Archive for the ‘Sfinti Parinti’ Category

Sfantul Sisoe cel Mare a fost ucenicul Sfantului Antonie cel Mare. A primit de la Dumnezeu puterea de a vindeca bolnavii, a scoate duhurile rele si a invia mortii. Sfantul Sisoe s-a nevoit in pustia Egiptului vreme de 72 de ani. Cuviosul Sisoe postea atat de mult, incat ajungea sa nu manance nimic timp de mai multe zile.

Intr-una din zile, un om se indrepta cu fiul sau spre chilia Sfantului Sisoe pentru a lua binecuvantare. Pe drum, copilul muri, insa tatal, fara a se tulbura si-a continuat drumul pana la batranul Sisoe. A intrat in chilia acestuia cu fiul sau in brate. A cazut la pamant pentru a fi binecuvantat. Dupa acest gest, tatal s-a ridicat, lasandu-l pe copil la picioarele Sfantului Sisoe.

Batranul, necunoscand ca fiul acestuia este mort, i-a spus:

– Ridica-te si du-te afara!

Dupa ce a rostit aceste cuvinte, copilul s-a ridicat si a iesit. In urma acestei minuni, tatal i-a spus Cuviosului Sisoe cele petrecute cu fiul sau, iar batranul i-a spus sa nu vesteasca nimanui despre cele petrecute pana la moartea sa.

Cuviosul Sisoe a trecut la cele vesnice in anul 429.

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/

Anunțuri

Cu prilejul intrarii în Postul Mare, editura Predania vă dăruieşte în format electronic cartea Sfântului Nicolae Velimirovici „Inima în Marele Post” – o lectură plină de folos duhovnicesc, scrisă în duhul aparte al Vlădicii Nicolae, ce îşi doreşte să-l îndrume şi însoţească pe tot creştinul de-a lungul Marelui Post, săptămână de săptămână, în această tainică călătorie a inimii către învierea lăuntrică şi împreună-petrecerea cu Hristos, „Paştile cele noi şi sfinte.”

O puteţi descărca în format PDF de AICI (clic dreapta şi Save Target As/Save Link As).

1.Multumesc iubit,Pãrinte Dumnezeu,
Cã ne ocroteşti şi ne aperi mereu
Ne-ai lãsat mijlocitor,
Şi al nostru îndrumãtor, / Cu smerenie,
Pe iubitul ,Sfânt Pãrinte Arsenie.

2.Fraţii creştini de pretutindeni ,azi vã spun
Viaţa unui Sfânt Pãrinte foarte bun.
Vã rog sã luaţi aminte
La frumoasele cuvinte , / Nu plecaţi,
Lãsaţi grijile afarã şi-ascultaţi.

3.Într-un sat ,Vaţa de Sus, din Hunedoara,
Se nãştea un prunc ce-avea sã schimbe ţara,
Din pãrinţi creştini ,iubiţi,
Care erau fericiţi / C-au nãscut
Un copil ce-avea sã fie Sfânt.

4.A lui mama se numea Cristina,
Şi-a avut în pântece lumina,
Cãci ea a visat frumos:
Luna ,soare luminos / Şi gândea
“Oare ce avea sã fie acest copil în viaţa sa?”

5.Tatãl sãu, ce Iosif se numea,
Nume pruncului ,Zian ,punea,
Şi cu cât timpul trecea,
Zian repede creştea / Şi-asculta
De pãrinţi care spre bine-l îndrepta.

6.Mai târziu dupã ce şcoala a-terminat,
Viaţa Domnului,pe-acest pãmânt,şi-a închinat
A intrat în mãnãstire
Şi-o frumoasã vieţuire ,/ Ca de Sfânt,
A avut pânã a plecat de pe pãmânt.

7.În Muntele Sfânt este trimis,
Şi acolo minune mare s-a scris,
S-a rugat la Dumnezeu,
Sã îl ajute mereu / Şi sã-i dea
Un duhovnic sã-l îndrume în viaţa grea.

