Archive for the ‘Stiinta si Religie’ Category

de Pr.Mihai Andrei Aldea

evolutionIpoteza evoluţionistă face parte din cultura occidentală încă de la sfârşitul Evului Mediu şi începutul Evului Modern. Trebuie spus că în acea vreme nu se făcea nici o distincţie reală între religie şi ştiinţă, ele fiind amestecate mai mult decât se poate imagina astăzi.
De exemplul, prima piatră la templul evoluţionist o pune Jean-Baptiste de Lamarck, în lucrarea sa… Filosofia zoologică!!!
Aici el emite ipoteza eredităţii caracterelor dobândite.
Această ipoteză se baza pe câteva presupuneri.
Prima dintre ele era că în cursul vieţii cel puţin unele exemplare dintr-o specie dată pot dobândi – ca urmare a unor condiţii şi predispoziţii speciale – anume caractere deosebite.
Alta era că aceste caractere pot fi transmise mai departe.
Lamarck a pornit în ideea sa de la selecţia artificială – folosită pentru obţinerea şi menţinerea raselor de animale domestice (şi plante de cultură) – precum şi de la unele observaţii asupra eredităţii în natură.
Presupunerile sale erau însă false.
Nici un exemplar din nici o specie nu a dobândit vreodată – fie în natură, fie în experimente de laborator – vreun caracter excepţional, cu atât mai puţin să-l poată şi transmite mai departe.
(De altfel, după o asemenea ideologie, din campioni s-ar naşte şi mai campioni, care ar produce super-campioni şamd, lucru cu totul ireal şi o evidentă predispoziţie spre rasism)
Cu toate că era o idee filozofică, deşi nu a fost dovedită niciodată, ipoteza lui Jean-Baptiste de Lamarck se va răspândi rapid, fiind ironizată de unii dar acceptată de mulţi.
De ce?

(mai mult…)

mihai-valica

Va invitam sa ascultati interviul cu pr. prof. dr. Mihai Valica, care face o sinteza a  raportului asupra documentelor de identitate biometrice, in cadrul emisiunii “Sfatul inteleptului”, realizata de Antoaneta Velcovici si difuzata de Radio Romania Actualitati in data de 31 ianuarie 2009:

Click aici pentru audio:play3

Download:

glossy-download2

Cu sprijinul http://www.razbointrucuvant.ro

Ieromonah Mihail Stanciu-Sensul creaţiei,Actualitatea cosmologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul

imaginephp

Cuprins:

1. Sfânta Treime – Izvorul existenţei cosmice
2. Logos şi cosmos
3. Harul Duhului Sfânt şi lumea

4. Omul şi relaţia lui cu Dumnezeu, cu semenii şi cu cosmosul
A. Starea paradisiacă
B. Cunoaşterea lui Dumnezeu
C. Pomul vieţii şi al cunoştinţei binelui şi răului
D. Căderea în păcat şi rezonanţa ei cosmică
E. Natura şi Scriptura
F. Iisus Hristos – Dumnezeu adevărat şi om adevărat
G. Sinergia între harul dumnezeiesc şi nevoinţa umană
H. Îndumnezeirea omului în Hristos şi transfigurarea lumii
I. Persoană şi comuniune

5. Biserică şi cosmos
6. Împărăţia lui Dumnezeu – scopul întregii creaţii

_____________________________________________________________________________________________

Sfântul Maxim Mărturisitorul a depus un efort deosebit în formularea clară şi fără echivocuri a învăţăturii cosmologice ortodoxe, scoţând-o totdeauna în relief şi combătând ereziile care aveau rădăcini în filozofia greacă. Astfel, el răstoarnă cu tărie doctrina cosmologică panteistă a lui Origen, doctrină care prin teoria preexistenţei sufletelor generase monoenergismul şi monotelismul în secolul al VII-lea.
1) În învăţătura Sfântului Maxim Mărturisitorul, un loc important îl deţine tema raţiunilor divine. Dacă la Origen, raţiunile erau confundate cu spiritele preexistente unite fiinţial cu Logosul divin, la Sfântul Maxim, raţiunile sunt gândurile lui Dumnezeu conform cărora aduce făpturile la existenţă prin hotărârea voinţei Sale. Pe de o parte, raţiunile divine nici nu se identifică cu fiinţa Dumnezeirii, nici nu sunt existenţe coeterne cu Dumnezeu, ci sunt gândurile lui Dumnezeu după care sunt create făpturile, făpturi dintre care unele sunt persoane de adâncimi indefinite. Raţiunile divine au caracter dinamic şi intenţional şi fac parte din planul veşnic al lui Dumnezeu cu privire la lume. Crearea lumii scoate la lumină intenţia unirii lui Dumnezeu cu zidirea Sa care primeşte o mişcare naturală spre El. În actul creaţiei Dumnezeu trece de la planul gândirii Sale la planul ontologic, adică aduce în existenţă temporală făpturile gândite etern de El activându-Şi voinţa şi puterea prin această ieşire din Sine. Dar, pe de altă parte, raţiunile nu sunt identice nici cu făpturile create, ele nu sunt înscrise în fiinţa lumii, ci rămân înscrise în energiile divine necreate, cu centrul lor de gravitate în Logosul divin.
Raţiunile făpturilor îşi au modelele lor în Logosul divin care e Raţiunea ipostatică supremă, şi e de trebuinţă ca El, ca Persoană, să vrea să creeze lumea, ca ea să fie adusă la existenţă conform raţiunilor sau gândurilor aflate în cugetarea Lui, dar şi după chipul Lui în cazul oamenilor. “Căci toate cele ce sunt, sau se vor face în vreun fel oarecare de către El în substanţa lor, au fost voite mai înainte şi cugetate mai înainte şi cunoscute mai înainte. Toate sunt cuprinse pururea de voia lui Dumnezeu prin preştiinţă, potrivit puterii Lui nesfârşite.” Persoanele umane văzute nu sunt încorporări, ca pedeapsă a păcatului lor, ale unor spirite nevăzute preexistente în henadă şi emanate din Dumnezeu fără voia Lui, cum susţinea Origen, ci creaturi raţionale ce-şi au un început în timp şi spaţiu dar sunt chemate la nemurire prin unirea iubitoare cu Dumnezeu. În aceasta se vede adevărata putere a lui Dumnezeu, infinit superioară celei a existenţelor create, dar şi bunătatea Lui împărtăşibilă creaturilor Sale.

