Posts Tagged ‘Mihai Andrei Aldea’

Un dialog imaginar, pe care l-am purtat cu mulţi

Apar mereu scandaluri despre un preot sau altul, despre un călugăr sau o monahie, despre mediul teologic. Şi se înghesuie balcanicii şi fanarioţii, fie din Regat, fie din Transilvania, fie din Panonia, fie din Occident, să jubileze, să deguste, cu nesfârşită plăcere, aroma şi gustul scursurilor revărsate de mass-media peste Biserica lui Hristos. Bieţii rătăciţi! Ei, care atâta nevoie au de Dumnezeu, cum Îl găsesc, cum fug de El. Şi apoi urlă disperaţi: „Unde eşti?!!” Şi, desigur, dau vina pe popi. Popii sunt de vină că nu-L găsesc ei pe Dumnezeu! Mai ales dacă popii fac greşeala să le arate că Dumnezeu nu este neapărat unde vor ei, ci poate unde vrea El!

„Hai, părinte, lasă-o! Sunt destui popi hoţi, curvari, agresiv-inculţi, corupţi şamd! Poţi să negi asta?”

Nu, ferească Dumnezeu! De ce să neg? Ce conducători meritaţi, pe aceia îi aveţi. Inclusiv în Biserică! Că doar nu cresc preoţii în pom, nici nu se cultivă pe ogor, nici nu se pescuiesc în lacuri! Dintre voi ies, după chipul vostru. Au nu am avut eu colegi pe care îi trimiseseră părinţii – care nu erau preoţi! – să se popească, din pricină că „popa are totdeauna burta mare”? Şi bieţii copii ar fi vrut să devină ingineri, sau programatori, sau oameni de afaceri sau sociologi şamd. Dar dacă părinţii şi-au impus voinţa, s-au trezit amărâţii de copii în seminar sau facultatea de teologie. Şi din lipsă de chemare ieşiţi, din gândire păgânească şi forţare de părinţi inconştienţi, ce preoţi putea să iasă din ei? Deci, iată, preoţii aceştia sunt roadele voastre.

„Bine, dar seminarul, facultatea, de ce nu i-au adus la credinţă?”

De ce şi cum s-o fi făcut? În seminar şi facultate ar trebui să intre cei cu multă credinţă, pentru a se desăvârşi în cunoaştere, nu cei slabi! Nu dai la Teologie ca să înveţi abecedarul Credinţei, ci ca să înveţi matematicile superioare ale acesteia, analizele fine, lupta înaltă şi foarte primejdioasă cu Iadul. Da! Căci dacă vrei să mergi către seminar ori facultate teologică, aşteaptă-te să te izbeşti cu Iadul.

„De ce?”

Pentru că este scris că Biserica nu va fi biruită de porţile Iadului. Deci se deschid aceste porţi ca să o înghită, dar nu izbutesc. De ce? Oare pe cine a rânduit Dumnezeu – dintre oameni – să stea între Iad şi Biserică, să oprească distrugerea? Desigur, pe clerici şi monahi. De aceea şi lupta Iadului este mai întâi împotriva clericilor şi călugărilor, de miliarde şi miliarde de ori mai dură şi necruţătoare decât cea dusă cu mirenii. Iar seminariile şi facultăţile sunt locuri în care sunt plămădiţi noii clerici! Dacă îi prinde Iadul de aici, cât de greu le va fi să se elibereze mai târziu! Seminariile şi facultăţile teologice sunt locuri de foc, în care numai şi numai ajutorul lui Dumnezeu, mijlocirea sfinţilor şi îndrumarea duhovnicului – toate la un loc! – te pot ţine să nu cazi… ori să nu cazi prea tare. Şi să te ridici!

Se cuvine să căutăm dreptatea lui Dumnezeu şi Împărăţia cerurilor înainte de orice. Dacă le căutăm, nu avem vreme să judecăm pe alţii. Iar dacă le-am găsit, oricum nu o vom face, căci Stăpânul nostru, Dumnezeu, este Judecătorul cel drept. Cum am putea noi, dacă-i suntem credincioşi, să ne punem în locul lui?

