Posts Tagged ‘Fiodor M. Dostoievski despre catolicism’

The Idiot-Dostoyevsky FCIata ce spune Fiodor Mihailovici Dostoievski despre catolicism,prin gura personajului sau principal din opera Idiotul,Prinţul Mîşkin:

Idiotul,IV-7

(…)

–  Pavlişcev era un spirit luminat şi un creştin, un adevărat creştin, declară brusc prinţul. Cum a putut el să treacă la o credinţă care nu e creştină?… Catolicismul nu este de fapt o religie creştină! adăugă el deodată, învăluind dintr-o privire scînteietoare întreaga societate.
–  Asta-i cam prea mult, murmură „înaltul demnitar” şi se uită cu mirare la Ivan Feodorovici.
– Cum vine asta, că religia catolică nu este o credinţă creştină? se răsuci pe scaun Ivan Petrovici. Atunci ce fel de credinţă este?
– Şi totuşi nu este o religie creştină! răspunse emoţionat şi peste măsură de tăios prinţul. Asta în primul rînd, iar în al doilea rînd catolicismul roman e chiar mai rău decît ateismul, iată părerea mea! Da! asta e părerea mea! Ateismul, de fapt, se mărgineşte la negare, reduce totul la zero, pe cînd catolicismul merge mai departe: predică un Hristos denaturat, un Hristos ponegrit şi profanat, un Hristos care este contrariu celui adevărat! Catolicismul îl predică pe Antihrist, vă asigur, v-o jur! E convingerea mea intimă pe care mi-am format-o de ani de zile şi care m-a făcut să sufăr cumplit… Catolicismul roman crede că biserica nu poate să trăiască pe pămînt dacă lumea întreagă nu este supusă puterii sale politice şi strigă: Non possumus.
După mine, catolicismul nici nu este propriu-zis o religie, ci numai continuarea Imperiului roman din Apus, şi totul în el, începînd cu credinţa, e subordonat acestei idei. Papa a pus stăpînire pe pămînt, pe un tron terestru şi a luat sabia; de atunci totul merge aşa, numai că săbiei i-au mai adăugat minciuna, intriga, falsitatea, fanatismul, superstiţia, ticăloşia şi crima; şi-au bătut joc de sentimentele poporului cele mai sacre, cele mai drepte, cele mai naive, cele mai arzătoare; au vîndut toate şi totul numai pentru bani, pentru o josnică stăpînire pămîntească. Şi să nu spunem atunci că-i învăţătura lui Antihrist? Cum să nu fi dat ea naştere ateismului? Ateismul  izvorăşte din însăşi esenţa catolicismului roman! Acolo zace de fapt geneza ateismului. Ateismul e chiar în ei, căci puteau ei oare să creadă sieşi? Ateismul s-a hrănit din dezgustul pe care-l inspirau. A fost generat de minciuna şi de neputinţa lor spirituală! Ateismul! La noi, credinţa şi-au pierdut-o numai anumite pături, cum foarte bine s-a exprimat mai adineauri Evgheni Pavlovici. şi anume  cele care  şi-au  pierdut  rădăcinile;  în  schimb  acolo, în Europa, chiar la masele cele mai largi ale poporului, credinţa s-a şubrezit – întîi şi întîi din ignoranţă şi din urzeala de minciuni, iar apoi din fanatism, din ură faţă de biserică şi faţă de creştinism! Prinţul se opri puţin pentru a-şi trage răsuflarea. Vorbise prea repede şi agitat; era palid, se sufoca. Toţi schimbau priviri nedumerite între ei, şi doar bătrînelul îşi dădu drumul pufnind de rîs. Prinţul N. îşi scoase lornionul şi fără nici o jenă începu să-l examineze pe orator. Poetul, neamţ de obîrşie, se urni din colţul lui şi cu un zîmbet maliţios pe buze îşi trase scaunul mai aproape de masă.
-Exa-ge-rezi din cale-afară, spuse tărăgănat şi cu oarecare plictiseală în glas Ivan Petrovici, stînjenit parcă de întorsătura pe care o luase discuţia. Biserica de acolo numără şi ea reprezentanţi de vază, vrednici de toată stima şi plini de virtuţi.
– Nici nu m-am referit, de fapt, la cutare sau cutare reprezentant al bisericii, luat separat. Am avut în vedere catolicismul roman, ca atare, privit în însăşi esenţa lui. Am vorbit de Roma. Cum ar fi cu putinţă ca o biserică să dispară cu totul? N-am afirmat niciodată aşa ceva!

– Admit, dar sînt lucruri prea cunoscute şi n-are rost să mai vorbim… asta ţine de teologie…

– A, nu, nu! Nu numai de teologic, vă asigur! Asta ne priveşte mult mai de aproape decît vă închipuiţi. Tocmai aici e greşeala noastră principală, că nu vrem, sau poate nu sîntem în stare să înţelegem că nu este vorba despre o problemă cu caracter pur teologic! Pentru că şi socialismul, fiind un produs al catolicismului, este de esenţă catolică! Şi el, ca şi fratele său bun, ateismul, deşi opus catolicismului din punct de vedere etic, este şi el un rezultat al desperării, în măsura în care tinde să se substituie puterii morale, pe care religia n-o mai are, spre a potoli aspiraţiile spirituale ale omenirii însetate de adevăr şi a o mîntui, dar nu prin învăţătura lui Hristos, ci, asemenea catolicismului, tot prin violenţă. E aceeaşi eliberare prin violenţă, aceeaşi unire prin sabie şi sînge!,,Nu-ţi este îngăduit să crezi în Dumnezeu,nu-ţi este îngăduit să ai avere, nu-ţi este îngăduit să ai personalitate, fraternite ou la mort, două milioa- ne de capete!” După faptele lor, îi vei cunoaşte – iată adevărul de netăgăduit! Şi să nu vă închipuiţi că lucrurile acestea sînt chiar atît de inofensive şi nu prezintă nici o primejdie pentru noi! O să trebuiască să ne împotrivim, să dăm o ripostă, şi cît mai curînd fără multă zăbavă! Să opunem Occidentului adevărul întrupat în Hristos al nostru, adevăr pe care noi l-am păstrat, în timp ce ei nici nu l-au cunoscut măcar! Trebuie să ne înfăţişăm înaintea lor ca purtători ai unei civilizaţii a noastre, şi nicidecum să ne lăsăm prinşi orbeşte în mrejele lor iezuite! Iată care trebuie să fie poziţia noastră faţă de ei! Şi să nu se mai spună la noi că predica iezuiţilor este subtilă şi elegantă, cum s-a exprimat cineva aici, adineauri…

(…)

Citeste si  Biografii: Fiodor Mihailovici Dostoievski