut, caruia Dumnezeu i-a suflat viata. Dupa cum se stie, omul are mai multe gauri. Se pune atunci întrebarea: pe care gaura i-a suflat Dumnezeu omului viata. Si apoi, daca omul este facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, va închipuiti cum este creatorul lui .
De remarcat ca majoritatea celor prezenti erau religiosi. Dupa terminarea conferintei, atât în sala printre ascultatori, cât si în orasul Râmnicu Vâlcea, s-a iscat „o întreaga vâlva si nemultumire asupra felului cum a vorbit responsabilul ministerului si se comenta ca el si-a batut joc de religia crestina, pentru ca este evreu”.
Au fost si alte cazuri, la fel de grave, ca în comuna Balcesti, jud. Arges, unde s-au distrus icoanele în fata elevilor, spunând ca asa e ordin de la P.M.R”.

(mai mult…)

Tariceanu a dat prima lovitura vietii sanatoase din Romania. Tariceanu a intarit puterea legislativa a  Codex Alimentarius in Romania.
Pe sestache, a introdus in 2007 ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr.43 din 23 mai 2007 privind introducerea deliberată în mediu şi introducerea pe piaţă a organismelor modificate genetic , care in fapt vorbeste de inlocuirea soiurilor de seminte autohtone de legume si fructe cu cele modificate genetic. Nici nu era greu de anticipat ca se va face acest pas, intrucat, in ultimii 15 ani de zile, institutele de cercetare in agricultura din Romania au fost distruse, au cazut prada rechinilor imobiliari care le vanau terenurile, si nu au mai facut nici o cercetare, nu au mai scos nici un soi autohton nou de legume sau fructe.
Aceste institute de cercetare erau extrem de importante, pentru ca ele trebuiau sa adapteze soiurile la schimbarile climaterice intervenite in Romania [ seceta, desertificarea unor regiuni ] , insa ele fiind distruse, au lasat calea deschisa pentru OMG-urile americane.

Imediat s-a reformat o asa-numita Comisie de Securitate Biologica, care in fapt are menirea sa inchida ochii la introducerea in Romania a OMG-urilor, la distrugerea si interzicerea semintelor naturale romanesti. Comisia de Securitate Biologica a primit din partea fostului Guvern si un regulament de functionare care se poate accesa aici.
http://www.dreptonline.ro/legislatie/ordin_regulament_comisie_securitate_biologica_2008.php

Mai multe ONG-uri au incercat sa intre in Comisia de Securitate Biologica, insa au fost mai mult plimbati si amanati asa cum se plangeau aici http://www.green-report.ro/stiri/membri-ai-ong-comisia-pentru-securitate-biologica-ministerului-mediului.

In martie 2008, fostul ministru al mediului Attila Korodi, facea un ‘)” style=”FONT-WEIGHT: bold; COLOR: blue” onmouseout=htm() href=”http://www.urbansiasociatii.ro/”>apelpentru ca porumbul modificat genetic sa nu fie utilizat in culturile din Romania :
Cer noii Comisii de Securitate Biologica, care va deveni operaţională după 15 aprilie 2008, sa verifice impactul pe care cultivarea porumbului MON810 l-ar avea asupra sanatatii populatiei si asupra mediului. Noi avem Mari semne de intrebare cu privire la cultivarea acestui soi si nu putem fi, in aceste conditii, in favoarea cultivarii lui.Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile aplica o politica precauta in ceea ce priveste Organismele Modificate Genetic. In acest sens le cer fermierilor sa nu achizitioneze seminte de MON810 si sa nu le insamanteze incepand cu acest an. Cu toate ca anul trecut s-au cultivat doar 332 de hectare cu MON810, deci nu poate fi vorba de intentii spectaculoase in acest an, avem datoria sa fim precauti.Trebuie amintit caRomania este lider European la capitolul suprafete cu porumb nemodificat genetic, aceasta planta fiind de baza in alimentatia romanilor care conform sondajelor de opinie nu isi doresc porumb MG

Asadar in 2008, Romania era inca tara din UE care era cea mai slab „invadata” de OMG-urile cancerigene.

La data de 12 mai 2008, Comisia Europeana, sufocata de peste 40 de milioane de petitii care cereau oprirea implementarii Codex Alimentarius, a blocat promovarea acestuia trimitand la Autoritatea European pentru Siguranta Alimentar (EFSA) o cerere de autorizare a trei organisme modificate genetic noi, a caror introducere pe piata europeana o solicitau ‘)” style=”FONT-WEIGHT: bold; COLOR: blue” onmouseout=htm() href=”http://www.vrajitorul.eu/”>firme americane.http://www.green-report.ro/comunicate/160508-greenpeace-conferinta-un-pentru-securitate-biologica.
Nici pana la acest moment nu se cunosc „personalitatile” care fac parte din Comisia de Securitate Biologica in vreme ce fructe sau legume modificate genetic, nu numai ca se vand dar se si cultiva, ILEGAL, in Romania [ nu se pot cultiva atata timp cat nu sunt avizate de Comisia de Securitate Biologica ] .

26 mai, 16:06 Deputatii din actuala legislatura a Parlamentului au aprobat, marti, cu 182 voturi “pentru”, doua “impotriva” si 12 abtineri, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonantei 43/2007 privind introducerea deliberata in mediu si introducerea pe piata a organismelor modificate genetic, transmite Agerpres.

Ce se mai poate face acum ? Curios sau nu, se pare ca hulita OUG 61 din 2009, care da dreptul Guvernului sa modifice legi votate de parlament, este calea prin care se poate opri intrarea in vigoare a Codex Alimentarius.

Sursa: urbaniulian.ro

Petrache Lupu este legat intru toate de Maglavit. Cine a auzit de Maglavit a auzit cu siguranta si de Petrache Lupu, iar acela care a auzit de Petrache Lupu a auzit cu siguranta si de Maglavit. Povestea de la Maglavit o cred multi. Foarte pe scurt, aceasta este urmatoarea: era zi de vineri, 31 mai 1935, cand Petre Lupu (17 ani) era pe camp, cu oile.

Acesta avea anumite deficiente inca din nastere, mai ales in ceea ce priveste vorbitul. Acesta L-ar fi vazut pe Dumnezeu, ca un „mos”, langa o salcie. I-a spus ciobanului ca oamenii trebuie sa se pocaiasca, si ca el trebuie sa transmita mesajul preotului din sat. Viziunea s-a repetat timp de trei ori, in trei vineri consecutive. Din acel moment, viata ciobanului si a comunei avea sa fie alta. Mii de oameni au venit in pelerinaj la Maglavit. Ologii aruncau carjele, orbii isi recapatau vederea, oamenii muti incepeau sa vorbeasca, etc.

Petrache Lupu

Petrache Lupu a trait intre 14 octombrie 1907 si 14 decembrie 1994. Petrache Lupu a trait aproape 90 de ani. Se spune ca pe vremea comunistilor ar fi fost saltat de multe ori. Fostul cioban a fost privit de oameni ca un trimis al Domnului. Desi Biserica Ortodoxa a ramas circumspecta cu privire la povestea lui Petrache, Satenii au reusit sa construiasca o manastire pe locul unde Petrache ar fi avut viziunile.

Petrache Lupu si Minunea de la Maglavit

Comuna Maglavit e situata in Oltenia, intre Calafat si Cetate, in dreptul cotiturei pe care o face Dunarea inainte de a se indrepta spre Calafat. Comuna are peste 5.000 de suflete si e situata la vreo 4 kilometri de malul Dunarii. Intre fluviu si Maglavit e lunca, teren inundabil, acoperit cu nisip si padure tanara de salcami, care au fost taiati ramanand buturugile si lastari.

In anul 1907, la 14 octombrie se naste Petre, fiul lui Gheorghe Preda Lupu, locuitor sarac din Maglavit. De mic ramanand fara tata, a trait nenorocit langa o mama care il iubea putin. in urma unei boli, varsatul, ramase surd si mut, si traia ascultator si bland in casa unui tata vitreg, plin de rautate, care ii dadea, cu multa parere de rau, o bucata de mamaliga. Cand s-a facut ceva mai mare muncea la plugarie alaturi de tatal sau vitreg; mai tarziu, pus sa pazeasca vitele satenilor, simbria ce o lua intra tot in chimirul acestuia. Vitele insa au fost mai blande cu bietul Petrache caci il fa­ceau sa uite rautatea oamenilor, de aceia el le iubea mult. Cand vedea pe cineva ca da in o vita, i se umpleau ochii de lacrami si dupa ce proprietarul ei isi potolea furia, Petrache se ducea si mangaia locul lovit de biciu sau de ciomag.

Mai in urma si-a facut o stana pentru oile satenilor si si-a injghebat o mica gospodarie. S-a casatorit cu o femeie saraca dar intelegatoare si gospodina. Au impreuna un copil. Petrache Lupu este un om cinstit cum rar se mai ga­seste altul. Cand uneori in turma lui intra o oaie straina nu are astampar pana ce nu da de pagubas. Inapoiaza banii gasiti si sileste pe altii sa faca la fel. Astfel cand a gasit zece mii de lei (bani mari la acea vreme) i-a dus stapanului. Iarna, tatal sau vitreg, ca sa se incalzeasca, fura crucile din cimitir, si facea foc cu ele. Petrache plangea si tremura de mahnire, departe de foc, sa nu-l ajunga caldura si nici lumina lemnului mortilor. Cand au dormit cu totii, a luat crucile si le-a dus in cimitir, infigandu-le la fiecare din mormintele de unde fusesera luate.

(mai mult…)

2601_1245873434

O privire care răzbătea chiar şi timpul

Sfântul Ardealului evocat de preotul VIOREL TRIFA din Câmpeni

Începutul unei călătorii

„Noi nu suntem născuţi de timp, ci de veşnicie. Deşi trăim o vreme îmbrăcaţide lumea aceasta, ni se întâmplă ades ca fratele Vis şi sora Moarte să nedea târcoale şi să ne despice făptura în două. Atunci scăpăm din chingilelumii văzute şi ne trezim într-un alt fel de a fi şi-a cunoaşte”.

Aceste cuvinte ale părintelui Arsenie Boca mă urmăresc cu stranietate şi

sfinţenie tulburătoare, ori de câte ori mă apropii de viaţa şi faptele lui.

Sunt acum în Apuseni, pe valea Arieşului, într-un început de vară somptuoasă

şi verde. Aştept să mă întâlnesc la Albac cu un ucenic al părintelui Arsenie

preotul Viorel Trifa din Câmpeni, care vreme de 15 ani l-a frecventat pe

Sfântul Ardealului”, cu aceeaşi tandră fervoare pe care a inspirat-o tuturor

celor ce l-au cunoscut. Când începem să vorbim, înţeleg repede că la cei 59

de ani ai săi părintele Trifa e un om jovial, cu un râs de copil şi o

bunătate pe măsură. O întreagă dimineaţă, debordând de bucuria de a putea

evoca amintiri nepreţuite pentru el, părintele mi-a împărtăşit cu frenezie

şi migală istorii şi taine despre acela care i-a marcat definitiv viaţa.

Înconjuraţi chiar de munţii în care se născuse şi părintele Arsenie şi unde

fusese elev, munţii cei verzi ai Apusenilor, cu casele lor răsfirate pe

coame, ca nişte clopuri moţeşti, totul părea cu mult mai aproape de acel

alt fel de a fi şi-a cunoaşte”, pentru care se nevoise atât călugărul de la

Sâmbăta Făgăraşilor. Drumul meu prin lumea părintelui Arsenie Boca începuse

iar…

„Dacă te rogi aprins, părintele Arsenie vine singur la tine”

Părintele Viorel Trifa

– Vă rog să-mi faceţi un portret al părintelui. Când l-aţi cunoscut şi cum

arăta pe atunci?

Părintele Viorel Trifa

– L-am cunoscut pe părintele Arsenie în anul 1972. Aveam 22 de ani şi eram

student la Teologie, la Sibiu. El era la biserica din satul Draganescu de

lângă Bucureşti, unde lucra ca pictor, dar şi ca arhitect, căci ridicase şi

o clopotniţă, într-un stil foarte interesant (mai târziu mi-am făcut şi eu

una în parohie, după modelul lui). Parcă-l văd şi acum pe părintele Arsenie

căţărat pe schela bisericii! Venisem la Drăgănescu după ce la îndemnul unei

venerabile măicuţe, bibliotecara Facultăţii noastre din Sibiu, maica

Gorgonia, citisem de 40 de ori Sfântul Paraclis al Maicii Domnului. Că mi-a

spus maica: „Dacă ai să citeşti Paraclisul de multe ori, părintele vine

singur la tine”. Şi când am terminat Paraclisul, am ajuns, într-adevar, la

părintele, dar tot nu-mi venea să cred! Slujitor în biserică era părintele

paroh Bunescu, el tocmai îşi terminase slujba, iar eu mă uitam ţintă la

părintele Arsenie, ştiind că cel care pictează pe schele e el. Abia după o

oră, părintele s-a oprit din lucru. În tot acest timp, biserica rămăsese

plină cu credincioşi, şi tineri, şi bătrâni, care îl aşteptau cuminţi. Nici

nu mai ştiam ce să fac, să-l urmez şi să-l rog să-mi vorbească, ori să-l

aştept să vină singur la mine, aşa cum mă învăţase măicuţa Gorgonia. Dar aşa

s-a întâmplat! Că odată numai că vad că-mi pune părintele Arsenie mâna pe

umeri şi-mi zice: „Ai sosit?”, de parcă mă aştepta de când lumea.

– Cum arăta părintele?

– Era într-un halat alb şi cu o bonetă albă pe cap, aşa picta. Şi ca

întotdeauna, era foarte smerit. Stătea cu mâinile la spate şi facea

ascultare. Am o poză cu Mântuitorul şi mă gândesc: Doamne, părintele chiar

de la Mântuitorul a luat acest model, să stea ca la şcoală, cu mâinile la

spate, şi să fie de folos oamenilor. Părintele Arsenie n-avea timp să

discute cu toţi, dar tot îşi rupea puţin, când făcea pauzele acelea ale lui

de pictat, aşa dădea tuturor sfaturi bune… Iar când zicea părintele un

cuvânt, apăi era literă de Evanghelie: se împlinea. Simţeam puterea din

cuvântul lui, ca a Proorocilor din cărţile sfinte. Avea ochi albaştri

părintele, ca Mântuitorul. Aşa l-am văzut: ca pe Mântuitorul Iisus şi tot de

statura Lui, mijlocie. Şi era de o bunătate părintească, nu găseai un cuvânt

rău… Cum arăta? Păi barba şi părul le avea roşiatice, ca un moţ. Cum

spuneam, era îmbrăcat în alb şi picta, iar eu stam în sfânta biserică

printre credincioşi aşteptând să-l văd mai aproape. Şi aşteptându-l, am

început să mă uit la pictura părintelui, care m-a zguduit profund! Atunci

era pictată cupola, şi deja cobora pe părţile laterale. M-a impresionat

chipul Mântuitorului. Parcă era viu. Şi la fel, chipul Maicii Domnului, care

domina altarul. Iar Icoana Învierii m-a încremenit: arăta de parcă atunci

coborâse din Sfânta Liturghie! Că zice la slujbă: „Piatra fiind pecetluită

de iudei şi ostaşii străjuind Preacurat Trupul Tău, înviata-I a treia zi,

Mântuitorule” . Şi Mântuitorul învie, fară să se strice sigiliul de la

Mormânt, căci prin sigiliu a trecut Transparenţa însăşi şi Lumina – exact ca

în pictura părintelui Arsenie… Nu L-am văzut nicăieri pictat aşa intens şi

duios pe Mântuitorul Hristos.

