IN MEMORIAM-Parintele Ioan Iovan

Datorita multimii de commenturi si vizualizari la articolul care anunta trecerea la cele vesnice a parintelui Ioan Iovan de la Manastirea Recea,am simtit nevoia sa fac un scurt material despre parintele Ioan in care sa includ detalii despre viata sa,cateva poze,dar si comentariile/marturii lasate de unele persoane care l-au cunoscut pe parinte.

Parinte Ioan,roagate lui Dumnezeu pentru noi pacatosii!

Din viata parintelui Ioan

E foarte greu sa-l descrii pe parintele Ioan Iovan. Era o prezenta puternica si, in fata unui asemenea duhovnic, cuvintele bat in retragere. Chiar daca nu-l cunosti, cand parintele Ioan intra in biserica, stii. Pur si simplu, umple biserica de lumina atunci cand intra in ea. La predica, e la fel de puternic. Ca marii duhovnici, era aspru si cald in acelasi timp. Te tinea la distanta si, deopotriva, te imbiea sa te apropii.

Oamenii veneau la Recea deoarece stiau ca parintele Ioan e vazator cu duhul. Multe se marturisesc despre el. O femeie vaduva voia sa-si vanda casa si sa se mute la fiul ei. N-a apucat sa spuna nimic. In timpul rugaciunii, parintele i-a pus ca din intamplare mana pe cap si, intrerupandu-se, i-a zis: „Nu-ti vinde casa”. Un student imi spunea ca, venind la parintele si ezitand sa-si descarce sufletul, acesta i-a spus in soapta, la ureche, pacatele pe care le facuse si pe care nu le marturisise nimanui niciodata. Multi ii stiu puterea, dar putini ii cunosc viata parintelui: faptul ca a fost, inainte de razboi, preotul Manastirii Vladimiresti, unde vietuia maica Veronica si calugaritele fecioare; ca a facut ani grei de inchisoare in timpul comunistilor;a fost unul din cei mai mari duhovnici pe care ia avut neamul romanesc.

Spital duhovnicesc

Recea e manastire de maici, dar gratie parintelui a devenit ceea ce Sfintii Parinti numesc spital duhovnicesc. Maica Stareta, Cristina, care l-a ingrijit pe parintele Ioan cat timp acesta a fost surghiunit la Plumbuita, langa Bucuresti, este de o infinita delicatete cu toti cei ce se impartasesc, si aproape toti cei care vin la Liturghie se impartasesc, dupa ce s-au spovedit.

Oamenilor care, bolnavi fiind, vin la Recea pentru ajutor, li se cere sa citeasca timp de 40 de zile „Paraclisul Maicii Domnului”, sa ajuneze in sapte zile de vineri pana la orele 15, dupa care sa manance mancare de post si, tot in acea perioada, sa participe la Taina Sfantului Maslu. „E-adevarat, spune parintele Ioan, multi au venit aici si s-au vindecat de boli grele: cancer, boli de inima, dar acestea sunt minuni, nu le putem controla. Daca pe mine nu ma pot vindeca, cum pot eu vindeca pe altii?”

Foarte multi credinciosi veneau la Manastire pentru ca li s-au intamplat mari nedreptati (de la hotii mai mici sau mai mari). Si lor li se cere colaborarea (preotul nu poate face nimic de unul singur): sa citeasca zilnic Acatistul Sfantului Mare Mucenic Mina, pana la repararea nedreptatii.

Inceputurile

Parintele Ioan s-a nascut in 1922.Parintii lui erau preotul Gavril si presbitera Maria.Licentiat in teologie (lucrarea de licenta „Sfanta Impartasanie – calea desavarsirii crestine” a fost publicata de curand) si a urmat trei ani cursurile Facultatii de Drept. Admis la doctorat in 1947, a studiat doi ani cu parintele Staniloae. In 1947 pleaca la Manastirea Vladimiresti, langa Tecuci. Pe 27 noiembrie 1949 este tuns in monahism, cu numele de Ioan, iar in decembrie 1949 este hirotonit ieromonah (adica preot monah) pe seama Manastirii Vladimiresti. Aici, parintele Ioan a slujit pana in 1955. Pana in 1955, Vladimirestiul a fost un „Lourdes romanesc in coasta Uniunii Sovietice”, dupa expresia lui Gheorghe Apostol, unul dintre cei mai odiosi demnitari comunisti ai vremii, el insusi de loc din Vladimiresti si fost coleg de clasa cu Maica Veronica, ale carei vedenii – care au inceput in 1937 – au ajuns faimoase in intreaga Romanie. Vremurile in care a fost preot acolo au fost cu adevarat extraordinare, un adevarat miracol pe pamant romanesc.

