Archive for the ‘Ecumenism’ Category

Cezaro-papism

Posted: octombrie 20, 2009 in Articole, Ecumenism
Etichete:,

de Nae Ionescu

Mişcarea de alunecare pe planul înclinat al catolicismului, în care a intrat Biserica Ortodoxă Română, e departe de a lua sfârşit. Toate încercările noastre de a atrage atenţia de la caz la caz asupra acestei primejdii au rămas zadarnice. E şi greu, de îndată ce, în ierarhia noastră bisericească, nu mai există duh pra­voslavnic. Diavolul stăpânirii lumeşti a pătruns în toate încheieturile Bisericii şi, dacă îl goneşti dintr-un loc, astupând o gură de iad, el apare în altă parte. E o muncă de Danaide.

Ieri, erau mănuşile de mătase roşie, de cardinal, ale părintelui patriarh. As­tăzi, proiectul de regulament al Patriarhiei, făcut de d-l doctor I. Matei. Că acest d-l Matei – ştiţi, bărbatul d-nei Sanda! – este un personagiu nefast, am mai spus-o mai demult şi în repetate rânduri. Prin împrejurări pe cari nu le cunoaştem însă, a devenit unul din indispensabilii părintelui patriarh. Şi asta e suficient pentru ca acţiunea lui de infestare a Bisericii să continue, nesupărată de nimeni,

Astfel, s-a ajuns să i se încredinţeze redactarea regulamentului de care vorbim. Iar d-l Matei, teolog absolut, moaie pana nouă în călimară şi scrie: Art. 1. Capul Bisericii autocefale Române este Î.P.S. Sa Patriarhul.

Patriarhul – cap al Bisericii Ortodoxe? Noi ştiam că o asemenea erezie e condamnată în pravoslavie: cezaro-papism. Noi ştiam că, aşa cum mărturisim şi în Simbolul credinţei („… Şi într-una sfântă, SOBORNICEASCĂ ŞI APOSTOLEASCĂ Biserică…”, auzi, domnule Matei, nu „in unam sanctam, APOS­TOLICAM…”), capul Bisericii Ortodoxe Române este Sfântul Sinod.

A aşeza în fruntea Bisericii autoritatea personală a Patriarhului este o abera­ţie. Se simte în organizaţia noastră nevoia unei autorităţi vecinie prezente? Este Sfântul Sinod o adunare care se mişcă greu şi nu poate ţine şedinţe în perma­nenţă? Foarte bine. Să se delege atunci un sinod restrâns, compus din 5-6 chiriarhi, cari să se adune o dată în fiecare săptămână. Dar cap personal, nu!

E timpul să ne întrebăm încotro mergem. Într-un aşa de scurt timp, trei ma­nifestaţii caracteristice: BUST patriarhal, MĂNUŞI ROŞII cardinaliceşti şi acum, CAP ALB. Se poate o mai categorică scăldare în apele papistaşilor?

Sursa

foto_ecumenismComunicat

În condiţiile în care în ultimele săptămâni oficialii comunităţii unite cu Roma din România împreună cu prelaţii romano-catolici au adus acuze grave ce frizează absurdul şi au calomniat în mod repetat Biserica Ortodoxă Română şi ierarhia ei, o continuare a dialogului teologic cu aceştia este imposibilă. Aceasta în contextul în care, în ultimii 20 de ani, greco-catolicii din România au lăsat 170 de comunităţi ortodoxe fără locaş de cult şi sunt pe cale să mai răpească încă 106 biserici, unele fiind revendicate chiar în localităţi unde nu există nici un greco-catolic.

Declaraţiile şi acţiunile lor dovedesc faptul că nu dialogul sincer pentru revenirea la Ortodoxia credinţei îi animă, ci o cugetare şi interese comune strategiilor iezuite de prozelitism şi dominaţie cezaro-papistă, care sunt cu totul străine de Evanghelia lui Hristos.

În consecinţă, semnatarii Memoriului privind imposibilitatea continuării dialogului teologic cu romano-cotolicii în contextul accentuării prozelitismului uniat şi a denigrării permanente la care Biserica noastră este supusă până în prezent (depus la Sfântul Sinod cu nr. înregistrare 7139/19.10.2009) solicită respectuos ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române încetarea dialogului teologic cu romano-catolicii şi, totodată, retragerea delegaţiei române de la întâlnirea de dialog din Cipru, desfăşurată chiar în aceste zile.

20 octombrie 2009, ajunul sărbătorii Sfinţilor Mărturisitori Transilvăneni

Memoriul este semnat de următoarele organizaţii ortodoxe:

Asociaţia pentru păstrarea şi promovarea valorilor culturale şi naţionale ale

poporului român – ASTRADROM – Oradea

Asociaţia Foştilor greco-catolici în prezent ortodocşi – Baia Mare

Fundaţia Creştin-Ortodoxă „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”

Asociaţia Brâncoveanu – Arad

Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” – Constanţa

Asociaţia „Ieromonah Arsenie Boca” – Arad

Asociaţia Medical-Creştină „Christiana”

Asociaţia Metamorfosis

Predania

Asociaţia Prietenii Sfântului Munte Athos – Arad

Asociaţia APROM – Satu Mare

Asociaţia „Sfântul Spiridon”

Asociaţia „Sfântul Stelian” – Beiuş

Asociaţia Drept – Arad

Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” – Suceava

Asociaţia „Ţara Dornelor” – Vatra Dornei

Fundaţia Creştin-Ortodoxă „Sfîntul Stelian” – Beiuş

Asociaţia „Monah Atanasie Ştefănescu”

andreas konitsiaMitropolitul Andrei de Driinoupoli, Pogoniani şi Koniţa a trimis o scrisoare către PF Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi a toată Elada, cu pretextul întâlnirii Comisiei Mixte de Dialog între ortodocşi şi romano-catolici din octombrie, în Cipru.
În scrisoarea sa Mitropolitul Andrei de Driinoupoli, Pogoniani şi Koniţa exprimă către Arhiepiscopul Ieronim câteva nelinişti în legătură cu dialogul şi insistă asupra faptului că respectabila Ierarhie trebuie să fie informată cât mai curând asupra acestei întâlniri.

Scrisoarea:

„Preafericite Sfinte Preşedinte,

Dintr-o sursă autorizată am fost informat că la întrunirea Comisiilor „Dialogului” dintre Biserica Ortodoxă şi romano-catolici, care va avea loc în Cipru în apropiata lună octombrie, se va dezbate tema primatului şi a infailibilităţii papei. În mod deosebit, în ceea ce priveşte primatul, voci insistente spun că ortodocşii trebuie să accepte primatul papei ca „primat de onoare”, precum şi era în realitate înainte ca romano-catolicii să se despartă de Biserică.
Însă, cu toate acestea, papa va continua să îl considere ca „primat de autoritate (jurisdicţional)”. Atunci ce se va întâmpla? Va exista oare vreun inadmisibil compromis? Personal îmi este cu totul imposibil să accept aşa ceva.
Şi cu vestita „infailibilitate” ce se va întâmpla? În legătura cu aceasta, Preafericite, eu aşa cuget:
a) Aduceţi la cunoştinţă respectabilei Ierarhii persoanele care vor alcătui Comisia ortodoxă de „Dialog”, ca nu cumva să păţim vreo nouă umilinţă ca cea pe care am suferit-o cu câţiva ani în urmă la Balamand.
b) Aduceţi la cunoştinţă dacă membrilor Comisiei s-a trasat linia directoare corect-ortodoxă, asupra căreia trebuie să rămână neclintiţi.
Informarea respectabilei Ierarhii trebuie să se facă fără întârziere, cel mai rapid posibil şi odată cu începerea lucrărilor Sfântului Sinod.
Evenimentele se derulează cu rapiditate. Neliniştea clerului şi a poporului creşte pe zi ce trece. Vă rog călduros să nu rămânem inactivi. „Vremurile nu stau pe loc”. Avem o mare responsabilitate înaintea lui Dumnezeu şi înaintea Sfintei noastre Biserici.

Închei cu acestea,
Cel mai mic frate în Hristos,
Andrei, Mitropolit de Driinoupoli, Pogoniani şi Koniţa”

(traducere din neogreacă: ieromonahul Fotie; sursa: romfea.gr)

Publicăm articolul de pe prima pagină din „Orthodoxos Typos” referitor la „Mărturisirea de Credinţă” şi reacţia patriarhală la aceasta:

„Patriarhul ecumenic a formulat o ameninţare împotriva mitropoliţilor, ieromonahilor, egumenilor, teologilor şi simplilor laici, pentru că au semnat călduroasa „Mărturisire de Credinţă…”. S-a simţit deranjat pentru că se face trimitere la îmbrăţişările sale cu ecumeniştii şi cu catolicii. Care este însă păcatul celor care au semnat „Mărturisirea de Credinţă”?
Primul lor păcat este că rămân ataşaţi Predaniilor pe care le-au primit.
Al doilea lor păcat este că pun în practică cuvântul Sfântului Apostol Pavel ca de omul eretic după întâia şi a doua mustrare să te îndepărtezi. Cu catolicii şi cu alţi creştini rătăciţi ne aflăm în dialog încă din anii 1960. Nu a rezultat nimic pozitiv. Se face dialog de dragul dialogului. În schimb, rezultatele negative sunt multe: secularizarea Bisericii noastre, recunoaşterea creştinilor rătăciţi drept „Biserici” egale cu Biserica Ortodoxă, confuzia în interiorul creştinilor ortodocşi care nu studiază Sfânta Scriptură şi învăţătura Părinţilor Bisericii, falsificarea gândirii ortodoxe şi nivelarea a toate.

(mai mult…)

ramazan

Agenţia de ştiri bisericeşti Romfea publică mesajul Patriarhului Bartolomeu la sfârşitul Ramazanului. Citiţi ce scrie patriarhul:

Cu simţăminte de dragoste şi respect, le adresăm musulmanilor de pe întregul pământ felicitările noastre cordiale şi cele mai bune urări cu prilejul sfârşitului postului Ramazanului.
După această lungă perioadă de post, care a fost şi o perioadă de reculegere, rugăciune şi filantropie, a venit clipa pentru orice musulman să sărbătorească şi să primească dreapta răsplătire de sus.
În duh de pace, de iubire şi de înţelegere vă urăm încă o dată o prăznuire binecuvântată, rugându-ne ca Atotputernicul Dumnezeu să vă dăruiască toată duhovniceasca binecuvântare de sus, în speranţa că lumea va trăi unită.