După ani şi ani, eram tot la Drăganescu şi stăteam la uşa bisericii, iar

părintele Arsenie Boca picta „Judecata Sufletului”, chiar în dreapta

stranelor. Într-o clipă se uită spre uşă, şi după ce ne-a cunoscut cu duhul,

zice: „Mă, moţule, hai mai aproape!”. Niciodată nu mă întrebase părintele de

unde sunt. Nu întreba nimic, pe nimeni, niciodată. Numai să te ajute, asta

voia. Şi eu îmi tot ziceam: „Cine-i moţ aici?”, că biserica era plină de

oameni. Dar părintele: „Mă, moţule, vino mai aproape!”. Şi atunci mi-am

amintit că eu sunt moţul, că doar eram din Câmpeni. Altă dată, m-am gândit

eu că dacă şi părintele e moţ, să-i cumpăr o doniţă de la Câmpeni, de acasă,

şi înainte să mă duc la dânsul, am umplut-o cu afine. Iar părintelui i-au

dat lacrimile: „Mi-ai adus aminte de casă. Trebuie să mă duc până acolo”.

Părintele ar fi dorit să vină acasă, la Vaţa de Sus, şi să slujească la

mormintele surorii şi mamei lui, mama care se numea Creştina, şi nu Cristina

cum s-a zis; iar „Creştina” vine de la Mântuitorul.

Povestea primarului îndrăcit din Fărău

La Sâmbăta, cu mulţimi de oameni în jurul lui

– De ce v-aţi dorit atât să vă întâlniţi cu părintele?


– Eram impresionat în primul rând de tot ce auzeam despre el. Pretutindeni,

în Ardeal, mă întâmpina numele său, ca un ecou sfinţit. Până şi gazda mea

din Sibiu, un profesor de la liceul Gheorghe Lăzar, îmi vorbea de părintele.

Căci profesorul fusese foarte rău bolnav, iar mama lui se dusese la

Mănăstirea Sâmbăta (pe atunci părintele Arsenie mai era acolo) şi văzuse

noroade întregi de credincioşi venind la părintele, ca la un sfânt viu! Că

deşi plecase de 20 de ani din Făgăraş, părintele era prezent cu duhul în

toţi care-l văzuseră.


La Sâmbăta, cu mulţimi de oameni în jurul lui

Cum avea el o vorbă: „Care aţi trecut pe la mine o dată, e destul!”. Iar eu

îmi doream să-l cunosc, şi pentru că părinţii mă sfătuiau să-mi găsesc

preoteasă, să mă însor şi să merg la parohie. Iar eu eram prieten cu mai

multe fete şi nu mă hotăram cu care să rămân; asta m-a făcut prima dată să

mă duc, speram că părintele mă va sfătui. Şi aşa a şi fost, căci la

Drăgănescu, părintele mi-a spus: „Tu să mai stai să mai înveţi!”. Apoi,

câţiva ani mai târziu, eram de-acum preot şi aveam o parohie foarte grea, la

Fărău, lânga Ocna Mureş. Acolo, care nu era penticostal musai era comunist

ateu. Iar eu mergeam des la părintele Arsenie, să-mi deie putere ca să mă

lupt cu ei. Dar dintre toţi vrăjmaşii din Fărău, primarul era ăl mai rău, ba

socot eu că era chiar îndrăcit. Dar a avut mai apoi şi-o soartă grea

primarul ăsta, şi eu cred că toate s-or întâmplat şi prin puterea părintelui

Arsenie! Să vedeţi cum a pornit totul. Începusem să mă duc în anii aceia

întruna la primar: voiam să repar o cruce mare din faţa Primăriei. Acolo

fusese frontul, şi ungurii împuşcaseră fără milă şi fără judecată o groază

de români. Nici nu s-au ostenit să-i mai care la cimitir, au făcut ia, aşa,

o groapă comună, şi i-au îngropat chiar în mijlocul drumului, ca pe vite.

Atâta le puseseră nenorociţilor: o cruce şi o troiţă mare de tablă. Dar cu

vremea, crucea ruginise cu tot cu Iisus răstignit pe ea. Îndrăcit – neam,

primarul, însă, nici că putea vedea crucea, da’ s-o mai şi repare! Zicea să

o aruncăm şi să lăsăm martirii de-a surda, fără nimic la căpătâi! Eu însă

tot am pus să repare crucea pe ascuns, că zicea părintele Arsenie: „Cine

repară o cruce veche Îi face cea mai mare mulţumire lui Dumnezeu. Că acela

care va trece pe acolo se va închina!”. Atunci s-a supărat foc primarul,

parcă îl opărisem când a văzut crucea şi troiţa înnoite – urla cu clăbuci la

gură că mută el crucea aia, scapă satul de ea!… Eu m-am dus atunci la

părintele Arsenie, la Drăgănescu, în câmpie, m-am rugat aprins împreuna cu

el, şi când m-am întors, să vedeţi ce s-a întâmplat. Un epitrop de-al meu,

de la biserică, se dusese la Primărie, ca să-i deie o adeverinţă primarul

cel indrăcit. Şi cum era timp de ploaie afară, tuna şi fulgera, epitropul

şi-a facut cruce. „Doamne, fereşte-ne!” . Dar primarul care nu putea vedea

crucea zice: „Cum de îndrăzneşti să te-nchini tu în faţa mea?”. Numai că în

clipa aceea, odată a şi trăsnit un trăsnet înfricoşător, de părea că s-a

rupt cerul şi o să cadă peste oameni. Primarul tocmai vorbea la telefon cu

cineva din satul vecin şi când a trăsnit a ieşit şi-o flacără mare prin

telefon şi a luat foc şi plopul cel mare de lângă primarie, ardea ca o

lumină uriaşă, de Paşti. Primarul a înlemnit! Îndată a scăpat telefonul din

mână şi, ca într-un vis, şi-a făcut larg, canonic, ca la mănăstire, semnul

crucii! Era prima oară în viaţa lui când se închina. De atunci, n-am mai

avut necazuri cu el. Semna primarul nostru orice pentru biserică. Dar soarta

i-a fost cruntă, ca să vedeţi unde duce necredinţa. Trecuse un an, în care

n-am mai ştiut de el, pentru că plecase din Fărău, când a venit nevasta lui

cu un parastas de Sâmbăta lui Lazăr, Sâmbăta Floriilor, când se pomenesc

toţi morţii la cimitir. Şi mi-a spus că bărbatul îi murise în podul casei,

spânzurat. Vai şi amar de sufletul lui, sărmanul!

Fotografiile

– De unde evlavia aceasta a dvs. faţă de părintele Arsenie?

– Nu se putea altfel, că eu vedeam ce face ca preot, îmi dădeam seama de

puterea şi credinţa lui! Odată, la un praznic mare la Sâmbăta, am aflat că

părintele făcea slujba. Trebuia să înceapă Liturghia, dar în curtea

mănăstirii îşi instalase cineva o şatră, vindea turte, adică. Părintele,

care fusese înştiinţat că şatra aceea deranja slujba, a trimis mai întâi un

credincios să-i spună omului să plece de-acolo. Dar acela nici n-a clintit.

L-au mai rugat de două ori, şi tot geaba. Atunci Părintele atât a mai spus:

No, că i-o ajunge cumva!”. Şi când a început Sfânta Liturghie, a luat Sfânta

Evanghelie, a făcut după tipic cruce cu ea şi a rostit: „Binecuvântată este

Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, Amin!”. Şi când a ajuns la

Duhul Sfânt, odată s-a stârnit ca din senin un vârtej care a luat şatra cu

totul, nici mai mult, nici mai puţin! De-asta mi-a spus părintele odată că

noi, preoţii, nu facem la Teologie exact ce-i mai important: Mistica. Căci

părintele era mistic. Iar pictura lui e şi ea o interpretare mistică a

Bibliei, una de mare folos. Este o traducere a icoanelor.

– De ce credeţi că este aşa de iubit părintele Arsenie?

– De ce se duceau iudeii la Mântuitorul? Pentru că îi simţeau puterea, că

era Dumnezeu adevărat din Dumnezeu cel adevărat. De ce vin azi oamenii la

părintele Boca la mormânt? Pentru că simt că Dumnezeu lucrează prin

părintele. Şi sunt oameni cu multe probleme grele, şi parcă ar vrea să ia de

acolo un pic de pământ, să-l ducă cu ei, ca să aibă şi să simtă acasă duhul

părintelui. Şi pentru că m-aţi întrebat de ce este aşa de iubit, am să vă

mai povestesc ceva din minunile părintelui cum le-am cunoscut eu însumi, nu

povestite de alţii. Mama unui prieten de-al meu se dusese la mănăstire la

Sâmbăta, să se spovedească de Adormirea Maicii Domnului, îşi continuă

părintele Trifa povestea. Şi când a văzut-o, părintele Arsenie i-a zis: „Tu

să te duci acuma acasă, că-ţi arde casa!”. „Părinte, eu am venit la dvs. să

mă spovedesc şi să mă împărtăşesc” , i-a răspuns femeia. „Bine, spovedeşte-te

împărtăşeste- te, dar mergi imediat acasă!”. Femeia plecase de-acasă fară

permisiunea bărbatului, căruia nu-i plăcea că nevasta i se duce prea des la

biserică. Dar ea avea evlavie la părintele Arsenie. Şi numai ce ajunge

femeia acasă şi intră în curte, că vede cum barbatul îi punea toate hainele

şi lucruşoarele ei de-o viaţă într-un car. Şi când a auzit poarta, orb de

furie, căci nu se aştepta să-i vină femeia aşa devreme înapoi, omul a luat

un fier s-o lovească, s-o prăpădească. Dar de-abia ridicase drugul, că

bărbatul a rămas cu mâna înţepenită, paralizată în veci. În clipa aceea, i

s-a arătat părintele Arsenie, care i-a strigat: „Ce vrei să faci, omule?”.*

În chilia sa din Munţii Făgăraşului, cu un grup de credincioşi

„Dar să vă povestesc acum ce am văzut eu la Drăgănescu cu ochii mei”,

continuă blând părintele. „Venise o femeie cu soţul ei, erau de pe lângă

Sighişoara, şi femeia, Aurelia o chema, era bolnavă. Îi crescuse la gât o

gâlmă mare. Fusese la medic la Târgu Mureş şi, după analize, gâlma s-a

dovedit a fi de natură canceroasă, malignă. Nu putea fi operată, că murea.

Şi auzind de părintele Arsenie, a mers la dânsul. Părintele era pe schelă,

picta. Ea nu-l văzuse niciodată. Când a coborât de pe schelă, părintele a

venit direct la femeie şi i-a pus mâinile pe cap: „Soro! De când te-aştept!”

Femeia a simţit atunci un curent electric scurt şi intens. Iar părintele a

sfătuit-o să meargă acasă şi să facă Maslu cu şapte preoţi. Să caute preoţi

cu râvnă în rugăciune care s-o ajute. Şi ea a găsit preoţi vajnici, care

i-au făcut Sfânta Taină a Maslului, cu râvnă mare. Dar atunci, pe loc,

bolnava n-a simţit nimic. A doua zi, însă, dimineaţa, când să se spele, a

văzut că gâtul îi era dintr-o dată curat! Iar doctorii de la Târgu Mureş

nu-şi credeau ochilor, ziceau că nu-i aceeaşi femeie.”

*

„Prin 1977 m-am dus la mănăstire, la Sâmbăta, şi de acolo la Făgăraş. Şi

acolo, am primit în dar de la un suferind care se vindecase ajutându-se cu

ea – poza părintelui Arsenie. În fotografie, părintele arăta cum era el

atunci, cu părul puţin mai albit. M-am dus la un fotograf care mi-a făcut un

clişeu după poza aia, să pot s-o multiplic. Ştiam că era de ajuns să te uiţi

la poza părintelui când eşti la necaz, şi era minunea lui Dumnezeu! Si vă

pot spune minuni care s-au întâmplat chiar cu credincioase din parohia mea.

Le-am dat poza şi ele o purtau în poşetă. De pildă, aveam o bună

credincioasă care stateă în Cugir. I-am dat o poză şi i-am spus: „Tu, Ana,

să ai poza asta cu tine, că te-o ocroti”. Ana lucra la Fabrica de armament

din Cugir şi n-avea voie să lipsească deloc, la trei absenţe îşi pierdea

serviciul. Într-o zi, a plecat la Sibiu, la soru-sa, şi s-au luat ele la

vorbă, până târziu. Ana avea două absenţe nemotivate, şi mi-a povestit ce-a

păţit: „Am fugit repede, dar mi-am dat seama că pierd autobuzul. M-am uitat

după vreun taxi, nu era nimic. Tocmai căutam în geantă după nişte bani, când

am găsit poza părintelui Arsenie. Am sărutat-o şi m-am rugat: „Părinte

Arsenie, nu mă lăsa, că-i dusă pita mea!”. Atunci, în doar câteva minute, a

apărut din pământ pe şoseaua pustie un taxi. I-am făcut cu mâna, s-a oprit

şi l-am luat. Dar era tot degeaba, că trenul tot îl pierdeam: trecuse şi

vremea lui. Dar trenul a întârziat şi el în gară 10 minute, şi aşa am ajuns

la timp la munca mea”.”

