Archive for the ‘Carti’ Category

Triodul – Cartea nestiuta si uitata

Posted: Februarie 26, 2010 in Carti, Lumea Ortodoxiei
Etichete:

Triodul este cunoscut atat ca o carte de cult, cat si ca o perioada liturgica a anului bisericesc. Triodul ca si cartea de cult, cuprinde cantarile, citirile si regulile tipiconale din perioada liturgica a Triodului. Denumirea cartii provine de la numarul odelor (cantarilor) din canoanele utreniei acestei perioade. Spre deosebire de canoanele cuprinse in Octoih si Minei, formate din opt (noua) ode, in Triod sunt numai trei.

Perioada Triodului este structurata in 3 saptamani/ 4 duminici de pregatire pentru Postului Sfintelor Pasti (Duminica Vamesului si a Fariseului; Duminica Fiului Risipitor; Duminica Infricosatei Judecati – numita si Duminica lasatului sec de carne; Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, numita si Duminica iertarii sau Duminica lasatului sec de branza) si 7 saptamani/ 6 duminici ale Postului Mare (Duminica Ortodoxiei, Duminica Sfantului Grigorie Palama, Duminica Sfintei Cruci, Duminica Sfantului Ioan Scararul, Duminica Sfintei Maria Egipteanca si Duminica Floriilor).

Cantarile Triodului au fost compuse, in cea mai mare parte, dupa disparitia catehumenatului. Accentul cantarilor se concentreaza deci nu asupra Botezului ci asupra Pocaintei. Necunoasterea Triodului ne lipseste de o adevarata intelegere a Postului. Pentru Parinti, ca si pentru autorii Triodului, consecinta esentiala a caderii lui Adam si a izgonirii sale din rai este moartea: stricaciunea si caracterul patimas legate de acum de natura umana. Frunzele de smochin cu care Adam incerca sa-si ascunda rusinea si „hainele de piele”, pe care Dumnezeu i le-a dat prin milostivirea Sa, desemneaza grosimea trupului menit acum mortii:

„De vesmantul cel de Dumnezeu tesut m-am dezbracat eu, ticalosul, prin sfatul vrajmasului, neascultand porunca Ta cea dumnezeiasca, Doamne; si acum m-am imbracat cu frunze de smochin si cu haine de piele”.

Postul Mare se deschide in Duminica Lasatului de branza cu imaginea lui Adam sezand in lacrimi in fata portilor raiului:

„Sezut-a odinioara Adam in preajma desfatarii si a plans, iar cu mainile batandu-si fata zicea: „Indurate miluieste-ma pe mine, cel cazut!”. Imitandu-si protoparintele in strapungere si lacrimi inca de la inceputul Postului Mare, crestinul e chemat sa cunoasca intinarea pe care a adus-o chipul lui Dumnezeu asezat in el, prin noi calcari ale poruncilor.

Daca in trecut portile raiului au fost inchise din cauza neinfranarii, dar deschise prin Cruce si Inviere, ele se deschid pentru fiecare din cei ce intra pe calea caintei si a intoarcerii in rai cantand in toate duminicile Triodului:

„Usile pocaintei deschide-mi-le mie, Datatorule de viata, ca zoreste duhul meu la templul Tau cel sfant, purtand un templu al trupului cu totul spurcat, ci ca un Indurat curateste-1 cu mila milostivirii Tale!

De-a lungul intregului Post, opozitia smereniei vamesului cu mandria si lauda de sine a fariseului este accentuata in cantari, pe cand fatarnicia este denuntata. Dar atunci care este adevaratul Post ? Triodul raspunde: este, intai de toate, o curatie interioara:

„… Pentru aceasta sa postim, credinciosilor, de mancarurile cele ce strica si de patimile cele pierzatoare, ca sa culegem viata din dumnezeiasca cruce. Si impreuna cu talharul cel cu minte sa ne intoarcem la patria cea dintai…”

Este, de asemenea, o intoarcere la iubire, o lupta impotriva „vietii distruse”, impotriva urii, nedreptatii, invidiei:

„Postindu-ne, fratilor, trupeste, sa ne postim si duhovniceste. Sa dezlegam toata legatura nedreptatii. Sa rupem incurcaturile tocmelilor celor silnice. Tot inscrisul nedrept sa-l spargem. Sa dam flamanzilor paine si pe saracii cei fara case sa-i aducem in casele noastre; ca sa luam de la Hristos Dumnezeu mare mila, veniti credinciosilor sa lucram la lumina lucrurile lui Dumnezeu; sa umblam cu chip smerit ca ziua. Toata scrisoarea nedreapta a celui de aproape sa o lepadam de la noi, nepunandu-i impiedicare spre sminteala. Sa lasam desfatarea trupeasca, sa crestem darurile sufletului, si sa dam celor lipsiti paine, si sa ne apropiem catre Hristos cu pocainta strigand: Dumnezeul nostru miluieste-ne pe noi”.