Întru ale Patriarhiei, 17 septembrie 2009

Înflăcărat rugător către Dumnezeu pentru voi toţi,
+ Bartolomeu,
Arhiepiscopul Constantinopolului – Noua Romă
şi Patriarh Ecumenic

Comentariul nostru:
Nu ştiam că postul musulmanilor duce la „o dreaptă răsplătire de sus”! Atunci să începem şi noi să postim Ramazanul şi nu Postul Mare pentru ca să primim răsplătire de la Allah! Care „Atotputernic Dumnezeu” va dărui „binecuvântare de sus”, Sanctitate? Allah sau Dumnezeul Treimic? Şi cum va „trăi lumea unită”? Cine va fi liantul unităţii? Credinţa noastră comună în Dumnezeul Treimic? Credinţa comună în Allah? Sau poate necredinţa noastră comună în dumnezei  şi unirea noastră sincretistă în unicul dumnezeu al religiei mondiale (panreligiei) pe care o promovează Noua Ordine?

(traducere din limba greacă: ierom. Fotie;
sursa: http://thriskeftika.blogspot.com)

Membrii ortodocşi ai Comisiei Mixte de Dialog (cu catolicii) refuză să ia serios în seamă glasurile de protest ale clericilor şi credincioşilor ortodocşi. Nici cele aproape 6000 de semnături ale „Mărturisirii de Credinţă împotriva ecumenismului”, nici apelurile şi scrisorile profesorului Tselenghidis, nici împotrivirile exprimate faţă de Textul de la Ravenna se pare că nu preocupă pe membrii ortodocşi care purced spre dialogul cu catolicii gata să semneze textele deja configurate (?).
Din păcate experienţa trecutului ne face cu deosebire neliniştiţi. Textele semnate până acum – roadele acestui dialog  -sunt texte de cedare ale membrilor ortodocşi în faţa pretenţiilor catolicilor. Pe drept cuvânt mulţi aşteaptă cu nelinişte conţinutul textului din Cipru. Deja multe informaţii vorbesc despre recunoaşterea primatului papal sub forma unui „primat diaconal cu autoritate universală”. Dacă aceasta se va întâmpla, atunci înseamnă că membrii ortodocşi vor fi semnat un text de supunere faţă de papă, făcând încă un pas de cedare şi trădând principiile de bază ale Teologiei Ortodoxe care respinge orice tip de primat jurisdicţional doar al unui episcop.
Există multe motive care ne fac să fim neliniştiţi referitor la  întrunirea din Cipru:
1. Membrii dialogului sunt în mare parte aceiaşi de la întâlnirile anterioare în cadrul cărora s-au semnat texte care au conţinut abateri de la Teologia Ortodoxă.
2. Atacul dur al Patriarhului Bartolomeu împotriva nevoitorilor anti-ecumenişti, care şi-a atins culmea în ultimele zile prin arestări şi predici de intimidare la adresa nevoitorilor, este tactica căluşului pentru toţi aceia care foarte probabil se vor împotrivi la toate câte se vor dezbate şi se vor semna în Cipru. În acest cadru se încadrează şi anunţul preliminar al patriarhului referitor la „Răspunsul corespunzător” adresat celor care au semnat „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”.
3. Cipru constituie un spaţiu ecleziastic ideal de promovare a planurilor filocatolice prin arhiepiscopul Hrisostomos care se dovedeşte un fanatic susţinător al planurilor ecumeniste ale lui Bartolomeu. Din păcate, alături de el se aliniază şi destui (din fericire nu toţi) episcopi din Biserica Ciprului.
Toate cele de mai sus (dar şi multe altele) ne provoacă nelinişti întemeiate despre toate câte se preconizează a se întâmpla în Cipru. Dacă însă membrii ortodocşi vor înainta la hotărâri şi texte neortodoxe şi filocatolice, atunci împotrivirea clericilor şi credincioşilor nevoitori va fi puternică. Nimeni nu trebuie să accepte semnăturile filocatolice prehotărâte ale ecumeniştilor.

(traducere din limba greacă: ierom. Fotie;
sursa: http://thriskeftika.blogspot.com)

Este extrem de deranjantă activitatea ecumeniştilor din Fanar (Constantinopol) şi din Grecia. Desigur că poporul încă nu a conştientizat ce se întâmplă, pentru că este ocupat cu problemele zilnice pe care le are de înfruntat, dar şi pentru că are încredere în Biserica sa şi în special în simpli clerici, în preoţii de parohie. Însă şi acolo există o lipsă de informare şi o oarecare indiferenţă. Din păcate, lipseşte sensibilitatea pe aceste teme. Mai demult, cuvântul „papă” provoca iritare în urechi şi indignare în suflete. Ecoul istoriei era accentuat şi continuu. Nu acţionaseră încă ecumeniştii, care aveau să  provoace multora o atenuare confuză a criteriologiei ortodoxe.
În cercurile ecumeniştilor există entuziasm şi expresiile retorice abundă. Protagoniştii cred că prin elanul lor sentimental vor crea un curent în realitatea cruntă care subzistă între ortodocşi şi ereticii catolici şi îl vor replăsmui după cum vor ei, aşezând diferenţele dogmatice în arhiva uitării sau analizându-le într-un mod care să provoace iritare şi să-i prefacă (pe adversari sau pe indiferenţi) în suporteri ai doritei uniri a „bisericilor”. Aşa procedează de obicei viclenii eretici şi indiferenţii noştri ecumenişti. Cele clare şi simple le descriu cu „înţelepciunea” lor şi cu o mai profundă analiză şi găsesc în cuibul şarpelui veninos porumbelul păcii şi al iubirii. Consider utilă şi eloventă descrierea acţiunilor ecumeniştilor pe care o face Egumenul Mănăstirii Marea Meteoră, părintele Atanasios, pentru care şi citez aici: «Într-o adevărată buimăceală de entuziasm şi agapologhie (iubire doar în cuvinte – n.tr.) „fără limite şi condiţii” (conform Patriarhului Athenagora) am depăşit într-adevăr orice limită şi am dărâmat la pământ toate hotărârile (definiţiile) Credinţei şi Sfintele Canoane, ne-am făcut dispreţuitori ai Predaniei noastre Ortodoxe, ai Sfintei Comori a Sfinţilor noştri Părinţi, peste care trecem foarte uşor, i-am lăsat în urmă ca pe nişte depăşiţi, considerându-ne pe noi înşine întocmai de o cinste şi de o stare cu ei, ba chiar şi mai destoinici şi mai capabili în ceea ce priveşte rostirea unui cuvânt teologic actual, care să corespundă cerinţelor vremurilor noastre, precum şi pretenţiilor mult-doritei „uniri”. Păreri teologice inovatoare, poziţii dogmatice deviante, cedări inadmisibile şi compromisuri în teme ale credinţei, acceptarea chestiunilor de credinţă ca teologumene fără nicio dezbatere, toleranţa şi legalizarea faţă de nişte deviaţii inadmisibile din punct de vedere ecleziologic şi moral constituie de acum chestiuni de rutină pentru ortodocşii care participă la dialoguri. Creşterea frecvenţei, rapiditatea ritmului, nedisimularea acţiunilor, comunicarea regulată, oficialitatea (gravitatea) camuflată, fantasmagoria punerii în scenă trădează graba pentru impunerea celor deja hotărâte în chestiunea aşa-zisei „uniri”; cele deja hotărâte care, fără nicio explicaţie logică, fără niciun substrat teologic, fără un consimţământ sinodal, fără acceptarea din partea pleromei Bisericii, abat într-o clipă de la adevărul şi de la scumpătatea Credinţei noastre pe care este întemeiată Predania de 2000 de ani a Sfintei noastre Ortodoxii» (periodicul „Ἐν συνειδήσει”, iunie 2009, pagina 8).
Este vremea să declarăm opoziţia noastră faţă de ecumenişti şi să acţionăm pentru zădărnicirea planurilor lor viclene. În chestiunile de credinţă nu facem nici experimente, nici nu ne împuţinăm sufleteşte în schimbul unor interese lumeşti.

(traducere din neogreacă: ierom. Fotie; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com)

(şi răspunsul corespunzător al blogului http://thriskeftika.blogspot.com)

Expunem fragmente din omilia patriarhului Bartolomeu către Sinaxa preoţilor din Elassonas (Amen):

“De asemenea avem responsabilitatea (ca  Patriarhie Ecumenică) expunerii Ortodoxiei către cei dinafară, către neortodocşi şi necreştini.
Este o datorie imperativă, căreia încercăm să-i răspundem prin dialogurile teologice sau chiar academice, aşa încât, pe cât posibil,  să cunoască lumina cea adevărată a credinţei cît mai mulţi din semenii noştri şi să se slăvească astfel numele lui Dumnezeu.
Mulţi ne răstălmăcesc şi cred că facem daune (falsificări) şi devieri de la temele credinţei. O mare greşeală şi o mare minciună! Ne cunoaştem foarte bine datoria şi până unde trebuie să ne mişcăm fără să trecem de „linia roşie”! Ortodoxia o expunem, Ortodoxia o apărăm, în Ortodoxie rămânem neclintiţi, dar cu iubire faţă de toţi neortodocşii, pentru că aceasta o pretinde datoria noastră creştină. Fanatismele, răzvrătirile, rebeliunile, ieşirile din fire, blestemele şi cele de felul acestora, nu au nicio legătură cu duhul lui Hristos!’’

Patriarhul îi critică pe clericii nevoitori care condamnă ecumenismul său că fac “o greşeală” şi spun minciuni. El însuşi însă se păcăleşte. Se prezintă ca apărător al Ortodoxiei, neclintit şi neabătut susţinător al ei  şi ne spune că niciodată nu a trecut de “linia roşie” şi nu a făcut “daune şi deviaţii” de la temele credinţei.

Îl întrebăm:

1. Nu este o cădere rugăciunea în comun cu catolicii şi cu tot felul de rătăciri protestante?
2. Nu este o cădere recunoaşterea ereticilor ca ’’biserici surori’’?
3. Nu este o cădere  încălcarea Sfintelor Canoane?
4. Nu este o cădere polemica lui împotriva credincioşilor nevoitori?

Să înceteze Bartolomeu delirurile lui ecumeniste şi toţi vom fi împreună cu el.
Să înceteze deschiderile sale filo-catolice şi nimeni nu-l va judeca cu severitate.
Să înceteze, în sfârşit, să-i condamne pe cei ce-l mustră de „ieşirile din fire, blesteme şi rebeliuni” şi să se alinieze duhului Sfinţilor Părinţi şi atunci toţi ne vom bucura împreună cu el pentru adevărata apărare a Ortodoxiei.
Însă, câtă vreme  va rămâne un slujitor al ecumenismului, va auzi glasul puternic al celor ce-l mustră pentru abaterile sale de la Ortodoxie.
Şi dacă va stărui pe linia ecumenistă, atunci cât de curând şi  într-un mod eclezial se va aşeza el însuşi şi cei din jurul lui în afara Bisericii Ortodoxe.