Vladimiresti

In fiecare duminica, pe vremea celei mai cumplite conduceri comuniste pe care a avut-o Romania (1947-1955), veneau sa participe la Liturghie, in aer liber, si sa asculte predica parintelui Ioan, cel putin 20.000-30.000 de oameni, ceea ce a infuriat la maximum autoritatile comuniste. Nu era predica sau cateheza in care parintele Ioan sa nu aminteasca vedeniile Maicii Veronica cu privire la viitorul Romaniei; parintele le numea „Biblia neamului romanesc”. Oamenii se asezau in genunchi cand predica parintele, chiar daca afara era noroi!!!, spune parintele Mihai Lungeanu, unul din cei care au facut ani grei de puscarie pentru ca au refuzat orice compromis cu comunistii.

In 1953, in timpul unei predici la care asista si un imputernicit al puterii comuniste, parintele Ioan face o criza de hemoptizie. Desi venise ca sa-i gaseasca noi capete de acuzare, imputernicitul comunist este atat de impresionat incat, la o sedinta la care convocase mai multi preoti din ierarhia B.O.R., le spune: „Acesta este preot adevarat, nu voi!”.

Complotul

Este greu de crezut, dar nu numai comunistii au dorit distrugerea Vladimirestiului, ci si Patriarhia! In august 1954, parintele Ioan este acuzat de erezie, intr-o scrisoare semnata, intre altii, de parintele Cleopa, de parintele Petroniu de la Sfantul Munte, de Mitropolitul Antonie Plamadeala (cel care a intervenit la Sfantul Sinod si a obtinut ridicarea caterisirii parintelui Ioan, dupa ce acesta din urma a iesit din puscarie) si de parintele Arsenie Papacioc. Parintele Ioan era acuzat ca face spovedanie colectiva (cum se practica, de altfel, la inceputurile crestinismului – fiecare isi spunea pacatele cu voce tare in fata celorlalti!) si ca da impartasania prea usor.

S-a recurs la o inscenare. Parintele Ioan era chemat la Patriarhie „sa fie facut mare, acolo”, iar aceasta „chemare” se combina perfect cu presiunile facute de Securitate ca parintele Ioan sa plece de la Vladimiresti.

Maicile de la Vladimiresti, in frunte cu Maica Veronica, nu voiau sa plece: „Noi ascultam de Maica Domnului, nu de Patriarhie”. Dar se uita prea usor si nu se vorbeste deloc astazi despre vedenia Maicii Veronica, care, in timpul anchetelor de la Patriarhie si a continuei prigoane a comunistilor, l-a vazut pe Domnul Iisus Hristos in usile imparatesti ale altarului, spunand: „Aici, Eu fac judecata!”.

In 1955, parintele Ioan se hotaraste sa-si faca publica pozitia si adreseaza un memoriu conducerii Statului Comunist si conducerii Bisericii Ortodoxe: „Daca se spune ca lupta partidului, adica a ateismului, trebuie sa fie dusa ideologic contra credintei si a lui Dumnezeu, atunci de ce se pedepsesc elevii, studentii, militarii, invatatorii si alti membri de partid pentru ca merg la Biserica? In ce consta libertatea religioasa, care sunt limitele ei? Daca este o colaborare intre Biserica si Stat, atunci de ce Statul are drepturi nelimitate si se amesteca grosolan in toate ale Bisericii, inclusiv in predici si slujbe, pretinzand sa fie scurtate sau chiar anulate in anumite zile? Unii au zis ca suntem reactionari: in sens duhovnicesc, au dreptate – vrem sa fim reactionari pana la moarte, impotriva diavolului si a ucenicilor sai. Altii ne-au spus ca suntem un Lourdes romanesc, un centru mistic in coasta Uniunii Sovietice. De fapt, manastirea este un centru duhovnicesc asezat de Dumnezeu in coasta lui Anticrist”.

