Posts Tagged ‘invatatura’

rn

1. “ Biserica ortodoxă nu este o Biserică între altele, ci este, pur şi simplu, firea în care Dumnezeu l-a creat pe om. Esenţa Ortodoxiei este firea omului. Şi a luat în istorie nume de dreaptă slăvire, nume foarte frumos şi foarte sugestiv, adică nume care trădează, dacă vreţi, ceea ce au căutat Părinţii cei adevăraţi, care n-au căutat nici slavă lumească, nici filosofie mai adevărată, ci au căutat un singur lucru: să rămână în dreapta slăvire, descoperită de Însuşi Dumnezeu; au încercat să păstreze nestricată viziunea acestei firi omeneşti”.[…]

(mai mult…)

fotogravura_ceas_z1

Într-o şcoală, la ora de religie, profesorul le vorbea elevilor despre nemurirea sufletului. Văzând chipurile nedumerite ale micuţilor, domnul profesor scoase un ceas mare de masă şi îl arătă tuturor:
– Vedeţi cum merge acest ceas? Ca şi un om care trăieşte, tot astfel ceasul ticăie şi rotiţele lui se învârt.
După aceea, a pus ceasul pe catedră, i-a demontat cu grijă carcasa de metal şi a scos mecanismul plin de rotiţe mici, ce continuau să se învârtă.
– Vedeţi, chiar dacă am scos motoraşul din carcasă, el continuă să meargă. Tot aşa şi sufletul, când părăseşte trupul, după moarte, continuă să trăiască. Sufletul este nemuritor şi, de aceea, trebuie să ne îngrijim nu doar de trupul nos­tru, ci şi de suflet. Aşa cum aveţi grijă să nu vă murdăriţi hainele sau să nu vă răniţi lovindu-vă, tot aşa trebuie să fiţi mereu atenţi ca nici sufletul vostru să nu se „murdă­rească” de păcate sau să fie doborât de ispite şi neputinţă. Sufletul trebuie să fie me­reu curat, fără răutate şi fără păcat, fiindcă doar aşa el poate primi lumina binecuvân­tată a dragostei dumnezeieşti. Doar aşa sufletele noastre pot iubi şi pot fi iubite.

„Sufletul trăieşte veşnic şi nu poate muri, căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, iar la Judecata de Apoi, sufletul iarăşi se va uni cu trupul. ”
(Sfântul Ioan Gură de Aur)

s_left
Într-o mănăstire aflată la poalele unui munte înalt, acoperit de păduri, trăia odată, un călugăr bătrân, căruia I se dusese vestea pentru înţelepciunea sa. Într-o dimineaţă, a venit la el un tânăr şi l-a întrebat:

– Sfinţia ta, am auzit că, pentru a ne mântui, trebuie să ne căim, să ne pară rău de toate păcatele ce le-am săvârşit de-a lungul vieţii. Dar, părinte, cât trebuie noi să ne căim?

– Fiule, este de ajuns dacă te căleşti o singură clipă, înaintea morţii.

– Atât de puţin, părinte?

– Da, fiul meu!

– Dar, de unde să ştiu eu când se apropie ceasul acela?

– Moartea poate veni oricând, aşa că aşteapt-o pregătit, in orice moment să te poată găsi cu smerenie şi căinţă în suflet.
Dumnezeu este bun şi iertător. Cine regretă din suflet pentru greşelile sale şi caută să nu mai păcătuiască, acela are parte de o viaţă frumoasă şi de liniştea sufle­tului. Dar, mai mult decât orice, doar acela poate spera la mântuire, la viaţa veşnică.

„Neştiind locul şi vremea în care ne aşteaptă moartea, o vom aştepta noi oriunde şi oricând.”  (Fericitul Augustin)

tb_240_263659_0803_judecator

Demult, trăia într-un sat un brutar renumit pentru pâinea sa. Dar, într-o zi, lui i se păru că sunt cam uşoare bucăţile de unt pe care tocmai le cumpărase de la un ţăran şi le aşeză pe cântar. Când colo, ce să vezi?! În loc de 1 kg, cât trebuia să aibă o bucată, fiecare cântărea doar 800 de grame. Supărat foc, omul s-a dus degrabă la judecătorie, spunând că ţăranul înşală lumea şi cerând, bineînţeles, pedepsirea acestuia.