Am vorbit odată cu o femeie care avea peste 80 de ani. Mi-a povestit că a
văzut la înmormântarea mamei părintelui un necunoscut. Era un domn pe care
nu l-a cunoscut nimeni, n-a zis la nimeni nimic, a stat la slujbă şi apoi a
plecat. Aşa spunea bătrâna. Ei, bine, acela a fost părintele Boca! Bine,
bine, dar în vremea aceea el era închis la Canal, închipuiţi-vă că le-a spus
ălora de acolo că va lipsi două, trei ore din lagăr şi i-a rugat să nu-l dea
dispărut. Gardienii erau îngroziţi, nu ştiau ce se întâmplă, nu ştiau unde e
părintele! Dacă spui cuiva toate astea, zice că fabulezi. Cum poţi să crezi
aşa ceva? Dar scrie în Psalmul de la Vecernie: „Tu ai făcut pe îngerii Tăi
duhuri şi pe slugile Tale pară de foc”.”
*
„Să vă spun acuma şi de familia Jolteş, din Câmpeni. O familie cu nume, cu
vază din Câmpeni. Soţia unuia din fraţii familiei era bolnavă, pe vremea
când încă mai trăia părintele. Avea cancer, şi eu i-am spus să meargă la
părintele Arsenie, că i-o da un sfat bun. Femeia mai era şi gravidă. Era la
al şaptelea copil. S-a hotărât repede şi s-a dus. Părintele, fiind văzător
cu duhul, cum a văzut-o, i-a vorbit fără ca ea să apuce să-i explice ceva:
Tu eşti tare necăjită şi tare bolnavă, dar ai o problemă şi mai grea că eşti
şi gravidă. Doctorii îţi spun să faci întrerupere de sarcină, dar tu să nu
faci asta. Că şi de faci şi de nu faci avort, tot ai să mori, pentru că
boala ta n-are leac. Dar dacă nu vei face avort şi laşi copilul, sufletul
tău va merge în rai, dacă eşti spovedită; iar de faci avort, o să mergi
sigur în iad”. Şi doamna a născut copilul, după care a murit. Dar copiii ei
sunt azi realizaţi, nişte bijuterii de oameni.”
„Părintele Arsenie este cel mai apropiat prieten al Mântuitorului”

– Am întâlnit la Mănăstirea Râmeţi, lângă Alba Iulia, un călugăr care
intrase în monahism datorită părintelui Arsenie. I-a descoperit părintele la
spovedanie un păcat pe care-l făcuse cu 20 de ani înainte. Că părintele când
spovedea te ţinea câte o oră sau două. Mai întâi, te lăsa să spui tu
păcatele, şi dacă nu le spuneai, ţi le spunea el pe toate, nu-i puteai
ascunde nimic. Vă daţi seama ce spovedanie înfricoşată era la părintele
Arsenie: ca în faţa lui Dumnezeu! Şi mi-a povestit călugărul cum a fost,
nu ştiu ce funcţie avusese el mai înainte, că a trebuit să depună odată o
mărturie la Tribunal. Şi n-a fost o mărturie dreaptă, şi a făcut ca o femeie
cu copii mulţi să rămână pe drumuri, săracă lipită.
De hramul mănăstirii la Sâmbăta
De hramul mănăstirii, la Sâmbăta

– Eu aşa cred, că părintele este unul dintre cei mai apropiaţi prieteni ai
Mântuitorului. Ba chiar cel mai apropiat. Iar poporul îl consideră sfânt. Şi
părintele, de pildă, se purta ca un sfânt, chiar şi când săvârşea Sfânta
Liturghie. Atunci tot timpul plângea. Cu lacrimi rostea cuvintele slujbei.
Si nici eu nu ma indoiesc ca parintele e sfant. Am simtit-o pe pielea mea,
de-atâtea ori! Iar părintele Arsenie ar trebui canonizat. Dar poate aşa vrea
Dumnezeu, să-l canonizeze poporul, să arate că merită verdictul Sfântului
Sinod. Deşi părintele a fost smerit şi a cerut să nu fie deshumat, până la
A Doua Venire”.
– În biserică îi faceţi o pomenire specială părintelui?
– Părintele Arsenie e nedespărţit de sufletul meu.
– Şi în faţa credincioşilor vorbiţi des despre el?
– Numai când se apropie vremea să mergem în pelerinaj la mormântul lui, la
Prislop. Pentru că am observat că nu chiar toţi suportă să audă numele
părintelui. Şi chiar părintele mi-a spus, când era în viaţă: „Nu pomeniţi
prea des numele meu, că pe unii îi arde!”. Cu toate că eu simt bucurie şi
putere când rostesc numele părintelui. Dar şi credincioşii îl trec des în
pomelnice.
– Şi ceilalţi preoţi îl pomenesc la fel?
– Toţi preoţii au evlavie la părintele Arsenie Boca, şi cred că fiecare ar
fi avut de povestit tot câte v-am spus eu aici. Toţi au avut experienţe cu
părintele. Dar noi nu suntem vrednici de asemenea bogăţie ce-am avut-o şi o
avem. Eu mă mândresc cu o carte. Se numeşte „Hristoitia” şi e scrisă de
Dionisie Areopagitul. Pe ea am un autograf de-al părintelui Arsenie, încât
eu am în casă slova lui. Dumnezeu a vrut să am o blagoslovenie de la
părintele Arsenie.
Vestitorii

„Cel mai bine îi simţi duhul şi forţa părintelui Arsenie Boca la mormântul
lui, la care vin puzderie de credincioşi” , spune părintele Trifa. „De pildă,
anul trecut, în noiembrie, la praznicul morţii sale, au slujit 150 de preoţi
şi au venit 10.000 de oameni! Părintele a lăsat cuvintele acestea drept
testament: „Eu acum nu vă pot ajuta, dar dacă am să plec de aici să ştiţi că
v-ajut, numai să veniţi la mine! Pentru cel ce varsă o lacrimă la mormântul
meu, eu mă voi ruga la Dumnezeu!”. Şi aşa e, am simţit-o şi eu, şi mulţi
alţi preoţi, la fel. Este, de pildă, un preot de la Valea Mică, care a mers
şi el la mormântul părintelui cu credincioşii. Nu s-au dus la sărbătoarea
cea mare, când toată lumea e acolo, ci peste o săptămână. Şi s-au rugat
acolo, la mormântul părintelui, şi au dat acatiste. Şi la urmă, chiar
înainte de a pleca, cineva l-a zărit printre pomii cimitirului pe părintele
Arsenie insuşi! Îi binecuvânta. .. Şi ceilalţi au văzut toţi umbra aceea
clară, liniştită şi binefăcătoare. Iar dimineaţa devreme, în fiece zi, vin
să vegheze la mormântul părintelui căprioarele” , îşi încheie istoriile
părintele Trifa. „Vin aici, credincioase, de 20 de ani; din chiar ziua când
a fost înmormântat părintele. Vin pentru că le cheamă chiar părintele
Arsenie. Căci el a iubit animalele şi le binecuvânta, se înţelegea şi cu
lupii, şi cu urşii, iar într-o vara, pe când era la mănăstire la Haţeg, i-a
ieşit în faţă o turmă de zimbrii, şi numai cât a făcut părintele cruce
deasupra lor şi s-au împrăştiat. Poate că de aceea vin mereu căprioarele la
mormântul părintelui Arsenie Boca: să-i vestească şi să-i vegheze sfinţenia.
.”
Valentin Iacob

IMGP0026Un model de mărturisire anti-cip

Eu accentuez că a trecut timpul rugăciunii, al smereniei şi al postului exclusiv fără exteriorizare. Este timpul mărturisirii care înseamnă să vorbeşti despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să-L pomeneşti în toată clipa şi în tot ceasul, să stai de vorbă cu cei care nu au ajuns, pentru că sunt sărmani, să-L cunoască. Timpul de acum ne oferă şi mai mult posibilitatea aceasta. Ameninţarea actelor biometrice este îngrozitoare şi cred că toată lumea de aici cunoaşte problema şi nu mai este nevoie de vreo argumentaţie. Eu am fost în situaţia de a studia mai în amănunt problema deoarece am trei copii mici, sunt judecător – şi un preot o dată mi-a spus: „Nici o grijă, judecătorii aproape nu se mântuiesc” – ceea ce m-a înfiorat şi m-a trezit dintr-un anumit punct de vedere, dar care de fapt mai mult m-a agitat. Ceea ce m-a liniştit a fost scrisoarea părintelui Justin Pârvu din 14 ianuarie când a spus: „Haideţi la luptă! Creştini, ieşiţi la luptă!” Nu întâmplător ne spune aceasta un părinte care este plin de dragoste. Au fost tot felul de interpretări. Citim de prin poziţiile unora dintre preoţi că nu ar trebui să se facă tulburare, că rugăciunea, rugăciunea şi postul vor rezolva toată problema. Nu o rezolvă dacă noi nu mărturisim prin orice faptă exterioară situaţia care ne ameninţă. Eu nu am putut să stau… Am mers şi am bătut din uşă în uşă la vecinii mei pe care nu-i cunoşteam. Eram speriată, în felul meu. Nu-mi cunoşteam vecinii! Este ca o boală a societăţii actuale, din păcate. Nu ne mai uităm în ochii celuilalt, nu ne mai spunem cuvinte blânde de dragoste, de ajutor. Speriată de problemele mele interioare nu mă mai interesa că am un vecin necăjit sau, pur şi simplu, care ar vrea să mă salute sau să îl salut. În momentul în care am citit scrisoarea părintelui Justin mi-am schimbat optica. Este timpul luptei pe toate căile. Trebuie neapărat strânse semnături. Gândiţi-vă că tinerii de astăzi, la o formă de ieşire în parc, în centru oraşului, pot aduna aceste semnături, pot sta de vorbă cu oamenii. Este un lucru care tinerilor, cred eu, le lipseşte astăzi. Curajul de a-L mărturisi pe Iisus Hristos discutând cu cei din jurul nostru vine treptat; se înmulţeşte. De la jena de început, de la frică care este arma diavolului … nu trebuie să-ţi fie frică! Îl ai pe Hristos.
Şi mie mi s-a întâmplat să fiu umilită, să fiu privită ca o habotnică dar încet, încet, în jurul meu, oamenii au început să vadă pericolul. Mi-au cerut lămuriri, au început să se intereseze, i-am atras de partea mea. Trebuie să ştiţi că frica este arma diavolului şi să o refuzaţi din start. Am fost mâhnită când am aşteptat opinia preoţilor, şi cei care sunt de faţă pot să se supere pe mine, şi am fost şocată de decizia Sinodului. Ruşine! O ţară de creştini ortodocşi să aibă o asemenea conducere. Să iasă purtătorul de cuvânt al acestei instituţii şi să spună: „Eu îmi pun primul cip”. Păi, eu ştiu din copilărie despre pericolul pecetluirii. Preotul ar trebui să mă apere!
Este o ruşine! Slavă Domnului că m-a întărit iarăşi părintele Justin care mi-a spus: „Dar Mântuitorul cum a rămas singur?” Deci aşa trebuie să privim lucrurile. Biserica oficială nu este de partea noastră. Va trebui ca lupta să o ducem noi cu Hristos deasupra şi cu binecuvântarea Părintelui Justin, slavă Domnului că-L avem.
Practic ce se mai poate face?! Permisele auto conţin cipuri. Oficialităţile spun că nu. O parte dintre permisele care s-au emis din noiembrie spun ei că nu ar avea. Am studiat directiva Uniunii Europene care este invocată în documentul oficial şi în care se spune astfel: permisul auto nu este un act electronic fiind emis în bază de directiva 126/2006. Ori, este o obrăznicie din partea
lor pentru că directiva spune clar că acest act trebuie să conţină un microprocesor cu memorie electronică care în timp se poate completa cu orice fel de date.
Deci noi, prin acest permis care iniţial pare inofensiv, dăm o semnătură în alb. Oricând ne putem trezi pe acel document cu nişte informaţii despre noi. O altă minciună a oficialităţilor: această directivă ar fi putut fi implementată până în 2033. De ce s-au grăbit? De ce nu ne-au informat? Cel puţin doi ani trebuiau să fie dezbateri publice pe această temă.
Chiar legea Uniunii Europene o prevede! De ce nu au respectat-o? … Probabil că nu L-au descoperit pe Iisus! Atunci altfel ar fi văzut lucrurile. De ce să treacă peste obligaţiile pe care însuşi le-a impus actul normativ al UE? Puteţi întreba şi nu cred că nu există avocaţi care nu gândesc ca mine. Căutaţi-i! Mergeţi şi întrebaţi! Am această problemă: trebuie să primesc permis auto şi nu îl
vreau, sunt creştin ortodox. Eu nu renunţ la Duhul Sfânt pentru acel cip, orice ar fi! Am dreptul de a conduce prin faptul că am absolvit o şcoală de şoferi, am dat un examen dar eu acel permis nu-l iau. Cine se află în situaţia expirării permisului poate merge la un avocat pentru a face o plângere prealabilă, pentru a face o acţiune în instanţă. Poate veţi pierde din aceste acţiuni şi am auzit deja că sunt situaţii defavorabile dar se vor găsi unul, doi, încet, încet, văzând opinia noastră că nu stăm şi primim toate minciunile, scursurile societăţii. Nu trebuie să acceptăm, orice ar fi! Lupt pentru dreptul meu! Deocamdată sunt drepturi constituţionale şi dacă noi nu vom opune rezistenţă acum, în scurt timp se va tinde la schimbarea constituţiei unde vor fi nişte modificări esenţiale. Îmi asum critica părintelui cu privire la judecători. Aşa este! E trist! Sunt situaţii de acest fel! Mi-o asum! Dar cauzele nu sunt numai acolo, că judecătorul ia bani. Nu! Cauzele sunt mult
mai profunde pentru că omul care ajunge în faţa ta şi o dă afară pe mama lui din casă, ce fel de hotărâre poţi să dai în situaţia aceasta? Când ajung oamenii să jure pe cruce şi să spună cu mâna pe cruce şi unul şi altul lucruri total opuse. Unde este conştiinţa omului? De ce a ajuns la acel proces?
Mai este o altă cauză pe care vreau să o cunoaşteţi. S-a dorit modificarea legilor pentru ca să se creeze învrăjbirea asta socială. Cum s-a întâmplat? Printr-o inflaţie de procedurii. Cam 60-70 % din populaţia ţării se judecă şi, deci, a ajuns o problemă de fond; dacă ai ajuns acolo fiind creştin ortodox, atunci de la bază trebuie schimbat totul. …Pe internet sunt o mulţime de documente prin care poţi face o plângere prealabilă, o acţiune împotriva prefectului pentru că el are în subordine permisele auto. Responsabilitatea este a intelectualilor, de ceea ce se întâmplă în ţara aceasta. Pentru că noi am tăcut, noi, intelectualii! Intelectualii, cum spune Ioan Ianolide care m-a dus la o luciditate extraordinară, că creştini au răspundere pentru destinele omenirii, să le orienteze şi să le orânduiască. Deci, noi, creştinii, cu atât mai mult ca intelectuali, avem răspunderea să nu ne solidarizăm cu dezastrul lumii moderne. Aceasta înseamnă dezaprobarea totală a păcatului, a răutăţilor, a acestor modificări legislative care se vor impune şi mai acut. Poate aveţi cunoştinţă – UE ne impune modificarea tuturor codurilor: penal, civil, procesual, structural, – adică de la zero. Va fi o mare dezordine în această ţară pentru că legile nu sunt cunoscute de nimeni; aceste legi au venit peste noapte impuse de la Bruxelles.
Noi, judecătorii practicieni, vreau să vă spun că sunt nopţi în care nu dormim din cauza numărului de dosare şi al lucrului pe care-l avem. Oamenii, sărmanii, ajung la judecată dar nu aceasta le va rezolva problema, ci întoarcerea la credinţa autentică şi totală. Vă spuneam că se trece la introducerea forţată a acestor dezastre care sunt codurile în sensul că se va modifica structura codului familiei, în aşa fel încât concubinajul va fi ocrotit mai mult decât familia. S-au dezincriminat incestul, prostituţia. V-am spus, sunt multe şi nu am timp să studiez în amănunt dar ceea ce se urmăreşte din câte am reuşit să aflu este un dezastru. Să ne rugăm la Dumnezeu să mai ţină lucrurile aşa cum sunt şi să ne dea înţelepciune fiecăruia, la locul unde se află, pentru ca să facă ceea ce trebuie.
Mass-media abundă acum de cazuri şocante. Se învrăjbesc categoriile sociale şi noi nu trebuie să permitem, pentru că aici lucrarea diavolului va dispare. În momentul în care noi, creştinii, vom ajunge la o dragoste puternică de a înţelege, de a ierta pe celălalt, de a accepta slăbiciunile celui
de lângă noi, de a ne încărca din nou inima cu iubire creştină, atunci nu va mai putea răzbi. Ceea ce m-a întărit iarăşi foarte mult au fost cuvintele părintelui Adrian Făgeţeanu. Este posibil să epuizăm toate aceste arme exterioare despre care v-am vorbit: referendum-ul, oprirea legilor efective. Este posibil. Atunci va interveni opţiunea fiecăruia, foarte conştientă, de a refuza orice document. Aceasta le va distruge sistemul cu propriile lor legi pe care le vor da şi să dea Dumnezeu să nu se pună în practică niciodată.
Eu, personal, refuz acest document! Cât mai pot, mai merg cu maşina, cât mai pot, mai merg la serviciu, pentru că va fi momentul decisiv când îţi va spune: dacă nu ai permisul cu cip, dacă nu ai act de identitate, nu mai vii la serviciu. (…) Pretextul lor este prevenirea terorismului. Iertaţi-mă,
acestea sunt aberaţii care au plecat de la nişte cazuri particulare, şi acelea cu sensuri specifice. Să facem tot ce se poate, să spunem NU!

