Archive for the ‘Evenimente’ Category

Sambata, 20 februarie 2010, dupa Sfanta Liturghie (aprox. ora 12),

slujba de pomenire la Biserica Sapientei
(Bucuresti – Str Sapientei, zona Izvor, in spatele Bisericii Mihai Voda).

Parastasul este inchinat eroilor si martirilor (inca necanonizati ai) neamului romanesc, luptatori intru adevar si credinta, personalitatilor romanesti – cu totii adormiti in decursul vremii in luna februarie.

Amintim cativa dintre cei ce vor fi pomeniti:

Personalitati politice si oameni de cultura:

Baba Novac † 5 feb. 1601, Cluj

Horea, Cloşca si Crisan † 13/28 feb. 1785

Alecu Russo † 5 feb. 1859

Emanoil Gojdu † 3 feb. 1870

Mos Ion Roata † 20 feb. 1882

Alexandru D. Xenopol † 27 feb. 1920

Elena Vacarescu † 17 feb. 1947

Ion Mihalache † 6 feb. 1963, temnita Ramnicu Sarat

Legionari asasinati, executati, morti in temnita:

Lucia Grecu †  5 feb. 1939, torturata, violata si asasinata de politie

Petre Fleschin si Petre Stanescu † 13/14 feb. 1939, executati langa Hedin

Corneliu Nita † 26 feb. 1950, temnita Pitesti

Valeriu Gafencu † 18 feb. 1952, temnita Targu Ocna

Partizani:

Ion Uta † 7/8 feb.1949, impuscat la Bozovici

Dumitru Apostol † 2 feb. 1950, impuscat in com. Suici

Tudor si Avesalon Susman † 11 feb. 1958, arsi de vii langa, Huedin

Colonel Gheorghe Arsenescu † 29 feb. 1962, executat la Jilava

Morti in credinta legionara:

Smaranda Braescu † 2 feb. 1948

Petre Ponta † 20 feb. 1961

Vasile Stoian † feb. 1968

Dimitrie Cuclin † 7 feb. 1978

Mihail Sturdza † 5 feb. 1980

Ion Manzatu † 2 feb. 1986

Ioan Ianolide † 5 feb. 1986

Elena Faina Popa † 21 feb. 1996

Maria Bucur Rosca † 11 feb. 1997

Sofia Cristescu Dinescu † 16 feb. 1999

Pr. Ioan Sabau † 16 feb. 2008

Arhim. Grigore Babus † 7 feb. 2008

Ion Halmaghi † 16 feb. 2009

Sute de detinuti politici asasinati, executati sau morti in temnite, lagare si colonii de munca fortata

Vesnica pomenire!
Asociatia PREZENT!

Costel Condurache – 0726314475, asociatiaprezent@yahoo.com


Pr. Gh. Calciu: „Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu”

Pentru trairea sa mistica intre zidurile inchisorilor comuniste, bunatatea si dragostea nemarginita pentru semeni a fost supranumit „Sfantul inchisorilor”. Viata lui Valeriu Gafencu a inspirat si continua sa inspire mii de tineri.

Ca in fiecare an, la Targu Ocna, locul mortii sale, a avut loc o comemorare prilej sa aflam mai multe despre Valeriu Gafencu chiar de la surorile sale Valentina si Nora.

Rep: Cum era copilul Valeriu Gafencu? Care era atmosfera in familie si cum s-a produs urcusul duhovnicesc al lui Valeriu?

Valeriu Gafencu s-a nascut la 24 ianuarie 1921 in localitatea Singerei, judetul Balti, in Basarabia. Tatal sau, Vasile Gafencu, a fost deputat in Sfatul Tarii, adunarea reprezentativa care a votat in 1918 Unirea cu Romania. Dupa ocuparea Basarabiei de catre bolsevici, in iunie 1940, a fost deportat in Siberia si a murit la scurt timp dupa aceea.

Valentina Gafencu: Valeriu nu ca era foarte deosebit, ci era foarte apropiat de lumea din sat, era iubit de toti prin felul lui de a fi, de a se comporta. Nu-mi amintesc ca macar o data sa ne fi certat Valeriu, nici pe mine si nici pe surorile mai mici. Avea grupul lui de prieteni, se purta cumsecade cu toata lumea. Era din cale-afara de cinstit si de corect! A fost crestin de mic iar cresterea lui duhovniceasca a fost permanenta. Educatia din familie oferita in special de tata, apoi cea din scoala si cea din Fratiile de cruce. Adevarul e ca a fost cu toata inima, cu tot sufletul pentru Hristos, pierzandu-si speranta in oameni. Zarca l-a facut sa fie foarte, foarte credincios. Lucrarea aceasta a continuat in lagarul de la Galda unde se ruga mult intr-o bisericuta veche.

