Archive for the ‘Diverse’ Category

Anunțuri

„Cât de pervertite sunt toate în ziua de astăzi!

Criticii de film au discutat recent despre Ostovul lui Pavel Lunghin, iar despre Biserica vorbeau ca despre ceva mitic, imemorial… ..

Dar cum să trăieşti , dacă nu crezi în nimic?! Te agiţi de colo până colo. Iar când ai credinţă, oricât de obosit ai fi, tot vei ceda locul tău unei bătrânele în transportul public. Ăsta e întregul creştinism.

Sari să speli vesela, fără să ţi se ceară. E o fapta creştinească? Fireşte că e. Scoate gunoiul din casă.

Şi nu insista pe propria dreptate!

Nu perora „mancarea e rece” . Mai rabda doua minute să ţi se reîncălzească. Nevastă-ta, sărmana, o va face repede. E si ea obosită. Fiecare cu ritmul şi cu grijile sale. De ce tot insişti :”nevasta e obligată…”,”soţul trebuie…” etc? Dragostea nu e floare-verde- pe câmpii. Este efortul de a-l duce şi suporta pe cel de lânga tine.

Iată, vedem un om cu faţa in zapada. De ce  gândim imediat ca e beţiv? poate că l-a lăsat inima?! Si dacă e beat? Ajută-l să se ridice, aşază-l pe parapet, sa nu inghete. Dar nu: fugim in drumul nostru. Fugim de noi!

…..

Îmi spunea aici o tânara: ” Nu îmi iubesc părinţii”. Hop asa! Nu te grăbi! Dar îi ajuti in toate cele? Mergi la cumpăraturi? ” da, imi raspunde fata, fac ce se cuvine cele necesare” Atunci ii iubesti, de ce sa răscolim sentimentele? Scuipă pe ele, nu se poate trăi după simţiri! Azi e soare, mâine plouă! …. Trebuie sa traim dupa aceasta lege: nu „Dă-mi” , ci „Ia de la mine!” .  Ne-am obişnuit să traim pe de-a-ndoaselea. Pe capatele noastre, daca e sa luam aminte, s-a format un loc plat, pe care se poate sedea confortabil. De aceea, trăim cu capul in jos. Toate cele bineplacute a lui Dumnezeu le respingem.

……

Avem o viziune stricata despre crestinism. Dar lucrurile  sunt simple.Cât sânge poţi da altuia? Căci scris este:”Ce ai facut unora dintre cei mici, Mie Mi-ai făcut”.

Sa poti sta cat mai mult la capataiul mamei tale, care si-a pierdut mintile de atata batrâneţe si boli. Iată unde si cum trebuie sa murim in fiecare zi!

Precum copii trimisi in Cecenia. Un cretin arunca o grenada,iar un locotenentr colonel, inainte ca aceasta sa explodeze, o acopera cu trupul sau. N-a ezitat, s-au ales pulberele de el. Alti opt ortaci raman in viata. Era comunist, nebotezat, n-a mers niciodata la biserica, la Dumnezeu nu se gandea, dar era un adevarat crestin. In rai! Ca o racheta!

Caci ce folos e sa vii la biserica, sa bati matanii, sa pui lumanri multe, daca inima iti este goala? O fapta crestineasca , ceva?  N-ai sa vezi!  Chiar daca vei batatori toate Athosurile, si ai saruta toate moastele, tot degeaba e!  Privesti pe un amarat si te gandesti: ” Aha, e unul din cei pe care arata la TV, mafioti, escroci…” Da-i 50 de copeici.Nu vei saraci! Accepta sa gresesti!

….

Caci asa ne invata Sfintii Parinti:sa stam unii in fata celorlalti precum in fata unei vechi icoane.

Ce inseamna sa nu judeci? Sa nu formulezi sentinte. Dar pareri suntem obligati sa avem.

Domnul Nostru a incercat sa-i lamureasca pe farisei, iar mânia lui era mânie dreapta. Ai dreptate atunci cand te infurii pe tine, ca te-ai imbatat, ca nebunul, aseara. Atunci cand urasti pacatul din tine, obisnuinta pacatoasa, care te macina si careia nu-i gasesti leacul. Numai ajungand sa o urasti profund, vei gusta din parfumul biruintei.
…..