(traducere din neogreacă: ierom. Fotie; sursa: http://thriskeftika.blogspot.com/2009/09/blog-post_6213.html )

SFÂNTA SIHĂSTRIE
A OBŞTII DANIILEILOR
63087 KATUNAKIA,
SFÂNTUL MUNTE ATHOS
11.06.2009

Către Respectabila Sinaxă a Clericilor şi Monahilor Ortodocşi din Tesalonic

Respectabililor Sfinţi Stareţi şi Părinţi,
bucuraţi-vă pururea
cu îndoită bucurie şi veselie în Domnul!

Cu multă bucurie am primit mica Voastră osteneală, „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”, şi vă mulţumim foarte mult.
Aplecându-ne asupra ei conchidem: suntem de acord cu toată linia Dumneavoastră şi vă exprimăm lăuntricele noastre felicitări frăţeşti.
Sfinţi Părinţi, sunteţi continuatorii Marilor Mărturisitori şi de-Dumnezeu-purtători Părinţi, iar plata voastră va fi mare, foarte mare de la  Domnul pentru că vă luptaţi pentru Biserica noastră Ortodoxă şi pentru Părinteştile noastre Predanii.
Vă exprimăm infinitele noastre felicitări frăţeşti pentru această mare luptă în duh patristic împotriva situaţiei actuale de  trădare prin ecumenism.
Credem că Domnul Vă va da tăria şi puterea Sa dumnezeiască pentru ca să depăşiţi actualele greutăţi ale epocii noastre şi să nimiciţi meşteşugirile trădătoare ale papismului.
Cu frăţească dragoste în Domnul,
Ieromonahul Grigorios Daniilidul

(traducere din neogreacă de ieromonahul Fotie; sursa:
http://www.impantokratoros.gr/B77BE8EC.el.aspx)

img_2176sihastria Daniileilor

LITPentru prima oară Patriarhul Bartolomeu s-a referit clar la „Mărturisirea de Credinţă” spunând că semnatarii sunt „hiper-ortodocşi”, „sunt însufleţiţi de un zel exagerat” şi că „în curând vor primi răspunsul corespunzător din partea Patriarhiei Ecumenice, pentru că aceste lucruri sunt inadmisibile”. Desigur că Patriarhul încearcă să dea o autoritate panortodoxă tacticei dialogurilor şi actelor şi practicilor ecumeniste. Redăm aici întregul reportaj cu pricina  de pe amen.gr şi apoi vom face un prim şi scurt comentariu:

Constantinopol, reportaj: Nikos Manghinas
Ca „lucruri inadmisibile” a caracterizat Patriarhul Ecumenic Bartolomeu „Mărturisirea de Credinţă împotriva ecumenismului”, semnalând că în curând „fraţii noştri care sunt însufleţiţi de o râvnă exagerată” , vor primi răspunsul cuvenit din partea Patriarhiei Ecumenice.
În predica sa de duminică, după Dumnezeiasca Liturghie, în Biserica „Sf. Ioan Înaintemergătorul” din Xirokrini, Vosporos, unde a slujit, Patriarhul Ecumenic a semnalat:
„Suntem recunoscători Dumnezeului părinţilor noştri pentru că ne-a învrednicit să ne naştem în această Biserică, să ne botezăm în cristelniţa Bisericii Ortodoxe şi să păstrăm această credinţă mântuitoare a Bisericii Ortodoxe nefalsificată şi nedivizată. De multe ori, după cum cunoaşteţi, există aşa-numiţii „hiper-ortodocşi”(mai ortodocşi), care condamnă Patriarhia noastră şi alte Biserici Ortodoxe, pentru că întreţin dialoguri cu fraţii noştri neortodocşi, pentru că avem diferite contacte cu ei şi schimburi de vizite.
Şi cum ar putea fi altfel în secolul XXI, să rămânem izolaţi în carapacea noastră, fiecare cu autarhie şi înfumurare, fără a comunica, fără a dialoga, fără a da mărturia Credinţei noastre Ortodoxe?
Recent, aceşti fraţi ai noştri care sunt însufleţiţi de o râvnă exagerată au pus în circulaţie în Grecia o „Mărturisire de Credinţă”, în care, nici mai mult, nici mai puţin, spun că cei care nu semnează această mărturisire, cei care au dialoguri şi contact cu eterodocşii, automat se aşează pe ei înşişi în afara Bisericii.  Le mulţumim mult că ne-au aşezat în afara Bisericii (ne-au „desbisericit”). În curând vor primi răspunsul corespunzător din partea Patriarhiei Ecumenice, deoarece aceste lucruri sunt inadmisibile.
Când întreaga Biserică Ortodoxă, şi nu doar Patriarhia Ecumenică, ci prin Sinod Panortodox hotărăşte să întreţină dialoguri teologice şi să aibă contact cu  eterodocşii pentru ca să aflăm unde ne întâlnim şi cum am putea să revenim la unitatea credinţei primului mileniu, când – zic – toţi ortodocşii, Bisericile Oficiale, în Sinod hotărăsc în favoarea acestor dialoguri, cum poate o persoană sau mai multe persoane să se dezică de aceste hotărâri ale Sinoadelor Bisericilor lor şi să condamne Sinoadele şi pe Întâistătători că s-au îndepărtat (au alunecat) din credinţa ortodoxă?”.
În Sfânta Biserică a Înaintermergătorului Ioan s-au aflat ierarhi ai Tronului Ecumenic, egumenul Mănăstirii athonite Vatopedi – Arhimandritul Efrem, ambasadorul Alexis Alexandris, Consulul Greciei în Constatinopol – Nicolaos Sapountzis, o mulţime de credincioşi din Grecia, din Cipru şi din multe ţări, chiar şi din îndepărtata Noua Zeelandă.

(mai mult…)

Luna octombrie ce se apropie abundă în activitate ecumenistă. În prima jumătate  a lunii va veni în Creta plenul Comisiei „Credinţă şi Ordine” din cadrul Consiliului Mondial al Bisericilor în prezenţa Patriarhului Bartolomeu. În a doua parte a lunii, se va întruni în Cipru Comisia Mixtă de Dialog Teologic între Ortodocşi şi Catolici, probabil în prezenţa Papei Benedict.

Atât dezbaterea referitoare la posibilitatea unirii „Bisericilor” în Creta („Chemaţi la o singură Biserică” este tema întrunirii), precum şi pregătita recunoaştere a primatului papal în Cipru ne provoacă o deosebită nelinişte.
Din nefericire, ecumeniştii continuă irezistibili în mersul lor, discutând în cadrul C.M.B. (Consiliului Mondial al Bisericilor) cu „Biserici” care s-au înstrăinat desăvârşit de învăţătura creştină (căsătoriile între homosexuali şi hirotoniile de femei şi de homosexuali sunt doar câteva în imensitatea deviaţiilor protestante şi sunt gata să accepte interpretările catolice referitoare la primatul papei.
Ecumeniştii păşesc din ce în ce mai rapid pe drumul alunecos ce duce departe de credinţa şi de trăirea ortodoxă. Poporul credincios îi urmăreşte cu agonie. Nu mai sunt puţini cei care zi de zi pun problema une poziţii mai severe vis-a-vis de ecumenişti, care ar putea să-i conducă spre un schimb de direcţie sau, cel puţin, ar proteja pleroma Bisericii de panerezia ecumenismului. Un lucru este sigur: fiecare pas al ecumeniştilor spre papa sau spre ereticii protestanţi epuizează limitele răbdării poporului credincios, care refuză să accepte actele şi practicile ecumeniştilor.

(tradus de ieromonahul Fotie după blogul grecesc:  http://thriskeftika.blogspot.com/2009/08/blog-post_31.html )

Via http://www.impantokratoros.gr/9141A84D.ro.aspx

ÎNTREBĂRI CĂTRE MEMBRII ORTODOCŞI AI COMISIEI MIXTE DE DIALOG  CU CATOLICII

Comisia Mixtă de Dialog Teologic între ortodocşi şi romano-catolici se va întruni în octombrie în Cipru pentru a discuta despre primatul papei.
Punem astăzi o serie de întrebări pe care le adresăm membrilor ordtodocşi care participă în Comisia Mixtă, întrebări neliniştitoare ale credincioşilor simpli.

1.Care este scopul Dialogului pe care-l desfăşoară Comisia Mixtă? Dacă este reabilitarea unităţii dintre ortodocşi şi catolici, cum va surveni această unitate? Prin pocăinţa catolicilor, proclamarea kakodoxiilor eretice şi venirea lor în Biserica Ortodoxă? Cu cedări reciproce şi compromisuri de ambele părţi? Prin ascunderea şi trecerea sub tăcere a diferenţelor care au condus la îndepărtarea (schisma) catolicilor de Biserica Ortodoxă?
2.Care va fi modul unităţii care va surveni? Se vor uni toţi creştinii într-o Unică Biserică? Sau va fi o simplă restabilire a comuniunii dintre Răsărit şi Apus? Care este răspunsul membrilor ortodocşi la declaraţia cardinalului catolic (copreşedinte al Comisiei) Walter Kasper că: „Nu vorbim despre o unire dintre ortodocşi şi romano-catolici. nu este vorba despre o amestecare a celor două părţi, ci despre deplină reabilitare a comuniunii între Răsărit şi Apus. Unitate, păstrându-ne diversitatea noastră”.
3.Care sunt rezultatele atinse până astăzi… ale Dialogului întreprins? Pentru care din kakodoxiile lor eretice, catolicii au arătat pocăinţă?
4. În ce măsură au fost în atenţia membrilor ortodocşi ai Comisiei de Dialog împotrivirile formulate din partea clericilor ortodocşi, profesorilor universitari şi a altora în jurul textelor semnate până astăzi?
5. Cine redactează textele semnate de ambele părţi? De ce în multe din ele se distinge cu mare uşurinţă terminologia catolică?
6. Membrii ortodocşi ai Comisiei acceptă existenţa ereziei contemporane care se numeşte ecumenism?
7. Cât de serios are în vedere Comisia glasurile episcopilor, clericilor şi credincioşilor ortodocşi, care cer încetarea Dialogului aşa cum se face el astăzi?
8. Ce autoritate pot să aibă hotărârile care se iau în cadrul lucrării unei Comisii de Dialog, când acestea nu sunt însuşite de majoritatea credincioşilor ortodocşi?
9. În sfârşit, sunt pregătiţi membrii ortodocşi ai Comisiei să accepte sau să respingă un „primat diaconal” papei de la Roma la întâlnirea din Cipru?

(traducere din greceşte de Fotie ieromonahul după originalul grecesc postat astăzi aici: http://thriskeftika.blogspot.com/2009/08/blog-post_26.html)

Via http://www.impantokratoros.gr/AEB83ECA.ro.aspx

Am cunoscut-o prima oară pe Annette Colin exact acum douăzeci de ani, când era o studentă de-a mea la Cambridge. Venind din oraşul Nantes, din Vestul Franţei, este o romano-catolică sinceră şi devotată. Cele ce urmează sunt transcrierile conversaţiilor cu ea, traduse din franceză.