Nora Gafencu: Venea dintr-o familie in care ne iubeam si ne intelegeam asa de bine, in care parintii aveau o dragoste nemarginita. Cantam impreuna cu ei iar tata ne dirija, asa armonie era. Rusii ne-au despartit insa.

Pe Valeriu tata l-a dus pana la granita, de unde s-a intors singur. Casa ne-a fost luata, iar noua ne-au lasat o camera si bucataria. In scurt timp l-au deportat pe tata, ridicandu-l intr-o noapte. Impreuna cu Tuchi, sora mai mica, am plans si ne-am ascuns in pivnita. Asa a fost despartirea noastra si nu l-am mai vazut niciodata. Tata avea sa moara in Siberia.


“Daca tara asta ar fi avut cativa ca Valeriu, n-ar fi ajuns in halul in care a ajuns”.

Rep: Cum a primit familia arestarea lui Valeriu? cat stiati din ceea ce se intampla in inchisorile politice?

V.G.: Stiam destule ca sa ne ingrijoram foarte tare. Evident insa ca multe lucruri si grozavii nu au fost cunoscute decat peste foarte multi ani. Noi aflam mai multe de la fostii lui camarazi cu care a stat in inchisoare, de la Nicolae Trifoiu, cu care Valeriu a stat 6 ani. Este meritul Norei si al sotului ei care au pastrat scrisorile trimise de Valeriu. Eu am pierdut ladita in care pastram toate actele de acasa si poze de-ale lui Valeriu…

Rep: cand ati reusit sa-l vedeti prima data dupa arestare?

La 18 februarie, intre orele 14.00 si 15.00, dupa momente de rugaciune incadescenta (cu fata transfigurata), Valeriu a rostit ultimile cuvinte: „Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care-mi robeste sufletul”.

V.G.: Mergand la Aiud nu mi s-a dat voie sa-l vizitez. Am aflat de la cineva care era directorul si l-am oprit pe strada: “Nu ma lasa sa-mi vad fratele!” “Dar cine sunteti?” “Sunt sora lui Valeriu Gafencu”. El atat a spus ( a avut curaj, ca nu ne auzea nimeni): “Daca tara asta ar fi avut cativa ca Valeriu, n-ar fi ajuns in halul in care a ajuns”. Am stat mult de vorba cu Valeriu: era in credinta, slabut, trecut prin chinuri, dar reusea sa-si mascheze bolile. Mi-a spus exact ce ne scria si in scisorile pe care ni le trimitea: sa fim cuminti, serioase, gospodine, credincioase.

Pr. Gh. Calciu: „Nu avem alt sfant mai mare decat Valeriu Gafencu”
IPS Bartolomeu Anania: „Stalp al rezistentei spirituale romanesti”
Intre cei mai cunoscuti martori-martiri, care au suferit, traind pe cele mai inalte culmi ale spiritualitatii crestine, stalp al rezistentei spirituale romanesti din timpul opresiunii comuniste, consideram a fi fost atunci studentul VALERIU GAFENCU.

Valeriu ne-a spus ca daca iese din inchisoare se face calugar.

N.G.: Am  luat legatura cu Valeriu cand erau dusi la Galda, unde puteam sa-l vedem. Valeriu era mai singuratic, maturizat; arata bine, desi trecuse prin izolare. M-a trimis la Iasi, la Seta (Elisabeta Ionescu) o prietena pe care el o iubea in ascuns. Cand am ajuns la ea cobora scarile cu sotul ei. Ne-am imbratisat, i-am transmis mesajul, am plans si asa am incheiat vizita. Seta ne-a spus mai tarziu ca nu indraznea macar sa creada ca Valeriu o iubeste fiindca l-ar fi asteptat toata viata daca el i-ar fi marturist dragostea mai devreme.

Rep: Cum a primit vestea Valeriu?
V.G.: Afland ca Seta se casatorise, Valeriu ne-a spus ca daca iese din inchisoare se face calugar.

Cand ma incurc in ceva, mai tare, zic “Hai, mai Valeriu, ajuta-ma!” si el parca ma lumineaza

Sf. Mucenic Valeriu
Sf. Mucenic Valeriu

Rep: Cand ati aflat de moartea sa?