In drum spre Moscova…

Privesc in fata mea, cu groaza, cum se prabusesc pe scaune doi tineri demobilizati, beţi criţă. Injura copios despre muieri…La scara mare. Gandul imi da fiori, pentru doua ore sunt un om mort.Apoi imi zic:”Pai sa vedem, sa cugetam, cu atentie…linistit. Cine sunt acesti flacai? Au crescut la tara, intr-o vreme in care nu se simteau semnele emanciparii de azi. Ce au vazut atunci? Tata betiv, mama le dadea scatoalce, injuraturile erau o norma.  Televizorul urla ca un descreiarat. Astia sunt „noua generatie”. Ce sa le ceri? Eu personal i-am invatat ceva? Le-am pasit pragul casei? Le-am citi vreo carte?”  Ies din reveria gandului, si constat ca am si ajuns…. Toate sunt in mainile noastre: Cum ascultam, daca nu ne sunt manjiti ochii, daca urechile nu sunt infundate, sufletul sa ne fie descuiat, constiinta curata.Iata lucrurile decare trebuie sa ne ocupam.

Sfintii ne invata: Mantuieste-te! -si e destul pentru o viata.Mod  de actiune? Construieste- te pe tine insuti! Un minuscul punct. Dar acest punctisor va aduce lumina multa. Dar daca e sa ne limitam numai la indicatii: ca asta nu e asa, ca pensiile sunt mici, guvernul e de vina…….nu se va  schimba nimic.Doar raul se va inmulti, care si asa e destul. Sa imputinam rautatea!

Despre asta este umila noastra incercare,prin filmul „ostrovul”.. ..Are acolo destule bâlbe faptice.M-am straduit sa le explic. Eram intr-o deruta, o neputinta din care ne-am opintit din toate puterile sa iesim.Precum copii, nu cautam sa intelegem, ci sa retinem ce se intampla cu omul care a inceput sa creada, si s-a avantat catre Dumnezeu, cum era eroul meu…cât de responsabil si greoi este pacatul.Deoarece uitam mereu ca pacatul este lipsa luminii. Nu are substanta. Răul ca atare nu exista. Noi îl materializăm, îl facem palpabil.Prin iritariele noastre.Prin lipsa de respect fata de celalalt.

….

Nu transmit nimic, doar împărtasesc din experienta proprie. Sunt ca toti ceilalti: slab, neputincios. …Dar mi-a aprarut o nevoie. Simt urgenta Adevarului ca un nod in gât. Unul dintre numele lui Hristos este Soarele Adevarului. Catre acest soare ma si indrept cu toate puterile mele ţânţăreşti.

Citesc:”Nu traim niciodata in aceasta clipa. Chiar si atunci cand stam la masa gândurile ne zboara, ba la castraveti , ba la braga, ba la supa. Incercati macar un minut pe zi, când nu aveti nimic de facut…sa va adunati sub propria piele, spre a trăi acum. In acest minut. Este deosebit de greu.Urmarea acestui efort exterior este ca veti resimti prezenta lui Dumnezeu.

……

Cand Mântuitorul intra in Ierusalim, pe mânzul asinei, I se aruncau flori în cale, crengi de palmier, precum si cuvinte de întampinare. Animalul credea ca lui i se adreseaza urările de bun venit.Astfel suntem si noi mânjii asinei pe care merge Domnul.

….”

(Lumea Credintei, martie 2010)

De la o zi la alta, ortodoxia se „smereste” alarmant, convertindu-si generos rînduielile traditionale dupã duhul înnoitor al vremii. De la tablourile religioase cu pretentii de icoane, cucifixuri cu leduri, policandre elecrificate, microfoane si dufuzoare plasate printre sfinti cu proportii de bucãtari – pînã la corala rece-academicã combinatã cu „contana” ori tînguirile romantic-lacrimogene ale „Oastei Domnului”. Semne ale prioritãtii omenescului în luptã cu rînduielile Duhului aflãm si în predicile moi si pufoase ale amvonului, cît si în paginile unor publicatii „ortodoxe”.