Centrat pe cainta si pe efortul intoarcerii, Triodul insista indeosebi asupra descrierilor iadului si a suferintelor celor osanditi, pentru a indemna pe credincios la strapungerea inimii: „Plang si ma tanguiesc, cand imi vine in simtire focul cel vesnic, intunericul cel mai din afara si tartarul, viermele cel cumplit si scrasnirea dintilor cea neincetata si durerea ce va sa fie celor ce au gresit peste masura”.

Amintirea pacatelor si frica la gandul Judecatii il fac de altfel sa implore cu atat mai fierbinte pe Hristos sa-l crute si sa-i dea harul caintei inainte de a fi prea tarziu: „Drepte Judecatorule, Mantuitorule, miluieste-ma si ma izbaveste de foc si de groaza ce am a petrece la judecata dupa dreptate; iarta-ma mai inainte de sfarsit prin virtuti si pocainta!”.

Inainte ca „sarbatoarea vietii” sa se sfarseasca si usile camarii de nunta sa se inchida, crestinul trebuie sa se grabeasca pe singura cale cu putinta pentru intoarcerea in rai: asceza, insotita de cainta, de lacrimi si de faptele milosteniei.

Triodul – Cartea nestiuta si uitata! Daca stim ca exista, putem regasi prin el nu numai duhul Postului, ci si duhul Ortodoxiei insasi, duhul viziunii sale pascale asupra vietii, mortii si vesniciei.

Sursa: CrestinOrtodox.ro


Descarcati TRIODUL in format PDF, editia 1986.

Cu prilejul intrarii în Postul Mare, editura Predania vă dăruieşte în format electronic cartea Sfântului Nicolae Velimirovici „Inima în Marele Post” – o lectură plină de folos duhovnicesc, scrisă în duhul aparte al Vlădicii Nicolae, ce îşi doreşte să-l îndrume şi însoţească pe tot creştinul de-a lungul Marelui Post, săptămână de săptămână, în această tainică călătorie a inimii către învierea lăuntrică şi împreună-petrecerea cu Hristos, „Paştile cele noi şi sfinte.”

O puteţi descărca în format PDF de AICI (clic dreapta şi Save Target As/Save Link As).

„Audienţă la un demon mut”, ultimul roman al ieromonahului Savatie Baştovoi, e numit chiar de autor „roman istorico-fantastic despre soarta bisericii în vremurile de pe urmă.” Vedem şi pe coperta a IV-a: „Ca şi scrierea antipodică a lui Dan Brown: Codul lui Da Vinci, romanul Audienţă la un demon mut are nevoie de afişarea obligatorie a siglei: ORICE ASEMĂNARE CU PERSOANE, LOCURI ŞI ÎNTÂMPLĂRI REALE ESTE PUR ÎNTÂMPLĂTOARE.”

După atâtea avertizări aproape că te aştepţi să citeşti chiar un roman SF scris de ieromonahul Savatie Baştovoi, cât nu ar părea asta de ciudat… Dur nu este aşa. În Audienţă la un demon mut găsim acelaşi scriitor îndrăzneţ, cu o imaginaţie complexă ca şi în Iepurii nu mor. Deşi între timp Ştefan Baştovoi a devenit ieromonahul Savatie Baştovoi. Audienţă la un demon mut nu este un roman SF, e mai degrabă un roman realist despre creştinism ce porneşte din timpurile dinaintea lui Hristos şi ajunge pe un fir logic până în viitor, în anul 2028. Personajul principal al romanului este Victor Rotaru, un fost KGB-ist ce şi-a găsit credinţa în Dumnezeu, chiar după o întrunire de la Kremlin, unde a participat în 1987 şi unde s-a propagat o nouă strategie de infiltrare a securiştilor printre feţele bisericeşti. Victor Rotaru începe un studiu despre biserică şi ajunge la concluzia că de la începutul creştinismului până acum, această religie a fost într-un război continuu cu iudaismul, în diferitele sale forme şi feţe.