V.G.: Eram la ora, predam la Dobrotesti. Intra primarul si-mi aduce o veste: “A murit sotul dvs, Valeriu”. “Nu-i sotul, e fratele meu”. Venise chiar in ziua aceea, de 18 februarie. Pana in ultima clipa Valeriu a continuat sa le dea sfaturi tuturor. Pentru fiecare avea o vorba buna si frumoasa, un sfat legat de talentul fiecaruia.

Rep: Ce parere aveti de faptul ca tot mai multi romani il considera pe Valeriu Gafencu ca fiind sfant si s-a cerut in mai multe randuri patriarhiei ca sa demareze procedurile pentru canonizarea sa?
N.G.: Am mai spus – nu sub forma de propaganda: il simt pe Valeriu tot timpul! Toate evenimentele noastre de bucurie, nunti, botezuri, erau cu lacrimi pentru ca ne gandeam ca lipseau ei: Tata, care era deosebit, un om cum rar intalnesti , si Valeriu, un frate deosebit. Am mers inainte cu viata, dar cu lacrimi. N–am rupt legatura deloc cu Valeriu, a fost mereu Prezent!

V.G.: Valeriu ne-a ajutat intotdeauna. Ma rog, si ajutorul lui il simt tot timpul. Cand ma incurc in ceva, mai tare, zic “Hai, mai Valeriu, ajuta-ma!” si el parca ma lumineaza, ma indreapta, ma duce si ma incurajeaza. Asta-i viata. Asta-i un frate care-i fericit.

Si-a cunoscut ziua mortii

Cu numeroase plagi tuberculoase pe trup – care supurau permanent – Gafencu si-a asteptat moartea cu o seninatate care i-a inmuiat si pe gardienii-calai. Trupul sau se facuse cu adevarat lacas al Duhului Sfant. Pentru credinta sa, Valeriu a fost invrednicit de Dumnezeu sa-si cunoasca ziua mortii.

Pe 2 februarie 1952, el si-a rugat apropiatii sa-i procure o lumanare si o camasa alba, pe care sa i le pregateasca pentru ziua de 18 februarie a aceluiasi an.

A mai cerut ca o cruciulita (pe care se pare ca o avea de la logodnica sa) sa-i fie pusa in gura, pe partea dreapta, spre a fi recunoscut la o eventuala dezgropare.

La 18 februarie, intre orele 14.00 si 15.00, dupa momente de rugaciune incadescenta (cu fata transfigurata), Valeriu a rostit ultimile cuvinte: „Doamne, da-mi robia care elibereaza sufletul si ia-mi libertatea care-mi robeste sufletul”.

Sursa: hotnews.ro

Asociatia PREZENT, cu sprijinul familiei lui Valeriu Gafencu si Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici si Luptatori Anticomunisti, a organizat pe 13 februarie 2010 un parastas de pomenire pentru martirii temnitelor comuniste si pentru Sfantul Inchisorilor, Valeriu Gafencu, cetatean de onoare post-mortem al orasului Targu Ocna. Dupa oficierea parastasului, s-a vizitat inchisoarea-sanatoriu de la Tg. Ocna, unde a murit Valeriu Gafencu alaturi de alti martiri.

Dumnezeu sa-i odihneasca!

Eveniment la Radio Romania Actualităţi – 2 spectacole-document:

Luni 30 noiembrie: Părintele Arsenie Boca – Liturghia Cerească de la Sambăta

Marti 1 decembrie: Părintele Arsenie Boca – Botezul lacrimilor


Scenariu radiofonic de Ion-Costin Manoliu. Regia artistică: Nicolae  Mărgineanu. Cu participarea preotului Nicolae Streza. În distribuţie: Mihai Bica, Dorina Lazăr, Dan Săndulescu, Alexandru Suciu, Alexandru Nedelcu, Alin Panc. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: inginer Luiza Mateescu. Producător: Magda Duţu.

Arsenie Boca este considerat cel mai mare duhovnic român al secolului XX. La mormântul său de la Mănăstirea Prislop din Ţara Haţegului, se perindă zilnic sute de pelerini. Anual, pe 28 noiembrie, peste 10.000 de oameni sunt prezenţi la slujba de pomenire a celui care, chiar fără a-l fi cunoscut direct, le-a schimbat viaţa.

S-a născut la 29 septembrie 1910, în satul Vaţa de Sus din Ţara Zarandului şi a fost botezat cu numele Zian Vălean.

A studiat la Academia Teologică „Andreiană” din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1933. În Vinerea Izvorului Tămăduirii, după Paştile anului 1940, a fost tuns în călugărie la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, primind numele Arsenie. Ca preot, duhovnic şi stareţ, va începe cu putere şi duh apostolesc şi chiar prorocesc, mişcarea unică de la Sâmbăta, de redeşteptarea religioasă şi morală a credincioşilor.