Revista ATITUDINI Numarul 6
Asociatia pentru Cultura si Educatie „Sfantul Daniil Sihastrul” a luat act cu profunda ingrijorare de lacunele legislative si procedurale semnalate de Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) in raportul NR. 6233/14.04.2009 catre Presedintele Senatului Romaniei.

Documentul (facut public recent pe blogul http://victor-roncea.blogspot.com) semnaleaza o serie intreaga de ilegalitati ce s-au petrecut, si se petrec in continuare, la Serviciul pasapoarte Ilfov, singurul serviciu din tara care elibereaza in acest moment exclusiv pasapoarte electronice.

Din punctul nostru de vedere, abuzurile descrise mai jos dovedesc urmatoarele:

– dreptatea O.N.G.-urilor şi părţilor BOR ce s-au opus „documentelor electronice”;

– incompetenţa sau reaua voinţă a parlamentarilor care, fără pregătire tehnică de specialitate, s-au grăbit să accepte documentele electronice.

– incompetenţa referenţilor Sfântului Sinod care au acceptat o penibilă justificare a Direcţiei Paşapoartelor şi au indus în eroare arhiereii BOR, justificarea fiind astăzi parte a înşelătoriei pentru care Direcţia Paşapoartelor a fost sancţionată;

Mai presus de toate, se dovedeşte că NU SE POATE ACCEPTA introducerea documentelor electronice obligatorii în România şi că fiecare cetăţean, şi cu atât mai mult parlamentarii, au obligaţia de a se împotrivi prin toate mijloacele posibile acestei înregimentări stalinisto-hitleriste.

Iată dovezile:

1) „Procedura preluarii imaginii faciale si a impresiunilor digitale cat si procedura depunerii si solutionarii cererilor pentru eliberarea documentelor de calatorie in strainatate, actele care trebuie prezentate de solicitanti la depunerea cererilor […] se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a legii. Pana la data de 10 aprilie 2009 nu a fost emis un act normativ care sa reglementeze aceste proceduri, in cazul documentelor electronice. Normele metodologice existente, privind regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate, nu contin prevederi referitoare la procedura preluarii imaginii faciale si a impresiunilor digitale. Prin Hotarare de Guvern, s-a prevazut ca punerea in circulatie a pasapoartelor electronice se face incepand cu data de 31 decembrie 2008.”

Cu alte cuvinte, Guvernul Romaniei a dispus punerea in circulatie a pasapoartelor electronice fara a exista normele de aplicare a legii. La Serviciul pasapoarte Ilfov, in particular, „prelucrarea datelor prin preluarea imaginii faciale si a impresiunilor digitale a inceput la 5.01.2009 fara a fi fost adoptate in prealabil normele metodologice de aplicarea a legii”, consemneaza raportul.

2) „In acelasi timp, consimtamantul persoanelor vizate nu poate fi considerat expres si neechivoc, solicitantii fiind obligati ca, o data cu completarea concomitenta a cererilor pentru eliberarea pasaportului electronic si a celui temporar sa se supuna colectarii obligatorii a datelor biometrice. Imaginea faciala si impresiunile digitale intra in categoria datelor cu caracter special avand o functie de identificare de aplicabilitate generala, protejate conform art. 8 din Legea nr. 677/2001. In acest sens, colectarea datelor biometrice pentru solicitantii de pasapoarte temporare, in vederea includerii in pasaportul electronic, reprezinta o incalcarea a prevederilor art. 8, avand in vedere ca nu exista o dispozitie legala expresa care sa impuna colectarea datelor biometrice o data cu depunerea cererii pentru eliberarea pasaportului temporar sau o autorizatie emisa de ANSPDCP”.

Amendamentele Patriarhiei Romane prevedeau, printre altele, posibilitatea cetatenilor de a refuza pasaportul electronic din motive religioase, urmand a li se putea oferi alternativa unui pasaport temporar. Iata ca autoritatile colecteaza date biometrice SI DE LA PERSOANELE CARE DORESC UN PASAPORT TEMPORAR, lucru care este nu numai ilegal, ci si imoral in raport cu refuzul persoanei respective de a avea un pasaport electronic tocmai pentru a nu se supune acestei colectari !

3) „Reprezentantii entitatilor controlate nu au putut dovedi daca sunt stocate in baza de date in mod corect numai doua amprente digitale […] iar nu zece amprente care sunt in prezent preluate de la solicitanti, la nivelul SCPEEPS Ilfov. De asemenea, reprezentantii entitatilor controlate nu au putut indica si dovedi care sunt cele doua amprente stocate pe mediul de stocare electronic, cu specificarea in formatul de stocare a degetului respectiv.”

In mod normal, dupa cum prevad normele UE, trebuiesc colectate, ca si date biometrice, numai imaginea faciala si impresiunea digitala a doua degete. Autoritatile romane colecteaza impresiunile digitale a ZECE degete, nefiind nici macar in stare sa sorteze ulterior cele doua impresiuni obligatorii pentru a face pasaportul valabil (aratatorul stang si aratatorul drept). Deci, nu numai ca se face un abuz prin colectarea si stocarea unui numar mai mare de date biometrice decat prevad normele europene, ci mai mult, pasaportul risca sa fie lovit de nulitate si neacceptat ca fiind valid pe aeroporturile internationale.

4) „Formularele pentru eliberarea pasapoartelor electronice, elaborate de DGP si utilizate momentan numai de SPCEEPS Ilfov nu contin acordul expres pentru prelucarea datelor biometrice, informatii privind colectarea si prelucarea acestor categorii de date, destinatarii datelor, fapt care contravine art. 8 si 12 din Legea 677/2001.”

Viitorul posesor de pasaport electronic are dreptul legal sa stie ce institutii vor prelucra sau vor avea acces la datele lui biometrice. Acest drept a fost incalcat cu buna stiinta de autoritati.

5) „DGP nu a adoptat suficiente masuri de asigurare a securitatii datelor personale, nefiind stabilita obligatia de a se utiliza de fiecare utilizator al aplicatiei dedicate user name, parola si cardul de acces si nu sunt implementate log-urile de acces, potrivit Ordinului nr. 52/2002 privind aprobarea cerintelor minime de securitate a prelucrarii de date cu caracter personal.”

Iata una dintre cele mai grave si halucinante probleme semnalata de acest raport ! Nu stim cine si de ce stocheaza aceste date. Evident este ca ele sunt stocate intr-o aplicatie care nici macar nu prevede folosirea de credentiale de acces. Mai mult, eventualele incercari de fraudare a sistemului NU SUNT INREGISTRATE NICAIERI.

Ca anexe, va punem la dispozitie intregul raport NR. 6233/14.04.2009 catre Presedintele Senatului României, precum si semnalele de alarma trase de Asociatia noastra si de Grupul European de Etica in Stiinta si Noi Tehnologii (pt. documente dati click pe link-uri).

Lucian Cornianu

Presedinte Asociatia pentru Cultura si Educatie „Sfantul Daniil Sihastrul”

http://www.sfantuldaniilsihastrul.ro

email: media@sfantuldaniilsihastrul.ro

Preluat de pe blogul maicii Ecaterina

MIDEAST-JERUSALEM-RELIGION-CHRISTIAN-ORTHODOX-EASTERDin păcate şirul dulceţilor sufleteşti ne-a fost întrerupt anul acesta de vizita Papei Benedict. Spun că a fost întrerupt deoarece aproape nimic din ceea ce a constituit această vizită istorică(??!) nu a avut” mângâierea ” HARULUI DUHULUI SFÎNT!-în ciuda aparenţelor înşelătoare: primiri oficiale fastuoase,cuvântări meşteşugite, liturghii pompoase, cu mii de pelerini si toate acestea au fost ca o cusătură cu aţă roşie, pe marginea veşmintelor negre ale Ortodoxiei.
Cu durere în suflet şi cu toată responsabilitatea o să fac afirmaţia că în curând vom asista la : căderea definitivă a INTREGII BISERICII ORTODOXE ÎN APOSTAZIE!!! Trambulina de la care este poziţionată Ortodoxia de către marile puteri masonice, prin întâlniri şi false prietenii cu toţi închinătorii la idoli din întreagă lume, a dus şi va duce la căderea în gol, în adâncul prăpastiei a întâistătătorilor bisericii şi desigur această dramă va însemna zdruncinarea din temelii a sufletelor creştine dezumanizate şi traumatizate de loviturile de teatru de pe scenă politic-economică.

pope_blair_mason_handshake Dacă nu aş fi deschis ochii prima data când am intrat în creştinism – acum 23 de ani – direct pe Vieţile Sfinţilor şi pe Filocalii şi nu aş fi înţeles toată frumuseţea tainică a adevăratei Ortodoxii,probabil ca aş fi înghiţit minciunile otrăvitoare cu care Apusul încearcă să supună Biserica de Răsărit. Adică, în cuvinte mai dure, diavolul ajutat de oamenii apostaţi şi patimile lor, vor să distrugă ADEVĂRUL!!!! Dar, ADEVĂRUL NU POATE FI DISTRUS, PENTRU CĂ ADEVĂRUL ESTE PARTE DIN TREIMEA CEA DE O FIINŢĂ ŞI SE CHEAMĂ – HRISTOS DUMNEZEU!
Făcând apel la răbdarea şi înţelegerea cititorilor ,voi pune la dispoziţia celor ce vor voi să vadă limpede cum masoneria şi statul evreu sionist fac casă bună şi mare priteşug cu papalitatea”, câteva înregistrări de la tv Israel, cu emisiuni de o oră şi unele chiar de trei ore cu marele eveniment al VIZITEI PAPEI BENEDICT AL XVI-LEA în Israel. (Nota mea: Inregistrarile video se pot urmari pe blogul maicii Ecaterina)

(mai mult…)

ovidiu hurduzeuDe Ovidiu Hurduzeu

Una dintre cele mai grave erezii creştine este gnosticismul, o adevărată „tumoare în sânul Bisericii” (Etienne Couvert). Gnosticul este inamicul numărul unu al Ortodoxiei, împotriva ereziilor lui Biserica a luptat necontenit de-a lungul veacurilor.

Necunoaşterea gnosticismului de către omul de rând este invers proporţională cu enorma sa influenţă asupra „elitelor”. Viziunea gnostică merge mână în mână cu conceptele la modă: deteritorializare, dematerializare, globalizare, relativizarea valorilor, ecumenism, multiculturalism. Putem afirma că tipologia omului postmodern este gnostică prin excelenţă, ceea ce nu poate să nu influenţeze atitudinile şi mentalităţile creştinului de azi.

Nu voi insista în acest articol asupra conceptelor si miturilor gnosticismului. Le-am analizat în „A Treia Forţă: România profundă”. Aici voi aminti însă un aspect extrem de important: strategiile gnostice de DETURNARE a înţelesurilor şi adevărurilor creştine. Gnosticii acţionează „sub acoperire creştină”. Ameninţarea lor este cu atât mai gravă cu cât erau/sunt în marea majoritate membri ai Bisericii. „N-ai fi întâlnit pe nimeni în Corint să-ţi indice o biserică gnostică, este mai mult decât probabil ca o astfel de biserică să nu fi existat”, afirmă Arthur Darby Noch într-un important studiu publicat în 1964. Au existat secte gnostice, valentinenii, marcioniţii şi mai târziu maniheenii, dar „gnosticul tipic era un stâlp al parohiei locale”. Situaţia nu s-a îmbunătăţit cu nimic astăzi.

(mai mult…)

Preiau aceasta postare de pe blog-ul d-lui Claudiu Tarziu

Pentru cei care nu l-au auzit vorbind pe Dan Puric, pentru cei care încă nu ştiu ce vrea acest nou apologet ortodox, pentru cei care nu înţeleg de unde-i vine succesul, pentru cei care au început să se îndoiască de el sub presinea unei campanii de denigrare, pentru cei care vor să ştie ce se va construi la Aiud, în memoria şi întru pomenirea sfinţilor români din temniţele comuniste, am publicat un interviu cu maestrul în săptămînalul „Formula As” (deocamdată de găsit doar în ediţia pe print, la chioşcuri). Redau mai jos numai cîteva pasaje, cît să vă deschid gustul.

OMUL FRUMOS

– Omul frumos din România este acela care, cu discreţie, respinge toate încercările de schilodire a sufletului care vin asupra neamului nostru. […] Pe omul frumos îl găsim de pază la ordinea morală creştină. […] Prin suferinţă asumată jertfelnic şi prin rugăciune cu lacrimi, omul frumos românesc a transformat temniţele în mănăstiri.

MĂRTURISITORI

– N-am monopolizat eu discursul creştin şi patriotic din România. Dimpotrivă, din punctul ăsta de vedere, pot spune că sunt un… puric. […] Supravieţuitorii temniţelor comuniste au vorbit exemplar despre Dumnezeu, neam, jertfă, în cărţile lor, dar aceste cărţi au fost ocultate de sistem. […] Pe urmă, foştii deţinuţi politic au fost blasfemiaţi, că sunt nişte boşorogi extremişti şi resentimentari.
La fel s-a întâmplat cu marii noştri duhovnici, care au mărturisit. Ei au fost izolaţi în mănăstiri, au fost stigmatizaţi, că sunt talibani ortodocşi.
Eu am fost imprevizibil, că am apărut dintr-un spaţiu – culmea, foarte la vedere – de unde ei nu se aşteptau. Şi am deschis un canal de comunicare pe care nu erau pregătiţi să-l blocheze.