Dintr-o inchisoare intr-alta

Parintele Ioan este acuzat de instigare la terorism, printr-o inscenare marsava, si condamnat la munca silnica pe viata de Tribunalul Galati. Sistemul de distrugere morala si fizica a detinutilor din penitenciarul Galati era pus la punct in cele mai mici amanunte. Nu e vorba numai de anchetele pe care cei de la Interne le conduceau zile si nopti, fara pauza si fara mila, sau de celula fara geam si fara calorifer in care isi ispasea parintele Ioan, in plina iarna, pedeapsa. Cand parintele Ioan solicita sa mearga la toaleta, i se spunea „asteapta!”; „zile intregi mi se raspundea: „Asteapta!””. La un moment dat, parintele Ioan face un TBC glandular si, din aceleasi cauze – frigul si mizeria – mainile i-au crapat pana la os. Si totusi, cu eforturi supraomenesti, reusea sa se roage de fiecare data in pozitie de rugaciune, cu fata spre crucea insemnata cu apa pe perete.

Nu a lipsit o zi in care parintele Ioan sa nu oficieze Sfanta Liturghie cu ajutorul plantoanelor, care erau detinuti de drept comun, primind o sticluta de vin tonic ca medicament. Antimisul il avea cusut pe spatele maieului. Potirul era o cutie de medicamente din ebonita sfintita. La Vacaresti, unde fusese transferat de la Galati, a reusit, cu foarte mare greutate, sa-i convinga pe parintele Xaveriu, vicar romano-catolic de Iasi, si pe parintele Nicolae Opris, preot greco-catolic nerevenit, sa oficieze impreuna Sfanta Liturghie, de Pasti. Totul a decurs bine pana la epicleza – chemarea Duhului Sfant pentru transformarea painii si vinului in Trupul si Sangele lui Hristos. Atunci, parintele vicar a ezitat. Parintele Ioan l-a rugat in acel moment sa aiba in vedere ca se gaseau la o rascruce a vietii si sa treaca peste confesionalism. Atunci, parintele Xaveriu a acceptat sa cheme impreuna cu ceilalti doi preoti Sfantul Duh – epicleza. Parintele Ioan marturiseste ca a trait atunci un moment de fericire sublima, pentru ca reusisera, inchisi intre zidurile puscariei si in suferinta, sa fie „una in Hristos”.

Iertarea

La Jilava, unde fusese transferat de la Vacaresti, parintele Ioan a trait momente de cosmar. „Aveam impresia ca ma aflu intr-un mormant”. Gura de aerisire era intr-o a treia camera, iar gradul de umiditate era atat de ridicat, incat parintele nu reusea niciodata sa-si usuce prosopul sau batista. „Dar la Jilava am trait cel mai intens sentiment ca sunt preot”. Intr-o zi, detinutul Ioan Iovan este dus la fieraria puscariei, pentru ca trebuia sa i se puna lanturi la picioare, urmand a fi transferat la Gherla. Parintele Ioan nu si-a ales bine lantul – in loc sa aleaga unul mai gros si mai lung, a ales unul mai scurt si mai usor, ceea ce nu-i permitea sa se miste in voie. Primul sau gest a fost, insa, de a saruta lantul, gandindu-se la Sfantul Apostol Pavel, si de a-l socoti ca o incercare pentru credinta in Dumnezeu. Cand fierarul (detinut de drept comun) a lovit cu ciocanul pentru a fixa lantul in nituri, pe picioare, metalul a muscat in carne vie, urmele vazandu-se si astazi.

La jumatatea drumului dintre celula si fierarie, un gardian l-a lovit pe la spate. In acel moment, parintele s-a dezechilibrat, dar nu a cazut. Atunci a simtit minunea – prin faptul ca, desi pana atunci facea mari eforturi sa nu-si piarda echilibrul, datorita scurtimii lantului si durerii provocate de ranile de la picioare, nu a cazut! S-a intors, cum a putut, catre gardianul care il lovise si i-a spus: „Domnul Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos sa te ierte pe tine, fiule duhovnicesc, si sa-ti stearga toate pacatele, inclusiv acesta de acum, iar eu, nevrednicul preot duhovnic, cu puterea ce-mi este data, te iert si te dezleg de toate pacatele tale, in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh”.

