Posts Tagged ‘serafim rose’

vladika-averky

„Omul cel mai puternic din lume este cel ce se află în singurătate. Henrik Ibsen

Cei ce l-au cunoscut pe Arhiepiscopul Averchie în perioada când era egumenul şi rectorul mănăstirii şi seminarului Holy Trinity de la Jordanville îşi amintesc bine prezenţa sa fizică impunătoare. Era de statură înaltă, cu barbă albă, păr bogat şi sprâncene stufoase. Ochii lui mari te priveau drept în suflet. Modul său de comportare vădea un caracter nobil, şi o demnitate sufletească calmă. Niciodată nu era grăbit. Nu-l interesa ce gândesc oamenii despre el şi nu încerca să impresioneze pe nimeni. Cu toate că era conştient de natura principiilor vieţii pământeşti şi avea o atitudine realistă faţă de semenii săi, părea vizibil detaşat de lucrurile pământeşti. Nu găseai la el nimic lumesc. Nu auzea bine – defect care îl ferea de năpădirea minţii cu vorbe deşarte. Iar când auzea în preajmă vorbărie goală, îşi scotea demonstrativ aparatul său de ascultare.
Părintele Gherman de la Frăţia Sfântul Gherman de Alaska (fost seminarist la Jordanville) îşi aminteşte că Arhiepiscopul Averchie era un adevărat păstor creştin. El nu spunea doar, „fă aceasta şi nu fă aceasta”, ci îţi prezenta întreaga filozofie a vieţii ortodoxe în aşa fel, ca oamenii să înţeleagă de ce trebuie să facă un lucru şi nu altul.

(mai mult…)

Viata si practica ortodoxa de Parintele Serafim Rose

1. CREDINTA SI RATIUNEA

Scrierile filosofului rus Ivan Kireievski cuprind cateva idei fundamentale ce ne sunt foarte potrivite astazi. Disputa obisnuita dintre credinta si ratiune, scria el, nu este una corecta. Ratiunea este ceva ce trebuie inaltat la un nivel superior, si acest lucru incearca sa-l daruiasca Biserica Ortodoxa. Ratiunea in sine nu ofera nimic altceva decat o intelegere a acestui taram bi-dimensional, material, care ii preocupa pe majoritatea criticilor si carturarilor din Apus. Se gaseste, totusi, ceva dincolo de acesta. Potrivit gandirii apusene, daca mergi „dincolo” de acestea, trebuie de obicei sa negi ratiunea si sa „sari in intuneric”. In Ortodoxie nu este asa, caci insasi pricina este atat de expusa Adevarului, incat incepe sa se inalte asupra sa.

Vom examina ce legatura are acest lucru cu crestinii ortodocsi, si indeosebi cu convertitii de cuget misionar.
(mai mult…)

Ne vorbeste parintele Serafim Rose

Posted: octombrie 10, 2008 in Sfinti Parinti
Etichete:

Scrisoarea ce urmeaza a fost scrisa de ieromonahul Serafim drept raspuns la o intrebare privind indrumarea duhovniceasca.

Draga frate in Hristos:

Salutari intru Domnul nostru Iisus Hristos! Iti multumesc pentru scrisoare. Apreciez seriozitatea a ceea ce ai scris, si voi raspunde cu aceeasi seriozitate.
Trebuie sa iti spun mai inainte de toate ca, dupa cate cunosc eu, nu mai exista in ziua de azi „stareti” – adica batrani cu adevarat purtatori de Dumnezeu (in duhul staretilor de la Optina) care te-ar putea calauzi nu prin intelepciunea lor si prin intelegerea Sfintilor Parinti, ci prin luminarea de la Duhul Sfant. Acest fel de calauzire nu este dat vremurilor noastre – si sincer, in slabiciunea, prihanirea si pacatele noastre, nu il meritam.
Vremurilor noastre le este dat un fel de viata duhovniceasca mult mai modest, pe care episcopul Ignatie Briancianinov, in excelenta sa carte Arena (o ai?), il numeste „viata dupa povatuire” – si anume, trairea potrivit poruncilor lui Dumnezeu asa cum sunt propovaduite in Sfintele Scripturi si de catre Sfintii Parinti, cu ajutorul celor ce sunt in varsta si mai experimentati. Un „staret” poate da porunci; dar un „povatuitor” da sfaturi, pe care trebuie sa le verifici in practica.
(mai mult…)

“Iată, stau la uşă si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine. Celui ce biruieste ii voi da sa sada cu Mine pe scaunul Meu, precum si Eu am biruit si am sezut cu Tatal Meu pe scaunul Lui”.
Apocalipsa 3, 20-21

In mai 1981, doar cu un an inainte de adormirea sa întru Domnul, Parintele Serafim Rose a fost invitat sa tină o prelegere la Universitatea din Santa Cruz, California, pentru studentii care frecventau cursul de religii comparate, intitulat Religiile lumii in Statele Unite.