– Ştiu că atunci când sunt aplaudat este pentru că Dumnezeu m-a ajutat să fac ceva bine. Nu m-am smintit într-atât încât să mă cred VIP. Nu sunt făcut să fiu vedetă. Tot ce fac îi dăruiesc lui Dumnezeu. Eu simt şi arta, şi conferinţele, şi cărţile pe care le scriu ca pe o singură respiraţie duhovnicească.

– [Falsa elită] Încearcă să eticheteze discursul meu, ca să-l compromită, să-l minimalizeze şi să-l încoloneze istoric. […] Culturnicii noştri au „temeri” stipendiate şi, pentru că nu ştiu să încadreze fenomenul – că nu e fenomenul Dan Puric, e un fenomen care şi pe mine mă cuprinde – spun că e „extremist”.

DUŞMANII DINLĂUNTRUL ORTODOXIEI

– Pe urmă am încasat lovituri inclusiv dinspre ortodoxia românească – în care există forme de bigotism agresiv, de habtonicie, de îngălare sufletească şi de culturism mistic. Sunt nişte oameni care se visează olimpici la creştinism. Le mai lipsesc doar piroanele, să se crucifice, ca să arate lumii cât sunt de buni. Acestora nu le place Dan Puric, care nu e destul de pur. De fapt, ei vor să deţină monopolul lucrărilor în ortodoxie şi, cum apare altcineva, sar pe el, ca să nu le ia “vadul”. Poluează ortodoxia cu astfel de atitudini. Dar nu mă plâng că eu sunt ţinta unor astfel de acţiuni. Le privesc cu… compasiune.

– Sunt mulţi şi în cler, şi în monahism care, vorba părintelui Arsenie Boca, sunt doar cuiere de haine călugăreşti. Dar pentru nişte uscături, nu tai toată pădurea. Biserica Ortodoxă nu trebuie confundată cu o mână de rebuturi, de accidente.

CINSTIREA SFINŢILOR DIN TEMNIŢELE COMUNISTE

– Am fost să mă închin la osemintele de la Râpa Robilor de la Aiud, unde este îngropată o întreagă elită a acestui neam, decimată de comunişti, şi, când am văzut câtă mizerie este acolo, m-a apucat o furie sfântă. Cum să laşi un câmp plin de moaşte sfinte să devină groapă de gunoi?

– La Râpa Robilor, foştii deţinuţi politic supravieţuitori, au ridicat, în urmă cu mai mulţi ani, un impunător monument în memoria celor martirizaţi în închisoarea Aiud. În apropierea acestui monument va fi o mănăstire ortodoxă, cu biserică, şi un Centru de Martirologie – care să păstreze memoria, pentru ca generaţii întregi să afle ce s-a întâmplat acolo. Memorialul, aşa cum a fost denumit de ÎPS Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Albei, va avea un muzeu şi un centru de cercetare. Suntem datori copiilor noştri cu acest Memorial. […] Nu ca să devină răzbunători, ci ca să afle şi să ţină minte, ca aşa ceva să nu se mai repete.

– [Iniţiativa au avut-o…] ÎPS Andrei Andreicuţ, pe care eu îl consider un ierarh de respiraţia ortodoxă majoră a lui Şaguna, şi Părintele Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă, pe care îl cosider un sfânt în viaţă. Acestor doi mari părinţi ortodocşi li s-a adăugat un mare creştin al neamului nostru, dl. dr. Pavel Chirilă, care a avut ideea excelentă de a crea şi un Centru de Martirologie. Eu sunt un mijlocitor pe lângă autorităţi şi alte persoane care pot contribui la finalizarea proiectului.

–––––––-

Precizări dincolo de interviu:

Dan Puric, dl. dr. Pavel Chirilă şi părintele Augustin de la Schitul „Înălţarea Sfintei Cruci” de la Aiud m-au asigurat că nu se va face acolo nici „moschee”, nici „templu masonic”, nici „biserică ecumenistă” – aşa cum pretind adversarii proiectului -, ci o mănăstire ortodoxă, cu o biserică aşijderea. La proiect încă se lucrează, după ce o primă variantă a fost abandonată, ca fiind prea modernistă.
Cei trei mi-au spus că acest proiect va fi pus în operă numai cu binecuvîntarea ÎPS Andrei al Albei şi consultarea părintelui Iustin Pârvu, de la Petru Vodă – ca iniţiator şi pătimitor la Aiud.

Dan Puric ţine mai multe conferinţe în toată ţara, pentru a strînge fonduri pentru Memorialul Aiud. El a contribuit în mod decisiv la obţinerea terenului pe care se va ridica mănăstirea de la Aiud.

Federaţia Română a Foştilor Deţinuţi Politici şi Luptători Anticomunişti, printr-o adresă semnată de dnii dr. ing. Iulian Vlad (preşedinte) şi ing. Gh. Jijie (secretar), m-au încredinţat că sprijină construirea Memorialului Aiud şi dezaprobă atacurile la care este supus Dan Puric – omul cel mai vizibil în acest proiect, dar nu si cel care ia decizia.

Fac aceste precizări pentru că, în ultima vreme, am tot fost întrebat pe acest subiect de către fraţi tulburaţi de campania dusă împotriva lui Dan Puric. Sper ca de acum lumea să fie lămurită şi să învăţăm a da mai repede crezare binelui decît răului.


V-am avertizat că, de la constituirea Forului Ortodox Român, a fost declanşat un război informaţional împotriva iniţiatorilor şi a celor care îl fac să funcţioneze.

Revedeţi fotografia prezidiului Conferinţei Asociaţiilor Laicatului Ortodox Român din 29 nov. 2008, cînd a fost înfiinţat FOR, şi socotiţi cîţi dintre cei de acolo au fost deja terfeliţi în presă şi pe internet, şi cine urmează. Vă dau un indiciu: din nouă persoane, cinci deja au fost bălăcărite. Vedeţi cine sînt cei din prima linie a acestui front contra FOR, şi veţi putea discerne între adevăraţii şi falşii apărători ai ortodoxiei. (Claudiu Târziu)

savatie6Ortodocşii se împart în două categorii: duhovniceşti şi neduhovniceşti. A fi duhovnicesc este bine, iar a fi neduhovnicesc este rău. Există lucrări care te situează în categoria celor dintîi, precum şi fapte care te situează în categoria celor din urmă. Cei dintîi se roagă mult, postesc mult, tac mult. Într-un cuvînt, pe toate le fac cu prisosinţă. Cei din urmă se roagă puţin sau deloc, mănîncă de toate şi nu ştiu să-şi ţină gura.

Rari sînt oamenii Bisericii care vorbesc despre milostenie, dreptate, compătimire. Acestea, chipurile, le au şi alte religii şi, de aceea, nu sînt neapărat „duhovniceşti”.

Orice s-ar întîmpla în lume, ortodocşii ştiu că doar prin rugăciune se rezolvă totul. De pildă, acum 20 de ani, comuniştii au deschis foc asupra mulţimii aflate în piaţa din faţa catedralei din Timişoara. Atunci cînd oamenii înfricoşaţi au alergat să se ascundă în catedrală (cea mai mare catedrală din România!), uşile bisericii au fost închise şi ei au fost împuşcaţi pe trepte. Acum în aceeaşi catedrală mitropolitul şi preoţii se roagă pentru odihna sufletelor celor pe care i-ar fi putut salva printr-un simplu şi cu totul uman gest: să le deschidă uşa atunci cînd au bătut în ea.

Luna trecută în Chişinău erau mii de tineri care se ascundeau de securitatea comunistă care îi căuta pentru a-i tortura şi chiar ucide. Au fost zile în care oamenii se temeau să iasă în stradă, pentru că securiştii îi atacau prin parcuri şi-i tîrau în beciuri de unde nu se ştie cîţi au ieşit ci cîţi au dispărut. Cu toate acestea, nu a ieşit nici un ierarh, nici de la Chişinău, nici de aiurea care să ceară încetarea torturii şi a uciderii în numele regimului.

Eu mă întreb dacă ortodocşii chiar au devenit „duhovniceşti” într-un procent atît de zdrobitor, încît nimeni nu mai aude şi nu mai vede din cauza extazului pricinuit de rugăciune? Totuşi a te îndurera cu durerea aproapelui nu este mai puţin duhovnicesc decît a vedea îngeri.

Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tîlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsîndu-l aproape mort. Din întîmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzîndu-l, a trecut pe alături (căci se ducea, probabil, să se roage). De asemenea şi un levit, ajungînd în acel loc şi văzînd, a trecut pe alături (căci se ducea, probabil, să pregătească cele de trebuinţă pentru slujba templului). Iar un samarinean (care era socotit necurat de către preot şi levit), mergînd pe cale, a venit la el şi, văzîndu-l, i s-a făcut milă, şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnînd pe ele untdelemn şi vin, şi, punîndu-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţînd doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, cînd mă voi întoarce, îţi voi da.

Care din aceşti trei vi se pare că a procedat mai duhovniceşte?

Şi a mai zis Hristos: Mergeţi şi învăţaţi ce înseamnă cuvintele “milă voiesc şi nu jertfă!”

Sursa

ips_teodosie

Sursa: Romania Libera (aici puteti urmari si video)

Putini dintre noi isi imagineaza ca in Romania, tara in care aproape totul este de vanzare, se poate cumpara chiar si harul preotiei. Si totusi, exista inalti prelati care nu se dau in laturi sa intermedieze accesul la Duhul Sfint, daca doritorul este om cu stare. Reporterii incognito ai Romaniei libere dezvaluie care sunt caile prin care se poate ajunge preot, rapid, ocolind canoanele si regulamentele Bisericii Ortodoxe Romane. Printre cei care s-au aratat dispusi sa-l ajute pe unul dintre jurnalistii sub acoperire sa devina preot este insusi Arhiepiscopul Tomisului, Inalt Prea Sfintia Sa Teodosie. Liderul spiritual al Dobrogei a intermediat inscrierea reporterului la Facultatea de Teologie a Universitatii de Stat „Ovidius” din Constanta in luna martie, desi trecusera deja sase luni de la inceperea scolii.

Mai mult chiar, Arhiepiscopul Teodosie s-a aratat de acord sa-l faca pe acesta diacon, prima treapta obligatorie a preotiei. Secretarul personal al lui Teodosie le-a transmis jurnalistilor ca toata afacerea ii va costa aproximativ 3.000 de euro. Reporterii Romaniei libere au platit in total 850 de euro si in plus i-au facut lui Teodosie alte servicii. In numarul de maine veti putea citi partea a doua a acestei investigatii, in care demonstram ca se poate ajunge preot peste noapte si prin intermediul unei manastiri reprezentative pentru ortodoxia romaneasca.

Atunci cand ii primim in casa, la sarbatorile religioase sau cand mergem la biserica sa le ascultam slujbele, avem incredere in cuvintele preotilor. Incercam sa nu le judecam viata personala – chiar daca nu este intotdeauna exemplara – deoarece ne gandim ca sunt inzestrati cu multe calitati, din moment ce au primit girul bisericii, au muncit si au invatat din rasputeri si au dus o viata plina de constrangeri. Ce ati spune insa daca ati afla ca unii „slujitori ai lui Dumnezeu” nu au nici o chemare catre credinta, ci au cumparat, pur si simplu, harul preotiei?
Dupa ce oameni din interiorul sistemului ne-au spus ca astfel de cazuri sunt frecvente, am vrut sa verificam daca oricine poate ajunge preot. Investigatia realizata cu camera ascunsa despre acest subiect a scos la iveala faptul ca banii deschid, intr-adevar, si cele mai importante usi. Am descoperit ca exista doua cai prin care se pot fenta regulamentele Bisericii Ortodoxe Romane (BOR). Una dintre acestea presupune obtinerea rapida a unor diplome de la Seminar si Facultatea de Teologie. Cea de-a doua varianta este intrarea intr-o manastire si trecerea in mare viteza prin toate rangurile calugaresti.

Regulamentar, sansele sunt minime
Este greu sa ajungi preot ortodox in Romania, daca vrei sa respecti regulile. Asta, pentru ca nu exista atatea parohii pentru toti cei care termina studiile superioare de profil in fiecare an. Din acest motiv, absolventii intra pe o lunga lista de asteptare. Aceste lucruri ne-au fost confirmate si oficial de un consilier al Arhiepiscopiei Tomisului, cu care am stat de vorba. Unul dintre noi s-a prezentat ca un absolvent obisnuit de seminar teologic (liceu), posesor al unui atestat de preotie, dar fara bani si „pile”. Consilierul ne-a explicat ca nu mai este suficient sa ai doar liceul, ci trebuie sa fi absolvit si Facultatea de Teologie pentru a fi uns preot, potrivit canoanelor actuale ale BOR. Apoi, a recunoscut ca sansele noastre de a capata harul preotiei ar fi oricum minime.

Om de afaceri „cu chemare” spre credinta
Vorbele preotului ne-au determinat sa ne schimbam povestea. Am hotarat sa spunem ca suntem oameni de afaceri care tocmai construiesc o pensiune turistica la Eforie Nord. In acelasi timp, unul dintre noi simte o chemare puternica spre preotie, dar nu si-a terminat studiile teologice, asa ca este dispus sa plateasca pentru a-si indeplini visul. Am mers din nou la Arhiepiscopia Tomisului si, cu noua identitate, l-am impresionat mai intai pe paznicul institutiei. Ca sa ne demonstreze ca nici el nu e doar un simplu portar, ne-a atras atentia ca si-a efectuat stagiul militar in cadrul serviciului secret al Ministerului de Interne. Apoi, paznicul ne-a introdus personal la Arhiepiscopul Teodosie Tomitanul.
Am intrat, astfel, in legatura cu liderul spiritual al Dobrogei, unul dintre cei mai influenti conducatori ai BOR. Inalt Prea Sfintia Sa (IPS) Teodosie a inteles de la prima intalnire ca nu indeplinim conditiile regulamentare pentru preotie. A acceptat totusi sa gaseasca o solutie pentru a remedia problema.

» Rep.: Eu am terminat Seminarul la Curtea de Arges, patru ani.
IPS Teodosie: Si?

» Rep.: Nu am mai dat atestatul de preotie, anul 5 l-am terminat la un liceu din Bucuresti. Am terminat Facultatea de Drept si apoi am fost plecat in Cipru.
T.: Bun. si ce diploma sa-ti pun eu la dosarul de hirotonie?

» Rep.: Dau un examen la Facultatea de Teologie.
T.: Atunci te inscrii la Facultatea de Teologie si vedem noi.

» Rep.: N-am nici o problema.
T.: Ai telefonul meu, da?