Să ne rugăm pentru cei care sunt pieptul Bisericii dinspre Iad, ca Dumnezeu să-i întărească întru Credinţă, să-i spele de greşeli şi să-i crească întru Lumină. Cu ei vom creşte şi noi. Şi vom putea găsi pe Dumnezeu, Care, oricum, nu-i aşa departe: doar că nu vrem să ne uităm la El. Ci doar să ne slujească. Ceea ce nu se poate.

de Pr.Mihai Andrei Aldea

evolutionIpoteza evoluţionistă face parte din cultura occidentală încă de la sfârşitul Evului Mediu şi începutul Evului Modern. Trebuie spus că în acea vreme nu se făcea nici o distincţie reală între religie şi ştiinţă, ele fiind amestecate mai mult decât se poate imagina astăzi.
De exemplul, prima piatră la templul evoluţionist o pune Jean-Baptiste de Lamarck, în lucrarea sa… Filosofia zoologică!!!
Aici el emite ipoteza eredităţii caracterelor dobândite.
Această ipoteză se baza pe câteva presupuneri.
Prima dintre ele era că în cursul vieţii cel puţin unele exemplare dintr-o specie dată pot dobândi – ca urmare a unor condiţii şi predispoziţii speciale – anume caractere deosebite.
Alta era că aceste caractere pot fi transmise mai departe.
Lamarck a pornit în ideea sa de la selecţia artificială – folosită pentru obţinerea şi menţinerea raselor de animale domestice (şi plante de cultură) – precum şi de la unele observaţii asupra eredităţii în natură.
Presupunerile sale erau însă false.
Nici un exemplar din nici o specie nu a dobândit vreodată – fie în natură, fie în experimente de laborator – vreun caracter excepţional, cu atât mai puţin să-l poată şi transmite mai departe.
(De altfel, după o asemenea ideologie, din campioni s-ar naşte şi mai campioni, care ar produce super-campioni şamd, lucru cu totul ireal şi o evidentă predispoziţie spre rasism)
Cu toate că era o idee filozofică, deşi nu a fost dovedită niciodată, ipoteza lui Jean-Baptiste de Lamarck se va răspândi rapid, fiind ironizată de unii dar acceptată de mulţi.
De ce?

(mai mult…)

pr-mihai-andrei-aldeaEste mult cunoscută activitatea teologică de faimă internaţională a Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae. Se cunoaşte însă mai puţin despre preocupările istorice ale acestui mare teolog şi mai ales interesul pe care l-a avut pentru anumite pagini ale istoriei românilor.

Ne referim aici la studiul publicat în condiţii vitrege în anul 1976, (Stăniloae, pr. prof. Dumitru – «Besii» în mânăstirile din Orient , «BOR», XCIV(1976), p. 587-589) studiu ce tratează o problemă deosebit de importantă, cea a formării poporului român. Perspectiva studiului este complexă, iar analiza este îngreuiată de necesităţile de laconism impuse de epoca apariţiei textului. Observăm totuşi mai multe elemente interesante, care merită o observaţie mai atentă, chiar şi numai pentru ineditul lor, ca şi pentru semnificaţia deosebită pe care o pot avea pentru istoria noastră dacă vor rezista cercetării istorice extinse.

În primul rând, este de remarcat o observaţie pertinentă a Pr. Prof. Dumitru Stăniloe referitoare la prezenţa străromânilor în izvoarele vechi sub numele de “bessi”. Într-adevăr, neamul tracic al bessilor avea o mare întindere, “din nordul Carpaţilor până la sud de Pind, aproape de Teba şi Atena, ba chiar şi dincolo de Bosfor, în Bitinia Asiei Mici”, ceea ce deschide posibilitatea confuziei semantice, la nivelul cronicarilor antici, între acest trib tracic şi neamul românesc ce se năştea.

Trecând peste numeroasele menţionări ale “bessilor” în izvoarele antice prezentate în studiul amintit, ne putem pune, desigur, o întrebare pertinentă: există motive pentru a bănui că termenul de “bessi” din cronicile vremii acoperă altă realitate decât cea tracică?

Citeşte mai departe »

copertaVozia_editie_IIAutor: Preot Mihai-Andrei Aldea

Ediţia a II-a, îmbunătăţită cu ilustraţii care înlesnesc „drumul spre Vozia”, realizate de grafician Ana-Maria Cornianu

Editura SHIK, Bucureşti, 2009

E greu să vorbeşti în câteva cuvinte despre cartea ce îţi însemnează debutul beletristic. Încerc… Orice întâmplare se desfăşoară într-un plan sau domeniu al existenţei, mai mult sau mai puţin fantastic. DRUMUL SPRE VOZIA are propriul său plan al existenţei, unul ce ţine de vechea cultură româneacă, cea pe care Ernest Bernea o vedea încă din anii ’50 ca dispărută. Şi totuşi, în sufletele noastre, un fir de aur mai tare ca oţelul ne leagă de această veche cultură, într-un chip ce este de neînţeles pentru străini. Pe acest fir pornind, am găsit lumea în care se întâmplă DRUMUL SPRE VOZIA. Este o lume în duh – nu pot spune fantastică, deşi fantasticul nu lipseşte – ca o proiecţie duhovnicească şi totodată concretă a sufletului românesc. (Autorul)