Colegii de suferinta din celula l-au indemnat pe parintele Ioan sa iasa la raport. L-ar fi putut reclama pe acel gardian ca a lovit un ranit, care avea lovituri la picioare si catuse la maini. Dar parintele le-a spus ca nu poate ierta si reclama in acelasi timp.

Diavolul

Intr-una din zilele terorii din inchisoarea Gherla, parintele Ioan are un vis cu inchipuirea diavolului, care arata hidos, ca un tap cu ochi omenesti. Diavolul i-a pus parintelui picioarele din fata pe umeri si cu cele din spate i-a blocat bratele ca sa nu se poata inchina. Cand parintele Ioan a vrut sa-si faca cruce cu limba, a fost scuipat in fata. La un moment dat, cu un mare efort, parintele Ioan a reusit sa strige: „Maica Domnului, salveaza-ma!”, si s-a trezit. Informatorul din patul de deasupra s-a trezit din somn si l-a intrebat speriat: „Ce-i, parinte?”. „A fost diavolul”, i-a raspuns parintele linistit.

Zarca

La Aiud, impreuna cu alti cativa detinuti politici, parintele Ioan a fost printre putinii care au rezistat reeducarii. Cei care acceptau reeducarea sfarseau prin a recunoaste cat de mult au gresit contra regimului comunist, pe care acum il socoteau adevarata fericire. Cei care refuzasera compromisul reeducarii s-au imbolnavit de scorbut si li s-au decalficiat oasele: primeua de mancare zeama de la masa reeducatilor.

Pentru ca l-a infruntat pe comandant: „Domnule comandant, sunt convins total ca ma voi mantui in celula ca si in chilia calugareasca din libertate”, parintele Ioan este transferat la Zarca, o inchisoare in inchisoare, creata special pentru exterminare. Ii dadeau trei surcele pe noapte pentru a face focul in soba, nici nu se aprindeau bine ca se si terminau. Noaptea dormea incovoiat carlig din cauza frigului. Toti stiau ca cei ajunsi la Zarca erau condamnati la exterminare. Dupa cateva luni de detentie la Zarca, se amplificase mai mult ca niciodata senzatia cumplita de sfarseala. Insa intr-una din noptile fara sfarsit, parintelui Ioan i-au aparut imagini de la hirotonie. In capul Sfintei Mese, pe un scaun, era asezat Episcopul martir Nicolae Popovici: „Dupa ce m-a privit cu blandete si m-a binecuvantat, am avut o stare de fericire puternica”. A doua zi dimineata, parintele Ioan este scos din Zarca si transferat inapoi in incinta penitenciarului din care, la 1 august 1964, va fi eliberat.

Epilog

„Cand am iesit din inchisoare, fratele m-a sarutat, n-a putut sa ma vada o zi intreaga. Eram ca un spectru! Tortionarul meu e acum SRL-ist in Targu Mures, si-a facut o firma si a venit din nou mai aproape de mine.” Nu-mi vine sa cred ca un preot care a suferit atat de mult in inchisorile comuniste poate sa glumeasca in legatura cu acest subiect: cei mai multi dintre noi prefera sa uite tot ce au suferit. Aceasta vointa de a uita are semnificatia ei: cel mai greu este sa gasesti un sens suferintei, mai ales suferintei prin care treci tu. Parintele Ioan este dovada vie a faptului ca omul poate transfigura suferinta in bucurie, atunci cand sufera in numele Celui care a suferit pentru noi toti. Parintele Ioan: luminos, sincer, direct, nu suporta nesinceritatea, minciuna si compromisul, pe caldicei nu-i are la inima. Un om cu ochii patrunzatori, care te priveste din cand in cand pe deasupra crestetului. Ceea ce ramane dupa ce te-ai intalnit cu Sfintia Sa este prezenta lui atat de luminoasa. Un om care a adus zeci de mii de oameni la Hristos.

Poze de la ceremonia de inmormantare

Marturii:

• Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca!In veci pomenirea lui!S-a mai stins unul din marii duhovnici ai tarii.L-am cunoscut pe pr.Ioan ,un om cu o mare iubire pentru toti oamenii.Cand mergeai la man.Recea numai daca vedeai chipul luminos si bucuria parintelui iti treceau toate necazurile ,nu puteai fi trist Nu se vedea pe chipul sau suferinta din inchisorile comuniste ,ci se vedea bucuria trairii in Hristos Domnul.

