Sfantul Atinoghen a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). Sfantul Atinoghen a vietuit impreuna cu zece ucenici intr-o manastire de langa cetatea Sevastiei si a fost episcop al Pidahtoei.

Dregatorul Filomarh i-a cerut sa lepede credinta in Hristos si sa aduca jerfe idolilor. Atinoghen a refuzat si a marturisit: „O, prigonitorule, cei de care zici ca au pierit nu au pierit deloc, ci se afla acum in ceruri, bucurandu-se cu ingerii.”

Pentru ca refuza sa implineasca porunca lui Filomarh, va fi supus la multe chinuri. Inainte de a fi decapitati, un inger al Domnului s-a pogorat si i-a intarit. Dupa ce ucenicii sai au fost ucisi, s-a auzit un glas din cer, zicandu-i: „Astazi, cu Mine si cu ucenicii tai, vei fi in rai si toata dorinta ta se va implini”.

Sfantul Atinoghen dupa ce a auzit aceste cuvinte, si-a plecat cu veselie capul sub sabie si asa a trecut la cele vesnice.

Sfantul Vasile cel Mare ii atribuie Sfantului Atinoghen imnul „Lumina lina”, din randuiala Vecerniei. Particele din moastele Sfantului Atinoghen se afla in biserica Manastirii Stavropoleos din Bucuresti.

Sursa: CrestinOrtodox.ro

Sfantul Nicodim Aghioritul s-a nascut in anul 1749 in orasul Naxos, situat in sud-estul arhipelagului Ciclade din Marea Egee. Pana la intrarea in monahism, s-a numit Nicolae Kallivurtzis. La varsta de 16 ani este trimis la Smirna, pentru a deprinde invatatura dascalului Ierotei. Aici a invatat latina si franceza, devenind un bun cunoscator al Sfintilor Parinti, al aghiografiei si sfintelor canoane.

In anul 1770, dupa terminarea studiilor, Nicolae se intoarce la Naxos, unde mitropolitul Antimos il angajeaza secretar. La 26 de ani, dupa cateva vizite in Sfantul Munte, intra in monahism, la Manastirea Dionisiu. Dupa doi ani de ascultare, este tuns rasofor si primeste numele de Nicodim.

Episcopul Macarie al Corintului ii va cere sa corecteaze si sa pregateasca pentru tipar „Filocalia”. Este tiparita in anul 1782, in Venetia. Numarul de autori patristici cuprinsi in colectie este de 36 si acopera o perioada de unsprezece secole: IV-XV. Tot la cerearea acestuia revizuieste si Everghetinosul si Despre Impartasania necontenita.

Datorita dorintei de a se darui total rugaciunii in liniste, Sfantul Nicodim Aghioritul paraseste Manastirea Dionisiu si se retarge intr-o chilie aproape de Haries. Doreste sa intre in obstea Cuviosului Paisie Velicikovski, insa, nu reuseste sa ajunga in Moldova din cauza unei furtuni. Intelege din acesta intamplare ca Dumnezeu avea alt plan cu el  si merge sa vietuiasca intr-o chilie din Capsala, din zona pustniceasca intre Karies si Manastirea Pantocrator, unde va copia multe manuscrise. Apoi se retrage intr-o insula aproape pustie langa Eubeea, in anul 1782.

Aici, la cererea varului sau, Episcopul Ierotei din Euripos, Sfantul Nicodim a scris „Manualul sfaturilor bune”, sau „Paza celor cinci simtiri”. El invata cum se poate dezrobi mintea (nous) de inlantuirea placerilor simturilor, pentru a-i permite inaltarea prin rugaciunea inimii la cugetarile duhovnicesti ale contemplatiei.

Revine in Sfantul Munte si i se incredinteaza traducerea si editarea operelor complete ale Sfantului Simeon Noul Teolog. A redactat si un „Indreptar de spovedanie” care este folosit regulat in Biserica Greaca de azi. El a publicat, de asemenea, doua opere adaptate dupa vestitele carti duhovnicesti din Apus, adica „Razboiul nevazut” de Lorenzo Scuppoli (1589) si „Deprinderi duhovnicesti”, care au cunoscut pana in zilele noastre un mare ecou. Precizam ca daca Sfantul Nicodim Aghioritul a folosit literatura spirituala apuseana, aceasta nu a afectat invatatura lui ortodoxa.