Annette Colin: De ce-aţi devenit ortodox? Nu pare să fie o alegere firească pentru un englez.

Părintele Andrei: În ce mă priveşte, protestantismul (şi asta include anglicanismul, desigur) nu-i o alegere logică, de vreme ce a început abia în secolul al şaisprezecelea şi nu are rădăcini istorice. Catolicismul este mai atrăgător, de vreme ce are rădăcini. Dar, oricât aş încerca, nu pot găsi rădăcinile iniţiale ale creştinismului nici chiar în catolicism. Totul e atât de acoperit, fie cu medievalismul lui Dominic şi Francisc sau altfel cu contra-reforma, cu pietismul secolului al nouăsprezecelea al Bernadetei şi al Terezei, sau cu mişcările de la Vatican II şi mentalitatea anilor ’60. oricum, în Ortodoxie pot vedea şi auzi glasul autentic şi străvechi al Bisericii Apostolilor.

AC: Dar, cu siguranţă, ca un occidental, devenind ortodox, renegaţi propria moştenire culturală?

P.A: De fapt eu cred tocmai contrariul. Pentru mine, Biserica Ortodoxă descoperă şi luminează ceea ce e cu adevărat creştin în cultura occidentală. Ortodoxia este lumina care mă învaţă ce să resping în cultura occidentală, de exemplu barbarismul păgân necreştin roman şi germanic, secularismul, duhul acestei lumi, şi ce să accept, creştinismul. În lumina creştinismului ortodox pot să-mi recapăt şi să-mi păstrez valorile de bază ortodoxe din propria mea cultură engleză. Doar Ortodoxia îmi pune în perspectivă propria mea cultură şi cerne făina de pleavă. De exemplu, tu respingi Protestantismul, respingi, de asemenea, şi Revoluţia Franceză, respingi avortul, asta înseamnă, oare, că respingi cultura occidentală? Diferenţa dintre noi este pur şi simplu că eu sunt mai radical, mai „revoluţionar” decât tine pentru că resping părţi mai mari din cultura occidentală, pentru că văd acele părţi ca as falling short of Christ and His Gospel commandments. Ele sunt din lumea aceasta, neduhovniceşti. Accept doar ceea ce-i ortodox în propria mea cultură occidentală. Nu pot accepta ceea ce nu-i ortodox în propria mea cultură. Numai o mentalitate lumească acceptă o cultură pe de-a-ntregul fără discriminare între ce este creştin şi ce e necreştin în ea pentru că doar o mentalitate lumească pune cultura înaintea credinţei.
(mai mult…)

SIMPOZION ŞTIINŢIFIC CATOLICO-ORTODOX LA ROMA.
PARTICIPĂ ŞI CATEDRA DE DOGMATICĂ
A FACULTĂŢII DE TEOLOGIE DIN TESALONIC

DE LA CONFERINŢA DIN TESALONIC LA SIMPOZIONUL DIN ROMA (I)

Care este rolul Catedrei de Teologie Dogmatică a Universităţii Aristotelice din Tesalonic în Dialogul şi în strânsa colaborare cu romano-catolicii?
În mai, Catedra a organizat cunoscuta Conferinţă din Tesalonic cu tema „Dialogul Teologic dintre Biserica Ortodoxă şi cea Romano-Catolică”. Acea conferinţă de o zi a avut ca oaspeţi şi pe cei doi copreşedinţi ai Comisiei Mixte pentru Dialogul Teologic dintre ortodocşi şi  catolici. Atunci a existat o împotrivire sănătoasă a multor oameni din cei de faţă, precum şi vocea care drept a învăţat cuvântul adevărului, vocea profesorului Dimitrios Tselenghidis, care a susţinut un referat în cadrul acestei conferinţe.
Pentru acea conferinţă aşteptăm încă răspunsul preşedintelui Catedrei de Dogmatică, dl. Petros Vassileiadis, referitor la aşa-numitul reprezentant şi aşa-zisul mesaj al Arhiepiscopului Atenei, Ieronim, la întrebările Uniunii Filo-ortodoxe „Cosma Phlamiatos”.
Acum, Simpozionul are loc de cealaltă parte a ţărmului, la Roma. Coprezidează în fiecare zi un ortodox şi un catolic. Tema este: „Sfântul Augustin în tradiţia apuseană şi cea răsăriteană”. Chiar dacă oricine urmăreşte evenimentele teologice cunoaşte mentalitatea multora dintre profesorii Catedrei de Dogmatică care participă la simpozion, nu vrem să-i băgăm pe toţi în acelaşi sac. Referatele, atunci când se vor publica, vor descoperi cine şi dacă a învăţat drept cuvântul Adevărului şi cine a promovat planurile de apropiere faţă de catolici. Nu suntem de acord însă deloc cu un astfel de tip de coorganizări ca cea de faţă, la care introducerea în tema simpozionului o va face un catolic (Ioannis Spiteris, „Arhiepiscop catolic de Kerkira”).
Ne păstrăm speranţele doar pentru conţinutul referatelor anumitor (foarte puţini) profesori despre care vrem să credem că vor vorbi ortodox, cum a făcut-o dl. Tselenghidis în mijlocul catolicilor şi ecumeniştilor la Conferinţa de o zi de la Tesalonic.

(Preluare după http://thriskeftika.blogspot.com/2009/08/blog-post_20.html, traducere: ierom. Fotie)

Sursa

Una dintre cele mai interesante comunicări care au avut loc la Congresul Teologic Inter-Ortodox de la Tesalonic din 20-24 septembrie 2004 cu tema: „Ecumenism: Naştere – Aşteptări – Dezminţiri”, a fost şi comunicarea ieromonahului aghiorit Alexie de la Mănăstirea Karakalu din Sfântul Munte Athos. Textul complet al acestei comunicări a fost următorul:

Introducere

Hristos este „Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume”, iar după cum însemnează Sfântul Ioan Gură de Aur, „harul se sălăşluieşte în toţi, neîntorcându-se … nici dinspre iudeu, nici dinspre elin, nici dinspre barbar, nici dinspre scit, nici dinspre liber, nici dinspre rob. De toţi se apropie la fel şi cu aceeaşi cinste”. Chiar dacă astăzi, unele neamuri au un nume diferit, Hristos Îşi continuă lucrarea Sa de mântuire a oamenilor, chemând în Biserica Ortodoxă pe mulţi [oameni], care au fost crescuţi în comunităţi de creştini eterodocşi. Cazurile lor sunt variate şi se aseamănă, dacă le sintetizează cineva, cu un covor multicolor [alcătuit] din minunatele intervenţii ale dumnezeiescului har şi din taina inimii omeneşti.
Există multe cauze pentru care cineva, care aparţine unei confesiuni eterodoxe, vine la Ortodoxie, dar cel mai important factor este întotdeauna prezenţa harului dumnezeiesc, care zideşte în felurite chipuri, atingând sufletul fiecărui om, care este receptiv la iluminare, şi călăuzindu-l să caute Adevărul. După aceea, el vinde tot ce are în stăpânirea sa, cu scopul de a câştiga mărgăritarul cel de preţ, credinţa noastră ortodoxă.

Cred că mi s-a cerut să vorbesc despre această temă, pentru că din multa milă a lui Dumnezeu, dumnezeiescul har a atins şi inima mea, călăuzindu-mă la început în Biserica Ortodoxă, iar în cele din urmă în Sfântul Munte, chiar dacă am crescut într-o comunitate americană protestantă mică şi de asemenea într-un mic oraş din Statele Unite, unde nicicând nu am întâlnit o parohie ortodoxă, nicicând nu am avut nici cel mai mic contact cu vreun creştin-ortodox.

(mai mult…)

Întrunirea Comisiei Mixte pentru Dialog Teologic între ortodocşi şi catolici în Cipru, în octombrie anul acesta creează o nelinişte explicabilă credincioşilor ortodocşi, care au deja o rea experienţă în urma textelor semnate în trecut de către membrii ortodocşi ai Comisiei Mixte alături de catolici. Clerici şi teologi remarcabili şi apreciaţi şi-au exprimat clar rezervele lor pentru Dialogul în desfăşurare şi au atenţionat asupra mulţimii de devieri ecumeniste care se află în textele care au fost semnate împreună în urma întrunirii Comisiei Mixte.
Tema Comisiei Mixte din octombrie va fi: „Rolul episcopului Romei în societatea (comuniunea) bisericilor în timpul primului mileniu”.
Astăzi, expunem doar mici fragmente din textele a doi clerici şi a unui distins teolog universitar referitoare la ce se plănuieşte a avea loc în luna octombrie.
1. Arhimandritul Sarantis Sarantos concluzionează într-o omilie cu titlul „Paşi ecumenişti: De la Ravenna la Elounta” (puteţi citi întreaga omilie la adresa http://www.razbointrucuvant.ro/2009/05/29/pasi-ecumenisti-de-la-ravenna-la-elounta-ultima-parte/): „Aşteptăm filial împotrivirea sinodală ortodoxă la „documentul” de la Ravenna, pe care Întâlnirea de la Elounta nu l-a comentat negativ. Comisia Mixtă se pregăteşte foarte asiduu ca în anul 2009, în Cipru, să recunoască implicit primatul papal ca primat diaconal sau ceva asemănător. (Primat însă asupra întregii Biserici). Să ne rugăm cu trezvie şi căldură ca Domnul să ne dăruiască tuturor luminarea potrivită, însă în principal Sfinţiţilor noştri Păstori, aşa încât „documentul” catolic să fie retras fără pierderi în unitatea noastră ortodoxă interioară şi exterioară, ca poate – odată – va da Dumnezeu să se clintească din loc şi imuabilitatea papei”.

2. Profesorul universitar de la Facultatea de Teologie din Tesalonic, dl. Dimitrios Tselenghidis, concluzionează în referatul său cu titlul „Nelinişti ortodoxe motivate de Textul de la Ravenna” (apărut în limba greacă în revista Εν Συνειδήσει, ediţie specială a Sfintei Mănăstiri „Marea Meteoră”, iunie 2009, iar în limba română pe situl „Război întru cuvânt” la adresa http://www.razbointrucuvant.ro/2009/06/19/nelinisti-ortodoxe-motivate-de-textul-de-la-ravenna/): „Textul de la Ravenna, cu a cărui critică teologică ne-am ocupat, prezintă elocvent consecinţele negative ale premiselor eronate ale Dialogului Teologic şi anticipează şi calitatea următorului Text comun din luna octombrie în Cipru; doar dacă între timp nu se vor schimba premisele Dialogului”.

3. În sfârşit, protopresbiterul Theodoros Zisis în ultimul său articol referitor la „Mărturisirea de credinţ㔄Biserica Bulgariei, mai ales, pentru a doua oară dă un exemplu vrednic de laudă şi de imitare prin hotărârea sinoadală pe care a luat-o de a nu participa la conivenţa (acord complice -n.tr.) aşa-numitului „Dialog Teologic între ortodocşi şi catolici”, care va avea loc în octombrie, în Cipru, pentru a recunoşte un primat de slujire (diaconal) universal ereticului papă, în baza Textului (alcătuit) la comandă de la Ravenna, care deja a fost respins de conştiinţa bisericească şi pentru care, oficial, Biserica Eladei, printr-o hotărâre sinodală, a cerut explicaţii de la conducătorul reprezentanţei ortodoxe, Mitropolitul Ioannis Zizioulas de Pergam”. („Orthodoxos Typos, 7.08.2009) subliniază :
Din aceste trei referinţe, dar şi din studierea informaţiilor referitoare la acest subiect care au fost date publicităţii de către catolici, este clar că se plănuieşte impunerea ereziei papale a primatului printr-o expresie „diplomatică” de „primat diaconal” cu valoare universală. Catolicii vor face cele imposibile posibile, ca să reuşească semnarea textului respectiv de recunoaştere a primatului papal de către membrii ortodocşi ai Comisiei Mixte, în Cipru. Însă, chiar dacă membrii ortodocşi vor semna textul respectiv, lucru la care ne aşteptăm, această semnare nu va avea absolut nici o valoare, pentru că va fi respins de către membrii credincioşi ai Bisericii şi cu siguranţă de multe Sinoade ale Episcopilor Ortodocşi.
Primatul papal a constituit şi constituie o erezie foarte mare, pe care catolicii sunt datori să o respingă, dacă într-adevăr vor să ajungă la Adevărul Evangheliei. Din păcate, în prezent, nici o dispoziţie de pocăinţă nu întrevedem nici la papă, nici la cei din jurul său.

(traducere din limba greacă de ieromonahul Fotie după  http://thriskeftika.blogspot.com/2009/08/blog-post_4807.html )

Sursa

The Idiot-Dostoyevsky FCIata ce spune Fiodor Mihailovici Dostoievski despre catolicism,prin gura personajului sau principal din opera Idiotul,Prinţul Mîşkin:

Idiotul,IV-7

(…)

–  Pavlişcev era un spirit luminat şi un creştin, un adevărat creştin, declară brusc prinţul. Cum a putut el să treacă la o credinţă care nu e creştină?… Catolicismul nu este de fapt o religie creştină! adăugă el deodată, învăluind dintr-o privire scînteietoare întreaga societate.
–  Asta-i cam prea mult, murmură „înaltul demnitar” şi se uită cu mirare la Ivan Feodorovici.
– Cum vine asta, că religia catolică nu este o credinţă creştină? se răsuci pe scaun Ivan Petrovici. Atunci ce fel de credinţă este?
– Şi totuşi nu este o religie creştină! răspunse emoţionat şi peste măsură de tăios prinţul. Asta în primul rînd, iar în al doilea rînd catolicismul roman e chiar mai rău decît ateismul, iată părerea mea! Da! asta e părerea mea! Ateismul, de fapt, se mărgineşte la negare, reduce totul la zero, pe cînd catolicismul merge mai departe: predică un Hristos denaturat, un Hristos ponegrit şi profanat, un Hristos care este contrariu celui adevărat! Catolicismul îl predică pe Antihrist, vă asigur, v-o jur! E convingerea mea intimă pe care mi-am format-o de ani de zile şi care m-a făcut să sufăr cumplit… Catolicismul roman crede că biserica nu poate să trăiască pe pămînt dacă lumea întreagă nu este supusă puterii sale politice şi strigă: Non possumus.
După mine, catolicismul nici nu este propriu-zis o religie, ci numai continuarea Imperiului roman din Apus, şi totul în el, începînd cu credinţa, e subordonat acestei idei. Papa a pus stăpînire pe pămînt, pe un tron terestru şi a luat sabia; de atunci totul merge aşa, numai că săbiei i-au mai adăugat minciuna, intriga, falsitatea, fanatismul, superstiţia, ticăloşia şi crima; şi-au bătut joc de sentimentele poporului cele mai sacre, cele mai drepte, cele mai naive, cele mai arzătoare; au vîndut toate şi totul numai pentru bani, pentru o josnică stăpînire pămîntească. Şi să nu spunem atunci că-i învăţătura lui Antihrist? Cum să nu fi dat ea naştere ateismului? Ateismul  izvorăşte din însăşi esenţa catolicismului roman! Acolo zace de fapt geneza ateismului. Ateismul e chiar în ei, căci puteau ei oare să creadă sieşi? Ateismul s-a hrănit din dezgustul pe care-l inspirau. A fost generat de minciuna şi de neputinţa lor spirituală! Ateismul! La noi, credinţa şi-au pierdut-o numai anumite pături, cum foarte bine s-a exprimat mai adineauri Evgheni Pavlovici. şi anume  cele care  şi-au  pierdut  rădăcinile;  în  schimb  acolo, în Europa, chiar la masele cele mai largi ale poporului, credinţa s-a şubrezit – întîi şi întîi din ignoranţă şi din urzeala de minciuni, iar apoi din fanatism, din ură faţă de biserică şi faţă de creştinism! Prinţul se opri puţin pentru a-şi trage răsuflarea. Vorbise prea repede şi agitat; era palid, se sufoca. Toţi schimbau priviri nedumerite între ei, şi doar bătrînelul îşi dădu drumul pufnind de rîs. Prinţul N. îşi scoase lornionul şi fără nici o jenă începu să-l examineze pe orator. Poetul, neamţ de obîrşie, se urni din colţul lui şi cu un zîmbet maliţios pe buze îşi trase scaunul mai aproape de masă.
-Exa-ge-rezi din cale-afară, spuse tărăgănat şi cu oarecare plictiseală în glas Ivan Petrovici, stînjenit parcă de întorsătura pe care o luase discuţia. Biserica de acolo numără şi ea reprezentanţi de vază, vrednici de toată stima şi plini de virtuţi.
– Nici nu m-am referit, de fapt, la cutare sau cutare reprezentant al bisericii, luat separat. Am avut în vedere catolicismul roman, ca atare, privit în însăşi esenţa lui. Am vorbit de Roma. Cum ar fi cu putinţă ca o biserică să dispară cu totul? N-am afirmat niciodată aşa ceva!

– Admit, dar sînt lucruri prea cunoscute şi n-are rost să mai vorbim… asta ţine de teologie…

– A, nu, nu! Nu numai de teologic, vă asigur! Asta ne priveşte mult mai de aproape decît vă închipuiţi. Tocmai aici e greşeala noastră principală, că nu vrem, sau poate nu sîntem în stare să înţelegem că nu este vorba despre o problemă cu caracter pur teologic! Pentru că şi socialismul, fiind un produs al catolicismului, este de esenţă catolică! Şi el, ca şi fratele său bun, ateismul, deşi opus catolicismului din punct de vedere etic, este şi el un rezultat al desperării, în măsura în care tinde să se substituie puterii morale, pe care religia n-o mai are, spre a potoli aspiraţiile spirituale ale omenirii însetate de adevăr şi a o mîntui, dar nu prin învăţătura lui Hristos, ci, asemenea catolicismului, tot prin violenţă. E aceeaşi eliberare prin violenţă, aceeaşi unire prin sabie şi sînge!,,Nu-ţi este îngăduit să crezi în Dumnezeu,nu-ţi este îngăduit să ai avere, nu-ţi este îngăduit să ai personalitate, fraternite ou la mort, două milioa- ne de capete!” După faptele lor, îi vei cunoaşte – iată adevărul de netăgăduit! Şi să nu vă închipuiţi că lucrurile acestea sînt chiar atît de inofensive şi nu prezintă nici o primejdie pentru noi! O să trebuiască să ne împotrivim, să dăm o ripostă, şi cît mai curînd fără multă zăbavă! Să opunem Occidentului adevărul întrupat în Hristos al nostru, adevăr pe care noi l-am păstrat, în timp ce ei nici nu l-au cunoscut măcar! Trebuie să ne înfăţişăm înaintea lor ca purtători ai unei civilizaţii a noastre, şi nicidecum să ne lăsăm prinşi orbeşte în mrejele lor iezuite! Iată care trebuie să fie poziţia noastră faţă de ei! Şi să nu se mai spună la noi că predica iezuiţilor este subtilă şi elegantă, cum s-a exprimat cineva aici, adineauri…

(…)

Citeste si  Biografii: Fiodor Mihailovici Dostoievski

Mitropolitul Serafim de Pireu:
O RĂTĂCIRE COMUNĂ:ZELOTISMUL RADICAL ŞI ECUMENISMUL SINCRETIST

Înalt preasfinţitul Mitropolit explică de ce nu întrerupe pomenirea ecumeniştilor.

Mitropolitul Serafim de Pireu a trimis o scrisoare către domnul Dimitrios Hatzinikolaos, profesor suplinitor în Ştiinţe Economice la Universitatea din Ioannina, prin care îi răspunde asupra conţinutului scrisorii, care a fost publicată în „Orthodoxos Typos” („Presa Ortodoxă”), despre „Calendarului Strămoşesc”.
În această scrisoare, Mitropolitul de Pireu susţine că: ecumenismul sincretist şi zelotismul radical constituie două feţe ale aceleiaşi monede de rătăcire. Paralel, Mitropolitul de Pireu explică de ce nu întrerupe pomenirea (la Sfânta Liturghie a) ecumeniştilor, în timp ce justifică parţial comportamentul Patriarhiei Ecumenice (în ciuda faptului că nu este de acord cu el), care se află în robia închisului stat kemalic şi caută sprijin la forurile internaţionale. Întregul text al scrisorii are următorul conţinut:

„Distinsule Domn Profesor,

Am citit scrisoarea Dumneavoastră, pe care o numiţi deschisă, către smerenia mea, caracterizându-mă „nou-calendaristul” Mitropolit de Pireu, ca şi cererile pe care mi le adresaţi prin ea şi V-aş ruga să-mi permiteţi ca, fără nicio dispoziţie reacţionară, să Vă informez că nu m-am ridicat – precum spuneţi – împotriva ortodocşilor ce urmează calendarul strămoşesc, pentru că Biserica lui Hristos cea Una, Sfântă, Sobornicească, Apostolească şi Nedespărţită este constituită din Biserici Autocefale, din care unele urmează calendarul iulian îndreptat, iar altele calendarul neîndreptat numit şi strămoşesc. Prin urmare, eronat Vă exprimaţi despre aşa-numitul meu atac împotriva ortodocşilor calendarului strămoşesc.