Astfel, revista Lacrimi, editatã de Mãnãstirea Robaia – Arges, invitã cititorul la un adevãrat maraton umanist printre articole pãrut ortodoxe. În cuvîntul introductiv, semnat de un cunoscut vlãdicã, romanii pravoslavnici sînt ispititi sã-si revizuiascã ortodoxia „mucegãitã”, prin abordarea unui limbaj neo-ortodox profesional, praspãt si spilcuit, doct-academic, scuturat de orice rezonantã „noduroasã”. Termeni precum „armonia din Univers”, „fiinta noastrã”, „superficialitate”, „delicatete sufleteascã pentru cele sfinte”, „înaintarea celor spirituale” etc. împãneazã respectivul articol, cumpãnindu-l parcã între un nobil discurs catolico-protestant si orientala moralã pacifist-unicersalistã a „integrãrii în absolut”. Ce sã întelegem din aceastã paradã de sofisme duhovnicesti? Cã ortodoxia contemporanã si-a pirdut pînã într-atît vlaga, încît nici „grai” nu mai are? Cã pentru a fi citit si admirat, limbajul trebuie sã-ti fie neapãrat „cult” si „elegant”? Cã smerenia trebuie sã-ti fie „gratioasã”, iar cãinta „politicoasã”?

Pentru a ne edifica deplin asupra incursiunilor umnaiste pe tãrîmurile ortodoxiei, sã purcedem spre identificarea de noi sensibilitãti „ortodoxe”, zãbovind asupra istoricului Mãnãstirii Robaia, unde ni se spune cã lãcasul „se înscrie planimetric (!) în categoria constructiilor ecleziastice de plan trilobat (!), cu abside poligonale (!), absida altarului prezentînd un usor decros (!).”

Ce sã însemne aceste rînduri pentru gospodina din piatã cu bãrbat strungar? Cã doar si ea e ortodoxã si merge la bisericã? Asa se întreabã sãraca „fiintã”, si multi altii, si noi odatã cu ei: oare sã fie ortodoxia un bun al celor destepti, rezervatã elitelor? Sã fie mai multe „ortodoxii”: una o universitarilor, a teologilor, a doctoranzilor, si alta a nevoiasilor si prostimii neînvãtate?
În continuare, ni se vorbeste în acelasi limbaj dulceag, pretentios, „important”, despre „membrele comunitãtii monahale”, „piosi donatori”, „altare de credintã”, „har artistic”, „orizont de viatã” etc.

În graiul Sfintilor Pãrinti, toti cei botezati în Hristos sînt numiti crestini, bine-credinciosi, nevoitori, drept-credinciosi, de Hristos iubitori etc., iar în rînduiala Botezului, cel chemat sã devinã ortodox este „robul lui Dumnezeu”, în nici un caz „membru”, „cetãtean”, „domn”, „tovarãs”… în Hristos, ori „avã civic” al vreunui „Pateric umanist”.

Cît despre „piosii donatori” ai „altarelor de credintã”, ce putem spune? Le urãm sã devinã „ctitori evlaviosi” ai „duhovnicestilor sihãstrii” – vetre de pocãintã întru smeritã vietuire cãlugãreascã – iar nu iar nu „sponsori” ai „centrelor de iradiere culturalã”, dupã cum se revendicã orgolios unele mãnãstiri.

Iatã cum, înselati de mirajul „harului artistic”, cãrturarii monahi „împãtimiti de frumos”, prind a se prosterna „suav” si „divin” noului „orizont de viatã”: monahismul umanist; cãruia, dîndu-i „viatã din viata lor” (dupã cum spune însusi autorul elogiilor aduse maicilor), îl usucã apocaliptic, lipsindu-l de Hristos, care e viata Sfintitilor Mucenici si a cuviosilor monahi.

În încheierea acelui articol, cititorul ortodox e informat cã rostul mãnãstirii  – asezatã în „locuri mirifice” – e altul decît îsi poate închipui si diferit de ceea ce Biserica, prin Sfintii de Dumnezeu purtãtori, a hotãrît, anume – zice revista –  „altar al încrederii în vesnicia neamului”, adicã loc de umanistã închinare la neam si la „sfînta încredere”. Pasoptism religios, în care neamul-idol ia locul lui Hristos, Cel uzurpat de umanistii nationalisti si de patriotii nihilisti.

Mai mult decît atît nici marele apostat reformator Cuza Vodã nu si-ar fi dorit: o Bisericã în care nu Hristos e atotputernic, ci neamul plin de patimi (fie el si romanesc: e tot urmas al lui Adam cel înselat de diavol, adicã „integrat” mortii, dupã cum zilnic observãm), care neam – iatã – a devenit dogmã, canon, altar cãruia pînã si vesnicia i se supune cu „încredere”.