(mai mult…)

200236712-001Pana acum noua ani, in afara de credinciosi, putine persoane considerau ca relatarea Genezei referitoare la Noe si Marele Potop ar fi altceva decat o tulburatoare poveste, desi un numar mare de informatii confirmau realitatea cataclismului. In anul 2000, au fost aduse probe arheologice zdrobitoare care confirma existenta reala a Potopului. Despre acestea si alte importante dovezi descoperite de-a lungul istoriei referitoare la catastrofalul eveniment universal vom discuta in continuare.
“Si iata Eu voi aduce asupra pamântului potop de apa, ca sa pierd tot trupul de sub cer, în care este suflu de viata, si tot ce este pe pamânt va pieri… Caci peste sapte zile Eu voi varsa ploaie pe pamânt, patruzeci de zile si patruzeci de nopti si am sa pierd de pe fata pamântului toate fapturile câte am facut… Si a plouat pe pamânt patruzeci de zile si patruzeci de nopti… Si a sporit apa pe pamânt atât de mult, încât a acoperit toti muntii cei înalti, care erau sub cer… Si a acoperit apa toti muntii cei înalti, ridicându-se cu cincisprezece coti mai sus de ei… Si a murit tot trupul ce se misca pe pamânt: pasarile, animalele, fiarele, toate vietatile ce misunau pe pamânt si toti oamenii…  Toate cele de pe uscat, câte aveau suflare de viata în narile lor, au murit…Si asa s-a stins toata fiinta care se afla pe fata a tot pamântul, de la om pâna la dobitoc si pâna la târâtoare si pâna la pasarile cerului, toate s-au stins de pe pamânt, si a ramas numai Noe si ce era cu el în corabie… Iar apa a crescut mereu pe pamânt, o suta cincizeci de zile.” (Geneza Cap. 6-9)
Acest fragment din Biblie rezuma “povestea” Potopului.
(mai mult…)

pro3

1199832061

Postez din nou,cu ocazia Sfintelor Sarbatori ale Nasterii Domnului,articolul „Un pas pe calea apostaziei” de Episcopul Fotie de Triadiţa scris cu ocazia a 70 de ani de la congresul ”pan-ortodox” de la Constantinopol.

Merita citit! Astept reactiile/comentariile dumneavoastra!

În 1919, încă pe timpul aflării sale necanonice în scaunul arhiepiscopal de la Atena, francmasonul Meletie Metaxakis pune în faţa Sinodului Bisericii din Grecia chestiunea schimbării calendarului.
Meletie propune formarea unei comisii pentru studierea acestei probleme.
Sinodul Bisericii din Grecia aprobă propunerea şi emite directiva corespunzătoare.
Comisia înfiinţată trimite Sinodului următorul text definitivat: „După părerea comisiei schimbarea calendarului iulian, dacă acest fapt nu contravine principiilor canonice şi dogmatice, poate fi realizată cu condiţia acordului tuturor celorlalte biserici autocefale şi. înainte de toate, a Patriarhiei Constantinopolului, căreia s-ar cuveni să i se dea libertatea oricăror iniţiative în acest domeniu, cu condiţia să nu se treacă la calendarul gregorian, ci să fie elaborat un nou calendar, mai exact din punct de vedere ştiinţific, purificat şi de alte neajunsuri proprii ambelor calendare – celui iulian şi celui gregorian”.

(mai mult…)

copilul si televizorul
– Copiii nu numai că citesc mai puţin decât cei din alte generaţii, dar se şi dove­desc incapabili de a înţelege un material simplu, a lega cuvintele în frază constru­ind înţelesul, a-şi aminti sau aplica tot ceea ce au citit.
– Cercetătorii de la Universitatea din Leyden pun în evidenţă câteva din meca­nismele prin care televiziunea subminează lectura.
– Vizionarea TV, arată Maria Winn, înseamnă o experienţă complet diferită de aceea presupusă de lectură sau, mai precis, inhibă disponibilitatea creierului de a-şi dezvolta capacitatea de a citi.
– Lectura, constituind pentru omul societăţii urbanizate una din principalele mij­loace ale dezvoltării corticale, eliminarea acesteia prin vizionarea TV, îl lipseşte pe copil de posibilitatea de a ajunge, din punct de vedere mental, la nivelul celor care au trăit fără televizor.
(mai mult…)

cum_te_prosteste_tv-ul

Cercetările efectuate în ultimele decenii arată că, indiferent de conţinutul programului de televiziune urmărit, traseele electroencefalografice ale celor care pri­vesc la televizor se schimbă dobândind, după numai două minute de vizionare, o configuraţie nouă, specifică, neîntâlnită în nici o altă activitate umană.(1). Se înregistrează o micşorare a nivelului activităţii corticale. Se constată o scădere a frec­venţei undelor cerebrale care trec din starea beta în starea predominant alfa şi delta. Emisfera stângă îşi diminuează extrem de mult activitatea, proces ce se desfăşoară concomitent cu întreruperea parţială a punţii de legătură dintre cele două emisfere – corpul calos. În acelaşi timp, ariile cortexului prefrontal (centrii executivi ai creierului) sunt periclitate.
(mai mult…)

vaccin1

Studii recente, dar si mai vechi, au demonstrat ca injectaera de material genetic strain direct in fluxul sanguin conduce la mutatii genetice si oncogeneza in organismul care primeste acel material. Cercetatorii elvetieni Phillipe Anker si Maurice Stroun de la Laboratorul de Biochimie si Fiziologie Vegetala a Universitatii din Geneva, pionieri ai biologiei moleculare, au publicat periodic in reviste medicale rezultatele cercetarilor intreprinse continuu, din anii ’60 pana in prezent. Ei au descoperit ca substantele biologice care intra direct in curentul sanguin pot deveni parte integranta a codului genetic uman. Studiile lor au demonstrat ca acizii nucleici ADN si ARN nu exista numai in nucleul celulelor, ci mici cantitati de material genetic circula liber in spatiul extracelular al tuturor organismelor vii. Cautand sa afle care este originea acestuia, ei au concluzionat ca el rezulta in urma procesului de excretie activa, spontana, de material genetic in spatiul extracelular. Acest mecanism nu are legatura cu moartea celulara si este de tip homeostatic. Cu alte cuvinte, toate organismele vii au capacitatea de a elibera spontan si activ ADN si ARN in spa-tiul extracelular, si acest material poate fi preluat spontan de catre alte orga-nisme vii aflate in aceeasi cultura de celule. In urma numeroaselor experimente efectuate pe plante, bacterii si mamifere, ei au observat ca in culturi de celule, transferul de material gene-tic are loc atat intre indiviyii aceluiasi regn – de la o specie de bacterii la alta, de la un soi de plante la altul –, cat si intre indivizi din specii si regnuri diferite – de la plante la bacterii, de la bacterii la mamifere. 1, 21, 22, 23, 24
(mai mult…)


vaccin_2

O marturie cutremuratoare a unui cercetator in vaccinuri care a lucrat mai bine de 10 ani in laboratoarele unor mari companii farmaceutice din SUA.