CAUTAREA
De ce studiaza cineva religia? Multe dintre motive sunt intamplatoare, dar daca persoana este serioasa cu adevarat, exista un singur motiv: intr-un cuvant, pentru a intra in contact cu realitatea cotidiana, atat de repede schimbatoare, aflata in continua degradare, care nu lasa nimic in urma si nu aduce in sufletul omului nici o fericire care sa dainuie. Orice religie, daca este sincera, incearca sa descopere contactul cu aceasta realitate. Astazi as dori sa spun cateva cuvinte despre modul in care Crestinatatea ortodoxa incearca sa faca acest lucru – adica sa-l initieze in realitatea spirituala pe cautatorul in domeniul religiei.
Cautarea realitatii este o sarcina periculoasa. Probabil ca ati auzit cu totii relatari despre tineri ai vremurilor noastre, de cautatori care “s-au distrus” incercand sa gaseasca realitatea, au murit prematur sau au fost tarati intr-o existenta intunecoasa, ramanand doar cu o farama din potentialul mintii si al sufletului lor. Eu insumi imi amintesc de un prieten din zilele propriei mele cautari de acum douazeci si cinci de ani, cand Aldous Huxley tocmai descoperise presupusa valoare “spirituala” a LSD si-i influentase pe multi sa-l urmeze. Acest tanar, un cautator tipic in domeniul religiei, care poate ca ar fi audiat un astfel de curs, mi-a spus odata: ”Indiferent ce ai spune despre pericolul drogurilor, trebuie sa admiti ca orice altceva este mai bun decat viata americana cotidiana care, din punct de vedere spiritual, este moarta”. Eu n-am fost de acord deoarece, inca de pe atunci, incepusem sa intrezaresc ca viata spirituala presupune doua directii: ea poate sa conduca spre o viata mai inalta decat cea corupta cotidiana, dar poate sa duca si spre una inferioara si sa produca, literalmente, atat moartea spirituala cat si pe cea fizica. El si-a urmat calea si, inainte de a implini treizeci de ani, era o epava de om, imbatranit, mintea ii era ruinata si abandonase orice cautare a adevarului.
(mai mult…)

Pentru starea spirituală a umanităţii contemporane este profund semnificativ faptul că experienţele „harismatice” şi de „meditaţie” prind din ce în ce mai mult teren printre „creştini”. Aceşti aşa-zişi creştini sunt indubitabil sub influenţe religioase extrem orientale. Dar aceasta ca rezultat a ceva cu mult mai fundamental: pierderea gustului şi trăirii duhovniceşti a adevăratului Creştinism, singura cauză a fenomenului prin care un lucru atât de străin Creştinismului ca meditaţia extrem orientală poate să pună stăpânire pe sufletele creştinilor.

Existenţa centrată pe sine şi care nu urmăreşte altceva decât autosatisfacţia, este atât de generalizată în viaţa „creştinilor” zilelor noastre, încât aceştia practic nu mai au acces la înţelegerea unei spiritualităţi autentice. Iar când astfel de oameni întreprind totuşi acţiuni în vederea unei „vieţi spirituale”, o fac ca pe o altă formă de autosatisfacţie. Aceasta se vede clar din idealul religios total fals, atât al mişcării „harismatice”, cât şi al diferitelor forme de „meditaţie creştină”: toate promit (şi acordă imediat) experienţe si „simţiri de mulţumire” si „pace”.

Dar acesta nu este câtuşi de puţin idealul creştin, a cărui definiţie esenţială este tocmai războiul neîncetat împotriva diavolului şi a patimilor. „Mulţumirea” şi „pacea” propovăduite de mişcările „spirituale” contemporane sunt în modul cel mai evident produsul înşelăciunii diavoleşti, al mulţumirii de sine, ceea ce înseamnă moarte pentru o viaţă duhovnicească orientată spre Dumnezeu.
(mai mult…)

de Parintele Serafim Rose
Inainte de a incepe conferinta, va voi spune un cuvant sau doua despre cat de important este sa avem o perspectiva ortodoxa asupra lumii si de ce este mai dificil de elaborat una astazi decat in secolele trecute.
In secolele trecute – de exemplu, in Rusia secolului al 19-lea – perspectiva ortodoxa asupra lumii era o parte fundamentala a vietii ortodoxe si era sustinuta de viata dimprejur. Nici macar nu era necesar sa se vorbeasca de ea ca fiind ceva separat – traiai Ortodoxia in armonie cu societatea ortodoxa ce te inconjura, si aveai o perspectiva ortodoxa asupra lumii asigurata de Biserica si de societate. In multe tari, chiar guvernul marturisea Ortodoxia, care se gasea in centrul functiunilor publice, iar regele sau conducatorul insusi era, din punct de vedere istoric, primul laic ortodox, avand responsabilitatea de a oferi un exemplu crestin tuturor supusilor sai. Fiecare oras avea biserici ortodoxe, si in multe din ele se tineau slujbe in fiecare zi, dimineata si seara. Se gaseau manastiri in toate marile localitati, in multe orase, in afara oraselor, si la tara, in pustiuri si in salbaticie. In Rusia existau peste 1000 de manastiri organizate oficial, pe langa multe alte grupari neoficiale. Monahismul era o parte acceptata a vietii. Multe familii chiar aveau in randul lor o sora sau un frate, unchi, nas, var sau pe cineva care era calugar sau calugarita, adaugandu-se celorlalte feluri de viata ortodoxa: oameni care peregrinau din manastire in manastire, si nebuni pentru Hristos. Intregul mod de viata cuprindea genurile ortodoxe de oameni, dintre care, desigur, monahismul este cel principal. Obiceiurile ortodoxe faceau parte din viata cotidiana. Majoritatea cartilor celor mai citite erau ortodoxe. Viata de zi cu zi era dificila pentru majoritatea oamenilor: ei trebuiau sa munceasca din greu pentru a supravietui, speranta de viata nu era mare, moartea era o realitate intalnita des – toate acestea intarind invatatura Bisericii asupra realitatii si vecinatatii celeilalte lumi. Trairea unei vieti ortodoxe in astfel de conditii era de fapt acelasi lucru cu a avea o perspectiva ortodoxa asupra lumii, si nu era mare nevoie sa se discute un astfel de subiect.
(mai mult…)