Scenariul radiofonic după care a fost construit spectacolul porneşte de la mărturia preotului Nicolae Streza, ucenic al Părintelui Arsenie din 1942. Este de fapt povestea a doi tineri, Nicolae Streza la vârsta de 16 ani şi prietenul său Ioan Bica, aşadar doi adolescenţi, care în 1942 descoperă o personalitate uriaşă,  Părintele Arsenie Boca, care le-a schimbat decisiv viaţa. La Mănăstirea Lupşa din judeţul Alba au fost înregistrate cântările Utreniei şi Liturghiei, în varianta care se cânta în Transilvania în prima parte a secolului XX, muzica bisericească sistematizată de Dimitrie Cunţan, profesor la Academia Teologică „Andrei Şaguna” din Sibiu, un material sonor consistent şi rar, folosit pentru a reconstitui atmosfera slujbelor de la Mănăstirea Brâncoveanu.

Dimitrios TselenghidisProfesorul de dogmatică de la Facultatea de Teologie a Universităţii Aristotelice din Tesalonic, domnul Dimitrios Tselenghidis, în scrisoarea sa către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei cere de la ierarhi să se ocupe cu textul de la Ravenna şi să ia o poziţie în chestiunea primatului papal înainte de întrunirea critică a Comisiei Mixte de Dialog între ortodocşi şi romano-catolici în luna octombrie ce se apropie, în Cipru. O scrisoare asemănătoare domnul profesor a trimis şi către Sfântul Sinod al Bisericii Ciprului, dar şi către Sfânta Chinotită a Sfântului Munte. Textul scrisorii este următorul:

Către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei
Ἰ. Γενναδίου 14
11521 Ἀθήνα