„Din punctul meu de vedere, toate vaccinurile sunt periculoase.(…)Din mai multe motive. Implica sistemul imunitar uman intr-un proces care tinde sa compromita imunitatea. Pot sa provoace boala pe care, teoretic, ar trebui sa o previna. Pot cauza alte boli in afara celor pe care trebuie sa le previna.”

„Oamenii cred ca aceste laboratoare, locuri de fabricare sunt cele mai curate din lume. Si asta NU este adevarat. Contaminarea apare tot timpul. Obtii tot felul de chestii care ajung in vaccinuri.”

„De altfel multi oameni nu stiu ca unele vaccinuri antipolio, vaccinuri pentru adenovirusi, rubeola sau hepatita A si pojar au fost facute din tesuturi de la feotusi umani avortati.”

„Cartelul medical, la cel mai inalt nivel, nu este ingrijorat pentru sanatatea oamenilor, ci sa darame sanatatea lor, sa-i faca mai slabi. Sa-i omoare.”

Citeste tot interviul mai jos!

(mai mult…)

Omul si internetul

Posted: noiembrie 30, 2008 in Articole, Inselari, Laice, Stiinta si Religie
Etichete:, , ,

internet-explorer-superman
Lumea virtuală a Internetului se vrea a fi, din perspectiva unora, o lume paralelă celei reale, o copie mai bună a ei. Deşi mulţi specialişti recunosc că până la atingerea acestui deziderat mai este un drum destul de lung de parcurs, germenele „noii lumi” care există prezintă o atracţie care nu poate fi neglijată. Numărul cetăţenilor acestei lumi creşte vertiginos şi în ciuda faptului că va trebui să mai treacă încă multă vreme până când iluzia ciberspaţială va putea să concureze cu originalul se pot întrezări o serie de pericole. Mulţi au tras un semnal de alarmă văzând anumite capcane întinse de noua tehnologie: diluarea conflictelor sociale şi apoi însingurarea tot mai accentuată a individului, ispita pentru cei neadaptaţi acestei lumi de a se refugia într-o lume paralelă în care parcă orice este cu putinţă, pierderea criteriilor clare de orientare şi anihilarea ierarhiei de valori deja existente, decorporarea omului şi ştergerea graniţelor dintre vis şi realitate, dintre posibil şi îngăduit etc. .

(mai mult…)

internet
Este de ajuns a arunca doar o scurtă privire asupra acestui început de mileniu pentru a observa rolul din ce în ce mai mare pe care îl deţine informaţia (este foarte cunoscută expresia „A cunoaşte înseamnă a fi puternic”), mass-media şi, implicit, relativ noua tehnologie a Internetului. Mulţi dintre noi au auzit şi aud tot mai mult despre această nouă tehnologie iar veştile „trâmbiţate” acum la început de drum sunt în mare parte pline de optimism şi speranţă. Ce putem spune cu siguranţă este că odată integrat în vieţile noastre Internetul nu va mai dispărea. Dimpotrivă, locul deţinut de el în viaţa societăţii noastre va creşte, şi aceasta deoarece el promite să înlocuiască o bună gamă de activităţi umane. Începând cu ultima decadă a secolului trecut, când Internetul a început să devină tot mai popular, el s-a transformat într-o tehnologie care să preia, transforme şi redea întreaga cultură. Astfel, monitorul calculatorului a început să înlocuiască ecranul cinematografului şi al televizorului, peretele galeriilor de artă, biblioteca şi cartea, manualele şcolare etc. Întreaga cultură trecută şi prezentă a ajuns să fie „computerizată”, filtrată prin computer. Oamenii au început să creeze artă, să se joace, să vizioneze filme, să asculte muzică, să contabilizeze actele de firmă etc. folosindu-se tot mai mult de computer.

(mai mult…)

gardasil

pc
Lumea contemporana il starneste pe copil catre pacat la fiecare pas. De-abia reuseste copilul sa iasa din starea de frageda pruncie, ca din toate partile il pandesc deja inrauririle ucigatoare de suflet.
La aceasta contribuie cateodata si parintii „iubitori”; mai inainte de toate, prin aceea ca nu-si educa fiul sau fiica potrivit severelor principii ale comportamentului crestin, ci atata inclinatiile pacatoase ale firii lor, le stimuleaza dezvoltarea in directia pacatului. Sunt satisfacute toate capriciile posibile ale micutului: el capata alte si alte not jucarii, jocuri, distractii si amuzamente. Un asemenea copil nu stie ce este infranarea; el traieste calauzindu-se dupa o singura porunca: „eu vreau”.
Si iata ca astfel pruncul creste potrivit zicalei ruse „parintilor ocara si neamului rusine”. Un asemenea om si la varsta adulta se inconjoara de „jucarii”, distractii si comoditati; el nu poate sa se opuna patimilor si se cufunda din ce in ce mai adanc in abisul pacatului.
lar jucariile din ziua de azi – si cele pentru copii, si cele pentru aduiti – sunt infinit de variate. Cei ce le fabrica folosesc ultimele realizari ale electronicii. Pentru ce ? Ca sa-l distreze pe „consumator” intr-un mod nou, inedit. lar „a-l distra” inseamna a-l distrage de la o atitudine serioasa, responsabila fata de viata, a-l abate de pe calea cea stramta, calea mantuitoare, si a-l trage spre pieire, pe calea cea batatorita a jocurilor si distractiilor.