Deşi e ieromonah, Baştovoi ne dezvăluie în roman părţile mai mult decât întunecate ale unor feţe bisericeşti, agenţi KGB-şti infiltraţi în biserică. Printre multele exemple, pe care probabil că autorul le-a luat din realitate, găsim şi numele, exemple concrete, pe care le ştim şi noi, dar cărora probabil că nu le-am acordat atenţie: „ – Când au murit băieţii în Transnistria, de partea cui era mitropolitul? Patriarhul este antihristul, pentru că l-a decorat pe Smirnov cu medalie bisericească!”

(mai mult…)

Alături de Liturghier, Molitfelnicul este cartea cea mai des întrebuinţată în slujirea preoţească, slujire chemată la a trece, din ce în ce mai des, dincolo de pragul Bisericii şi de a potoli setea unei lumi lipsite de Hristos.
Căderea în păcat după primirea Sfântului Botez este la fel de profund
ontologică, ca şi căderea lui Adam, iar ridicarea din păcat nu se poate face decât cu harul lui Dumnezeu, primit în chip liturgic-sacramental prin Sfintele Taine. Iar primirea harului Sfintelor Taine este condiţionată de prezenţa credinciosului, cu toată fiinţa, la momentul şi locul săvârşirii acestora, nu pentru a rămâne ce este, ci pentru a deveni ceea ce este în adevăr, dinainte de a fi fost dezumanizat şi biruit de păcat.
Cuprinzând cinci din cele şapte Taine, dimpreună cu ierurgiile şi
mulţimea de rugăciuni trebuincioase feluritelor împrejurări, Molitfelnicul ne arată chemarea Bisericii, ca una împreună-mergătoare în viaţa omului,binecuvântând marile momente sau trebuinţele cele de folos, dar şi împreunăpătimitoare
şi ajutătoare la vremuri de restrişte sau ispite ale sufletului, «spre
iconomia plinirii vremilor, ca toate să fie iarăşi unite în Hristos, cele din
ceruri şi cele de pe pământ – toate întru El» (Efeseni 1.10)
Spre deosebire de ediţiile anterioare, cea de faţă apare într-o alcătuire
nouă, adunând în paginile ei şi rânduieli ale unor slujbe care n-au mai fost
cuprinse în ediţiile din ultimele decenii. Amintim aici Rânduiala botezului
celor de alte credinţe, Nomocanonul – acum într-o formă îmbogăţită,
Înmormântarea monahilor sau vrednica mărturisire a Sinodiconului din
Duminica Ortodoxiei şi nu numai.
Iubitorii dreptei credinţe, a dulcelui grai bisericesc şi cei care ştiu să
preţuiască frumuseţea şi bogăţia semantică a rostirilor Sfinţilor Părinţi din
vechime, vor avea prilej de bucurie duhovniceasca, căci vor regăsi aici păstrate
întocmai slujbele, rânduielile şi rugăciunile din Molitfelnicele tipărite la anii
1888, 1896 cât si din Evhologhionul bogat, cel tipărit la anul 1920, toate cu
binecuvântarea Sfântului Sinod al BOR.
Şi pentru că adevărul credinţei nu va suferi nicicând învechire sau
trecere, după spusele Scripturii, «dacă este cineva întru Hristos, este făptură
nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi» (II Corinteni 5.17), se
cuvenea aşadar să căutăm, să folosim, să retipărim şi să păstrăm astfel
neschimbată moştenirea cea duhovnicească a Sfinţilor Părinţi, înaintaşii
noştri întru Hristos.
Facem cuvenita însemnare mărturisind că apariţia prezentei ediţii, cât şi
păstrarea întocmai a formei, a textului şi conţinutul slujbelor cuprinse, după
Molitfelnicele consultate, aparţin îndemnului stăruitor al cuviosului părinte
Justin Pârvu, stareţul Mănăstirii Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil – judeţul
Neamţ, noi nevrednicii neintervenind.
Bunul Dumnezeu să binecuvinteze această lucrare şi să-Şi reverse
harurile Sale, pururea înnoite, peste cei care o vor folosi sau se vor folosi de ea.