(mai mult…)

Preluat de pe blogul lui Victor Roncea

map_mount_athos

MĂRTURISIREA DE CREDINŢĂ ÎMPOTRIVA ECUMENISMULUI

SINAXA CLERICILOR ŞI MONAHILOR ORTODOCŞI DIN GRECIA
APRILIE 2009

FACTORII BISERICEŞTI PARTICIPANŢI ÎN IRESPONSABILITATEA ECUMENISTĂ ZDRUNCINĂ POPORUL ŞI CONDUC LA DIVIZARE ŞI SCHISMĂ

Un text de mărturisire a credinţei împotriva ecumenismului a fost redactat şi semnat de clericii şi monahii ortodocşi în timpul unei sinaxe din Volos în aprilie. Textul este înaintat Sfintelor Mitropolii în scopul semnării mărturisirii de către Înalt Prea Sfinţiţii Mitropoliţi. Mărturisirea de Credinţă a fost deja semnată de către unii Mitropoliţi (de Pireu, de Kithira şi de Etoloakarnania), Stareţi ai Sfintelor Mănăstiri, Monahi, Clerici, Teologi, reprezentanţi ai Corporaţiilor Creştin-Ortodoxe. Textul este minuţios şi atent, probat teologic, revelator pentru apostazia ortodocşilor ecumenişti de la Credinţa şi Predania Ortodoxă a Părinţilor. Ecumeniştii ortodocşi – se semnalează în Mărturisirea de Credinţă, atrag o parte din Turma Ortodoxă în înşelare (rătăcire), cultivă îndoiala şi îi clatină pe mulţi, conducându-i la divizare şi la schismă. De aceea, „cei care se mişcă în această iresponsabilitate ecumenistă, orice poziţie ar deţine în Organismul Ecleziastic, se opun Predaniei Sfinţilor noştri şi, în consecinţă, se află în opoziţie cu ei. Din acest motiv, poziţia lor trebuie să fie osândită şi respinsă de către întregul Ierarhiei şi al poporului credincios”.
Textul complet al Mărturisirii de Credinţă (împreună cu semnăturile) este acesta:
Aprilie 2009
Toţi cei care prin harul lui Dumnezeu am crescut în dogmele cele binecinstitoare şi urmăm în toate Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească credem că:
Singura cale mântuitoare pentru oameni[2] este credinţa în Sfânta Treime, în lucrarea şi învăţătura Domnului nostru Iisus Hristos, care sunt continue în trupul Lui, Sfânta Biserică. Hristos este singura lumină adevărată[3]; nu există alte lumini care să ne lumineze, nici alte nume care pot să ne mântuiască: „Şi nu este întru alt întru nimic mântuire, pentru că nici nume este altul sub cer dat întru oameni, întru care trebuie să ne mântuim noi”[4]. Toate celelalte credinţe, toate religiile care ignoră şi nu-L mărturisesc pe Hristos „venit în trup”[5], sunt făcături omeneşti şi lucrurile diavolului[6], nu conduc la adevărata cunoaştere a lui Dumnezeu şi la naşterea din nou prin dumnezeiescul Botez, ci îi rătăcesc pe oameni şi îi conduc la pierzare. Noi, creştinii care credem în Sfânta Treime, nu avem acelaşi Dumnezeu cu nici o altă religie: nici cu aşa-numitele religii monoteiste (iudaismul şi islamul), care nu cred în Sfânta Treime.
De două mii de ani, Biserica întemeiată de Hristos şi călăuzită de Sfântul Duh a rămas statornică şi neclintită în Adevărul mântuitor învăţat de Hristos, predat de Sfinţii Apostoli şi păzit de Sfinţii Părinţi. Nu a fost îngenuncheată de cumplitele prigoane ale iudeilor, iniţial, şi ale închinătorilor la idoli, mai apoi, în primele trei secole; a arătat o mulţime de martiri şi a ieşit biruitoare, dovedind originea ei dumnezeiască. După cum minunat spune Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nimic nu este mai puternic decât Biserica… Dacă porţi război împotriva vreunui om, fie ai învins, fie ai fost învins; dar dacă porţi război împotriva Bisericii, vei fi învins fără să te dumireşti, căci Dumnezeu este mai tare decât toate”[7].
După încetarea prigoanelor şi triumful Bisericii asupra vrăjmaşilor din afară, adică a iudeilor şi a închinătorilor la idoli, s-au înmulţit şi s-au împuternicit vrăjmaşii dinăuntru ai Bisericii. Au apărut diferite erezii, care au încercat să perimeze (răstoarne) şi să falsifice credinţa predanisită, aşa încât credincioşii să fie zăpăciţi şi să slăbească încrederea lor în adevărul evanghelic şi în cele încredinţate. Marele Vasilie, schiţând situaţia bisericească creată de erezia lui Arie, care a dominat timp de patruzeci de ani şi administrativ, zice: „Dogmele Părinţilor sunt dispreţuite, predaniile apostolice sunt socotite de nimic, invenţiile oamenilor mai noi înlumesc Bisericile; aşadar, oamenii nu mai teologhisesc, ci tehnologhisesc; înţelepciunea lumii are întâietate îndepărtând lauda Crucii. Păstorii sunt izgoniţi, iar în locul lor sunt introduşi lupi grei care sfârtecă turma lui Hristos”[8].
Ce s-a întâmplat cu vrăjmaşii din afară – religiile –, s-a întâmplat şi cu cei din interior – ereziile. Biserica, prin marii şi luminaţii Sfinţi Părinţi, a definit şi a îngrădit credinţa Ortodoxă prin hotărârile Sinoadelor Ecumenice şi Locale referitoare la anumite învăţături îndoielnice, dar şi prin conglăsuirea Părinţilor (consensus Patrum) asupra întregului de teme al credinţei. Suntem mai siguri când îi urmăm pe Sfinţii Părinţi şi nu mutăm hotarele pe care ei le-au aşezat. Cuvintele „Următori Sfinţilor Părinţi” şi „Nu muta hotarele pe care le-au aşezat Părinţii noştri” constituie o linie sigură de drum şi supapa de siguranţă a credinţei şi vieţuirii noastre ortodoxe. Prin urmare, punctele de bază ale mărturisirii noastre sunt următoarele:
1. Păzim neclintite şi nefalsificate toate cele legiuite de Sinoade şi de Părinţi. Primim toate câte ei le-au primit şi condamnăm toate câte ei le-au condamnat, ferindu-ne de contactul cu toţi cei care inovează în chestiunile credinţei. Noi nici nu adăugăm, nici nu desfiinţăm vreo învăţătură, nici nu o schimbăm. Sfântul Ignatie al Antiohiei, purtătorul de Dumnezeu, scria deja în Epistola sa către Sfântul Policarp al Smirnei: „Tot cel ce se pronunţă împotriva celor hotărâte, chiar dacă ar fi vrednic de crezare, chiar dacă ar posti, chiar dacă ar trăi în feciorie, chiar dacă ar face minuni, să-ţi fie lup în piele de oaie, care lucrează stricarea oilor”. Sfântul Ioan Gură de Aur, tâlcuind cuvântul Apostolului Pavel: „Dacă cineva va binevesti vouă altceva decât aţi primit, să fie anatema”, observă că Apostolul „nu a zis că dacă propovăduiesc împotrivă sau leapădă totul, ci chiar şi ceva foarte mic dacă v-ar binevesti în afara celor primite, chiar dacă de întâmplare vor fi mişcaţi, anatema să fie”[9]. Sinodul al VII-lea Ecumenic, proclamând hotărârile lui împotriva iconomahilor către clericii din Constantinopol, scrie: „Am urmat Predaniei Bisericii Universale şi nu am făcut nici destindere (scoatere), nici prisosinţă (adaos), ci învăţându-ne apostoliceşte, ţinem Predaniile pe care le-am primit, primind şi îmbrăţişând întotdeauna câte Sfânta Biserică Universală de la începutul vremurilor a primit oral şi prin scris… Căci adevărata şi prea dreapta judecată a Bisericii nu acceptă nimic a înnoi în ea, nici a face vreo scoatere. Drept aceea, noi, urmând legilor părinteşti şi primind harul de la unicul Duh, am păzit toate cele ale Bisericii fără a tăia sau a împuţina cu ceva”[10].
Împreună cu Sfinţii Părinţi şi cu Sfintele Sinoade lepădăm şi anatematizăm toate ereziile care s-au ivit în cursul istoric al Bisericii. Dintre ereziile vechi, care supravieţuiesc până azi, condamnăm arianismul (supravieţuieşte la minciuno-martorii lui Iehova) şi monofizitismul, cel radical al lui Eutihie şi cel moderat al lui Sever şi Dioscor, conform hotărârilor Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon şi învăţăturii hristologice a marilor Sfinţi Părinţi şi Dascăli, precum a Sfântului Maxim Mărturisitorul, a Sfântului Ioan Damaschinul, a Marelui Fotie şi a imnelor din cult.

(mai mult…)

Preluat de pe blogul maicii Ecaterina

MIDEAST-JERUSALEM-RELIGION-CHRISTIAN-ORTHODOX-EASTERDin păcate şirul dulceţilor sufleteşti ne-a fost întrerupt anul acesta de vizita Papei Benedict. Spun că a fost întrerupt deoarece aproape nimic din ceea ce a constituit această vizită istorică(??!) nu a avut” mângâierea ” HARULUI DUHULUI SFÎNT!-în ciuda aparenţelor înşelătoare: primiri oficiale fastuoase,cuvântări meşteşugite, liturghii pompoase, cu mii de pelerini si toate acestea au fost ca o cusătură cu aţă roşie, pe marginea veşmintelor negre ale Ortodoxiei.
Cu durere în suflet şi cu toată responsabilitatea o să fac afirmaţia că în curând vom asista la : căderea definitivă a INTREGII BISERICII ORTODOXE ÎN APOSTAZIE!!! Trambulina de la care este poziţionată Ortodoxia de către marile puteri masonice, prin întâlniri şi false prietenii cu toţi închinătorii la idoli din întreagă lume, a dus şi va duce la căderea în gol, în adâncul prăpastiei a întâistătătorilor bisericii şi desigur această dramă va însemna zdruncinarea din temelii a sufletelor creştine dezumanizate şi traumatizate de loviturile de teatru de pe scenă politic-economică.

pope_blair_mason_handshake Dacă nu aş fi deschis ochii prima data când am intrat în creştinism – acum 23 de ani – direct pe Vieţile Sfinţilor şi pe Filocalii şi nu aş fi înţeles toată frumuseţea tainică a adevăratei Ortodoxii,probabil ca aş fi înghiţit minciunile otrăvitoare cu care Apusul încearcă să supună Biserica de Răsărit. Adică, în cuvinte mai dure, diavolul ajutat de oamenii apostaţi şi patimile lor, vor să distrugă ADEVĂRUL!!!! Dar, ADEVĂRUL NU POATE FI DISTRUS, PENTRU CĂ ADEVĂRUL ESTE PARTE DIN TREIMEA CEA DE O FIINŢĂ ŞI SE CHEAMĂ – HRISTOS DUMNEZEU!
Făcând apel la răbdarea şi înţelegerea cititorilor ,voi pune la dispoziţia celor ce vor voi să vadă limpede cum masoneria şi statul evreu sionist fac casă bună şi mare priteşug cu papalitatea”, câteva înregistrări de la tv Israel, cu emisiuni de o oră şi unele chiar de trei ore cu marele eveniment al VIZITEI PAPEI BENEDICT AL XVI-LEA în Israel. (Nota mea: Inregistrarile video se pot urmari pe blogul maicii Ecaterina)