(mai mult…)

fuse_star

“Fără contactul cu fiinţele spirituale, nu ar exista nici o dezvăluire astrologică” [10; 49].

– mărturia unui fost astrolog

Una dintre ideile fundamentale ale cunoaşterii neopăgâne este că omul nu trebuie să mai ţină cont de vreo autoritate supremă, că trebuie să scape de povara unui Dumnezeu care supraveghează lumea şi să îşi ia destinul în propriile mâini.Cuvântul libertate este strigat astăzi cu putere de către dife­rite categorii de oameni şi cu diferite scopuri, cel mai ade­sea expri­mând libertatea omului de a călca în picioare tradiţiile de orice fel şi de a urca pe soclu statuia unui impunător idol: libertatea de a fugi de Dumnezeu.

Autorii eretici fac o substituţie interesantă: în locul Dumnezeului care ocroteşte creaţia, ei aşează o lege care guver­nează lumea: legea ciclicităţii timpului. New-Age, Noua Eră, apare tocmai datorită acestei ciclicităţi: intrăm, vrem sau nu, în Era Vărsătorului.

(mai mult…)

Papa Benedict al XVI-lea si Stephen Hawking

Benedict al XVI-lea a afirmat în faţa unei adunări ştiinţifice, în care se afla şi marele cosmolog Stephen Hawking, că ştiinţa empirică nu se contrazice cu credinţa în Dumnezeu, citând din foşti eretici ai Bisericii Catolice.

În ultima vreme, religia se apropie tot mai mult de ştiinţă, pe măsură ce aceasta din urmă avansează tot mai mult înspre explicarea genezei omenirii. Cel mai recent exemplu a putut fi văzut vineri, când a început, la Vatican, o conferinţă internaţională cu uşile închise pe tema lui Darwin, a evoluţiei şi a designului inteligent, organizată de Academia Pontificală de Ştiinţe.

(mai mult…)

Graţie tehnologiilor recente, o colecţie tot mai mare de fapte şi fenomene pot fi observate, măsurate sau reproduse în laborator. Prin puterea înţelegătoare a raţiunii, limitele lumii fizice s-au extins dincolo de puterea de pătrundere a simţurilor noastre. Ştiinţa continuă să descopere miracole extraordinare despre lumea în care trăim. Însă, întrebuinţarea cea mai înaltă a achiziţiilor ştiinţei nu constă în tehnologii de consum sau în prosperitate economică, ci în semnificaţiile spirituale extraordinare, luminate de credinţă.

Ştiinţa a dovedit că există o legătură strânsă între ordinea lumii şi raţiunea umană. Chiar şi antropologii spun că, prin experienţa repetată a simţurilor, regularităţile faptelor determină gramatica unei limbii. Dacă limbajul se naşte deodată cu organizarea experienţelor şi datelor senzoriale, atunci ştiinţa (în particular, fizica) ar putea fi privită ca având o lucrare similară: aceea de a pune ordine în datele empirice, ceea ce poate contribui, desigur, la dezvăluirea legilor lumii fizice şi la înţelegerea lor.

(mai mult…)

S-a descoperit apă pe Lună

Posted: octombrie 17, 2008 in Stiinta si Religie
Etichete:, , ,

Luna, satelitul natural al Pământului, este primul corp cosmic investigat de om, prin observaţii astronomice, dar şi prin cercetare directă, în repetatele expediţii lunare ale echipajelor umane. Cu toate că cercetarea Lunii are o lungă istorie, satelitul natural al Pământului continuă să surprindă lumea ştiinţifică. Efectele Lunii asupra ambientului terestru se fac simţite în toate mările şi oceanele, prin ritmurile complexe pe care le imprimă în viaţa, metabolismul sau reproducerea unui număr copleşitor de specii de plante şi peşti din ecosistemul marin. Noi descoperiri arată că rolul Lunii este decisiv şi în mişcarea Pământului în jurul Soarelui.

Luna este cel mai mare satelit natural din sistemul solar şi cel mai apropiat satelit de Soare, planetele aflate în interiorul orbitei Pământului neavând sateliţi. Potrivit măsurătorilor, Luna este de 81 de ori mai uşoară decât Pământul, are raza de 4 ori mai redusă decât cea a planetei noastre şi o acceleraţie gravitaţională de şase ori mai slabă decât cea terestră. De fiecare dată când privim Luna, noi o vedem cum arăta în urmă cu o secundă, căci între ea şi Pământ sunt tot atâţia kilometri (aprox. 300.000 km), cât străbate lumina într-o secundă. Luna arată Pământului aceeaşi faţă iar, ca o curiozitate, jumătatea ei dinspre Pământ ascunde mai multă masă decât cea opusă. Aşadar, masa Lunii nu este dispusă uniform în corpul ei sferic.

(mai mult…)

Cel mai complex, cel mai mare şi cel mai scump experiment ştiinţific din toate timpurile de la CERN. Large Hadron Collider – cel mai mare accelerator de particule – a adus fizica particulelor din laboratoarele de cercetare în stradă şi în presa cotidiană. Multe voci au apreciat încercarea temerară a oamenilor de ştiinţă de a pătrunde tainele Universului, altele au avertizat asupra unui posibil sfârşit al lumii. În miezul dezbaterilor aprinse a pătruns un subiect nou: ce rol are ştiinţa şi dacă toate aceste căutări ale omului sunt legitime. Unii aşteaptă acum răspunsuri la câteva dintre marile întrebări ale omenirii, alţii, un sfârşit iminent. Tema sfârşitului omenirii într-o gaură neagră şi dorinţa fizicienilor de a găsi „particula lui Dumnezeu“ au adus repede în câmpul discuţiilor religia şi teologia creştină. Care ar putea fi perspectiva teologiei creştine asupra acestor cercetări ştiinţifice? Sunt ele utile omului? Oare descoperirea „particulei lui Dumnezeu“ înseamnă dovedirea existenţei Lui? Este relevantă această cercetare pentru viaţa spirituală a omului? E posibil ca sfârşitul lumii să fie cauzat de o gaură neagră ce va înghiţi Pământul? Într-un fel sau altul, zilele trecute s-au pronunţat toate aceste întrebări. În cele ce urmează, nu avem pretenţia unui răspuns complet, însă propunem o perspectivă.
(mai mult…)