Ieromonahul Agapie din Peloponez i-a propus Sfantului Nicodim sa traduca o antologie a Sfintelor Canoane. Dupa doi ani de munca a terminat aceasta opera, pe care a numit-o „Pidalion”. Aceasta lucrare a fost editata prima data la Leipzig, in anul 1800, insotita de binecuvantarea sfantului sinod si a patriarhului ecumenic. In limba romana a aparut tradus in anul 1844 la Manastirea Neamt.

Amintim ca Sfantul Nicodim a corectat si pregatit pentru tipar scrierile complete ale Sfantului Grigorie Palama, insa lucrarea a fost distrusa la Viena, in timpul razboiului.

A trecut la cele vesnice pe 14 iulie, 1809. Tomosul de canonizare al Sfantului Nicodim Aghioritul a fost emis de patriarhul ecumenic Atenagora I impreuna cu membrii Sinodului pe 31 mai 1955.

sursa: http://crestinortodox.ro

–      Părinte, o oarecare femeie de patruzeci de ani, care are copii mari, este însărcinată în luna a treia. Bărbatul ei o ameninţă că va divorţa dacă nu face avort.

–      Dacă va face avort, vor plăti ceilalţi copii cu boli şi accidente. Astăzi părinţii îşi omoară copiii prin avor­turi şi nu au binecuvântarea lui Dumnezeu. Mai demult dacă se năştea un copil bolnav, îl botezau, iar dacă murea, pleca îngeraş. Dar părinţii aceluia rămâneau cu alţi copii sănătoşi şi astfel aveau binecuvântarea lui Dumnezeu. Astăzi, însă, părinţii îşi omoară copiii sănătoşi cu avorturile şi ţin în viaţă pe cei bolnăvicioşi. Apoi aleargă în Anglia şi America să-i vindece. Iar aceşti copii, dacă vor trăi, vor face familie şi poate să dea naştere la alţi copii bolnavi. În timp ce, dacă ar fi făcut şi alţi copii, nu ar fi alergat atât de mult pentru unul, pentru cel bolnav, şi nu s-ar fi mâhnit atât de mult dacă ar fi murit, căci ar fi plecat îngeraş de aici.

Părinte, am citit undeva că în fiecare an, în întrea­ga lume, se fac cinci milioane de avorturi şi două sute de mii de femei mor din cauza întreruperilor de sarcină pe care le fac (S-a spus în 1980).

–     Îi omoară pe copii, pentru că, aşa cum spun ei, dacă se va înmulţi lumea, oamenii nu se vor putea întreţine şi nu vor avea ce să mănânce. Există atâtea suprafeţe necultivate, atâtea păduri, care, în putină vreme, cu mijloacele care există astăzi, ar putea să le facă, de pildă, plantaţii de măsline, şi să le dea celor ce nu au proprietăţi. Ei spun că nu taie copaci, deoarece nu va mai exista apoi oxigen, însă măslinii tot copaci sunt. În America ard grâul, iar în Grecia aruncă fructele, etc, în gropi de gunoi, în timp ce în Africa oamenii mor de foame.

Atunci când în Etiopia mureau oamenii de foame pentru că era mare secetă, i-am spus unui oarecare cunoscut, care era armator şi ajuta în astfel de cazuri, să meargă la o astfel de groapă de gunoi, să-i roage să-1 lase să încarce un vapor de fructe şi să-1 ducă acolo în dar. Însă sub nici un chip nu i-au dat voie.

Câte mii de embrioni mor în fiecare zi! Avortul este un păcat înfricoşător. Este o ucidere, şi încă una mare, căci copiii mor nebotezaţi. Părinţii trebuie să înţeleagă că viaţa începe în clipa zămislirii.

Într-o noapte, Dumnezeu a îngăduit să văd o înfricoşătoare vedenie, care mi-a arătat care este soar­ta acelor copii. Era în noaptea spre Marţea Luminată. Aprinsesem două lumânări în două tinichele, aşa cum obişnuiesc să fac chiar şi atunci când dorm, pentru cei ce suferă sufleteşte şi trupeşte, vii şi morţi. La ora douăsprezece, în miezul nopţii, în timp ce rosteam rugăciunea lui Iisus, văd un ogor mare, înconjurat cu un gard de zid, semănat cu grâu care abia începuse să crească. Eu stăteam în afara ogorului şi aprindeam lumânări pentru cei morţi, pe care le lipeam de zidul împrejmuitor. În partea stângă era un teren viran, plin de stânci şi văgăuni, care se mişcau mereu din pricina unui vuiet puternic alcătuit din mii de ţipete sfâşie­toare, care-ţi rupeau inima. Chiar şi cel mai împietrit om s-ar fi umilit, dacă le-ar fi auzit. În timp ce sufeream din pricina acelor ţipete sfâşietoare şi mă întrebam de unde provin şi ce înseamnă toate acestea pe care le vedeam, am auzit o voce spunându-mi: „Ogorul cu grâu, care încă nu a dat în spic, este cimitirul cu sufletele morţilor care vor învia. Iar în locul care se cutremură de ţipetele sfâşietoare, se află sufletele copiilor care au fost omorâţi prin avorturi”. După această vedenie mi-a fost cu neputinţă să-mi revin multă vreme, din pricina marei dureri ce am simţit-o pentru sufletele acelor copii. Nu am putut nici măcar să mă odihnesc după aceea, cu toate că eram istovit de oboseală.

–     Părinte, se poate face ceva pentru a se abroga legea cu privire la avorturi?

–     Se poate, dar trebuie să se mişte puţin guvernul, Biserica etc, astfel încât lumea să fie  informată despre  consecinţele ce le va avea subnatalitatea. Preoţii să explice lumii că legea pentru avorturi este împotriva poruncilor evanghelice. La fel şi medicii să vorbească despre pericolele prin care trece femeia care face avort. Vezi, europenii au avut nobleţea şi au lăsat-o moştenire copiilor lor. Noi am avut frica de Dumnezeu, dar am pierdut-o şi nu am lăsat-o moştenire generaţiei următoare, de aceea acum legiferăm avorturile, căsătoria civilă, etc.

Atunci când un om încalcă o poruncă a Evanghe­liei, responsabil este numai el. Dar când un lucru care se opune poruncilor evanghelice se face din partea statului, atunci vine urgia lui Dumnezeu peste tot nea­mul, ca să se îndrepte.

Fragment din CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL “VIAŢA DE FAMILIE”

Sfintii Epictet si Astion sunt cei mai vechi martiri din tara noastra, atestati de izvoarele aghiografice. Ei au patimit in anul 290, ca urmare a persecutiei lui Diocletian (284-305). Sfintii Epictet si Astion au primit moartea martirica in cetatea Halmyris, vechea cetate crestina asezata pe malurile Dunarii ce se numea in antichitate „Almyra“.

Sfantul Epictet era originar din partile Rasaritului. A primit harul preotiei si s-a invrednicit de darul vindecarii orbilor, ologilor si a celor demonizati.

Sfantul Astion era nepotul senatorului roman Iulian. Se converteste la crestinism in urma intalnirii cu preotul Epictet si impreuna cu acesta ajunge in cetatea Halmyris. Mai tarziu si tanarul Astion se invredniceste de darul facerii de minuni, tamaduind un indracit si facand sanatos pe un om ce cazuse de la inaltime si ramasese aproape mort.

In acel timp, soseste in Halmyris comandantul Latronianus. Acesta afla ca in oras au ajuns doi straini care prin cuvantarile lor au facut pe multi sa renunte la cinstirea zeilor. La porunca lui Latronianus, Epictet si Astion sunt arestati si intemnitati.

Nu si-au facut cunoscute rudele si nici locul de natsere, ci doar faptul ca sunt crestini. Au fost supusi la diferite chinuri, dar in urma lor au ramas nevatamati. In urma acestor minuni, comandantul a poruncit sa nu li se dea hrana si apa timp de 30 de zile. Vor iesi biruitori si dupa cele 30 de zile de infometare.