Vasilika

• Parintele Ioan nu a murit!!Hristos a inviat si….despre un om care a crezut din strafundul rarunchilor chinuiti prin lagarele comuniste in Hristos si in Inviere, nu putem spune ca a murit. Cu atat mai putin despre cineva care L-a primit pe Hristos zilnic pe buzele sale de-o viata intrega si s-a incapatanat sá-L dea si tuturor celor ce-si plecau genunchii marturisindu-se. S-a mutat la Cel pe Care L-a iubit cu o bucurie, cu o putere si cu o credinta greu de intalnit in zilele noastre.Hristos Domnul sa-i dea odihna, bucuria si comuniunea vesnicá intre sfintii Lui, si noua tuturor celor pe care ne-a iubit sa ne ramana un parinte rugator asa cum ne-a fost si in viata pamanteasca.

Doru

• Intalnirile mele cu Parintele Ioan Iovan au fost clipe de mare intensitate sufleteasca. Le am si acum vii in amintire, si cred ca nu le voi uita intreaga viata.Dumnezeu sa-l odihneasca impreuna cu dreptii in pace!

nicolae

• Sfintul ioan iovan vazator cu duhul,mare duhovnic al lumii,rugator pentru noi,iubitor de dumnezeu si al tainelor sfintei treimi,pe scurt cel mai mare om care a stat cu mine de vorba si care m-a ajutat sa parasesc calea pierzarii spunindu-mi ca yoga este de la diavol si ca bivolaru este un monstru.avea dreptate.noi la cine mai alergam?

daniel

• Dumnezeu sa il odihneasca in pace!Parintele Ioan un adevarat maestru al intelepciunii,ce vb atat de calm si rabdator,inca de mica ma alinta pe cap si imi transmite a caldura lui sufleteasca Parintele Ioan va ramane duhovnicul sufletului meu!

loredana

• Dumnezeu sa-l odihneasca pe Parintele Ioan Iovan. Un mare duhovnic si marturisitor al lui Hristos in inchisorile comuniste, unde a fost inchis pe nedrept, condamnat la munca silinica pentru credinta. Un exemplu de verticalitate crestina, este supranumit si Apostolul Iubirii. Vesnica pomenire.

Lucica

• Dumnezeu sa il odihneasca in pace! L-am cunoscut personal pe cand era duhovnicul manastirii Plumbuita! O pierderea enorma pentru Romania! Dumnezeu sa-l numere printre sfintii Sai, ca printre oameni a fost cu adevarat un sfant!

bătăiosu

• Dumnezeu sa -L odihneasca in pace! L.am cunoscut personal, mergand deseori la Manastirea Recea.Sfintia Sa a fost primul meu duhovnic,doar ascultandu.I sfaturile am reusit sa merg mai departe..chiar daca stiam ca.mi va fi foarte greu!Sunt sigura ca si de acolo de sus Parintele ne va ocroti.”Sa.i multumim Parintelui ca a lasat ucenici la fel de buni ca si EL.”

Daniela

• Nu l-am cunoscut personal,am cunoscut doar o parte din el…a fost duhovnicul duhovnicului meu,care de fiecare data cand ne vorbeste despre parintele Ioan o face cu atata ardoare,cu atata bucurie si dragoste incat reuseste sa ne atinga nu numai auzul ,dar si inimile… un exemplu de sfintenie si de traire crestineasca in comparabile,parintele Ioan Iovan de la manastirea Recea va fi pururea un mijlocitor catre Bunul Dumnezeu si Maica Domnului pentru intreaga omenire si pentru mine pacatosul.Dumnezeu sa-l odihneasca!!!

danny

• Cu durere in suflet am primit vestea trista de mutarea la Domnul a eruditului duhovnic,Parintele Ioan Iovan de la Manastirea Recea,Tg.Mures.O pierdere enorma pentru Biserica Ortodoxa Romana.Un Apostol al lui Hristos care a suferit si binecuvantat.El a fost un martor lucid a tot ceea ce s-a intamplat cu biserica si slujitorii ei in prima parte a instaurarii dictaturii comuniste in sud-estul Europei.L-am cunoscut personal si m-a frapat faptul ca nu l-a schimbat suferinta ci l-a facut un piternic ostas al lui Hristos.Am constatat ca a fost contemporan cu tatal meu si el fost detinut politic.Marii duhovnici ai Bisericii noastre se muta la Domnul unul cate unul,le vom duce lipsa.Il vom purta in rugaciunile noastre.Dumnezeu sa-l ierte si cu dreptii sa-l odihneasca.