» Rep.: Da, da.
T.: Te rog sa ma suni maine.

„M-am gandit cum sa facem sa nu te expun nici pe tine, nici pe mine”
A doua zi, ne-am intalnit din nou cu Arhiepiscopul Teodosie, chiar la resedinta acestuia. De data aceasta, inaltul prelat s-a aratat dispus sa ne ajute chiar el sa ne completam studiile si sa obtinem diplomele necesare, intr-o luna, maximum doua.

IPS Teodosie: Am stat si m-am gandit cum sa facem sa nu te expun nici pe tine, nici pe mine. Si cred ca trebuie sa ai rabdare o luna, doua, nu stiu.

» Rep.: Foarte bine, Inalt Prea Sfintite.
T.: Sa te inscriu cumva, sa iei o diploma de seminar.

» Rep.: E perfect.
T.: Ca sa ai o diploma.

» Rep.: Da.
T.: Si m-am gandit la formula asta, poate te si trimit la parintele Moise (n.r. – directorul seminarului Teologic din Constanta), sa vad cum ti-s actele, sa te poti inscrie pentru un atestat, intelegi. Sa ai o diploma de seminar.

Odata problema liceului rezolvata, am trecut la etapa a doua: completarea studiilor superioare obligatorii. Arhiepiscopul Teodosie ne-a aranjat inscrierea la Facultatea de Teologie a Universitatii de Stat „Ovidius” din Constanta, unde ocupa functia de decan. Faptul ca era luna martie 2009 si cursurile incepusera de sase luni nu a fost un impediment. Arhiepiscopul Teodosie i-a ordonat inspectorului Biroului Catehizare, parintele Emil Cosmin Braescu, sa pregateasca dosarul de inscriere. Imediat, acesta a intocmit actele necesare.
Spre surprinderea noastra, scrisoarea de recomandare a preotului, act obligatoriu pentru intrarea la Facultatea de Teologie, a fost intocmita pe loc chiar de catre inspectorul Emil Cosmin Braescu. Desi atunci ne-a vazut pentru prima data in viata, preotul nu a ezitat sa scrie, intr-un act oficial, ca jurnalistul care vroia sa se faca preot este un bun enorias.

Ba mai mult, desi parohia lui se afla in Constanta, iar noi locuim in Bucuresti, parintele a sustinut ca reporterul face „permanent dovada unei bune credinte crestin-ortodoxe” si ca frecventeaza regulat sfintele slujbe, „sustinand strana la biserici”. In fine, desi nici macar nu l-a zarit pe vreunul dintre membrii familiei ziaristului, Emil Cosmin Braescu s-a aratat convins ca au „calitati crestine deosebite”.

Documente antedatate cu sase luni
Pentru ca Arhiepiscopia Tomisului sa fie acoperita din punct de vedere legal, in eventualitatea unui control, preotul i-a cerut secretarei sa treaca pe toate actele de inscriere data de 10 septembrie 2008, chiar daca documentele au fost intocmite in martie 2009.

» Secretara: Vreti din 2008?
Emil Cosmin Braescu: 2008.

» Rep.: Da, da.
Cosmin: Sa vedem cand ii dam un numar de inregistrare care sa mearga in sesiunea din septembrie, nu? Deci, undeva in data de 10 septembrie?

Mai mult, preotul Braescu l-a asigurat pe jurnalist ca va trece fara probleme si peste examenele din sesiunea de iarna, desi acestea avusesera loc deja cu o luna in urma. Pentru serviciile sale, Emil Cosmin Braescu a primit de la noi 400 de lei si o sticla de whiskey.

Emil Cosmin Braescu: Mergeti la Universitate, in drumul dumneavoastra luati un buchet de flori pentru doamna Varga. Va duceti la dansa.

» Rep.: In afara de dosarul asta, mai duc ceva la facultate?
E.C.B.: Va dam acum ce mai trebuie. si spuneti acolo ca ati vorbit cu parintele Cosmin ieri. A vorbit ea cu Inaltul. Pentru ca-i foarte tarziu acum.

» Rep.: Da, stiu.
E.C.B.: Nu mai face inscrieri.

» Rep.: Sa rezolv si eu examenele din iarna, si…
E.C.B.: A, alea se rezolva pe parcurs. Conteaza sa va inmatriculeze.

» Rep.: Parinte, am si pentru dumneavoastra o sticla de whiskey, o las aici. Va mai las si 4 milioane, si ne mai auzim oricum.

„Doamna Varga” de la Facultatea de Teologie a intrat repede in combinatie. Functionara s-a aratat initial iritata ca i-am cerut sa incalce regulamentele universitatii. Totusi, avand in vedere ca veneam din partea Arhiepiscopului Tomisului, a acceptat dosarul.

Secretara: Este obligatorie foaia matricola, cat mai repede.

» Rep.: Intr-o saptamana o aveti. Ba chiar pot sa v-o aduc luni.
S.: N-aveti cum sa figurati ca dand admitere, daca nu aveti medie de admitere.

» Rep.: Asa-i.
S.: Taxa de studii pe an este de 25 milioane de lei. In momentul asta, trebuie sa aveti achitat 80% din taxa.

Am platit repede taxa de inmatriculare la casierie, i-am promis doamnei Varga ca vom reveni peste o saptamana cu restul sumei, apoi i-am lasat florile. Unul dintre noi tocmai devenise student – cu sase luni vechime – in anul I la Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii „Ovidius” din Constanta.

„Cat de bogat esti acum?”
Dupa ce am rezolvat situatia studiilor, ne-am intalnit din nou cu Arhiepiscopul Teodosie. Inalt Prea Sfintia Sa ne-a dat, in sfarsit, raspunsul mult-asteptat: este dispus sa-l faca pe reporter diacon cel mai devreme intr-o saptamana.
Conform canoanelor Bisericii Ortodoxe, exista trei trepte pe care aspirantul la preotie trebuie sa le parcurga obligatoriu. Prima etapa este diaconia. „Cel ce se hirotoneste preot trebuie sa fie mai intai hirotonit diacon si apoi preot”, se precizeaza in Invatatura de Credinta Crestin Ortodoxa, „Catehism 21”. Practic, Arhiepiscopul Teodosie si-a dat acordul pentru primul pas in transformarea ziaristului in preot.

» Rep.: Stiti, eu ma gandeam, daca in perioada asta m-ati putea face diacon, sa stau langa dumneavoastra, sa ma si cunoasteti…
IPS Teodosie: Da, te fac, da! Vineri ma cauti.
» Rep.: Vineri?
T.: Da. Pregateste-te sa vedem, ca de acuma nu-i greu.

Totusi, Arhiepiscopul Tomisului mai avea o ultima nelamurire. Vroia sa stie cat de bogat este cel pe care urma sa-l ajute.

» IPS Teodosie: Esti bogat?
Reporter: Nu foarte. Acuma, criza asta ne-a mai lovit…

» T.: Cat de bogat esti acum?
R.: Doar spiritual.

Cadouri pentru Teodosie
Ne-am lamurit mai tarziu de ce anume dorea Arhiepiscopul sa afle daca jurnalistul era bogat. Bogdan, secretarul personal al lui IPS Teodosie, ne-a transmis ca trebuie sa platim 1.500 de euro. Dupa spusele lui Bogdan, banii urmau sa fie folositi pentru a-i cumpara inaltului prelat un cadou. I-am raspuns ca nu putem plati, pentru inceput, decat 500 de euro, iar omul de incredere al Arhiepiscopului a acceptat acest avans. Intalnirea cu Bogdan a avut loc intr-o benzinarie din Bucuresti.

» Rep.: Ce-a zis Inaltul?
Bogdan: Am vorbit. El a spus ca nu e impotriva sa te faca preot, dar ideea e sa te apropii un pic de el.

» Rep.: A, sa ma cunoasca mai bine.
B.: Sa te cunoasca.

» Rep.: Cat fac vesmintele? 1.500?
B.: Ma, eu asa zic, ori un engolpion (n.r. – insigna arhiereasca), pe care stiu ca si-l doreste, ori o mitra. Sa vedem ce gasesc.

» Rep.: Ideea e ca eu nu am reusit sa strang toti banii, eu am o pensiune la Eforie, am facut 500 de euro si iti mai dau diferenta cand vii, daca e? Ti-i dau acum pe astia. Mai trimit prin Western maine, eventual. Cam cat m-ar duce cu totul? Da-mi un sfat, ca sa stiu si eu pentru saptamana viitoare.
B.: Mergi la inceput cu un cadou la dansul, spovedeste-te la dansul si pe urma devii familiar, un pic, asa.

» Rep.: Ma duce mai mult de 3.000, cu ce mai vorbesc cu Inaltul? Ca o sa mai fac o donatie, acolo.
Bogdan: In jur.

5.000 de euro… cu imprumut
Pusi in fata unor sume atat de mari, ne-am reconsiderat din nou povestea. Invocand criza si unele dificultati financiare aparute pe parcurs, am insistat ca nu vom putea plati suma finala decat in mai multe transe. Bogdan, secretarul personal al lui IPS Teodosie, ne-a linistit amabil. Preotia se poate achita si in rate. Prin urmare, la o noua intalnire cu omul de incredere al lui Teodosie, i-am mai dat 350 de euro. Apoi, ni s-au mai cerut 5.000 de euro, de data aceasta sub forma de imprumut. L-am sunat pe Arhiepiscopul Tomisului si am invocat din nou probleme financiare.

» Rep.: Am vorbit cu Bogdan, m-a sunat aseara, m-a rugat cu 5.000 de euro, daca as putea sa vi-i dau pentru o saptamana. Eu am fost astazi cu o masina in targ si n-am reusit sa o dau.
IPS Teodosie: Stai linistit, nu e nici o problema.

» Rep.: Mi-a promis un prieten, sa vad maine-poimaine daca e ceva.
T.: Bine. Stai linistit. Nu e nici o problema.

Dobandirea pe cai ocolite a harului preotiei nu s-a dovedit doar costisitoare, ci si solicitanta. Odata intrat in acest joc, jurnalistul a trebuit sa satisfaca unele cereri din partea Arhiepiscopului. La ultima intalnire cu IPS Teodosie, acesta ne-a cerut sa trimitem in Spania, din partea sa, pentru un prieten, un colet cu mai multe sticle de vin.
Dupa acest ultim serviciu, am decis sa ne oprim. Era limpede ca pentru a ajunge preot este nevoie de foarte multi bani. Oricum contribuisem suficient la prosperitatea unui sistem care nu are nimic de a face cu credinta.
Vanzarea preotiei aduce excluderea din Biserica
Vanzarea pe bani a harului preotiei sau „simonia” este un pacat pedepsit de crestinism inca de acum 2.000 de ani. De asemenea, Biserica Ortodoxa Romana a condamnat oficial coruptia in randul clericilor intr-o sedinta a Sfantului Sinod din anul 2004. „«Simonie» este fapta prin care, in schimbul unor bani, bunuri sau avantaje, ca si prin prietenie, nepotism, influente sau presiuni de orice natura, se obtin o hirotonie, eparhie, parohie, functie, distinctie sau avansare clericala, precum si admiterea, notarea, promovarea sau absolvirea in invatamantul teologic preuniversitar, universitar si postuniversitar”, se arata intr-un document intocmit la respectiva intalnire a inaltului for bisericesc.
Pedepsele impuse de canoane pentru acest pacat sunt extrem de dure. Episcopii prinsi ca au luat mita pentru a oferi in schimb harul preotiei trebuie exclusi din randul prelatilor (sunt caterisiti). In acelasi timp, se anuleaza hirotonirea celui care a platit pentru a deveni preot. „Daca vreun episcop sau diacon ar dobandi vrednicie prin bani, sa se cateriseasca si acela ce l-a hirotonit si sa se taie cu totul din Biserica”, prevad evangheliile ortodoxe.

Teodosie a semnat un angajament cu Securitatea
IPS Teodosie a devenit Arhiepiscop de Tomis in 2001, cand a primit si numele de Tomitanul. Anterior, el fusese Episcop vicar la Arhiepiscopia Bucurestiului, cu titulatura de Snagoveanul. Cariera sa bisericeasca a inceput la 15 ani, cand a intrat la Seminarul Teologic al Manastirii Neamt. A urmat apoi Facultatea de Teologie din Bucuresti. In primul an de facultate, in 1997, a intrat la Manastirea Crasna, din Prahova. A ajuns calugar in 1990.
Presa a speculat adeseori asupra ascensiunii in Biserica Ortodoxa Romana a lui IPS Teodosie. Cotidianul sustinea in 2005 ca aceasta s-ar datora prieteniei cu fostul premier Adrian Nastase. Pe de alta parte, intr-un interviu oferit pentru Q Magazine, prelatul insusi a admis ca are legaturi cu alti doi membri importanti ai PSD, Octav Cozmanca si Miron Mitrea.
In 2006, IPS Teodosie a recunoscut, intr-o conferinta de presa, ca a semnat un angajament de colaborare cu fosta Securitate. Prelatul a sustinut atunci ca nu a oferit insa nici o informatie politiei politice a lui Ceausescu. „Nu am mai fost cautat de nimeni si nu mi s-a cerut nici o informatie, desi din obligatiile pe care mi le trasasera trebuia sa ascult diferite discutii ale colegilor mei, cadre universitare de la Institutul Teologic din Bucuresti, sau ale studentilor si sa informez in legatura cu ele”, a declarat IPS Teodosie, potrivit ziarului Ziua.

Nota mea:

Dumnezeu sa ne ierte!