Latronianus, vazand ca nu-i poate invinge in nici un fel, a poruncit ca celor doi sfinti sa li se taie capul. Astfel, pe 8 iulie i s-a taiat mai intai capul lui Astion si apoi si preotului Epictet. Din actul martiric reiese ca trupurile celor doi erau albe ca zapada si ca cei ce se atingeau de ele primeau vindecare de orice boala erau cuprinsi. Trupurile acestora au fost ingropate de crestini.

Dupa Edictul de la Milan, din anul 313, trupurile Sfintilor Epictet si Astion au fost ingropate in cripta bazilicii episcopale din Halmyris. Au ramas necunoscute celorlalti crestini, pana in data de 15 august 2001, cand ele au fost descoperite si depuse in Catedrala arhiepiscopala din Constanta. In prezent, moastele Sfintilor Epictet si Astion sunt prezente in Manastirea Halmyris, iar la Constanta au ramas doar cateva particele din sfintele lor moaste.

Rugaciune catre Sfintii Epictet si Astion

Sfintilor Mucenici Epictet si Astion, cautati acum spre noi, cei ce cu umilinta cadem inaintea sfintei voastre icoane si cinstim sfintele voastre moaste si ca unii ce v-ati invrednicit de mare cinste inaintea Atotputernicului Dumnezeu, rugati-va Acestuia sa ne izbaveasca de toate necazurile si primejdiile si sa dea iertare de pacate sufletelor noastre. Si ca cei ce sunteti podoaba si ocrotitorii tinutului Dobrogei, impreuna cu sfintii martiri Zotic Atal, Camasie si Filip, purtati de grija multimii credinciosilor ce va aduc voua cinstire.

Primiti acum prinosul nostru de dragoste, lauda si multumire catre milostivul Dumnezeu si prin darul celui Atotputernic, vindecati bolile noastre sufletesti si trupesti, dupa cum ati vindecat si copila acelui mare dregator. Si precum in timpul vietii voastre multime de oameni ati vindecat, asemenea vindecati si sufletele noastre cele asuprite de patimi si dureri. Si dupa cum prin viata curata, credinta si sfanta nevointa, ati biruit puterea vrajmasilor diavoli si ati castigat mila Dumnezeului nostru Celui in Treime slavit, asa si pe noi intariti-ne in credinta si ajutati-ne sa fim biruitori in lupta cu pacatul, spre castigarea virtutilor in locasurile ceresti. Ca impreuna cu voi sa cantam lui Hristos Dumnezeu in Imparatia cea fara de sfarsit, ca Lui I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Cel fara de inceput al Lui Parinte si cu Preasfantul si Bunul si de viata Facatorul Lui Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.

Sfantul Sisoe cel Mare a fost ucenicul Sfantului Antonie cel Mare. A primit de la Dumnezeu puterea de a vindeca bolnavii, a scoate duhurile rele si a invia mortii. Sfantul Sisoe s-a nevoit in pustia Egiptului vreme de 72 de ani. Cuviosul Sisoe postea atat de mult, incat ajungea sa nu manance nimic timp de mai multe zile.

Intr-una din zile, un om se indrepta cu fiul sau spre chilia Sfantului Sisoe pentru a lua binecuvantare. Pe drum, copilul muri, insa tatal, fara a se tulbura si-a continuat drumul pana la batranul Sisoe. A intrat in chilia acestuia cu fiul sau in brate. A cazut la pamant pentru a fi binecuvantat. Dupa acest gest, tatal s-a ridicat, lasandu-l pe copil la picioarele Sfantului Sisoe.

Batranul, necunoscand ca fiul acestuia este mort, i-a spus:

– Ridica-te si du-te afara!

Dupa ce a rostit aceste cuvinte, copilul s-a ridicat si a iesit. In urma acestei minuni, tatal i-a spus Cuviosului Sisoe cele petrecute cu fiul sau, iar batranul i-a spus sa nu vesteasca nimanui despre cele petrecute pana la moartea sa.

Cuviosul Sisoe a trecut la cele vesnice in anul 429.