Studii recente, dar si mai vechi, au demonstrat ca injectaera de material genetic strain direct in fluxul sanguin conduce la mutatii genetice si oncogeneza in organismul care primeste acel material. Cercetatorii elvetieni Phillipe Anker si Maurice Stroun de la Laboratorul de Biochimie si Fiziologie Vegetala a Universitatii din Geneva, pionieri ai biologiei moleculare, au publicat periodic in reviste medicale rezultatele cercetarilor intreprinse continuu, din anii ’60 pana in prezent. Ei au descoperit ca substantele biologice care intra direct in curentul sanguin pot deveni parte integranta a codului genetic uman. Studiile lor au demonstrat ca acizii nucleici ADN si ARN nu exista numai in nucleul celulelor, ci mici cantitati de material genetic circula liber in spatiul extracelular al tuturor organismelor vii. Cautand sa afle care este originea acestuia, ei au concluzionat ca el rezulta in urma procesului de excretie activa, spontana, de material genetic in spatiul extracelular. Acest mecanism nu are legatura cu moartea celulara si este de tip homeostatic. Cu alte cuvinte, toate organismele vii au capacitatea de a elibera spontan si activ ADN si ARN in spa-tiul extracelular, si acest material poate fi preluat spontan de catre alte orga-nisme vii aflate in aceeasi cultura de celule. In urma numeroaselor experimente efectuate pe plante, bacterii si mamifere, ei au observat ca in culturi de celule, transferul de material gene-tic are loc atat intre indiviyii aceluiasi regn – de la o specie de bacterii la alta, de la un soi de plante la altul –, cat si intre indivizi din specii si regnuri diferite – de la plante la bacterii, de la bacterii la mamifere. 1, 21, 22, 23, 24

(mai mult…)

Luna august a acestui an nu a înregistrat nici o pată solară, aducând activitatea solară la un minim istoric.

Soarele a atins un record istoric, pentru ultimii 100 de ani: o lună întreagă fără să se înregistreze nici măcar o pată solară.

Evenimentul este foarte important pentru meteorologi care cred acum că activitatea magnetică a soarelui – care determină numărul de pete solare – este un factor de influență pentru clima de pe Pământ.

Conform datelor de la Centru de Date a Influențelor Solare (SIDC), ultima oară când un asemenea eveniment s-a petrecut a fost în Iunie 1913. Petele solare sunt urmărite începând cu anul 1749.

Când soarele este activ, nu este neobișnuit să se înregistreze 100 sau mai mult de pete solare într-o lună. La fiecare 11 ani, activitatea soarelui scade până aproape de zero. În mod normal, petele solare se reîntorc repede de îndată ce un nou ciclu începe.

Dar, acest an, ce corespunde cu începutul ciclului solar cu numărul 24, a fost extraordinar de lung și liniștit, cu primele 7 luni înregistrând doar câte 3 pete solare. August a urmat neînregistrând vreo pata solară. Scăderea surprinzătoare din ultimul an a sfidat predicțiile și a luat prin surprindere aproape toți astronomii.

(mai mult…)

Diacon Sorin Mihalache

Volumul descoperirilor ştiinţifice creşte necontenit. Cercetarea ştiinţifică ia lumea cu asalt, urmărind să cucerească toate redutele ei, să pătrundă toate tainele ei, să-i dezvăluie toate misterele. Pare tot mai evident că setea de cunoaştere a omului nu se va opri niciodată.

Întreaga realitate este mărunţită atent de colective imense de cercetători de pe întregul mapamondul. Anual, debutează sute de proiecte de cercetare, planificate uneori chiar şi pentru câteva decenii, în valoare de miliarde de dolari. Ele sunt destinate să lămurească diferite aspecte particulare ale unor fenomene foarte atent selectate din realitate. Ţările dezvoltate oferă tot mai des posibilitatea studenţilor să urmeze domenii de cercetare apropiate de sectorul tehnologiilor şi industriilor, preferate pentru beneficiile economice imediate. Sunt multe statistici care ar putea fi invocate aici. Luăm una dintre ele: în ultimul deceniu, a crescut numărul de fizicieni la suta de mii de locuitori. Mai mult, în statele cu o economie insuficient dezvoltată, numărul lor este de 4 sau 5, în timp ce în ţări dezvoltate, precum Elveţia, aceştia ajung la peste 350, iar in Belgia peste 400 dintr-o sută de mii de locuitori.

(mai mult…)

Diacon Sorin Mihalache

Pentru un necunoscător care nu are experienţa credinţei, orice afirmaţie privind prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în lume este greu de acceptat. Cu atât mai mult cu cât, potrivit tradiţiei creştine răsăritene, Însuşi Dumnezeu lucrează, prin intermediul energiilor Sale necreate în lume, în viaţa şi în sufletul fiecărui creştin! Este greu de acceptat că lucrarea Lui ar putea trece prin trup, în sufletul omului, în inimă şi în minte… Fără experienţa credinţei, aceste afirmaţii par imposibil de acceptat. Sunt mult prea diferite de ceea ce putem experimenta în mod comun. Dar aceasta nu este singura situaţie de acest fel. Cuiva, nefamiliarizat cu descoperirile mecanicii cuantice, i-ar fi imposibil să accepte, spre exemplu, că trupul lui şi obiectele din jur sunt, mai degrabă, pline cu vid cuantic. Dar această ultimă situaţie este un rezultat deja verificat. Fizica pare să ne spună că nu ar trebui să ne limităm la ceea ce putem verifica prin simţuri.