8.Crezând cã nu-i vrednic de –ajutor,
Maicii Sfinte ,s-a rugat cu foc şi dor,
Atunci o mare minune .
Cum numai Sfinţii pot spune / S-a întâmplat,
Maica Sfântã, sus pe munte l-a urcat.

9.Pe Serafim de Sarov la întâlnit
Şi – acesta viaţa i-a povãţuit,

Cu post şi cu rugãciune
A primit înţelepciune / Şi-a venit
Înnapoi la Sâmbãta unde-a slujit.

10.Devine stareţ al Sfintei Mãnãstiri
Şi îndreapta lumea chiar şi din priviri,
Avea dar proorocesc,
Nefiind cu duh lumesc / Şi îndrepta,
Pe tot pãcãtosul ,care-l asculta.

11.Avea ochi albaştri şi senini,
Ochi ce te cutremurau ,divini,
Nu puteai sã îi priveşti,
Decât doar sã te smereşti / Şi vedeai,
Puterea lui Dumnezeu ,când îi priveai.

12.Toţi creştinii ,din tarã, îl cãutau,
Sã îi cearã sfaturi ,sã-i ajute îl rugau,
Mustra dur pentru pãcate,
Avea vorbe minunate ,/ Şi iubea,
Pe tot pãcãtosul care se-ndrepta.

13.Mai târziu este trimis din Fãgãraş,
La obştea din Prislop ,sfânt lãcaş,
Urmãrit de securişti,
Creştinii sunt foarte trişti / Da’l urmau,
Se duceau dupã-al,lor Sfânt şi lãcrimau.

14.În continuare este urmãrit,
Luat în râs de alţii chiar batjocorit
Prislopul devine atunci
Sfântã obşte dar de maici ,/ Duhovniceascã,
Îndreptatã cãtrea calea îngerescã.

15.De la Prislop l-au dus la Canal,
A fost chinuit ,lovit brutal
La fel ca Mântuitorul,
A rãbdat pentru poporul / Cel lovit,
De communism ,de urã şi asuprit.

16.S-a întors din nou la mãnãstire,
Pentru a salva creştini de la pieire,
Era urmãrit mereu,
De duşmanul cel mai rãu / De atunci,
Securiştii care n-au scãpat de munci.

17.A fost chinuit prin închisori,
A suportat chiar şi deportãri
A suferit cu rãbdare,
Pentru rasplata cea mare, / Ce avea,
Sã primeascã şi cununa aevea.

18.Mai târziu la Drãgãnescu este dus
O Bisericã-n al Bucureştiului apus,

Este urmat de creştini,
Chiar de-ndura orice chin ,/ Cu bucurie,
Pentru Domnul suferea orice urgie.

19.Acolo Sfântul Pãrinte a pictat
Biserica Sfântã cu har minunat,
Dar a pictat cu tãrie ,
În suflete bucurie / Şi cuvânt
Credincioşilor de pe acest pãmânt.

20.Pentru cã avea darul proorocesc
şi-a vãzut sfârşitul aşa cum era firesc,
Ştia cã va suferi ,
Cã duşmanii-l vor lovi, / Dar rãbda,
Pentru cã avea sã îşi ia plata sa.

21.Ai plecat ,Pãrinte ,pe Cãrare,
A Împãrãţiei dulce,rarã,floare,
Te-ai dus sus la Dumnezeu
Ca sã ne veghezi mereu, / Pe vecie,
Şi sã fim cu toţii în Împãrãţie.

22.Îti mulţumim ,Pãrinte, cã ne-ai ajutat,
Cã ne-ai fost alãturi şi ne-ai ascultat.
Sã nu ne uiţi drag Pãrinte,
Pentru noi roagã-te ,Sfinte / Sã venim,
În Împãrãţia Domnului .Amin .

Primit de la o cititoare.

