Posts Tagged ‘televizor’

copilul si televizorul
– Copiii nu numai că citesc mai puţin decât cei din alte generaţii, dar se şi dove­desc incapabili de a înţelege un material simplu, a lega cuvintele în frază constru­ind înţelesul, a-şi aminti sau aplica tot ceea ce au citit.
– Cercetătorii de la Universitatea din Leyden pun în evidenţă câteva din meca­nismele prin care televiziunea subminează lectura.
– Vizionarea TV, arată Maria Winn, înseamnă o experienţă complet diferită de aceea presupusă de lectură sau, mai precis, inhibă disponibilitatea creierului de a-şi dezvolta capacitatea de a citi.
– Lectura, constituind pentru omul societăţii urbanizate una din principalele mij­loace ale dezvoltării corticale, eliminarea acesteia prin vizionarea TV, îl lipseşte pe copil de posibilitatea de a ajunge, din punct de vedere mental, la nivelul celor care au trăit fără televizor.
(mai mult…)

cum_te_prosteste_tv-ul

Cercetările efectuate în ultimele decenii arată că, indiferent de conţinutul programului de televiziune urmărit, traseele electroencefalografice ale celor care pri­vesc la televizor se schimbă dobândind, după numai două minute de vizionare, o configuraţie nouă, specifică, neîntâlnită în nici o altă activitate umană.(1). Se înregistrează o micşorare a nivelului activităţii corticale. Se constată o scădere a frec­venţei undelor cerebrale care trec din starea beta în starea predominant alfa şi delta. Emisfera stângă îşi diminuează extrem de mult activitatea, proces ce se desfăşoară concomitent cu întreruperea parţială a punţii de legătură dintre cele două emisfere – corpul calos. În acelaşi timp, ariile cortexului prefrontal (centrii executivi ai creierului) sunt periclitate.
(mai mult…)

parintele-dionisie-ignat-de-la-colciuDespre  mândrie: Mândria e cea mai primejdioasă patimă. Toate patimile, toate păcatele  se iartă foarte lesne, şi te îmbrăţişează Dumnezeu şi te duce în Împărăţia Cerului. Însă la Împărăţia Cerului sub nici un motiv nu poţi înainta cu înălţarea minţii, cu mândria. Ispititorul, satana cel mare, e foarte deştept, şi ştie lucrul asta. De aceea seamănă în omenire înălţarea minţii şi tulburarea, adică mândria, ca să nu poată înainta omul la Împărăţia Cerurilor. Căci Sfintele Scripturi aşa spun, că, din bunătatea Lui, Dumnezeu vrea ca acolo unde a fost împărăţia satanei cea atâta de înfricoşată şi mare, care a căzut din cauza mândriei, acolo să completeze locurile acelea cu sufletele bunilor creştini şi ale călugărilor care s-au aflat la Dumnezeu. Dar acolo nu poţi ajunge dacă ai înălţarea minţii, sub nici un motiv! Doar cu smerita cugetare poţi ajunge acolo! De aceea, ispititorul instalează în sufletul copilului, de mic, înălţarea minţii, mândria, lucru care zicem că nu-i nimic, şi de fapt acela-i cel mai dăunător, cel mai primejdios pentru mântuirea sufletelor noastre.
(mai mult…)

pc
Lumea contemporana il starneste pe copil catre pacat la fiecare pas. De-abia reuseste copilul sa iasa din starea de frageda pruncie, ca din toate partile il pandesc deja inrauririle ucigatoare de suflet.
La aceasta contribuie cateodata si parintii „iubitori”; mai inainte de toate, prin aceea ca nu-si educa fiul sau fiica potrivit severelor principii ale comportamentului crestin, ci atata inclinatiile pacatoase ale firii lor, le stimuleaza dezvoltarea in directia pacatului. Sunt satisfacute toate capriciile posibile ale micutului: el capata alte si alte not jucarii, jocuri, distractii si amuzamente. Un asemenea copil nu stie ce este infranarea; el traieste calauzindu-se dupa o singura porunca: „eu vreau”.
Si iata ca astfel pruncul creste potrivit zicalei ruse „parintilor ocara si neamului rusine”. Un asemenea om si la varsta adulta se inconjoara de „jucarii”, distractii si comoditati; el nu poate sa se opuna patimilor si se cufunda din ce in ce mai adanc in abisul pacatului.
lar jucariile din ziua de azi – si cele pentru copii, si cele pentru aduiti – sunt infinit de variate. Cei ce le fabrica folosesc ultimele realizari ale electronicii. Pentru ce ? Ca sa-l distreze pe „consumator” intr-un mod nou, inedit. lar „a-l distra” inseamna a-l distrage de la o atitudine serioasa, responsabila fata de viata, a-l abate de pe calea cea stramta, calea mantuitoare, si a-l trage spre pieire, pe calea cea batatorita a jocurilor si distractiilor.

(mai mult…)

Violenţa este răsplătită (!) şi rareori are consecinţe negative: în 73 % dintre scenele de la televizor, răufăcătorii scapă nepedepsiţi.

Violenţa e pretutindeni. Un celebru psiholog relata exemplul unei fetiţe, care, la auzul veştii că tatăl unei prietene murise, a întrebat: „Cine l-a omorât?”. Întrebarea reflectă presupunerea ei (rezultat al privitului la televizor) că violenţa este cauza normală a morţii.

Violenţa e necesară. Majoritatea actelor violente sunt comise de „băieţii buni” pentru a-i învinge pe cei răi. De aici, copiii învaţă că violenţa e nu numai necesară, dar şi eroică.

Violenţa e amuzantă Mai ales în desenele animate, personajele se lovesc între ele spre a stârni râsul.

Violenţa e plăcută . Majoritatea eroilor de acţiune găsesc plăcere în a se lupta şi chiar în a ucide.

(mai mult…)