Ostenitorii prezentei lucrări:

  • Ieromonahul Visarion
  • Monahul Teodosie
  • Monahul Mihail
  • Sora Cornelia

Detalii: http://mirem.ro/molitfelnic

_______________________________________________________________________________

Pidalionul (gr. Πηδάλιον – cârmă) sau Cârmapidalion jpeg
Bisericii este o carte publicată la anul 1800
în limba greacă de ieromonahul Agapie şi
sfântul Nicodim Aghioritul, şi care cuprinde
canoanele Sfinţilor Apostoli, ale Sinoadelor
Bisericii şi ale Sfinţilor Părinţi şi dascăli ai
Ortodoxiei, însoţite de preţioasele tâlcuiri
ale unor canonişti bizantini vechi, precum
Ioan Zonaras, Teodor Balsamon şi Alexie
Aristen, completate de unele comentarii ale
editorilor. În limba greacă, Pidalionul a cunoscut patru ediţii în secolul al XIX-lea. După ediţia princeps, aprobată de Sinodul patriarhal de la Constantinopol încă din 1791, dar tipărită Leipzig
abia în 1800, Pidalionul a cunoscut o a doua ediţie în 1841, ediţie după care s-a făcut şi prima traducere în limba română la Mănăstirea Neamţ în anul 1844, de ucenicii Sfântului Paisie Velicicovski.
Pentru cei care sunt în demnitatea preoţească, ţinerea poruncilor canonice este mărturia unei bune rânduieli şi a oricărei unimi duhovniceşti. De aceea noi primim cu toată inima dumnezeieştile
canoane şi întărim în întregime şi fără vreo schimbare conţinutul lor, aşa cum a fost învăţat de alăutele sfinte ale Duhului, întru toţi slăviţii Apostoli, de cele şapte sfinte Soboare A-toată-lumea şi de
Sinoadele locale întrunite pentru a proclama astfel de porunci, şi de Sfinţii noştri Părinţi – căci toţi, până la unul, luminaţi de Duhul Sfânt, au statornicit ceea ce este spre folosul şi mântuirea sufletelor noastre.
Oprelişte şi sfătuire înaintea acestor vremuri tulburi, Pidalionul readuce prospeţimea şi veşnica-folosinţă a Canoanelor apostolice la urechile celor îndoielnici în dreapta credinţă, îndemnându-i
deopotrivă pe mireni, călugări, teologi, preoţi şi episcopi: „Dacă le
veţi păstra întru totul, veţi fi mântuiţi şi veţi avea pace; dar dacă
nu le veţi asculta, veţi fi pedepsiţi şi veţi avea o luptă continuă,
unii contra altora, primindu-vă astfel plata cuvenită pentru
neascultarea voastră.” (Epilogul canoanelor apostolice).
Încă şi „cei ce pun întru defăimare pe sfinţitele şi
dumnezeieştile canoane ale sfinţiţilor părinţilor, care şi pe
sfânta biserică o trec cu vederea, anatema fie – fiindcă sfinţii
noştri părinţi creştineasca vieţuirea împodobesc şi către
dumnezeiasca evlavie o povăţuiesc.”

Detalii: http://mirem.ro/pidalion

copertaVozia_editie_IIAutor: Preot Mihai-Andrei Aldea

Ediţia a II-a, îmbunătăţită cu ilustraţii care înlesnesc „drumul spre Vozia”, realizate de grafician Ana-Maria Cornianu

Editura SHIK, Bucureşti, 2009

E greu să vorbeşti în câteva cuvinte despre cartea ce îţi însemnează debutul beletristic. Încerc… Orice întâmplare se desfăşoară într-un plan sau domeniu al existenţei, mai mult sau mai puţin fantastic. DRUMUL SPRE VOZIA are propriul său plan al existenţei, unul ce ţine de vechea cultură româneacă, cea pe care Ernest Bernea o vedea încă din anii ’50 ca dispărută. Şi totuşi, în sufletele noastre, un fir de aur mai tare ca oţelul ne leagă de această veche cultură, într-un chip ce este de neînţeles pentru străini. Pe acest fir pornind, am găsit lumea în care se întâmplă DRUMUL SPRE VOZIA. Este o lume în duh – nu pot spune fantastică, deşi fantasticul nu lipseşte – ca o proiecţie duhovnicească şi totodată concretă a sufletului românesc. (Autorul)

Volum broşat, aprox. 256 de pagini, format 20/13

Vizitati si http://www.drumul-spre-vozia.ro/