(mai mult…)

art_108264_1simbol-masonic

Ne tot punem intrebari, o fi sau n-o fi mason? O fi sau nu ecumenist? Il mai pomenim sau nu? Ca ne lamurim ce avem de facut, propun sa incepem o campanie simpla dar tenace prin care intr-un final sa fie obligat sa raspunda limpede la cateva chestiuni esentiale ale invataturii ortodoxe. Apelul este adresat in primul rand celor cu bloguri deoarece sunt citite atat de catre credinciosi cat si de catre oamenii Patriarhiei. Dar si cititorii fara blog au un cuvant greu de spus, opiniile lor la sectiunea comentarii fiind binevenite. Iata o lista a unor asemenea chestiuni la care pana acum ori n-a raspuns ori a facut-o “in coada de peste”:

SODOMIA

Cum bine spunea parintele Arsenie Papacioc inainte de alegerea Patriarhului Daniel: Pentru nici un pacat nu a ars Dumnezeu o cetate ca pentru pacatul asta al homosexualismului. Dar biserica n-a avut o pozitie oficiala in problema asta. Patriarhule de maine, asta te asteapta, si e destul!“. Consider prin urmare ca trebuie sa isi exprime o opinie fara echivoc asupra acestei probleme, indiferent de mersul oficial al UE.

(mai mult…)

anti-ecumenism

Scrisoare primita pe e-mail:

Sunt un creştin ortodox din oraşul Siret judeţul Suceava şi vreau să vă spun ca de o vreme incoace am ramas tulburat de unele manifestari care au loc la noi in localitate. Pot sa va spun ca mi se parea normal si foarte frumos la inceput cand toti preotii din oras mergeau, impreuna cu oamenii crestini , la apa Siretului si faceau slujba de sfintire a apei in ziua de Boboteaza. Ceea ce ma deranja era faptul ca, nu stiu de ce, dar la acest eveniment se inghesuia lumea si de multe ori ramaneam, nu numai eu dar si alti crestini, fara sa luam apa sfintita.

Va scriu aceasta scrisoare deoarece, asa cum spuneam, sunt tulburat , de anumite evenimente care se intampla de o bucata de vreme. Daca va spuneam ca la inceput mi se parea normal si frumos ca sa fie asa cu slujba de Boboteaza, la care participau toti preotii din oras, ortodocsi, catolic si greco-catolic, acum de ceva timp nu mai stiu ce mai cred, cum e mai bine si corect sa sa faca.

Va spun ca acest obicei a fost reintrodus dupa 1989 la cererea si dorinta preotilor ortodocsi, Merla Vasile de la biserica ,,Nasterea Sf. Ioan Botezatorul,, si Hapenciuc Ioan de la biserica ,,Sf. Treime“ din Siret si la care, asa cum spuneam participau si preotul catolic si cel greco-catolic si faceau slujba impreuna la apa Siretului.

(mai mult…)

Am citit articolul apostaziator de pe asa-zisul site ortodox numit „Lacasuri ortodoxe” in care credinciosii ortodocsi sunt indemnati, mai direct sau indirect, sa se supuna regulilor noii ordini mondiale. Nu asta e problema cea mai grava dar ma intreb cine e anonimul care se ascunde in spatele unui site si isi permite sa il batjocoreasca pe parintele Iustin Parvu pentru ca avut curajul sa spuna lucrurilor pe nume. (vezi: http://www.lacasuriortodoxe.com/article-26801821.html ).

De ce pe cei de la „Lacasuri ortodoxe” ii deranjeaza cele spuse de parintele Iustin? Sau asa vi s-a poruncit sa scrieti, oameni buni?

( https://proortodoxia.wordpress.com/2009/01/14/pr-iustin-parvueste-vremea-muceniciei/ )

Eu sunt una dintre persoanele care l-am intrebat de nenumarate ori pe parintele Iustin despre ce sa fac cand va veni acest moment. Ii multumesc ca mi-a raspuns.

Daca in biserici se intra doar la Botezuri si cununii e vina preotilor care nu isi fac datoria de pastori ci alearga dupa averi si profita cat nu le e rusine de pe urma credinciosilor.

Biserica de la manastirea Petru Voda e plina si tin sa va spun, domnilor asa-zisi ortodocsi de la „Lacasuri ortodoxe”, ca nimeni nu ii cheama ci merg singuri ca asa simt nevoia. In timp ce in unele biserici se fac sminteli, la parintele Iustin se fac convertiri, se vindeca suflete, se traieste ortodox etc…

Domnului Catalin, pe care nu il cunosc personal, i-as propune sa il caute personal pe parintele Iustin si sa il intrebe daca stie cine a scris acel articol de care domnia sa spune ca se indoieste.

Cu respect si consideratie,
Viorica Bradu, ziarist

hwscan00153Cuviosii arhimandriti Serafim Alexiev(foto) si Serghie Jazadjiev

Ecumenismul întreţine cele mai strânse contacte cu organizaţii internaţionale nebisericeşti, politice, unele din ele secrete, îndreptate împotriva Bisericii lui Hristos, în primul rând cu masoneria. Acest fapt nici nu mai este tăgăduit, ci este declarat cu calm şi impertinenţă drept o calitate aproape pozitivă a mişcării ecumenice.

Despre legătura C.E.B. cu O.N.U., organizaţia politică cea mai mare din lume, mărturisesc elocvent documentele Adunării Generale a C.E.B. din Evanston (august 1954), la care a luat parte personal Dag Hammarcnield, secretarul general al O.N.U. În cuvântarea pe care a ţinut-o la forul ecumenic el „a subliniat apropierea şi similitudinea fundamentală ce marchează activitatea celor două organizaţii: ele îşi propun aceleaşi sarcini, cu o mică deplasare a accentelor”. O.N.U. şi C.E.B. sînt reciproc apropiate prin obiective pur pământeşti, Pentru noi este mai important să scoatem la iveală contactele directe ale ecumenismului cu franc-masoneria şi influenţa nemijlocită a ultimei.

Francmasoneria, protestantismul şi catolicismul

Ce reprezintă francmasoneria? Cuvântul franţuzesc „mason” se traduce ca zidar. Francmasonii îşi zic „zidari liberi”, susţinând că ei făuresc viitorul omenirii, „fericirea” întregii lumi. In acelaşi timp, francmasoneria este duşmanul cel mai mare şi de temut al creştinismului şi mai ales al Ortodoxiei, având ca scop distrugerea Bisericii şi religiei in general. In 1881, francmasonul belgian Flerie scria: „Jos Răstignitul!… Împărăţia lui s-a sfârşit! Nu este nevoie de Dumnezeu!” Alt francmason de vază, de gradul 33, a declarat în 1912: „Până nu vom lichida bisericile, nu vom putea să activăm fructuos şi să construim ceva durabil”. In 1913 francmasonul Sicar de Plauson spunea: „Este un război pe care trebuie să-l continuăm până la victorie sau până la moarte – e războiul împotriva duşmanilor de totdeauna ai francmasoneriei: toate dogmele, toate bisericile”. „Să reţinem, scria alt mason, că creştinismul şi francmasoneria sînt absolut incompatibile, şi de aceea a aparţine uneia din ele înseamnă a o rupe cu cealaltă. Unii masoni ajung chiar până acolo că se declară slujitori ai satanei. „Noi, francmasonii, spunea maestrul superior al lojei, Lessing, descindem din neamul lui Lucifer”. La francmasoni triunghiul înlocuieşte crucea, iar loja – biserica.
Sciziunea ce s-a produs in deceniul al patrulea în sânul Bisericii Ruse din diaspora a fost cauzată de influenţa păgubitoare a francmasoneriei, care s-a infiltrat în instituţiile ecleziastice parohiale ruseşti, destrămând şi corupând viaţa bisericească. În 1923, cunoscutul francmason rus Kuzmin Karavayev a declarat la Conventul Marii Loje a Franţei: „Noi, refugiaţii ruşi, suntem ucenicii voştri. Noi învăţăm cum să devenim buni masoni, pentru a avea posibilitatea să traducem in fapt deviza francmasoneriei: libertate, egalitate şi fraternitate” .
(mai mult…)

196-jesuitshivling05Ecumenismul reprezintă o erezie înainte de toate datorită învăţăturii sale eronate despre Biserică. Erezia ecumenismului se manifestă însă şi prin metodele de care face uz.
Cuvântul „erezie” provine de la verbul elen care înseamnă „a alege”. Ereticii tuturor timpurilor îşi fabricau propriile false doctrine, alegând fragmentele ce le conveneau din Sfânta Scriptură, ignorând alte texte sfinte care îi combăteau. După părerea Sfântului Ioan Gură de Aur, o mulţime de erezii şi concepţii greşite au apărut tocmai ca urmare a unor abuzuri similare de Cuvântul lui Dumnezeu: „Nu e suficient să spunem despre un lucru că el, acest lucru, este scris în Scripturi; nu se poate ca alegând şi smulgând cuvintele din Scripturile inspirate de Dumnezeu, să le luăm aparte şi fără legătură între ele, denaturându-le în mod samavolnic şi inconştient. În felul acesta, au intrat în viaţa noastră multe păreri nedrepte, prin lucrarea diavolului, care învaţă pe oamenii cei uşuratici să tălmăcească greşit ceea ce este cuprins în Scripturi şi, adăugând sau înlăturând ceva, să denatureze adevărul”.

(mai mult…)

hpim0144Canoanele respective interzic creştinilor ortodocşi, sub ameninţarea excomunicării, să se roage împreună cu persoanele excluse din Biserică. Canonul 10 Apostolic prevede: „Dacă cineva se va ruga împreună cu un om excomunicat de Biserică, fie şi acasă, să fie excomunicat”. Asemenea sfătuieşte şi Canonul 45: „Episcopul, presbiterul sau diaconul care s-a rugat cu ereticii, să fie excomunicat! Dacă însă îi va îngădui să celebreze o liturghie în calitate de slujitor al Bisericii, să fie depus din treaptă!”
Aceste canoane pot apărea prea drastice în epoca noastră a lepădării generale de credinţă. Dar ele au la temelie învăţătura dumnezeiască a Bisericii, căci însuşi Mântuitorul a pus începutul excomunicării de la Biserica Sa, spunând despre păcătoşii care nu s-au pocăit nici până în cele din urmă: „Iar de nu va asculta nici de Biserică, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş” (Mt. 18, 17).