Parintele Dumitru Ilies
Biserica Sf.Maria
Austin,Texas

• Sambata ma duceam pentru prima oara la Recea, sa il cunosc pe parintele Ioan.Cand am ajuns era deja priveghiul parintelui.Simteam o mare durere ca nu am reusit sa vorbesc cu Sfintia Sa.Dar stiu ca s-a mutat la “locuri cu verdeata” si ca ii este bine,si ca de acolo de SUS ne simte, ne aude si ne ajuta mai bine.Cand l-am atins am avut aceeasi traire ca atunci cand ating mostele unui sfant.Sa ne pomeneasca pe toti in rugaciunile Sale.Dumnezeu sa il odihnesca!

Ileana

• Iubiti credinciosi din lumea intreaga… este adevarat a plecat dintre noi UNUL DINTRE CEI MAI MARI DUHOVNICI AI ROMANIEI care nu a aratat niciodata suferinta regimului comunist si mai ales a confratilor… Dar stiu sigur ca acum a regasit-o LA MAICA NOASTRA pe MAICUTA VERONICA CU CARE VA LUPTA PENTRU NEAMUL NOSTRU ROMANESC PE CARE L-AU IUBIT ATAT DE MULT DEACOLO DIN POALA MAICII DOMNULUI!!!!DUMNEZEU SA-I ODIHNEASCA !!! ( eu nu i-am putut separa niciodata… au fost “parintii mei”

Paula Nitescu

• Am avut privilegiul si binecuvantarea si sa-l cunosc pe Parintele IOAN IOVAN. Cuvintele nu sunt de ajuns sa exprim trairea deosebita pe care parintele o insufla prin predica si prin Sf. Impartasanie. Desi suferise mult fiind inchis si prigonit pentru marturisirea lui Hristos, Parintele avea o iubire si iertare cereasca si primea neobosit pe credinciosii din tara intrega care-l cautau. Nu am sa uit cuvintele si indemnul Parintelui de la Praznicul Maicii Domnului, 15 august 1992 cand a spus ” Dragii mei, am mai spus, dar mai repet, cã si Evanghelia se repetã: cinci cãlugãri pleacã de la mãnãstirea Bistrita- Baia, din Moldova, pleacã la Sfântul Munte Athos, pleacã, si n-au apucat doi km. sau trei sã iasã cãci apare Maica Domnului în fata lor si le spune:-Unde mergeti, fiilor, unde vã grãbiti?-Mergem la grãdina ta, Maica Domnului, din Sfântul Munte, sã ne mântuim mai usor.Si rãspunde Maica Domnului, auziti toti:-Întoarceti-vã înapoi, si sã stiti cã si România este grãdina mea!” Parintele a adaugat atunci “Haideti sa nu mai traim murdari” si falfaind epitrafirul ca un steag a chemat pe toti la la Sf. spovedanie is Sf. Impartasanie.

Elena

• Va rog incercati sa fim mai buni cu cei din jurul nostru si urmati exemplele pozitive.Parintele Ioan ne iubea pe toti,mereu ne-a aratat prin blandetea si bucuria lui.Va ramane vesnic viu in sufletul meu.

iulia

• Imi este greu sa gasesc cuvinte potrivite. Imi pare rau pentru noi ca l-am pierdut, dar ma bucur pentru Imparatia lui Dumnezeu care il primeste.L-am vazut si vorbit cu acest mare Om doar o singura data, in urma cu 5-6 ani, dar am trait atunci ceva uluitor. Am ajuns seara cu autocarul si o mica parte dintre noi, am asteptat la usa camarutei in care spovedea, macar sa-l vedem. Tarziu, a iesit, l-am vazut si ne-a spus sa venim dimineata devreme, ca obosise. Si asa si arata, un om in varsta, care obosise. A doua zi, am fost la usa camarutei, mi-a venit randul sa intru, dar cand am intrat, am uitat tot ce imi ordonasem cat mai concis in minte,(era multa lume si nu voiam sa-l retin prea mult). Am uitat fiindca dintr-o data in fata mea nu mai vedeam acel om de varsta lui, ci un Om cu mult mai tanar, in plina putere. Oare de unde aparuse? I-am spus ca am uitat ce vreau sa spun si cred ca a inteles ce am patit, ce vedeam, m-a linistit si a inceput sa ma intrebe cu o blandete de nedescris despre mine si familie, pana m-am linistit. A considerat cele spuse ca o spovedanie si mi-a dat dezlegare de impartasanie.Regret nespus ca nu am mai avut posibilitatea sa-l mai vad in viata. Sa se odihneasca in pace in Bratele cele iubitoare !

nicoleta

• Nu prea mai pot spune multe, dar cine a trait macar cateva clipe in preajma sa ori in fata sa, il va iubi pentru o vesnicie. Si pentru ca iubirea lui ne cuprinde pe toti sa ne rugam aceste 40 de zile pentru dansul, ca si dansul sa simta cum s-a spus la inmormantare ca nu e singur. oricum doresc ca toti dintre cei care l-au cunoscut sa-i urmam sfaturile, sa crestem duhovniceste, sa pastram tare credinta noastra ortodoxa si Maicuta Sfanta, in gradina careia ne ducem traiul ne va ocroti si na va aduce impreuna cu parintele in raiul vesnic la Domnul cel scump. Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti si sa nu-l uitam pe parintele nostru drag. Si inca ceva, noi romanii, macar cei binecredinciosi, sa fim mai uniti unii cu altii si sa facem cat putem bine celor din jur, asta indiferent de credinta. Parintele se va bucura de noi.

raducu

• Nu stiu daca sa ma bucur sau sa plang. Un lucru e clar:cei care nu l-au cunoscut pe parintele Ioan Iovan de la Manastirea Recea in viata au pierdut mult. Eu ii datorez totul:familia mea, linistea mea sufletesca, increderea deplina in Dumnezeu. Fara Parintele Ioan viata mea ar fi fost cu totul alta. Iti multumesc parinte pentru totul si de acolo de unde esti sa te bucuri (asa cum stiai mereu sa te bucuri pentru altii)ca ai mai facut cuiva un bine.

mirela

• Am primit si eu o binecuvantare de la dansul. Subscriu la comentariile de mai sus. El ne-a iubit pe noi toti atat de mult. Hai sa-l iubim si noi si sa ne gandim la el, ca acum odihneste cu sfintii, destul a patimit. Poate putem sa ne si bucuram pentru dansul.M-am impietrit deja la pierderi: Pr. Ioan, Pr. Lavrentie, Pr. Cleopa, Pr. Calciu…Daca iau in calcul manelele pe care le aud si la ora asta pe strada cred ca suntem o tara de orfani. Macar de Dan Puric daca am asculta, tot ar fi bine. Adica daca ne-au murit parintii, sa ascultam de fratii mai mari.

adrian stoia

• Imi pare atat de rau ca nu am mai putut sa-l mai vad odata pe PARINTELE MEU DE SUFLET. De aceea plang, nu pentru ca a trecut in lumea LUMINII, cu MAICA DOMNULUI si cu SFINTII LUI DUMNEZEU,pentru ca stiu ca e VIU si ne iubeste la fel de mult ca atunci cand era pe PAMANT,ci doar ca nu am putut sa ajung sa ma mangaie odata cu privirea aceea plina de bunatate dar si atat de patrunzatoare in suflet cu care-ti vedea viata si oricat de plina de pacate era iti dadea puterea de a merge mai departe, curat si cu deplina incredere in IUBIREA VESNICA A LUI DUMNEZEU. Parintelui IOAN ii datorez viata si fericirea mea de pe acest Pamant si sper,cu rugaciunile lui si ale MAICII DOMNULUI si viata de dincolo alaturi de MANTUITORUL NOSTRU IISUS HRISTOS. AMIN.

IULIAN ANDRONACHE

Articole cu si despre parintele Ioan:

• In cautarea sensului suferinte-Interviu cu Parintele Ioan Iovan
• Asculta online: Pr Ioan Iovan – Despre Sfanta Euharistie.mp3
• Parintele Ioan Iovan de la Recea – Portret facut de Maica Stareta Cristina
• In memoriam – Parintele Ioan Iovan de la Recea