Sfantul Antonie a trait in timpul domniei voievodului Matei Basarab si a domnitorului Constantin Brancoveanu. S-a spus despre el ca ar fi un aroman, originar din orasul Ianina, din Grecia. Din cercetarile facute, putem sustine ca venea dintr-o familie de crestini din satele Olteniei.

Impresionat de viata aleasa pe care o duceau calugarii de la Iezeru a intrat frate in acest schit. Dorind sa sporeasca nevointele monahicesti, a cerut binecuvantare Episcopului locului, Ilarion, sa mearga la Sfantul Munte Athos. Acesta cunoscand ca este monah imbunatatit si de mare folos multora, l-a sfatuit sa renunte. Cuviosul Antonie ii asculta sfatul si in jurul anului 1690 s-a retras la cativa kilometri de schitul Iezeru, in muntele cu acelasi nume, unde si-a gasit adapost intr-o pestera. Aceasta i-a devenit chilie si loc de reculegere. Nemultumit ca nu avea un loc anume randuit pentru rugaciune, a inceput sa sape alaturi un mic paraclis in stanca, largind stanca in asa fel incat sa poata face din ea un lacas de inchinare si de preamarire a lui Dumnezeu. Terminand aceasta bisericuta, i-a pus o catapeteasma si icoane, inzestrand-o cu cele necesare savarsirii dumnezeiestilor slujbe. Episcopul Ilarion al Ramnicului a sfintit acest locas.

In aceasta bisericuta s-a rugat mereu cuviosul Antonie sihastrul, pana la sfarsitul vietii. Cobora la schit doar in duminici si sarbatori pentru a asculta Sfanta Liturghie si a primi Trupul si Sangele Domnului.

Cuviosul Antonie a stat in sihastrie 28 ani si a trait in total 92 ani. Mutarea sa la Domnul a fost in 23 noiembrie 1719.

Tinand seama de viata si nevointele sale, Sfantul Sinod al Bisericii noastre, in sedinta din 20 iunie 1992, a hotarat ca el sa fie asezat in randul sfintilor.

Sfintele Moaste ale Cuviosului Antonie au fost asezate in Biserica Schitului Iezer. O particica din Sfintele sale Moaste se afla si la Schitul Darvari din Bucuresti.

În eparhiile din Voronej şi Belgorod din Patriarhia Rusă se pregăteşte proslăvirea unor sfinţi locali (II)
BELGOROD:
CUVIOSUL ARHIMANDRIT SERAFIM TIAPOCIKINA

Arhim Serafim tiapochkin1În luna august ce a trecut, aniversarea a 115 ani de la data naşterii stareţului-arhimandrit Serafim (Tiapocikina) – care a slujit mai mult de 20 de ani (1960-1982) ca întâistătător al Bisericii Nikolski din localitatea Rakitnoe din regiunea Belgorod – a coincis cu pelerinajul credincioşilor din Franţa, Italia şi Rusia sub conducerea arhiepiscopului Inokentie (Vasiliev) de Korsun.
Eparhia din Belgorod pregăteşte de asemenea proslăvirea arhimandritului Serafim.
În interviul de pe portal-missia.ru, arhiepiscopul Inokentie de Korsun a caracterizat personalitatea arhimandritului Serafim astfel: „De la întâlnirea cu el a început cotitura esenţială din viaţa mea…a fost începutul căii pe care mi-a deschis-o Domnul, iar eu am mers pe ea, deoarece binecuvântarea am primit-o tocmai de la stareţul Serafim, care îmi devenise duhovnic. Am comunicat personal cu el doi ani (în 1980 ne-am întâlnit prima dată, iar în aprilie 1982 el a adormit în Domnul). Dar şi această comunicare discontinuă a lăsat o urmă atât de profundă în viaţa mea, în amintirea mea, încât acest lucru nu se poate măsura cu categoria timpului”.
Cu binecuvântarea stareţului Serafim, arhiepiscopul Inokentie a devenit cleric, iar părintele Serafim a devenit părintele lui duhovnicesc. „Nu doar că mi-a fost, spune arhipăstorul eparhiei din Korsun, dar şi până în prezent el îmi este un părinte duhovnicesc. Cred adânc în neprihănirea lui, în sfinţenia vieţii lui. Cred că el a fost bineplăcut lui Dumnezeu, cred că el se găseşte acolo unde este Dumnezeu; acolo unde sunt toţi sfinţi Lui. Părintele se roagă pentru noi toţi, deoarece el nu îşi părăseşte copiii. El se roagă pentru toţi, se îngrijeşte de toţi, arde pentru toţi. Mulţumită rugăciunilor părintelui Serafim, a mijlocirii lui înaintea Domnului, în viaţa noastră problemele se rezolvă şi nedumeririle sunt îndepărtate”.
Să avem binecuvântarea şi rugăciunile lui!
(un material de Paula Oprea şi monahul Leontie)