Calugaria

de Tudor Arghezi

Zeflemeaua ieftina occidentala a fabricat o intreaga literatura de calugarite si calugari iar paracliserii stiintei au exploatat vreme indelungata caracterul anti-natural al calugariei. Pentru ca Biserica monastica a Papei a stiut sa participe la toate miscarile sociale si politice si de cele mai multe ori sa le domine si sa le comande, libera-cugetare, asa-numita, si-a ales ca adversar simbolic, al victoriilor ei marunte si efemere, pe preot si in special pe calugar.
A cutreerat rasboiul timp de cinci ani universul: soldatii Marelui Pontif, stau neclintiti la posturi, dupa ce in toate formele, consacrate de pictura murala, au impartasit, fara retorica, suferinta popoarelor in sange.
In paguba propagandelor rasvratitoare, in pofida republicanismului si agresiunilor laice, calugaria traeste pretutindeni – si in Rusia. Ea recruteaza neostenit, la disciplina saraciei de bunavoie, temperamentele contemplatorii si naturile rebarbative, inlantuite in fiziologica lupta pentru existenta. Lupta abjecta pentru paine si nimic mai mult, calugarii o transforma intr’o tensiune de perfectionare si ascutire, intr’o casna pentru extaze, intr’o cultura a sensibilitatilor, dispretuite in cultura civila. Cel din urma monah e intotdeauna mai complex si mai delicat decat cel mai invatat dintre doctori.
Calugarii nostri romani, nu s-au bucurat niciodata de prestigiul pe care-l duce cu sine monahul cu obarsia in Vatican. Calugarul roman este un urmas sarac si prigonit al lui Vasile cel Mare. El nu are bibliotecile de piatra ale confratelui sau catolic, familiarizat cu controversele si subtilitatile unor civilizatii milenare. Nici unul din ascendentii lui nu a silit sa tremure imparatiile si sa miste fruntariile Statelor ascultatoare.
Calugarul roman e adeseori un satean ascuns in manastire, dupa ce si-a pierdut oile, caprele, copiii sau mireasa. Acolo, cu psaltichia, cu utrenia, cu priveghile, el isi compune o vieata si o fizionomie noua – si tot cetind in sfanta Scriptura el se pomeneste stiind mai mult decat i-ar fi dat scoala primara si foarte des cea secundara, urmata de dreptul de vot si de disputa dintre partide. Umbland printre sfintii unsi cu aur, printre flaclii, icoane, vase de argint si vesminte de matase, fiinta calugarului capata… pergament.
Dar calugarul roman ar vroi sa raspunda si unor nevoi obstesti. El isi da seama ca in actiunea de civilizare educatia lui ar constitui un factor util. Este fara indoeala prea placuta rugaciunea, frumoasa liturghia, interesanta continua lui aplicare la o regula de vieata identica. Dar lumea duce lipsa de povatuitori, de tovarasi spirituali, de prieteni intru cele sufletesti. Calugarul nostru sa ramaie cu totul fara rost in vieata romaneasca?
Tara, din loc in loc, este infrumusetata de cate o manastire de maici sau de calugari. Intre zidurile si florile manastirii se opresc automobilele: un cauciuc a plesnit sau trebuie improspatata apa din radiator. Doamnele din masina intra, poate, pentru intaias data intr’o chinovie de femei sau de barbati. Atmosfera exotica a lacasului le impresioneaza si fiecare doamna pleaca pe la toaca, in amurg, cu o camasa de matase sau cu un covor tesut in chilie.
Daca manastirile de maici se mentin in proverbiala curatenie a paharului de clestar cu zambile inmuiate, la fereastra, intr’o cana de argint, starea lor de aparenta prosperitate se datoreste muncii cu acul a maicilor tesatoare de painjanisuri.
Sfintele maini, tinere si varstnice, din manastirile de maici, lucreaza pentru invelisul seducator al cucoanelor frumoase de la Bucuresti.
Manastirile de calugari infatiseaza in schimb spectacolul ruinelor amestecate cu mizeria, cu mucegaiul si cu descurajarea.
Vara trecuta am vazut la Caldarusani, iesind la vecernie, un palc de calugari pe jumatate goi si, catre puturi, 4 vitei admirabili, cu roba cojita de raie, uitandu-se cu totii la fel. Intr’o chilie vasta am gasit o pereche de bocanci rupti, langa o saltea de paie asternuta pe podina, drept orice mobilier. Pescaria devastata, malurile dezolate, cimitirul salbatec – si, pe departe, apele tari, albastre, ale lacului imens, strajuite de sesuri de trestii, uscate’n picioare. In sase camerele spitalului fara paturi, fara scanduri, fara geamuri, fara pereti, un taran batran impletea o rogojina, in asociatie comerciala cu administratia manastirii.
Proportional, toate manastirile au cazut, in cel mai bun caz, in randul Caldarusanilor, cea mai de curand restaurata de catre un fost Mitropolit – si numarul manastirilor e insemnat. Ziditorii acestor insule de cantari si ruga, le-au asezat asa, ca fiecare regiune sa aiba in mijlocul ei cate una, pentru pilda cea buna si pentru supraveghere: ele erau prefecturile lui Dumnezeu.
In ce priveste manastirile, toate greselile de neiertat au fost facute, din partea ambelor administratii, si laice si bisericesti. Cata vreme mai ramaneau cateva vite vii si cativa pesti in balta lor, manastirile au mai fost cercetate, Dumineca, uneori, de cate un functionar primit cu alaiu, cu peste fript, cu faguri de miere si boloboace. S’au uscat viile, s’au impotmolit helestaele: manastirea nu mai poate da nimic vizitatorului oficial. Nici ca sa-i ajute, nici ca sa-i mustre, nici ca sa-I scoata din ticalosire cu sfatul sau cu biciul, nu se mai duce nimeni la calugari, dela sleirea ultimelor grasimi ramase dupa seculizare.
Episcopul s’a dezinteresat si el de vieata manastirilor, pe masura cu intrarea in treapta arhieriei a preotilor de mir. O lege funesta a inlaturat pe calugarii bastinasi dela arhierie si a impins la conducerea Bisericii pe preotii cu preotesele decedate, tati a cate mai multi adorabili copii.
Astazi, cate un preot de mir ca aceia dela Cuibul cu Barza, isi plaseaza o intelectualitate factice, superficialitatea pregatirii morale si o fudulie de barbier oratoric in discreditarea Fecioarei Maria, in contestarea sfintilor si in rectificarea idioata a ritualului, calugaria nu gaseste sprijin nici de la oamenii de stat, nici de la clerul superior, absorbit de indeletnicirile personale.
Asa ca ideea unui calugar necunoscut, care mi se pare ca a primit si o pedeapsa pentru indrazneala lui, de-a strange pe calugari intr’un congres, am putea spune profesional, a venit la timp si a fost respectata.
Calugarul in cauza cugeta exact si in conformitate cu detestabila realitate a vietii manastiresti. Neavand nici un stapan, calugarii sunt siliti sa si-l caute sau in tot cazul sa-I confirme lipsa printr’un vot colectiv. Manastirile reprezinta energii gatuite, averi dispretuite, initiative cu neputinta de indrumat, din pricina totalei absente de coheziune dintre calugari si a unei administratii bisericesti, care nu mai corespunde catus de putin necesitatii.
Cata vreme arhiereii s’au tras din manastire, manastirile erau asigurate ca viitorii episcopi si mitropoliti isi vor aduce aminte de asezamintele domnesti consacrate calugariei – si, intrucatva a fost asa, pana la stingerea ultimilor calugari de bastina mitropoliti, si a fost asa cel putin din punctul de vedere moral.
Actualmente, manastirile din cuprinsul unei eparhii atarna de episcopul local si, dela o eparhie la alta, calugarii nu pot comunica unii cu altii in vederea intereselor deosebite. De cele mai multe ori, episcopul nu pastreaza nici o legatura cu manastirile din eparhia lui – si este cunoscut din toate timpurile antagonismul, justificat pe motive de cult, intre preotii de mir, care inoveaza bucuros si suprima, si preotii calugari, care pastreaza traditia intacta.
Se mai iveste cazul, din pacate actual, cand staretul unei manastiri, mai inteligent decat episcopul care-l comanda si-l agaseaza, isi vede toate bunele intentii, toata activitatea de ridicare si de implinire, izbindu-se de indiferenta agresiva si galcevitoare a superiorului sau, hotarat sa nu se miste cu nici un pret.
Ne permitem sa credem ca I. P. S. Mitropolit Primat Miron va examina inca o data nevoile calugarilor de-a se intalni intr’un congres si de a intocmi reorganizarea puterilor calugaresti in vederea unei vieti folositoare si manastirilor si poporului romanesc. Cu un program bine studiat calugaria poate deveni o arma culturala nebanuita si manastirile centre artistice, carturaresti si industriale, influente.
Intiativa unui congres calugaresc poate veni acum dela Sf. Sinod, al carui interes este sa-l provoace, necum sa-l interzica. Sa fie chemati calugarii sa discute in toata libertatea, de suferintele si de idealurile lor, sa ia hotarari laolalta, pe care sa le urmeze.

Sf. Sinod va putea sa faca mai mult: sa determine crearea unei administratii centrale speciale a manastirilor, usurand pe toti episcopii si mitropolitii de un supliment de administratie impovarator. Sa se realizeze in interiorul Bisericii ceeace a fost realizat in alte domenii in interiorul Statului, si sa se infiinteze un nou episcopat, Episcopatul Sfintelor Manastiri.
Iar Episcopul sau Directorul ales, sa fie ales fara constrangere, de calugari. (Nota mea: Eu il propun pe Parintele Iustin!:)
Cu incepere dintr’un asemenea moment, Statul si Biserica se vor putea felicita ca au introdus in vieata romaneasca o temelie noua pentru cele mai inalte si mai grele aspiratii.

Gandirea
Anul III, No 13
20 Martie 1924

Sursa:http://victor-roncea.blogspot.com/


Editura PREDANIA şi ORDINUL ARHITECŢILOR DIN ROMÂNIA vă fac cunoscută deschiderea expoziţiei de fotografii a artistului Milinko Stefanovici, intitulată „Kosovo şi Metohia în lacrimi,” expoziţie găzduită de Ordinul Arhitecţilor din România la Bucureşti în str. Arthur Verona nr. 19 (zona Cinema Patria, în spatele Librăriei Cărtureşti), accesibilă publicului larg din data de 14 aprilie până la 30 aprilie 2009.

Expoziţia propusă publicului bucureştean este, mai precis, un reportaj realizat sub forma unui jurnal fotografic, în vara anului 1999, perioadă în care Armata Iugoslavă s’a retras din Kosovo şi Metohia, iar forţele NATO şi formaţiunile paramilitare albaneze au preluat controlul asupra regiunii.

Detalii la:
http://rastko.org.yu/fotografija/milinko
http://rastko.org.yu/kosovo/delo/11587
http://rastko.org.yu/kosovo/crucified

Vizualizaţi AICI pliantul expoziţiei, în format PDF.

Eveniment organizat de PREDANIA

De Ovidiu Hurduzeu

hurduzeu1În cursul dezbaterilor din jurul paşapoartelor biometrice s-a ajuns în modinevitabil la subiectul „tehnologie”. Au prevalat luări de poziţie naive în genul „tehnologia este bună dar are şi părţi negative”. Opiniile competente (Vlad Niculescu-Dincă) au fost puţine şi s-au concentrat pe detalii. Nici un comentator nu şi-a propus să folosească „afacerea paşapoartelor biometrice” pentru a stârni o discuţie mai largă despre rolul tehnologiei în societatea de astăzi. Într-o ţară răvăşită de industrializarea comunistă şi subjugată miturilor societăţii de consum, să critici tehnologia este încă „politic incorect”. Acuza de tehnofob iraţional (care nu are „expertiza” necesară pentru a se pronunţa asupra unor chestiuni de „strictă specializare”) este lipită peste mai vechile etichete „fundamentalist ortodox”, „păşunist” şi ubicuul „legionar”. Mai există şi prejudecata că expertul, el singur este capabil să evalueze problemele şi situaţiile tehnice. În discuţiile despre cipuri, „experţii” , de la inginerii de software la funcţionarii de la paşapoarte, au fost chemaţi să rostească adevăruri definitive În timp ce vorbele părintelui Iustin Pârvu erau demonetizate, publicul asculta cu reverenţă gnoza experţilor-sacerdoţi.
*
Elitele noastre intelectuale ascund sau pur şi simplu nu au habar de luările de poziţiile antitehnologice din Occident. O carte despre celebrul terorist Unabomber („Unabomber, profetul ucigaş”, Editura Logos, Bucureşti), incluzând şi traducerea manifestului său antitehnologic, n-a trezit nici un ecou în mainstream. Suntem singura ţară europeană unde Unabomber „n-a explodat”. Este necunoscută publicului larg chiar şi critica „clasică” a tehnologiei reprezentată de mari gânditori: Spengler, Heidegger, Friedrich Juenger, Mumford, Ellul.1

O discuţie serioasă despre tehnologie ar trebui să pornească de la constatarea lui Jacques Ellul. Tehnologiile moderne formează un Sistem: „un ansamblu de elemente interconectate, aşa încât evoluţia unuia provoacă evoluţia ansamblului, iar fiecare modificare a ansamblului se repercutează asupra fiecărui element în parte.”2 Uneltele moderne nu funcţionează separat unele de altele, ci se combină în mari şi complicate angrenaje. La rândul lor, angrenajele tind să se dezvolte în reţele din ce în ce mai mari. Ceea ce numim Vajnica Lume Nouă (Brave New World) este de fapt o nouă formă de organizare socială şi politică bazată pe tehnologia organizată corporatist care depinde de mari organizaţii sociale. Nu poţi să produci „Logan”-ul într-un atelier, nici măcar în fabricile unei Românii autarhice. Doar un gigant multinaţional precum Renault, conectat la angrenajul tehnologic planetar, este capabil să asigure standardizarea şi interşanjabilitatea componentelor.
(mai mult…)

Patriarhul Marta

Posted: aprilie 22, 2009 in Articole, Inselari, Politic
Etichete:,

oglinda4

Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu, dar un singur lucru trebuieşte. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.” (Luca, 10:41-2)

Patriarhul Daniel e un om gospodar. Ştie să administreze cu pricepere averile Bisericii pe care o păstoreşte. Scoate bani din piatră seacă, înfiinţează posturi de radio şi televiziune, plăteşte purtători de cuvânt şi formatori de imagine, găseşte sponsori etc. În limbaj laic e un excelent manager. Ştie cu ce se mănâncă şi politica: crizele financiare, fie ele şi mondiale, vin şi pleacă, alegerile rămân. Criză sau nu, voturile nu se devalorizează. Când bugetele se subţiază, salariile îngheaţă sau scad, Prea Fericitul a reuşit performanţa de a stoarce de la parlamentari câteva miliarde bune pentru biserici, başca singura creştere salarială a anului – cea a preoţilor.

Cu un drum a legat mai strâns Biserica de stat, dar asta nu pare să aibă vreo importanţă. Nu s-a milogit, cum greşit au interpretat răuvoitorii. De milogit se milogesc neputincioşii. PF Daniel şantajează fără să şantajeze. Ce vreţi? Economia n-are mamă, n-are tată, e născută de o mătuşă care nu ţine de foame.