Volum broşat, aprox. 256 de pagini, format 20/13

Vizitati si http://www.drumul-spre-vozia.ro/

mihai-andrei-aldeathumbnail1

Click aici pentru audio:play1

mihai-andrei-aldeathumbnailPărerea mea despre dezbaterea de ieri este că a dovedit iar lipsa de răbdare a românilor faţă de ceilalţi români. Dacă un străin are altă părere, toţi au răbdare cu el. Dacă un român are altă părere, înseamnă că e “duşman”, “trădător”, “vândut” şi cine mai ştie ce! Când se poate chiar să aibă dreptate, ori să greşească deşi are cele mai bune intenţii. Sigur, drumul spre iad o fi pavat cu bune intenţii, dar asta numai dacă sunt însoţite de astuparea urechilor faţă de orice altă părere.

În fine, a mai dovedit dezbaterea de ieri o adâncă lipsă de maturitate duhovnicească. Nici măcar cuvântul Părintelui Ioan, care mă aşteptam să vindece sufletele tulburate, nu a trezit pe cei momiţi către ceartă fără rost. S-au lăsat, iubiţii mei fraţi, prinşi în dispute goale, în lupta pentru “dreptăţi” mărunte şi sterpe, pierzând bătălia pentru a câştiga o panglică, o pană, o mărgea. Nu era şi nu este clipa potrivită pentru reproşuri, reglări de conturi şi alte asemenea mizerii casnice; acestea se pot face, dacă nu avem destulă iertare în suflete, atunci când a trecut primejdia, nu când aceasta este asupra noastră!

Acum trebuie să lăsăm deoparte toate supărările şi mâniile şi să ne concentrăm pe lucrurile mari care sunt de făcut ÎMPREUNĂ. Şi în primul rând pe o serie de apeluri şi comunicate comune prin care să urmărim oprirea impunerii actelor cu cip, fie măcar şi prin oferirea unei alternative pentru cei care le refuză din motive religioase.

Cred că ar fi necesară şi o campanie pentru respectarea deontologiei profesionale, cu adresă în special către jurnaliştii şi instituţiile media care au încălcat normele cuvenite, folosind mijloace murdare pentru a impune o imagine falsă, pentru a manifesta dispreţ şi discriminare religioasă şi pentru a putea înlătura orice obiectivitate din prezentările făcute. Astfel de acţiuni sunt, de altfel, principala funcţie a AZEC-ului.

Aceasta este părerea mea, deşi în agitaţia ce bucură mult pe duşmanul păcii cred că nu va interesa pe nimeni în afară de Dumnezeu, El fiind, de fapt, Cel pentru care îmi şi expun părerea.

Pace tuturor!
Preot al lui Hristos,
Mihai-Andrei Aldea

Alte comentarii :
Corvin Luca
Claudiu Târziu

Un dialog imaginar, pe care l-am purtat cu mulţi

Apar mereu scandaluri despre un preot sau altul, despre un călugăr sau o monahie, despre mediul teologic. Şi se înghesuie balcanicii şi fanarioţii, fie din Regat, fie din Transilvania, fie din Panonia, fie din Occident, să jubileze, să deguste, cu nesfârşită plăcere, aroma şi gustul scursurilor revărsate de mass-media peste Biserica lui Hristos. Bieţii rătăciţi! Ei, care atâta nevoie au de Dumnezeu, cum Îl găsesc, cum fug de El. Şi apoi urlă disperaţi: „Unde eşti?!!” Şi, desigur, dau vina pe popi. Popii sunt de vină că nu-L găsesc ei pe Dumnezeu! Mai ales dacă popii fac greşeala să le arate că Dumnezeu nu este neapărat unde vor ei, ci poate unde vrea El!

„Hai, părinte, lasă-o! Sunt destui popi hoţi, curvari, agresiv-inculţi, corupţi şamd! Poţi să negi asta?”

Nu, ferească Dumnezeu! De ce să neg? Ce conducători meritaţi, pe aceia îi aveţi. Inclusiv în Biserică! Că doar nu cresc preoţii în pom, nici nu se cultivă pe ogor, nici nu se pescuiesc în lacuri! Dintre voi ies, după chipul vostru. Au nu am avut eu colegi pe care îi trimiseseră părinţii – care nu erau preoţi! – să se popească, din pricină că „popa are totdeauna burta mare”? Şi bieţii copii ar fi vrut să devină ingineri, sau programatori, sau oameni de afaceri sau sociologi şamd. Dar dacă părinţii şi-au impus voinţa, s-au trezit amărâţii de copii în seminar sau facultatea de teologie. Şi din lipsă de chemare ieşiţi, din gândire păgânească şi forţare de părinţi inconştienţi, ce preoţi putea să iasă din ei? Deci, iată, preoţii aceştia sunt roadele voastre.
(mai mult…)