(mai mult…)

Volumul Bolile homosexualilor. Un documentar medical la zi (2005), deşi se prezintă ca un excurs riguros ştiinţific, poate fi considerat un pandant al seriei intitulate „Teologia sexualităţii”*, prin care Editura Christiana din Bucureşti şi-a propus să răspundă, din punct de vedere creştin, tot mai numeroaselor provocări insidioase ale unei con-temporaneităţi „ieşite din fire” şi fascinate luciferic de propria-i per-versitate. Sexualitatea joacă un rol aparte în criza generală a umanului, tinzînd să devină marea obsesie a mentalităţii post-moderne, atît ca exces hedonic pe linia unui „firesc” rău valorizat, cît şi ca aventură deviantă sau tentaţie a „nefirescului”, legitimată formal prin sofismele unei libertăţi confundate cu „descreierisirea” sans frontières.
(mai mult…)

Sf. Ioan Gură de Aur este cu siguranţă una dintre cele mai mari personalităţi nu doar din spaţiul creştinătăţii, ci şi din cel al culturii europene şi universale. Predicator, teolog şi apologet, păstor şi învăţător, Sf. Ioan Gură de Aur a rămas în memoria Bisericii prin pilda vieţii sale şi prin mulţimea copleşitoare de gânduri adânci, de cuvinte înălţătoare, de scrieri pline de înflăcărare, patos misionar şi de viaţă. Posteritatea a păstrat de la Sf. Ioan Gură de Aur o operă imensă, foarte bogată în conţinut, care astăzi îşi dovedeşte actualitatea1. În lucrarea intitulată „Despre incomprehensibilitatea lui Dumnezeu“, Sf. Ioan Gură de Aur abordează problema cunoaşterii lui Dumnezeu. Prezentul demonstrează că, dincolo de cuceririle ştiinţifice bine cunoscute, problema cunoaşterii lui Dumnezeu şi a lumii create e departe de a fi mai simplă decât în epoca Sfântului Ioan Gură de Aur.

Sf. Ioan Gură de Aur este convins că oamenii nu pot cunoaşte natura divină. Dorind să argumenteze această credinţă, Sf. Ioan Gură de Aur arată faptul că noi, oamenii, nici lucrurile experienţei noastre directe nu le putem cunoaşte deplin. Dacă noi nu putem cunoaşte nici măcar obiectele şi fenomenele naturii aflate la dispoziţia simţurilor, cu cât mai greu ne va fi să ne apropiem de natura divină?

(mai mult…)

Se spune adesea că dialogul ştiinţelor cu teologia este posibil la întâlnirea dintre Universitate şi Biserică sau la aceea a cercetătorilor şi teologilor. Într-adevăr, acestea pot fi condiţii preliminare pentru realizarea unei astfel de întâlniri. Însă, dialogul teologiei cu ştiinţa are multe alte exigenţe. Aceasta nu pentru că este imposibil să se dialogheze despre frumuseţea Creaţiei, ci pentru că teologia este altceva decât ştiinţele.

Spre exemplu, fizica şi matematica s-au întâlnit cu secole în urmă, chiar dacă acest loc de întâlnire a primit un nume mult mai târziu: fizica matematică. La fel, fizica şi chimia au putut înscrie împreună, cu destulă uşurinţă, o nouă disciplină, în debutul secolului XX, dând naştere chimiei fizice. În ultima vreme, apar tot mai multe domenii de cercetare conexe, precum neuroştiinţele, astrofizica, astrobiologia, inteligenţa artificială, ceea ce arată faptul că nu este chiar dificilă întâlnirea a două sau mai multe domenii de cercetare, câtă vreme limbajul lor este suficient precizat şi legităţile după care ele se dezvoltă sunt destul de bine cunoscute. Întâlnirea dintre ştiinţă şi teologie este însă altceva decât toate celelalte. Din mai multe motive.

(mai mult…)

Pentru descrierea experienţei credinţei şi a cunoaşterii lui Dumnezeu, sfinţii desluşesc în fiinţa omenească alte funcţii şi puteri decât cele cu care operează în mod curent psihologia. Aceasta şi pentru faptul că altele au fost criteriile slujitoare judecăţilor lor, altele au fost şi experienţele care au condus la aceste împărţiri. Oricum, analiza comparativă a celor două perspective şi înţelegeri cu privire la om este un subiect în sine. Ne limităm la a spune că, pentru omul zilelor noastre, cunoaşterea ştiinţifică actuală sau anii petrecuţi în şcoală pot sugera că a cunoaşte înseamnă a însuşi o serie de date, într-un mod logic, cu explicaţiile lor corespunzătoare, a memora o serie de fapte, concepte sau definiţii, a deprinde o succesiune de operaţiuni, să spunem, sau a unor proceduri, dacă este să vizăm abilitatea de a executa ceva anume. În experienţa părinţilor duhovniceşti însă, etapele cunoaşterii lui Dumnezeu sunt străbătute de om prin alte facultăţi decât cele prezente în aceste activităţi de învăţare: se vorbeşte adesea de minte, în diferenţă cu raţiunea, de simţirea minţii, în deosebire de simţuri, de inimă şi de iubire. Încercăm să le prezentăm succint, tocmai pentru a evidenţia faptul că experienţa credinţei şi a cunoaşterii lui Dumnezeu este de cu totul alt ordin decât cunoaşterea ştiinţifică a naturii.

(mai mult…)

Ficţiunea horror a înspăimântat lumea timp de generaţii întregi şi, cu toate acestea, cerem şi mai mult. De ce ne face plăcere să fim speriaţi, înfricoşaţi? Din punct de vedere creştin, e nefiresc a obţine plăcere din vizionarea scenelor în care alţi oameni sunt prezentaţi ca având necazuri. Desigur, nu tuturor ne place acest lucru, precum nu tuturor oamenilor le plac senzaţiile tari. Dar pentru cei cărora le face plăcere, actul de a fi speriat poate fi o experienţă palpitantă, impetuoasă. Creşte nivelul adrenalinei, e o sursă sigură de a trece prin senzaţii înfricoşătoare fără a face faţă în realitate pericolului.

Genul horror sau de groază este un film ce încearcă să inducă groază, teroare, frică, dezgust sau oroare telespectatorului prin prezentarea unor forţe, personaje sau evenimente dăunătoare ce pătrund în viaţa oamenilor de zi cu zi. Elementele care apar cel mai des în filmele horror sunt: vampiri, demoni, monştri, criminali în serie, fantome şi o mulţime de alte personaje, care inspiră frică. Aşadar, filmele horror prezintă natura noastră primară cu fricile sale: coşmarurile, repulsiile noastre, vulnerabilitatea, alienarea noastră, teroarea faţă de necunoscut, teama noastră faţă de moarte şi dezmembrare, pierderea identităţii sau frica de sexualitate.