Dovada? Pastorala de Paşte. Ştiu. E greu să scrii o pastorală bună: originală, captivantă şi cu un mesaj clar în acelaşi timp. Timp de aproape două mii de ani s-a dezbătut, s-a scris, s-a vorbit despre Înviere atât de mult încât până şi speranţa de a putea atinge deodată toate cele trei obiective pare imposibilă. Nu degeaba pasajul din Ioan Hrisostomul a devenit centrul liturghiei pascale. Nu degeaba puţină lume se mai oboseşte să le citească sau să le asculte. Ce poţi zice mai mult sau mai bine? Ei bine, ÎPS Anania a reuşit, şi în acest an, să arate că se poate scrie ceva mişcător în adevăratul sens al cuvântului – acela de a te mişca să faci ceva. Nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt. E suficient să o citiţi.
Prea Fericitul Daniel a făcut şi el ce-a putut şi ce-a ştiut – un apel străveziu către sponsori. Bate şaua spiritualităţii să priceapă iapa lui Becali şi a altora ca el. Banii, aflăm, pot fi folosiţi pentru „dezvoltarea spirituală”. Urmează o înşiruire contabilicească de citate biblice în stare să plictisească până şi un pustnic, toate menite a mai stoarce, dacă se poate, un ban de pe urma celor dispuşi să parieze, din disperare, până şi pe Dumnezeu. Pastorii protestanţi, nevoiţi să se descurce singuri, sunt – din acest punct de vedere – mult mai convingători. Ca un credincios ce mă declar (ajută necredinţei mele), am pretenţii mai mari. Nu degeaba zicem Sfântul Duh, nu Sfântul Spirit. Sunt bune şi logica, şi pâinea, nimeni nu zice nu, dar Marta nu trăieşte numai cu pâine.
Alin Fumurescu ,Cotidianul

Pana de curand, era unul din cei mai apreciati artisti dramatici romani in lume. In prezent, a devenit si unul din cei mai cititi autori romani contemporani. Dan Puric, creator al celebrelor deja „Toujours l’amour” sau „Made in Romania”, s-a transformat, dupa publicarea cartii sale, “Cine suntem”, intr-un adevarat reper moral al multor tineri romani. In interviul acordat Frontnews, Dan Puric a acceptat sa vorbeasca despre provocarile morale ale societatii romanesti in prezent. In fata cliseelor lumii moderne, Dan Puric nu ezita sa se declare raspicat drept un „intolerant” si un „critic al cinismului european”.

Cum s-a nascut „Cine suntem”?

Eu cred ca este un reflex de minima toaleta identitara, intr-un context in care nu se mai poarta diferentele, ci se traieste hipnotizat, intr-o mare orizontala, in care toti suntem unul si acelasi lucru. Ceea ce nu este adevarat: Nu suntem toti egali, asa cum se zice in drepturile omului, decat prin drepturile juridice. Ne nastem inegali si murim inegali. Iar singura chestie de egalitate este in fata mortii si in fata lui Dumnezeu. Cata vreme suntem pe pamant avem diferente. Una dintre ele este si aceasta esenta a poporului roman. El este o unicitate. Unicitatea aceasta inseamna o intimitate. Despre aceasta intimitate calcata in picioare am vrut eu sa vorbesc.

Cum trebuie sa fie perceputa de cititori?

Eu nu pot sa impun acest lucru fiecaruia. Vorba lui Shakespeare: “Soarta unei glume nu sta in gura celui care o spune, tine de urechea celor care o asculta”. Pana in clipa de fata s-au vandut peste 60.000 de exemplare, in cinci luni si jumatate. Ceea ce arata ca nu curiozitatea i-a facut pe spectatori sa citeasca ce mai zice Dan Puric in prima sa carte, ci o necesitate si o sete extraordinare. Rezulta ca poporul roman nu a murit. Poporul roman are nevoie de autentic si de lucruri cinstite, are nevoie sa se vada, sa se recunoasca.

Ati vorbit despre ce anume are nevoie poporul roman. In momentul de fata insa, care este identitatea acestui popor?

Dan Puric
Romania are un popor ingenunchiat, dar nu in genunchi

(mai mult…)

Ziua, 15 ianuarie 2008
Fostii detinuti politici Teofil Mija si Aspazia Otel, impreuna cu Florian Palas de la Centrul Rezistentei Anticomuniste(foto).
Fosta detinuta politic Aspasia Otel Petrescu, arestata pentru convingerile sale anticomuniste in iulie 1948, torturata, condamnata munca silnica, cu detentie grea in penitenciarele Jilava, Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbraveni, Botosani, Jilava si Arad, eliberata dupa 14 ani, in iulie 1962, ne face o marturisire impresionanta despre rolul lui Eminescu in inchisorile comuniste si dupa eliberare, in Romania de ieri si azi.

Din valul ce ne bantuie

De lunga vreme imi tot cad sub ochi tot felul de studii care de care mai pertinente, care imi ridica intrebari tulburatoare si pline de amaraciune. Nu pot sa nu ma jelesc cand observ cum se demoleaza valorile ce le consider imuabile si cat de concentrat se incearca restructurarea persoanei pe noi criterii, folosindu-se cu abilitate vechi concepte pentru noi reciclari. Oare cat de crestin si cat de ortodox este faptul ca se scotoceste cu impietate in personalitatea eminesciana pentru a scoate la iveala lipsuri pe diferite teme? Din ceata de tot felul de detractori ai sai mai lipseau si „sfintii”, frustrati ca nu au aflat in viata si in opera eminesciana un Eminescu teolog ortodox, pacat ce evident il scoate din pozitia de crestin roman, pozitie pe care in mod cert Eminescu o are in multe suflete de romani adevarati. Nu ma pot opri sa nu ma intreb: cui foloseste? Un posibil raspuns ce mi l-am dat ma infioara. Departe de mine intentia sa-mi permit o aparare a poetului sub orice aspect. Nici nu sunt competenta, nici nu am vreun fel de vrednicie si nici nu cred ca as misca cat de cat lucrurile pe o linie de bun simt. Dar am avut sansa sa ascult pe parcursul a trei ani cursurile eminesciene sustinute de emeritul profesor clujean Dimitrie Popovici. imi amintesc cu emotie concluzia esentiala la aceste cursuri, profesorul fiind un reputat comparatist. Dupa ce a identificat multitudinea de influente ce se resimt in opera eminesciana, a precizat, bineinteles cu argumente, ca ne gasim in prezenta unor influente care nu se pot urmari in detalii paralele. Este vorba de influente pe teme generale care se identifica cu usurinta, numai ca peste toate acestea se afla personalitatea poetului, care l-a ajutat sa se gaseasca mai curand pe deasupra lor cu puternice trasaturi proprii. Astfel Eminescu isi da seama de scepticismul funciar al epocii sale. Isi da seama ca el insusi este atins de boala secolului si intelege sa ia atitudine ferma impotriva lor. insetat de absolut si de desavarsire, Eminescu visa la revenirea la o arta influentata de o credinta adanca (a se vedea „Epigonii”). Cu toate ca nu practica aceasta arta in mod explicit in opera sa, ma intreb: cine indrazneste sa afirme cu certitudine ca in intimitatea sa nu a pastrat credinta insuflata de mama sa, profund credincioasa, si de influenta creatiei populare din care si-a tras puternic seva?
(mai mult…)

adevarul-despre-eminescu

Cine citeşte critică şi istorie literară eminesciană rămâne surprins de cel puţin două tendinţe, explicabile, la urma urmei, fiecare în felul ei, ori prin neînţelegerea locului special pe care îl are preocuparea pentru cele ale credinţei în opera lui Eminescu, ori prin supralicitarea unor aspecte în dauna altora. Este totuşi o distanţă prea mare între a-l crede pe Eminescu ateu şi a-l propune pentru… trecerea în rândul sfinţilor (este şi o asemenea opinie, să nu-i zicem altcumva).
Tudor Vianu (Poezia lui Eminescu, 1930, cap. Luceafărul), ponderat sau poate doar prudent (în epocă  se înregistrează o carte care îl contrazice categoric), afirmă: „Poate că dacă elanul către Dumnezeu ar fi devenit disciplina fiinţei sale, o ultimă căldură binefăcătoare ar fi transformat pesimismul său în speranţă şi gândul către imobilitatea lumii în năzuinţa către perfecţiunea ei”, însă, aşa cum stau lucrurile, „sub valurile sensibilităţii sale, uneori vulcanice, alteori molcome şi dulci, simţim adâncul unei mari răceli”. Criticul vorbise despre „structura tripartită a lumii”, vizibilă în Luceafărul (om, stea, Dumnezeu), dar, în loc să adâncească ideea pe linia unei apropieri de viziunea creştină asupra existenţei, rămâne la moda vremii de a explica totul prin filosofia lui Schopenhauer. Obnubilând ceea ce ar fi izvor creştin la Eminescu, Vianu creionează un portret interior al poetului din care elimină tocmai substanţa care deschide orizonturile metafizice.

Citeste mai mult…

1-crainic-marturisire-de-credintaS-au studiat cu de-amănuntul izvoarele filosofice şi religioase, germane sau brahmanice, din care Eminescu şi-a tras seva amară a unor versuri caracteristice pentru atitudinea lui faţă de lume şi viaţă. Din punctul nostru de vedere, care e desprinderea cât de cât a feţei spirituale din personalitatea marelui poet, aceste izvoare interesează mai puţin. Originale sau însuşite din lecturi, ideile sale ne preocupă în măsura în care ele au devenit convingeri, determinând o fizionomie spirituală. Şi trebuie să mărturisim din capul locului că întreprinderea nu e tocmai uşoară, de vreme ce, mai ales în latura numită filosofică a inspiraţiei sale, întâlnim nepotriviri ce sfărâmă unitatea unei ţinute spirituale. A fost Eminescu credincios sau necredincios? Iată o întrebare la care oricine poate pregeta să dea un răspuns categoric. Dacă în opera lui am găsi numai urmele lui Schopenhauer, care trec brutal peste crinul credinţei, strivindu-l, am putea spune cu durere că cel mai mare poet român a fost un necredincios. Dar dacă ne-am referi la cele câteva inspiraţii de natură creştină, am afirma cu bucurie că avem a face cu un aderent la credinţa strămoşească. Gândul cercetătorului se află în faţa unui echivoc, care îl opreşte confuz între negaţie şi afirmaţie. În orice casă nu trebuie reeditată aserţiunea simplificatoare a unora, care vor să facă din poet un budist pur şi simplu, adică un om care nu vede dincolo de această lume altceva decât neantul amorţit al Nirvanei. Lăsând la o parte vâna lui cum e superba pagină cosmogonică din Scrisoarea I, care e versificarea unui imn din Vedele brahmanice teiste, altceva, deci, decât budismul ateist.

Citeste mai mult…

claudiu_tarziu O dezbatere care spune aproape totul despre lumea romaneasca

Azi(22 ian.2009) a fost dezbaterea AZEC despre pasapoartele biometrice. Mi-a lasat un gust amar, din pricina felului in care s-au purtat discutiile. Ca nu avem o cultura a dialogului stiam, dar nu ma asteptam la absenta unei minime politeti si la o agresivitate nedisimulata din partea unor crestini.
Intrunirea aceasta spune multe, aproape totul, despre lumea romaneasca de azi. In fata unor evenimente care ar reclama unitate, alegem dezbinarea. Prea putini avem nedumeriri, majoritatea covirsitoare are doar certitudini pe care si le sustine inversunata. Foarte putini sint interesati sa auda un punct de vedere contrar a ceea ce ei „stiu”, si inca mai putini sint sensibili la argumente. Logica e un lux pe care nu ni-l permitem. Orgoliul este adevaratul stapin al celor mai multi dintre noi, oricit de mici am fi pe scara sociala. E un duh al slavei desarte care trazneste a pucioasa. Oazele de normalitate sint rare si aproape ca nu se mai vad pe tarimul nesfirsit de piatra.
Vrem sa schimbam multe si pe multi, adica tot ce tine de exterior, dar inlauntrul nostru nu mai apucam sa ne uitam si sa schimbam nimic.
E o lipsa de iubire care ingheata, usuca, macina. Nici multa credinta nu e. Dar „credinta” fara iubire ar fi si mai primejdioasa.

Nu sint defetist, va sigur, doar realist. Mereu am sperat ca putem depasi anumite neimpliniri si asperitati din relatiile personale, ca sa lucram impreuna macar in numele si spre slava lui Hristos. Dar oamenii isi rid de astfel de sperante. Asa ca ma rog sa-mi intareasca Dumnezeu nadejdea.

Dincolo de aceste ginduri, s-au desprins si citeva idei interesante, iar unele chiar de folos. Poate ca voi gasi timpul si rabdarea de a posta aici o relatare, fie si scurta. Daca nu in seara asta, in zilele urmatoare. Pina atunci, mai cuget la rostul implicarii mele in Asociatia Ziaristilor si Editorilor Crestini si a Forului Ortodox Roman.

_____________________________________________________________________________________________

Sursa:http://www.rostonline.org/blog/claudiu

Am citit articolul apostaziator de pe asa-zisul site ortodox numit „Lacasuri ortodoxe” in care credinciosii ortodocsi sunt indemnati, mai direct sau indirect, sa se supuna regulilor noii ordini mondiale. Nu asta e problema cea mai grava dar ma intreb cine e anonimul care se ascunde in spatele unui site si isi permite sa il batjocoreasca pe parintele Iustin Parvu pentru ca avut curajul sa spuna lucrurilor pe nume. (vezi: http://www.lacasuriortodoxe.com/article-26801821.html ).

De ce pe cei de la „Lacasuri ortodoxe” ii deranjeaza cele spuse de parintele Iustin? Sau asa vi s-a poruncit sa scrieti, oameni buni?

( https://proortodoxia.wordpress.com/2009/01/14/pr-iustin-parvueste-vremea-muceniciei/ )

Eu sunt una dintre persoanele care l-am intrebat de nenumarate ori pe parintele Iustin despre ce sa fac cand va veni acest moment. Ii multumesc ca mi-a raspuns.

Daca in biserici se intra doar la Botezuri si cununii e vina preotilor care nu isi fac datoria de pastori ci alearga dupa averi si profita cat nu le e rusine de pe urma credinciosilor.

Biserica de la manastirea Petru Voda e plina si tin sa va spun, domnilor asa-zisi ortodocsi de la „Lacasuri ortodoxe”, ca nimeni nu ii cheama ci merg singuri ca asa simt nevoia. In timp ce in unele biserici se fac sminteli, la parintele Iustin se fac convertiri, se vindeca suflete, se traieste ortodox etc…

Domnului Catalin, pe care nu il cunosc personal, i-as propune sa il caute personal pe parintele Iustin si sa il intrebe daca stie cine a scris acel articol de care domnia sa spune ca se indoieste.

Cu respect si consideratie,
Viorica Bradu, ziarist

slide01_696_201Filosoful Constantin Barbu impreuna cu alti cercetatori de pe langa Fundatiile Mihai Eminescu si-au propus sa redea lumii, in sapte volume, extraordinara personalitate a jurnalistului, ganditorului si militantului pentru cauza nationala. Primul volum, de peste 800 de pagini, a fost lansat odata cu o noua editie a Caietelor Eminescu, la Academia Romana. “Codul invers – arhiva innebunirii si uciderii nihilistului Mihai Eminescu” isi propune sa contextualizeze momentul fatidic al internarii gazetarului Mihai Eminescu la nebuni, in 28 iunie 1883.

Astazi e cunoscut in cercurile istoricilor faptul ca Eminescu era urmarit de agentii imperiilor rus si austro-ungar, atat pentru publicistica sa militanta, cat si pentru activitatea sa secreta din cadrul “Societatii Carpatii”. Incepand cu 1878, cand Basarabia a fost transata in favoarea imperiului tarist, intransigenta lui Eminescu la adresa guvernarilor considerate tradatoare a atras furia potentatilor vremii. In acelasi timp, Eminescu si gruparea sa intreprindeau actiuni intense pentru recuperarea Transilvaniei si intregirea Romaniei.

Cititi continuarea articolului pe blog-ul Foaie Nationala