Sursa: http://www.crestinortodox.ro/

Sf. Muceniţă Lucia, născută în provincia italiană Campania, şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu de mică, trăind în sărăcie şi castitate. Pe când era doar o copilă, Lucia a fost luată prizonieră de Rix Vicarul şi dusă într-un loc străin, obligând-o pe fecioară să jertfească la idoli. Însă ea şi-a mărturisit cu curaj credinţa creştină fiind gata să îndure şi torturi pentru Hristos. Văzând acestea Rix a rămas profund impresionat de credinţa Luciei, astfel încât i-a permis ei şi servitorilor ei să stea într-o casă singuri ca să se poată ruga în voie. De câte ori trebuia să plece la luptă, Rix venea cu respect la Sf. Lucia şi o ruga să se roage pentru el ca să se întoarcă victorios.

După 20 de ani, aflând că împăratul Diocleţian a început prigoana împotriva creştinilor, Sf. Lucia i-a cerut lui Rix să o lase să meargă înapoi în Italia. Ea îşi dorea să-L slăvească pe Dumnezeu împreună cu compatrioţii săi. La acea vreme, Sf. Lucia reuşise să-l convingă pe Rix să treacă la creştinism, acesta ajungâng chiar să-şi dorească mucenicia pentru Hristos. Lăsând în urmă proprietăţile şi familia, a plecat la Roma cu Sf. Lucia. Prefectul roman de pe-atunci, Aelius, i-a condamnat la moarte prin tăierea capului cu sabia. După ei am mai fost decapitaţi sfinţii mucenici Antoninus, Lucian, Isidore, Dion, Diodorus, Cutonis, Arnosus, Capicus and Satyrus, în total 24 de mucenici au suferit împreună cu Sf. Lucia şi Rix.

Aceasta sfânta Lucia nu trebuie confundata cu Fecioara Lucia, muceniţa din Siracuza, prăznuită în 13 decembrie.

Sursa: http://logos.md

Capitolul 53

1. Cine va crede ceea ce noi am auzit şi braţul Domnului cui se va descoperi?
2. Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, şi ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag.
3. Dispreţuit era şi cel din urmă dintre oameni; om al durerilor şi cunoscător al suferinţei, unul înaintea căruia să-ţi acoperi faţa; dispreţuit şi nebăgat în seamă.
4. Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu,
5. Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat.
6. Toţi umblam rătăciţi ca nişte oi, fiecare pe calea noastră, şi Domnul a făcut să cadă asupra Lui fărădelegile noastre ale tuturor.
7. Chinuit a fost, dar S-a supus şi nu şi-a deschis gura Sa; ca un miel spre junghiere s-a adus şi ca o oaie fără de glas înaintea celor ce o tund, aşa nu Şi-a deschis gura Sa.
8. Întru smerenia Lui judecata Lui s-a ridicat şi neamul Lui cine îl va spune? Că s-a luat de pe pământ viaţa Lui! Pentru fărădelegile poporului Meu a fost adus spre moarte.
9. Mormântul Lui a fost pus lângă cei fără de lege şi cu cei făcători de rele, după moartea Lui, cu toate că nu săvârşise nici o nedreptate şi nici înşelăciune nu fusese în gura Lui.
10. Dar a fost voia Domnului să-L zdrobească prin suferinţă. Şi fiindcă Şi-a dat viaţa ca jertfă pentru păcat, va vedea pe urmaşii Săi, îşi va lungi viaţa şi lucrul Domnului în mâna Lui va propăşi.
11. Scăpat de chinurile sufletului Său, va vedea rodul ostenelilor Sale şi de mulţumire Se va sătura. Prin suferinţele Lui, Dreptul, Sluga Mea, va îndrepta pe mulţi, şi fărădelegile lor le va lua asupra Sa.
12. Pentru aceasta Îi voi da partea Sa printre cei mari şi cu cei puternici va împărţi prada, ca răsplată că Şi-a dat sufletul Său spre moarte şi cu cei făcători de rele a fost numărat. Că El a  purtat fărădelegile multora şi pentru cei păcătoşi Şi-a dat viaţa.