Diacon Sorin Mihalache

Volumul descoperirilor ştiinţifice creşte necontenit. Cercetarea ştiinţifică ia lumea cu asalt, urmărind să cucerească toate redutele ei, să pătrundă toate tainele ei, să-i dezvăluie toate misterele. Pare tot mai evident că setea de cunoaştere a omului nu se va opri niciodată.

Întreaga realitate este mărunţită atent de colective imense de cercetători de pe întregul mapamondul. Anual, debutează sute de proiecte de cercetare, planificate uneori chiar şi pentru câteva decenii, în valoare de miliarde de dolari. Ele sunt destinate să lămurească diferite aspecte particulare ale unor fenomene foarte atent selectate din realitate. Ţările dezvoltate oferă tot mai des posibilitatea studenţilor să urmeze domenii de cercetare apropiate de sectorul tehnologiilor şi industriilor, preferate pentru beneficiile economice imediate. Sunt multe statistici care ar putea fi invocate aici. Luăm una dintre ele: în ultimul deceniu, a crescut numărul de fizicieni la suta de mii de locuitori. Mai mult, în statele cu o economie insuficient dezvoltată, numărul lor este de 4 sau 5, în timp ce în ţări dezvoltate, precum Elveţia, aceştia ajung la peste 350, iar in Belgia peste 400 dintr-o sută de mii de locuitori.

Citeşte mai departe »

Diacon Sorin Mihalache

Pentru un necunoscător care nu are experienţa credinţei, orice afirmaţie privind prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în lume este greu de acceptat. Cu atât mai mult cu cât, potrivit tradiţiei creştine răsăritene, Însuşi Dumnezeu lucrează, prin intermediul energiilor Sale necreate în lume, în viaţa şi în sufletul fiecărui creştin! Este greu de acceptat că lucrarea Lui ar putea trece prin trup, în sufletul omului, în inimă şi în minte… Fără experienţa credinţei, aceste afirmaţii par imposibil de acceptat. Sunt mult prea diferite de ceea ce putem experimenta în mod comun. Dar aceasta nu este singura situaţie de acest fel. Cuiva, nefamiliarizat cu descoperirile mecanicii cuantice, i-ar fi imposibil să accepte, spre exemplu, că trupul lui şi obiectele din jur sunt, mai degrabă, pline cu vid cuantic. Dar această ultimă situaţie este un rezultat deja verificat. Fizica pare să ne spună că nu ar trebui să ne limităm la ceea ce putem verifica prin simţuri.

Citeşte mai departe »

Protosinghel Mihail Stanciu

Egumenul Sfintei Mănăstiri Antim, Bucureşti

26.06.2008

În ultima vreme,s-a extins într-o avalanşă pierdută parcă de sub orice control, războiul diavolului cu omul contemporan şi al acestuia cu Dumnezeu şi cu semenii,a căpătat dimensiuni uriaşe.Viaţa omului şi viaţa omenirii însăşi sunt într-un real pericol. Mai ales că terenul de luptă s-a stabilit în locul cel mai sigur şi mai potrivit pentru a da viaţă omului: pântecele mamei. Acest templu al vieţii riscă să fie transformat într-un sinistru eşafod pe care sunt jertfiţi pruncii cei nevinovaţi şi neapăraţi decât de aripile îngerilor lor „care pururea văd faţa Tatălui Care este în ceruri”  (Matei 18.10)… 