(mai mult…)

Viaţa pe care o trăim astăzi ne slăbeşte, foarte adesea, puterea credinţei. În multe privinţe, societatea în care suntem angajaţi ne ancorează în viaţa concretă. Avem obligaţii, dorinţe şi indefinit de multe experienţe ale unei realităţi în care minunile nici nu se văd, nici nu se pot fotografia. Nu avem nici un fel de dovezi concrete despre ele, în ziare sau la televizor. Ceea ce trăim însă, viaţa concretă cu măruntele ei fapte, ne este mai mult decât familiară. Pe baza acestei experienţe de viaţă ne construim un sistem de valori, în care adevărat este, de multe ori, ceea ce am putut verifica.

La polul opus, adevărurile de credinţă depăşesc raţiunea şi puterea de înţelegere. Învierea lui Hristos este, de departe, evenimentul cel mai mare din istoria omenirii. Nimic mai măreţ, niciunde în Creaţie, nu s-a petrecut de la facerea ei, şi în întreaga ei istorie. Şi nimeni înaintea lui Hristos, şi nimeni după El până acum nu a înviat din morţi, şi nici până la sfârţitul lumii nu va învia din morţi cu aceeaşi Înviere. Între adevărurile de credinţă acesta este cel mai mare, şi temelia credinţei creştine! Hristos a Înviat din morţi, iar Învierea Lui este începutul învierii noastre. După credinţa creştină, nici un alt eveniment, din întreaga istorie a omunirii, din toate culturile şi de pretutindeni, nu a marcat mai profund locul omului în Univers, drumul său prin viaţă şi parcursul umanităţii prin istorie. Însă în cadrele vieţii cotidiene, acest fapt este unul foarte dificil de acceptat.

(mai mult…)

Cercetatorii au dovedit ca oamenii se pot vindeca prin credinta, informeaza editia electronica a cotidianului Pravda. Cercetatorii din Sankt Petersburg au reusit sa gaseasca si dovada, descoperind mecanismul „material” al fenomenului divin. „Rugaciunea este un remediu puternic. De asemenea si atingerea moastelor. Nu numai ca regleaza toate procesele din organismul uman, dar poate reface si psihicul labil al bolnavului”, a declarat Valery Slezin, directorul Institului de Cercetare Neuropsihologica din Sankt Petersburg. Profesorul Slezin a mai facut un lucru neobisnuit, a masurat „puterea” rugaciunii. Acesta a inregistrat electroencefalogramele unor calugari care se rugau si a descoperit un fenomen neobisnuit si anume „scurt-circuitarea” activitatii cerebrale a cortexului. Acest fenomen nu poate fi observat decat la bebelusii in varsta de trei luni, cand se afla la sanul mamei lor si se simt in siguranta. Odata cu maturizarea, acest sentiment al sigurantei se estompeaza, activitatea cerebrala se intensifica iar ritmul biocurentilor cerebrali devine mult mai lent, cu exceptia somnului adanc si al rugaciunilor, mai spune omul de stiinta. Slezin a numit aceasta stare una de „veghe” si a demonstrat ca aceasta este vitala pentru fiecare persoana. Este cunoscut faptul ca bolile sunt cauzate in special de situatii negative care ne afecteaza starea psihica. Se pare ca in timpul unei rugaciuni grijile trec in planul doi sau chiar dispar de tot. Astfel, ambele vindecari, pshihica si fizica sunt posibile.

(mai mult…)

O problema din ce in ce mai acuta s-a ivit in cercul oamenilor de stiinta(medici , psihiatri) si se acutizeaza pe masura ce apar cazuri noi, se pare ca multi din ei nu pot da nici o explicatie cu privire la acest fenomen, unii spun ca ar fi halucinatii ale unui creier aflat in stare de hipoxie, ceea ce altii infirma aceasta teorie.Clar este ca stiinta in aceasta situatie este neputincioasa.Din perspectiva unui crestin, veridicitatea acestui fenomen nu mai este o problema, ci se ridica una si mai serioasa.Prin fenomenul mortii clinice ni se confirma ceea ce stiam deja,ca prin moarte sufletul se desprinde de trup si isi continua calatoria spre cele vesnice fie la chinurile vesnice ale iadului fie la fericirea raiului, cu alte cuvinte Moarte Clinica dovedeste clar ca sufletul exista si ca viata se continua dincolo de moarte.

Moartea clinica este starea organismului în conditiile opririi complete a circulatiei respiratiei si activitatii functionale a Sistemului Nervos Central.Moartea clinica este o stare reversibila.

Cel putin eu unul mi-am pus o serie de intrebari:

  • Toate informatiile care sunt aduse de cei care au fost dincolo sunt veridice?Sa nu uitam ca diavolul este cel mai mare maestru al inselarii.
  • Sunt oare toate contactele acestor oameni cu „fiintele de lumina”, sincere sau inselari ale unor diavoli care s-au aratat sub forma de ingeri de lumina?
  • Intr-atat sa mearga ispita diavolului astfel incat sa ne insele si dincolo de moarte?


(mai mult…)

Adevărurile de credinţă sunt surprinzătoare. Ele depăşesc orizontul credinţelor comune şi nu se aşează de fiecare dată firesc în rând cu celelalte experienţe şi convingeri acumulate de-a lungul vieţii. Credinţa că Hristos a înviat sau că, după aceasta, El s-a întâlnit cu Apostolii, trecând prin uşile încuiate, sunt evenimente greu, dacă nu imposibil de pus în acord cu reperele vieţii noastre. Societatea postmodernă, cu puternicele ei amprente industriale, bio-tehnologice sau comunicaţionale, pare să ofere suficiente motive pentru a crede că astfel de fapte nu pot fi adevăruri de credinţă imuabile. Ele pot fi mai degrabă mituri, poveşti sau mistificări.

Cultura, credinţele şi reprezentările despre realitate sunt afectate adesea şi într-o mare măsură de datele ştiinţelor. Multe dintre achiziţiile modernităţii culturale, ştiinţifice sau tehnice par total incompatibile cu evenimentele credinţei. Într-adevăr, faptul Învierii Domnului nu are echivalent în istoria umanităţii. Într-adevăr, viaţa veşnică nu poate fi un obiect de studiu pentru ştiinţe, aşa cum nici sufletul nu poate fi surprins, în vreun fel, în laborator. Faptele şi adevărurile credinţei sunt înafara tabloului familiar despre realitate pe care ni-l dau simţul comun. Pentru mulţi dintre semenii noştri, credinţa nu este un act firesc, tocmai pentru că adevărurile ei nu sunt acceptate de către toţi, şi sunt împotriva simţului comun. Cum este posibil ca Hristos să fi înviat din morţi? Cum este posibil ca El să fi putut trece prin uşile încuiate? Acceptarea minunilor credinţei presupune curaj, sfidarea logicii şi mai mult decât un dram de poezie: un pic de nebunie.