Notificare: Către toţi ierarhii Bisericii Greciei

Preafericite Sfinţite Preşedinte, Înaltpreasfinţiţi Arhierei,

Urmărind cu un profund sentiment de responsabilitate situaţia bisericească  din epoca noastră ca simplu credincios, dar şi ca profesor universitar de Teologie Dogmatică a Bisericii, aş vrea să mă adresez Dumneavoastră cu evlavie ca spre cea mai înaltă autoritate a Bisericii noastre locale în legătură cu o temă teologică foarte serioasă.
Pricina care m-a determinat la trimiterea acestei scrisori a rezultat din contactul meu cu unii mitropoliţi.
La întrebarea mea precisă adresată Acestora, dacă Biserica Greciei a discutat în Sinod şi a luat o poziţie vizavi de respectivul dialog teologic bilateral referitor la primatul papal, au răspuns că nu au cunoştinţă de toată această chestiune. Astfel, am considerat oportun să vă scriu cele de mai jos.
În luna octombrie a anului în curs va avea loc în Cipru, după cum se ştie, poate cea mai critică de până acum Întrunire a Comisiei Mixte Internaţionale pentru Dialogul Teologic dintre ortodocşi şi romano-catolici.
Deoarece Textul Comun, care se va emite de către această Întrunire va avea o importanţă catalizatoare în ceea ce priveşte evoluţia relaţiilor dintre cele două părţi în dialog, consider de datoria mea să vă rog stăruitor să întruniţi cât mai curând posibil Sinodul Extraordinar al Ierarhiei, pentru a dezbate cu atenţie conţinutul exact al acestui Dialog Teologic.
Comisia Mixtă Internaţională se va ocupa mai exact cu „rolul episcopului Romei în societatea (comuniunea) tuturor Bisericilor” (vezi Textul de la Ravenna, paragraful 45). Cu smerenie gândesc că, dacă respectabila noastră Ierarhie va discuta teologic tema şi se va raporta cu elocvenţă la ea, va fi hotărâtoare prezenţa reprezentantului Bisericii noastre locale în Comisia Mixtă şi, în special, la redactarea finală a Textului Comun al Întrunirii Internaţionale.
În acest fel ierarhia noastră va acţiona în timp util şi preventiv, pentru a nu trebui să intervină mai târziu pentru a vindeca, după cum va trebui în funcţie de necesităţi, judecând din cele de pe urmă, posibilele eşecuri teologice şi ecleziologice din Textul Comun, fapt care, indirect, va expune şi pe reprezentantul ei trimis în Comisia Mixtă.
În plus, să mi se îngăduie să exprim cât mai concis posibil şi părerea mea teologică asupra temei în discuţie. Dezbaterea teologică programată despre primatul episcopului Romei „într-o mai mare profunzime”, în luna octombrie ce se apropie, în Cipru, este din punct de vedere metodologic grăbită şi în esenţă prematură. Şi lucrul acesta deoarece, conform deontologiei teologice patristice, va trebui să anticipeze numaidecât dezbaterea teologică despre diferenţa de bază dintre noi şi romano-catolici în ceea ce priveşte dogma, şi în mod deosebit, în ceea ce priveşte Filioque, infailibilitatea şi harul creat, pe care în mod greşit continuă să le susţină. Aceste erezii  dogmatice contribuie definitoriu la conturarea identităţii romano-catolicismului şi golesc  din punct de vedere teologic eclesiologia şi misteriologia lui, adică desfiinţează în mod esenţial caracterul prin excelenţă al Bisericii de „comuniune (societate) a îndumnezeirii” omului.
Doar după deplina noastră identitate în dogmă poate urma o dezbatere despre modul de conducere a Bisericii. Diferenţierea noastră în dogmă, conform literei şi duhului Sinoadelor Ecumenice, care reiese clar din Actele lor, îi aşează pe romano-catolici în afara Bisericii, fapt care se confirmă şi empiric de întreruperea comuniunii inter-sacramentale dintre noi vreme de o mie de ani.
Aşadar, cum era de aşteptat, rezultă următoarea întrebare teologică: cum vom putea să discutăm raţional în respectivul Dialog Teologic cu romano-catolicii despre poziţia instituţional-ierarhică a unei persoane (adică a papei) în Biserică, de vreme ce această persoană se află încă esenţial, dar şi formal, în afara Bisericii?
Dacă totuşi va avea loc doar teoretic o dezbatere despre primatul episcopului Romei, să mi se permită şi aici să amintesc adevărul istoric indiscutabil că: niciodată Biserica în primul mileniu nu a recunoscut episcopului Romei vreun primat de autoritate şi jurisdicţie pe plan universal. Autoritatea supremă în Biserica din întreaga lume (Οικουμένη) a fost exercitată întotdeauna numai şi numai de către Sinoadele Ecumenice.
De altfel, niciodată Biserica Ortodoxă nu a acceptat primatul papal, cum a fost înţeles şi interpretat acesta de către Conciliul I Vatican, care l-a proclamat pe papa ca interpret infailibil al conştiinţei Bisericii cu posibilitatea de a fi în opoziţie chiar şi  cu hotărârile vreunui Sinod Ecumenic. Cu alte cuvinte, papa în Apusul catolic – prin „infailibilitatea” sa reglementată dogmatic şi de către Conciliul II Vatican şi prin primatul jurisdicţional revendicat peste întreaga Biserică – a luat în mod arbitrar locul Duhului Adevărului în Biserica Universală.
În consecinţă, prin înţelegerea primatului jurisdicţional al papei cu caracter eclezial se anulează nu pur-şi-simplu şi nu doar sistemul sinodal de conducere al Bisericii, ci în mod esenţial însăşi prezenţa Sfântului Duh în ea.
Cu toate cele scrise pe scurt, mă adresez Dumneavoastră, respectabililor noştri ierarhi,  pentru a vă exprima neliniştile mele cu caracter eclezial şi în acelaşi timp să aduc în atenţia Dumneavoastră o evaluare teologică rezumativă asupra metodologiei şi conţinutului respectivului Dialog Teologic bilateral în cadrul Comisiei Mixte Internaţionale.
Sper că Sfântul Duh care îndreptează fiinţa Bisericii, ca să înveţe drept cuvântul Adevărului, se va exprima prin Dumneavoastră, pentru că Dumnezeul nostru Treimic  a binevoit ca în mod sinodal Biserica Lui să se exprime instituţional.

Cu profund respect sărut dreapta Dumneavoastră,
Dimitrios Tselenghidis,
Profesor la Facultatea de Teologie
din cadrul Universităţii Aristotelice – Tesalonic

(traducere din neogreacă de ieromonahul Fotie; sursa: http://orthodoxia-pateriki.blogspot.com/2009/09/blog-post.html, via http://thriskeftika.blogspot.com/2009/09/blog-post_16.html )

La sfarsitul lunii August am ajuns iarasi in Athos.
Pana atunci, prin stradania Parintilor romani, Troita dusa de noi, de ziua Legiunii Arhanghelului Mihail, a fost amplasata pe un loc deasupra osuarului Chiliei Sfantul Gheorghe Colciu, unde s-a amenajat si un colt inchinat slujirii parastaselor pentru eroii si martirii neamului romanesc.

Asociatia PREZENT!