 Teologia ortodoxă, atât de frumos expusă şi de Sfântul Maxim Mărturisitorul, susţine unicitatea şi integritatea vieţii (atât biologice cât şi spirituale) a omului din cel mai ascuns început al ei. Natura sau fiinţa omului este una, deşi e armonios alcătuită din suflet imaterial şi trup material. „Facerea sufletului nu se înfăptuieşte dintr-o materie ce subzistă, ca trupurile, ci din voia lui Dumnezeu, prin insuflarea de viaţă făcătoare, în chip negrăit şi necunoscut, cum singur Făcătorul lui ştie.”[1] Iar această alcătuire dihotomică a ei îi dă omului putinţa să unească (recapituleze) în sine toată întinderea realităţii, de la Dumnezeu până la cele văzute, ca un închinător mixt care are legătură şi cu lumea inteligibilă şi cu cea sensibilă, pentru că „nu trebuia să se mărginească închinarea numai la cele de sus [fiinţele îngereşti nemateriale], ci să fie şi jos [în lumea materială] unii închinători, ca să se umple toate de slava lui Dumnezeu, odată ce sunt ale lui Dumnezeu. Şi de aceea este creat de mâna lui Dumnezeu, fiind cinstit şi cu chipul Lui.”[2]

Citeşte mai departe »

Savarsirea si impartasirea Euharistiei

Deosebirile intre Biserici privitoare la savarsirea si impartasirea Euharistiei sunt urmatoarele:

1. Biserica Ortodoxa intrebuinteaza paine dospita si vin de struguri amestecat cu apa. Biserica catolica, incepand din sec. IX si cu ea Protestantii, Armenii si Maronitii, folosesc azima. Anglicanii folosesc azima si painea dospita si vinul amestecat sau nu cu apa. Ca singura painea dospita e justificata, se constata din Evanghelia lui Ioan, unde se spune ca “Iudeii n-au intrat in pretoriu, ca sa nu se spurce, ci sa manance pasca” si ca ziua Sambetei ce a urmat Rastignirii Domnului a fost “zi mare” (Ioan, 18 28; 19, 31). De aici urmeaza ca Domnul s-a rastignit in ajunul Pastilor evreesti, numita la Sinoptici prima zi a azimilor, intrucat sfarsea cu seara in care se incepea mancarea azimei. Atunci Cina euharistica a avut loc cu o seara inainte de seara in care Iudeii mancau mielul pascal, cand incepeau folosirea azimei, adica la 13 Nisan, nu la 14 Nisan. Biserica a folosit de la inceput painea, cum se vede din Faptele Apostolilor (2, 42), si practica aceasta a durat pana in veacul al IX-lea, cand Biserica apuseana a inceput sa introduca azima.

Citeşte mai departe »

† Calinic Argatu, Episcop al Argeşului şi Muscelului

Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
Post trupesc, post sufletesc

Temelia solidă a unei adevărate vieţi duhovniceşti este postirea. Iată ce ne spune Sfântul Simeon Noul Teolog: „Postul este începutul şi temeiul pentru lucrarea duhovnicească. Oricare ar fi virtuţile pe care le zideşti pe temelia postului, ele vor fi toate nezdruncinate şi neclintite, ca unele ce au fost întemeiate pe piatra cea tare. Iar când vei înlătura această temelie, adică postul, şi în locul lui vei pune îmbuibarea pântecelui şi alte pofte necuvioase, atunci toate virtuţile vor fi zdruncinate şi spulberate de cugetele cele rele şi de un noian de patimi şi aşa precum se împrăştie nisipul de vânt, tot aşa se prăbuşeşte întreaga lucrare a virtuţii”. Cei care din diferite motive (reale şi nu închipuite!) nu pot să postească, vor întreba: noi cei ce nu putem posti din cauza sănătăţii şubrede, ce să facem să nu ne pierdem puterea de a lucra virtuţile creştineşti? Răspuns potrivit este. Dacă stomacul ne este bolnav sau alte organe ale trupului nostru sunt în suferinţă, atunci este necesar să ne orânduim regimul alimentar în aşa fel încât să nu sufere trupul nostru.

Citeşte mai departe »

Ieromonah Savatie Bastovoi

Sunt eunuci, care din pântecele maicii lor s-au născut aşa; şi sunt eunuci, care au fost făcuţi eunuci de oameni; şi sunt eunuci, care s-au făcut pe ei înşişi eunuci pentru împărăţia cerurilor (Matei 19, 12).