N-au trecut nici două ceasuri şi ţăranul a fost adus în faţa judecătorului, care l-a ameninţat:

– Dacă este adevărat ce spune brutarul, că îi înşeli pe oameni la cântar, te bag imediat la închisoare.

– Să-mi fie iertat – zise ţăranul – dar sunt nevinovat.

– Cum îndrăzneşti să minţi? -sări brutarul. Chiar astăzi am cumpărat aceste bucăţi de unt de la tine. Domnule judecător, trebuie să-1 închideţi pe acest şarlatan, care a încercat să mă păcălească!

– Aşa este, omule? – spuse atunci judecătorul. Este untul acesta al tău?

– Al meu este, însă, vedeţi dumneavoastă, eu nu am prea mulţi bani. Mi-am cumpărat un cântar, dar nu am mai avut bani şi pentru greutăţi, aşa că pun unt pe un braţ al cântarului, iar pe celălalt pun o pâine de-a brutarului, care – zice el – are 1 kg. Acum, dacă pâinea brutarului n-a avut 1 kg, eu ce vină am?

Auzind una ca asta, judecătorul a cântărit imediat o pâine şi, într-adevăr, aceas­ta nu avea decât 800 de g. În locul ţăranului, la închisoare a ajuns adevăratul vinovat, brutarul, care nu doar că înşela oamenii, dar mai dorea şi să fie aspru pedepsit cel care ar fi făcut exact ca el.

Cel ce vrea să înşele, singur se înşală. Chiar dacă nu vede nici un om greşeala sa, Dumnezeu îi vede păcatul; iar atunci când îl mai descoperă şi oamenii, ruşinea este cu atât mai mare.

„Cu nimic nu-L mânii pe Dumnezeu atât de mult ca atunci când nedreptăţeşti pe cineva.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)

25419Într-o zi, un om simplu, cunoscut pentru viaţa sa curată, a fost întrebat de un vecin:

– Cum faci tu de eşti totdeauna atât de mulţumit? Niciodată nu te-am văzut supărat.

– Foarte simplu – a răspuns celălalt, în fiecare dimineaţă, când mă trezesc, privesc întâi cerul. Aşa mi-aduc aminte de Dumnezeu, de milă şi de bunătate. Apoi privesc pământul. Astfel îmi amintesc de moarte şi de Judecata de Apoi. în cele din urmă, privesc în jurul meu lumea întreagă ce se trezeşte în fiecare dimineaţă la viaţă. Aşa mi-aduc aminte de semenii mei, de cei care suferă de boli sau neputinţe, de cei ce au o viaţă mai grea decât a mea şi pe care i-aş putea ajuta, în felul acesta mă bucur pentru ceea ce sunt şi pentru ceea ce pot face.

Bunătatea izvorâtă din dragoste aduce totdeauna linişte şi mulţumire, atât în sufletul celui care primeşte cu recunoştinţă, cât şi în sufletul celui care dăruieşte cu drag.

„Cine este bun mai bun să se facă şi cine a biruit ispita să se roage pentru cel care e încă în ispite. ”


( părintele Paisie Olaru )

Sfanta Treime

Posted: noiembrie 6, 2008 in Lumea Ortodoxiei
Etichete:, ,

sf_treime_11

Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire:

– Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?

– Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândi­rea noastră păcătoasă, însă ceea ce spui nu este atât de greu de priceput. Să pri­vim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, lisus Hristos, Ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm.

Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi înţelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului, însă oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios ştie însă, că nu mintea şi nici pute­rea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.

„Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, mărire Ţie! ” (Sfântul Ioanichie)

Pentru 1 milion de dolari

Posted: noiembrie 1, 2008 in Laice, Lumea Ortodoxiei
Etichete:, , , ,

In timpul razboiului,un ofiter a fost grav ranit si dus la spital,a fost ingrijit foarte bine ,dar dupa un timp,la celalat capat al salonului se aflau doua paturi cu bolnavi care nimeni nu se apropia,nici macar un doctor,o singura maicuta statea mereu langa ei si ii ingrijea cu multa dragoste,cautand sa nu le lipseasca nimic si ruganduse neincetat.Intreband de ce sunt bolnavii de la capatul salii atat de izolati,ofiterul a ramas uimit de uimire ca oamenii aceia sufera de o boala fara leac si in scurt timp vor muri.Nimeni nu se apropia de bolnavi de teama sa nu se molipseasca.Bine,a intrebat ofiterul,dar maicuta care sta tot timpul langa ei si ii ingrijeste…?

–Ea era sanatoasa,ia raspuns un doctor,dar acuma s-ar putea sa se fi imbolnavit si ea…Noi n-am lasat-o sa se apropie dar cineva trebuie sa ii ingrijeasca si pe oamenii aceia…

-Doamne Dumnezeule,a exclamat ofiterul,pai eu nu as face asa ceva nici pentru 1 milion de dolari..Din celalat capat ,maicuta l-a auzit si intorcandu-se spre ofiter i-a raspuns linistita si cu zambetul pe buze:

-Nici eu nu as face acest lucru pentru o rasplata mult mai mare,pt multumirea care o citesc in ochii acestor oameni sarmani pe care pot sa ii ajut si pentru rasplata pe care o va da Dumnezeu fiecaruia dintre noi,dupa meritul nostru.

Timpul schimbarii

Posted: noiembrie 1, 2008 in Lumea Ortodoxiei
Etichete:, , ,

La un batran calugar, avenit intro zi un tanar pentru a se spovedi si ai cere sfaturi.Din vorba in vorba,tanarul ii spune:

-Parinte sunt destul de rau si as vrea sa ma schimb,dar uite ca nu pot,imi pierd usor rabdarea,atunci cand ma enervez vb urat si multe altele,am incercat sa ma schimb dar nu am putut,in schimb eu sper ca dupa ce voi mai creste voi putea sa ma schimb,nu-i asa?

–NU!i-a raspuns batranul.Vino cu mine,si la dus in spatele chiliei,unde incepea padurea…Vezi acest lastar,stii ce este?

-Da parinte,e un puiet de brad…

-Smulge-l! Tanarul a scos bradutul imediat din pamant.Mergand mai departe,calugarul s-a oprit langa un bradut ceva mai inalt,aproape cat un om.

-Ei acum scoate-l si pe acesta…S-a muncit baiatul,dar cu ceva efort l-a scos si pe acesta.Aratandui apoi un brad ceva mai marecalugarul  i-a spus:

-Ia spulge tu acuma pe acela.

-Da,dar e destul de mare parinte nu pot singur.

-Ei bine atunci dute si mai cauta pe cineva.Intorcandu-se tanarul cu inca doi flacai pe care ii gasise pe aproape,au tras ce au tras de pom si cu multa greutate au reusit sa il smulga.

-Ei acuma,ia scoateti voi bradul acela falnic de colo.

-Parinte,dar acela e un copac mare si batran,nu vom putea niciodata sa il smulgem din radacini,chiar de am fi 100 de oameni.

-Ei,acuma vezi fiule,ai inteles ca si relele apucaturi din suflet sunt la fel,orice viciu,orice neputinta pare la inceput inofensiva si mare importanta,dar cu timpul,ia prinde radacini,creste si pune stamanire din ce in ce mai mult pe sufletul tau.Cat este inca mica,o poti scoate si mai tarziu insa vei avea nevoie de ajutor,dar ferestete sa lasi raul sa se cuibareasca adanc in suflet,caci atunci nimeni nu va mai putea sa ti-l scoata,nu amana niciodata sa iti faci curatenie in suflet si in viata caci mai tarziu va fi cu atat mai greu.