Poate unii cititori mai „nationalisti” vor striga patriotic, cu umanistã indignare: „De unde aceste hule «globaliste» împotriva bietei tãrisoare?” Acestora le rãspundem cu crestineascã întelepciune: Oricît de „drept” si „sfînt” ar fi un neam (ceea ce e cu neputintã), nu poate fi mai presus de Hristos si de Bisericã, si nici mãcar egal. Nu neamul (care într-adevãr e „trunchiul mlãditei”), ci Hristos, Mîntuitorul tuturor.

Dar, pentru cã obiectul discutiei noastre nu e neamul (cãruia îi vom rîndui un articol aparte cîndva), ci prezenta umanismului prozelitist în lumea ortodoxã, camuflat în fel si chip, continuãm citirea revistei noastre. Si ce mai aflãm? „Cuvîntul de folos” din articolul „pedagogia crestinã aplicatã la Mãnãstirea Robaia” (semnat de stareta Petronela Dobrescu). Aici, cititorul este vãtãmat fãrã rezerve de limbajul gnostico-scolastic al smintelilor sincretist-umaniste, care te lasã nãuc de atîta „culturã ortodoxã”: se vorbeste de izbãvirea pãcatelor printr-o „pedagogie crestinã”, ce „are ca ideal punerea în acord a vietii umane cu vointa lui Dumnezeu”, temã protestantã ce vizeazã crearea unei paritãti egalitariste între om si Dumnezeu, prin mijlocirea moralei simplist-pietiste.

Pentru a risipi orice bãnuialã fatã de bunele-i intentii, maica autoare ne avertizeazã cã încrederea în „sentimentul religios nativ”, stimulat printr-o „educatie religioasã adecvatã”, este argumentatã de însusi Pestalozzi, „marele pedagog si gînditor umanist”. Despre liberalismul ateu propovãduit în învãtãmîntului elvetian si european îndeobste  de rationalistul Pestalozzi, dimpreunã cu alti „iluminati” (de focul iadului), s-ar fi cuvenit sã stim nu numai noi, ci si maica iubitoare si ostenitoare întru umanistã rucodelie.

Apoi, articolul purtãtor „de mare fortã evocatoare” ne poartã pasii tandru si ocrotitor cãtre „puritatea copilãriei cîstigatã prin taina sfîntuui Botez”. Iatã-ne asadar pricopsiti vrînd-nevrînd cu o nouã dogmã: dogma sfintei copilãrii, prin care mica obrãznicãturã e slobozitã de pãcat si pusã în rîndul sfintilor. Curatã infailibilitate umanistã. Responsabil de aceastã teologumenã: Sfîntul Botez, împuternicit cu duioasele înnoiri.

Nu ne mirã aceastã supra-venerare a „puritãtii”, adevãratã blasfemie asupra sfinteniei si a dogmelor ortodoxe, cînd stim bine cã Biserica, devenitã institutie umanitarã, se dedicã împlinirilor pãmîntesti – „pãcii lumii”, „egalitãtii sexelor”, „drepturilor omului”, „eradicãrii somajului”, „promovãrii valorilor culturale” si asa mai departe – „idealuri” pe care nu Hristos i le-a hãrãzit, ci singurã si le-a luat, din încredintarea „Pedagogului suprem” – un fel de „Spirit universal” stãpîn peste lojele initiatilor – confundat în articol cu Mîntuitorul.

Mai departe, apologia „bunãtãtii” si înãscutei cumintenii, ce are „rãdãcini adînc împlîntate în interiorul sufletului”, prin mijlocirea perfectionistei „evolutii spirituale” ajutatã de o „educatie bunã”, ajunge la culme vorbind de o nimicnicire hinduist-nirvanicã în „realitatea supremã, atotputernicã, dumnezeu” (nu ni se spune care).