Acest articol este un răspuns dat unui medic scriitor la o întrebare foarte discutată: cum poţi trăi în abstinenţă fără să te dereglezi, când medicina a demonstrat de mult că la baza multor boli psihice şi chiar organice, de cele mai multe ori, stă insatisfacţia sexuală? Organismul are nevoie de aceste relaţii ca de hrană şi aer. Omul este parte a naturii şi se supune legilor acestei naturi, de aceea încălcarea lor nu poate rămâne fără urmări distructive.

Raţionament clasic, pe care îl ştie toată lumea. Nimic de spus împotriva acestei descrieri logice şi, mai ales, demonstrate de practica atât de îndelungată a medicinii. Despre aceasta citim în reviste, auzim la televizor, învăţăm la şcoală.

De peste tot suntem bombardaţi cu reclame de felul: “Fă treaba asta de atâtea ori pe zi şi vei fi mai frumoasă! Cei care fac cutare şi cutare nu îmbătrânesc!” Şi altele.

Cu toţii ştim cum arată un abstinent, mai exact, caricatura unui abstinent. Abstinentul are coşuri pe faţă, e nervos, chiar isteric, e tiranizat de fantasme care îi dau o înfăţişare posacă, într-un cuvânt, e un ghem de complexe.

Citeşte mai departe »

Interviu cu monahul Savatie realizat de Mihai Dilanu

Întrebare: Creştinismul este religia care a influenţat cel mai mult mersul istoriei. Însăşi numărarea anilor pe care o avem azi se numără de la Hristos. De unde această legătură a numărării anilor şi Hristos? Şi, pentru că ni s-a dat nouă această ocazie, cu ce gânduri păşeşte creştinul ortodox în noul mileniu?

Răspuns: Hristos nu numai că a schimbat faţa istoriei, ci putem spune că până la Hristos istoria nici nu a existat. Hristos este începutul şi sfârşitul istoriei. Cum spunea Sf. Vasile cel Mare, pe care, de altfel, îl sărbătorim în această perioadă: naşterea lui Hristos a însemnat naşterea umanităţii, care până la El nu a fost cu putinţă. Adică omul Vechiului Testament nu putea îndeplini nicidecum condiţia umanizării totale, care presupune hristificarea, redobândirea, prin Hristos, a chipului şi asemănării lui Dumnezeu, care este natura iniţială şi adevărată a omului. Iată de ce era şi firesc ca venirea lui Hristos să separe vremea în două, moartea de viaţă, întunericul Vechiului Testament de lumina Noului Testament, care este testamentul “dumnezeilor” după har. De aici înainte, omul a dobândit şansa de a trăi starea lui Adam cel nou; de aici înainte, omului i se dă şansa, după ce a fost născut odată din femeie şi bărbat în stricăciune, să se nască cu naştere cerească, din Dumnezeu, prin naşterea Botezului, după cum Adam s-a născut nu din femeie, ci din Dumnezeu. Sunt multe de spus spre lauda acestei taine, pe care creştinii sunt datori să le cunoască, citind scrierile Sfinţilor Părinţi. Şi este firesc ca omenirea, în cinstea şi comemorarea adevăratei sale naşteri, care purcede din naşterea lui Hristos, să şi-o marcheze şi printr-o nouă numărătoare a anilor. Se ştie însă că popoarele care nu L-au primit pe Hristos în măsura în care L-am primit noi, europenii, îşi păstrează, pe lângă numărătoarea oficială şi o numărătoare tradiţională. Aşa sunt, de exemplu, chinezii sau evreii. Cât priveşte gândurile cu care păşeşte creştinul ortodox în noul mileniu, ele cred că sunt gândurile lui de fiecare zi, cu care el trebuie să păşească în toate zilele vieţii sale. Citeşte mai departe »

Buna ziua parinte Savatie
Ma numesc Nelu, student la jurnalistica. Am fost la intrunirea din 12.02.03, mi-a placut sa te ascult, insa n-am prea avut ocazia sa intreb si eu cite ceva. As avea mai multe intrebari, dar o sa am si alta ocazie sa-ti scriu. Sper sa-mi raspunzi.
Iubirea e cea mai inalta valoare, Iisus a spus “Dumnezeu este iubirea”. Cred ca afirmatia e invechita - Dumnezeu nu e iubire, ci iubirea e Dumnezeu. Asa Dumnezeu insusi devine o calitate a acelor ce stiu sa iubeasca. Astfel o credinta in El n-ar fi necesara. Ar fi doar o ipoteza.
In 20 de secole de crestinism au fost ucisi atitia oameni, ca e greu sa-i numeri. Musulmanii ucid intr-una de 14 secole, si nu sint convertiti din dragoste, ci din lasitate. Mahomedanismul a venit spre oameni cu sabia intr-o mina si cu Coranul in cealalta, spunind “Alegeti”. Iubirea nu se naste din frica, astfel crestinii au schimbat tactica, dar esenta e tot aceeasi: Biblia intr-o mina si bucata de piine in alta. Noi alegem. Crezi ca a fost cineva convertit la crestinism din cauza valorilor inalte, a adevarului incompatibil, viziunii profunde? Cei infometati cu adevarat sint cersetorii, orfanii. Sint infometati de piine, de adapost, de haine si nu de adevar. Este asta o convertire?
In ce societate traim noi azi? Politica o intretine, politica intretine totul. Tot din motive politice au fost create si religiile. De ce toate religiile spun adevarul, si oamenii cred. Ii fac nefericiti si cu cit sint mai nefericiti, cu atit ei devin mai docili. Asta vrea de la noi o religie?
Da, omului ii e frica sa fie liber. El vrea un tata in ceruri, bun pentru plingeri si rugaciuni. Fara el se simte ca un copil abandonat. Dar rugaciunea si adoratia noastra seamana cu lauda la adresa tiranului care ne-a redus, din oameni in sclavi. De ce ai ales sa fii sclav? Sclavul e un obiect pe care il posezi - poate fi usor ucis cind nu mai ai nevoie de el.

Citeşte mai departe »

Daca nu stiati ca diavolii pot face pe oameni sa vorbeasca in limbi felurite, iata ca puteti citi acum ca o pot face. Printre multe alte ‘ghidusii’ ale lui se numara si levitatia, stiinta despre anumite lucruri savarsite anterior (nu in viitor) sau in alt colt al lumii, diverse ‘numere de magie’ precum a sectiona un trup in doua si cele doua parti ale lui sa se poata misca ca si cum nu ar avea nimic, diverse disparitii (teleportari) etc. - toate acestea fiind savarsite de diavol si nu de posedat. Vorbitul in limbi felurite este o alta viclenie de-a lui, caci Satan incearca in tot felul sa se aseamane cu Dumnezeu, ca prin aceasta asemanare sa aduca la inselare pre mai multi. Aceasta vicelnie are de-a face si cu sarbatoarea Rusaliilor (Pogorarea Duhului Sfant la Cincizecime peste Apostoli si Maica Domnului) si e o incercare de imitare a ei.

Cazul prezentat mai jos este unul recent si este clasat de psihologii americani drept un ‘caz tipic de posedare’ ce are dovezi clare si indestructibile. Pronia dumnezeiasca face ca acest caz sa apara la noi in Romania ca stire, tocmai cand praznuim Rusaliile, pentru ca sa puteti face usor diferenta intre ce e Duh si ce diavol, ce e sfant si ce spurcat. Astfel ca pentru cei ce inca nu cred in existenta acestui ‘duh rau’, dovada o pot avea mai jos.

Citeşte mai departe »