Citeste si:

În eparhiile din Voronej şi Belgorod din Patriarhia Rusă se pregăteşte proslăvirea unor sfinţi locali: FERICITA STAREŢĂ TEOCTISTA

UITAT DE TOŢI, DAR SFINŢIND PĂMÂNTUL PE CARE-L CĂLCĂM:  SFÂNTUL SOFRONIE DE VRACIA

03.11_sv_Sofronij_VrachanskivrachanskiAstăzi, 22 septembrie, facem pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Sofronie, Episcop de Vracia (Bulgaria)*, un sfânt de naţionalitate bulgară şi înscris în Aghiologhionul Bisericii de  către Biserica soră de peste Dunăre în anul 1964.
Dacă foarte puţini români ştiu despre existenţa acestui sfânt, cert e că şi mai puţini  ştiu că acest Sfânt Sofronie, în ultimii ani ai vieţii sale, a găsit ospitalitate avraamică pentru nevoinţele sale sihăstreşti şi pastoral-misionare în Ţara Rămânească de la început de veac XIX, adormind în cetatea Bucureştilor şi fiind îngropat în mănăstirea pe care a stăreţit-o…
Bucureştenilor, minunaţi-vă de darul lui Dumnezeu şi vă rugaţi! Rugaţi-vă şi căutaţi comoara de sub picioarele voastre! Rugaţi-vă şi scoateţi lumina de sub obroc şi puneţi-o în sfeşnic, ca să lumineze tuturor celor din casa Bisericii noastre!
În continuare puteţi citi viaţa pe scurt a sfântului, aşa cum o prezintă Părintele Macarie Simonopetritul în „Noul Sinaxar al Bisericii Ortodoxe”, vol. I, pp. 237-239. Traducerea ne aparţine.

„Sfântul Sofronie – în lume Stoiko Vladislavov –  s-a născut în 1739 în oraşul bulgar Kotel. Orfan de mic, la vârsta de nouă ani, a intrat la o şcoală bisericească, unde a învăţat limba slavonă şi limba elină. După terminarea studiilor s-a căsătorit şi a fost hirotonit preot (1762) în ţinutul natal. Lucrarea sa era predicarea cuvântului dumnezeiesc în limba bulgară simplă, traducerea Vieţilor Sfinţilor din greceşte şi din slavoneşte în bulgăreşte şi predarea lecţiilor de religie la ucenicii şcolii bisericeşti. Această mare activitate pastorală i-a atras invidia altor preoţi bulgari, care deseori prin felurite uneltiri încercau să-i facă rău; dar şi de către turci de multe ori a fost biciuit şi întemniţat. Obligat să-şi părăsească patria, s-a refugiat la Vidin, unde mitropolitul l-a rânduit într-o parohie. Însă şi aici era cât pe ce să fie spânzurat de un turc, deoarece apărase o tânără creştină de scopurile lui necurate.
După moartea soţiei sale a primit tunderea în monahism într-o mănăstire din Târnovo, iar mai târziu, în 1794, a fost ales episcop de Vracia. În acest scaun a suferit foarte multe necazuri din cauza invaziilor benzilor de tâlhari turci – ale Kirdzalizilor şi Haidukilor lui Pasvanoglu, care pustiau eparhia sa, dând foc la sate şi dărâmând bisericile. Poporul s-a împrăştiat în Ţara Românească şi în ţările vecine. Urmărit şi sfântul de aceştia, a fost nevoit să fugă din cetate în cetate, să se ascundă în păduri şi să rămână zile întregi cu desăvârşire nemâncat, până când a reuşit să ajungă la Bucureşti în anul 1803. Cu consimţământul Mitropolitului Dositei al Ţării Româneşti, a slujit biserica locală şi şi-a continuat lucrarea pentru zidirea duhovnicească a poporului. A tradus în bulgăreşte şi a editat multe cărţi, printre care un Catehism şi Kiriakodromionul (carte de predici – n.tr.) lui Nichifor Theothokis, prima carte bulgărească care s-a tipărit în limba poporului. Şi-a scris şi autobiografia cu titlul: „Viaţa şi pătimirile păcătosului Sofronie”, unde istoriseşte viaţa sa plină de încercări şi cere smerit iertare de la toţi.
A adormit în pace pe 22 (23) septembrie 1813 şi a fost îngropat într-o mănăstire din Bucureşti, în care a fost egumen în ultimii ani ai vieţii sale”.
Să avem rugăciunile şi binecuvântarea sa!

(un material de monahul Leontie)

Zile de pomenire: 29 ianuarie şi  28 august

În anul 1917 în mănăstirea Zilantov, la marginea oraşului Kazan, trăiau nouă monahi şi fraţi sub îndrumarea arhimandritului Serghie (Zaiţev).
Când în 1918, Kazan-ul a fost eliberat de luptătorii cehi albi sub comanda colonelului Cappeli, aceştia instalaseră două tunuri care au tras asupra poziţiilor bolşevicilor de pe dealul din faţa intrării în mănăstire
Pe 28 august (10 septembrie după stilul nou) cehii au bătut în retragere şi bolşevicii au năvălit în suburbia în care se afla mănăstirea. Soldaţii Armatei Roşii au aliniat întreaga obşte monahală lângă peretele curţii mănăstirii şi i-au împuşcat cu salve de arme. Apoi au părăsit mănăstirea şi s-au îndreptat spre oraş.
Viu a rămas doar unul dintre ei, foarte bătrânul ieromonah Iosif, care la primele salve a căzut la pământ şi pe care l-au crezut mort. Ieşind cu greutate de sub trupurile confraţilor săi, el a mers în oraş şi a găsit adăpost în Mănăstirea Sfântului Ioan Înaintemergătorul. Părintele Iosif, asurzit şi care avea să moară după un an de la această execuţie, a povestit despre sfârşitul mucenicesc al fraţilor săi. Au fost împuşcaţi arhimandritul Serghie (Zaiţev, 1863-1918), ieromonahul Lavrentie (Nikitin, 1872-1918), ieromonahul Serafim (Kuzmin, 1870-1918), ierodiaconul Teodosie (Aleksandrov, 1864-1918), monahul Leontie (Kariaghin, 1870-1918), monahul Ştefan (+ 1918), fratele Gheorghe (Timofeev, 1880-1918), fratele Serghie (Galin, 1918), fratele Ilarion (Pravdin, 1918), fratele Ioan (Sretenski, 1918). Prohodul şi înmormântarea mucenicilor au fost săvârşite de arhimandritul (ulterior episcop şi sfânt mucenic) Ioasaf (Udalov).
Au fost canonizaţi ca sfinţi locali ai eparhiei Kazan în 1998. Au fost trecuţi în rândul sfinţilor Noi Mucenici şi Mărturisitori Ruşi la Soborul Arhieresc Jubiliar al Bisericii Ortodoxe Ruse în august 2000 spre cinstirea de către întreaga Biserică.
(mai mult…)