(mai mult…)

cresaccCe înseamnă „Biserica unică”? Întrucât Biserica este trupul mistic al lui Hristos, în care se păstrează vistieriile harului, (Col. 2, 3; In. 1, 17), Biserica unică, condusă de un singur Cap, înseamnă: „Este un singur Domn, o singură credinţă” (Ef. 4, 5), un singur Adevăr.
Dacă Biserica ar fi despărţită, ar fi trebuit să admitem absurditatea că al Său Cap, Domnul Iisus Hristos, „a fost împărţit” (I Cor. 1, 13). Oare se poate crede, aşa cum o face Vissert -Houft, că „Iisus Hristos se află în toate bisericile, în ciuda diferenţelor realmente existente între ele”, fără a admite că Hristos S-a împărţit şi Se contrazice pe Sine, fără a admite că Hristos minte atunci când spune: „Eu sunt Adevărul” (In. 14, 6)? Nu, nu poţi crede o erezie fără să-l huleşti pe Hristos, după cum „nici adevărul nu poate lupta împotriva adevărului” .
O biserică scindată înseamnă o credinţă dezbinată şi stricată, iar ecumenismul propovăduieşte, în esenţă, tocmai pe una ca aceasta, prin a sa concepţie a pluralismului. Noi însă, creştinii ortodocşi, suntem adepţii credinţei celei adevărate, sănătoase şi unice, căci „fără credinţă nu este cu putinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu” (Evr. 11,6), fiindcă în har suntem mântuiţi, prin credinţă (Ef. 2, 8).

(mai mult…)

ecumenism

A)    Biserica Ortodoxă este deţinătoarea adevărului

Sfânta Biserică Ortodoxă, asemenea corabiei salvatoare ce pluteşte prin lumea care „zace sub puterea celui rău” (I In. 5, 19), a fost întemeiată de Domnul nostru Iisus Hristos pentru a vesti lumii „cuvântul cel adevărat” (Tit 1, 9). Cât de bine tălmăceşte Sfântul Teofan Zăvorâtul:
„Prin Cuvânt este reprezentată întreaga învăţătură creştină, care înseamnă cuvântul auzit de Hristos Mântuitorul de la Tatăl şi adus pe pământ” (In. 8,26; 4,24) şi „răspândit pe suprafaţa lui de apostoli prin puterea Duhului Sfânt”. Este drept şi adevărat acest cuvânt, ca venind de la Dumnezeu, Care este adevărat şi drept în toate cuvintele Sale. El este drept şi în ceea ce legiuieşte şi în ceea ce făgăduieşte…
Aşadar, cuvântul „adevărat este numai acel care de la Dumnezeu a venit… fiind fără adaos, fără scădere, şi fără schimbare…”

(mai mult…)

pro3

whitedove

Am cunoscut şi am văzut cu ochii mei oameni sfinţi, oameni de a căror simplă prezenţă te înfiorai – fără să fi rostit vreun cuvînt, fără să fi făcut nici cel mai mic gest -, oameni la a căror apropiere simţeai cu duhul o lume mai presus de fire, mai presus de minte. Sînt dator să vorbesc despre ei, deoarece chiar şi atunci cînd ajungem să cunoaştem asemenea purtători de Duh rătăcim în neputinţa noastră încurcînd Duhul lui Dumnezeu cu duhul acestei lumi.

Ce este sfinţenia? Este asemănarea cu Dumnezeu pe care a pierdut-o Adam şi au regăsit-o toţi cei ce s-au întors la El şi şi-au trăit viaţa în El. Sfîntul este cel asemenea Domnului, asemănîndu-se Lui cu toată fiinţa lui, cu sufletul şi cu trupul. Pare cam străin să vorbeşti despre aşa ceva în vremea în care moda a înlocuit Modelul, păcatele au devenit virtuţi, iar oamenii s-au asemănat dracilor şi i-au întrecut în răutate, dar tocmai pentru aceea este nevoie de mărturii că Dumnezeu este viu încă în lumea în care trăim, prin cei ce Îi urmează.

(mai mult…)

avondios
+ Avondios
Episcop Vicar
Mitropolia de Milano

Aceasta este o discutie, sau mai de graba o privire de ansamblu care nu reprezinta opinia oficiala a Bisericii noastre traditionale , insa am adus-o in discutie , deoarece consider că conţine multe elemente demne de reţinut şi de meditaţie. Ecumenismul este adesea lipsit de claritate, sinceritate şi dragoste, prea mult spaţiu este ocupat de jocurile diplomatice, lumesti ,politicilor inter religioase care adesea sunt împotriva cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos si Sfintelor Canoane ale Sfintei Biserici Ortodoxe, detinatoare ale Adevarurilor de Credinta. Biserica care in decursul sau istoric a spus raspicat Nu ereziilor, luptand impotriva lor si fiind lipsita de ambiguitate!
(mai mult…)

Doamne, asculta-mă astăzi cu foc!

„Şi fu dacă văzu Ahav pre Ilie, şi zise Ahav către Ilie: «Au tu eşti singur cela ce îndărătniceşti pre Israil?» Şi zise Ilie: «Nu îndărătnicesc eu pre Israil, ci numai tu şi casa tătâne-tău, când lăsaţi voi pre Domnul Dumnezeul vostru şi ai mers dinapoia vaalimilor!»” (3 Împăraţi, XVIII,17-18).

Putem înţelege din pasajul de mai sus cum „antiecumeniştii” sunt acuzaţi de către conducerea „ecumenistă” a statului de faptul că, prin atitudinea lor, provoacă sminteală şi răzvrătire în popor împotriva autorităţilor. Astfel se creează un „duşman al poporului”, exact cum au procedat mai târziu revoluţionarii masoni francezi şi comuniştii răsăriteni. Acţiunea „răzvrătitului” antiecumenist ar duce la consecinţe economice dezastruoase pentru stat şi naţiune.

În realitate, vedem că, astăzi ca şi ieri, lucrurile stau exact invers: urgiile se abat asupra poporului tocmai datorită atitudinii de apostazie ecumenistă în care îi atrag conducătorii, sub pretextul „înfrăţirii”, al „reconcilierii”, al „păcii” umaniste, care să asigure bunăstarea şi fericirea pe pământ!

(mai mult…)

Conservatorii Sinodului Greciei
Patru arhierei greci s-au ridicat public împotriva ereziilor şi adogmatismului de astăzi. Primul dintre ei a fost Mitropolitul Serafim al Pireului, al doilea Mitropolitul Cosma al Etoloakarnaniei, al treilea Mitropolitul Pavel al Kozaniului şi Serviei, iar al patrulea Mitropolitul Theoclit al Florinei.

În mai 2008, aflând de „hirotonia” semi-oficială de către Vatican a profesorului Demetrios Salaha ca episcop-exarh al Uniaţilor din Grecia, Mitropolitul Serafim al Pireului a trimis o scrisoare Arhiepiscopului Atenei şi întregul Sinod al Bisericii Elladei, cerând încetarea dialogului cu Papalitatea, precum şi reconsiderarea participării Bisericii Greciei în Consiliul Mondial al Bisericilor.

În Pastorala sa de Crăciun din 2007, Mitropolitul Cosma al Etoloakarnaniei declara că papismul şi protestantismul nu sânt biserici, că sânt fără har şi preoţie, fiind copleşiţi de egocentrism şi materialism, rămânând nepocăiţi în neadevărurile lor. „Trebuie să îi iubim pe toţi, dar nu trebuie să ne trădăm Ortodoxia.”

În martie 2008, Mitropolitul Theoclit al Florinei şi Eordeei, într’o predică ţinută la Catedrala Mitropolitană a Sfântului Panteleimon din Florina, a afirmat public că trei erezii molipsesc Dreapta-slăvire:Papismul, Protestantismul şi pan-erezia ecumenismului.
Mai jos va prezentam cateva extrase din aceste marturii:

(mai mult…)

Catolicismul a modificat mai multe dintre învăţăturile Bisericii, una dintre cele mai importante fiind Filioque. Filioque se referă la sursa firii dumnezeieşti a Duhului Sfânt. Învăţătura Bisericii spune că unica sursă a firii dumnezeieşti este Persoana Tatălui (monarhia Tatălui, de la monos = unu, unic şi arhi = principiu, izvor, cauză, sursă); astfel, deşi mărturisim Sfânta Treime nu suntem politeişti. Tatăl Îşi dăruieşte firea divină în chip deplin Fiului prin naştere şi Duhului prin purcedere (Ioan XV, 26).

În concepţia catolică, în baza identităţii de fire dintre Tatăl şi Fiul, Duhul ar purcede de la Tatăl şi de la Fiul (fili – oque). Însă, prin aceasta se contrazice Revelaţia şi în plus, se subordonează Duhul celorlalte două Persoane divine. El devine inferior, ontologic vorbind, Fiului. Duhul este însă Cel care dă naştere Bisericii şi Cel prin Care se lucrează Sfintele Taine de către ierarhie. Fiul, fiind superior Duhului, implicit cel ce ţine locul Fiului va fi superior celor prin care lucrează doar Duhul. Iar papa, ca urmaş al Sfântului apostol Petru, se consideră în concepţia catolică, vicar al lui Hristos, adică locţiitorul Fiului, deci, implicit superior celorlalţi ierarhi ai Bisericii.

(mai mult…)

PS Sofronie refuza sa dea explicatii

In Bihor, satul Suncuis de Beius, Preotul ortodox sfideaza canoanele Bisericii Ortodoxe fara teama ca va fi pedepsit de superiorii sai.

Pr ortodox Eugen din satul Suncuis, protopopiatul Beius, a slujit la slujba de tedeum din 15 septembrie in cadrul festivitatilor de deschidere a noului an scolar impreuna cu un preot greco-catolic. Profesorii din scoala i-a amintit preotului Eugen ca Sinodul BOR interzice rugaciunile de orice fel cu cei de alte confesiuni dar acesta a spus: „Am binecuvantare”.

Aceasta incalcare a hotararilor Sinodului BOR nu a fost pedepsita de nimeni din cadrul ierarhiei oradene, nefiind emisa pe numele sau nici macar o mustrare. Preotul greco-catolic, Adrian Man, cel care a oficiat slujba cu preotul Eugen a catalogat fapta ca un gest de curaj si intelepciune: „Fratele ortodox a dat dovada de responsabilitate si curaj. E o dovada ca poti gandi liber in Biserica Ortodoxa” exprimandu-si speranta ca „dupa ce nu va mai fi Mitropolitul Bartolomeu de la Cluj, lucrurile vor reintra in normal”.

Protopopul ortodox al Beiusului, pr Ioan Balint si episcopul Oradei, PS Sofronie Drincec, refuza sa discute cu presa despre acest subiect.

Petre Haiduc