(mai mult…)

Lumea în care trăim este o operă imensă de lumină. Ne mişcăm în lumină, cunoaştem prin intermediul luminii şi fiecare dintre vietăţile existente în natură trăieşte de pe urma luminii. Spiritualitatea răsăriteană a descoperit însă şi alte înţelesuri adânci ale luminii. Căci Hristos, Cuvântul prin care şi pentru care toate s-au făcut, este Lumina lumii.

Universul scufundat în lumină

Ce este lumina? Ştiinţa descrie destul de bine comportamentul luminii, însă natura ei ascunde încă multe aspecte contra-intuitive. Mai întâi, este semnificativ faptul că lumina, în accepţiunea ei cea mai largă de radiaţie electromagnetică, este prezentă peste tot în natură şi în Univers. Există, desigur, lumină vizibilă şi lumină invizibilă. Lumina vizibilă este cea care face posibilă cunoaşterea omului, pentru că ochiului liber îi sunt sesizabile obiectele mediului înconjurător, dar şi cele aflate la distanţe foarte mari de Pământ, cum sunt corpurile cereşti. Există însă şi lumină pe care ochiul uman nu o percepe, dar care străbate întreg ambientul terestru şi spaţiul cosmic.

(mai mult…)

Oricine priveşte atent lumea, poate observa cu uşurinţă diversitatea ei. Există o bogăţie extraordinară de forme, texturi sau ţesuturi ce alcătuiesc obiectele, lucrurile, respectiv vietăţile ce ne înconjoară: formaţiunile galactice şi stelele gigantice, formele de relief şi milioanele de specii vii din regnul vegetal sau animal. Este de ajuns exemplul Pământului, cu diversitatea resurselor sale mineralifere – un adevărat laborator pregătit pentru spiritul creativ al omului. Spre deosebire de alte planete ale Sistemului Solar, cu rezerve minerale mai puţin diversificate, resursele Terrei au permis realizarea unui număr impresionant de substanţe, materiale, texturi, obiecte, dispozitive sau maşini cu proprietăţi şi funcţii specifice. Peste tot în lumea în care trăim există dispozitive şi construcţii în care întâlnim materiale şi substanţe, unele dintre ele, cum ar fi piatra, în stare naturală, altele artificiale, produse prin complexe procese tehnologice.

Cum este posibilă diversitatea lumii materiale

De-a lungul ultimelor trei secole, ştiinţa a încercat să pătrundă sursa acestei diversităţi a lucrurilor din lumea înconjurătoare. Cum este, deci, posibilă această impresionantă diversitate de forme şi texturi?

Chimia a pus în valoare un fapt interesant. În ciuda acestei diversităţi a materiei, în sol, în minerale, în formele de viaţă ale regnului vegetal sau animal, există totuşi ceva mai puţin de 120 de elemente chimice1 care o alcătuiesc. (Spunem că sunt 118 tipuri de atomi, însă, de fapt, esenţialul constă în cam tot atâtea tipuri de nuclee. Varietatea nucleelor atomice asigură varietatea elementelor chimice din natură.) Aşadar, materia ce compune cele cuprinse în lista lungă de ţesături, materiale, substanţe, dispozitive sau obiecte, este rodul combinaţiilor multiple dintre elementele unei alte liste, cu mult mai scurtă. S-ar putea spune că civilizaţia în care trăim este, în mare parte, opera chimiştilor, pentru colecţia impresionantă de materiale pe care au realizat-o, utilizând un potenţial fără îndoială nu mai puţin extraordinar, însă considerabil mai mic de elemente chimice pe care l-au găsit la dispoziţie în natură.

(mai mult…)

Multe dintre disciplinele ştiinţifice actuale au adunat dovezi categorice cu privire la caracterul extraordinar al lumii în care trăim. Neuroştiinţele, cosmologia, fizica particulelor, genetica, dar şi multe alte discipline au contribuit, printr-un număr imens de date, la schimbarea profundă şi radicală a paradigmei despre lume şi viaţă. În raport cu ceea ce ştiau anticii sau învăţaţii Evului Mediu despre lumea înconjurătoare, corpul uman sau despre conştiinţă, trăim vremuri cu adevărat privilegiate. Lumea şi omul ne sunt dezvăluite în cele mai diverse forme: în orele de pregătire prevăzute în programa şcolară, în cărţi de popularizare, în documentare de televiziune, în cărţi, cursuri sau programe de cercetare specializate. Nu am greşi dacă am considera că orice explorator sau cercetător al misterelor lumii, din antichitate sau din Evul Mediu, ar fi rămas fără grai dacă, la vremea lui, ar fi beneficiat măcar de o mică parte din ceea ce scriu astăzi manualele de ştiinţe prevăzute pentru învăţământul liceal…

Datele ştiinţifice actuale au alimentat numeroase ideologii. Unele dintre acestea au văzut în condiţia extraordinară a omului semnul că Universul a ajuns la o formă de auto-conştienţă. Alte curente au utilizat datele ştiinţifice pentru a argumenta faptul că Universul, lumea şi viaţa sunt vibraţii, în care singura existenţă este energia însăşi. Dimpotrivă, pentru alte curente din domeniul filosofiei ştiinţelor, datele ar susţine faptul că Pământul este insignifiant, iar viaţa omului este fulgerător de scurtă în raport cu istoria Universului. Ceea ce este specific multora dintre aceste curente interpretative, este că ele valorifică datele de ordin ştiinţific fără a reuşi să păstreze distincţia între Dumnezeu – Creatorul acestui Univers, Creaţia Sa şi Om. Dimpotrivă, în aceste interpretări, omul se pierde într-un Univers infinit, fără o misiune anume, Dumnezeu-Creatorul este Universul însuşi, care se autoorganizează până la producerea unei conştiinţe care să îl reflecte, şi nicăieri în el nu transpare o raţiune de a exista. De multe ori, aceste interpretări sfârşesc prin a fi forme superficiale de credinţe fără Dumnezeu.

(mai mult…)