Taoisti si confucianisti, sintoisti si budisti, brahmani, samani, ocultisti, umanisti, nihilisti, anarhisti si alti antihristi ai tuturor „cultelor”, cu dogmele si filosofiile lor, se regãsesc în aceste „reflexe ale principiului divin”. Gãzduiti inconstient (sau poate nu) în paginile aceste reviste (în care Hristos e „Marele Anonim”, ce apare sporadic, secundar ori deloc), se propovãduiesc „noi sfere de viatã”, o nouã ortodoxie: ortodoxia fãrã Hristos, în care adevãratul stãpîn va fi OMUL apostat, eretic, omul umanist-ecumenist al viitorului-prezent.

Ieromonah Agapit Chiliotul,

http://www.sihastru.net/mirem

Tusea
500 g de miere se pun împreună cu 100 ml suc de frunze proaspete de pătlagină, 50 ml suc de cetină de brad sau molid şi câte 25 ml suc de iarbă mare şi rostopască. Se omogenizează preparatul care se păstrează apoi la frigider, în vase astupate. Se ia câte 1 lingură înainte de masă, în afecţiunile aparatului respirator.

Prevenirea îmbolnăvirii căilor respiratorii
Faceţi o cură constând în consumarea de lămâi proaspete timp de 19 zile (se începe cu 1 fruct şi se creşte progresiv până la 10 zilnic, apoi se reduce doza până se ajunge din nou la unul). După o pauză de o săptămână, se poate relua; la cel mai mic semn de intoleranţă, încetiniţi ritmul pentru a lăsa organismul să se obişnuiască. Această cură impune un regim alimentar fără niciun exces.

Desfundarea nasului în caz de răceală
Trageţi pe nări din podul palmei câteva picături de zeamă de lămâie. Efectul decongestiv durează câteva ore bune. Iarba mare – se foloseşte rădăcina, ce se culege toamna. Din ea se prepară un ceai (50 g la 1 l apă). Dacă se ţin timp de 8 zile, 80 g iarbă mare într-un litru de vin, se obţine o băutură întăritoare.

Răcelile
Cu măghiran, evitaţi răcelile – se opăreşte o linguriţă de plantă cu o cană de apă clocotită. Se acoperă vasul 15 minute, apoi se strecoară şi se consumă cât mai cald. Se aplică acest tratament maxim 3 zile.
(mai mult…)

Sursa: http://foaienationala.wordpress.com

de Pr.Mihai Andrei Aldea

evolutionIpoteza evoluţionistă face parte din cultura occidentală încă de la sfârşitul Evului Mediu şi începutul Evului Modern. Trebuie spus că în acea vreme nu se făcea nici o distincţie reală între religie şi ştiinţă, ele fiind amestecate mai mult decât se poate imagina astăzi.
De exemplul, prima piatră la templul evoluţionist o pune Jean-Baptiste de Lamarck, în lucrarea sa… Filosofia zoologică!!!
Aici el emite ipoteza eredităţii caracterelor dobândite.
Această ipoteză se baza pe câteva presupuneri.
Prima dintre ele era că în cursul vieţii cel puţin unele exemplare dintr-o specie dată pot dobândi – ca urmare a unor condiţii şi predispoziţii speciale – anume caractere deosebite.
Alta era că aceste caractere pot fi transmise mai departe.
Lamarck a pornit în ideea sa de la selecţia artificială – folosită pentru obţinerea şi menţinerea raselor de animale domestice (şi plante de cultură) – precum şi de la unele observaţii asupra eredităţii în natură.
Presupunerile sale erau însă false.
Nici un exemplar din nici o specie nu a dobândit vreodată – fie în natură, fie în experimente de laborator – vreun caracter excepţional, cu atât mai puţin să-l poată şi transmite mai departe.
(De altfel, după o asemenea ideologie, din campioni s-ar naşte şi mai campioni, care ar produce super-campioni şamd, lucru cu totul ireal şi o evidentă predispoziţie spre rasism)
Cu toate că era o idee filozofică, deşi nu a fost dovedită niciodată, ipoteza lui Jean-Baptiste de Lamarck se va răspândi rapid, fiind ironizată de unii dar acceptată de mulţi.
De ce?

(mai mult…)

Interesant, cum un joc din 1995 indica atacuri asupra doua turnuri gemene dar si asupra cladirii Pentagonului, aidoma evenimentelor din 11.09.2001.

De observat si „carti” ce descriu foarte bine evenimente ce sunt in curs de desfasurare sau vor fi:

Reducerea populatiei,Epidemii si carantine,Cumul de crize,Anarhismul…



Video: